REVISTA UNIVERS STRATEGIC

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 4(44)/2020 1

Revista se află în bazele internaționale de date

CEEOL și EBSCO

2

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 4(44)/2020

REVISTA STUDII DE SECURITATE

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

UNIVERS STRATEGIC

REVISTĂ UNIVERSITARĂ DE S TUDII STRATEGICE

INTERDISCIPLINARE ȘI DE SECURITATE

Anul XI Nr. 4(44)

Octombrie-Decmbrie 2020

ISSN 2068 - 1682 Online

ISSN 2067-7464 Print

EDITOR: UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

București, 2020


UNIVERS STRATEGIC

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate

CONSILIUL EDITORIAL - EDITORIAL BOARD

Prof. univ. dr. Momcilo Luburici, preşedintele Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”

Prof. univ. dr. Corina-Adriana Dumitrescu, președintele Senatului Universităţii Creştine

„Dimitrie Cantemir”

Prof. univ. dr. Cristiana Cristureanu, rectorul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”

Prof. univ. dr. Florence Benoît-Rohmer, preşedinte al Universităţii „Robert Shuman”, Franţa

Dr. Richard Sousa, director adjunct al Institutului Hoover, SUA

Yossef Bodansky, Senior Editor, GIS/Defense & Foreign Affairs, SUA

Prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, Academia Oamenilor de Știință din România

Prof. univ. dr. Gheorghe Toma, secretar general al Academiei de Științe ale Securității Naționale

Prof. univ. dr. Cristian Dumitrescu, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Prof. univ. dr. Dumitru Mazilu, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Prof. univ dr. Constanța Călinoiu, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Prof.univ. dr. Ion Craiovan, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Conf. univ. dr. Agata Mihaela Popescu, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”

Prof. univ. dr. Nicoleta Elena Hegheș, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”

Prof. univ. dr. Nicolae Radu, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Conf. univ. dr. Luminița Kohalmi, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”

Conf. univ. dr. Mariana Rodica Țîrlea, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca

Conf.dr. univ. Conona Petrescu, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”

Lect.univ.dr. Carmen Manuela Cazan, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”

Lect.univ.dr. China Remus, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”

REFERENŢI ŞTIINŢIFICI

Conf. univ. dr. Gabriel I. Năstase; Conf. univ. dr. Agata Popescu;

Prof. univ. dr. Constanța Călinoiu; Prof. univ. dr. Nicoleta Elena Hegheș

COLEGIUL DE REDACŢIE

Redactor şef: Cercetător științific gr. I dr. Gheorghe Văduva

Redactor șef adjunct: Conf. univ. dr. Agata Mihaela Popescu

Secretar general de redacție: Conf. univ. dr. Gabriel I. Năstase

Responsabilitatea privind conţinutul studiilor şi articolelor revine în totalitate autorilor, în conformitate

cu prevederile Legii nr. 206 din 27.05.2004 referitoare la buna conduită în cercetarea ştiinţifică.

Copyright © All rights reserved

4


UNIVERS STRATEGIC

CUPRINS - CONTENTS

EDITORIAL - EDITORIAL

Kilometrul zero…

Kilometer zero…

Gheorghe VĂDUVA.................................................................................. 9

UNIVERS EDUCAȚIONAL – EDUCATIONAL UNIVERSE

Fundamente ale unor cutume mai mult sau mai puțin utopice

Fundamentals of More or Less Utopian Customs

Astrid Isabela BOGDAN............................................................................. 19

UNIVERS ECONOMICO-SOCIAL –

ECONOMIC AND SOCIAL UNIVERSE

Remember – grupaj documentar privind activitatea de cercetare-dezvoltareinovare

Remember - Documentary Grouping Regarding the Research-Development-

Innovation Activity

Conf. univ. dr. Gabriel I. Năstase................................................................ 22

Societatea informatizată şi parapsihologia

Computerized Society and Parapsihology

Alexandru Dan T. MĂRUŢĂ

Gabriel I. NĂSTASE.................................................................................. 42

Vânzarea cu rezerva proprietății

The Sale With the Property Reservation

Safa Singrid Adriana CANBOLANT........................................................ 50

Scurtă analiză critică a conceptul de arbitraj

Brief Critical Analysis of the Concept of Arbitration

Safa Singrid Adriana CANBOLANT................................................................... 58

UNIVERS JURIDIC - LAW UNIVERSE

Este fericirea un drept?

Is Happiness a Right?

Agata Mihaela POPESCU.................................................................................. 69


6

UNIVERS STRATEGIC

Uzucapiunea - un mod de dobândire a dreptului de proprietate

Usucaption - the Acquistion Method of Property Right

Iuliana Gabriela EREMIA......................................................................... 73

DOCTRINE, POLITICI ȘI STRATEGII DE SECURITATE -

DOCTRINE, SECURITY POLICIES AND STRATEGIES

Consiliul UE în context covid-19, între inovare și jocuri de putere

Eu Council in the Context of Covid-19, Between Innovation and Games of Power

Drd. Alexandra-Bianca DRĂGAN............................................................ 84

SECURITATE ȘI APĂRARE ÎN SECOLUL XXI -

SECURITY AND DEFENCE IN THE 21st CENTURY

Analiza componentelor smart power și relația lor cu strategia națională

de securitate (ro)

Analysis of Smart Power Components and their Relation With the National

Security Strategy (ro)

Andra-Ioana PÎNZARIU.................................................................................. 101

Analysis of Smart Power Components and their Relation With the National

Security strategy (en)

Analiza componentelor smart power și relația lor cu strategia națională de

securitate (en)

Andra-Ioana PÎNZARIU............................................................................ 115

Efectele migrației în spațiul administrativ al UE (ro)

Migration Impact Within the European Administrative Space(ro)

Ana-Raluca STAN.................................................................................... 127

Efectele migrației în spațiul administrativ al Uniunii Euroepne (en)

Migration impact within the european administrative space (en)

Ana-Raluca STAN.................................................................................... 137

Refugierea polonezilor o misiune a jandarmeriei în perioada 1939-1941

The Refuge of Polish a Gendarmerie Mission Between the Years of 1939-1941

Căpitan drd. Marcel IOAN....................................................................... 147

„Știrile false”... Alertă de cod roșu în România

“Fake news” ... Red Code Alert in Romania

Gabriel I. Năstase...................................................................................... 155


CIVIIZAȚII ENDOGENE -

UNIVERS STRATEGIC

ENDOGENOUS CIVILIZATIONS

Marele spațiu global al Leului Negru (w-allaha/ walhalla/ w-allachia, Țara

Sfântă, din proto-istorie). Leukippe (leukos)-insula leoaicei chipeșe - centrul

decizional („zona albă”) al Imperiului Amazoanelor, imperiu din perioada

arhaică (împărăția harăpușchii, a harapilor-albi). Harapia/arabia arhaică

(europeană) și harapia de jos/bas-arabia

The Black Lion Great Area (w-allaha/walhalla/w-allachia, the Pre-historic

Holly Country). Leukippe (leukos) – the Island of the Handsome Lioness:

the Core (”the White Space”) of Amazones’ Empire, the Archaic Empire (the

„h-arap(b)-woman’s” Empire, the „white-harappians”, the „white-moors”

Area). The Archaic, European Harapia/arabia and the Lower Harapia

(bas-arabia)

Mădălina Virginia ANTONESCU........................................................... 161

EMINESCU ȘI GÂNDIREA POLITICĂ -

EMINESCU AND POLITICAL THINKING

Eminescu și gândirea politică

Eminescu and Political Thinking

Conf. univ. dr. N. Grigorie LĂCRIŢA.................................................... 274

NOTE DE LECTURĂ - REVIEWS

Ștefan Odobleja

Psihologia consonantistă și cibernetica (Prefață)

Consonantist psychology and cybernetics (Preface)

Mihai GOLU........................................................................................... 282


UNIVERS STRATEGIC

Pământ -

planeta furtunilor albastre

8


EDITORIAL

KILOMETRUL ZERO…

KILOMETER ZERO…

Gheorghe VĂDUVA

EDITORIAL

Rezumat

Uneori, dorim să ajungem, să reajungem sau fă fim pur și

simplu, chiar și prin teleportare, la kilometru zero. Credem sau doar

sperăm că un nou început va fi mai cu bun sau măcar mai altfel, că

mintea de pe urmă moț, poate fi mai înțeleaptă decât cea dintâi. Deși,

de multe ori, înțelepciunea este summumul minții și nu accidentul ei.

Atunci, în noaptea aceea, eu eram un fel de vortex intrat în vrie.

Știam că pot să-l redresez, dar nu voiam s-o fac. Asemenea momente

sunt unice și irepetabile într-o viață de om. Este ca un fel de infinit

asimptotic la un finit confuz și fără repere. Au trecut de atunci 31 de

ani…

Cuvinte-cheie: repere fără reper; prima noapte în limpezimea

ceții; primul drum spre trecut; kilometrul zero;

Summary

Sometimes, we want to reach, reach or simply be, even by

teleportation, at kilometer zero. We believe or just hope that a new

beginning will be better or at least different, that the mind of the

last mute, may be wiser than the first. Although, often, wisdom is the

pinnacle of the mind and not its accident. Back then, that night, I

was kind of a vortex. I knew I could fix it, but I didn’t want to. Such

moments are unique and unrepeatable in a human life. It’s like a kind

of asymptotic infinity to a confusing and landmarked finish. 31 years

have passed since then…

Keywords: landmarks without landmark; the first night in the

clear sky; the first road to the past; kilometer zero;


10

EDITORIAL

Nu știu dacă e bine ce e bine sau dacă totul este un amestec din care nu

înțelegi nici măcar amestecul… Adică nimic. Pe măsură ce anii trec,

îmi dau seama de tembelismul endogen al acestei lumi pe care Creangă o numea

mântuitoare și căreia Blaga îi asocia o corolă de minuni. O fi și mântuitoare, prea

plină sau ciopâtțătă de taine și cu o corolă de minuni care țin mai mult de trei zile, dar,

pentru mine, pare mai degrabă o tragedie lingușitoare și perversă sau un spectacol

cameleonic agresiv și de foarte proastă calitate. Mă conving încă odată și încă odată

că, pentru mine, lumea nu este cum îmi spun unii că este, ci așa cum o văd, o simt

și o trăiesc eu… Adică o problemă continuă, fără soluții durabile. Mare pagubă! vor

spune mulți, foarte mulți din toți ceilalți. Cine sunt eu să judec lumea și să-mi dau cu

părerea despre o astfel de imensitate?! Nimeni! Nu că așa sună bine, pentru că mi-ar

sta bine să-mi spun așa, sau pentru că aș fi mai interesant dacă pozez în nimeni, vai,

câtă modestie! – modestie pe dracu –, ci pentru că nu pot urca zidul care mă desparte

de meandrele ei, așa cum pe eroul romanului Le solitaire al lui Eugen Ionesco îl

despărțea un ceva de ceea se afla dincolo de el, iar dincolo de el era doar un zid. Și

dincolo de zid, o lumină… Și, ca atare, nimic din ceea ce voi spune eu nu poate fi luat

ca valoare absolută nici pentru alții și nici chiar pentru mine… După mai bine de opt

decenii de viață în deșertul acesta de lume, îmi dau seama că fiecare dintre cele trei

epoci din viața mea și a țării din care fac parte – capitalismul presocialist, socialismul

inter-capitalist sau intra-capitalist, cum vrem să-i spunem, totuna, și capitalismul

post-socialist – sunt atât de acre și atât de îndepărtate de mine, încât îmi vine greu să

înțeleg cum de le-am suportat atât amar de timp…

…Acum, chiar în acest moment al lui 21 decembrie 2020. se împlinesc treizeci

și unu de ani de când am auzit, am văzut și am simțit focuri de arme de război în

București…

Focuri de arme de război în București?! Și acum se cutremură carnea pe mine.

Nu pentru că mi-ar fi sau mi-ar fi fost frică de ele. Nici vorbă de așa ceva. Sunt

obișnuit cu focurile de armă, cum sunt obișnuit cu toaca de la bisericuța din cartierul

în care locuiesc, le știu după cum sună, de parcă ar fi niște note ieșite din sau de pe

clapele unui pian al războiului (acela-i de AKM, 7,62, acela-i de TT, acela-i de AZ,

BZ, acela-i de SGM, acela-i de tun de 100, acela-i de APR…), iar muzica lor m-a

însoțit nu numai patru decenii, cât am fost militar, ci și după aceea, adică încă 23 ani

cât au trecut de la pensionarea mea, adică de la al treilea picior în fund cu mulțumirile

de rigoare. Mă va însoți, cred, și dincolo, când va veni vremea… Și acum, în acest

moment, le aud ca pe niște tunete în creier, ca pe niște ecouri reverberante care-mi

produc frig și mă privesc de sus, disprețuitor. Au făcut și fac parte din ceea ce am

fost și sunt eu. Desigur, nu am înțeles aceste focuri de armă ca pe un spectacol,

ci ca pe o melodie a morții și a distrugerii, ca pe un vulcan în erupție din inima

mea… Era ca și cum cineva ar fi transformat sunetele înalte de pian în cuțite caremi

sfâșiau cuvintele, gândurile, percepțiile, viața. Și tot cam așa este și acum… Nu


EDITORIAL

poți simți altfel focurile de armă. Aceasta este menirea lor: să omoare, să distrugă,

să îngrozească…

Din cei patruzeci de ani fizici și psihici trăiți de mine în armată, zece au fost

la șaiba plutonului. Ca dascăl al soldaților și gradaților. Aici au învățat ei să tragă cu

pușca, cu AG-ul, cu mitraliera, cu tunul, cu tancul, cu toate armele posibile, dar și

cu secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni și ani prețioși din viața lor… Pentru

că așa au cerut vremurile… Și așa vor cere mereu, de vreme ce lumea n-are de

gând și nici timp să se potolească. Iar când se va potoli, probabil că va trece și ea,

ca și noi, clipele ei, dincolo, în nemărginire… Iar eu i-am învățat, timp de zece ani,

cum să facă asta. Și i-am învățat și după aceea, dar la o scară mult mai mare. La

una operațională și chiar strategică. Undeva, foarte, foarte sus, aproape de piscul

piscurilor… Pentru că eu însumi am trecut printr-un lanț de școli înalte și de trepte

înalte, din care m-am ales cu filosofia lui Heidegger despre ființare și cu învățătura

superioară a războiului… Eu, care n-am omorât o muscă în viața mea… Am ajuns să

fiu capabil să mânuiesc diviziile și armatele pe panoplia zeului Marte… Deocamdată

pe hărți, prin cărți și, într-un fel, prin poligoanele greu de identificat și de cunoscut

ale războiului războaielor lumii, de la cel fizic, așa cum este Babilonul zeului Marte

din Siria de azi, la cel cognitiv, cel mai al dracului dintre toate… Sau la cel care ne

avertizează ce poate să însemne un virus-coronavirus. Covid 19, spre exemplu. Ce

nume?! Încoronat sau nu. Încornorat sau nu… Desigur, creat de om, spre superba lui

ticăloșie. Sau mândrie. La ce bun atâta rachete hipersonice, când, cu un singur click

material concretizat într-un virus invizibil, poți să pui toată lumea cu botul pe labe

și cu masca pe bot?!..

…În seara următoare, când, practic, unitățile se retrăseseră în cazărmi, m-am

pomenit dintr-odată cu un foc de arme automate care venea dinspre locul în are

se află Ministerul Apărării Naționale. Se trăgea în sus. Ca la o tragere de luptă cu

batalionul. Ba nu, cu divizia! Trasoarele urcau oblic sau chiar vertical spre cer! M-am

cutremurat. M-am uitat într-acolo, dar nici urmă de elicopter sau de avion inamic. Ce

dracului fac ăștia?! Îl împușcă pe Dumnezeu?! Au înnebunit?! Dar întrebarea aceasta

mi-o pusesem și cu o zi mai înainte, când se deschisese focul în Piața Universității,

la kilometrul zero al României. În acel moment, simțisem o durere sfâșietoare în

suflet. Refuzam însă că cred că există un singur soldat în Armata României care să

tragă într-un civil din fața lui, chiar dacă este atacat de acesta. Eu cunosc bine soldații

români, pentru că sunt unul din cei care i-am instruit. Pentru că sunt și eu unul dintre

ei. Și nu i-am învățat niciodată să tragă într-un civil. Toate țintele noastre, din toate

poligoanele țării, erau kaki. A doua zi, un camarad de-al nostru de la emisiunea radio

a armatei transmisese un reportaj pe post. Dar nu spusese esențialul. Adică cine și

de ce a tras focuri de armă în centrul Bucureștilor, la kilometrul zero al României. Și

mai ales, cine a tras în oameni…

În zilele următoare, am fost în toate unitățile care s-au aflat acolo, între Piața

Universității și Piața Romană, și am discutat cu toți militarii care au participat la


12

EDITORIAL

acele evenimente. Niciunul dintre ei n-a îndreptat nici măcar o secundă arma spre

manifestanți. Niciunul dintre militarii Armatei României nu putea face asta! Când

eram comandant de pluton, dacă un militar din plutonul meu, din neatenție sau din

joacă, îndrepta arma către un alt militar sau către un loc în care se afla un om sau un

animal, eu îl pedepseam foarte aspru. Era singura dată când pedepseam un militar. El

trebuia să știe și să nu uite niciodată că o armă de război se îndreaptă numai și numai

împotriva inamicului. Iar inamic nu-i este nici colegul lui, nici un om de pe stradă,

nici o oaie care paște pe un izlaz…

De fapt, acolo, în centrul Bucureștilor, nici nu aveau cum s-o facă. Pe prima

linie a dispozitivului de la Intercontinental, se aflau două cordoane de scutieri, înapoia

lor se găseau, în line, patru transportoare blindate și la 10-15 metri înapoia lor erau

dispuse unitățile respective. În acest interval se aflau diferiți oameni, unii în civil,

pe care armata nu-i cunoștea. La un moment dat, cei de la Regimentul 1 Mecanizat,

unitate dislocată pe strada Antiaerianei, au primit ordin să trimită în Piața Romană

un număr de militari înarmați (era alarmă de luptă și militarii aveau la ei muniție

de război. O întreagă unitate de foc.). Cei de la regiment au trimis trei camioane cu

militari, pe traseul Bulevardul Elisabeta (denumirea actuală, pe atunci se numea 6

Martie), pe la Piața Universității, apoi spre Piața Romană. De ce or fi ales traseul

acesta, Dumnezeu știe, eu nu! Dar centrul Bucureștiului era ocupat de manifestanți

care strigau: Jos Ceaușescu! Vrem pâine! Vrem căldură! Vrem Libertate! Vrem

Demnitate! etc. Și, în fața unui asemenea dispozitiv al forțelor de ordine și al armatei,

manifestanții erau foarte agitați. Aceștia au primit camioanele cu militari care se

îndreptau spre Piața Romană, și care au trecut efectiv, ca niște bolizi tâmpiți, prin

mijlocul lor, cu fluierături și huiduieli, cu pietre și alte obiecte aruncate în militari.

Oricum, niciunul dintre militarii Armatei României nu considera că manifestanții

erau inamici, ci doar că erau ceea ce erau: frați, tați, părinți și prieteni de-ai lor,

care gândeau exact așa cum gândeau și ei în acea vreme, sătui până peste cap de

formalisme și răbdări de toate felurile, de la hrană la teama de cuvinte.

Dar primele două camioane au reușit totuși să treacă. Șoferul celui de al treilea

camion, exact în momentul în care se apropia de cordonul scutierilor, a fost lovit

cu o cărămidă în cap, și-a pierdut pentru o clipă cunoștința și a scăpat camionul de

sub control. Acesta a rupt cordonul militarilor scutieri din trupele de securitate, cum

se numeau atunci, și s-a oprit la un metru de unul dintre cele patru transportoare

blindate. Fiind rupt cordonul, mulțimea a năvălit spre camion. Un caporal, unul dintre

cei doi oblonieri, a răcnit pur și simplu cât l-au ținut plămânii, la cei din camion: Nu

trageți! Și militarii din camion n-au tras. Se crease însă pericolul ca manifestanții să

pătrundă în dispozitivul militarilor, să le smulgă armele și să o pornească spre sediul

Comitetului Central, din Piața Palatului. Nimeni nu i-ar mai fi putut opri. Acolo,

în interiorul Clădirii Comitetului Central, se afla un dispozitiv înarmat, format din

garda palatului și alte forțe care aveau în responsabilitate securitatea acelei clădirii și

a Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Dacă acei militari ar fi ripostat,


EDITORIAL

s-ar fi declanșat un măcel. Desigur, un astfel de măcel era dorit și chiar planificat de

cei care vizau nu doar înlăturarea conducerii comuniste de la București, așa cum am

aflat mai târziu și cum era limpede pentru toată lumea (în acele condiții, majoritatea

noastră, a românilor, doream înlăturarea cuplului Ceaușescu de la conducerea

dictatorială a țării), ci însăși dezmembrarea României.

Conștient de o astfel de posibilă desfășurare, comandantul unității de instrucție

militari pentru paza aeroporturilor, care avea două companii în capul coloanei

forțelor militare de pe Magheru (subunități instrucție pază aeroporturi), urmate de

o formație de ofițeri elevi din Academia Militară și de subunități de gărzi patriotice

etc., a comandat deschiderea unui foc de avertisment în plan vertical. Salva trasă

din sute de pistoale mitralieră a cutremurat pământul. Manifestanții care rupseseră

cordonul scutierilor s-au regrupat în dispozitivul dinaintea incidentului și întregul

dispozitiv din Piața Universității s-a refăcut…

Abia către miezul nopții, tancurile au trecut însă peste baricada ridicată de

manifestanți și aceștia au fost pur și simplu împrăștiați. Din momentul incidentului

cu camionul și până la miezul nopții, când manifestanții au fost împrăștiați, 49 dintre

aceștia și-au pierdut viața.

Am vrut să aflu cine anume i-a împușcat. Răspunsurile pe care le-am primit de

la sutele de militari și de la mulți dintre civilii cu care am vorbit în acele zile mi-au

întregit imaginea a ceea ce s-a întâmplat acolo. Nici un militar din Armata României

nu a tras direct în oameni în Piața Universității. Focul la vedere al militarilor a fost

unul de descurajare și de autoprotecție prin descurajare. Toți militarii au tras în plan

vertical. Foc de descurajare. Cei care au tras în oameni în Piața Universității au fost

niște umbre negre, niște profesioniști care știau foarte bine ce fac și cărora puțin le

păsa de soarta celor aflați acolo și cu atât mai puțin de soarta României. S-a tras de la

gura metroului și de pe unele clădiri, dar mai ales s-a tras din umbră…

Începând cu 22 decembrie, s-a tras însă, tot din umbră, asupra Armatei Române,

cu scopul de a provoca derută și confuzie în rândul acesteia, de a o determina să

riposteze haotic (pentru a o acuza ulterior), să doboare avioane imaginare, să-și

ridice aviația în aer, care, la rândul ei, dezinformată, să lovească sistemele de apărare

antiaeriană, iar aceste sisteme, să deschidă focul împotriva propriei aviații și, în acest

fel, să ne autodistrugem apărarea aeriană, apărarea terestră și forțele armate. Dacă au

văzut că nu le merge cu un astfel de scenariu, au simulat un atac aerian masiv și au

inițiat o diversiune radio-electronică de proporții.

Cei care au făcut asta știau foarte bine unde se află stațiile de radiolocație,

unitățile de rachete antiaeriene, marile unități, unitățile și subunitățile din

dispozitivele gata de luptă permanent ale armatei. Nimeni nu a îndrăznit însă, atunci,

să se confrunte în mod direct cu Armata României, care avea, la acea vreme, patru

comandamente de armată ce cuprindeau 10 divizii mecanizate, două divizii de

apărare antiaeriană, o divizie de aviație, șase brigăzi de vânători de munte, două

divizii de tancuri pentru contralovitură etc., la care se adăugau vreo patru brigăzi


14

EDITORIAL

de trupe de securitate (jandarmi) și sute de mii de luptători din gărzile patriotice

alcătuite din foști militari, foarte bine antrenați, plus formațiuni de rezistență despre

a căror misiune și sistem de pregătire nu știa aproape nimeni nimic.

Nu le-a mers atunci dușmanilor României. Prin acțiunea ei fermă, Armata

României, care număra în acele zile peste 300.000 de militari, cu state majore foarte

bine antrenate, a descurajat orice intervenție din afară și orice divizare a forțelor în

interiorul țării, apărându-și astfel unitatea, demnitatea, onoarea și țara, în condițiile

concrete ale situației de atunci. Toți cei care au uneltit împotriva României n-au avut

ce face în acele zile, iar planul lor esențial (cel de a distruge România) a eșuat. Au

avut însă grijă să o facă ulterior, distrugând, în cei 30 de ani care au urmat, sistemul de

apărare al țării, atât fizic, cât și conceptual, finanțele, industria, agricultura, cultura,

educația, sistemul de protecție a sănătății și vieții oamenilor, dar mai ales sistemul

educațional, cultura, sistemul de sănătate și industria de apărare… Asupra industriei

de apărare și, în general, asupra potențialului industrial al României, s-au năpustit cu

o furie greu de imaginat. Era normal să fie așa în mintea celor care au cucerit lumea

pentru a-i folosi resursele la discreție, să distrugă potențialul industrial al României.

Astfel, toate resursele țării rămâneau la dispoziția lor. Și au rămas… Dar, de fapt, în

primii trei ani, au distrus (mai exact, au acaparat) sistemul financiar al țării…

…Toată noaptea așteptasem clipa în care se vor activa platformele industriale

ele Bucureștiului și mulțimile vor năvăli în Piața Universității și în Piața Palatului…

Știam precis că așa se vor derula lucrurile…

… Așa m-a găsit dimineața zilei de 22 decembrie 1989… În stradă, așteptând

coloanele de muncitori de pe platformele industriale ale Capitalei…

…Și coloanele au venit…

…După ce una dintre aceste coloane cu steaguri găurite trecuse de mine, mă

întorsesem la redacție. Toți colegii mei erau în biroul redactorului șef. Tocmai se

transmisese vestea că generalul Milea murise. Spusesem atunci, cu voce tare, că

asta-i șansa armatei să se întoarcă în cazărmi, că Milea dăduse un astfel de semnal,

că el este eroul armatei și că idiotul acela de la TVR care vorbește de o nouă stare

de necesitate e un dobitoc. Unul dintre cei care se așezaseră în fotoliile din biroul

redactorului șef – cel mai respectat birou al ziarului armatei – avusese grijă să mă

avertizeze că băieții cu ochii albaștri veghează și eu îi răspunsesem imediat că îi

bag în locul de unde au venit, că s-a terminat cu ei, că vremea libertății chiar a sosit.

Respectivul era un glumeț bine-cunoscut, un redactor uns cu toate alifiile posibile

și imposibile și un băiat de milioane, dar eu devenisem în aceste zile mult prea

entuziast de perspectiva înlăturării dictatorului de la București, pentru a nu călca în

celelalte străchini, adică nu în acelea în care călcase deja el…

…Azi noapte, cam după spargerea baricadei, niște inși de la securitate sau

de unde mama dracului or fi fost ne luaseră pe amândoi – pe mine și pe el, dar și


EDITORIAL

pe un al treilea care, ulterior, a dispărut în ceață –, ne duseseră la câțiva pași din

locul în care ne ieșiseră în cale, aproape de Miliția Capitalei cam cum fac ăștia de la

securitate, de la poliție, de la justiție sau de pe unde mama dracului or mai fi, pentru

că orice stat din lume, mai ales statul românesc, calcă cu cizme bădărane și idioate

peste demnitatea oricărui om care nu este din sistemul lor, ne legitimaseră (eram

în civil) și ne sfătuiseră să ne întoarcem la redacție, pentru că, în Centru, lucrurile

s-au cam lămurit. Acolo, chiar în biroul meu (eram șef al Secției Pregătire de Luptă

și Învățământ militar, cea mai importantă secție de la ziar), redactorul șef, care se

uita la televizor împreună cu ceilalți din redacție, primise un telefon de la șeful CIului

de la unul dintre eșaloanele noastre superioare. Eram acolo, în fața lui. Abia ne

întorseserăm din escapada noastră de noapte dinspre Piața Universității. Telefonul

acela îl enervase cumplit. Îi răspunsese foarte ferm că șeful Secției Pregătire de

Luptă și Învățământ Militar de la ziarul armatei se află în redacție, că n-a pierdut

nicio legitimație, și l-a sfătuit să aibă grijă de grija lui… Nu-l văzusem niciodată așa.

Nici cu trei sau patru zile în urmă, când îmi încredințase misiunea de a mă ocupa de

securitatea și apărarea clădirii în care se afla redacția. Acel șef a fost un om de mare

calitate, unul dintre cei mai demni și mai corecți oameni pe care-i cunoscusem în

viața mea.

…În seara acelei zile de 22 decembrie, doar la câteva ore după moartea

generalului, odată cu înserarea, a început sarabanda împușcăturilor din zona

Ministerului Apărării Naționale. Mi-am luat traista în băț și m-am dus rapid într-acolo

să văd ce se întâmplă. N-am văzut mai nimic atunci. Era doar un dialog între niște

focuri răzlețe de armă de pe unele clădiri din apropierea Ministerului și cel deschis

de militarii din regimentul de gardă care păzeau și apărau clădirea ministerului…

…Cine, Dumnezeu, putea ataca tocmai Ministerul Apărării Naționale, când

acolo era floarea florii armatei, plus Regimentul de Gardă, plus unitățile din București.

Divizia 1 Mecanizată, Divizia 57 Tancuri, ambele operaționale, mari unități tactice

de contralovitură, și o puzderie de unități de cercetare, de arme, de comandament,

Bucureștiul fiind cea mai puternică garnizoană din țară.

În acest caz, capitala țării și Ministerul Apărării ar fi trebuit să fie atacate de

cel puțin patru-cinci divizii inamice, plus de o forță aeriană colosală pentru a vorbi

de o primejdie reală! Or, unde mama dracului sunt diviziile astea inamice?! Cum de

nu le-a văzut nimeni până acum. Cum de nu le vedeam eu care mă aflam acolo, în

apropiere, printre blocuri?!

De unde ar fi putut să vine?! Și, mai ales, cum?! Pentru transportul unei astfel

de forțe expediționare (dacă poate fi vorba de așa-ceva!) era nevoie de toată aviația

de transport a NATO și a Tratatului de la Varșovia împreună, plus de o forță de

acoperire uriașă, de cel puțin o treime din valoarea forței principale! De unde așa

ceva? S-a coalizat oare toată planeta împotriva capitalei României?! Iar noi habar

n-aveam!? Să fim serioși, nu putea fi posibil așa ceva! Au venit extratereștrii? Dar


16

EDITORIAL

ăștia nu vin cu pistoale mitralieră model 47, ci cu arme sofisticate, cu laseri, cu arme

ale undelor și cine mai știe cu ce tehnologii de care noi n-avem cum să știm.

Bazaconii! Nu este posibil așa ceva! Atunci? Atunci ce se petrece?

…De dimineață, înainte de ivirea zorilor, așa cum spuneam, coloane uriașe de

oameni s-au pus în mișcare din zonele platformelor industriale spre centru Capitalei.

Una dintre ele a trecut chiar pe lângă mine, pe str. Știrbei Vodă. Eram în civil și mă

întorceam din centru Capitalei, împreună cu un coleg din redacție, după ce trecusem

printr-o parte din experiența acelei nopți de pomină din Piața Universității. Marșul

acelei coloane m-a entuziasmat și, în același timp, m-a îngrijorat foarte tare…

M-a impresionat, mai ales, steagul găurit. Era drapelul României, sub care

eu jurasem să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții. Cum de îndrăzniseră să-i facă așaceva?

Cel care-l purta decupase și aruncase stema țării. El sau altul, n-aveam de unde

să știu. Dar, oricum, cineva o făcuse cu premeditare. Poate că avea deja pregătit din

timp un astfel de steag. Sau chiar mai multe. Cum să le treacă prin cap muncitorilor

de pe o platformă industrială să decupeze stema țării de pe drapelul României?!

Exclus! Desigur, dictatorul trebuie alungat, judecat, spânzurat, executat etc. etc…

Toți doream să-i cerem socoteală – lui și consorții lui – pentru căderea țării, pentru

nefericirea oamenilor, pentru foarte multe ale lucruri care mergeau din ce în ce mai

prost…

Cum să stea oamenii la coadă pentru niște „adidași” sau „frați Petreuș”

(gheare de pui), când țara avea sute de combinate de creșterea păsărilor, iar carnea

de pui mergea la export?! Cum să tremuri de frig iarna și să faci cozi interminabile

la benzină în țara petrolului și a gazelor naturale?! Îmi venea pur și simplu să-i

strâng de gât pe cei doi, deși știam foarte bine că țara este, de fapt, constrânsă să

strângă cureaua pentru achitarea datoriei externe. Dar de ce trebuia neapărat achitată

și încă așa de repede și cu un astfel de preț? De ce să suporte tot populația acest

sacrificiu? Curbe de sacrificiu și în socialism?! Adică în țara muncitorilor, țăranilor

și intelectualilor…

Toate astea, într-un fel, le înțelegeam și mă revoltam și eu, ca toți ceilalți. Dar

steagul? Dar stema, adică simbolul unității țării prin bogățiile ei, prin echilibrul ei

teritorial, prin armonia ramurilor economiei, prin calitatea oamenilor… ? Ce aveau

acei oameni care purtau drapelul României cu logo-ul stemei? Era o întrebare la care,

pe moment, nu am găsit răspuns.

Am făcut însă imediat asocierea cu o inscripție pe care am văzut-o, în treacăt,

cu o noapte în urmă (în noaptea Pieței Universității), undeva, pe un gard, în apropierea

Gării de Nord, și iarăși m-am cutremurat. Azi noapte, am zărit, în treacăt, pe acel

gard o inscripție: Jos comunismul! Era scrisă cu litere sângerii, de vreun metru, și

destul de îngrijit.

