anna-freud-eul-si-mecanismele-de-aparare

4
Mecanismele
de aparare
TEORIA PSIHANALITICA SI 1\ffiCANISJ\ffiLE DE APARARE
Termenul de "aparare" pe care l-am folosit atât de frecvent în primele trei
capitole este reprezentantul cel mai timpuriu al punctului de vedere dinamic
în teoria psihanalitica. El a aparut pentru prima data în 1894, în lucrarea
lui Freud "Psihonevrozele de aparare", fIind utilizat si în multe lucrari
ulterioare ("Etiologia isteriei", "Alte observatii asupra psihonevrozelor de
aparare") pentru a descrie lupta Eului împotriva ideilor sau afectelor dureroase
sau insuportabile. Mai târziu, termenul a fost abandonat si, în timp,
a fost înlocuit cu cel de "refulare". Relatia dintre cele doua concepte a
ramas, însa, vaga. În anexa la Inhibitie, simptom, angoasa (1926), Freud
revine la vechiul concept de aparare spunând ca ar fI, fara îndoiala, avantajoasa
utilizarea lui "tinând cont de faptul ca îl folosim în mod explicit
pentru a desemna în general toate tehnicile folosite de Eu în conflictele
care pot conduce la nevroza, în timp ce termenul de «refulare» desemneaza
o metoda bine determi-nata de aparare pe care cercetarile ne-au permis
sa-l cunoastem
mai bine" (p. 163). Avem aici de a face cu o respingere
directa a ideii ca refularea ocupa o pozitie unica între procesele psihice,
lasându-se loc în teoria psihanalitica si pentru alte mecanisme care servesc
acelasi scop si anume "protejarea Eului împotriva exigentelor pulsionale".
Refularea nu va mai fI considerata decât ca o "metoda speciala de
aparare".
Aceasta noua conceptie referitoare la rolul refularii incita la studiul
celorlalte modalitati defensive specifIce si la compararea celor care au fost
descoperite si descrise pâna acum de psihanalisti.