anna-freud-eul-si-mecanismele-de-aparare

4 Eul si mecanismele de aparare
metoda terapeutica era preocupata de Eu si de disfunctiile sale: investigarea
Sinelui si a modului sau de functionare era întotdeauna un mijloc.
Finalul era întotdeauna acelasi: corectarea disfunctionalitatilor si
restabilirea integritatii Eului.
Când scrierile lui Freud au luat o noua directie, începând cu Psihologia
maselor si analiza Eului (1921) si Dincolo de principiul placerii
(1920), anatema de "neortodox" nu a mai fost aplicata studiului Eului,
iar cercetarea instantelor acestuia a suscitat un interes major. De atunci
termenul de "psihologie abisala" nu mai acopera întregul domeniu al
cercetarii psihanalitice. În momentul de fata ar trebui sa definim probabil
sarcina psihanalizei astfel: sa acumuleze cât mai multe cunostinte
cu putinta despre toate cele trei instante despre care credem ca formeaza
personalitatea psihica si sa afle relatiile dintre ele, precum si raporturile
lor cu lumea din exterior. Aceasta înseamna, în ceea ce priveste
Eul, sa-i exploreze continuturile, granitele si functiile si sa îi urmareasca
istoria dependentei sale de lumea exterioara, de Sine si de Supraeu;
în ceea ce priveste Sinele, sa-i descrie continuturile, adica pulsiunile si
sa urmareasca transformarile acestora.
SINELE, EUL SI SUPRAEUL ÎN AUTO-PERCEPTIE
Este bine cunoscut faptul ca cele trei instante psihice difera foarte
mult în ceea ce priveste accesibilitatea observarii. Cunostintele
noastre despre Sine - care era numit înainte sistemul
Ies. - pot fi desprinse numai prin derivatele sale care îsi fac
drum catre sistemele Pes. (preconstient) si Cs. (constient). Daca
în Sine predomina o stare de calm si satisfactie, astfel încât nici o
pulsiune sa nu încerce sa invadeze Eul în cautarea gratificarii,
producând aici tensiune si neplacere, nu putem afla nimic despre