anna-freud-eul-si-mecanismele-de-aparare

36 Eul si mecanismele de aparare
Aceeasi anexa la Inhibitie, simptom, angoasa contine o ipoteza la care
am facut aluzie în ultimul capitol si anume ca "cercetarile ulterioare vor
arata probabil ca exista o legatura intima între formele de aparare speciale
si anumite afectiuni ca de exemplu între refulare si isterie" (p. 164).
Refularea si modificarea reactiva a Eului (formatiunea reactionaIa), izolarea
si anularea retroactiva sunt toate citate ca tehnici defensive utilizate în
nevroza obsesionala.
În urma acestor indicatii nu este dificil sa completam enumerarea metodelor
defensive ale Eului dupa cum le-a descris Freud în scrierile sale. De
exemplu, în "Gelozie, paranoia si sexualitate" (1922) introiectia, sau identificarea,
si proiectia sunt mentionate ca metode defensive importante utilizate
de catre Eu în afectiuni morbide de aceste fel, fiind caracterizate ca
"mecanisme nevrotice". În lucrarea sa asupra teoriei pulsiunii (1915), el
descrie procesul întoarcerii împotriva propriei persoane si transformarea
în contrariu, numindu-Ie "vicisitudini ale pulsiunii". Din punctul de vedere
al Eului, aceste ultime doua mecanisme trebuie, de asemenea, considerate
ca metode de aparare caci orice vicisitudine în calea pulsiunilor îsi are
originea într-o activitate a Eului. Daca exigentele Eului sau cele ale fortelor
exterioare reprezentate de el nu ar exercita nici o presiune, orice pulsiune
nu ar cunoaste decât o singura soarta - cea a satisfacerii. Acestor
noua metode de aparare care sunt foarte obisnuite în practica, ele fiind
descrise pe larg în scrierile teoretice de psihanaliza
(regresia, refularea, formatiunea
reactionala, izolarea, anularea, proiectia, introiectia, întoarcerea
împotriva propriei persoane si transformarea în contrariu), trebuie sa le
adaugam o a zecea metoda, care tine mai de graba de studiu] normalitatii
decât de cel al nevrozei: sublimarea sau deplasarea scopului pulsiunii.
Din ceea ce stim pâna acum, Eul dispune de aceste zece metode în conflictele
sale cu reprezentantii pulsiunii si afectelor. Sarcina analistului este
de a descoperi cât de eficiente se dovedesc aceste metode în doua procese
pe care are ocazia sa le observe la pacienti: rezistenta Eului si formarea
simptomului.