Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

demonstrat însă că toate cuvintele identificate în dacoromână, macedoarmână și
bulgară aparțin idiomului tracic vorbit pe un teritoriu vast de la nordul Dunării
și până la Marea Egee.
în secolul al XIX-lea, în timpul “lotizării” lexicului romanității
răsăritene, pe lângă termenii repartizați limbii bulgare au apărut o mulțime de
cuvinte presupuse cu rezonanță slavă, care nu se găseau în bulgară, identificate
însă în dacoromână și macedoarmână. Din nou apăruse o dilemă. Cui aparțin
aceste lexeme? S-a presupus, din nou, ipotetic, că ar fi existat, în secolele VII-
IX, un alt dialect slav botezat “vechea slavă”. Vechea slavă nu era considerată
echivalentă cu vechea bulgară. “Vechea slavă reprezintă numai unul dintre
dialectele vechii bulgare” 1 . S-a dedus că vechea slavă era limba vorbită de
popoarele slave meridionale în secolele VII-IX, când ea a început să pătrundă
în “româna primitivă comună” 2 . Identificarea “vechii slave” nu s-a făcut prin
comparația unor termeni din limbile slave. “Slava veche” apăruse numai pe
baza unor cuvinte nelatine, cu rezonanță slavă, găsite în idiomul romanității
răsăritene. Unele dintre ele au fost identificate numai în textele canonice dar nu
și în limba vorbită a slavilor, iar altele presupunându-se că ar fi existat în
idiomul slav. Ipotetic, s-a zis, “slava veche” fusese vorbită de către triburile
slave meridionale din momentul contactului acestora cu populația autohtonă
tracoromanică (sec. VII) și până când se termină epoca de delimitare lingvistică
în Balcani și bilingvismul “slavo-român” (sec. XIII). De aici s-a dedus că slava
veche a influențat idiomul roma-
221
nității răsăritene “româna comună” mai ales în domeniul vocabularului 3 .
Pe baza acestor prezumții s-a apreciat că atunci când un termen,
nelatin cu rezonanță slavă este atestat în dacoromână și macedoarmână este un
indiciu sigur de vechime slavă a termenului, deoarece dacoromâna și
macedoarmâna s-au separat, prin migrare, de “româna comună” prin secolele
X-XIII 4 . în concluzie termenii presupuși slavi, pe care romanitatea răsăriteană îi
posedă în comun, s-a considerat că au pătruns în “româna comună” înaintea
secolului al X-lea, în perioada secolelor VII- X, când au trăit alături de slavi 3 .
Acești termeni nu puteau fi acceptați de sorginte tracă în idiomul romanității
răsăritene^ntrucât limba tracă era stigmatizată dispărută, iar dacoromâna și
macedoarmâna considerate dialecte tinere ale unui idiom neolatin “româna
comună”. Se concluziona că tinerețea dialectelor romanității răsăritene nu
permitea să depășească hotarul acestor secole, numai idiomul slav venea din
epoci vechi îndepărtate, numai el putea influența dacoromâna și