Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

comasată cu tracoromana sudică și plasată ipotetic, într-un spațiu dat, la sudul
Dunării sub denumirea “româna comună”, idiom care a primit o puternică
influență slavă, răspândindu-se apoi în toate direcțiile, 50 dând naștere dialectelor
romanității răsăritene: dacoromâna, meglenoromâna, aromâna, istroromâna și
dalmata. 51 Școala lingvisticii slave în acest mod argumentează geneza
romanității răsăritene și dispariția idiomului tracic. Până la urmă,s-a dat
verdictul că elementul lingvistic slav este masiv reprezentat în dialectele
romanității răsăritene. Iar prin cele 60 de cuvinte trace, găsite în română și
albaneză, se justifica că romanitatea răsăriteană s-a născut în sudul Dunării.
împotriva acestor interpretări s-au adus mereu amendamente, începând cu B. P.
Hasdeu și până la 1.1. Russu care a mărit numărul cuvintelor tracice și a
clarificat, pentru totdeauna, raporturile lingvistice româno-albaneze. Cuvintele
comune românei și albanezei sunt moștenite de la un idiom comun tracic și nu
sunt împrumuturi 52 .
Cu toate că în structura limbii dacoromâne, după teza lingvisticii
slave, predomină lexemele slave,s-a susținut mereu, prin argumente științifice,
caracterul ei romanic. A apărut însă în 1870/1879, Dictionnaire d’etymologie
daco-romane, al lui A. de Cihac, care a produs mari nedumeriri în lumea
științifică. Din cele 5765 de cuvinte prezentate, autorul constată că elementele
latine reprezintă “o cincime” (20%), cele
23 slave “două cincimi” (40%), cele turcești “o cincime” (20%), iar cele
maghiare, neogrecești și albaneze “o cincime” (20%) 53 . A rezultat că 40% din
vocabularul limbii dacoromâne este de origine slavă. Ceea ce a șocat pe toată
lumea: s-au făcut studii și s-a constatat că dicționarul cuprindea de fapt 17.645
de termeni, exclusiv variantele, A. de Cihac n- a ținut seama de limba vie,
vorbită, de neologisme, a înregistrat numai cuvintele din limba veche 54 .
După aproape 60 de ani apare Dicționarul enciclopedic ilustrat al lui
I. A. Candrea (1928) cu 43.269 de cuvinte unde raportul procentajelor se
schimbă. Cuvintele sunt repartizate, după origine în 55 de grupe, dintre care
numai 11 grupe depășesc 1%. Dintre aceste grupe prezentăm: moștenite din
latină 20,58%; împrumuturi slave 16,59%; maghiare 3,14%; neogrecești
2,35%; turcești 4,36%; onomatopeice 1,96%; de origine nesigură 3,73%; de
origine necunoscută 9,79%, etc. Termenii latini se mențin la nivelul aceluiași
procentaj de 20%, cei slavi însă se reduc la 16,59%, elementul autohton tracic
este nesemnificativ (sub 1%), față de dicționarul lui A. de Cihac, raporturile s-
au schimbat datorită dezvoltării vocabularului,prin creșterea neologismelor în
general. Metoda de repartizare pe origine,se menține însă 55 .
După 30 de ani, în 1958, apare Dicționarul Limbii Române Moderne