Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

chiar o rotație între “dinastiile” celor două seminții. Din 735 până la 852 s-au
produs mai multe schimbări între aceste dinastii, când în 852 apare partida
bulgară a lui Boris (Bogoris) (852-886)' 10 . Borispn 865 adoptă creștinismul de
rit bizantin. In țara valaho-bulgară, autohtonii, dacoromânii, erau creștinizați, în
mod oficial, încă din 313 prin Edictul de la Milano. Boris>acceptând religia
ortodocsă a apropiat pentru totdeauna cele două populații înfrățite. In Sinodul
țarului Boris apar boieri autohtoni cu numele Albul, Badea, Balaciu, Bucur etc.
în această conjunctură Boris își consolidează autoritatea față de Bizanț 41 . în
886, profitând de sosirea lui Clemente și Naum în Bulgaria, se spune că le
solicită să traducă Liturghia în limba poporului, ceea ce doreau ambele etnii,
ruperea definitivă de sub presiunea și influența impusă de preoțimea greacă 42 .
Clemente se duce la Ohrida,iar Naum la Preslav unde existau centre
mănăstirești cu tradiții din timpurile lui Justinian. Fiii lui Boris, Petru și Simion
(886-893; 893-927) duc mai departe politica tatălui lor 438 . Dar și în timpul
lo^slujbele bisericești încă se mai săvârșeau în limba greacă, lucru ce deranja pe
bulgari, ei căutând o distanțare de presiunea Constantinopolului. încurajat,
Simion visa cucerirea Constantinopolului. însă amețit de puterea absolutists,
face o mare greșeală lovind în stabilitatea internă la care Boris ținuse atât de
mult. El a încheiat stadiul de întărire a puterii sale, lipsind pe boierii valahi și
bulgari la dreptul de succesiune. Bulgarii aveau acest drept încă de la sosirea
lor, în secolul VII, iar băștinașii valahi mai de demult, nu le luaseră acest drept
nici Justinian. Simion a introdus dreptul la numirea boierilor stăpâni, de către
puterea supremă, a unor persoane loiale politicii absolutiste, anulând toate
drepturile moștenite, ceea ce până la urmă a dus la destrămarea țării din
interior. Nici în această perioadă nu putem vorbi că s-a impus o liturghie
“bulgară” sau “slavă” în limba poporului.
în prezent nu se poate susține că în Salonic limba vorbită, în secolul al
IX-lea, era “vechea bulgară” și “vechea slavă”. Este o ipoteză ca și cea
“pannonică” la care s-a renunțat. Ipoteza existenței lor a fost menținută, ca o
dogmă, din secolul al XIX-lea și până în prezent, cu toate că ele au ocupat locul
idiomului tracic 43b . Interpretarea s-a bazat pe
234 o altă ipoteză, dispariția limbii și a popoarelor tracice în momentul sosirii
bulgarilor (secolul VII). Dar, bulgarii nu s-au așezat pe teritorii pustii, ci în
mijlocul unui popor al cărui sânge curge în vinele bulgarilor de azi. Iată de ce
savantul bulgar VI. Georgiev poate să spună: “Istoria tracilor, predecesorii
slavilor în partea orientală a Peninsulei Balcanice, constituie o importantă
problemă pentru noi, bulgarii: în etnogeneza poporului nostru, tracii sunt unul
din elementele componente principale, iar limba lor a avut o importantă
influență asupra evoluției limbii noastre”' 14 . Concluzii ce corespund cu cele din