Da, aveam de-a face, într-adevăr, cu o revoluție. Pregătită din timp și,

probabil, în detaliu. Potrivit educației mele anterioare și zecilor de cărți citite, am


EDITORIAL

văzut deja declanșată o bătălie interminabilă pentru putere, pentru averi, pentru fel

de fel de averi, de la pământ la imobile, păduri și milioane de lei sau de dolari, pentru

poziții influente, exact ca în perioada interbelică, cu o populație divizată, cu o țară

vulnerabilizată la maximum, fără nicio garanție serioasă și durabilă de securitate,

cu o armată care va fi decimată, umilită, batjocorită, lăsată la îndemâna mahalalei

maidanezilor politici și ai moralei frustraților de toate felurile, cu o uriașă masă de

analfabeți, cu o populație învrăjbită, îndobitocită, dusă din datorii în datorii, repusă

în sclavia de odinioară, cu o conducere politică aservită Occidentului (era clar că

lovitura de stat fusese pusă la cale de către Occident cu acceptul Uniunii Sovietice,

care avea un cui uriaș împotriva României rebele), fără personalitate, cu o armată pe

butuci, cu fel de fel de corupții și afaceri veroase…

Cu revanșarzii revitalizați, cu extremiștii încurajați, cu hoții puși la patru ace…

Cu partidele istorice revenite la bătălia lor de odinioară… Și iarăși m-am cutremurat.

…Coloana de pe platforma industrială de Vest înainta spre centru agitată, cu

mers tremurând de frică sau de tensiune, cu ochi speriați, aproape ieșiți din orbite, ca

în spaima morții și guri strigând aproape disperate: „Veniți cu noi!”, „Nu vă fie frică,

Ceaușescu pică!”, cu pași care călcau apăsat asfaltul, ca niște miocarzi ai unor inimi

în fibrilație, dar nu tocmai cu picioarele lor, cu oameni care nu gândeau momentul,

ci doar urmau automat evadarea spre centru, la adăpostul celorlalți oameni care

evadau, ca și ei, tot spre centru, ca într-o implozie. Dar eu, toată noaptea, dorisem și

așteptasem aceste coloane…

…Am simțit, în acea dimineață de după groaza de sânge din centrul Capitalei,

că oamenii aceștia din coloane, cu steagurile României fără stema României, vor

desăvârși sfârșitul celor doi Ceaușescu, și, într-un fel, m-am bucurat… Era, recunosc,

o bucurie îngrijorătoare, pentru că, oricât eram eu de uns cu toate alifiile teoriei

războiului și practicii instruirii armatei, nu întrezăream nici un fel de orizont liniștit,

ci doar unul foarte cenușiu și foarte nesigur…

De acolo, din punctul de întâlnire cu colana care venea dinspre Drumul

Taberei, până la redacție erau doar vreo două sute de metri. Împreună cu colegul

meu – el înalt de aproape doi metri, eu doar de 1,67 – am ajuns în redacție, iar de

acolo ne-am dus la marea buluceală implozivă din Piața Palatului.

Elicopterul cu cei doi Ceaușescu tocmai se desprindea de pe acoperișul

CC-ului, fostului CC, care, iată, nu mai era, se spulberase ca o păpădie răscoaptă,

liniștea vuia, oamenii se urcaseră pe tancuri cu flori, iar temutul balcon al CC-ului se

umpluse de un Dinescu cu o lumânare, de un general Voinea, comandantul Armatei

1 București, cu cascheta trasă pe ochi, de parcă-i era cu două numere mai mare,

aproape tâmp, cu mormane de flori și cu degete care desenau semnul victoriei…

Am simțit și eu gustul sărat de îndoielile de peste noapte al acelei victorii încă

parțiale, dar suficient de mari pentru a o trăi ca pe o revărsare de creier, șprenguită

de întrebările de care-mi era teamă și rușine, de gândurile care-mi inundau țeasta și

ochii, de soarele care mai avea tupeul să strălucească, deși o zi din istoria României


EDITORIAL

apunea cu tancuri și flori în Piața Palatului regal din epoca comunismului intracapitalist…

Ajunsesem la kilometrul zero…

Atunci, în decembrie 1989, cineva scrisese pe crucea de lemn ridicată aici,

pentru memoria celor căzuți și botezul noii ere care încă nu avea nume, următoarele

cuvinte: „Nu plângeți moartea pentru libertate; dacii râdeau de moarte și erau liberi”.

Erau. Acum nu mai sunt. Au fost rași de pe fața pământului, victoria Romei fiind

spiralată monumental pe columna pe care noi, azi, o admirăm și o cinstim. Crezând,

așa cum ni s-a tot spus, că suntem urmașii Romei. Care, atunci, în 105-106, a mai

zvâcnit odată, având ca obiectiv nu distrugerea leagănului unei civilizații, ci aurul

din Munții Daciei, dacii fiind cei mai iscusiți meșteșugari din acea vreme ai acestui

metal atât de prețios cândva. Dar și un război geopolitic, prin care roma a depășit

limesul, distrugându-și, de fapt, propria zonă de siguranță strategică. Ce a urmat, se

știe. Atât cât se știe sau cât e încă permis să se știe.

La Sarmisegetuza n-a mai rămas nimic din vechea cetate a dacilor. De daci nu s-a

mai vorbit, chiar dacă învingătorii lor i-au preamărit și le-au construit monumente…

Un cimitir în marmură e-au ridicat și emanații revoluției din Decembrie 1989, din

fondurile armatei, eroilor din decembrie 1989 de la kilometru zero.

Dar, deasupra acelor cruci de marmură de la Belu, tronează crucea de piatră

de la kilometrul zero. De câte ori trecem pe acolo, prin giratoriu, o vedem și, cei care

am fost acolo, simțim un fior. Nu știu dacă ea reprezintă, temeinic și profund, precum

cea din Caraiman, simbolul unei mari victorii a Libertății sau, ca mai mereu în istoria

zbuciumată a Pământului Românesc, simbolul relansării procesului de furt, cotropire

și distrugere a avuției naționale, al reînstrăinării resurselor strategice vitale, al tăierii

criminale a pădurilor, al alungării populației peste hotare în căutarea unui loc de

muncă sau de slugă, al distrugerii sentimentului Patriei, al înstrăinării pământului, al

reînrobirii Nației Române.

18


UNIVERS EDUCAȚIONAL

FUNDAMENTE ALE UNOR CUTUME

MAI MULT SAU MAI PUȚIN UTOPICE

FUNDAMENTALS OF MORE OR LESS

UTOPIAN CUSTOMS

Rezumat

Astrid Isabela BOGDAN 1

Poemul cunoscut sub denumirea de Imnurile sacre trasează un rețetar

cât se poate de actual, întrucât dincolo de cutumele strămoșilor, trebuie să

recunoaștem că ne aflăm în plin proces de metamorfoză, iar tendința de a livra

constant o lume utopie, nu poate decât să distanțeze Omul de Lume. Astfel,

nu putem decât să ne bucurăm just, întrucât Pitagora prin această lucrare a

format și încă formează Oameni care au construit și vor construi, pilonii unei

societăți armonioase și juste.

Cuvinte cheie: Versurile sacre ; Imnurile sacre ; Pitagora ; Antichitate ;

filosofie ;

Summary

The poem known as the Sacred Hymns traces a recipe as current as

possible, because beyond the customs of our ancestors, we must recognize

that we are in the process of a metamorphosis, and the tendency to constantly

deliver an utopian world, can only distance Man of the World. Thus, we can

only rejoice justly, because Pythagoras through this work has formed and still

forms People who have built and will build, the pillars of a harmonious and

just society.

Key words: Sacred verses; Sacred hymns; Pythagoras; Antiquity; philosophy;

Nu lăsa ca dulcele somn să-ţi închidă pleoapele,

mai înainte de a te-ntreba astfel despre faptele tale de peste zi:

1

Doctorand Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu’’ București, bastridisabela@gmail.com


20


Cu ce-am greşit? Ce am făcut? Ce n-am făcut din ce se cuvenea să fac?

începe cu prima şi meditează apoi asupra celorlalte. Şi apoi,

dacă socoti că ai greşit, necăjeşte-te; iar dacă ai făcut bine, bucură-te.

Fragmentul din registrul superior ne îndeamnă ca, la finalul fiecărei zile, să

ne luăm un moment doar pentru noi, în care să ne deconectăm de la exterior, pentru

a putea lăsa gândurile să ni se așeze. Practic, acest tip de retrospectivă zilnică ne

poate ajuta să facem curat în gânduri. Mai mult, aici putem face chiar o paralelă

între modul în care un judecător se retrage, constant, în forul său interior, pentru ca

echilibrul dintre litera legii și spiritul legii să fie cât mai just.

Cercetarea, aidoma celei realizate de arheolog, are rolul atât de purificare, cât

și de descoperire și punere în valoare a acelor elemente pe care noi le putem denumi,

în acest caz, întrebări fundamentale. De aceste întrebări s-au ocupat mulți gânditori

ai lumii; există și o teorie conform căreia aceste întrebări sunt specifice anumitor

septenale.

De asemenea, punctăm tot aici faptul că de îndată ce raţiunea primeşte aceste

întrebări, ea le păzeşte, însă în cazul când ea găseşte că faptele au fost în armonie cu

legile divine, aceasta va acționa cu bucurie. În caz contrar, dacă aceasta realizează

că s-a făcut vinovată de abateri de la Lege, aceasta se va pedepsi cu căinţă.

În plus, trebuie să ținem seama de faptul că nu trebuie să lăsăm haosul să

guverneze, ci trebuie să cercetăm toate faptele noastre de peste zi, pe rând, neuitând

nici una din ele, întrucât sunt împrejurări în care o schimbare a lucrurilor poate să ne

înşele judecata, şi să ne determine să trecem cu vederea un păcat.

Mai mult, prin rememorarea anumitor evenimente dintr-un trecut mai

îndepărtat, există posibilitatea să ni se poată întări sentimentul nemuririi noastre .

Desigur, în ipoteza în care vorbim despre rememorarea unui moment mai delicat, cel

chemat să ne judece greşelile este însăși conştiinţa şi dreapta noastră raţiune.

Astfel, vom înțelege de ce trebuie să nu ne lăsăm pradă somnului, mai înainte

de a face această retrospectivă, întrucât cu siguranță, trebuie să avem tăria faptului că

trupul va avea forța necesară și va rezista până la capătul procesului.

În consonanță cu acest fragment, vom reda în cele ce urmează și un alt

fragment care vine și punctează o serie de slăbiciuni ale trupului:

Află că toate acestea sunt astfel, și învață să biruiești cele ce urmează:

mai întâi, lăcomia pântecului, apoi lenevia, luxul și mânia.

Aceste versuri aduc o conștientizare de alt tip, întrucât vizează de aceasta dată

cutumele care ne-au ghidat până în prezent.

Spre exemplu, pântecul, când e prea încărcat, aduce după sine, după cum știm,

lenevia. Practic, acest obicei împinge la necumpătare și până la urmă, la vicierea sau

osteneala necumpătată a sufletului.

De asemenea, în momentul în care lăsăm mânia să se instaleze, ne lăsăm prada



în voia tuturor patimilor, fie cerând băuturi şi mâncare, fie provocând certuri aprinse

pentru a obţine o anumită plăcere.

Astfel, trebuie sa învaţăm să învingem aceste gesturi, începând mai întâi cu

pântecul, pentru ca părţile iraţionale ale sufletului tău să fie supusele raţiunii. Mai

mult, trebuie să ținem seama de faptul că mânia ne va prăvăli în blestem, iar pofta

de bogăţie în sperjur. Cu alte cuvinte, toate relele sunt pricinuite de dezlănţuirea

patimilor, în momentul în care raţiunea sufletului nostru nu le poate ţine în frâul

ordinii şi al datoriei.

Ca atare, trebuie să ne cunoastem îndatoririle şi să ne obişnuim, atât cât va fi

cu putinţă, să ţinem în frâu puterile iraţionale şi să le facem să asculte de raţiunea

justă.

Așadar, trupul este aidoma unui pocal, care trebuie foarte bine conservat, iar

dincolo de provocările pe care le depășim în viața de zi cu zi, cea mai mare provocare

este de departe, tăria de a sta singur în odaia gândurilor unde avem datoria morală

să fim constant.


UNIVERS ECONOMICO-SOCIAL

22

REMEMBER – GRUPAJ

DOCUMENTAR PRIVIND

ACTIVITATEA DE CERCETARE-

DEZVOLTARE-INOVARE

REMEMBER - DOCUMENTARY

GROUPING REGARDING THE

RESEARCH-DEVELOPMENT-

INNOVATION ACTIVITY

Considerații generale

Conf. univ. dr. Gabriel I. NĂSTASE 1

În perioada 2001-2003, în calitatea de director general al Direcției

Generale de Dezvoltare Instituțională din cadrul Ministerului Educației și

Cercetării (MEdC) am coordonat activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare

(CDI) care avea ca obiect principal dezvoltarea instituțională, privatizarea

societăților comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare și a

patrimoniului institutelor naționale de CDI.

Urmare acestor activități, printre cele mai semnificative au fost evaluarea

unităților de CDI și dezvoltarea infrastructurii domeniului de CDI.

În prezentul număr al revistei „Univers strategic” am publicat în sinteză o

parte a activității desfășurate, în articolele: „Politici și strategii de dezvoltare în

domeniul inovării științifice și tehnologice” (prezentat la conferința de presă

din 06 mai 2003) și „Orientări strategice privind privatizarea societăților

comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare” (lucrarea a fost

prezentată la Sesiunea de comunicări științifice a Facultății de Electronică și

Calculatoare, Universitatea HYPERION, București, 13-14 mai 2003. A VIII-a

sesiune de comunicări științifice a cadrelor didactice din Universitatea Româno-

Americană, București, 23-24 noiembrie 2003.

1

În prezent, director general al Direcţiei Dezvoltare Instituţională din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.



A. POLITICI ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE ÎN DOMENIUL

INOVĂRII ŞTIINŢIFICE ŞI TEHNOLOGICE

A. DEVELOPMENT POLICIES AND STRATEGIES IN SCIENTIFIC

AND TECHNOLOGICAL INNOVATION FIELD

Rezumat

Politicile şi strategiile în domeniul inovării ştiinţifice şi tehnologice 2 ,

componente ale Procesului de Inovare, sunt racordate la obiectivele de

dezvoltare economică şi socială pe care şi le-a propus Guvernul României

pentru perioada 2001- 2004.

Cuvinte cheie: politici; strategii; știință; tehnologie; cercetare;

inovare; dezvoltare;

Abstract

The policies and strategies in the field of scientific and technological

innovation, as components of the Innovation Process, are connected to the

economic and social development objectives proposed by the Romanian

Government for the period 2001-2004.

Keywords: policies, strategies, science, technology, research,

innovation, development.

Investiţiile, instalaţiile şi obiectivele speciale de interes

naţional

Politicile şi strategiile în domeniul inovării ştiinţifice şi tehnologice 3 ca şi

componente ale Procesului de Inovare, sunt racordate la obiectivele de

2

În documentele Guvernului, inclusiv în cele ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării se foloseşte denumirea „Sistemul

de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare”, denumire pe care autorul o consideră ca fiind inexactă, întrucât activitatea

de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică este o componentă a inovării, în general, şi a inovării ştiinţifice

şi tehnologice în special şi, ca urmare, activităţile de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi transfer de tehnologie

sunt, implicit, incluse în conceptul de inovare. Pentru conformitate şi legalitate, în continuarea lucrării se va

folosi sintagma, ca denumire oficială de „cercetare-dezvoltare”.

3

În documentele Guvernului, inclusiv în cele ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării se foloseşte denumirea „Sistemul

de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare”, denumire pe care autorul o consideră ca fiind inexactă, întrucât activitatea

de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică este o componentă a inovării, în general, şi a inovării ştiinţifice



dezvoltare economică şi socială pe care şi le-a propus Guvernul României pentru

perioada 2001- 2004.

Pentru perioada menţionată, îndeplinirea misiunii şi atingerea obiectivelor

fixate prin guvernare trebuie să vizeze elaborarea, lansarea, finanţarea şi monitorizarea

activităţii de cercetare- dezvoltare.

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi

dezvoltarea tehnologică şi a Hotărârilor de Guvern privind organizarea şi funcţionarea

Institutelor Naţionale de Cercetare- Dezvoltare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării

- Cercetare, în calitate de minister coordonator, a cuprins în bugetul de cheltuieli

fondurile necesare pentru realizarea unor investiţii (dotări, echipamente etc) şi

pentru întreţinerea, exploatarea, funcţionarea şi paza instalaţiilor şi obiectivelor

speciale de interes naţional ce se constituie în instalaţii suport pentru activitatea de

cercetare-dezvoltare în domenii strategice ale economiei, ca de exemplu: instalaţiile

din domeniul nuclear, seismologic, energetic.

În coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării - Departamentul Cercetare,

sunt 17 Institute Naţionale de Cercetare-Dezvoltare, care, pe baza unor solicitări

fundamentate, primesc fonduri pentru investiţii, după o analiză a solicitărilor

la nivelul unei comisii tehnico- economice, numită în acest scop prin Ordin al

Ministrului Delegat pentru activitatea de cercetare.

Alocarea fondurilor urmăreşte strategia Ministerului Educaţiei şi Cercetării

– Departamentul Cercetare, privind direcţionarea acestora pentru finalizarea unor

obiective importante în domeniu şi pentru dotarea laboratoarelor cu utilizări

multiple, de interes naţional din cadrul institutelor naţionale de cercetaredezvoltare.

În timp, în institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, au fost concepute şi

realizate instalaţii şi obiective de o complexitate deosebită utilizate în activitatea de

cercetare-dezvoltare, denumite instalaţii şi obiective speciale de interes naţional.

Instalaţiile şi obiectivele speciale de interes naţional sunt realizate

în concepţie proprie de cercetători, la parametri competitivi pe plan mondial,

reprezentând principala bază materială pentru elaborarea şi dezvoltarea unor

tehnologii moderne de mare aplicabilitate economică.

Aceste instalaţii şi obiective speciale de interes naţional se constituie în

instalaţii suport pentru activitatea de cercetare în domenii strategice ale economiei

naţionale, comparabile cu cele de nivel mondial şi care conduc la cercetări de înaltă

performanţă.

Totodată, aceste instalații și obiective speciale de interes național asigură un

suport ştiinţific, tehnic şi logistic adecvat, fiind accesibile şi altor utilizatori interesaţi

în desfăşurarea unor activităţi de cercetare proprii sau în colaborare, întrucât posedă

şi tehnologice în special şi, ca urmare, activităţile de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi transfer de

tehnologie sunt, implicit, incluse în conceptul de inovare. Pentru conformitate şi legalitate, în continuarea lucrării se

va folosi sintagma, ca denumire oficială de „cercetare-dezvoltare”.

24



documente de certificare a calităţii serviciilor, eliberate de organisme abilitate, avizate

de autoritatea de reglementare în domeniu şi prezintă capabilităţi demonstrate atât pe

parcursul anilor, cât şi perspectivele de utilizare în activităţile de cercetare viitoare.

Există instalaţii şi obiective de interes naţional pentru care este absolut

necesar asigurarea întreţinerii, exploatării, funcţionării şi pazei acestora, cum ar fi

cele din domeniul nuclear.

Finanţarea instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional are ca

efect, printre altele, următoarele avantaje:

- degrevarea proiectelor de cercetare ale Institutelor Naţionale de Cercetare-

Dezvoltare cu sumele destinate funcţionării şi întreţinerii instalaţiilor şi obiectivelor

speciale de interes naţional;

- îmbunătăţirea parametrilor de lucru, pentru revizii, metrologizare;

- sprijin indirect instituţiilor de învăţământ superior prin neperceperea de

sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor cu funcţionarea pentru procesele de

instruire şi perfecţionare.

Ca urmare, MEdC prin Comisia ei de specialitate, analizează, în baza unor

criterii aprobate prin ordin al Ministrului Delegat pentru Cercetare, solicitările

institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare privind includerea instalaţiilor şi

obiectivelor speciale de interes naţional.

S-a avut în vedere totodată şi finalizarea dotării unor laboratoare, în vederea

acreditării acestora conform obiectivelor Programului de cercetare-dezvoltare

privind infrastructura calităţii -INFRAS- componentă a Planului Naţional de

Cercetare-Dezvoltare.

Dintre cele mai importante obiective pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării

– Departamentul Cercetare îşi propune să le finalizeze în anul 2003 sunt:

1. Instalaţie de iradiere cu scopuri multiple (IRASM)

În cadrul Institutului Naţional de cercetare-dezvoltare pentru fizică şi inginerie

nucleară „Horia Hulubei”, investiţia IRASM este rezultatul Proiectului de cooperare

tehnică (PAT) ROM 8/11: „Multipurpose Irradiation Facility” între Agenţia

Internaţională pentru Energie Atomică-Viena (AIEA) şi Guvernul României, început

în 1993.

Scopul proiectului este să realizeze o Instalaţie de iradiere care să constituie

baza tehnică pentru asimilarea în economia românească a unor tehnologii ecologice,

de înaltă performanţă, cu utilizare în mai multe domenii ca: medicină (sterilizarea

prin iradiere a produselor farmaceutice, a furniturilor medicale, materialelor,

instrumentelor etc); agricultură (sterilizarea prin iradiere a plantelor, împiedicarea

germinaţiei etc); industrie (instrument de cercetare pentru tehnologii cu radiaţii

ca: polimerizări, grefări, obţinerea de materiale compozite - lemn - plastic etc);



conservarea bunurilor culturale aflate în arhive şi patrimoniul muzeistic prin

tehnologii de iradiere.

Contribuţia AIEA, conform (PAT) ROM 8/11, în valoare de aprox. 800.000

USD fonduri nermabursabile, se regăseşte în special în echipamente principale de

iradiere.

Pentru furnizarea acestor echipamente s-a încheiat contractul tripartit 1994-

312 între AIEA-Viena, Institutul de Izotropi-Budapesta şi IFIN-HH Măgurele.

Contribuţia României, la acest proiect, din 1995 până la data când a fost scris

acest aerticol a fost de 30 miliarde lei.

În cursul anului 1999, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru

Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” a îndeplinit condiţiile necesare pentru

instalarea echipamentului de iradiere tip SVST Co-60.

Lucrările de construcţii, instalaţii aferente clădirii şi montaj echipamente au

început în anul 1996, iar recepţia la terminarea acestor lucrări a fost făcută în cursul

anului 2000. Pentru finalizarea acestei investiţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării

- Departamentul Cercetare a alocat în anul 2002 suma de 2,8 miliarde lei, sumă

necesară amenajării laboratorului de microbiologie conform normelor europene, unde

se vor putea efectua servicii complete necesare pentru autorizarea produselor tratate

cu radiaţii. Calitatea serviciilor va stimula atât exportul de produse româneşti, cât şi

utilizarea acestora de agenţi economici străini, contribuind la integrarea europeană

a ţării. IRASM va putea oferi serviciile laboratoarelor sale, în calitate de instalaţie

de interes naţional şi unor orgnaisme de control şi supraveghere a statului cum ar fi

Autoritatea Naţională pentru protecţia consumatorului, stimulând un comportament

corect al operatorilor comerciali. Această investiţie a fost finalizată în luna iunie

2002, la parametrii iniţiali aprobaţi, transformând IRASM într-o unitate de producţie

profitabilă şi într-un centru de excelenţă, îndeplinind astfel scopurile pe termen lung

menţionate şi în proiectul de cooperare tehnică cu AlEA-ROM/8/01.

În cursul anului 2003 pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvolţare

pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” s-au prevăzut 4,5 miliarde lei

necesari atât pentru finalizarea dotării laboratorului de microbiologie cu aparatura

necesară efectuării de servicii complete necesare pentru autorizarea produselor

tratate cu radiaţii (conform cerinţelor Consiliului Naţional pentru Controlul

Activităţii Nucleare - CNCAN din Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, cât şi

pentru finalizarea lucrărilor la Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive (DNDR).

2. Retehnologizarea navei „Mare Nigrum” ca prima navă

românească de cercetare marină complexă

Retehnologizarea navei de cercetare marină complexă reprezintă un moment

de referinţă în dezvoltarea ştiinţelor marine în România. Până în prezent în România

26



nu a existat o navă de cercetare care să fie capabilă să execute lucrări specifice de

cercetare complexe în largul Mării Negre şi în oceane. Toate ţările riverane Mării

Negre (Ucraina, Bulgaria, Turcia, Federaţia Rusă) au cel puţin o navă de cercetare

complexă de tipul navei Someş.

Prin realizarea acestei nave de cercetare marină complexă. România

îşi va ocupa locul cuvenit printre ţările care vor putea participa la efortul

internaţional de cunoaştere a domeniului marin, a resurselor acestuia şi a

rolului pe care marea îl are în echilibrul ambiental şi general al Pământului.

Laboratoarele navei, în suprafaţă totală de 200 m 2 , pot asigura următoarele

tipuri de activităţi: prelucrare probe de sedimente, apă, biologice, batimetrie,

seismoacustică, magnetometrie, gravimetrie, geochimie, radiometrie, ihtiologie,

hidrologie, biologie. Pe lângă cele enumerate mai sus, pe navă va exista un centru de

calcul şi un laborator pentru dirijarea şi supravegherea echipamentului de cercetare

remorcat, cu acces direct la datele de navigaţie.

Pentru îndeplinirea activităţilor specifice, legate de cercetarea mediului marin,

nava a fost şi va fi dotată, cu sprijinul MEdC- Departamentul Cercetare, cu o serie de

echipamente, precum: portal rabatabil pupa, vinci de tracţiune de 20 tf, vinci pentru

lansarea laterală sonar sau modul de televiziune, instalaţie de lansare cablu streamer

(pentru recepţia semnalului seismic), instalaţie de lansare carotier şi grefier, macara

cu braţ telescopic de 15 m şi sarcina de 2 t.

Pentru derularea optimă a navigaţiei, pe navă au fost montate numeroase

echipamente moderne cerute de regulamentele interne şi internaţionale şi aflate sub

controlul Registrului Naval Român. Acestea constau din: sistem de radiocomunicaţii

GMDSS, loch Doppler, radar şi sistem integrat de navigaţie NINAS, instalaţie

ultrason ştiinţifică, instalaţie sondă de plasă, instalaţie GPS, instalaţie de semnalizare

incendiu (AVI), instalaţii de radioficare şi telefonie automată. Pentru întreţinerea

aparaturii de cercetare şi navigaţie pe navă va funcţiona şi un atelier de mecanică

fină. Pentru aceste dotări, Ministerul Educaţiei şi Cercetării-Cercetare a prevăzut în

bugetul său pentru anul 2003, suma de 15 miliarde lei.

Nava, care se află în administrarea Institutului Naţional de Cercetare-

Dezvoltare pentru Geologie Marină „Geoecomar” va putea participa la

programe de cercetare marină, atât naţionale, cât şi internaţionale, în condiţii

optime de calitate şi fară limitări de distanţă.

În cadrul programului naţional de cercetare marină nava va fi angrenată în:

elaborarea hărţilor naţionale geologice şi geofizice ale platoului continental al

Mării Negre, studiul condiţiilor de stabilitate a construcţiilor marine (platforme

de foraj, platforme de exploatare, conducte submarine, diguri etc), cercetări de

ecologie, studii de fizica şi chimia mării, biodiversitate şi studiul părţii abisale

a Mării Negre (conurile abisale ale Dunării şi ale râurilor ucrainiene, zona centrală

etc), studii asupra gaz-hidraţilor şi emisiunilor de gaze cu efect de seră, inclusiv

asupra hazardurilor în domeniul marin (alunecări de sedimente, cutremure,


28


colapsuri prin degazeificare, valuri catastrofale).

Nava va putea realiza lucrări de cercetare şi explorare marină, pe bază de

contracte şi cu beneficiari din străinătate. De asemenea, trebuie menţionat faptul că,

ţările riverane Mării Negre încearcă să ocupe un loc cât mai favorabil în competiţia

pentru „drumul petrolului” dinspre Marea Caspică spre Europa. Existenţa unei

nave de cercetare este un important atu pentru obţinerea unor contracte de studiu

al condiţiilor de amplasare a conductelor de ţiţei şi de gaze. În vederea atingerii

dezideratului propus, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în intervalul 2001- 2002, a

depus eforturi deosebite pentru finalizarea acestei investiţii începută în cursul anului

1998.

Fondurile alocate cu prioritate de MEdC- Departamentul Cercetare, în anul

2001 pentru obiectivul Nava Someş s-au ridicat la 5,2 miliarde lei. Pentru finalizarea

lucrărilor Ministerul Educaţiei şi Cercetării- Departamentul Cercetare a alocat în

anul 2002 suma de 10 miliarde lei, sumă care a asigurat obţinerea certificatului de

clasă al navei, inclusiv avizele de navigaţie. Prin acest efort financiar, nava Someş a

devenit funcţională începând cu luna august 2002.

Nava va necesita şi o serie de dotări pentru realizarea activităţilor ştiinţifice în

sumă de cca. 10 miliarde lei, care va fi asigurată în cursul anului 2003.

Programul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare al României, care

cuprinde obiective de cercetare marină cu extindere la tot bazinul Mării Negre

(programul de gaz-hidraţi), cât şi programele internaţionale la care România

participă, nu pot fi realizate fară o navă de cercetare

complexă, dotată şi amenajată corespunzător şi capabilă să lucreze în orice

regiune a Mării Negre şi a Oceanului Mondial.

3. Dotarea Laboratorului naţional de preparare

şi caracterizare a materialelor metalice amorfe şi

nanostructurale

În cadrul acestui laborator, aflat în administrarea Institutului Naţional de

Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică Iaşi, se prepară materiale amorfe

şi nanostructurale (benzi, fire, fire acoperite cu sticlă, fibre etc) şi se determină

caracteristicile materialelor nanostructurale.

Laboratorul, cu utilizări multiple, prezintă interes naţional deosebit prin

performanţele sale, caracterul său de noutate, originalitate, inovaţie şi are o largă

utilizare de către universităţi, institute de cercetare-dezvoltare şi companii cu capital

de stat sau privat din domeniu.

Instalaţiile - părţi componente ale laboratorului - sunt utilizate de către

personalul de cercetare de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru

Fizică Tehnică Iaşi, în proiecte de cercetare în derulare din Planul Naţional, granturi



acordate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Totodată laboratorul este utilizat şi pentru realizarea proiectelor de cercetare

bilaterală şi/sau multilaterală cu institute de cercetare, universităţi, companii cu

capital privat din străinătate.

Una dintre utilizări o constituie şi pregătirea profesională a studenţilor de

la diferite universităţi din ţară, dar şi pentru activitatea de cercetare aplicativă în

cooperare cu alte institute naţionale de cercetare-dezvoltare din reţeaua de laboratoare

de cercetare din domeniul nanotehnologiilor.

Prin caracterul său interdisciplinar, acest laborator permite realizarea de noi

materiale în acord cu cerinţele economiei naţionale şi internaţionale, proiectarea de

noi aplicaţii moderne şi foarte eficiente, dar şi transferul de tehnologie al rezultatelor

cercetării în industrie.

În anul 2003 Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Departamentul Cercetare a

prevăzut în bugetul său suma de 1,1 miliarde lei pentru dotarea acestui laborator

cu aparatura necesară obţinerii de materiale amorfe şi nanostructurale cu diferite

caracteristici dimensionale, în aer, vid sau atmosferă; stadiul tensiunii superficiale

şi a vâscozităţii materiale şi a aliajelor lichide în scopul obţinerii de informaţii

despre abilitatea de formare a stării amorfe; caracterizarea materialelor amorfe şi

nanostructurale prin măsurători structurale, calorimetrice, electrice, magnetice şi

termomagnetice.

4. Dotarea Liniei tehnologice destinate tratării articolelor

medicale implantabile la om în scopul îmbunătăţirii

compatibilităţii microbiologice a acestora

Realizarea în România a articolelor medicale implantabile la om (proteze

vasculare liniare şi bifurcate, proteze de esofag, columelă auditivă, petice de plastii,

plase de eventraţii) şi de uz extern (bandaje elastice şi pansamente biodegradabile,

aţă chirurgicală), impun cu necesitate utilizarea unei tehnologii adecvate, care să

asigure îmbunătăţirea compatibilităţii microbiologice a acestora cu organismul

uman, astfel încât să satisfacă cerinţele GMP solicitate de UE.

În scopul realizării în România a acestor articole, Ministerul Educaţiei şi

Cercetării- Departamentul Cercetare va finanţa cu suma de 3 miliarde lei completarea

şi modernizarea liniei tehnologice complexe, destinate tratării articolelor medicale

implantabile la om, aflată în administrarea Institutului Naţional de Cercetare-

Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie - Bucureşti, care deserveşte în egală măsură

activitatea de cercetare şi producţie şi asigură integral gama de activităţi necesare

asigurării cerinţelor de performanţă şi calitate microbiologice impuse de domeniul

de utilizare.

Linia tehnologică cuprinde o serie de aparate, care funcţionează cu agenţi



de sterilizare şi care, în condiţiile neasigurării funcţionării la parametri normali,

constituie potenţiali factori de risc.

Acest obiectiv prin caracterul său interdisciplinar, permite realizarea de noi

materiale în acord cu cerinţele economiei naţionale şi internaţionale, proiectarea de

noi aplicaţii moderne şi foarte eficiente, dar şi transferul tehnologic al rezultatelor

cercetării, în domeniul medical.

5. Dotarea Laboratorului pentru prelevare de probe de

mediu şi reabilitarea reţelelor de alimentare utilităţi (energie

electrică şi gaz metan) necesare obţinerii de autorizare a

Instalaţiei speciale de interes naţional, ca unitate nucleară

Pornind de la necesităţile de dezvoltare a cercetărilor şi de implicare a

Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogene şi Izotopice

Râmnicu Vâlcea în diverse cercetări cu caracter interdisciplinar, în anul 2003,

Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Departamentul Cercetare va aloca institutului

suma de 5 miliarde lei.

Această sumă este fundamentată atât pentru dotarea laboratoarelor

institutului, fapt ce ar permite abordarea cu mai multe posibilităţi a temelor

şi proiectelor de cercetare şi, pe de altă parte, pentru redefinirea sistemelor de

utilităţi, element esenţial în obţinerea autorizării Instalaţiei- Pilot de separare a

tritiului şi deuteriului, instalaţie specială de interes naţional, ca unitate nucleară.

