Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

IX-XII) în toate direcțiile formându-se romanitatea răsăriteană și dialectul ei
(fig. 6).
Pornind de la ipotezele de mai sus, în căutarea lexemelor slave, a
trecut la sortarea vocabularului limbii române. Tot ce considera că avea origine
latină era apreciat românesc. Cuvintele care nu erau găsite în latină se
comparau cu termenii aflați în dicționarele limbilor învecinate: maghiară,
bulgară, sârbă, croată, greacă, turcă etc. și erau atribuite lor fără nici un studiu
istoric și etimologic 18 . Despre limba autohtonă nu se putea vorbi era
“dispărută”. De aceea cuvintele care n-au putut fi depistate în alte limbi decât în
albaneză au devenit singurele cuvinte catalogate preromane, împrumutate din
albaneză. Aceste cuvinte au stat apoi la baza susținerii tezei că românii se
formaseră în sudul Dunării și că teoria lansată de către școala lingvisticii slave
este justă. Această metodă de lucru, inventată de lingvistica slavă, a fost
aplicată de către A. de Cihac în elaborarea dicționarului său și de către I. A.
Candrea și în DLRM, DEX etc.
Până la urmă, Miklosich a găsit ce a căutat, numărul mare de cuvinte
slave din limba română. Imediat a trecut la interpretarea lor istorică.
Presupunând că românii au coabitat cândva cu slavii, care apoi au fost
“asimilați de către romani”. După aceea era obligată și arheologia să “caute”
această conviețuire, care de fapt n-a existat și nici istoria n-o consemnează la
nordul Dunării 19 . Prin această teorie, creată arbitrar, s-a realizat o ruptură între
istoria veche a băștinașilor, din centrul, estul și sud-estul Europei, și istoria
realizată după sosirea romanilor. Romanitatea răsăriteană fusese suspendată în
spațiu. Retezându-i-se rădăcinile tracice a putut fi lansată în toate direcțiile.
Potrivit acestor teorii,popoarele autohtone au devenit migratoare,iar populațiile
migratoare autohtone.
4.3. Creșterea interesului față de idiomul tracic
Putem considera secolul al XIX-lea nu numai un secol în care,
131 în mod arbitrar, s-a lansat ideea “dispariției” popoarelor trace și odată cu
ele și limba lor, ci și o perioadă în care s-a acumulat paralel cel mai bogat
material privitor la selectarea, colectarea, cercetarea și interpretarea cuvintelor,
toponimelor, textelor și inscripțiilor tracice, pentru cunoașterea istoriei și limbii
popoarelor din centrul, estul și sud-estul Europei. O contribuție însemnată au
avut-o cărturarii europeni germani, cehi, austrieci, sloveni, slovaci, danezi,
suedezi, bulgari, care au contribuit, prin lucrări și monografii, materiale
epigrafice, lingvistice și arheologice, la cunoașterea civilizației, istoriei și a
limbii popoarelor tracice. Amintim câteva nume de răsunet: J. Thunmann, J. B.