anna-freud-eul-si-mecanismele-de-aparare

1
Eul ca loc de observatie
DEFINIREA
PSIHANALIZEI
Au existat perioade în evolutia stiintei psihanalitice când studiul teoretic
al Eului individului a fost, în mod evident, nepopular. Într-un fel sau
altul, multi analisti ajunsesera sa considere ca, în analiza, valoarea travaliului
terapeutic si stiintific ar fi direct proportionala cu profunzime a
stratului psihic asupra careia era îndreptata atentia. Ori de câte ori interesul
era comutat de la straturile mai adânci ale psihicului la cele mai
superficiale - adica ori de câte ori cercetarea se îndrepta de la Sine
catre Eu - era ca si când ar fi început îndepartarea de psihanaliza. Se
considera ca termenul de psihanaliza ar fi trebuit sa fie rezervat noilor
descoperiri legate de viata psihica inconstienta, adica de studiul pulsiunilor
refulate, al afectelor si fantasmelor. Psihanaliza nu se interesa de
probleme precum adaptarea copiilor sau adultilor la lumea înconjuratoare,
de valori precum cele de sanatate si boala, virtute si viciu. Nu trebuia
sa se ocupe decât de fantasmele infantile, pastrate pâna în viata
adulta, de placerile imaginare si de pedepsele de temut care le sanctionau.
O astfel de definire a psihanalizei nu era rar întâlnita în scrierile analitice
si era probabil garantata de limbajul curent, care a considerat
întotdeauna psihanaliza si psihologia abisala ca termeni sinonimi. Mai
mult, exista o oarecare justificare pentru aceasta în trecut, caci se poate
spune ca, înca din:perioada cea mai timpurie a stiintei noastre, teoria
ei, asa cum era ea construita pe fundamente empirice, a fost preponderent
o psihologie a inconstientului sau, dupa cum am spune
astazi, a Sinelui. Definirea îsi pierde însa orice pretentie de precizie
atunci când o aplicam terapiei psihanalitice. De la început, analiza ca