Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

187 și-ar fi putut oare forma statele lor naționale? Al.Graur aduce în dezbatere
noi criterii pentru a defini mai clar raportul dintre limbă și dialect. Pe baza
criteriului istorico-politic, considerat fundamental pentru delimitarea
raporturilor dintre limbă și dialect, socotește că pot fi dialecte numai acele
idiomuri care sunt subordonate limbii naționale 59 . Dacă împrejurările istoricopolitice
nu îngăduie unui dialect această perspectivă, el trebuie privit ca limbă
independentă. Sunt aduse în discuții și alte criterii. Prin criteriul posibilității de
contopire se argumentează că dialectele dacoromâne (muntean, crișan,
maramureșan, moldovean, etc.) sunt convergente față de idiomul dacoromân,
iar dialectele macedoarmâne (aromâne) (moscopolean, grămoștean, farșerot,
epirot etc.) sunt și ele convergente față de acest idiom. Deci limba este o
categorie generală căreia i se subordonează dialectele (criteriul subordonării) 60 .
Criteriului genetico-structural, Al.Graur consideră că, pot să i se opună criteriul
istorico-politic și cel al continuității teritoriale, în concluzie arată: “trebuie să se
țină seama de împrejurările istorice în care se dezvoltă fiecare idiom”, de
perspectivele de dezvoltare, de teritoriile pe care s-a format etc. Diferența
esențială între limbi și dialecte constă în faptul că “dialectele se pot reuni și se
reunesc, de obicei (astăzi), în cadrul unei limbi unice; pe când limbile, chiar
când sunt înrudite între ele, nu se pot contopi niciodată” 61 , situație în care ele
nu pot să dispară niciodată. Dialectele însă se contopesc^dispar.
Dintre susținătorii primei teorii, dialecte și nu limbi, Romulus Todoran
a purtat, cu A. Graur, o benefică polemică pentru a demonstra că aromâna,
meglenoromâna și istroromâna sunt dialecte 62 . R. Todoran consideră că este
greu de delimitat limba de dialect și că până în prezent nu s-au găsit criterii
precise de delimitare a lor. Aplicând criteriul genetico- structral compară
situația aromânei, meglenoromânei și istroromânei cu dialectul ceangău din
Moldova, susținând că ele sunt sortite dispariției prin deznaționalizare:
dialectul ceangău prin “încrucișare” cu limba dacoromână, iar macedoarmâna,
meglena și istriana prin “încrucișare” cu greaca, bulgara, albaneza, sârba etc. 63
Nu știm dacă comparația cu dialectul ceangău este cea mai inspirată. In primul
rând dialectul ceangău nu este o “ramificație a limbii maghiare” ci un grai
dacoromân din inima Ardealului supus maghiarizării prin catolicism în secolul
XIII 64 . Ca să scape de maghiarizare s-au deplasat în Moldova, păstrându-și
tradițiile
188 și limba străveche, “încrucișarea” se făcuse cândva cu maghiara și ei voiau
să fugă de ea. Probabil, exemplul a fost luat cu scopul ca aromânii, meglenii și
istrienii să accepte mai ușor contopirea lor cu limba națională a statului în care
trăiesc, adică dispariția lor totală din istorie 65 . Delimitarea dialectelor de limbă
este importantă și din punct de vedere practic și politic, limba fiind una din
componentele esențiale ale ideii de națiune și neam (D. Macrea). Cu toate
acestea, prin argumentarea că cele patru idiomuri romanice răsăritene sunt