Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

tracă pe lângă izvoarele narative antice istorice și lingvistice pe care mulți ar fi
fericiți să le aibă, nimeni nu ne împiedică să trecem la cercetări ample pentru
cunoașterea genezei romanității răsăritene. 3
Prima problemă de bază, care trebuie abordată, este teritoriul de
formare nu numai a poporului dacoromân ci și a macedoarmânilor, meglenilor,
istrienilor și dalmaților, a romanității răsăritene în general. Teza romanității
pure susține că poporul român s-a format, în primele secole ale erei noastre, pe
un teritoriu romanic, cu centrul în Dacia. “Formarea poporului român și
persistența sa în spațiul carpato-danubian unde locuiseră strămoșii săi, dacogeții,
nu este nici o “enigmă” și nici un “miracol”, așa cum s-a afirmat de unii
antecesori și cum se susține și astăzi încă de cercetătorii neinformați.” 4 N.
lorga, când vorbește despre formarea poporului român, spune: “Este vorba de
un popor care prin strămoșii săi au rădăcini de patru ori milenare.” 5 Pentru toți
istoricii dacoromâni, dacii alcătuiesc baza etnică a poporului român alături de
romani. Cărturarii străini, începând cu I. Thunmann (sec. XVIII), au susținut
elementul autohton tracic la formarea romanității răsăritene. Totuși, teoria
lingvisticii slave găsește un alt spațiu pentru nașterea romanității răsăritene pe
care o implementează numai în sudul Dunării. Atât teoria romanității pure cât și
a celei slave despre geneza romanității răsăritene sunt susținute și menținute și
azi, cu toate că se contrazic fundamental. Pe baza lor, în special în secolul
trecut, apăruse o avalanșă de teorii, istorice și lingvistice, care afirmau că
poporul român și limba română s-ar fi format exclusiv în sudul Dunării, că
poporul român ar fi venit pe teritoriul actual abia la sfârșitul secolului al XHlea,
începutul secolului XIII. “Pusă în mod atât de categoric, problema a avut,
desigur un aspect mai ales politic, susținătorii zeloși ai acestei teorii,
majoritatea din fosta Austro-Ungaria, căutând, în acea vreme, să furnizeze
argumente politicii expansioniste habsburgice, împotriva continuității și
drepturilor poporului român, nu numai în Transilvania»ci și între Carpați și
Dunăre”. 6 La o problemă pusă atât de dur și provocator,trebuia răspuns tot atât
de categoric. Dar, datorită faptului că tot în acea perioadă se vehicula verdictul
dispariției idiomului tracic, cărturarii, în special lingviștii, au studiat mai mult
perioada romanității care oferea rapid date pentru a contracara ofensiva teoriilor
răuvoitoare. Acceptându-se teoria slavă, care
179 pune în structura limbii române ca element preponderent idiomul slav, s-a
creat o perdea opacă între perioada Imperiului Roman și cea anteromană,
perioada tracică. De aceea unii cărturari, fără să-și dea seama că greșesc, ca O.
Densusianu, A. Philippide ș.a. 7 au susținut migrarea românilor din sudul
Dunării, în diferite epoci. Răspunsul la aceste teorii, create în timpul
expansiunii unor imperii, se va putea da în mod corespunzător abia acum când