Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

Academiei Române; manuscrisul din Biblioteca din Sofia; Evanghelia Evseviev
din 1282 aflată în Biblioteca din Moscova; Evanghelia glagolitică din catedrala
din Reims; Octoihul de la Caransebeș etc. De fapt, A.I. lațimirski spune:
“Oricine cunoaște limba română va observa ușor că forma cea mai vibrantă la
prima vedere, din documente, este doar forma literară a limbii vii românești în
care se facea toată lucrarea până la formularea ei pe hârtie” 55 . In alte
manuscrise se identifică graiuri bulgărești și macedoarmâne: Foițele de la
Hilandar, descoperite de învățatul rus Grigorovici la mănăstirea Hilandar din
Athos; Euchologium Siniaiticum\ Foițele de la Ochrida etc. Amintim că la ruși
limba slavă a textelor bisericești a fost invocată că e ruptă de limba vorbită
“rușii au două limbi: în una vorbesc în alta scriu” (sec. XVII); “poporului rus
nu-i este cu totul neînțeleasă nici traducerea străveche slavă bisericească ...dar
totuși străină care acoperă ca o perdea cuprinsul ei de urechea noastră” 56 . Am
dat acest citat,deoarece constatarea era valabilă pentru toate popoarele care au
folosit slava bisericească, slavona.
Considerăm că P. P. Panaitescu exprimă fidel tipul de limbă
corespunzător graiurilor și paleografiei manuscriselor slave, pe care o
237 numește “valaho-bulgară”, care, după noi, cuprinde și “slava veche” și
“bulgara veche”, adică idiomul tracic. Deci,termenii găsiți în manuscrise și
considerați că aparțin dialectelor “bulgara veche” și “slava veche”, deoarece se
identificau numai în bulgară și limbile romanității răsăritene, aparțin în realitate
idiomului tracic; elementele lingvistice tracice se regăsesc în bulgară,
macedoarmână, dacoromână, meglenă, istroromână și albaneză. Numai slava
comună cuprinde, în esență, toate caracteristicile de fonetică, gramatică și
vocabular ale tuturor limbilor slave 57 .
8.7. Metamorfoza termenului “sklav”
Lingvistica slavă, elaborată în secolul al XIX-lea, așa cum am văzut,
sprijinindu-se pe verdictul dispariției limbii și popoarelor tracice a influențat
puternic, timp de peste o sută de ani, studiul limbilor și istoriei popoarelor din
această parte a Europei. Oamenii de știință dacoromâni, bulgari, macedoarmâni,
albanezi și din toată Europa, în cercetările elaborate, au adus mereu noi
elemente pentru cunoașterea istoriei și a idiomului vorbit de traci,deși
instrumentele de lucru impuse de către lingvistica slavă s-au menținut aproape
aceleași
în secolul trecut, când A. de Cihac scoate Dicționarul etimologic al
limbii române, cărturarii nu cunoșteau în profunzime teza slavă (elaborată de
Fr. Miklosich) despre glotogeneza limbii române, așa se explică mirarea lor