6. Modernizarea Reţelei seismice naţionale şi reabilitarea

sediului Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica

Pământului

Reţeaua seismică naţională, obiectiv de interes naţional, cu o vechime de

aproape 20 de ani, depăşită moral şi fizic, impune modernizarea şi restructurarea

acesteia în vederea monitorizării seismice cu următoarele caracteristici:

a) acoperirea întregului teritoriu;

b) omogenizarea reţelei ca nivel de sensibilitate (cu efect în îmbunătăţirea

rezoluţiei seismicităţii;

c) creşterea domeniului dinamic şi spectral (prin utilizarea unei aparaturi

moderne şi adecvate);

d) interconectarea la reţeaua mondială de schimb de date seismice şi la centrele

mondiale de prelucrare a datelor seismice.

Modernizarea reţelei seismice, destinate supravegherii seismice a teritoriului

României este necesară pentru ca la un eventual cutremur major care s-ar produce în

România să poată fi făcută înregistrarea în timp real a acestuia cu informarea rapidă

30 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 4(44)/2020


a factorilor de decizie.

Totodată, analizând situaţia spaţiului actual al institutului (o fostă baracă

tip dormitor destinată militarilor care asigurau paza obiectivelor de pe platforma

Măgurele) s-a hotărât susţinerea cu fonduri pentru elaborarea studiului de fezabilitate

privind reabilitarea sediului Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru

Fizica Pământului.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Departamentul Cercetare a prevăzut în

bugetul său pentru anul 2003 suma de 5 miliarde lei pentru realizarea obiectivelor

menţionate.

7. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru

Maşini şi Instalaţii destinate Agriculturii şi Industriei

Alimentare

Institutul dispune de laboratoare de încercări acreditate de Organismul

Naţional de Acreditare RENAR conform SR EN 45001 şi ghid ISO-CEI 25 pentru

efectuarea încercărilor de securitate a muncii la echipamentele tehnice destinate

agriculturii şi industriei alimentare.

Ca urmare, laboratoarele de încercări ale INMA execută pentru Registrul

Auto Român încercări în vederea omologării de tip pentru admiterea în circulaţie

pe drumurile publice a tuturor tractoarelor şi remorcilor de tractor, precum şi a

componentelor acestora în conformitate cu Directivele CEE/CE şi ale Consiliului

Uniunii Europene şi Regulamentele ECE-ONU şi ale Comisiei Economice pentru

Europa.

În anul 2003 Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Departamentul Cercetare

a prevăzut în bugetul său suma de 3 miliarde lei pentru instalaţia pentru încercări

simulate şi acceleraţie „Hidropuls”.

8. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare

Turbomotoare COMOTI Bucureşti

Institutul este angajat în programele naţionale (PNCDI) şi internaţionale (PC

5), astfel este necesar realizarea prototipurilor de echipamente de înaltă tehnicitate în

domeniul aeronauticii, energeticii, producţiei de apărare etc, care impun realizarea de

piese pentru modele funcţionale, cu geometrii complexe proiectare pe staţii de lucru

şi prelucrate pe maşina de frezat şi, implicit, controlul dimensional şi de poziţionare

relativă cu o precizie foarte ridicată.

Totodată, compresoarele proiectate de INCD-COMOTI sunt testate în condiţii

de similitudine gazodinamică, beneficiarii externi solicitând testări în condiţii reale


de funcţionare, ceea ce implică o sursă de aer de înaltă presiune care să realizeze

parametrii optimi de testare presiune/debit.

În acest scop MEdC- Departamentul Cercetare va aloca în anul 2003 fonduri

pentru reabilitare şi modernizare standuri pentru cercetare şi testare cu turbine cu

gaze, în sumă de 2,5 miliarde lei.

Concluzii


Trebuie remarcat faptul că, la nivelul institutelor naţionale de cercetaredezvoltare

din coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării - Departamentul

Cercetare, în ultimii doi ani s-a reuşit prin finanţarea de dotări cu calculatoare şi unităţi

de procesare a datelor, modernizarea sistemelor de informatizare, fapt care a permis

să se asigure, în mare parte, schimbul rapid de informaţii, documentarea ştiinţifică,

tehnică, precum şi abordarea tehnicilor moderne de proiectare pe calculator.

De menţionat faptul că în anul 2001, pentru realizarea unor obiective de

investiţii destinate susţinerii şi dezvoltării infrastructurii unităţilor de cercetaredezvoltare

(inclusiv, dotarea şi informatizarea laboratoarelor cu echipamente şi

software de ultimă generaţie), Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Departamentul

Cercetare a alocat suma de 31,680 miliarde lei faţă de 25 miliarde lei alocate în anul

2000, cu următoarea destinaţie:

- dotarea laboratoarelor cu aparatură performantă în vederea creşterii capacităţii

de investigare, alocându-se suma de 20.270 miliarde lei din fondurile de investiţii;

- informatizarea şi achiziţionarea de aparatură, inclusiv soft, crearea de reţele

informatice Intranet şi Internet, procese tehnologice/investigare asistate de calculator,

unde s-a alocat suma de 11.410 miliarde lei.

Până în luna noiembrie s-au efectuat plăţi în valoare de 20,920 miliarde lei,

din care: • 15,460 miliarde lei pentru dotare laboratoare; • 5,460 miliarde lei pentru

informatizare. Din păcate diferenţa de 10,760 miliarde lei a fost blocată de către

Ministerul Finanţelor Publice, conform adresei nr. 45943/24.09.2001, prin care ni

s-a comunicat blocarea în proporţie de 50% a „cheltuielilor de capital” aferente trim.

IV.

Situaţia comparativă privind necesarul şi alocarea de fonduri

ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării - Departamentul Cercetare

pentru investiții

Această situaţie a permis ca fondurile pentru investiţii din bugetul anului

2003 să fie direcţionate pentru realizarea de dotări, cu prioritate către obiective de

importanţă naţională pentru domeniu, precum şi dotarea laboratoarelor cu aparate,

echipamente şi instalaţii de cercetare la nivelul tehnic competitiv.

32


Se remarcă, totuşi, un nivel insuficient al fondurilor atribuite cheltuielilor de

capital pentru anul 2003, faţă de necesar (conform graficului anexat), ceea ce ar

îngreuna îmbunătăţirea operativă şi notabilă a bazei materiale la nivelul unităţilor

de cercetare-dezvoltare şi, prin aceasta, riscul de a nu îndeplini condiţiile tehnice

necesare pentru înscrierea pe termen scurt a acestora în reţelele de cercetare europene

şi posibilitatea de a participa ca membri activi ai consorţiurilor proiectelor europene

de anvergură, din domeniu.

În ceea ce priveşte instalaţiile şi obiectivele speciale de interes naţional,

Comisia de specialitate, în urma analizei propunerilor pentru anii 2003-2004 privind

aprobarea criteriilor de selectare a acestor instalaţii şi obiective utilizate în activitate

de cercetare-dezvoltare, le-a reevaluat pe cele cuprinse în Hotărârea Guvernului

nr. 400/1997 şi a acceptat a fi introduse pentru finanţare noi instalaţii şi obiective

speciale de interes naţional.

Analiza solicitărilor de finanţare şi propunerile de alocare a fondurilor în

anul 2003 au fost înaintate spre aprobare Ministrului Delegat pentru Activitatea de

Cercetare, pentru actualizarea hotărârii de Guvern. Din cele 39 de solicitări trimise

Comisiei au fost aprobate 21.

Pentru aceste instalaţii fondurile aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării

- Cercetare sunt insuficiente, întrucât din totalul de 65 de miliarde lei alocate,

necesarul este de 149 miliarde lei, adică MEdC-Departamentul Cercetare poate

asigura doar 43% din acest necesar.

B. ORIENTĂRI STRATEGICE PRIVIND PRIVATIZAREA

SOCIETĂŢILOR COMERCIALE CU PROFIL DE CERCETARE-

DEZVOLTARE-PROIECTARE

B. STRATEGIC GUIDELINES REGARDING THE

PRIVATIZATION OF RESEARCH-DEVELOPMENT-DESIGN

COMPANIES

Rezumat


Privatizarea societăţilor comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare

reprezintă atât o componentă a reformei instituţionale din sistemul cercetaredezvoltare-inovare

cât şi a strategiei naţionale generale de privatizare a

societăţilor comerciale.

Până în anul 2001 toate societăţile comerciale de interes naţional,

inclusiv societăţile comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare,

(cele înfiinţate prin hotărâre a Guvernului), s-au aflat în portofoliul Autorității

pentru Privatizarea Activelor Proprietății de Stat (APAPS).


34

Odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 2/2001 pentru stabilirea unor

măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea,

după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice

centrale şi instituţii publice, aprobată prin Legea nr. 233/2001, a fost creat

cadrul legal pentru trecerea societăţilor comerciale din portofoliul APAPS în

portofoliul ministerelor de resort.

Cuvinte cheie: strategie; cercetare; dezvoltare; proiectare; privatizare;

societăți comerciale;

Abstract

The privatization of research and development companies is both a

component of the institutional reform of the research-development-innovation

system and of the general national strategy for the companies privatization.

Until 2001, all companies of national interest, including companies

with a research-development-design profile (those established by Government

decision), were in the portfolio of the Authority for Privatization of State

Property Assets (APAPS). With the entry into force of GEO no. 2/2001 for

the establishment of some measures regarding the establishment, organization

/ reorganization or functioning, as the case may be, of some ministries,

specialized bodies of the central public administration and public institutions,

approved by Law no. 233/2001, the legal framework was created for the

transfer of the companies from the APAPS portfolio to the portfolio of the line

ministries.

Keywords: strategy; research; development; design; privatization;

companies;

Introducere


Privatizarea societăţilor comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare

reprezintă atât o componentă a reformei instituţionale din sistemul

cercetare-dezvoltare-inovare cât şi a strategiei naţionale generale de privatizare a

societăţilor comerciale.

Până în anul 2001 toate societăţile comerciale de interes naţional, inclusiv

societăţile comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare, (cele înfiinţate

prin hotărâre a Guvernului), s-au aflat în portofoliul Autorității pentru Privatizarea

Activelor Proprietății de Stat (APAPS).

Odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri

privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor

ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii



publice, aprobată prin Legea nr. 233/2001, a fost creat cadrul legal pentru trecerea

societăţilor comerciale din portofoliul APAPS în portofoliul ministerelor de resort.

APAPS are atribuţii de privatizare a societăţilor comerciale pe care le are în

portofoliu, întrucât are calitatea de instituţie publică implicată în sensul prevederilor

din OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale. Pentru realizarea

procesului de privatizare, APAPS ia toate măsurile necesare pentru pregătirea,

efectuarea şi finalizarea privatizării, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Spre deosebire de APAPS, Ministerul Educației și Cercetării (MEdC) nu are

atribuţii în realizarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale cu profil

de cercetare-dezvoltare-proiectare, întrucât nu are calitatea de instituţie publică

implicată şi, ca urmare, majoritatea societăţilor comerciale cu profil de cercetaredezvoltare-proiectare

au continuat să rămână în portofoliul APAPS.

MEdC, în calitate de autoritate de stat pentru domeniul cercetării-dezvoltării,

colaborează cu instituţiile publice implicate în privatizarea societăţilor comerciale,

respectiv cu APAPS, la elaborarea cadrului normativ metodologic necesar pentru

îmbunătăţirea procesului de privatizare a societăţilor comerciale cu profil de

cercetare- dezvoltare-proiectare.

Prin urmare, privatizarea societăţilor comerciale cu profil de cercetaredezvoltare-

proiectare a fost realizată de către APAPS astfel:

1. Până în martie 2000, privatizarea s-a desfăşurat în conformitate cu

reglementările legale, în vigoare la aceea dată, exclusiv de către APAPS, implicarea

MEdC constând doar în acordarea unor avize de principiu.

În această perioadă au fost privatizate cca. 153 de societăţi comerciale cu

profil de cercetare-dezvoltare-proiectare.

2. În martie 2000, urmare intervenţiilor asidue ale conducerii MEdC, Agenția

Națională pentru Știință, Tehnologie și Inovare (ANŞTI la acea dată) a fost încheiat

cu APAPS un Protocol având rolul esenţial de a se acorda societăţilor comerciale cu

profil de cercetare-dezvoltare-proiectare un statut special în procesul de privatizare,

avându-se în vedere faptul că activitatea de cercetare- dezvoltare este una de interes

strategic pentru economia naţională.

În perioada martie 2000 - martie 2001, privatizarea s-a desfăşurat în

conformitate cu reglementările legale, în vigoare la aceea dată, şi în conformitate cu

prevederile acestui Protocol.

Urmare analizei comune MEdC-APAPS, din 26 martie 2001, cu privire la

stadiul proceselor de privatizare a societăţilor comerciale cu profil de cercetaredezvoltare-

proiectare desfăşurate în perioada martie 2000 - martie2001, situaţia se

prezenta astfel:

- pentru 20 de societăţi comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare

au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni,

- alte 67 de societăţi comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare

se aflau încă în portofoliul APAPS, urmând ca privatizarea acestora să fie reluată de


APAPS ulterior adoptării unor reglementări specifice.

3. Din martie 2001, urmare intervenţiilor MEdC, privatizarea societăţilor

comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare a fost suspendată de către

APAPS până la adoptarea unor reglementări specifice care să îmbunătăţească

procesul de privatizare.

Cadrul legislativ general, actual, pentru privatizarea societăţilor comerciale

cuprinde:

- OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată

prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare şi cu cele aduse

prin Legea nr. 99/1999;

- Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării;

- HG nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare

a OUG nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările

şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru

accelerarea privatizării.

Întrucât actele normative în vigoare, care reglementează privatizarea

societăţilor comerciale, nu tratează diferenţiat privatizarea societăţilor comerciale

cu profil de cercetare - dezvoltare - proiectare, în vederea consolidării activităţii de

cercetare- dezvoltare, factor dinamic al dezvoltării economico-sociale, se impune

adoptarea unor măsuri specifice pentru privatizarea acestor societăţi comerciale.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în calitate de autoritate de stat pentru

domeniul cercetare-dezvoltare, a elaborat şi a depus la APAPS spre semnare cadrul

normativ- metodologic necesar pentru îmbunătăţirea procesului de privatizare a

societăţilor comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare, respectiv:

- în noiembrie 2001, proiectul de „Protocol privind pregătirea, efectuarea şi

finalizarea privatizării societăţilor comerciale cu profil de cercetare-dezvoltareproiectare”,

- în noiembrie 2002, proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea

Normelor specifice privind privatizarea societăţilor comerciale cu profil de

cercetare-dezvoltare-proiectare, cu capital majoritar de stat, ce a fost elaborat în

temeiul prevederilor art. 14 alin. (2) din OG nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică

şi dezvoltarea tehnologică.

Abordări strategice


Conform acestuia cadrul normativ-metodologic propus de către MEdC,

privatizarea societăţilor comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare, ar

tebui să se facă potrivit reglementărilor legale în vigoare referitoare la privatizarea

societăţilor comerciale şi cu aplicarea suplimentară a următoarele măsuri

specifice:

36



1. Stabilirea, de către instituţia publică implicată, a unei strategii specifice

de privatizare pentru fiecare societate comercială cu profil de cercetaredezvoltare-proiectare.

Strategia specifică de privatizare a unei societăţi comerciale de cercetaredezvoltare-proiectare

va consta în ansamblul de metode de privatizare/restructurare/

lichidare permise de lege, propuse a fi aplicate individual sau într-o combinaţie dată

pentru îndeplinirea următoarelor obiective prioritare:

- păstrarea profilului de cercetare-dezvoltare-proiectare a respectivelor

societăţi comerciale, după privatizare,

- valorificarea și dezvoltarea patrimoniului intelectual existent în societate.

2. Identificarea şi prevederea de măsuri de protejare a documentaţiilor

de interes naţional prin depunerea acestora la institutele naţionale de cercetaredezvoltare

sau la instituţii publice desemnate în acest scop de către Ministerul

Educaţiei şi Cercetării, ori la Arhivele Naţionale.

3. Stabilirea preţului de vânzare al acţiunilor pe baza raportului de

evaluare al societăţii comerciale, efectuat de către firme autorizate, întrucât

firmele autorizate au competenţa să evalueze şi patrimoniul ştiinţific al unei societăţi

şi să aplice acele metode de evaluare care iau în calcul poziţia şi contribuţia societăţii

la patrimoniul ştiinţific, stabilind riguros preţul de ofertă.

4. Preselecţia potenţialilor cumpărători se va face pe bază de criterii care

să permită aprecierea activităţii desfăşurate de cumpărători în domeniul respectiv.

5. Selectarea ofertei tehnice şi a ofertei financiare, componente ale ofertei

finale, prin aplicarea unor criterii de evaluare şi a unei grile de punctaj adaptate

la specificul activităţii de cercetare-dezvoltare-proiectare, astfel încât, după

privatizare, să fie asigurate păstrarea şi dezvoltarea activităţilor de cercetaredezvoltare-proiectare.

în evaluarea finală, ponderea celor doua oferte va fi: 60%

pentru oferta tehnică şi 40% pentru oferta financiară.

6. Păstrarea de către stat a acţiunii nominative de control, la societăţile

comerciale stabilite prin hotărâre a Guvernului ca fiind de interes strategic, urmând

ca drepturile statului care decurg din acţiunea nominativă de control să fie exercitate

de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

7. Includerea în contractele de vânzare-cumpărare acţiuni a unor clauze

contractuale specifice, ferme, suplimentare faţă de cele prestabilite prin contractul

cadru de vânzare-cumpărare acţiuni de către instituţiile publice implicate.


38


MEdC-cercetare a avut numeroase intervenţii la APAPS pentru definitivarea

şi semnarea acestor documente, dar fără rezultate notabile.

Acţiunea de negociere cu APAPS a Protocolului a fost iniţiată de MEdC

încă din februarie 2001, fiind blocată la această dată de inconsecvenţa specialiştilor

APAPS în stabilirea şi definitivarea unor reglementări de această natură.

Proiectul de Protocol transmis de MEdC -la Autoritatea pentru Privatizare şi

Administrarea Participaţiilor Statului, va modifica şi completa cu noi reglementări

Protocolul încheiat în data de 10.03.2000, astfel încât să fie îndeplinite obiectivele

urmărite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării la privatizarea societăţilor comerciale

cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare, respectiv:

- crearea în economie a unui mediu concurenţial favorabil difuziei, absorţiei şi

valorificării rezultatelor cercetării-dezvoltării şi inovării;

- implicarea activitatii de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica si inovare

in procesul de reforma si restructurare economica;

- păstrarea şi dezvoltarea activităţii de cercetare-dezvoltare-proiectare a

respectivelor societăţi comerciale, după privatizare;

- corelarea privatizării societatilor comerciale cu profil de C-D-P cu

privatizarea altor societati comerciale din domeniul respectiv, cu care se afla in relaţii

contractuale, in vederea dinamizarii dezvoltării economico-sociale a tarii;

- valorificarea si dezvoltarea patrimoniului intelectual existent.

Cu toate acestea, APAPS intenţionează să reia privatizarea acestor societăţi

comerciale, ignorând atât demersurile noastre pentru stabilirea unui cadru normativmetodologic

necesar îmbunătăţirii procesului de privatizare a societăţilor comerciale

cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare, cât şi prevederile art. 217 din Normele

metodologice de aplicare OUG nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale

şi â Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, aprobate

prin HG nr. 577/2002.

Potrivit acestor prevederi, societăţile comerciale cu profil de cercetaredezvoltare-proiectare

se privatizează cu respectarea şi a prevederilor Protocolului

încheiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu instituţia publică implicată (APAPS).

Declanşarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale cu profil de

cercetare-dezvoltare-proiectare nu este condiţionată numai de obligaţiile pe care

şi le-a asumat APAPS cu privire la finalizarea procesului de privatizare, ci şi de

stabilirea unui cadru normativ-metodologic prin care să se să asigure condiţii pentru

păstrarea şi dezvoltarea activităţii de cercetare-dezvoltare-proiectare, care este o

responsabilitate comună APAPS - MEdC.

Având în vedere schimbările survenite în ultimii ani (2001-2003) şi care au

vizat societăţile comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare, cum ar fi:

- treceri de societăţi comerciale de la APAPS la ministere de resort,

- rezilieri de contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni,

- modificări ale obiectului de activitate, care au determinat modificarea



încadrării societăţilor comerciale în categoria celor cu profil de cercetare-dezvoltare,

MEdC a reactualizat, în februarie 2003, lista celor 67 de societăţile comerciale

cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare aflate în portofoliul APAPS, rezultând un

număr de 65 de societăţi comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare se

mai află în portofoliul APAPS (ex.: SC ICPROA SA a trecut la MEdC, SC ICPE SA

a trecut la MIR).

Pentru reactualizarea listei societăţilor comerciale cu profil de cercetaredezvoltare-proiectare

aflate în portofoliul APAPS, în data de 11.04.2003, la sediul

MEdC a avut loc o şedinţă comună de analiză a acestor societăţi comerciale.

Cu această ocazie, au fost analizate şi propunerile MEdC cu privire la:

1- Reorganizarea ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare a unor

societăţi comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare care îndeplinesc

condiţiile tehnice necesare ca urmare a evaluărilor efectuate de MEC în anul 2001.

Aceste societăţi comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare sunt:

- SC ICPE - Cercetări avansarte SA,

- SC ICTCM SA,

- SC INCAŞ SA,

- SC STRAERO SA,

- SC ICEM SA,

- SCINL SA,

- SC INTEC SA,

- SC MAŞTER SA,

- SC ROMATEST SA,

- SC EUROTEST SA.

2 - Dedarea unor societăţi comerciale cu profil de cercetare-dezvoltareproiectare

ca societăţi comerciale de interes strategic şi trecerea lor în

administrarea ministerelor de resort.

Aceste societăţi comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare sunt:

- SC ICSITPML SA,

- SC IMNR SA,

- SC INS SA,

- SC SIMTEX SA.

Concluzie

1. Lista cu societăţile comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare

care vor fi privatizate de către APAPS se va definitiva funcţie de decizia pe care o

va lua conducerea APAPS cu privire la propunerile MEdC de reorgganizare a unor



societăţi comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare.

2. Pentru îmbunătăţirea procesului de privatizare a societăţilor comerciale cu

profil de cercetare-dezvoltare-proiectare, se impune urgentarea semnării celor două

documente ce se află la APAPS de foarte multă vreme, respectiv:

- Proiectul de „Protocol privind pregătirea, efectuarea şi finalizarea privatizării

societăţilor comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare”,

- Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor specifice

privind privatizarea societăţilor comerciale cu profil de cercetare-dezvoltareproiectare,

cu capital majoritar de stat.

Bibliografie

1. GAVRILĂ, H., GABOR. D., LUNGU, V., IONESCU, G., ROMAN, S..

Raport privitor la Cercetarea Ştiinţifică Universitară în anul 2001, Ministerul

Educaţiei şi Cercetării, 2001.

2. NĂSTASE, I., G., Transferul de tehnologie la nivelul întreprinderilor

inovative, Simpozion internaţional. Avantajele strategice ale tehnologiei

informaţionale și transferul de tehnologie în economia românească, Ministerul

Educaţiei şi Cercetării şi CHIMINFORM DATA S.A., Bucureşti, 22-24 octombrie

2002.

3. NASTASE, I.G., Orientările strategice privind reforma instituţioanlă

în domeniul cercetare-dezvoltare, Simpozion cu participare internaţională

DISTLEARN-2002, Învăţământ la distanță bazat pe tehnologia informaţiei şi

comunicaţiei: stadiu, impact, perspective în România, Universitatea AISDTEDA

(Academia Informatizată pentru Ştiinţele Tehnice, Economice de Drept şi

Administraţie) - Ion I. C. BRĂTIANU, Bucureşti, 30-31 octombrie 2002.

4. NĂSTASE, I., G., Orientările strategice privind reforma instituţioanlă

în domeniul cercetare-dezvoltare,- în volumul editat de INOE 2000 - Institutul

de Cercetări pentru Hidraulică şi Pneumatică şi Camera de Comerţ şi Industrie

Vâlcea; Salonul naţional de hidraulică, pneumatică, elemente de etanşare, mecanică

fină, scule, dispozitive şi echipamente electronice specifice, mecatronică - HERVEX

2002, Ediţie Jubiliară, 13-16 noiembrie 2002, Călimăneşti-Căciulata, p. 9-20.

5. NĂSTASE, I., G., Orientările strategice privind reforma instituţioanlă

în domeniul cercetare-dezvoltare. Simpozion Jubileu - Semicentenar ISPIF,

Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Academia de Ştiinţe Agricole şi

Silvice, Societăţi Naţionale de „Îmbunătăţiri Funciare”, ISPIF (Institutul de Studii şi

Proiectări pentru Îmbunătăţiri Funciare), Bucureşti, 19-20 decembrie 2002.

6 NĂSTASE, I., G., GÂF-DEAC, I. (coordonatori), Reţeaua unităţilor de

cercetare-dezvoltare ale instituţiilor de învăţământ superior din România (vol. II/1

40



şi vol. II/2), Editura INID, Bucureşti, 2002.

7. *** Orientări strategice pe termen mediu ale activităţilor de cercetare,

dezvoltare şi inovare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti, martie 2002.

8. *** Cercetarea, dezvoltarea şi inovarea după doi ani de guvernare a PSD

(2001- 2002), Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti, decembrie 2002.



SOCIETATEA INFORMATIZATĂ

ŞI PARAPSIHOLOGIA 1

COMPUTERIZED SOCIETY

AND PARAPSIHOLOGY

Alexandru Dan T. MĂRUŢĂ 1

Gabriel I. NĂSTASE 2

Rezumat

Se subliniază importanţa palierului parapsihologic în cadrul societăţii

informatizate - socictatea mileniului trei. Problema este abordată sub aspect

informaţional, al rolului bioinformaţiei în noua eră în care intră omenirea,

în care se impune convergenţa dintre spiritualitate şi gândirea carteziană,

dominantă a societăţii industriale, ajunsă azi la stadiul evoluţiei sale maxime.

În acest context apare ca necesar un angajament mai ferm al ştiinţelor naturii,

care se menţin încă în rezervă, în dauna explicării ştiinţifice a unor fenomene,

respectiv în favoarea racolării unor importante segmente ale populaţiei

către activităţi care duc la frânarea liberului arbitru şi la sustragerea

lor de la problemele vieţii cotidiene. Se subliniază faptul că fenomenele

„paranormale” nu se pot situa în afara legilor naturii. În argumentare se

pleacă de la demonstrarea universalităţii câmpurilor energetice, indiferent

de diferitele forme de manifestare ale lumii materiale şi spirituale. 3

Cuvinte cheie: societatea informatizată; interdisciplinaritate;

fenomene noi; biocâmp; parapsihologie;

1 Prof.univ.dr.ing., laureat al Premiilor Academiei Române, fost decan al Facultăţii de Ştiinţe Cognitive şi Parapsihologie

a Universităţii Ecologice Bucureşti

2

Conf.univ.dr., fost șef de catedră al Facultăţii de Ştiinţe Cognitive şi Parapsihologie a Universităţii Ecologice

Bucureşti. Titular de curs al disciplinei „Psihotronica”. La data prezentării lucrării era consilier pe probleme de

știință, cercetare, tehnologie al Președintelui României, Ion ILIESCU.

3

Lucrarea a fost prezentată la „Conferința internațională de Terapie Complementară”, Arad, 12-13 noiembrie 1996.

42


Abstract


The significance of the parapsychological level is underlined within

a society of informatics - the society of the third millenium. The problem

is approached under an informational aspect, from the standpoint of

the bioinformation role in the new era the humanity enters. In this era a

convergence is imposed between the spirituality and the cartesian thought

dominant of the industrial society today at the stage of its maximum

evolution. In this context, firmer involvement of the natural sciences seems

to be necessary. These sciences are still kept aside in the detriment of the

scientific explanation of some phenomena and in the favour of the implication

of significant segments of the population towards activities which lead to a

blocking of the free judge and a detachment from the daily life problems. It

is underlined that the „paranormal” phenomena can not be located outside

nature. The argumentation starts with the demonstration of the univarsality of

the energetic fields, no matter which the manifestation forms of the material

and spiritual world might be.

Keywords: computerized society; interdisciplinarity; new phenomena;

biofield; parapsychology;

Una din multiplele motivaţii ale necesităţii studiilor

privind parapsihologia

R

eprezintă evidenţe de necontestat intensitatea şi ritmul necunoscut în

trecut cu care s-au succedat în ultima jumătate de secol mari descoperiri

în ştiinţele fundamentale ale naturii (fizică, chimie, biologie), alături de ştiinţe

de sinteză ca cibernetica, informatica, sinergetica, cu extindere atât către studiul

microstructurii cât şi către cel al macrostructurii materiei. S-au descoperit fenomene

noi, s-au pus bazele unor teorii noi, au apărut noi ipoteze privind atât microuniversul

cât şi marele Univers, universul cosmic. Dezvoltarea în acest context a sistemelor

automate profilează, de asemenea, tendinţe noi în domeniul cunoaşterii și pregăteşte

trecerea la societatea informatizată.

Una din aceste tendinţe este legată tot mai accentuat de interesul pentru

fenomenele ce se încadrează sub denumirea încă larg uzitată de paranormale și/sau

parapsihologice.

Intrate în preocupările de milenii ale spiritualităţii umane, asemenea fenomene

trebuie supuse unei analize minuţioase, sub diferite aspecte, în scopul fundamentării

lor ştiinţifice. Iar acest interes este în principal legat de posibilităţile largi pe care le

deschide folosirea biocâmpurilor, în special a celor umane, sub multiple aspecte, în

informatică, în dirijarea unor procese, având în primul rând în vedere rapiditatea în


rezoluţie şi economicitatea remarcabilă.


Limite ale abordărilor teoretice actuale

Abordarea studiului ştiinţific al fenomenelor paranormale/parapsihologice,

făcută fie în instituţii specializate, fie pe lângă catedre ale unor instituţii de învăţământ

superior, se efectuează în multe ţări, cu precădere în ţările dezvoltate şi, în specialde-către-marile-puteri.

În unele cazuri aceste cercetări au şi un caracter secret,

dată fiind aplicabilitatea lor, din ce în ce mai frecventă, în scopuri militare sau ale

serviciilor secrete, ceea ce îngreunează aprecierile asupra stadiului la care rezultatele

cercetărilor în domeniu se situează.

De regulă, din datele de care dispunem, se pleacă de la observaţii experimentale,

după care se încearcă dezvoltări teoretice insuficient finalizate sau care explică numai

parţial rezultatele experimentale obţinute. De aici şi concluzii, adesea pripite, privind

natura parafizică a acestui tip de fenomene. Realitatea este însă aceea că, în abordarea

ştiinţifică studiile respective suferă încă din punct de vedere al interdisciplinarităţii.

Se folosesc prea puţin metode specifice, fără de care dezvoltările în unele domenii de

activitate ar fi fost sensibil îngreunate. Nu sunt încă îndeajuns folosite, de exemplu,

analiza dimensională, similitudinea, analogiile.

Informaţia asociată materiei vii

Termenul „informaţie” are înţelesuri foarte largi, în funcţie de domeniul

cunoaşterii în care acesta este folosit. În cazul sistemelor vii, deosebim trei grupuri

principale de informaţie:

Primul grup este de natură genetică, ereditară, acea uriaşă cantitate de

informaţie care este inclusă în totalitatea deprinderilor ce se transmit indivizilor

diferitelor specii de la generaţie la generaţie şi care imprimă componenţilor un

comportament specific în cadrul ecosistemului în care trăiesc.

Al doilea grup este asociat proceselor de schimb continuu de energie între fiinţa

vie, sistem termodinamic deschis, şi mediul în care trăieşte, ca urmare a unor procese

complexe exo şi endo energetice de natură entropică. Conform primului principiu –

al termodinamicii, putem considera bilanţul energetic al sistemelor biotice de-forma:

44

D R = DE

− DQ

− DL

(1)

e

ch

c

m

în care s-a notat cu AR e

variaţia rezervelor energetice ale sistemului

termodinamic biotic, cu AE cU

variaţia energiei chimice obţinută din hrană şi cu

L m

variaţia lucrului mecanic efectuat prin diferite forme de mişcare. Raportată la

temperatura termodinamică, se obţine variaţia entropiei în sistemul respectiv, şi apoi,



prin raportare la echivalentul termic al entropiei (constanta lui Hoffmann) se obţine

o relaţie de forma:

D H e = DHch

− DHc

− DHm

(2)

în care s-a notat cu DH e

variaţia aportului informaţional al sistemului

termodinamic biotic, cu DH ch

variaţia aportului informaţional stocat prin energia

chimică obţinută din hrană, cu DH c

variaţia aportului informaţional generat prin

diferite procese de transformare în interiorul sistemul iar cu DH m

variaţia aportului

informaţional generat de lucrul mecanic efectuat prin diferite forme de mişcare.

Relaţia (2) evidenţiază natura dimensională - energie specifică - a acestui tip

de informaţie. Cel de-al treilea grup este asociat comportamentului fiinţei vii, la

nivelul individului, în raport cu celelalte vieţuitoare ale ecosistemului şi cu mediul

abiotic respectiv, în esenţă o relaţie complexă între biocâmpul propriu şi câmpurile

energetice ambientale, respectiv ale vieţuitoarelor comunitare. Comunicarea cu

exteriorul poate fi de natură convectivă sau cel mai adesea de natură ondulatorie,

elastică sau electromagnetică (incluzând aici, în afară de informaţia electrică, pe cea

termică, luminoasă etc.). Interesant este faptul că, indiferent de natura ondulatorie

a informaţiei, ea are la bază aceeaşi structură a sistemului de ecuaţii care descriu

propagarea unifilară a informaţiei, de forma:

(3)

2

∂ I

2

∂x

2

∂ φ

2

∂x

=

=

1

2

v

1

2

v

2

∂ I

2

∂t

2

∂ φ

2

∂t

în care notaţiile sunt: I - informaţia; φ - fluxul informaţional; v - viteza de

propagare; x - direcţia de propagare a informaţiei; t - timpul.

