24.12.2023 Views

anna-freud-eul-si-mecanismele-de-aparare

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

78 Eul si mecanismele de aparare

privind desenul meu, a fost uimit ca era mult mai frumos, mai bine

facut, mai reusit decât al lui, iar comparatia l-a socat. S-a decis pe loc

sa nu mai concureze cu mine, atâta timp cât rezultatele erau neplacute,

si astfel a abandonat o activitate care cu putin timp în urma îi facuse

placere. A adoptat rolul spectatorului care, nefacând nimic, nu este

expus unor comparatii neplacute. Impunându-si aceasta restrictie,

copilul a evitat repetarea unei impresii dezagreabile.

Acest incident nu este izolat. Un joc în care el a pierdut, un desen

mai putin reusit decât al meu, orice nu putea face la fel de bine ca mine

era suficient pentru a produce aceeasi schimbare brusca de dispozitie.

Nu mai facea nimic cu placere, a renuntat si, aparent în mod automat,

si-a pierdut interesul. Pe de alta parte, devenise obsedat de activitati în

care simtea ca îmi este superior si pe care nu le mai termina. Fireste ca,

atunci când a mers prima data la scoala, s-a comportat ca si cu mine.

A refuzat cu încapatânare sa se alature celorlalti copii în orice joc sau

lectie în care nu se simtea suficient de sigur pe el. Trecea de la un coleg

la altul pentru "a trage cu ochiul". Modalitatea sa de a controla neplacerea

prin transformarea ei în ceva placut, suferise o schimbare. Îsi

restrânsese activitatea Eului si se retrasese, în detrimentul propriei dezvoltari,

din orice situatie externa care putea sa îi trezeasca sentimentul

de neplacere de care se temea cel mai tare. Numai atunci când era

înconjurat de copii mai mici ca el renunta la aceasta restrângere a activitatii

Eului si participa plin de interes la ceea ce faceau.

Putem întâlni frecvent copii asemanatori baiatului cu cascheta în gradinite

si scoli moderne în care se considera mai important învatamântul

individual decât cel în comun. Profesorii vorbesc despre o categorie

noua de copii, intermediara între grupele de copii inteligenti, interesati

si silitori si cei mai putin inteligenti, mai dezinteresati si mai apatici.

De asemenea, acest nou tip nu poate fi plasat, de la prima vedere,

în nici una din categoriile obisnuite de elevi cu inhibitii în învatare. Desi

acesti copii sunt inteligenti si destul de bine dezvoltati si desi sunt iubiti

de prietenii lor, ei nu pot lua parte la nici un joc obisnuit sau la lectii.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!