anna-freud-eul-si-mecanismele-de-aparare

Negarea prin cuvânt si act 71
constructia unei lumi imaginare.
Atunci când adultul consimte sa intre în tlctiunea prin care copilul
transforma o realitate dureroasa în contrariul sau, o face respectând
anumite conditii dare. Se asteapta de la copil ca trecerea în act a fantasmelor
sa nu depaseasca anumite limite bine definite. Copilul care
pâna mai adineauri a fost un cal sau un elefant, mergând în patru labe,
zbierând, nechezând, trebuie sa fie gata ca la un moment dat sa ia loc
la masa cuminte si linistit. Imblânzitorul de lei trebuie sa se supuna
guvernantei, exploratorul sau piratul trebuie sa se supuna si sa se duca
la culcare tocmai când lucrurile cele mai interesante sunt pe cale sa se
întâmple în lumea adultilor. Indulgenta pe care adultul o arata fata de
mecanismul de negare al copilului dispare în momentul în care acesta
din urma înceteaza sa mai faca tranzitia de la imaginar la realitate pe
loc, instantaneu, fara discutii, sau când copilul încearca sa preia din fantasma
un comportament pentru lumea reala, altfel spus, în momentul
în care activitatea sa fantasmatica înceteaza sa mai fie un joc si devine
un automatism sau O obsesie.
O fetita pe care am avllt ocazia sa o observ nu se putea împaca cu
ideea diferentelor dintre sexe. Ea avea un frate mai mare si unul mai
mic iar faptul ca se compara cu ei reprezenta o sursa constanta de mare
neplacere care o determina sa se apere. In acelasi timp, tendintele exhibitioniste
jucau un rol considerabil în dezvoltarea vietii sale pulsionale
si, astfel, dorinta si invidia ei de penis s-au tradus prin dorinta de a avea,
ca si fratii sai, ceva de aratat. Stim din ceea ce se întâmpla în cazul altor
copii ca exista diferite moduri prin care ea ar fi putut sa-si îndeplineasca
aceasta dorinta. De exemplu, tendinta exhibitionista ar fi putut fi
deplasata de la zona genitala catre restul corpului ei dragut, sau ar fi
putut deveni interesata de haine frumoase devenind astfel "cocheta",
sau si-ar fi putut propune sa devina o excelenta gimnasta. Totusi ea a
ales o cale mult mai scurta: a negat faptul ca nu are un penis si astfel
s-a scutit de efortul de a-si gasi un substitut. Însa, din când în când, a
ajuns sa-si exhibe aproape compulsiv organul inexistent. Aceasta com-