Relaţiile sistemului arată proprietăţi, în esenţă comune, ale diferitelor forme

de manifestare a lumii materiale, poate şi o argumentare a caracterului vibratoriu al

diferitelor forme de manifestare a materiei, emisă încă de Max Planck şi în viitor o

explicaţie a fenomenelor de dematerializare.

Relaţiile (3) descriu fenomenele electromagnetice şi elastice pe întreaga gamă

de frecvenţe (figurile nr. 1 şi nr. 2).

Spectrul câmpurilor energetice, liniile de câmp şi suprafeţele echipotenţiale

sunt formal identice indiferent de natura emisiilor respective şi necesită metode de

calcul unice. Astfel, în figura nr. 3 se poate vedea această identitate (formală) între

un câmp magnetic materializat din pilitură de fier sub influenţa unui magnet şi un



câmp hidraulic compus dintr-o sursă şi o absorbţie de acelaşi debit, precum şi soluţia

obţinută prin calcul.

Implicaţiile gândirii

Prin facultatea de a gândi omului i s-au atenuat unele comportamente

datorate informaţiei genetice, dar i s-au exacerbat altele. Pe de altă parte, tocmai

ca efect al gândirii, omul şi-a extins imens plaja de informaţii pe care trebuie s-o

prelucreze în decursul vieţii. De aici şi capacitatea potenţială de a-şi modela în mod

conştient frecvenţele emisiilor. Realizate în practică, aceste capacităţi pot reedita

unele aptitudini ale altor vieţuitoare (fenomene telepatice şi hipnotice) cu sau fără

instrumentaţie auxiliară adecvată. Dar pot face mult mai multe.

Concluzii

- Deşi biodetecţia este un atribut esenţial al materiei vii, ştiinţa oficială are

rezerve faţă de biodetecţie ca meodă (ansamblul operaţiilor efectuate cu metode şi

procedee specifice cu implicarea directă a biocâmpurilor - vegetale, animale, umane

- în scopul obţinerii de informaţii speciale şi/sau temporale asupra unor fenomene

fizice, chimice, biologice, sociale);

- Deşi încă de multă vreme în tehnică funcţionează aparate bazate pe

interacţiunea dintre un câmp magnetic şi un fluid bun conducător de electricitate,

ştiinţa oficială are rezerve atunci când se pune problema unor tratamente cu magneţi

sau când un bioterapeut ameliorează o maladie cauzată tocmai de circulaţia sanguină

deficitară;

- Deşi se admite că anumite vieţuitoare emit şi recepţionează ultrasunete, deşi

multe tipuri de televizoare cu comandă ultrasonoră pot fi puse în funcţiune cu ajutorul

soneriei unui ceas deşteptător mecanic sau chiar la funcţionarea unui spray în camera

respectivă, ştiinţa are rezerve atunci când, voluntar sau nu, anumite persoane pot

realiza acest lucru;

- Deşi sunt persoane care demonstrează că pot ţine lipite de ele unele obiecte,

chiar nemagnetice, ştiinţa oficială ezită să studieze fenomenul, să facă investigaţii

asupra particularităţilor epidermei în zona de contact.

- Deşi anumite procese biologice, inclusiv în bioinginerie, se desfăşoară cu

mare randament numai în prezenţa unor persoane - de regulă din cele cărora le sunt

agreabile florile - ştiinţa oficială nu se apleacă încă asupra acestui aspect.

Şi exemplele pot continua...

Biodetecția ca sistem de informație cu rezoluţie şi economicitate remarcabilă,

ar trebui să intre în abilitatea oricărei persoane încă de pe băncile şcolii; oricine

46



trebuie să capete deprinderea de a face biodetecţie odată cu abilitatea de a citi şi

scrie.

Dar pentru asta trebuie organizate şcoli de dascăli pentru dascălii copiilor

ce vor fi în plină viaţă activă în deceniile ce urmează. Astfel se va reedita, pe un

plan superior, dificultatea în care s-a aflat umanitatea atunci când, odată cu explozia

producţiei de calculatoare, s-a găsit în criză acută de programatori.

Figura nr. 1. Spectrul electromagnetic



Figura nr. 2. Spectrul biocurenţilor

a)

48



b)

c)

Figura nr. 3.

a. Spectrul curgerii între o sursă şi o absorbţie plană de valori egale;

b. spectrul electromagnetic între polii N-S ai unui magnet;

c. spectrul experimental al curgerii între o sursă şi o absorbţie, de valori egale

Bibliografie

1. MĂRUȚĂ, T., Dan, Alexandru, NĂSTASE, I., Gabriel, Tratat de

biosinergetică, ediția

a IV-a revăzută și adăugită. Editura PROUNIVERSITARIA, București, 2020.

2. MĂRUȚĂ, T., Dan, Alexandru, NĂSTASE, I., Gabriel, Biosinergetica și

sănătatea. Simpozionul național de terapii naturale alternative și complementare,

București, 11-13 iunie 2004.



50

Rezumat

Safa Singrid Adriana CANBOLANT 1

Așa cum a remarcat și prof. univ. dr Dumitrescu Corina Adriana, printre

izvoarele formale ale dreptului, majoritatea autorilor indică și contractul

normativ 2 , însă nu de cele mai multe ori este și așa. Desigur, în lucrarea

de față ne propunem să abordăm problematica contractului de vânzare cu

rezerva proprietății, însă nu putem realiza acest lucru, fără a atinge și anumite

aspecte esențiale privind acest tip de contract.

Cuvinte cheie: garanții civile; garanții comerciale; rezerva

propriproperty reservationetății;

Abstract

VÂNZAREA CU REZERVA

PROPRIETĂȚII

THE SALE WITH THE PROPERTY

RESERVATION

As noted by prof. Univ. Dr. Dumitrescu Corina Adriana, among the

formal sources of law, most authors indicate the normative contract, but this

is not often the case. Of course, in this paper we intend to address the issue of

the contract of sale with property reservation, but we can not do this without

touching certain essential aspects of this type of contract.

Keywords: civil guarantees; commercial guarantees; property reservation;

I. Conceptul în vânzare în rezeva proprietății

Este o stare de libertate absolută să-și decidă în limitele legii naturii actiunile

și să dispună de proprietatea și personalitatea lor așa cum li se pare mai

1

F.S.J.A., Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, București

2

Dumitrescu, Corina Adriana, Introducere în teoria izvoarelor dreptului, Editura Paideia, București, 1999, p. 107



bine, fără să ceară cuiva permisiunea și fără să fie dependenți de altii’’

Second Treatise on Government 3 , John Locke, unul din fondatorii contractului

social 4 Aidoma oricărui tip de contract, contractul de vânzare este cel mai bun

exemplu în materie, întrucât acesta reflectă cel mai bine complexitatea și, totodată,

diversitatea formelor sale.

Lato sensu, „noțiunea juridică de patrimoniu permite și explică transmisiunea

universală și transmisiunea cu titlu universal 5 ”, însă doar în cazul în care vorbim

despre „o transmisiune a unei universalități sau a unei fracțiuni din universalitatea

elementelor care se află în patrimoniul persoanei fizice la momentul decesului ori

în patrimoniul unui subiect colectiv de drept, în cazul reorganizării sau încetării

acestuia 6 ”.

Așa cum afirmă și profesorul Liviu Pop, „contractul se modifică sau încetează

numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege”. Prin acest text legal se

contractă regula simetriei în contracte prin care se poate înțelege că „orice contract,

fiind un rezultat al acordului de voințe al părților (mutuus consensus), poate fi

desfăcut sau revocat, în principiu, numai în același fel (mutuus dissensus) 7 ”, însă, în

același timp, privind retrospectiv la tema noastră-vânzarea cu rezerva proprietățiiputem

observa că „acest caracter imperativ, devine dispozitiv” 8 .

Având în vedere caracterele juridice ale actului de vânzare-cumpărare,

un element de baza este reprezentat de faptul ca, „vânzarea este translativă de

proprietate”. În acest sens, art. 1674 din Codul Civil prevede că „proprietatea se

strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar daca

bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă”.

Luând în calcul dificultatea obținerii unui fond financiar considerabil, dar și

frecventele probleme procedurale apărute in vânzarea standard, în cazul achiziționării

unui bun de folosința îndelungată si la un cost ridicat, legiuitorul prevede o noua

posibilitate de dobândire a dreptului de proprietate (o varietate a vânzării), fapt

prevăzut in art. 1684 din Codul Civil.

„Stipulația prin care vânzătorul își rezervă proprietatea bunului până la

plata integrală a prețului este valabilă chiar dacă bunul a fost predat. Această

stipulație nu poate fi însă opusă terților decât după îndeplinirea formalităților de

publicitate cerute de lege, după natura bunului”.

3

Pohoață, Gabriela, Gândirea filosofico-juridică în texte, Editura Pro Universitaria, București, 2008, p. 120

4

Ibidrm

5

Jora, Cristian, Ioan Ciochină-Barbu, Cristian Constantin Corbu, Drept civil. Drepturile reale, Ediția a II-a, Editura

Universul Juridic, București, 2015, p. 27

6

Ibidem, p. 27

7

Pop, Liviu, Curs de drept civil. Obligațiile, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 117

8

Cărpenaru, Stanciu D, Tratat de drept comercial român, Ediția a III-a, revizuită, Editura Universul Juridic,

București, 2012, p. 467



Prin procedura mai sus menționată, vânzătorul oferă cumpărătorului

posibilitatea de achiziționare prin rate, în baza unei dobânzi stipulate in contract,

având totodată posibilitatea de a utiliza bunul în decursul acestei perioade.

Un concept asemănător „vânzării în rezerva proprietății” este contractul

de leasing, acesta presupunând plata unui taxe, adesea lunare în perioada în care

persoana în cauza închiriază bunul, urmând ca în urma expirării acestuia să aibă

posibilitate achiziționării bunului la un preț modic.

De menționat ca, transferarea dreptului de proprietate în cazul vânzării cu

rezerva proprietății are loc ulterior achitării sumei în totalitatea sa, perioada achitării

ratelor fiind prevăzută în contract.

Desigur, nu excludem semnificația materială a obligației de predare 9 , ci

punctăm faptul că aceasta se realizează doar prin convenția părților ce pot amâna

data transmiterii proprietății.

II. Beneficii și obligații ale părților

Asemeni oricărui act juridic și procedurii comerciale de altfel, și în cazul

„vânzării cu rezerva proprietății”, sunt prevăzute și pot apărea o serie de beneficii,

respectiv obligații în cazul ambelor părți contractuale.

a. Beneficiile vânzătorului:

- Venituri constante;

- Transferarea actului de proprietate se realizează printr-o simplă procedură

notarială;

- O gamă mult mai larga de cumpărători;

- Anularea contractului este prevăzută prin clauze, în caz de neplată nefiind

necesară procedura instanței;

- Prezenta unei soluții optime de finanțare.

b. Obligațiile vânzătorului :

- Stabilesșe rata dobânzii prin contract, nefiind posibilă modificarea;

- Permite achitarea ratelor pe perioada de timp stabilită contractual;

- Transferă dreptul de proprietate în momentul achitării ultimei rate;

- Se obligă să respecte termenele stabilite prin contract;

- Achită lucrările de întreținere majoră ale bunului și cele neprevăzute pe

perioada în care bunul se afla în proprietatea acestuia.

c. Beneficiile cumparatorului:

9

Stănciulescu, Liviu, Dreptul contractelor civile. Doctrină și jurisprudență, Ediția a III-a, revizuită și adăugită,

Editura Hamangiu, 2017, p. 176

52



- Are posibilitatea de achiziționare în rate;

- Nu este necesar un credit bancar (cel puțin nu unul cu o suma considerabilă);

- Se poate folosi de bun pe perioada achitării ratelor;

- Bunul nu poate fi executat de creditorii acestuia, decat ulterior dobândirii

dreptului de proprietate;

d. Obligațiile cumpărătorului:

- Se obligă la plata ratelor;

- Nu poate realiza modificări majore bunului, decât ulterior dobândirii dreptului

de proprietate;

- Efectuează lucrările necesare pentru întreținerea curentă.

III. Rezilierea contractului și dezavantaje ale acestuia

Aducând în discuție posibilele dezavantaje ce pot fi asociate acestei varietăți

ale vânzării, acestea sunt prezente în cazul ambelor părți contractuale.

Pe de-o parte, în cazul vânzătorului, datorită obținerii sumei în rate vorbim

despre o blocare a finanțelor, acesta neavând acces imediat la întreaga sumă. În acest

caz, avem o eficiență scăzută în ceea ce privește posibilitatea de reinvestire.

Pe de altă parte, în cazul cumpărătorului, apare posibilitatea afectării acestuia

în urma datoriilor avute de către vânzător. Creditorii vânzătorilor au posibilitatea de

a cere executarea bunurilor cerute de acesta, în această situație, problema apărând pe

perioada plătii ratelor, timp în care dreptul de proprietare de afla încă la vânzător.

În ceea ce privește neplata ratelor și rezoluțiunea contractului de vânzare cu

rezerva proprietății, acestea sunt prevăzute în cadrul art. 1756 și art. 1757 din Codul

Civil.

În cadrul acestora este prevăzut faptul că, neplata unei singure rate nu atrage

de la sine rezoluțiunea contractului. In acest caz, cumpărătorul păstrează beneficiul

termenului pentru ratele achitate succesiv, în situația în care o rata nu reprezintă

valoric mai mult decât o opțiune din prețul total.

Cât despre rezoluțiunea contractului, acesta are loc în urma neplății prețului,

în această situație vânzătorului revenindu-i obligația de restituire a sumei dobândite

până în momentul respectiv.

În această situație, vânzătorul are dreptul de a cere o compensație echitabilă

în urma perioadei de folosință a bunului de către cumpărător, această compensație

nefiind asimilată conceptului de daune-interese ce pot fi cerute de către vânzător prin

procedura instanței.

IV. Vânzarea cu rezerva proprietății în caz de insolvență

Pornind de la scopul clauzei de vânzare în rezerva proprietății, aceasta privește



garantarea plății integrale a prețului în mod treptat, eliminând astfel necesitatea

asistenței unor alți creditori ai cumpărătorului. În cazul procedurii insolvenței,

conferă posibilitatea creditorului de a intra în posesia bunului în mod direct.

In acest sens, art. 123 alin (6) din Legea nr.85/2014 privind procedurile de

preventie a insolventei si de insolventa prevede ca :

Acesta ofera creditorului calitatea de a deține „o cauză de preferință”, fapt

asimilat cu ipoteca.

Dacă vânzătorul unui bun a reținut titlul de proprietate până la plata

integrală a prețului vânzării, vânzarea va fi considerată executată de către

vânzător și nu va fi supusă prevederilor alin. (1), rezerva fiind opozabilă

administratorului judiciar/lichidatorului judiciar dacă au fost efectuate

formalitățile de publicitate prevăzute de lege. Bunul cu privire la care vânzătorul

a reținut titlul de proprietate intră în averea debitorului, iar vânzătorul

beneficiază de o cauză de preferință, potrivit art. 2.347 din Codul civil.

Conform art. 2347 din Codul Civil, este necesară publicitatea clauzei de

rezerva a proprietății cu scopul opozabilității și, totodată, cel de asimilare al ipotecii.

În acest caz, creditorul vânzător are posibilitatea de a se înscrie în tabelul

creanțelor în calitatea de creditor gerant pentru dobândirea restului din preț.

V .Clauza de rezervă a proprietății în spațiul Uniunii

Europene 10

Având în vedere importanța deosebită a acestei clauze, am ales să abordăm

prezența sa în cadrul european, în speța în Germania, Franța și Italia.

a. Clauza vânzare cu rezerva proprietății în Germania:

Având în vedere acest aspect, legislația germană prevede prin art. 455 din

Codul Civil : „Dacă vânzătorul unui bun mobil şi-a rezervat până în momentul

plăţii preţului rezerva proprietăţii, atunci se prezumă că transmiterea dreptului de

proprietate s-a făcut sub condiţia suspensivă a plăţii preţului şi că proprietarul este

îndreptăţit la rezoluţiunea contractului, în măsura în care cumpărătorul întârzie plata

preţului devenită scadentă”.

10

https://avocatflorinciutacu.wordpress.com/2015/03/06/av-dr-florin-ciutacu-rezerva-proprietatii-in-dreptul-comparat/

54



Rezerva simplă

Proprietarul transferă dreptul

de proprietate după ce primește

contravaloarea întreagă a

bunului

Rezerva largită Oferă posibilitatea

vânzătorului de a se proteja de

cazurile de vânzare anticipată a

bunului de către client

Rezerva prelungită

sau continuă

Presupune o înțelegere între

părțile contractante prin care

cumpărătorul se obligă la

soluționarea tuturor obligațiilor

avute către vânzător, obligații

ce se referă la prețul ce trebuie

achitat

-

Clauza privind

subrogarea anticipată

Clauza transmisibilă

de proprietate

Rezerva legată de

contul curent

Rezerva multipla

b. Clauza vânzare cu rezerva proprietății în Franța:

În dreptul francez, vânzarea sub rezerva proprietății are loc în baza legii nr. 335

din 12.05.1980, conform căreia: „mărfurile care au fost transmise debitorului[10],

fie în pază, fie pentru vânzare pe seama proprietarului, ca şi mărfurile care cel târziu

în momentul livrării au fost vândute cu clauza suspensivă scrisă că proprietatea se

transmite numai o dată cu plata preţului, pot fi revendicate, în măsura în care au rămas

neschimbate.”. (art. 1). Prezenta clauza are un caracter accesoriu, având scopul de

garantare atât în ceea ce îl privește pe vânzător, cât și pe cumpărător.

Vânzătorul are posibilitatea de recuperare integrală a bunului în caz de neplată,

iar cumpărătorul are posibilitatea de recuperare a sumei achitate până în momentul

rezoluțiunii contractului.

În acest sens, apare clauza de rezervă în caz de faliment, vânzătorul având

posibilitatea de pretindere a bunului, în situația în care cumpărătorul se află în

imposibilitate de plată.

În cazul mai sus menționat, vânzătorului i se atribuie calitatea de creditor

chilografar.

c. Clauza vânzare cu rezerva proprietății în Italia:

Asemeni legislațiilor menționate anterior, și legislația italiană privește vânzarea

cu rezerva proprietății drept o clauză cu caracter de garanție, trecerea dreptului de

proprietate având loc ulterior plății integrale a prețului.


56


Totodată, este necesară consemnarea acestei clauze în cadrul contractului

de vânzare-cumpărare, aceasta fiind astfel opozabilă posibililor creditori ai

cumpărătorului.

În acest sens, putem afirma faptul că, atât în România, cât și în cazurile expuse

anterior, rezerva proprietății privește în mod predominant scopul de garantare a

intereselor avute de către părți, și de îmbunătățirea situațiilor acestora, dar și de

repunere în situația anterioară, acolo unde este cazul.

Concluzii

Terminologic, termenul de „obligație” provine din latinescul „obligatio” care

înseamnă în latina veche a lega pe cineva din pricina neexecutării obligației.

„Această stipulație nu poate fi opusă terților, decât după îndeplinirea

formalităților de publicitate cerute de lege, după natura bunului 11 ”.

Conceptul de vânzare cu rezerva proprietății vine în ajutorul părților

contractante, oferind o posibilitate sporită de achiziționare a bunurilor cu o valoare

ridicată, cu un număr restrâns de complicații și o procedură simplificată. În acest

sens, legiuitorul susține comercializarea bunurilor în cazul cumpărătorului cu un

aport financiar mai scăzut, având șansa de achiziționare fără a apela la diverse

instituții de creditare.

Totodată. legislația actuală protejează interesele ambelor părți, venind cu

soluții viabile ce reduc la minim dezavantajele procedurii, urmând ca, odată cu

trecerea timpului să devină o procedura des întâlnită datorită benficiilor nenumărate

atât din punctul de vedere al relației dintre vânzător și cumpărător, cât și a situației

economice și de siguranță a acestora.

Bibliografie

1. Cărpenaru, Stanciu D, Tratat de drept comercial român, Ediția a III-a,

revizuită, Editura Universul Juridic, București, 2012

2. Dumitrescu, Corina Adriana, Introducere în teoria izvoarelor dreptului,

Editura Paideia, București 1999

3. Jora, Cristian, Ioan Ciochină-Barbu, Cristian Constantin Corbu, Drept civil.

Drepturile reale, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2015

4. Pohoață, Gabriela, Gândirea filosofico-juridică în texte, Editura Pro

Universitaria, București, 2008

5. Pop, Liviu, Curs de drept civil. Obligațiile, Editura Universul Juridic,

București, 2015

6. Puie, Oliviu, Regimul juridic al terenurilor. Cadastrul și publicitatea

11

Cărpenaru, Stanciu D, Tratat de drept comercial român, Ediția a III-a, revizuită, Editura Universul Juridic,

București, 2012, p. 467



imobiliară asupra terenurilor, Editura Universul Juridic, București, 2014

7. Stănciulescu, Liviu, Dreptul contractelor civile. Doctrină și jurisprudență,

Ediția a III-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2017

8. Zamșa, Cristina, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. Manual de

seminar, Ediția a II-a, Editura C. H. Beck, București, 2016

Surse web:

- http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/159286, accesat în data de

12.10.2019

- Rezerva proprietății în dreptul comparat, av.dr. Florin Ciutacu-https://

avocatflorinciutacu.wordpress.com/2015/03/06/av-dr-florin-ciutacu-rezervaproprietatii-in-dreptul-comparat/,

accesat în data de 12.10.2019



SCURTĂ ANALIZĂ CRITICĂ

A CONCEPTUL DE ARBITRAJ

BRIEF CRITICAL ANALYSIS

OF THE CONCEPT OF ARBITRATION

58

Rezumat

Safa Singrid Adriana CANBOLANT 1

La nivel internațional, arbitrajul a devenit o modalitate recunoscută și

utilizată frecvent în secolul XX, fiind totodată perfecționată în mod constant

regulile arbitrajului și la nivel național, această modalitate fiind o alternativă

flexibilă comparativ cu rigurozitatea formelor juridice universal utilizate,

fiind în același timp un proces superior din punct de vedere al complexității

față de mediere și conciliere.

Cuvinte cheie: arbitraj; jurisdicție alternativă; drept comercial;

Summary

At the international level, arbitration has become a recognized and

frequently used method in the 20th century, while constantly improving the

rules of arbitration at the national level, this being a flexible alternative to the

rigor of universally legal forms used, while being a superior process in terms

of complexity to mediation and conciliation.

Key words: arbitration; alternative jurisdiction; commercial law;

I. Arbitrajul comercial

Conform dispozițiilor legale, respectiv ale articolului 541 din Codul de

Procedura civilă, prin arbitraj se înțelege „o jurisdicție alternativă având

un caracter privat” prin intermediul căruia părțile interesate (cele ce sunt parte a

1

F.S.J.A., Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, București



litigiului) au posibilitatea de soluționare a litigiilor existente prin anumite proceduri

strict legate de voința părților, având drept limitare „condiția ca regulile respective

să nu fie contrare ordinii publice și dispozițiilor imperative ale legii”. 2

În ceea ce privește aspectul istoric, acestă modalitate de soluționare a litigiilor

civile își are începutul în antichitate, în dreptul român fiind consacrat prin Codul de

Procedură civilă din anul 1910 (republicat ulterior în 1920), în cartea a IV-a „Despre

arbitrii.”

Arbitrajul presupune „rezolvarea unui litigiu (a unei neînțelegeri prin

arbitru”), 3 fiind utilizată de persoane fizice sau juridice cu capacitate deplină de

exercițiu, exceptând litigiile ce țin de starea civilă, dezbateri succesorale, problematici

familiale etc...

La nivel internațional, „arbitrajul semnifică scoaterea litigiului de drept prin

voința părților aflate în conflict, în competența instanțelor de drept comun și supunerea

lui jurisdicției specializate în materia constituită ad-hoc sau instituționalizată, care

va judeca după o procedură proprie” 4 .

Procedura arbitrală are la bază o convenție prin intermediul căreia acesta poate

fi încredințat unor terțe persoane în urma acordului dat de părți, conferind totodată

posibilitatea ca aceștia să soluționeze cauza (litigiul). În domeniul comercial și în

special în cazul celui internațional, sfera de aplicare este una largă fiind o modalitate

preferată datorită rapidității sale, a aprecierii în mod semnificativ a intereselor părților,

dar și a caracterului de confidențialitate ce este semnificativ crescut comparativ cu

metodele juridice clasice.

„Arbitrajul comercial internațional s-a dovedit a fi cea mai adecvată modalitate

de soluționare a litigiilor decurgând din raporturile comerciale cu elemente de

extraneitate, datorită numeroaselor avantaje pe care le prezintă, comparativ cu

jurisdicțiile de drept comun, simplitatea și suplețea procesului, secretul dezbaterilor,

cheltuieli de judecată mai reduse, specializarea arbitrilor în materia regulilor și

uzanțelor comerciale internaționale”. 5

Un aspect important de menționat este acela că, arbitrajul la nivel internațional

are în competența sa un element de extraneitate în baza legii la nivel național. În ceea

ce privește modalitatea de organizare a arbitrajului în care sunt incluși și terți, Codul

de Procedură civilă specifică faptul că, părțile interesate au posibilitatea de a utiliza o

instituție permanentă de arbitraj, caz în care soluționarea este realizată de către arbitri

ce sunt numiți sau acceptați de către părți .

În acest sens, „arbitrajul internațional are o vastă experiență în ceea ce

privește soluționarea unor altfel de litigii și o legislație mai bine conturată, de mai

2

Codul De Procedură Civilă Din 1 Iulie 2010 Legea Nr. 134/2010 Republicată, Publicat În Monitorul Oficial Nr.

247 Din 10 Aprilie 2015, Art. 541

3

DEX, Dicționar explicativ al limbii române, Ed.Universul Enciclopedic, p. 105

4

https://www.academia.edu/39814853/Licen%C8%9B%C4%83_-Conven%C8%9Bia_arbitral%C4%83_

hot%C4%83r%C3%A2rea_arbitral%C4%83_%C8%99i_efectele_lor, accesat online în data de 3.04.2020

5

Gabriel Mihai, Arbitrajul Internațional și efectele Hotărârilor arbitrale străine,Univ. Juridic, București, 2013, p.

10


60


lungă durată decât legislația națională a arbitrajului”. 6

În domeniul comerțului internațional „noțiunea de arbitraj comercial

internațional este consacrat atât de convențiile internaționale, cât și de legislațiile

naționale” 7 , fiind clasificat în arbitraj în echitate și arbitraj instituționalizat.

Prin arbitraj în echitate se înțelege tipuri de metodă prin care un arbitru

soluționează un litigiu prin intermediul clauzelor și a stipulațiilor contractuale

și a uzurilor comerciale în schimbul unor norme clasice, așa cum găsim în cazul

arbitrajului clasic. Prezenta formă a arbitrajului își are temeiul în art. 7 din Convenția

Europeană de arbitraj comercial din 1961, conform căreia „

(1) Părțile sunt libere să determine legea pe care arbitrii trebuie să o aplice

fondului litigiului. În lipsa indicării de către părți a legii aplicabile, arbitrii vor

aplica legea desemnată de norma conflictuală pe care ei o vor considera potrivită în

speță. În amândouă cazurile, arbitrii vor ține seama de stipulațiile contractului și a

uzanțelor comerciale.

(2) Arbitrii vor hotări ce mediatori amiabili, dacă aceasta este voința părților

și dacă legea care reglementează arbitrajul permite aceste lucruri 8 .

În ceea ce privește motivul pentru care arbitrajul și în speță arbitrajul în

echitate este în continuă ascensiune, este acela că, în general comercianții și oamenii

de afaceri preferă o procedură ce se soluționează în baza propriilor cerințe și interese

contractuale în schimbul unei proceduri îngreunate bazată pe norme și sisteme pe

care aceștia nu le cunosc sau nu se potrivesc interesului întreprinderii.

În ceea ce privește condițiile arbitrajului în echitate, amintim:

- Obiectul arbitrajului în echitate constă în soluționarea litigiului ce este rezultat

în urma nerespectării clauzelor contractuale ce sunt întocmite în conformitate cu

normele juridice;

- Sentința arbitrară are forță juridică, fiind motivată și generează în urma

acestei motivații anumite drepturi și obligații;

- Persoana ce joacă rolul de arbitru în echitate are printre principale obligații

aceea de a respecta principiile fundamentale ale dreptului, atât în forma lor cât și sub

aspect procedural;

- Acesta are obligativitatea de respectare a principiului contradictorialității și

cel al egalității părților;

= Sentința oferită de arbitru generează obligații ce pot fi executate atât de

bună-credință, cât și prin exercitarea unei constrângeri, fapt asemănător unei hotărâri

judecătorești;

- Conform art. 616 alin. (1) din Codul de Procedură civilă, arbitrajul

instituționalizat este acea formă de jurisdicție arbitrală care se constituie și funcționează

6

Monica Sălăgean Ionaș, Arbitrajul comercial, Ed. All Beck, București, 2001, p. 16

7

Gabriel Mihai, Arbitrajul Internațional și efectele Hotărârilor arbitrale străine, Univ. Juridic, București, 2014,

p. 48

8

Convenţia Europeană De Arbitraj Comercial Internaţional din 21 Aprilie 1961 Publicat in Buletinul Oficial Nr. 12

Din 25 Iunie 1963, Art. 7



în mod permanent pe lângă o organizație sau instituție internă ori internațională sau

ca organizație neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condițiile

legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil în cazul tutror litigiilor supuse ei spre

soluționare potrivit unei convenții arbitrale „activitatea litigiului instituționalizat nu

are caracter economic și nu urmărește obținerea de profit”.

În ceea ce privește o subclasificare a acestei forme a arbitrajului, amintim:

- Arbitraj instituțional ad-hoc – situație în care arbitri sunt numiți în mod

concret de către părți pentru litigiul în cauză;

- Arbitraj instituționalizat permanent- situație în care arbitrul respectiv

instituția de arbitraj există anterior litigiului, caz în care părțile apelează la respectiva

instituție ce poartă denumirea de curte de arbitraj, birou de arbitraj etc...

Ad –hoc

Încetează odată cu litigiul

Regulile sunt stabilite de

către părți

Procedura diferă de la caz

la caz

Are caracter facultativ

Permanent

Posibilitate de acoperire a lacunelor

Competența arbitrilor este superioară

Există stabilitate

Există o practică anterioară

Cât despre modalitatea de alegere a arbitrilor, „arbitrajul instituționalizat

poate întocmi liste facultative cu persoane care pot fi arbitri sau supraarbitri. Aceste

liste nu au caracter obligatoriu.” 9 . În situația în care părțile nu pot alege de comun

acord arbitrul sau în situația în care cele două persoane alese drept arbitrii nu aleg de

comun acord un supraarbitru, conform legislației în vigoare președintele arbitrajului

instituționalizat are responsabilitatea de a alege persoanele competente pentru a

soluționa litigiul în cauză.

În domeniul internațional, arbitrajul comercial este clasificat în funcție de

natura juridică în arbitraj cu caracter jurisdicțional și cel cu caracter contractual,

dar și un arbitraj cu caracter mixt. În situația arbitrajului cu caracter contractual

părțile au posibilitatea de a organiza și structura clauzele discutate în conformitate

cu dispozițiile legale, conferind putere persoanelor alese drept arbitru prin propria

voință a părților.

În acest caz este de menționat faptul că, nu se pune problema negării elementului

de autoritate conferite de stat, acest tip de arbitraj fiind considerat un ansamblu de

acte juridice cu bază contractuală. „Noul Cod de Procedură civilă oferă o definiție

a arbitrajului surprinzând principalele caracteristici ale acestuia: natura privată,

9


247 Din 10 Aprilie 2015, Art. 618


62


natura hibridă, convențională și jurisdicțională a arbitrajului, mijloc alternativ de

soluționare a disputelor” 10 .

Un aspect important de menționat este acela că, în cazul sentinței oferite

în cazul arbitrajului contractual, nu putem vorbi despre existența puterii de lucru

judecat, sau celei cu caracter definitiv și obligatoriu, aceasta putând fi atacată. Puterea

lucrului judecat și autoritatea de lucru judecat este definită prin articolul 430 din

Codul de Procedură civilă, fiind „soluționată în tot sau în parte , fondul procesului

său statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident care de

la pronunțare , autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”.

În acest sens putem menționa faptul că, „soluția este considerată a exprima

adevărul, astfel că aceeași cauză nu va mai putea fi judecată încă odată de către o

instanță asigurând respectarea dreptului pronunțat de către un judecător” 11 .

În ceea ce privește arbitrajul jurisdicțional, acesta reprezintă ideea de monopol

legislativ obținută de stat conferind astfel posibilitatea de a apela la arbitrajul ce fără

de justiție ce este delegată de stat urmând a fi executată de către persoanele alese

de acesta, nefăcând parte din categoria de indivizi ce lucrează în domeniu public

(pentru stat).

Comparativ cu forma arbitrajului contractual, acesta beneficiază de autoritate

de lucru judecat, conferind în acest sens posibilitatea de a executa silit, dar și de

ridicare a unor problematici raportat la hotătârea oferită de instituția de arbitraj.

Vorbind despre o teorie mixtă, aici este adusă în vedere o coexistare, chiar alipire a

acestora, conferind astfel arbitrajului o dublă natură juridică, atât cea contractuală,

cât și cea jurisdicțională „arbitrajul prezintă o natură contractuală în activitatea

jurisdicțională și sentința pronunțată au un caracter procedural” 12 .

Convenția arbitrală este definită drept „acordul de voință a părților deopotrivă

persoană fizică sau juridică care au calitatea de subiecte de drept, încheiat cu privire

la soluționarea diferendului dintre ele pe cale arbitrală” 13 .

