Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

Papa Ioan VII îl salvează în 873. Apoi în 879 pleacă iarăși la Roma,iar în 880
ajunge din nou în Moravia. După o serie de lupte subterane, plictisit, obosit și
trist muri în 6 aprilie 884. Preoții de rit roman, prin episcopul de Nitra Viching,
reușiră să întemnițeze discipolii lui Metodie, pe Gerard, Clemente și alți clerici,
iar unii fură izgoniți din cetate. Opera lui Chirii și Metodie era distrusă pentru
totdeauna. Din scrierile lor n-a rămas nimic, se crede că s-ar păstra ceva în
biblioteca Vaticanului. Clemente, aruncat de vijelia timpului, ajunsese în
Bulgaria prin 886. Boris acceptase creștinismul de rit bizantin încă din 865 și
dorea să realizeze o Liturghie în limba poporului,de aceea se spune că ceru lui
Clemente să facă acest lucru. Clemente se duse la Ohrida iar Naum la Presla,
unde existau mănăstiri încă de la începutul creștinismului, cu o tradiție
tracoromanică 16 .
8. 4. Analiza critică a argumentelor
După cunoașterea, în general, a activităților lui Constantin-Chiril,
putem trece la analizarea concluziilor elaborate de către lingvistica slavă
privitor la existența dialectelor “vechea slavă” și “vechea bulgară”. De la
început trebuie să arătăm că în prima etapă, pentru justificarea elementelor
slave în limbile romanității răsăritene, s-a acceptat, chiar de către Miklosich,
teoria pannonică, prin care la baza scrierilor chirilo- metodiene ar fi stat limba
“vechea slovenă” din Pannonia 17 . Mai târziu
228 s-a părăsit această interpretare,când s-a dovedit ulterior că cei doi apostoli
trecuseră prin Pannonia după ce activaseră în Moravia timp de trei ani. De
aceea s-a îmbrățișat ideea că ei ar fi folosit, pentru traducerile primelor texte
bisericești, un dialect slav vorbit nu în Pannonia^ci în Salonic, locul de unde au
plecat cei doi apostoli 18 . Acest dialect a fost numit “bulgaro- macedonean”.
Se spune că s-au cerut, din Bizanț, misionari care să cunoască limba
slavă. Dar, nu puteau cere pe cineva care să cunoască limba slavă deoarece, în
acea perioadă, nu exista acest nume etnic. Istoriografia bizantină ne oferă un
bogat material, neglijat de către istoricii și lingvisticii romanității pure, prin
care se pot cunoaște foarte bine toate etapele istorice. Astfel, în secolul IV,
după ce Constantin cel Mare mută capitala imperiului în Bizanț, dându-i
numele de Constantinopol, prin reformele aplicate se pun bazele unei societăți
mai sever oiganizate care duc la niște mutații social economice. Rigiditatea
organizării se manifestă chiar în timpul lui Constantin cel Mare. In 332, în sudvestul
Banatului, se răscoală sclavii limiganți împotriva stăpânilor lor
argaraganfl' 9 . Sclavii erau băștinașii care trăiau în obștile lor sătești