Un aspect important este acela că „Codul Civil nu se ocupă cu expres de

convenția arbitrală și cu atât mai mult nu o definește” 14 , fiind totuși prevăzută în

Codul de Procedură civilă articolele 548-554, acesta fiind:

- Încheiată sub forma unei clauze compromisorii;

- Stabilită într-o convenție separată la care se face trimitere prin contract;

- Poate apărea în cazul înțelegerii în formă scrisă a părților realizată în cadrul

tribunalului arbitral;

Aceasta este încheiată în formă scrisă considerându-se îndeplinită în cazul în

care „recurgerea la arbitraj a fost convenită prin schimb de corespondență, indiferent

10

Flavius Abaios, Adina Nicolae, Viorel Mihai Ciobanu, Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, Vol. II,

art 527-1, 134 Ed. Universul Juridic, București, 2016

11

Andreea Tabacu, Drept procesual civil, Ed. Universul Juridic București, 2013, p. 309

12

Căpățână O., Litigiul de comerț exterior, Ed. Academiei București, 1978, p. 17

13

http://revcurentjur.ro/old/arhiva/attachments_200434/recjurid043_410F.pdf, accesat online în data de 3.04.2020

14

V.Roș, Arbitrajul comercial internațional Ed.Regia Autonomă, Monitorul Oficial, București, 2000, p. 82



de forma acesteia, sau schimb de acte procedurale” (art.548 din Codul de Procedură

civilă). În situația în care litigiul în cauză face referire la transmiterea unui drept

de proprietate sau la un drept real, această formă trebuie autentificată notarial,

nerespectarea condiției conducând la sancțiunea nulității absolute.

Vorbind despre clauza compromisorie, apare situația în care părțile litigiului

menționează în cadrul contractului încheiat o clauză în care prevăd că în cazul

apariției respectivului litigiu acesta va fi soluționat pe cale arbitrală. Articolul 551 din

Codul de Procedură civilă definește compromisul drept situația în care părțile convin

ca un litigiu intervenit între ele să fie soluționat pe calea arbitrajului, arătându-se

sub sancțiunea nulității, obiectul litigiului și numele arbitrului sau modalitatea de

desemnare a acestora în cazul arbitrajului ad-hoc.

În acest caz, dar și în cazul arbitrajului instituționalizat, soluția compromisului

poate fi aleasă și în situația în care litigul se află pe rolul unei alte instanțe, fiind de

preferat. Printre actele legislative și convențiile privitoare la arbitraj, amintim:

- Convenția Europeană de arbitraj comercial internațional din 21 aprilie 1961;

- Legea nr. 5 din 7 martie 1996 pentru rectificarea convenției privind concilierea

și arbitrajul în cadrul conferinței pentru securitate și cooperare în Europa;

- Regulament din 9 martie 2016 privind organizarea și funcționarea de arbitraj

comercial și internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României;

- Codul de Procedură civilă Cartea a IV-a „Despre arbitraj”, art. 541-621;

- Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj comercial internațional

de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României adoptate prin decizia nr.1/30

iunie, 2004;

- Norme privind taxele și cheltuielile arbitrale ale Curții de Arbitraj comercial

internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și București;

- Referitor la Convenția Europeană de arbitraj internațional este de menționat

faptul că regulile prevăzute în aceasta se aplică pentru „reglementarea litigiilor

născute sau care se vor naște din operații de comerț internațional între persoane

fizice sau juridice, având sediul sau reședința în state contractante diferite” 15 .

II. Avantajele procedurii de arbitraj

„Cunoașterea avantajelor și dezavantajelor nu implică, ad initio, adoptarea

sau renunțarea la aceste forme de reglemetare a litigiilor, acestea pot preveni

comercianții sau noncomercianții asupra limitelor acestor modalități de soluționare

a litigiilor” 16 .

În acest sens, menționăm faptul că, principala caracteristică a arbitrajului face

referire la voința liberă avută de părți, acestea putând alege dacă doresc sau nu ca

15

Dumitru, Mazilu, Șandru Daniel Mihail, Reglementări privind comerțul internațional, Ed. Lumina Lex, București,

2002, p. 20

16

Șandru Daniel Mihail, Introducere în dreptul comerțului internațional , Ed. Pro Universitaria,București, p.134


64


litigiul în cauză să fie soluționat prin această modalitate și totodată având posibilitatea

selectării arbitrilor cât și a locului/instituției în care are loc procedura de arbitraj.

Unul dintre principalele avantaje ale procedurii de arbitraj este reprezentat de

rapiditatea prin care sunt soluționate litigiile „orice litigiu, dacă părțile nu convin

altfel se soluționează de Tribunalul de Arbitraj în timp de cel mult 6 luni de la

constituirea acestuia” 17 .

Un alt aspect ce conferă celeritate procedurii de arbitraj face referire la

căile de atac în sensul în care, în cazul de față singura posibilitate este acțiunea în

anulare comparativ cu o procedură standard în care avem atât căi de atac, cât și căi

extraordinare de atac, fapt ce modifică în mod semnificativ perioada de timp în care

urmează să se soluționeze litigiul. În acest sens „acest avantaj depinde de factorii

locali ai arbitrajului și de cultura părților, introducerea vexatorie a unei acțiuni

în anulare împotriva hotărârii arbitrale, putând conduce la o prelungire a duratei

acțiunii până la executarea hotărârii.” 18

O altă modalitate de împiedicare a soluționării cu celeritate a litigiului este

reprezentată de introducerea unei contestații la executare, această situație fiind

posibilă în cazul în care instanța conturează fondul cauzei, acest fapt fiind posibil

atât în cazul arbitrajului național cât și internațional.

Prin confidențialitate facem referire la transparența ce apare în urma utilizării

acestei proceduri provenită în cazul arbitrajului ad-hoc din nepublicarea acesteia,

fapt preferat în general de comercianți și oameni de afaceri în sens general datorită

dorinței acestora de soluționare a litigiilor printr-o modalitate mai puțin vizibilă,

adesea considerată mai eficientă și „tăcută”.

Acest fapt apare și datorită modalității de soluționare, și anume în baza

clauzelor și cerințelor impuse de părți (în limita normelor legale) fapt realizat de

către persoane alese tot prin acordul de voință al părților (făcând referire la arbitrii).

În cadrul acestei proceduri participă strict părțile implicate și persoanele

împuternicite de acestea, fie prin intermediul unei procuri speciale, fie printr-o

împuternicire avocațională, comunicarea soluției oferită fiind comunicată în mod

direct părților, fapt esențial pentru litigiile dintre profesioniști, indiferent de domeniul

de activitate la care facem referire.

„Aceasta este necesară în relațiile de afaceri interne și internaționale,

fapt conferit în special prin caracterul secretului de ședință de judecată, dar și al

documentelor utilizate în cadrul procedurii al regimului probelor, respectând faptul

că prezentarea anumitor tipuri de informații expuse în cadrul procesului pot conduce

la pierderi semnificative a uneia sau a tuturor părților ce au luat parte la procedura

de arbitraj” 19 .

17

https://e-juridic.manager.ro/articole/arbitrajul-definitie-reglementari-si-avantajele-acestei-proceduri-15763.html,

accesat online în data de 3.04.2020

18

Șandru Daniel Mihail, Avantaje și dezavantaje ale albitrajului comercial internațional, experiențe din România,

Curierul judiciar, nr. 2 /2014, p. 116

19

Florescu Ioana Cristina, Arbitrajul comercial. Convenția arbitrală și tribunalul arbitral, Ed. Universul Juridic,



Flexibilitatea acestei proceduri reprezintă un fapt hotărâtor în alegerea aplicării

sale, acesta provenind în mod general din autonomia avută de părți în ceea ce privește

alegerea legii ce este aplicabilă pe fond (clauze și cerințe), dar și modalitatea utilizată

pentru soluționarea litigiului, având drept obligație respectarea dispozițiilor legii și a

ordinii publice dar și a bunelor moravuri.

Totodată, această flexibilitate este vizibilă și în situația alegerii arbitrilor dar și

a modalităților acceptate în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor ce reies în urma

soluției date.În ceea ce privește autonomia părților sub acest aspect, putem realiza o

distincție dintre arbitrajul la nivel național și cel internațional, în cazul arbitrajului

național fiind existentă posibilitatea de aplicare a contractului în cazul în care acesta

are o legătură clară cu legea aplicabilă,acest fapt limitând într-o oarecare măsură

libertatea de voință.

În cazul arbitrajului internațional, alegerea reprezintă punctul cheie în ceea ce

privește litigiile apărute din clauze contractuale, fiind o mai mare libertate de alegere/

de exprimare a voinței și intereselor proprii.

Un aspect esențial în ceea ce privește alegerea arbitrilor, respectiv o limitare

ce aduce după sine nulitatea parțială în caz de nerespectare este prevăzut în cadrul

articolului 557 din Codul de Procedură civilă „este nulă clauza din convenția arbitrală

care conferă uneia dintre părți un privilegiu cu privire la desemnarea arbitrilor ori

care prevede dreptul uneia dintre părți de a numi arbitrul în locul celeilalte părți sau

de a avea mai mulți arbitrii decât cealaltă parte”.

Tot în acest sens este prevăzut faptul că, alegerea arbitrilor este realizată de

către părți, aceștia putând opta pentru arbitru unic sau pentru mai mulți arbitrii, cu

condiția ca, numărul acestora să fie impar, în situația unei neînțelegeri cu privire la

modul de soluționare a litigiului fiind utilizați trei arbitrii după cum urmează, unul

ales de către fiecare parte și al treilea desemnat de cei 2 arbitrii având calitatea de

supraarbitru.

În acest caz vorbim despre obligativitatea ce reiese în urma soluționării

litigiului prin procedura arbitrală, fapt ce în cele mai multe cazuri este realizat de

bunăvoie de către părți la un termen relativ scurt de la oferirea soluției.

Această soluție este rezultată adesea datorită diferenței importante între

hotărârea arbitrală și cea judecătorească, în sensul în care aceasta este urmată de o

explicație (o motivare detaliată) ce este oferită părților din cadrul litigiului, scopul

arbitrajului nefiind simpla însușire de cauze ci găsirea unei soluții favorabile pentru

părți și crearea unei situații de înțelegere între aceștia prin satisfacerea nevoilor și

cerințelor avute în mare parte.

Un aspect de menționat este acela că, această hotărâre poate fi urmată de o

formulă executorie (fapt întâlnit adesea în arbitrajul permanent), în cazul în care partea

din rea-credință nu dorește îndeplinirea obligațiilor rezultate în urma soluționării

litigiului. Aceasta este redactată de către instanța arbitrală, fapt ce reiese din art. 615

2011, p. 81



din Codul de Procedură civilă „Hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu și se

execută silit întocmai ca o hotărâre judecătorească.”

III. Dezavantaje ale procedurii de arbitraj

Unul dintre dezavantajele recunoscute în ceea ce privește procedura de arbitraj

este reprezentat de costurile ridicate comparativ cu soluționarea litigiului pe calea

instanțelor judecătorești, fapt hotărâtor în situația alegerii procedurii.

Conform art. 595 din Codul de Procedură civilă „cheltuielile pentru organizarea

și desfășurarea arbitrajului și onorariile arbitrilor, experților, martorilor se suportă

potrivit înțelegerii între părți.” Totodată, în lipsa unei astfel de înțelegeri, alin.(2)

din cadrul aceluiași articol obligă partea ce a pierdut litigiul la achitarea costurilor

aferente în cazul admiterii în totalitate a cererii de arbitrare. În situația admiterii în

parte a acestei cereri, partea ce a pierdut litigiul are obligația de a acoperi costurile

în cuantumul echivalent cu partea acceptată de cerere, existând posibilitatea ca,

tribunalul să oblige părțile la plata în egală măsură a onorariului arbitrilor.

În general, având în vedere tipul de litigii ce sunt soluționate prin arbitraj

(predominant litigii comerciale) și nivelul la care facem referire (în mod deosebit cel

internațional), în mod automat vorbim despre o cerere cu o bază materială crescută,

ridicând nivelul de complexitate al cererii și odată cu acesta numărul clauzelor

discutate, în unele situații numărul părților etc....

În ceea ce privește plata anticipată a cheltuielilor „tribunalul arbitral poate

obliga părțile sau pe fiecare dintre ele la avansarea oricăror cheltuieli necesare pentru

organizarea și desfășurarea arbitrajului.”. În această situație tribunalul poate limita

arbitrajul până la achitarea sumelor cerute în mod anticipat, în conformitate cu

prevederile art. 597 alin. (2) din Codul de Procedură civilă.

În această situație vorbim despre posibilitatea introducerii unui litigiu

în procedura arbitrală în cazul în care aceasta se află deja pe rolul unei instanțe

judecătorești. Nu este existentă nicio prevedere legală ce să împiedice această

posibilitate, fiind un risc pentru părțile în proces/procedură arbitrală.

Acesta reprezintă un dezavantaj deoarece, deși se alege în mod inițial drept

procedură de soluționare a litigiului arbitrajul, acesta poate fi atacat pe calea

instanțelor judecătorești, fie sunt introduse simultan în ambele instanțe. În ceea

ce privește desfințarea hotărârii arbitrale și în special cea a suspendării executorii,

articolul 612 din Codul de Procedură civilă prevede faptul că „Curtea de Apel va

putea suspenda executarea hotărârii arbitrale împotriva căreia a fost introdusă

acțiunea în anulare” 20 .

„Problema predictibilității procedurii arbitrale este concurentă predictibilității

20


247 Din 10 Aprilie 2015, art. 612

66



soluționării litigiilor în sistemul jurisdicțional etatic.” 21 . În cazul hotărârii arbitrale

și a procedurii în sine, predictibilitatea apare în special în cazul arbitrajului

instituționalizat, existând o oarecare istorie (anumite litigii deja soluționate) cu

clauze asemănătoare ce pot conduce la o oarecare anticipare a rezultatului.

O problematică ridicată, adesea atât la nivel național, cât și la nivel internațional

ține de existența supraarbitrului sau mai bine spus obligativitatea alegerii acestuia în

anumite cazuri, fapt predictibil ce influențează în mod negativ costurile procedurii,

acestea devenind în mod automat mai ridicate datorită creșterii complexității, a

numărului de onorarii etc...

Concluzii

Așa cum reiese și din cele prezentate anterior, procedura arbitrajului prezintă

o serie de avantaje și dezavantaje, fapt existent în orice tip de procedură utilizată

pentru soluționarea unei problematici, a unui litigiu. Această procedură este specifică

mediului de afaceri, fiind întâlnită atât la nivel național cât și la nivel internațional,

existând la ora actuală diferite acte legislative, convenții ce ajută și îndrumă în situația

alegerii arbitrajului, clasificându-l drept o modalitate mai lejeră din punct de vedere

restricțional comparativ cu procedura instanțelor judecătorești.

Având în vedere cerințele din ce în ce mai mari ale procedurii de arbitraj și

complexitatea mai crescută a litigiilor, în special a celor la nivel internațional, atât la

nivelul Uniunii Europene cât și la nivel global sunt căutate cele mai bune modalități

și proceduri pentru soluționarea rapidă a acestora și în conformitate cu cerințele și

interesele părților, fapt ce conduce la evoluția continuă a procedurii de arbitraj.

Bibliografie

Surse scrise

1. Andreea Tabacu, Drept procesual civil, Ed.Universul Juridic București,2013

2. Căpățână O. Litigiul de comerț exterior , Ed.Academiei București,1978

3. Dumitru Mazilu,Șandru Daniel Mihail, Reglementări privind comerțul

internațional, Ed. Lumina Lex, București,2002

4. Flavius Abaios,Adina Nicolae, Viorel Mihai Ciobanu Noul Cod de procedură

civilă comentat și adnotat,Vol.II, art 527-1,134 Ed. Universul Juridic, București,2016

5. Florescu Ioana Cristina ,Arbitrajul comercial .Convenția arbitrală și

tribunalul arbitral,Ed. Universul Juridic,2011

6. Gabriel Mihai,Arbitrajul Internațional și efectele Hotărârilor arbitrale

străine,Univ.Juridic,București,2014

7. Monica Sălăgean Ionaș,Arbitrajul comercial,Ed.All Beck,București,2001

21

Șandru Daniel Mihail, Avantaje și dezavantaje ale albitrajului comercial internațional, experiențe din

România,Curierul judiciar,nr.2 /2014, p. 118



8. Șandru Daniel Mihail, Introducere în dreptul comerțului internațional , Ed.

Pro Universitaria,București,

9 V.Roș, Arbitrajul comercial internațional Ed.Regia Autonomă, Monitorul

Oficial, București, 2000

Publicații tipărite

- Șandru Daniel Mihail, Avantaje și dezavantaje ale albitrajului comercial

internațional,experiențe din România,Curierul judiciar,nr.2 /2014

Surse web

- http://revcurentjur.ro/old/arhiva/attachments_200434/recjurid043_410F.pdf

- https://e-juridic.manager.ro/articole/arbitrajul-definitie-reglementari-siavantajele-acestei-proceduri-15763.html

68


UNIVERS JURIDIC

ESTE FERICIREA UN DREPT?

IS HAPPINESS A RIGHT?

Abstract

Agata Mihaela POPESCU 1

Fericirea ar trebui să fie o stare de confort fizic și psihic, și nu doar o

succesiune de plăceri. Plăcerea nu este echivalentă cu fericirea. Anticii ziceau

că este fericit acela care poate cunoaște cauzele lucrurilor (Felix qui potuit

rerum cognoscere causas, Vergiliu ). Plăcerea cunoașterii. Care este mai mut

decât o satisfacție, mai mult decât o posesie. Și chiar mai mut decât un drept.

Fie și pentru simplul motiv că procesualitatea cunoașterii este, poate, singura

libertate care, deși uneori este îngrădită sau limitată, face parte nemijlocită

din ființa umană, este ființare a ființării, este plonjare în oceanul infinitului

incognoscibil, pentru a-i dezveli adâncurile și a-i identifica țărmurile și ceea ce

există dincolo de ele. Desigur, acesta nu este un drept. Este doar o realitate pe

care, adesea, norma de drept, sub pretextul protecției, o îngrădește. Pentru că

dreptul, deși sintetizează în norme o realitate, pentru a-i asigura perfecțiunea

și durata, adesea, o îndepărtează de propria-i esență. Este și cazul fericirii.

Cuvinte-cheie: fericire; drept; limanul fericirii; starea de fericire;

fericirea aleatorie; incertitudinea fericirii; fericire și durată;

Abstract

Happiness should be a state of physical and mental comfort, not just a

succession of pleasures. Pleasure is not equivalent to happiness. The ancients

said that he who knows the causes of things is happy (Felix qui potuit rerum

cognoscere causas, Veirgilius). The pleasure of knowledge. Which is more

mute than a satisfaction, more than a possession. And even more dumb than

a right. Even for the simple reason that the process of knowledge is, perhaps,

the only freedom that, although sometimes restricted or limited, is a direct

part of the human being, is the being of being, is diving into the ocean of the

unknowable infinity, to reveal its depths and identify its shores. and what exists

1

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”


UNIVERS JURIDIC

beyond them. Of course, this is not a right. It is only a reality that the rule of

law, under the pretext of protection, often restricts. Because law, although it

synthesizes a reality in norms, in order to ensure its perfection and duration,

often takes it away from its own essence. It is also the case of happiness.

Keywords: happiness; Right; the harbor of happiness; the state of

happiness; random happiness; the uncertainty of happiness; happiness and

duration;

Este fericirea un drept? Consemnează și normează acest drept, dacă există,

o realitate a ființei umane, un modus vivendi al acesteia, un scop final,

un scop continuu sau doar un efect? Este fericirea un efect al ființării, în sensul

transpunerii exteriorității cognoscibile perfecte într-o interioritate sensibilă la gând,

trăire și semnificație? Are nevoie fericirea de un semnificant. Este ea un produs al

gândului, al reflecției, al meditației profunde, al trăirii intempestive, al ieșirii din

alteritate? Este fericirea o perfecțiune obiectivată, o perfecțiune personalizată? Este

fericirea un motor uman sau un robot uman care funcționează perfect? Sigur că nu.

Dacă ar fi așa, ar fi suficient ca sistemul acesta bio-psiho-social, cu memorie și uitare,

cu furie și momente de echilibru emoțional perfect, uneori, cu liniște ca la începutul

lumii, alteori cu zbucium de cascadă, pentru ca ființa umană să fie fericită.

Dar, când, oare, ființa umană este cu adevărat fericită? Când a trecut cu bine

un examen greu? Când are o stare de sănătate perfectă? Când a devenit campion

mondial și se urcă pe cea mai înaltă treaptă a unui podium? Când a descoperit o nouă

formulă matematică și a găsit cu ajutorul ei traiectoria unei noi planete albastre?

Când a găsit dragostea cea fără de orizonturi, dragostea infinită?

Fericirea este, oare, doar o stare de bine, integrată sau dedicată, care

optimizează funcționarea perfectă a organismului, a sufletului, a gândului? Dar, se

știe, o astfel de stare de ultimă perfecțiune, de echilibru perfect înseamnă, de fapt,

entropie zero, adică nemișcare, adică moarte! Rezultă, oare, de aici, că ființa umană

este fericită doar în moarte, adică atunci când nu mai este? Atunci când a trecut în

neființă? Chiar dacă mulți susțin asta, noi știm cu toții că nu acesta este adevărul.

Omul își dorește fericirea în această viață, chiar dacă nu știe niciodată cu adevărat ce

înseamnă aceasta. Și, de aceea, de multe ori, se mulțumește să o lege de soartă, de

noroc sau de ce o da Domnul…

Unii zâmbesc când aud cuvântul fericire – considerând-o, probabil, un orizont

îndepărtat, un orizont imposibil de atins în această lume haotică, imprevizibilă,

conflictuală și, desigur, nedreaptă –, alții, pur și simplu, își trăiesc clipa. Chiar dacă

fiecare om are, sau ar trebui să aibă, dreptul la fericire, fericirea este departe de a fi

un drept, în sensul clasic al cuvântului. Oricât s-ar vorbi prin doctrină, prin cutumă,

despre dreptul omului la fericire, e tare complicat de a formula și de a pune în operă

un astfel de drept.

70


UNIVERS JURIDIC

Dreptul este o chestiune de exterioritate care condiționează o relație, un

comportament, o condiție, un act. Fericirea este, aproape în exclusivitate, o

interioritate, un mod de ființare, un echilibru dinamic și complex al ființei și ființării,

în care orizonturile sunt precum universurile: complicate, imprevizibile și, mai ales,

infinite. De aceea, fericirea, de cele mai multe ori, poate fi comparată cu zborul unui

fluture în interiorul ființei, cu optimizarea unui gând, cu găsirea unui orizont liniștit,

cu soarele unei dimineți, cu zâmbetul unei flori. O fată nu știe că este fericită cu

adevărat doar atunci când înflorește, chiar dacă nu-și dă seama niciodată pe deplin

de profunzimea și unicitatea acestui orizont perfect, dar trecător, așa cum poetul

este fericit când, poate, în miez de noapte sau în timpul unei ascensiuni alpine pe un

traseu de gradul șase, a găsit un cuvânt potrivit într-un vers pe care încă nu l-a scris.

Fericirea cea adevărată, care însoțește orice ființă umană, chiar și în nefericirea

ei, este un orizont mișcător, este, deopotrivă, o realitate binecuvântată și o iluzie,

o fata morgana și un pom lăudat, un fapt bucuros și un gând plin de lumină, un

zâmbet și o floare, cum spune un cântec. De aceea, nu trebuie să căutăm fericirea

în nefericirea noastră, nici în fericirea altora, pentru că este foarte greu să știi, să

înțelegi și să accepți ceea ce vei găsi la capătul acestei căutări.

Omul, deși se aseamănă cu alt om, nu este niciodată identic cu nimeni, nici

măcar cu fratele lui geamăn. Nici chiar cu el însuși. Pentru că se află într-o devenire

continuă. Fiecare om este unic și irepetabil pe planeta Pământ și în Univers și, de

aceea, și fericirea lui este doar a lui, unică și irepetabilă în universul vieții și al

gândului. Nu există om pe lumea aceasta care să nu fi trăit clipa lui de fericire, unică

și irepetabilă.

Printre atâtea moduri de a spune lumii acest adevăr absolut, se află și superba

poezie a lui Baudelaire „A une passante”.

A une passante

La rue assourdissante autour de moi hurlait.

Longue, mince, en grand deuil, douleur majestueuse,

Une femme passa, d’une main fastueuse

Soulevant, balançant le feston et l’ourlet ;

Agile et noble, avec sa jambe de statue.

Moi, je buvais, crispé comme un extravagant,

Dans son oeil, ciel livide où germe l’ouragan,

La douceur qui fascine et le plaisir qui tue.

Un éclair... puis la nuit ! - Fugitive beauté

Dont le regard m’a fait soudainement renaître,

Ne te verrai-je plus que dans l’éternité ?


UNIVERS JURIDIC

Ailleurs, bien loin d’ici ! trop tard ! jamais peut-être !

Car j’ignore où tu fuis, tu ne sais où je vais,

Ô toi que j’eusse aimée, ô toi qui le savais !

Ochiul ei, un cer livid unde se nasc uragane, dulceață care fascinează

și plăcere care ucide… Un fulger, apoi noapte. O, frumusețe scăpărătoare,

a cărei apariție m-a făcut să renasc pe neașteptate, te voi mai revedea altfel

decât în eternitate?! Un fulger, adică o clipă, adică o monadă, adică un infinit

concentrat în nimic. Adică o clipă de fericire…

Marin Preda, un foarte bun cunoscător al lui Baudelaire și al literaturii

franceze, în general, care citează această superbă poezie în primul volum al

romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”, pătrunde în interiorul acestei

clipe și descoperă, într-o monadă de superbă fericire – clipa superbă în care

Petrini întâlnește fulgerul din ochii Matildei –, un imens ocean de nefericire.

Genial desfășurată în paginile romanului, poate cel mai frumos roman de

tomografie a dragostei din literatura română.

Unde-i dreptul aici? Unde-i normativul? Viața însăși este un imens

univers în care clocotesc clipele unice și irepetabile din ochii florilor și ai

oamenilor – infinite fericiri fără durată – și eternitatea clipirii ei în ochi, în

flori, în oameni și-n cuvinte.

72


UNIVERS JURIDIC

UZUCAPIUNEA - UN MOD

DE DOBÂNDIRE A DREPTULUI

DE PROPRIETATE

USUCAPTION - THE ACQUISTION

METHOD OF PROPERTY RIGHT

Rezumat

Iuliana Gabriela EREMIA

Articolul de față tratează instituția uzucapiunii, una dintre instituțiile

prezente în dreptul civil, care au ca efect dobândirea dreptului de proprietate.

Prescripția achizitivă a suferit diverse modificări de-a lungul timpului.

În dreptul roman uzucapiunea avea o importanță deosebită având rolul de

”probatio diabolica” în proces. În Codul civil român de la 1864, uzucapiunea

reprezenta singura dovadă absolută a dreptului de proprietate.

În structura uzucapiunii intra atât posesia care trebuie sa fie neviciata,

cât și manifestarea de voință a posesorului, necesare pentru dobândirea

dreptului de proprietate.

Noul cod civil face distincție între uzucapiunea imobiliară și uzucapiunea

bunurilor mobile.

Uzucapiunea consolidează și transformă situațiile de fapt în stari de

drept.

Cuvinte-cheie: posesie; prescripție achizitivă; probatio diabolica;

stare de fapt; stare de drept;

Abstract

The following article will prevail information about usucaption, one

of the civil institutions, which has the effect of acquiring the property right.

Adverse posession, in the course of time, suffered different changes. In Roman

law usucaption had a significance importance, which at that time it had the


UNIVERS JURIDIC

role of ”probatio diabolica” during the civil trial. In the 1864 Civil Code,

adverse posession was the only absolute proof of property right.

Usucaption structure includes untainted possession and manifestation

of the owner’s will, both being necessary for acquiring the property right.

The civil code includes usucapion of real estate and usucaption of

movable assets.

The adverse posession converts de facto conditions in de jure conditions.

Keywords: possession; adverse posession; probatio diabolica; de facto

condition; de jure condition;

1. ISTORICUL INSTITUȚIEI ”USUCAPIO”

1.1. Uzucapiunea în dreptul roman

Instituția uzucapiunii își are originea în dreptul roman, unde era un mod

de dobândire a proprietății asupra bunurilor ”mancipi” prin îndelungata lor

folosință. În dreptul roman bunurile ”mancipi” erau de două feluri : res mancipi

(lucruri mai prețioase: pământ, sclavi, vitele de muncă) și nec mancipi (bani sau

drepturi de creanță).

Ea presupunea îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții : posesiunea

bunului, justa cauză, termenul, buna-credință și un bun susceptibil de a fi uzucapat.

Posesiunea nu era de ajuns pentru existența uzucapiunii, ci era necesară

folosirea lucrului potrivit destinației lui economice. 1

Termenul era de 1 an pentru bunurile mobile, iar pentru cele imobile termenul

era de 2 ani.

Lucrurile care nu erau susceptibile să fie uzucapate erau : res furtive (lucrurile

furate), res subrepte (lucrurile furate și ascunse), res vi possessae (lucrurile posedate

cu violență) și res religiosae (bunurile de cult).

Justa cauza era faptul juridic prin care era justificată luarea în posesiune a

lucrului.

Buna-credință este convingerea uzucapantului ca a dobândit lucrul de la

proprietar sau că a intrat în posesia unui lucru părăsit.

Uzucapiunea avea o importanță deosebită în sensul că odată cu apariția

acesteia cel care se afla într-un proces de revendicare nu mai trebuia să facă dovada

dreptului de proprietate a autorilor săi (”probatio diabolica”), ci numai dovada că a

îndeplinit toate condițiile necesare constituirii uzucapiunii.

De aceea, Cicero afirma ca uzucapiunea este ”sfârșitul neliniștii și fricii de

procese”. 2

1

Mayer-Maly, Studia et documenta historiae et iuris, Roma, 1960

2

Cicero, Pro Caec. , 26 .

74


UNIVERS JURIDIC

1.2. Uzucapiunea în Codul Civil vechi

În accepțiunea vechiului cod uzucapiune era de două feluri:

a) uzucapiunea de 30 de ani

b) uzucapiunea de 10 până la 20 de ani

Uzucapiunea de 30 de ani mai este numită și uzucapiunea de lungă durată,

iar pentru dobândirea proprietății bunului era nevoie ca posesorul să îndeplinească

cumulativ două condiții și anume: să posede bunul în timpul prevăzut de lege - 30 de

ani și posesia să fie neviciată.

Analizând reglementarea referitoare la uzucapiunea de 30 de ani se poate

deduce faptul că nu prezintă importanță dacă posesorul a fost de bună-credință sau

dacă a exercitat o posesie de rea-credință, întrucât și posesia de rea-credință este aptă

să ducă la dobândirea dreptului real.

În cele ce urmează voi analiza sentința civilă nr. 573/2012 a Judecătoriei

Calafat. 3

În cadrul acestei acțiuni , reclamanții I.M. și I.E. l-au chemat în judecată pe

pârâtul M.C. solicitând ca instanța să constate că sunt proprietarii unui teren situat în

intravilan, ca efect al uzucapiunii.

Aceștia au ridicat pe teren o casă de cărămidă cu patru camere și susțin că au

stăpânit atât terenul, cât și casa în nume de proprietar, netulburat și în mod continuu.

Aceștia au invocat uzucapiunea de 30 de ani prevăzută la art. 1890 din Codul

civil vechi.

Reclamanții au dovedit faptul că au posedat terenul mai mult de 30 de ani (

din 1977) fara să fie tulburați. Terenul nu aparține domeniului public sau privat al

municipiului în raza cărui rază se află, iar reclamanții au achitat taxe și impozite

pentru acest teren.

Instanța a admis acțiunea civilă și drept urmare reclamanții au dobândit dreptul

de proprietate asupra terenului ca efect al uzucapiunii de lunga durată.

Uzucapiunea de 10 până la 20 de ani era reglementată de articolul 1895 ”cel

care câștigă cu bună-credință și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va

prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în

circumscripția tribunalului județean unde se află nemișcătorul, și prin douazeci de

ani, dacă locuiește afară din acea circumscripție”.

Analizând această reglementare ne dăm seama de faptul că prescripția de

scurtă durată se referea numai la bunurile imobile privite ut singuli ” un nemișcător

determinat”.

Condițiile dobândirii uzucapiunii de 10 până la 20 de ani sunt următoarele:

3

http://www.rolii.ro/hotarari/589c0d1fe490098838000fd4


UNIVERS JURIDIC

-posesia să se întemeieze pe un just titlu sau, după exprimarea articolului

1895 pe o ”justă cauză”

- posesia să fie de bună-credință

Justul titlu este definit de articolul 1897 din Codul Civil ca fiind orice titlu

translativ de proprietate, precum vânzarea, schimbul, etc.

Esențial este faptul că acest titlu provine de la altcineva decât adevăratul

proprietar. În cazul în care titlul provenea de la adevăratul proprietar temeiul

dobândirii dreptului de proprietate era convenția, iar nu uzucapiunea. 4

Practica judiciară mai veche a statuat faptul că nu constituie just titlu

următoarele:

- contractul de închiriere, împrumut de folosință, depozit sau alte convenții

prin care se transmite folosința bunului;

- convențiile de partaj ;

- hotărârile judecătorești declarative proprietate ;

- sau certificatul de moștenitor.

Spre deosebire de acestea, puteau servi drept just titlu următoarele:

- tranzacția ;

- sau hotărârea judecătorească de adjudecare a unui bun.

O altă condiție a justului titlu este ca acesta să aibă dată certă.

Un lucru de remarcat este faptul că nu se cere înregistrarea justului titlu în

Cartea funciară.

Cea de a doua condiție pentru existența uzucapiunii de scurtă durată este

buna-credință.

Prin buna-credință se înțelege credința greșită a posesorului că a dobândit de

la adevăratul proprietar.

Este suficient ca buna-credință să fi existat la momentul dobândirii imobilului.

Buna-credință nu trebuie probată deoarece se consideră prezumată și nu

trebuie dovedită.

În cele ce urmează voi analiza sentința civilă nr. 4024/2012 din data de 21-11-

2012 de la Judecătoria Medgidia. 5

În cazul acestei acțiuni reclamanta F.E. împreună cu soțul defunct F. V. au

formulat acțiune în constatare prin uzucapiune prin care să se constate dreptul de

proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 2000 mp și casa de locuit plus

anexe în suprafață de 201 mp situate în satul natal.

Reclamanta susține faptul ca împreună cu soțul decedat a avut o posesie

continuă, publică neîntreruptă, utilă și neprecară din anul 1986. Aceasta a invocat

uzucapiunea de 10 ani.

Uzucapiunea de 10 ani invocată în prezenta cauză, numită și uzucapiunea

prescurtată necesită pe lângă exercitarea unei posesii utile, și neîntrerupte în termenul

4

Corneliu Bîrsan. Drept civil. Drepturile reale principale. Editura ALL Beck, 2001.

5

http://www.rolii.ro/hotarari/5bf61992e49009ec16000031

76


UNIVERS JURIDIC

prevăzut de lege ,îndeplinirea și a altor două condiții, anume existența unui just titlu

și buna credință, potrivit art.1895 Cod civil.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru dobândirea proprietății pe cale

uzucapiunii de scurtă durată de 10 ani întrucât nu există un just titlu așa cum este

definit de art.1897 alin.1 Cod civil.

Nu sunt îndeplinite nici condițiile pentru a opera uzucapiunea de lungă

durată-30 de ani în prezenta cauză, întrucât reclamanții nu au posedat pe o durată de

30 de ani ci pe o durată de 25 de ani.

Pentru a opera uzucapiunea care nu este întemeiată pe un just titlu trebuie

îndeplinite două condiții, conform art. 1847 și 1890 Cod civil să existe o posesie de

30 de ani și posesia să fie utilă, adică neviciată.

În această cauză instanța a respins cererea de constatare deoarece nu sunt

îndeplinite condițiile dobândirii uzucapiunii de 10 ani.

1.3. Uzucapiunea în regim de carte funciară reglementat de Legea

numărul 115/1938

În provinciile Transilvania, Banat și Bucovina de Nord unde s-au aplicat

dispozițiile Legii numărul 115/ 1938 uzucapiunea avea o reglementare specială.

Această lege reglementa două cazuri speciale de dobândire a proprietății prin

uzucapiune.

Un prim caz ar fi acela în care s-au înscris, fără cauză legitimă, drepturi

reale ce pot fi dobândite prin uzucapiune. Acestea rămâneau valabil dobândite, dacă

titularul astfel înscris le-a posedat cu bună-credință de 10 ani. Acest caz se mai

numește și uzucapiune tabulară.

Al doilea caz este reprezentat de posesorul unui buni mobil pe care l-a posedat

timp de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate înscris în Cartea

funciară. Astfel, posesorul poate cere intabularea dreptului în temeiul uzucapiunii.

Aceasta mai este denumită și uzucapiune extratabulară.

Odată cu intrarea în vigoare a legii nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității

imobiliare care instituit cadastrul general național și regimul cărții funciare pe întreg

teritoriul țării, noua lege nu a mai preluat reglementarile referitoare la cazurile speciale

de uzucapiune în regimul carților funciare reglementat de Legea nr. 115/1938.

Astfel, prin intrarea în vigoare a a Legii nr. 7/1996, uzucapiunea a fost

reglementată pe întreg teritoriul țării de dispozițiile Codului Civil.

2. Uzucapiunea în Noul Cod Civil

2.1 Reglementarea uzucapiunii

Uzucapiunea sau prescripția achizitivă reprezintă un mod de dobândire a


78

UNIVERS JURIDIC

proprietății a unui drept real cu privire la un lucru, prin posesia exercitată neîntrerupt

în termenul și în condițiile prevăzute de lege.

Reglementarea actuală se gasește în Cartea a III-a Despre bunuri, Titlul VIII

Posesia, Capitolul III Efectele posesiei, art. 928 – 934 și art. 939.

În lumina noii reglementări, Codul civil distinge între uzucapiunea imobiliara

și uzucapiunea mobiliară datorită clasificării bunurilor în bunuri mobile și bunuri

imobile.

Datorită necesității publicității dobândirii și transmiterii drepturilor reale

în regim de carte funciară distingem uzucapiunea imobiliară extratabulară și

uzucapiunea imobiliară tabulară.

2.2. Deosebirea dintre prescripția extinctivă și prescripția achizitivă

Spre deosebire de prescripția extinctivă, prescripția achizitivă apare ca o

sancțiune pentru proprietar, pasivitate care a creat posibilitatea unei terțe persoane să

se comporte față de un bun ca un adevărat proprietar, pe o perioadă mai îndelungată

de timp.

Prescripția achizitivă nu trebuie confundată cu prescripția extinctivă deoarece

prescripția extinctivă reprezintă stingerea dreptului material la acțiune dacă aceasta

nu a fost exercitată în termenul prevăzut de lege.

Astfel, prin decizia I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuala, nr.

2550 din 31 martie 2005, instanța a statuat faptul că : ” Uzucapiunea este un mod

general de dobândire a dreptului de proprietate, dar constituie și o sancțiune indirectă

îndreptată împotriva fostului proprietar al imobilului care, dând dovadă de neglijență,

l-a lăsat timp îndelungat în posesia altei persoane permițându-i, prin pasivitatea sa,

să se comporte public ca proprietar.

Prin urmare, calitatea procesuală pasivă în cererea de constatare a dreptului de

proprietate prin uzucapiune o poate avea doar fostul proprietar al imobilului.” 6

2.3. Bunurile care pot fi uzucapate

Prin uzucapiune se poate dobândi atât dreptul de proprietate, cât și

dezmembrămintele acestuia: uz, uzufruct, abitație, superficie, servitute.

Conform articolului 929 în Codul Civil, bunurile care au fost declarate înainte

sau după intrarea în posesie inalienabile nu pot fi uzucapate.

Bunurile proprietate publică nu pot fi uzucapate deoarece sunt declarate de

lege inalienabile. În cazul bunurilor proprietate privata, daca acestea sunt declarate

prin lege inalienabile nu pot face obiectul uzucapiunii.

În cazul în care clauza de inalienabilitate este inserată într-un act juridic

nu împiedică dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către un terț

6

http://www.scj.ro/


UNIVERS JURIDIC

posesor.

Pentru a fi un uzucapate, drepturile reale trebuie să poarte asupra unui bun

corporal, individual determinat, care se află în circuitul civil și care este susceptibil

de de posesie.

Per a contrario universalității de juridice sau universalității de fapt vor putea

fi dobândite prin uzucapiune deoarece bunurile ce pot fi uzucapate sunt bunurile

privite în mod individual.

Legiuitorul prevede la articolul 939 faptul că acela ce posedă un bun mobil

timp de 10 ani în alte condiții decât posesia de bună credință (art. 935-940) va putea

dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.

Uzucapiunea nu se poate aplica în privința bunurilor imobile proprietate

publică deoarece Constituția prevede faptul că bunurile proprietate publică sunt

inalienabile și imprescriptibile.

De asemenea, nu pot fi dobândite prin uzucapiune bunurile neapropiabile,

cum ar fi : aerul, apa mării, lumina.

2.4. Uzucapiunea extratabulară

Uzucapiunea extratabulară reprezintă modul de dobândire a dreptului de

proprietate privată ori a unui dezmembrământ al acestui drept prin exercitarea unei

posesii utile asupra unui imobil timp de 10 ani, în condițiile stabilite de lege.

Potrivit articolului 930 alin. (1) NCC, dreptul de proprietate asupra unui

imobil și dezmembrămintele acestuia pot fi înscrise în cartea funciară în temeiul

uzucapiunii, de către posesorul care a exercitat posesia timp de 10 ani în urmatoarele

condiții :

a) proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori, dacă acesta era o

persoană juridică, şi-a încetat existenţa ;

b) a fost înscrisă în cartea funciară declaraţia de renunţare la proprietate ;

c) imobilul nu era înscris în nicio carte funciară.

Textul de lege nu menționează condiția bunei-credințe, rezultând faptul că

uzucapiunea de 10 ani poate fi exercitată și de catre posesorul de rea-credință, dacă

acesta a exercitat o posesie neviciată (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere

debemus - acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă).

În cazul prevăzut la lit. a), termenul de 10 ani începe să curgă din momentul în

care a început posesia imobilului, dacă posesorul a început posesia ulterior decesului

celui înscris în cartea funciară, sau după caz de la data încetării existenței persoanei

juridice înscrise ca proprietar în cartea funciară. Termenul de 10 ani începe să curgă

la data decesului persoanei fizice sau încetării persoanei juridice și în cazul în care

posesia a început anterior decesului sau încetării.

În cazul prevăzut la lit. b), termenul de 10 ani începe să curgă de la data

înscrierii declarației de renunțare , dacă s-a început posesia anterior sau la data


80

UNIVERS JURIDIC

înscrierii declarației.

Termenul începe să curgă de la data începerii posesiei dacă uzucapantul a

început să posede ulterior înscrierii declarației de renunțare la proprietate.

În cazul prevăzut de lit. c), termenul de 10 ani începe să curgă de la data

începerii posesiei.

Potrivit art. 930, alin 2. NCC, în toate cazurile, uzucapantul poate dobândi

dreptul numai dacă şi-a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca

o terţă persoană să îşi fi înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul

său, pe baza unei cauze legitime, în cursul ori chiar după împlinirea termenului

uzucapiunii.

Condiţiile dobândirii unui drept real principal prin uzucapiunea extratabulară,

acestea sunt următoarele:

a) posesia bunului să dureze timp de 10 ani ;

b) această posesie să fie o posesie utilă, adică o posesie neviciată, deoarece

numai o posesie utilă este aptă să producă efecte juridice, deci, implicit, să conducă

la dobândirea dreptului real principal prin uzucapiunea extratabulară. Astfel, posesia

viciată ori detenţia precară nu poate avea ca efect dobândirea prin uzucapiune a

dreptului de proprietate ori a altui drept real principal.

Uzucapiunea extratabulară produce două efecte : unul achizitiv produs pentru

posesorul care dobândeşte, ca urmare a uzucapiunii, dreptul real principal imobiliar

asupra bunului ce formează obiectul unui asemenea drept stăpânit în condiţiile legii

şi un efect extinctiv în detrimentul proprietarului ori al titularului altui drept real

principal înscris în cartea funciară, care a renunţat prin declaraţie autentică notarială

la dreptul său, al titularului dreptului real imobiliar neînscris în cartea funciară. 7

2.5. Uzucapiunea tabulară

Conform art. 931 alin. (1) NCC : ”drepturile celui care a fost înscris, fără

cauză legitimă, în cartea funciară, ca proprietar al unui imobil sau titular al unui

alt drept real, nu mai pot fi contestate când cel înscris cu bună-credință a posedat

imobilul timp de 5 ani după momentul înregistrării cererii de înscriere, dacă posesia

sa a fost neviciată”.

O altă condiție necesară este reglementată de alin. (2) al aceluiași articol ” este

suficient ca buna-credință să existe în momentul înregistrării cererii de înscriere și în

momentul intrării în posesie”.

Sintagma ”fară cauză legitimă” se referă la faptul că înscrierea dreptului în

registrul de publicitate imobiliară s-a făcut pe baza unui titlu ce nu îndeplineşte

condiţiile de validitate prevăzute de lege.

Titlul la care se referă art. 931 alin. (1) NCC nu poate fi decât o convenţie

nevalidă, adică afectată de o cauză de nulitate, absolută ori relativă, existentă la

7

Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Hamagiu, 2015, pg 406


UNIVERS JURIDIC

momentul efectuării înscrierii dreptului în cartea funciară.

Cel mai adesea vom fi în prezenţa unei cauze de nulitate absolută a actului. 8

O a doua condiție este ca posesia să fie neviciată, adică o posesie utilă.

Alin. (2) al art. 931 impune însă o calitate suplimentară acestei posesii, anume

ca ea să fie de bună-credinţă; posesorul trebuie să ignore viciile de care suferă titlul pe

baza căruia s-a făcut înscrierea dreptului în cartea funciară. Uzucapantul nu trebuie

să fi cunoscut și nici să fi trebuit să cunoască atât la momentul înregistrarii cererii de

înscriere, cât și la momentul intrării în posesie, ineficacitatea titlului său.

În cazul uzucapiunii tabulare, temeiul dobândirii dreptului real imobiliar va fi

chiar titlul nevalid care a fost deja înscris în cartea funciară, iar momentul dobândirii

acestui drept va fi cel al înregistrării cererii de înscriere a titlului pe baza căruia el a

fost dobândit.

2.6 Uzucapiunea mobiliară

Uzucapiunea mobiliară apare în cazul în care nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 937 NCC, care prevede faptul că : posesorul de bună-credinţă al

unui bun mobil corporal pe care l-a dobândit printr-un act translativ de proprietate cu

titlu oneros, încheiat cu o altă persoană decât cu adevăratul proprietar, dobândeşte,

prin simplul fapt al posesiei, dreptul de proprietate asupra acelui bun.

Pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun mobil în temeiul

uzucapiunii este necesară exercitarea unei posesii utile timp de 10 ani.

Uzucapiunea imobiliară nu are efect retroactiv. Așadar, posesorul devine

proprietar de la data împlinirii termenului de 10 ani.

2.7. Joncțiunea posesiilor

Joncţiunea sau accesiunea posesiilor reprezintă adăugarea, unirea la termenul

posesiei actuale a posesorului a timpului cât lucrul a fost posedat de autorul său.

Ambele posesii trebuie să aibă ca obiect același bun.

Pentru invocarea joncțiunii posesiilor sunt necesare următoarele doua condiții:

-trebuie sa existe o posesie propriu-zisă deoarece posesia precară nu poate fi

unită cu posesia ;

-cel care invocă joncțiunea posesiilor trebuie să fie succesor în drepturi al

autorului său, iar dacă această condiție nu este îndeplinită se va începe o noua

posesie. 9

8

Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Hamagiu, 2015, pg 408

9

Cristian Jora, Ioan Ciorchină-Barbu, Cristian Constantinescu Corbu, Drept civil. Drepturi reale, Editura Universul

Juridic, 2015


UNIVERS JURIDIC

3. EFECTELE UZUCAPIUNII

Principalul efect al uzucapiunii este dobândirea dreptului de proprietate sau,

după caz, al altui drept real asupra bunului posedat de către posesor.

Odată cu admiterea actiunii civile referitoare la uzucapiune, acţiunea în

revendicare a vechiului proprietar va fi respinsă.

Efectul uzucapiunii este retroactiv, în sensul că uzucapantul va fi considerat

proprietar nu din momentul împlinirii termenului, ci chiar din ziua în care a început

posesia.

Uzucapiunea poate fi invocată atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie.

82

4. CONCLUZII

Potrivit art. 82 din Legea nr. 71/2011 privitoare la punerea în aplicare a noului

Cod civil, dispoziţiile art. 930-934 NCC referitoare la uzucapiunea imobiliară se

aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării lui în vigoare,

adică după data de 1 octombrie 2011. Astfel, ceea ce ne interesează este momentul

începerii posesiei. Pentru cazurile în care posesia aptă să conducă la dobândirea

unui drept real principal prin uzucapiune a început înainte de această dată, rămân

aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei.

De asemenea, pentru imobilele pentru care, la data începerii posesiei, nu erau

deschise cărţi funciare, rămân aplicabile dispoziţiile în materie de uzucapiune din

fostul Cod civil român de la 1864.

Aceste prevederi ale legii speciale sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile

noului Cod civil privitoare la aplicarea legii civile în timp. într-adevăr, art. 6 alin. (4)

NCC dispune că prescripţiile (extinctive), decăderile şi uzucapiunile începute, dar

neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi, sunt în întregime supuse dispoziţiilor

legale care le-au instituit. 10

Bibliografie

1. Cristian Jora, Ioan Ciorchină-Barbu, Cristian Constantinescu Corbu, Drept

civil. Drepturi reale, Editura Universul Juridic, 2015

2015

2. Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Hamagiu,

3. Mayer-Maly, Studia et documenta historiae et iuris, Roma, 1960

4 Cicero, Pro Caec. , 26 .

5. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Bogdan Nazat. Curs de drept

10

Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Hamagiu, 2015


UNIVERS JURIDIC

civil. Drepturi reale principale. Editura Hamagiu, 2013.

6. Corneliu Bîrsan. Drept civil. Drepturile reale principale. Editura ALL Beck,

2001.

7. http://www.scj.ro/

8. http://www.rolii.ro/hotarari/589c0d1fe490098838000fd4

9. http://www.rolii.ro/hotarari/5bf61992e49009ec16000031

10. Drept privat roman, Emil Molcuț, Editura Universul Juridic, 2011


DOCTRINE, POLITICI ȘI STRATEGII DE SECURITATE

CONSILIUL UE ÎN CONTEXT

COVID-19, ÎNTRE INOVARE

ȘI JOCURI DE PUTERE

EU COUNCIL IN THE CONTEXT

OF COVID-19, BETWEEN

INNOVATION AND GAMES OF POWER

Abstract

Drd. Alexandra-Bianca DRĂGAN

Ca răspuns la situația fără precedent creată de COVID-19, Consiliul

UE, ca multe dintre instituțiile și organismele UE, a fost forțat să își adapteze

activitatea pentru a face față circumstanțelor extraordinare. În această

perioadă de reașezare, rolurile președinției Consiliului UE de administrator

și broker al agendei UE s-au dovedit esențiale pentru funcționarea Uniunii în

contextul pandemiei. În mod particular, președinția Consiliului UE a avut un

rol central în Coreper, care s-a erijat în pandemie în forța motrică a procesului

decizional european (de altfel a fost și singurul format al Consiliului care

s-a reunit fizic pe durata întregii crize). Inovațiile procedurale au suscitat

preocuparea unor state UE (care consideră că astfel s-a creat un precedent

care stabilește că puterea decizională într-o situație de criză se află „în mâinile

Bruxellesului” și nu în capitale) și chiar a Ombudsmanului European.

Cuvinte-cheie: COVID-19; președinția Consiliului UE; Coreper;

echilibrul instituțional;

Abstract

In response to the unprecedented situation created by COVID-19, the EU

Council, like many of the EU institutions and bodies, has been forced to adapt

its work to deal with the extraordinary circumstances. During this resettlement

84



period, the roles of the EU Council Presidency as administrator and broker

of the EU agenda proved to be essential for the functioning of the Union in

the context of the pandemic. In particular, the presidency of the EU Council

played a central role in Coreper, which emerged during the pandemic as a

driving force of the European decision-making (it was also the only Council

format that met physically throughout the crisis). The Council’s procedural

innovations adopted during the pandemic have raised the concern of some

EU countries (which consider that a precedent was thus created, showing that

in a crisis situation the power lies “in the hands of Brussels” and not in the

capitals) and even of the European Ombudsman.

Keywords: COVID-19; EU Council Presidency; Coreper; institutional

balance;

*

Crizele externe bruște creează în continuare așteptări excepțional de

mari privind capacitățile de manager și mediator ale președinției

Consiliului UE, chiar și post-Lisabona. Președinția Consiliului UE continuă să fie

asociată, mai ales în accepțiunea publică, cu rolul de exponent al politicii externe a

UE (percepție consolidată de prezența președinției la Summituri UE cu state terțe și

de includerea unor dosare de politică externă în programul de priorități), chiar dacă în

literatura de specialitate există consens că acesta a fost eliminat de inovațiile Tratatului

de la Lisabona (crearea posturilor de președinte al Consiliului European și de Înalt

Reprezentant al UE). Astfel, în viziunea cetățenilor europeni, este în continuare de

competența președinției Consiliului UE să demonstreze capacitatea Uniunii de

a se mobiliza rapid în plan intern (mai ales în ce privește coordonarea promptă

cu celelalte instituții UE), de a identifica o soluție la criză (care, în funcție de

complexitate, poate avea reverberații pentru mai multe configurații ale Consiliului,

astfel că președinția poate fi nevoită să convoace reuniuni ministeriale extraordinare

și să vină cu propuneri/inițiative pe mai multe paliere), precum și de a avansa

întregul proces legislativ (situațiile de criză tind să acapareze atenția Uniunii și, în

consecință, să încetinească progresul altor dosare).

Deși, în literatura de specialitate (și numai), se consideră că „UE se confruntă

mereu cu câte o criză care cu siguranță o va aduce la capătul puterilor”, situația

creată de pandemia COVID-19 a pus în mod cert sub semnul întrebării esența unei

Uniuni tot mai apropiate (ever closer Union) și a expus disfuncționalitățile interne

(statele UE au reacționat egoist și haotic, iar Italia – „pacientul zero” din Uniune –

a resimțit din plin lipsa de solidaritate din partea partenerilor europeni), în pofida

demersurilor timpurii ale președinției croate a Consiliului UE de coordonare intra-

UE.

În luna ianuarie 2020, când abia apăruseră cazuri izolate în unele state membre,


86


președinția croată a decis să activeze mecanismul integrat al UE pentru un răspuns

politic la crize (IPCR), în modul „schimb de informații” cu scopul de a facilita

coordonarea la cel mai înalt nivel politic. 1 Concret, demersul președinției croate

permitea statelor membre să aibă acces la analizele periodice elaborate de Comisia

Europeană și de Serviciul European de Acțiune Externă privind evoluția COVID-19,

precum și la o pagină dedicată pe o platformă web securizată pentru schimbul de

informații. Ulterior, în martie, în contextul agravării situației, președinția croată a

trecut la modul de activare integrală a mecanismului, care permitea organizarea

de mese rotunde pentru situații de criză, cu participarea statelor membre afectate,

Comisiei Europene, Serviciului European de Acțiune Externă, biroului președintelui

Consiliului European și a experților relevanți. Pe parcursul crizei, președinția croată

a Consiliului UE a convocat periodic mese rotunde pentru a facilita coordonarea

răspunsului european la pandemie. Germania, care a preluat președinția Consiliului

UE la 1 iulie 2020, a decis să mențină mecanismul IPCR activat pe modul integral. 2

Aceste mese rotunde sub umbrela IPCR nu erau nicidecum suficiente pentru

gestionarea pandemiei, cu atât mai mult cu cât circumstanțele extraordinare ale

COVID-19 au împiedicat reprezentanții statelor UE să călătorească la Bruxelles și,

implicit, au pus în dificultate atingerea cvorumului impus de art. 11 alin. (4) din

Regulamentul de procedură al Consiliului UE pentru luarea deciziilor. Prin urmare,

președinția Consiliului UE și statele membre au trebuit să identifice o soluție

prin care să își coordoneze eficient eforturile și, mai ales, care să permită luarea

deciziilor chiar dacă miniștrii nu se puteau reuni fizic la Bruxelles.

Principala provocare în acest sens era evidentă – procedurile Consiliului

nu au fost concepute pentru a permite întruniri virtuale ale Consiliului (prin

intermediul video-conferințelor). Regulamentul de procedură al Consiliului prevede

doar două mecanisme care pot fi folosite doar în anumite circumstanțe:

i. procedura scrisă obișnuită (art. 12, alin.1), care permite ca:

„actele Consiliului privind o problemă urgentă să poată fi adoptate printr-un

vot exprimat în scris, în cazul în care Consiliul sau Coreper decid în unanimitate să

folosească procedura menționată. În împrejurări speciale, și președinția Consiliului

UE poate propune utilizarea acestei proceduri”; 3

ii. procedura scrisă simplificată, cunoscută ca „procedură tacită” (art. 12,

alin. 2) pentru anumite decizii relative minore și anume:

„(a) în scopul adoptării textului unui răspuns la o întrebare cu solicitare de

răspuns scris sau, după caz, la o întrebare cu solicitare de răspuns oral înaintată

Consiliului de un membru al Parlamentului European, după ce proiectul de răspuns

1

Consiliul Uniunii Europene, “Răspunsul Consiliului la crize (IPCR),” Council of the European Union, June 16,

2020, https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/ipcr-response-to-crises/.

2

Consiliul Uniunii Europene, “Pandemia de COVID-19,” Council of the European Union, September 14, 2020,

https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/coronavirus/.

3

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, “Decizia Consiliului din 1 decembrie 2009 de adoptare a Regulamentului său de

procedură (2009/937/UE),” December 11, 2009, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:3200

9D0937&from=RO.



a fost examinat de Coreper;

(b) în scopul numirii membrilor Comitetului Economic și Social și a membrilor

Comitetului Regiunilor, precum și a supleanților acestora, după ce proiectul de

decizie a fost examinat de Coreper;

(c) în scopul luării deciziei de consultare a altor instituții, organe, oficii sau

agenții, ori de câte ori consultarea este impusă de tratate;

(d) în scopul punerii în aplicare a politicii externe și de securitate comună

prin rețeaua COREU.” 4

Aceste mecanisme vizau pe fond situații în care, spre exemplu, neadoptarea

unui act al Consiliului până la o anumită dată ar fi creat un vid juridic sau, în general,

atunci când un act trebuia adoptat până la un anumit termen-limită, dar o reuniune a

Consiliului nu putea fi organizată în timp util. 5

Având la dispoziție practic doar instrumentul procedurii scrise, a doua

provocare pentru statele UE a fost de a se pune de acord pentru a adapta condițiile

de utilizare a acestuia (și anume faptul că toți membrii Consiliului trebuie să fie de

acord cu utilizarea procedurii scrise înainte de a-și exprima opiniile pe subiectul care

face obiectul procedurii). Deși o astfel de decizie necesita doar un vot cu majoritate

simplă, negocierile s-au dovedit dificile, întrucât miza acestora depășea chestiuni

procedurale și devenise mai degrabă o chestiune de:

i. optică. Indiferent de opțiunea aleasă (recurgerea la procedură scrisă, reuniuni

virtuale), decizia Consiliului ar fi transmis un mesaj cetățenilor europeni, iar

pentru state era important ca acesta să fie cel adecvat. Spre exemplu, dacă

Consiliul s-ar fi mutat „cu totul” în online ar fi semnalat că Uniunea „și-a închis

ușile” și nu mai face față situației de criză sau, din contră, că este un actor responsabil,

care ia în serios pandemia? 6 Pe acest fundal, una dintre propunerile discutate viza

organizarea de reuniuni ministeriale hibride, care ar fi presupus o prezență virtuală

dar și una fizică, chiar dacă mai redusă a miniștrilor sau a reprezentanților acestora

la Bruxelles. Totuși, în această situație, ar fi fost în continuare necesară prezența

fizică a unor oficiali UE, în special a celor care reprezentau președinția Consiliului

UE și Secretariatul General al Consiliului, experții juridici comunitari considerând

că reuniunile în care „toți participanții participă prin videoconferință” nu pot fi

considerate formale (și anume acestea nu se pot concretiza cu decizii) 7 . Totuși, pe

fondul înrăutățirii situației epidemiologice în întreaga Europă, această propunere nu

a fost considerată fiabilă;

și, mai ales de,

4

Ibidem.

5

Consiliul Uniunii Europene, “Observații cu privire la Regulamentul de procedură al Consiliului. Regulamentul de

Procedură al Consiliului European și al Consiliului,” March 2016, https://www.consilium.europa.eu/media/29815/

qc0415692ron.pdf. P 61

6

Florian Eder, “Brussels Playbook: ECB Bazooka. Corona Leadership. Let’s Call the hole Whole Thing off,” POLITI-

CO, March 19, 2020, https://www.politico.eu/newsletter/brussels-playbook/politico-brussels-playbook-ecb-bazooka-corona-leadership-lets-call-the-whole-thing-off/.

7

Ibidem


88


ii. putere. Deznodământul negocierilor urma să arate unde se află puterea

în perioade de criză – atât la nivel inter-instituțional (în contextul asertivității

și activismului tot mai pronunțate ale Comisiei Europene, care încerca săși

îmbunătățească imaginea după sincopele de la declanșarea pandemiei), dar

și în cadrul Consiliului (ex. la Bruxelles sau în capitale). Pe fond, Coreper și

președinția Consiliului UE doreau să aibă „un cuvânt de spus” asupra a cel

puțin două aspecte – când și cât de des sunt organizate videoconferințele la

nivel ministerial și cum se pot operaționaliza la Bruxelles eventualele rezultatele

ale acestor discuții virtuale. Reacția acestora avea la bază nemulțumirea față de

Comisia Europeană, care începuse să uzurpe prerogativele președinției Consiliului

UE, convocând miniștrii statelor UE la discuții și organizând activitatea a cel puțin

două formațiuni ale Consiliului (Comisia realizase chiar și un plan privind „calea de

urmat”, subliniind că atât miniștrii de interne, cât și cei ai sănătății ar trebui să aibă

reuniuni video „de două ori pe săptămână la ore fixe”) 8 . În plus, astfel de apeluri

video nu erau agreate la Bruxelles, întrucât erau considerate discuții de coordonare

lipsite de follow up și care nu aveau rezultate tangibile - în mare parte exact opusul

modului în care se fac lucrurile în mod normal la Bruxelles, când Coreper pregătește

reuniunile ministeriale ale Consiliului. 9 Pe fond, acest mod de lucru semnala și o

reechilibrare a puterii dinspre Bruxelles spre capitale, în rândul experților europeni

existând și preocuparea că oficialii naționali din capitale nu sunt întotdeauna la fel de

familiarizați cu dosarele UE și nici neapărat la fel de predispuși la compromis ca și

reprezentanții lor de la Bruxelles. 10

Într-un final, pentru a asigura continuitatea activității, Consiliul a stabilit în

martie 2020 următoarele căi de acțiune:

i. a decis că reuniunile esențiale ale Consiliului vor fi menținute, iar cele

neesențiale și fără caracter urgent vor fi reduse drastic 11 (președinția Consiliului UE

urmând să decidă punctual cu privire la amânarea, anularea sau menținerea acestora) 12 ,

la fel ca și numărul de participanți la acestea (de la maxim cinci reprezentanți ai unui

stat membru la câte un reprezentant pentru majoritatea reuniunilor fizice). 13 Totodată,

s-a decis organizarea pe scară largă a video-conferințelor (de către președinția

8

Florian Eder, “Brussels Playbook: In the Epicenter. 5 Stages of Crisis Politics. Macron, Reloaded,” POLITICO,

March 20, 2020, https://www.politico.eu/newsletter/brussels-playbook/politico-brussels-playbook-in-the-epicenter-5-

stages-of-crisis-politics-macron-reloaded/.

9

Ibidem

10

Jacopo Barigazzi, Maïa de la Baume, and David M. Herszenhorn, “Coronavirus Crisis Hastens Remote-Control

Europe,” POLITICO, March 18, 2020, https://www.politico.eu/article/outbreak-forces-eu-to-innovate-on-virtualmeetings-and-decision-making.

11 Secretariatul General al Consiliului, “Continuarea procesului de luare a deciziilor în cadrul Consiliului și al Consiliului

European,” Council of the European Union, March 12, 2020, https://www.consilium.europa.eu/ro/press/

press-releases/2020/03/12/continuation-of-decision-making-in-the-council-and-the-european-council/.

12

Secretariatul General al Consiliului, “Coronavirus: noi măsuri preventive introduse la Consiliu,” Council of the

European Union, March 9, 2020, https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2020/03/09/coronavirusfurther-measures-introduced-in-council/.

13

Secretariatul General al Consiliului, “COVID-19 Crisis: GSC Response,” Council of the European Union, Sep-

Secretariatul General al Consiliului, “COVID-19 Crisis: GSC Response,” Council of the European Union, September

14, 2020, https://www.consilium.europa.eu/en/general-secretariat/covid-19-crisis/.



Consiliului UE), inclusiv în ce privește reuniunile ministeriale, acestea urmând să

aibă statut de întâlniri informale (ceea ce însemna că nu pot fi luate decizii formale

la acestea).

ii. a convenit (23 martie) asupra unei derogări temporare de la Regulamentul

său de procedură, pentru a facilita luarea de decizii formale prin procedură

scrisă. Această derogare permitea Coreper să decidă utilizarea procedurii scrise în

conformitate cu regula de vot aplicabilă pentru adoptarea actului în sine 14 , astfel încât

să nu mai fie necesară unanimitatea pentru fiecare decizie a Consiliului adoptată

astfel. Concret, acest lucru însemna că, în cazul în care o decizie trebuia luată cu vot

cu majoritate calificată în Consiliu, procedura scrisă nu mai trebuia declanșată prin

unanimitate (conform Regulamentului de procedură al Consiliului). Totuși, decizia

Consiliului din 23 martie menționa că actul Consiliului care urma să fie adoptat de

Coreper prin utilizarea procedurii scrise trebuia:

„acolo unde este posibil și relevant, să facă obiectul dezbaterii politice în

prealabil de către miniștri, de exemplu prin videoconferință informală, pentru a se

asigura pe cât posibil, printre altele, coordonarea la nivel național, transparența

publică și implicarea parlamentelor naționale în conformitate cu practicile statelor

membre” 15 .

Pe fond, compromisul identificat a fost considerat o victorie pentru

Bruxelles asupra capitalelor, în mod particular pentru Coreper, care își păstra

astfel un rol central, dacă nu chiar își consolida influența în ecuația negocierilor,

respectiv pentru președinția croată a Consiliului UE, care a identificat compromisul

și care și-a apărat statutul în dinamica inter-instituțională. 16 De altfel, unele state -

Ungaria, Polonia și Slovenia - au considerat chiar că această inovație (acceptată în

circumstanțele extraordinare ale pandemiei) se poate translata, mai ales în contextul

viitorului proces de reflecție privind îmbunătățirea funcționării Uniunii, în scăderea

puterii statelor UE în procesul decizional comunitar (prin abolirea unanimității,

necesară - în situația de față - utilizării procedurii scrise). Astfel, în cadrul reuniunii

COREPER din 20-22 aprilie (în care decizia privind derogarea a fost reînnoită pentru

prima dată), reprezentanții ungar, polon și sloven au dorit să sublinieze că:

„derogarea de la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al

Consiliului poate fi acordată numai din cauza circumstanțelor excepționale cauzate

de criza epidemiologică și pentru o perioadă limitată de timp. Această decizie nu va

fi în niciun caz considerată ca un amendament al Regulamentului de procedură al

Consiliului sau ca un precedent invocat pentru orice decizie procedurală viitoare în

cadrul Consiliului. Consiliul va reveni la practica sa normală de luare a deciziilor

14

Secretariatul General al Consiliului, “Covid-19: Consiliul ia măsuri pentru a asigura continuitatea instituțională,”

Council of the European Union, March 23, 2020, https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2020/03/23/covid-19-council-takes-steps-to-ensure-institutional-continuity/.

15

Ibidem

16

Florian Eder, “Brussels Playbook: Whatever It Takes. The EU That We Used to Know. Parliament in Mourning,”

POLITICO, March 24, 2020, https://www.politico.eu/newsletter/brussels-playbook/politico-brussels-playbookwhatever-it-takes-the-eu-that-we-used-to-know-parliament-in-mourning/.


90


de îndată ce circumstanțele vor permite acest lucru.” 17

De asemenea, în cadrul aceleași reuniuni, au existat întrebări cu privire la tipul

de decizii care pot fi adoptate prin procedură scrisă, acestea fiind clarificate de juriștii

Consiliului:

„din cauza circumstanțelor excepționale ale crizei actuale, Serviciul Juridic al

Consiliului a interpretat articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al

Consiliului UE ca permițând în mod excepțional doar aprobarea acelor concluzii

ale Consiliului care sunt o etapă necesară într-un proces stabilit, precum extinderea

sau semestrul european, sau care fac parte dintr-un proces periodic, precum

concluziile anuale privind politica UE față de diferite regiuni ale lumii, dar nu și

pentru aprobarea unor texte politice unice. Pentru astfel de cazuri excepționale,

Serviciul Juridic al Consiliului a recomandat să se utilizeze declarații ministeriale

pregătite de Coreper înaintea video-conferințelor ministeriale. Coreper a discutat

problema și a decis că, având în vedere circumstanțele excepționale din cauza

COVID-19 în care Consiliul nu poate organiza întâlniri fizice și numai în perioada

de aplicare a derogării de la articolul 12 alineatul (1) RoP, Coreper poate decide

să utilizeze procedura scrisă pentru aprobarea concluziilor Consiliului de la caz

la caz.” 18

Deși această derogare urma să se aplice timp de o lună (până la 23 aprilie 2020),

aceasta a fost reînnoită succesiv, justificată de continuarea actualelor circumstanțe

excepționale, la 21 aprilie până la 23 mai, la 20 mai până la 10 iulie, la 3 iulie până la

10 septembrie și, cel mai recent, la 4 septembrie până la 10 noiembrie 2020.

În această perioadă, rolul Coreper și al președinției Consiliului UE s-a

consolidat suplimentar prin adoptarea - la reuniunea Coreper din 2-3 iulie (în cadrul

căreia derogarea a fost reînnoită pentru a treia oară) – unui set de „modalități de

convocare, pregătire și organizare a video-conferințelor informale ale miniștrilor în

timpul crizei provocate de COVID-19.” 19 Acestea detaliau (și, implicit, clarificau în

mod definitiv) rolul președinției și al Coreper în pregătirea video-conferințelor

ministeriale, subliniind explicit și că acestea nu pot înlocui reuniunile formale ale

Consiliului și nu pot adopta acte oficiale ale Consiliului. Astfel, documentul stabilea

că:

- „președinția întocmește o listă consolidată a reuniunilor la nivel ministerial

– reuniuni formale ale Consiliului și video-conferințe informale ale miniștrilor – pe

care intenționează să le organizeze în cursul semestrului său;

- atunci când se decide organizarea unei videoconferințe informale a

miniștrilor în locul unei reuniuni a Consiliului, respectiva videoconferință informală

17

Council of the European Union, “Summary Record, Permanent Representatives Committee, 20 and 22 April

2020,” May 7, 2020, https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-7709-2020-INIT/en/pdf.

18



19

Council of the European Union, “Summary Record, Permanent Representatives Committee, 2 and 3 July 2020,”

July 17, 2020, https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-9742-2020-INIT/en/pdf.



a miniștrilor este convocată de către președinție, cu ajutorul Secretariatului General

al Consiliului;

- (…) fiecare videoconferință informală a miniștrilor este pregătită de

Coreper (...). De asemenea, Coreperul asigură desfășurarea unor acțiuni ulterioare

acestor videoconferințe;

- orice proiect de text al unei declarații care urmează să fie făcută de miniștri

în cadrul unei video-conferințe informale sau orice documente care urmează să

facă obiectul discuțiilor în cadrul unei video-conferințe informale a miniștrilor sunt

examinate în prealabil de Coreper.” 20

În context, este relevant de menționat că, în pofida identificării unei soluții

procedurale pentru continuarea activității Consiliului, reprezentanții statelor UE la

Bruxelles s-au confruntat și cu o serie de provocări logistice. La începutul crizei,

pe măsură ce începuseră să apară primele cazuri de COVID-19 în instituțiile UE, o

reuniune Coreper de coordonare urgentă în privința pandemiei a fost anulată după ce

reprezentantul președinției croate a Consiliului UE, Irena Andrassy, a intrat în

carantină, ca urmare a contactului cu un funcționar al Consiliului depistat pozitiv.

Secretariatul General al Consiliului a informat Reprezentanța Permanentă a Croației

la Bruxelles cu privire la cazul confirmat și a recomandat o carantină preventivă

de două săptămâni. Într-o comunicare adresată delegațiilor naționale, Secretariatul

General al Consiliului a menționat că persoana infectată „a intrat în contact cu

mai mulți membri ai personalului din cadrul Secretariatului, dar și ai delegațiilor

statelor membre.” 21 Totodată, Consiliul UE nu era nicidecum pregătit pentru

desfășurarea activității în condițiile extraordinare ale pandemiei, de altfel

așa cum descria și reprezentantul permanent al Germaniei în UE, Michael Clauß,

într-o scrisoare adresată guvernului său la 6 aprilie - „doar 5 din cele 21 de săli de

ședințe din Consiliu sunt suficient de mari pentru distanțarea socială și suficient

de echipate pentru organizarea de videoconferințe.” 22 Aceste provocări, precum și

mutarea activității mai multor formate (inclusiv a reuniunilor ministeriale) în online

a influențat în mod cert capacitatea grupurilor de lucru și a Coreper să se întâlnească

„față în față”, să negocieze soluții de compromis și, în același timp, să respecte

normele de protecție.

Nu în ultimul rând, modul inovator de lucru al Consiliului (dar și al altor

instituții și agenții UE) a fost remarcat de Ombudsmanul European, care a început

în aprilie 2020 să examineze activitatea administrației UE în context COVID-19. În

20

Președinția Consiliului UE, “Modalități de convocare, pregătire și organizare a videoconferințelor informale ale

miniștrilor în timpul crizei provocate de COVID-19,” June 29, 2020, https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-9188-2020-INIT/ro/pdf.

21 Cristina Gonzalez and Lili Bayer, “EU Ambassadors’ Meeting Canceled as Croatian Representative uaran- Quarantined,”

POLITICO, March 6, 2020, https://www.politico.eu/article/eu-ambassadors-meeting-canceled-as-croatianrepresentative-quarantined/.

22

Peter Müller, “Coronakrise: Deutscher EU-Botschafter Schreibt Brandbrief Ans Kanzleramt - DER SPIEGEL

- Politik,” Der Spiegel, July 4, 2020, https://www.spiegel.de/politik/ausland/corona-krise-deutscher-eu-botschafterschreibt-brandbrief-ans-kanzleramt-a-90f62ece-5cdf-4a92-b720-16c051660ccb.


92


acea perioadă, a atras atenția Consiliului European și a Comisiei Europene asupra

faptului că „obligațiile acestora privind transparența nu au fost diminuate pe

timpul pandemiei” 23 . Ulterior, la 27 iulie 2020, Ombudsmanul a făcut primii pași

în ancheta sa cu privire la transparența procesului decizional din Consiliul UE în

context COVID-19. În mod particular, ancheta Ombudsmanului analizează tocmai

„decizia Consiliului de a adopta derogări temporare de la Regulamentul său

de procedură pe timpul crizei și implicațiile acesteia pentru procesul de luare a

deciziilor și transparența acestuia.” 24 În scrisoarea adresată Secretarului General al

Consiliului, Jeppe Tranholm‐Mikkelsen 25 , Ombudsmanul European a atras atenția că

trebuie menținute cele mai înalte standarde de transparență, „nu în pofida crizei, ci

tocmai din cauza crizei și a deciziilor importante care se iau în această perioadă.” 26

Totodată, Ombudsmanul a subliniat că o evaluare preliminară a metodelor actuale

de lucru ale Consiliului ridică mai multe semne de îngrijorare cu privire la

transparență, în principal din cauza disponibilității a mai puține documente decât

în condiții normale.

Indiferent de rezultatul investigației Ombudsmanului European, pandemia a

relevat (încă o dată) că procedurile de lucru ale Consiliului nu sunt gândite pentru

situații de criză, având mecanisme greoaie și cronofage, care pot fi ușor blocate sub

povara unanimității. Pentru susținătorii eficientizării Uniunii, abordarea ezitantă a

Consiliului în privința adaptării modului de lucru la circumstanțele COVID-19 și

jocurile de putere inter și intra-instituționale vor constitui argumente suplimentare

în favoarea unei reforme ample a proiectului european, însă una „conform unui

plan” (change by design) și nu ad hoc, „ca răspuns la un dezastru”, așa cum de altfel

a susținut recent și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în primul

său discurs privind Starea Uniunii (16 septembrie 2020).

________

EU COUNCIL IN THE CONTEXT OF COVID-19,

BETWEEN INNOVATION AND GAMES OF POWER

*

Sudden external crises continue to create exceptionally high expectations

regarding the capacities of manager and mediator of the EU Council Presidency, even

23

European Ombudsman, “Transparency of the EU COVID-19 Crisis Response,” European Ombudsman, April 20,

2020, https://www.ombudsman.europa.eu/en/case/en/56900.

24

Emily O’Reilly, “Letter to Jeppe Tranholm‐Mikkelsen, Secretary-General Council of the European Union. Council

Transparency during the COVID-19 Crisis,” European Ombudsman, July 27, 2020,

https://www.ombudsman.europa.eu/en/correspondence/en/130753#_ftn1.

25

În pofida lobby-ului francez, acesta a câștigat un nou mandat de cinci ani, care se va derula în intervalul 1 iulie

2020-30 iunie 2025. Decizia de numire a fost luată de Consiliu printr-o procedură scrisă care a fost lansată de Coreper

la 29 aprilie, în urma consultărilor și a videoconferinței membrilor Consiliului European din 23 aprilie 2020.

26






post-Lisbon. The Presidency of the EU Council continues to be associated, especially

in the public eyes, as the representative of EU foreign policy (perception reinforced

by the Presidency’s presence at EU Summits with third countries and the inclusion of

foreign policy issues in the Presidency’s priority program), even if there is a consensus

in the specialized literature that this role has been eliminated by the innovations of

the Lisbon Treaty (creation of the posts of President of the European Council and

High Representative of the EU). Thus, in the view of the European citizens, it is

still up to the EU Council Presidency to demonstrate the Union’s ability to rapidly

mobilize internally (especially in terms of prompt coordination with the other EU

institutions), to identify a solution to the crisis (which, depending on the complexity,

may have reverberations for several Council configurations, so the presidency may

have to convene extraordinary ministerial meetings and come up with proposals /

initiatives in several areas), as well as to advance the whole legislative process (crisis

situations tend to grab the attention of the Union and consequently slow down the

progress of other dossiers).

Although in the specialized literature (and not only) it is considered that „the

EU is always facing a crisis that will surely bring it to its end”, the situation created

by the pandemic has certainly called into question the essence of an ever closer Union

and exposed its internal dysfunctions (the EU states reacted selfishly and chaotically,

and Italy - the “patient zero” in the Union – fully felt the lack of solidarity from

the European partners), despite the early steps taken by the Croatian EU Council

Presidency to coordinate the EU’s efforts.

In January 2020, when isolated cases had just appeared in some EU Member

States, the Croatian Presidency decided to activate the EU integrated political crisis

response mechanism (IPCR) in „information exchange” mode in order to facilitate

coordination at the highest possible political level 27 . Specifically, the Croatian

Presidency’s approach allowed Member States to have access to periodical analyses

written by the European Commission and the European External Action Service on the

evolution of COVID-19, as well as to a dedicated page on a secure web platform for

the exchange of information. Subsequently, in March, when the pandemic worsened

in Europe, the Croatian Presidency switched to fully activating the mechanism,

which allowed for crisis situations roundtables, with the participation of the Member

States concerned, the European Commission, the European External Action Service,

the Office of the President of the European Council and relevant experts. During

the crisis, the Croatian EU Council Presidency regularly convened roundtables to

facilitate the coordination of the European pandemic response. Germany, which took

over the presidency of the EU Council on 1 July 2020, has decided to keep the IPCR

mechanism fully operational. 28

27

Council of the European Union, “Răspunsul Consiliului la crize (IPCR),” Council of the European Union, June

16, 2020, https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/ipcr-response-to-crises/.

28

Council of the European Union, “Pandemia de COVID-19,” Council of the European Union, September 14, 2020,

https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/coronavirus/.


94


These round tables under the IPCR umbrella were by no means sufficient for the

Union to manage the pandemic, all the more so as the extraordinary circumstances of

COVID-19 prevented the representatives of the EU states from traveling to Brussels

and, implicitly, made it difficult to reach the quorum imposed by art. 11 para. (4)

of the Rules of Procedure of the EU Council for decision-making. Therefore, the

Presidency of the EU Council and the Member States had to identify a solution to

effectively coordinate their efforts and, above all, to allow decisions to be taken even

if ministers could not physically meet in Brussels.

The main challenge in this regard was obvious - the Council’s procedures

were not designed to allow for virtual Council meetings (via video conferencing).

The Council’s Rules of Procedure provide for only two mechanisms that can only be

used in certain circumstances:

i. the ordinary written procedure (art. 12, para. 1), which allows:

„Acts of the Council on an urgent matter may be adopted by a written vote

where the Council or Coreper unanimously decides to use that procedure. In special

circumstances, the President may also propose the use of that procedure;” 29

ii. simplified written procedure, known as the “silence procedure” (art. 12

para. 2) for certain relatively minor decisions, namely:

„(a) for the purpose of adopting the text of a reply to a written question or,

as appropriate, to an oral question submitted to the Council by a Member of the

European Parliament, after the draft reply has been examined by Coreper;

(b) for the purpose of appointing Members, and their alternates, of the

Economic and Social Committee and of the Committee of the Regions, after the draft

decision has been examined by Coreper;

(c) for the purpose of deciding to consult other institutions, bodies, offices or

agencies wherever such consultation is required by the Treaties;

(d) for the purpose of implementing the common foreign and security policy

through the ‘COREU’ network.” 30

These mechanisms basically concerned situations in which, for example, the

failure to adopt a Council act by a certain date would have created a legal vacuum or,

in general, when an act had to be adopted by a certain deadline, but a meeting of the

Council could not be organized in due time. 31

With virtually only the instrument of the written procedure available, the

second challenge for EU states was to agree to adapt the conditions for its use (ie that

all members of the Council must agree to use the written procedure before expressing

their opinions on the subject of the procedure). Although such a decision requires

29

Official Journal of the European Union, “Decizia Consiliului din 1 decembrie 2009 de adoptare a Regulamentului său

de procedură (2009/937/UE),” December 11, 2009, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:3

2009D0937&from=RO.

30

Ibidem

31 Council of the European Union, “Observații cu privire la Regulamentul de procedură al Consiliului. Regulamentul

de Procedură al Consiliului European și al Consiliului,” March 2016, https://www.consilium.europa.eu/

media/29815/qc0415692ron.pdf. P 61



only a simple majority vote, negotiations proved difficult, as their stakes went beyond

procedural issues and had become more of a matter of:

i. optics. Regardless of the option chosen (use of the written procedure, virtual

meetings), the Council’s decision would have sent a message to the European citizens,

and it was important for the member states that this message be the right one. For

example, if the Council had moved „completely” online, it would have signaled that

the Union had „closed its doors” and could no longer cope with the crisis or, on

the contrary, that it was a responsible actor, which took the pandemic seriously? 32

Against this background, one of the proposals discussed was the organization of

hybrid ministerial meetings, which would have required a virtual presence but also

a physical one, even if smaller, of ministers or their representatives in Brussels.

However, in this situation, the physical presence of some EU officials, in particular

those representing the Presidency of the EU Council and the General Secretariat

of the Council, would still have been necessary, as EU’s legal experts highlighted

that the meetings in which “all participants participate by videoconference” cannot

be considered formal (ie formal decisions cannot be adopted). 33 However, given

the worsening epidemiological situation throughout Europe, this proposal was not

considered viable;

and especially of,

ii. power. The outcome of the negotiations was to show where the power lies

in times of crisis - both at the inter-institutional level (in the context of the European

Commission’s growing assertiveness and activism, which sought to improve

its image after its failures in the beginning of the pandemic), but also within the

Council (eg in Brussels or in the capitals). In essence, Coreper and the EU Council

Presidency wanted to have a “say” on at least two issues - when and how often

ministerial videoconferences were organized and how the possible results of these

virtual discussions could be made operational in Brussels. They were unhappy with

the European Commission, which had begun to usurp the prerogatives of the EU

Council presidency, convening EU ministers and organizing the work of at least

two EU Council formations (the Commission had even drawn up a “way forward”

plan, stressing that both Home Affairs and Health Ministers should have video

meetings “twice a week at fixed hours”). 34 In addition, such video calls were not

liked in Brussels, as they were considered merely coordination discussions that had

no follow-up nor tangible results - largely the exact opposite of the way things were

normally done in Brussels, when Coreper prepared the Council ministerial meetings.

32 Florian Eder, “Brussels Playbook: ECB Bazooka. Corona Leadership. Let’s Call the hole Whole Thing off,” POLITI-

CO, March 19, 2020, https://www.politico.eu/newsletter/brussels-playbook/politico-brussels-playbook-ecb-bazooka-corona-leadership-lets-call-the-whole-thing-off/.

33

Ibidem

34

Florian Eder, “Brussels Playbook: In the Epicenter. 5 Stages of Crisis Politics. Macron, Reloaded,” POLITICO,

March 20, 2020, https://www.politico.eu/newsletter/brussels-playbook/politico-brussels-playbook-in-the-epicenter-5-

stages-of-crisis-politics-macron-reloaded/.


96


35

In fact, this way of working also signaled a rebalancing of power from Brussels to

the capitals, with the European experts being concerned that the national officials in

the capitals were not always as familiar with EU files and not necessarily as prone to

compromise as their representatives in Brussels. 36

Finally, in order to ensure business continuity, the Council established the

following courses of action in March 2020:

i. it had decided that key Council meetings will be held, while non-essential

and non-urgent meetings will be drastically reduced 37 (the EU Council Presidency

will decide on their postponement, cancellation or holding) 38 , as well as the number

of participants (from a maximum of five representatives of a Member State to one

representative for most physical meetings). 39 At the same time, it was decided to

widely use video conferences (which were to be organized by the EU Council

Presidency), including in terms of ministerial meetings, which would have the status

of informal meetings (this meant that no formal decisions could be taken at them).

ii. it had agreed (23 March) on a temporary derogation from its Rules

of Procedure, in order to facilitate formal decisions by written procedure. This

derogation allowed Coreper to decide to use the written procedure in accordance with

the voting rule applicable to the adoption of the act itself 40 , so that unanimity was no

longer required for each Council decision that was to be adopted. Specifically, this

meant that if a decision had to be taken by a qualified majority vote in the Council,

the written procedure would no longer have to be initiated by a unanimous vote

(according to the Council’s Rules of Procedure). However, the Council decision of

23 March stated that the Council act to be adopted by Coreper using the written

procedure had to:

„where possible and relevant, be subject to prior political discussion

by ministers, for example by informal videoconference, in order to ensure to the

maximum extent possible, among others, national coordination, public transparency,

and the involvement of national parliaments in accordance with the practices of

Member States,” 41 .

35

Ibidem

36

Jacopo Barigazzi, Maïa de la Baume, and David M. Herszenhorn, “Coronavirus Crisis Hastens Remote-Control

Europe,” POLITICO, March 18, 2020, https://www.politico.eu/article/outbreak-forces-eu-to-innovate-on-virtualmeetings-and-decision-making.

37

General Secretariat of the Council, “Continuarea procesului de luare a deciziilor în cadrul Consiliului și al Consiliului

European,” Council of the European Union, March 12, 2020, https://www.consilium.europa.eu/ro/press/

press-releases/2020/03/12/continuation-of-decision-making-in-the-council-and-the-european-council/.

38

General Secretariat of the Council, “Coronavirus: noi măsuri preventive introduse la Consiliu,” Council of the

European Union, March 9, 2020, https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2020/03/09/coronavirusfurther-measures-introduced-in-council/.

39

General Secretariat of the Council, “COVID-19 Crisis: GSC Response,” Council of the European Union, September

14, 2020, https://www.consilium.europa.eu/en/general-secretariat/covid-19-crisis/.

40

General Secretariat of the Council, “Covid-19: Consiliul ia măsuri pentru a asigura continuitatea instituțională,”

Council of the European Union, March 23, 2020, https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2020/03/23/covid-19-council-takes-steps-to-ensure-institutional-continuity/.

41

Ibid



In essence, the identified compromise was seen as a victory for Brussels over

the capitals, and particularly for Coreper (which thus retained a central role, if not

even strengthened its influence in the negotiation equation), and for the Croatian

EU Council Presidency, which identified the solution and defended its status in the

inter-institutional dynamics 42 . In fact, some states - Hungary, Poland and Slovenia

- have even considered that this innovation (accepted because of the extraordinary

circumstances of the pandemic) could translate, especially in the context of the

future reflection process on improving the functioning of the Union, in the decline

of the member states’ power in the EU’s decision-making process (by abolishing

the unanimity requirement - in the present case, needed in the use of the written

procedure). Thus, at the COREPER meeting on 20-22 April (at which the decision on

the derogation was renewed for the first time), the Hungarian, Polish and Slovenian

representatives wished to emphasize that:

„the derogation from the first subparagraph of Article 12 (1) of the Council’s

Rules of Procedure may only be granted because of the exceptional circumstances

caused by the epidemiological crisis and for a limited period of time.

This decision shall in no way be regarded as an amendment to the Council’s

Rules of Procedure or a precedent invoked for any future procedural decision within

the Council.

The Council shall return to its normal decision making practice as soon as the

circumstances allow that.” 43

Also, at the same meeting, there were questions about the type of decisions

that could be taken by written procedure, which were clarified by the Council’s legal

experts:

„Because of the exceptional circumstances of the current crisis, the Council

Legal Service has interpreted Article 12(1) as exceptionally allowing only the

approval of those Council conclusions which are a necessary step in an established

process, like enlargement or European semester, or are part of a regular process,

like annual conclusions on the EU policy towards different regions in the world,

but not for one-off political texts. For such one-off cases, Council Legal Service

has advised to use ministerial statements, prepared by COREPER in advance of

ministerial videoconferences.

COREPER discussed the matter and decided that given the exceptional

circumstances due to COVID-19 outbreak in which the Council is unable to hold

physical meetings and only because of these circumstances and only during the

period of application of the derogation, COREPER may decide to use the written

42

Florian Eder, “Brussels Playbook: Whatever It Takes. The EU That We Used to Know. Parliament in Mourning,”

POLITICO, March 24, 2020, https://www.politico.eu/newsletter/brussels-playbook/politico-brussels-playbookwhatever-it-takes-the-eu-that-we-used-to-know-parliament-in-mourning/.

43





procedure for the approval of Council conclusions on a case by case basis.” 44

Although this derogation was to apply for one month (until 23 April 2020), it

was successively renewed, justified by the continuation of the current exceptional

circumstances, from 21 April to 23 May, then from 20 May to 10 July, from 3 July to

10 September and, most recently, from 4 September to 10 November 2020.

During this period, the role of Coreper and the Presidency of the EU Council

was further strengthened by the adoption - at the Coreper meeting on 2-3 July (during

which the derogation was renewed for the third time) - o a set of “Modalities on the

convening, preparation and organisation of informal videoconferences of ministers

during the COVID-19 crisis.” 45 They detailed (and, implicitly, they definitely clarified)

the role of the Presidency and of Coreper in the preparation of the ministerial video

conferences, and explicitly emphasized that these could not replace formal Council

meetings and could not adopt official Council acts. Thus, the document stated that:

„- the Presidency shall establish a consolidated list of meetings at ministerial

level - formal Council meetings and informal videoconferences of ministers - it plans

to hold during its semester.

- when it is decided to hold an informal videoconference of ministers instead of

a Council meeting, the informal videoconferences of ministers shall be convened by

the Presidency, with the help of the General Secretariat of the Council;

- (...) each informal videoconference of ministers shall be prepared by Coreper.

(...) Coreper shall also ensure the follow-up to such videoconferences;

- any draft text of a statement to be made by ministers at an informal

videoconference or any papers intended to be the subject of discussions at an

informal videoconference of ministers shall be examined in advance by Coreper.” 46

In this context, it is relevant to note that, despite identifying a procedural

solution for the continuation of the Council’s work, the representatives of the EU

states in Brussels also faced a number of logistical challenges. At the beginning of

the crisis, as the first cases of COVID-19 began to appear in the EU institutions,

a Coreper emergency coordination meeting on the pandemic was canceled after

the representative of the Croatian EU Council Presidency, Irena Andrassy, selfquarantined,

as she came in contact with a Council official that had COVID-19. The

General Secretariat of the Council informed the Permanent Representation of Croatia

in Brussels of the confirmed case and recommended a preventive quarantine of two

weeks. In a letter to the national delegations, the General Secretariat of the Council

stated that the infected person “had come into contact with several members of the

44



45

Council of the European Union, “Summary Record, Permanent Representatives Committee, 2 and 3 July 2020,”

July 17, 2020, https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-9742-2020-INIT/en/pdf.

46

EU Council Presidency, “Modalități de convocare, pregătire și organizare a videoconferințelor informale ale

miniștrilor în timpul crizei provocate de COVID-19,” June 29, 2020, https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-9188-2020-INIT/ro/pdf.

98



staff of the Secretariat, but also of the delegations of the Member States.” 47 At the

same time, the EU Council was in no way prepared to work in the extraordinary

conditions of the pandemic, as described by Germany’s Permanent Representative

to the EU, Michael Clauß, in a letter to his government on April 6 - „only 5 of the

21 Council meeting rooms are large enough for social distancing and sufficiently

equipped for video conferencing.” 48 These challenges, as well as moving online the

activity of several formats (including ministerial meetings), have certainly influenced

the ability of the working groups and Coreper to meet “face to face”, to negotiate

compromise solutions and, at the same time, to comply with the protection rules.

Last but not least, the Council’s innovative way of working during the pandemic

was noted by the European Ombudsman, who started in April 2020 to examine the

work of the EU administration in the context of COVID-19. During that period, she

drew the attention of the European Council and the European Commission to the

fact that “their transparency obligations were not diminished during the pandemic” 49 .

Subsequently, on 27 July 2020, the Ombudsman took the first steps in her inquiry

into the transparency of the EU Council’s decision-making process in the context of

COVID-19. In particular, the Ombudsman’s inquiry examines precisely „the Council’s

decision to adopt temporary derogations from its Rules of Procedure during the crisis

and its implications for the decision-making process and its transparency.” 50 In her

letter to the Secretary-General of the Council, Jeppe Tranholm-Mikkelsen 51 , the

European Ombudsman pointed out that the highest standards of transparency must

be maintained, “not in spite of the crisis, but precisely because of the crisis and the

important decisions taken during this period.” 52 At the same time, the Ombudsman

emphasized that a preliminary assessment of the Council’s current working methods

raised many concerns about transparency, mainly due to the public availability of

fewer documents than under normal conditions.

Regardless of the outcome of the European Ombudsman’s inquiry, the

pandemic revealed (once again) that the Council’s working procedures are not

47 Cristina Gonzalez and Lili Bayer, “EU Ambassadors’ Meeting Canceled as Croatian Representative uaran- Quarantined,”

POLITICO, March 6, 2020, https://www.politico.eu/article/eu-ambassadors-meeting-canceled-as-croatianrepresentative-quarantined/.

48

Peter Müller, “Coronakrise: Deutscher EU-Botschafter Schreibt Brandbrief Ans Kanzleramt - DER SPIEGEL

- Politik,” Der Spiegel, July 4, 2020, https://www.spiegel.de/politik/ausland/corona-krise-deutscher-eu-botschafterschreibt-brandbrief-ans-kanzleramt-a-90f62ece-5cdf-4a92-b720-16c051660ccb.

49

European Ombudsman, “Transparency of the EU COVID-19 Crisis Response,” European Ombudsman, April 20,

2020, https://www.ombudsman.europa.eu/en/case/en/56900.

50




51

Despite the French lobby, it has won a new five-year term, which will run from 1 July 2020 to 30 June 2025. The

appointment decision was taken by the Council through a written procedure launched by Coreper on 29 April, following

consultations and a videoconference of the members of the European Council of 23 April 2020.

52


Transparency during the COVID-19 Crisis,” European Ombudsman, July 27, 2020, https://www.ombudsman.

europa.eu/en/correspondence/en/130753#_ftn1.



designed for crisis situations, having cumbersome and time-consuming mechanisms,

which can easily be blocked under the burden of unanimity. For supporters of the

Union’s efficiency, the Council’s hesitant approach to adapting its way of working to

the circumstances of COVID-19, and the inter- and intra-institutional power games

will be further arguments in favor of a comprehensive reform of the European project,

but one “made by design” and not ad hoc, “in response to a disaster”, as the President

of the European Commission, Ursula von der Leyen, recently stated in her first State

of the Union Address (16 September 2020).

____

100


SECURITATE ȘI APĂRARE ÎN SECOLUL XXI

ANALIZA COMPONENTELOR SMART

POWER ȘI RELAȚIA LOR

CU STRATEGIA NAȚIONALĂ

DE SECURITATE

ANALYSIS OF SMART POWER

COMPONENTS AND THEIR

RELATION WITH THE NATIONAL

SECURITY STRATEGY

Rezumat

Andra-Ioana PÎNZARIU 1

Puterea este capacitatea unui stat de a convinge/determina alte state

să îi servească interesele și acest aspect necesită un set de instrumente. Unele

dintre aceste sunt instrumente de constrângere sau hard power, iar altele sunt

instrumente de atracție sau soft power și există smart power, combinarea

celor două, creând un echilibru Acesta din urmă subliniază importanța

acționării într-o manieră inteligentă, determinarea acțiunii în funcție de

nevoile generale și specifice ale unui stat: context național și internațional;

caracteristicile culturale, sistemul politic actual; influențele economice. În

acest articol, vom analiza unele dintre conceptele și abordările de bază ale

componentelor smart power ale unei strategii de securitate națională, prin

modelul de analiză DIME din perspectiva instrumentelor puterii naționale.

Metodele de cercetare utilizate sunt descrierea instrumentelor puterii

naționale găsite într-o strategie de securitate națională și analiza științifică

a apartenenței lor la soft sau hard power..

Keywords: smart power; hard power; soft power; strategie națională

de securitate; instrumente de putere națională; model analiză DIME;

1

Doctorand, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București, România, E-mail: pinzariu.andra21@

gmail.com



Abstract

Power is nothing more than the ability to persuade others to get what

you want, and that requires a set of tools. Some of these are instruments of

coercion or hard power, and others are instruments of attraction or soft power

and there is the combining of those two. Smart power values the importance of

acting intelligently, determining action in function of specific needs: national

and international context; cultural characteristics, current political system;

economic influences. In this article we will analyze some of the basic concepts

and approaches of the smart power components of a national security strategy,

through the DIME model of analysis in the perspective of the instruments of

national power. The research methods used are the scientific analysis and

description of the instruments of national power found in a national security

strategy and scientific analysis of their belonging to hard or soft power.

Keywords: smart power; hard power; soft power; national security

strategy; instruments of national power DIME;

Introducere

Î

ntr-adevăr, schimbările politicii internaționale sugerează că facem parte

dintr-o etapă mai complexă și mai sofisticată a politicii globale în care

acțiunile de tip hard power au scăzut ca importanță în raport cu cele de soft power.

Această lume mai cosmopolită necesită strategii diferite pentru ca un stat să genereze

influență în politica mondială și o îmbinare echilibrată a celor două tipuri de puteri.

Hard power se referă la utilizarea mijloacelor militare și economice pentru a

influența comportamentul sau interesele altor organisme politice. Această formă de

putere este adesea agresivă, deoarece folosește diverse forme de constrângere și este

foarte eficientă atunci când este impusă de un actor statal altuia, care are mai puțină

putere militară și/sau economică. Deși forța militară rămâne importantă pentru orice

națiune, la fel ca și puterea sa economică, principalele transformări globale sunt

legate de utilizarea parametrilor puterii necoercitive, a diplomației și creării unei

imagini pozitive, unind astfel noțiunea de hard power descrisă mai sus cu cea de soft

power.

Conceptul de soft power a luat amploare în ultimii ani și reprezintă abilitatea

unui actor de a-i face pe ceilalți să își dorească ceea ce își dorește el, de a-i coopta

în loc să-i forțeze, de a-i atrage pe alții să urmărească aceleași rezultate ca și cele

care corespund interesului său național. Principalele elemente ale soft power sunt

relațiile publice, diplomația, cultura și tradițiile unui stat și comunicarea strategică.

102



Îmbinarea celor două tipuri de puteri, prin acțiuni atât de tip hard power, cât și soft,

este ceea ce Joseph Nye a numit smart power și ar trebui să creeze un echilibru la

nivel strategic în asigurarea securității naționale. O concentrare asupra necesității

acestei alăturari de elemente de putere reflectă peisajul în schimbare al relațiilor

internaționale.

Relația dintre cele două componente de smart power este complicată, complexă

și interactivă. Cu siguranță, o imagine puternic pozitivă poate asigura unui stat la

nivel diplomatic multe angajamente de ce îi vor consolida securitatea națională. În

plus, deținerea resurselor de tip hard power poate face din națiune un model demn de

urmat dintr-o multitudine de perspective: o fortă militară modernă și considerabilă

ca mărime, împreună cu strategii militare de succes pot genera resurse semnificative

de soft power prin creșterea respectului și admirației pentru instrumentul militar al

unui stat și pot oferi un avantaj în negocierile diplomatice, din pespectiva statutului.

Comportamentul unui stat își are rădăcinile în urmărirea, protejarea și

promovarea intereselor sale. Interesele fundamentale ale unui stat sunt cel mai adesea

numite interese naționale. Toate statele au interese esențiale sau vitale, iar cele mai

vizbile și convenționale sunt interesele de bază (teritoriul, poporul și suveranitatea

sa). Interesul național conduce la formularea unei strategii naționale și la calcularea

resurselor necesare pentru susținerea acestei strategii. Deși se stabilește că interesele

naționale sunt cele care determină acțiunile statelor pe scena internațională și că

interesul principal al fiecărui stat este să supraviețuiască și să își asigure securitatea

națională, trebuie să ținem cont că nu are un conținut unic, variază de la stat la stat,

în funcție de puterea pe care o deține și fiind adesea influențată de schimbările care

au loc în mediul internațional.

În fiecare strategie există acțiuni care aparțin unuia dintre cele patru instrumente

ale puterii (diplomatic, informațional, militar, economic) și care sunt abordate fie

prin prisma acțiunilor, fie cu hard power, fie soft power sau creând un echilibru între

cele două, în funcție de scopul urmărit de fiecare stat, o combinație numită smart

power. Această dinamică trebuie să acționeze în funcție de nevoile specifice ale

statului: contextul național și internațional actual, influențele economice, sistemul

politic actual și factorii culturali care îl influențează.

1. Aspecte teoretice privind securitatea unei națiuni și

strategia de securitate

Astăzi trăim într-o lume dinamică, interdependentă și conflictuală, marcată de

incertitudine, evoluție rapidă și schimbare, manifestată nu numai la nivel individual,

ci mai ales la nivel societal. Există schimbări majore în cadrul relațiilor internaționale

ale sistemului, în care mediul de securitate se caracterizează și prin creșterea

complexității, un grad ridicat de instabilitate și imprevizibilitate și o transformare



profundă care generează consecințe ce pot afecta, pe termen lung, comunitatea

internațională .

Lumea este un loc mult mai complex și interconectat și acest lucru subliniază

doar necesitatea dezvoltării cooperării între organizațiile internaționale specializate

în domeniul securității, astfel încât, prin mecanismele specifice de prevenire și

gestionare a crizelor, să poată acționa eficient. Globalizarea lumii prin dezvoltarea

infrastructurii, comunicațiilor, acordurilor multilaterale și aranjamentelor politice a

condus, de asemenea, la necesitatea de a acționa și de a reacționa rapid la orice

acțiune de impact a mediului de securitate. Mediului de securitate poate fi definit ca

totalitatea factorilor de mediu, care asigură sentimentul de siguranță, prin garantarea

absenței oricărui pericol, atât pentru individ, cât și pentru societatea căreia îi aparține.

Realizarea securității unui stat și contracararea principalelor riscuri și amenințări la

adresa mediului său de securitate sunt prevăzute în strategiile de securitate ale acelui

stat.

Există diferiți specialiști care consideră că este necesar să analizăm conceptul

unei strategii, pornind de la etimologia sa, încă din perioada Greciei antice, din

cuvântul „strategos” 2 și reprezentând titlul unuia dintre cei zece magistrați supremi

aleși pentru un an în Atena antică. Strategia descria un cumul de cunoștințe din care

liderii se pot inspira, astfel strategul acelor vremuri a oferit sfaturi specializate în

funcție de complexitatea situațiilor.

Cuvântul strategie a intrat în uzul general doar la începutul secolului al

XIX-lea. Ulterior, din perspectiva conceptului de tactică, Beatrice Heuser a definit

strategia ca fiind „știința mișcărilor militare”. 3 De asemenea, în munca ei, strategia

este definită și ca „mijlocul prin care un comandant își poate apăra propriul teritoriu și

își poate învinge dușmanii”. 4 Găsirea unei definiții unice a strategiei este imposibilă.

Fiecare teoretician și practicant are propria versiune a ceea ce înseamnă strategia

și a ceea ce o definește. Cu toate acestea, o perspectivă cuprinzătoare în literatură

dezvăluie o evoluție recunoscută a gândirii consacrate, transformând strategia de la

„arta generalului la ceva mult mai nebulos și de anvergură” 5 .

Conceptual, considerăm că strategia poate fi definită ca relația dintre obiective,

forțe, căi și mijloace. Interesele care se încadrează în categoria interesului național

rezultă din valorile naționale și se traduc în obiective tangibile, pe care statul trebuie

să le îndeplinească. Odată stabilite obiectivele, trebuie alese modalitățile de realizare

a acestora, printr-o evaluare strategică a forțelor necesare, a instrumentelor și

mijloacelor utilizate.

2

***, Enciclopedia Britanica, available at https://www.britannica.com/topic/strategus, accesed on 10.09.2020

3

Beatrice, Heuser, The Evolution of Strategy, Cambridge University Press, 2010, pp.4-5.

4

Ibidem, pp. 23.

5

M. Owens, Strategy and the Strategic Way of Thinking, Naval War College Review, Autumn 2007, vol. 60 no. 4,

p. 112.

104



Strategia de securitate națională este implementată prin operaționalizarea

obiectivelor de securitate națională, derivate din interesele de securitate națională,

stabilite pentru fiecare dintre elementele de putere, în mediul de securitate. De

asemenea, un stat își definește obiectivele pe baza valorilor și intereselor sale și

a modurilor în care aceste interacțiuni și valori sunt amenințate sau contestate în

sistemul internațional dinamic actual. Mijloacele pe care le are pentru a atinge aceste

obiective. se încadrează în trei sau patru mari categorii de putere națională, pe care le

numim instrumente ale puterii naționale. Sintagma instrumente ale puterii naționale

se referă la instrumentele pe care o țară le folosește pentru a influența alte țări sau

organizații internaționale sau chiar actori non-statali pentru a atinge obiectivele

naționale. Acestea sunt politice, diplomatice, economice, militare și informaționale.

ˮ6.

În esență, o strategie de securitate națională poate fi „un document de unificare

conceput pentru a crea un consens intern cu privire la relațiile internaționale, apărare,

diplomație, strategie economică și securitate internă”. 7 Există diferite tipuri de modele

care sunt utilizate pentru a înțelege instrumentele naționale de putere. Modelul DIME

a fost creat de armata americană după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și

a crescut proeminent în timpul Războiului Rece. În acest articol, modelul DIME a

fost considerat a fi cel mai potrivit pentru a determina dacă acțiunile dintr-o strategie

de securitate națională sunt de cele mai multe ori de tip hard power, de tip soft power

sau un bun echilibru între cele două, o imagine inteligentă a strategiei de securitate

națională.

2. Instrumentele de putere națională din perspectiva

analizei DIME

Instrumentele naționale de putere provin din surse concrete de putere care

au capacitatea de a promova și apăra interesele naționale ale unui stat. Principala

lor caracteristică este că au un nivel ridicat de adaptabilitate la schimbările care pot

apărea atât în mediul de securitate intern, cât și cel internațional și pot fi modelate în

funcție de interesele și obiectivele naționale la un moment dat.

Provocarea dezvoltării unei strategii de securitate națională este de a

determina care combinație a acestor capabilități este cea mai potrivită pentru a face

față mediului actual de securitate. Vom analiza elementele acestui tip de clasificare

pentru a le distinge ca o parte preponderentă a conceptului de putere tare sau moale,

6

David, Jablonsky, Time’s Cycle and National Military Strategy, Editura Independent Platform, 1995, p. 33.

7

Thomas P., Reilly, „The National Security Strategy of the United States: Development of Grand Strategy”, U.S.

Army War College Strategy Research Project, Carlisle, PA, May 3, 2004, p. 14.


106


dar vom analiza, de asemenea, existența ambelor tipuri de putere în fiecare element.

În 1939, Edward Carr a împărțit puterea politică internațională în trei

categorii: ,,puterea militară, puterea economică și puterea asupra opinieiˮ. 8 În timpul

Războiului Rece, Statele Unite și forțele sale armate au extins acele categorii și au

dezvoltat o schemă cu patru elemente cunoscută sub numele de DIME. Acest model

ajută la explicarea puterii naționale prin organizarea de activități și rezultate naționale

în elemente diplomatice, informaționale, militare și economice. 9 Elementele DIME

provin din resursele unei națiuni. Resursele pot fi considerate naturale sau sociale.

Pe scurt, resursele unei națiuni sunt contribuții la elemente de putere naționale, în

timp ce elementele de putere naționale sunt combinate într-o varietate de proporții

pentru a forma și articula puterea națională. Acest model clasifică instrumentele

puterii naționale în patru domenii: putere diplomatică, informațională, militară

și economică. Modelul a fost utilizat pe scară largă de către armata americană și

alte agenții de securitate națională occidentale, acesta simplifică un set complex de

variabile și servește ca obiectiv pentru a vizualiza instrumentele puterii naționale

într-un mod simplu. Acest tip de analiză a instrumentelor puterii unui stat a devenit

în scurt tip un model general utilizat de toate statele în cadrul realizării strategiilor

naționale, dar și în crearea clasamentelor de putere a statelor în arena internațională.

Deciziile luate la nivel internațional se reflectă de obicei în utilitatea instrumentelor

de putere ale unui stat. Modelul DIME este o clasificare abstractă, tradițională a

acțiunilor unui actor statal bazate pe aspecte ale puterii național

Provocarea dezvoltării unei strategii de securitate națională este de a

determina care combinație a acestor capabilități este cea mai potrivită pentru a face

față mediului actual de securitate. Vom analiza elementele acestui tip de clasificare

pentru a le distinge ca o parte preponderentă a conceptului de putere tare sau moale,

dar vom analiza, de asemenea, existența ambelor tipuri de putere în fiecare element.

Instrumentul diplomatic

Diplomația este un element important al puterii naționale. Diplomația este

mijlocul politicii externe și, ca atare, o ajută să obțină cele mai bune rezultate în

relațiile internaționale. Diplomația ia naștere din caracterul fundamental al sistemului

național, cu presupunerea de bază că statele sunt autonome, adesea divergente în

interesele lor și inegale în puterea lor.

Diplomația de înaltă calitate poate aduce scopurile și mijloacele politicii

externe în armonie cu resursele disponibile ale puterii naționale și poate descoperii

sursele ascunse ale forței naționale, transformându-le pe deplin în realitate politică.

De aceea nu putem nega că diplomația este un factor important al puterii naționale.

Diplomația de înaltă calitate poate contribui eficient la exercitarea eficientă și de

8

Edward H. Carr, Twenty Years’ Crisis, 1919-1939, Editura HarperCollins, 1964, p. 98.

9

John R.M., All Elements of National Power, Editura Strategic Insights, 2006, p. 16.



succes a puterii naționale.

Principalul instrument al diplomației este negocierea, fie ea într-un cadru

formal sau informal. Într-un anumit sens, toată diplomația este o ajustare constantă

a relațiilor dintre state desfășurate simultan prin multiple dialoguri suprapuse:

bilaterale, multilaterale. Obiectivul este de obicei, dar nu întotdeauna, acela de a

ajunge la un acord care ar putea varia de la cele care conțin mecanisme de aplicare

semnificative pentru punerea în aplicare până la proclamații care presupun să evite

războiul convențional. Astfel, sunt evidențiate și puse în valoare aspecte de soft

power.

Relațiile diplomatice dintre țări au urmat mult timp un set comun de practici.

Necesitatea menținerii contactului ca mijloc de a facilita dialogul între state duce la

recunoașterea diplomatică a statului. În mod normal, o astfel de recunoaștere este o

reflecție asupra faptului că un regim controlează preponderent teritoriului național și

că este în interesul celeilalte țări să aibă canale formale de comunicare. Întreruperea

relațiilor poate fi un preludiu al războiului și nu de puține ori poate deriva către

dezaprobare extremă la nivel internațional. Dar, dacă regimul supraviețuiește,

nerecunoașterea poate fi un inconvenient, deoarece menținerea unui dialog implică,

de obicei, discuții fie prin terțe părți, fie prin instituții avizate.

Instrumentul diplomatic este cu preponderență unul menit să atragă, nu să

constrângă, regăsindu-se foarte multe elemente de soft power în toate acțiunile

diplomatice ale statelor. Totuși, există și o parte a diplomației care ține de elemente

de hard power, și anume diplomația de constrângere (coercitivă). Diplomaţia

coercitivă recurge la ameninţarea cu forţa (economică, politică, militară) sau

la folosirea acesteia pentru a se atinge obiectivele vizate. Diplomaţia de tip hard

power îşi propune „să constrângă unele state sau grupuri de state să-şi modifice

comportamentul până la pragul declarării stării de război. Instrumentele de forţă se

întrebuinţează ca pârghii de negociere, nu de anihilare a statelor.” 10 Constrângerea

se deosebeşte de descurajarea militară specifică Războiului Rece (ameninţarea

cu distrugerea nucleară reciprocă). Diplomaţia de tip hard power presupune că

ameninţările cu forţa se desfăşoară chiar până când partea vizată se conformează

deciziilor dorite de statul sau organizaţia internaţională iniţiatoare. În acest sens,

„strategia defensivă a diplomaţiei de acest gen face apel la: ultimatumuri, presiuni

graduale, escaladarea limitată, combinată cu descurajarea.” 11

În forma sa cea mai simplă, instrumentul diplomatic este mijlocul oficial prin

care un stat se raportează formal la alte state. În mod fundamental, diplomația constă

într-o evaluare constantă a potențialului de putere al altor țări, a intereselor vitale

percepute, a relației cu alte state, în încercarea de a maximiza libertatea de acțiune a

unei țări cu scopul final de a asigura realizarea intereselor vitale ale statului.

10

R. Aron, Paix et guerre entre les nations, Paris, Calman-Levy, 1984, p. 58.

11

Alexandre George, Forceful Persuasion. Coercitive Diplomacy as Alternative to War, United States Institute of

Peace press, Washington 1991, p. 4.



Instrumentul informațional

Informația ca element al puterii naționale se referă la modul în care o națiune

folosește informația pentru a forma mediul global pe termen lung în sprijinul

intereselor naționale.

Informația este un mijloc folosit de națiuni pentru a înțelege natura complexă

a relațiilor internaționale și interne. Vechiul teoretician chinez Sun Tzu a susținut

importanța cunoașterii și controlului informațiilor. În arta războiului, maestrul Tzu

afirmă: „Cunoaște inamicul și cunoaște-te pe tine însuți, astfel într-o sută de bătălii

nu vei pierde niciodată. Atunci când nu știi inamicul, dar te cunoști pe tine însuți,

șansele tale de a câștiga sau de a pierde sunt egale.”

În perioada războiului rece, aspectul informațional al conceptului DIME s-a

concentrat mai mult pe comunicarea și propaganda strategică, decât pe spectrul

informațional complet. Cu toate acestea, din cauza progreselor tehnologice, domeniul

informațional a devenit un mediu nou în care națiunile, grupurile și indivizii pot opera

și avansa obiectivele de securitate națională, similare cu cele terestre, maritime sau

aeriene. Modelele de comunicare de bază din trecut au inclus expeditorul, receptorul,

suportul de transmisie și mesajul, acestea fiind componente separate și distincte.

Datorită progreselor semnificative în domeniul tehnologiei informației, domeniul

informațional combină cele patru elemente anterioare, la care se adaugă o varietate

de medii de comunicare ce includ internetul, undele radio, comunicațiile prin satelit,

rețelele wireless, etc.. Combinația acestor elemente a format domeniul informațional.

Utilizarea puterii informaționale în secolul al XVIII-lea a fost mult diferită

de cea de azi. Odată cu apariția World Wide Web, ciclul de știri de douăzeci și

patru de ore, interconectarea globală și organizațiile instituționale precum Agenția

Centrală de Informații, lumea secolului XXI este un loc mult mai mic decât a fost în

timpul Revoluției Americane.Strategia de securitate națională trebuie să-și contureze

viziunea asupra modului în care utilizarea domeniului informațional joacă un rol

esențial în securitatea națională. Există măsuri în vigoare care oferă o strategie

pentru protecția spațiului cibernetic. Aceste eforturi trebuie să includă întregul

spectru al domeniului informațional. Acestea trebuie să includă comunicații prin

satelit, sisteme de televiziune și radio și servicii wireless. Comunicațiile prin satelit

oferă posibilitatea de a muta rapid cantități mari de informații în locații din întreaga

lume. Sistemele de televiziune și radio sunt utilizate pe scară largă ca metode de

notificare și alertare în masă. Dacă aceste sisteme devin dezactivate sau se introduc

informații false, ar putea rezulta o criză la nivel național. Noi, ca societate, am devenit

dependenți de televiziune ca sursă de știri și informații. Rețelele de televiziune ar

putea fi ușor preluate de un adversar și folosite ca instrument pentru propagandă sau

dezinformare. Transmiterea informațiilor pe dispozitivele wireless este omniprezentă.

Cu toate acestea, ele pot fi ușor transformate în dispozitive de monitorizare sau pot

fi utilizate ca instrument de urmărire GPS. Scanerele de frecvență radio capabile să


monitorizeze secțiile de pompieri și comunicațiile poliției sunt disponibile comercial

și pot fi achiziționate cu ușurință de publicul larg. Informațiile transmise prin aceste

rețele radio nesigure ar putea fi utilizate pentru a obține informații pentru atacuri

secundare.

Informațiile, în cadrul operațiunilor guvernamentale și militare, au adus un

plus valoare cu privire la puterea, activitățile și cursurile de acțiune probabile ale

țărilor străine sau ale actorilor nonstatali, care sunt de obicei dușmani sau adversari.

Informațiile sunt o componentă importantă a puterii naționale și un element

fundamental în luarea deciziilor cu privire la securitatea națională, apărarea și

politicile externe.

Instrumentul militar

Politica internațională este o luptă pentru putere. Puterea, în arena

internațională, este utilizată pentru a proteja interesele unei națiuni influențând

concurenții potențiali sau partenerii. Cel mai important instrument de putere de

care dispune un stat-națiune este puterea militară. „În special politica internațională,

conform Hans Morgenthau, puterea armată ca o amenințare sau o potențialitate este

cel mai important factor material pentru puterea politică a unei națiuni”. 12 Celelalte

elemente ale puterii sunt cu siguranță importante și pot contribui la promovarea

intereselor naționale. Cu toate acestea, atât timp cât statele continuă să existe în

condiții de anarhie, puterea militară va continua să joace un rol crucial în politica

internațională. După cum a spus Kenneth Waltz în mod adecvat, „în forța politică

se spune că este ultimul raport. În politica internațională forța servește, nu numai ca

raport al ultimelor, ci și ca primul și constant.” 13

Puterea militară poate fi utilizată împreună cu celelalte instrumente într-o

varietate de circumstanțe. Operațiunile sunt caracterizate de activitățile întreprinse

și de contextul în care au loc. De exemplu, contribuția militară la descurajarea,

prevenirea conflictelor, salvarea în caz de dezastre, stabilizarea și reconstrucția post

conflict. Integrarea instrumentului militar într-o strategie colectivă este critică și este

permisă la un nivel înalt printr-o interacțiune continuă de efectiv civil și militar.

Utilizarea puterii militare este problematică într-un mediu politic care

privilegiază în mod obișnuit rezultatele rapide. Forțele militare pot fi angajate în

mod excesiv și aproape imediat în urmărirea scopurilor politice.

Dezvoltarea științifică și tehnologică este factorul de susținere pentru forțele

armate. Capacitatea de a produce diferite tipuri de arme moderne și sofisticate este

necesară, altfel națiunea nu poate susține un conflict prelungit. În consecință, „în

ciuda întârzierii tehnologice a acestora, multe țări au dobândit forțe militare prin

12

Hans J., Morgenthau, Politics Among Nations¸ Editura Alfred A. Knopf, New York ,1973, p. 29.

13

Kenneth N. Waltz, The Use of Force: Military Power and International Politics, Editura Alfred A. Knopf, New

York ,1999, p. 5-6.




achiziționarea de arme din țările mai dezvoltate, acest aspect contribuind la puterea

lor militară. La început, majoritatea statelor își cresc puterea în acest fel și mai târziu

își dezvoltă capacitatea tehnologică de producție și forțe de apărare.” 14

Puterea militară este relevantă atât în timp de război, cât și în timp de pace.

Nimeni nu poate câștiga un război fără o bază militară puternică. În timp de pace,

diplomația este afectată în mod semnificativ de pârghiile pe care adversarii le

suportă datorită puterii lor militare respective. Puterea militară implică două aspecte

principale: forțele armate și dotarea acestora. Pentru a analiza rolul lor în puterea

națională, trebuie să ținem cont de mărimea și cantitatea acestora, calitatea și

dezvoltare tehnologică, mobilitatea și desfășurarea lor, conducerea și moralul lor.

Mărimea și numărul forțelor armate au o importanță deosebită. Prin urmare,

o țară cu o dimensiune mare a forțelor de apărare va fi întotdeauna într-o poziție

mai bună. La fel de importante sunt dotările trupelor și echipamentele care le sunt

furnizate. Un stat cu o forță armată mică, dar înarmat cu arme la un înalt nivel de

dezvoltare tehnologică și echipamente de calitate poate învinge cu ușurință un alt stat

care are o forță armată mult mai mare dar cu dotări nu la fel de moderne.

Calitatea forțelor depinde de natura antrenamentului, de rezistența fizică și

de moralul trupelor. Urmează problema mobilității și desfășurării puterii armate.

Aceasta înseamnă capacitatea unui stat de a-și desfășura puterea armată în locații

din interiorul și din afara teritoriului său, în termen util raportat la timpul de conflict.

Indicatorul principal al mobilității este capacitatea unui stat de a transporta și de a

sprijini eficient operațiunile militare pe uscat, pe mare și în aer.

În cele din urmă, componenta militară a puterii naționale depinde de resursele

financiare ale națiunii, precum și de dezvoltarea sa tehnologică, industrială și

economică.

110

Instrumentul economic

Elementul economic al puterii reprezintă valorificarea bogăției unei națiuni

pentru a influența comportamentul celorlalți. Cu cât economia mondială devine mai

globală, cu atât este mai importantă și mai eficientă utilizarea puterii economice.

Economia poate fi privită din două perspective, una ca element dominant al puterii și

cealaltă ca sursă de susceptibilitate potențială pentru națiune. Activitatea economică

oferă o sursă puternică de putere care include capacitatea de a produce bunuri și

servicii, influență, un instrument de constrângere a unui posibil dușman și un obiectiv

de protejat. În schimb, economia este, de asemenea, o sursă de vulnerabilitate sau

slăbiciune pentru o națiune. Un stat poate exista fără comerț internațional, dar cu

toate acestea, nivelul de trai pentru cetățenii săi ar suferi cu siguranță. Economia

14

Linda Robinson, Paul D. Miller, et al., Improving Strategic Competence: Lessons from 13 Years of War, RAND,

Santa Monica, 2014.


națională, în contextul globalizării, este legată de economia altor state. Un stat va

cumpăra multe produse finite și materii prime din întreaga lume. În mod similar, va

obține capital de la alte state, organizații internaționale și companii străine pentru a

ajuta finanțarea întreprinderilor guvernamentale și comerciale

Puterea economică este o parte vitală a puterii naționale a unei națiuni,

deoarece este modalitatea de susținere pentru dezvoltarea puterii militare, dar și baza

pentru bunăstarea, prosperitatea și dezvoltarea populației. O națiune cu economie

dezvoltată, sănătoasă și pe pantă ascendentă poate fi considerată o mare putere în

arena internațională. Organizarea și planificarea economică eficientă sunt calități

esențiale ale unei națiuni puternice. Sărăcia este întotdeauna o sursă de limitare a

puterii.

Importanța crescută a instrumentelor economice de politică externă este un fapt

recunoscut al relațiilor internaționale actuale. Doar națiunile cu economii dezvoltate

pot utiliza instrumentele economice (ajutor, împrumut, recompense, comerț,

subvenții și refuzul recompenselor sau pedepselor), pentru a-și asigura obiectivele

dorite în relațiile internaționale. Folosind mijloace economice, „o națiune încearcă

să-și exercite puterea națională într-un mod productiv și util. Nivelul de bunăstare

economică determină puterea unei națiuni.” 15 Premisele necesare construcției unui stat

competitiv la nivel regional și global, capabil să genereze bunăstare pentru cetățeni,

conturează un angajament pe termen lung de abordare coordonată și integrată asupra

sistemului național prin: asigurarea resurselor, asumarea la nivel național a unui set

de priorități strategice, predictibilitatea, credibilizarea parteneriatului public-privat și

încurajarea descoperirii antreprenoriale și consolidarea bazei inovative a economiei.

Instrumentul economic are un rol considerabil în susținerea operaționalizării

celorlalte instrumente de putere. În acest context, un stat cu o economie inteligentă,

durabilă și favorabilă incluziunii, caracterizată prin niveluri ridicate de ocupare

a forței de muncă, productivitate și coeziune socială, se va bucura de o prestanță

crescută din punct de vedere diplomatic, dar va putea asigura și resursele necesare

unei utilizări eficiente a instrumentului informațional și militar.

Un guvern poate folosi mijloace economice pentru a descuraja sau obliga un

altul să întreprindă anumite acțiuni. Statele Unite și-ar putea folosi economia pentru

a refuza bunurile sau serviciile esențiale de la un potențial adversar. Investițiile

externe, capitalul și comerțul oferă posibilități de exercitare a influenței economice.

O opțiune este impunerea de sancțiuni economice. Acestea pot crea controverse,

întrucât nu sunt nici rapide, nici întotdeauna precise, iar succesul este greu de măsurat.

În circumstanțe extreme, instrumentul economic poate solicita instrumentului militar

să aplice forța în sprijin, de exemplu, prin operațiuni de blocaj pentru a impune un

embargou. Acest instrument preponderent hard, nu are doar utilitatea de a constrânge,

ci poate încuraja un comportament dezirabil prin concesii sau investiții benefice.

15

Joseph S. Nye Jr., „The Changing Nature of World Power”, Political Science Quarterly, Vol. 105, No. 2 (Summer

1990), p. 177.




Concluzii

În acest secol, spectrul relațiilor internaționale este constant reconfigurat de

politica externă a statelor, determinată de interesele lor naționale, de cultura lor

politică și chiar de pozițiile succesive pe care le ocupă în structura acestui sistem de

relații. Dezvoltarea politicii externe începe de la identificarea intereselor și priorităților

naționale, de la evaluarea solidă a tendințelor tematice, globale și regionale pe

termen lung și de la reflecția strategică sistematică asupra formelor și instrumentelor

prin care pot fi atinse interesele și prioritățile. Combinarea intereselor naționale

cu tradițiile și cultura unui stat și înțelegerea viziunii sale asupra problemelor de

securitate creează conturul a ceea ce înseamnă securitatea națională pentru fiecare

stat, ca parte a unui sistem internațional. Unele țări își consideră securitatea națională

la nivel global, altele la nivel regional, iar altele trebuie să se concentreze mai întâi pe

problemele lor de securitate internă. De îndată ce viziunea este stabilită, următorul

pas este asocierea termenilor național și securitate cu conceptul de strategie.

În acest secol, spectrul relațiilor internaționale este constant reconfigurat de

politica externă a statelor, determinată de interesele lor naționale, de cultura lor

politică și chiar de pozițiile succesive pe care le ocupă în structura acestui sistem de

relații. Dezvoltarea politicii externe începe de la identificarea intereselor și priorităților

naționale, de la evaluarea solidă a tendințelor tematice, globale și regionale pe

termen lung și de la reflecția strategică sistematică asupra formelor și instrumentelor

prin care pot fi atinse interesele și prioritățile. Combinarea intereselor naționale

cu tradițiile și cultura unui stat și înțelegerea viziunii sale asupra problemelor de

securitate creează conturul a ceea ce înseamnă securitatea națională pentru fiecare

stat, ca parte a unui sistem internațional. Unele țări își consideră securitatea națională

la nivel global, altele la nivel regional, iar altele trebuie să se concentreze mai întâi pe

problemele lor de securitate internă. De îndată ce viziunea este stabilită, următorul

pas este asocierea termenilor național și securitate cu conceptul de strategie.

Această lume mai cosmopolită necesită strategii foarte diferite pentru a

optimiza influența în politica mondială, o combinație a acestor strategii de hard power

și soft power prin conceptul de putere inteligentă. În ceea ce privește o strategie de

securitate națională, obiectivele acesteia necesită diferite tipuri de acțiuni pentru a

fi puse în mișcare, iar acțiunile respective pot fi descrise prin modelul DIME și cele

patru elemente ale puterii sale naționale: acțiuni diplomatice, acțiuni informaționale,

acțiuni militare și economice. Și este important să stabilim dacă natura acțiunilor

respective este dură sau moale, deoarece la final, o strategie trebuie să creeze o

viziune echilibrată printr-o combinație de tare și moale, numită putere inteligentă.

112



Bibliografie

1. CHIŢU, Florin, The rapports between the political power and the military

power, Romanian Humanitarian Law Association;

2. FRUNZETI, Teodor, Diplomaţia apărării, “Carol I” National Defense

University Publishing House, Bucharest, 2010;

3. ALEXANDRE, George, Forceful Persuasion. Coercitive Diplomacy as

Alternative to War, United States Institute of Peace press, Washington 1991;

4. BALDWIN, The Concept of Security, Review of International Studies, Vol.

23, 1997;

5. CAUDLE, Sharon L., National Security Strategies: Security from What, for

Whom, and by What Means, Journal of Homeland Security and Emergency Management,

Vol. 6, Issue 1, 2009;

6. ZULEAN, Marian, Strategiile de securitate națională, ediția a IIa

îmbunătățită, Editura Tritonic, București, 2017

7. HERWIG, H., Military Strategy in War and Peace: Some Conclusions,

Journal of Military and Strategic Studies, Fall 2010 vol.13 no.1;

8. HERZ, John H., Idealist Internationalism and the Security Dilemma, World

Politics, Vol. 2, No. 2 (Jan., 1950), 1950;

9. KISSINGER, H., Diplomaţia, ALL Publishing House, 1998;

10. KUZNIAR, Roman, Poland’s Security Policy 1989-2000, Publishing

House, Varșovia.

11. MACHIAVELLI, Nicolo, Principele, Minerva Publishing House,

Bucharest, 1995;

12. MORGENTHAU, H., Politica între naţiuni. Lupta pentru putere şi lupta

pentru pace, Polirom Publishing House, Iași, 2007;

13. NYE JR., Joseph S., The Changing Nature of World Power, Political

Science Quarterly, Vol. 105, No. 2 (Summer 1990);

14. OWENS, M., Strategy and the Strategic Way of Thinking, Naval War

College Review, Autumn 2007, vol. 60 no. 4;



15. HERWIG, H., Military Strategy in War and Peace: Some Conclusions,

Political Science Journal, No. 3, 2001;

16. ***, Joint Publication 1, Doctrine for the Armed Forces of the United

States, https://www.jcs.mil/Portals/36/Documents/Doctrine/pubs/jp1_ch1.pdf;

17. ***, National Security Strategy Archive, available at http://nssarchive.us/.

114



ANALYSIS OF SMART POWER

COMPONENTS AND THEIR

RELATION WITH THE NATIONAL

SECURITY STRATEGY

ANALIZA COMPONENTELOR

SMART POWER ȘI RELAȚIA LOR

CU STRATEGIA NAȚIONALĂ DE

SECURITATE

Andra-Ioana PÎNZARIU 1

Abstract

Power is nothing more than the ability to persuade others to get what

you want, and that requires a set of tools. Some of these are instruments of

coercion or hard power, and others are instruments of attraction or soft power

and there is the combining of those two. Smart power values the importance of

acting intelligently, determining action in function of specific needs: national

and international context; cultural characteristics, current political system;

economic influences. In this article we will analyze some of the basic concepts

and approaches of the smart power components of a national security strategy,

through the DIME model of analysis in the perspective of the instruments of

national power. The research methods used are the scientific analysis and

description of the instruments of national power found in a national security

strategy and scientific analysis of their belonging to hard or soft power.

Keywords: smart power; hard power; soft power; national security

strategy; instruments of national power; DIME;

1

PhD Student, “Carol I” National Defense University, Bucharest, Romania, E-mail: pinzariu.andra21@gmail.com


116

Introduction


Indeed, the changes in international policy suggest that we are part of a more

complex and sophisticated stage of global politics in which the brute forces

of hard power have diminished in importance in relation to soft power. This more

cosmopolitan world requires very different strategies to optimize influence in world

politics.

Hard power refers to the use of military and economic means to influence

the behaviour or interests of other political bodies. This form of political power is

often aggressive because it uses various forms of coercion and is very effective when

imposed by one state actor on another, which has less military and or economic

power. Although military force remains important, the main global transformations

are related to the use of non-military power parameters, thus joining the notion of

hard power described above with that of soft power.

The concept of soft power has grown in recent years for various reasons,

especially of a political and economic nature. Soft power represents the ability of

an actor to make others want what he wants, to co-opt them instead of forcing them,

to attract others to pursue the same results as those that correspond to his national

interest. The main elements of soft power are public relations, diplomacy, culture and

traditions of a state and strategic communication.

The relationship between the two components of smart power, hard and

soft, is complicated, complex and interactive. Certainly, a strong positive image

can accumulate many other security commitments, which in turn can strengthen

a nation’s military instrument. And, of course, force in the form of humanitarian

interventions, to definitely get a better image for a state actor. In addition, owning the

hard power resources itself can make the nation a role model in a variety of ways;

large military arsenals and successful military strategies can generate significant soft

power resources by increasing respect and admiration for the military instrument.

Greater focus on smart power itself reflects the changing landscape of international

relations.

The behaviour of a state actor has its roots in pursuing, protecting and

promoting his interests with fundamental interests underlying their behaviour. They

are most often called national interests. All states have essential or vital interests, and

the most easily seen and agreed upon are the basic survival interests (its territory,

its people, and its sovereignty). The national interest leads to the formulation of a

national strategy and to the calculation of the power needed to support this strategy.

Although it is established that national interests are those that determine the actions

of states on the international stage and that the primary interest of each state is to

survive and ensure national security, we must take into account that it does not have

a single content, it varies from state to state, depending on the power they hold, but

also over time, being often influenced by changes that occur in the international



environment.

In the field of international relations, as factors that influence the balance of

power change, new strategies are created that generate tools of a diplomatic, economic,

social, political and security nature, in order to be able to face the challenges of

current dynamics in international politics.

In each strategy there are actions that belong to one of the four instruments

of power (diplomatic, informational, military, economic) and that are approached

either predominantly hard power, or predominantly soft power, or creating a balance

between the two, depending on the purpose pursued by each state, a combination

called smart power. This dynamic must act according to specific needs: the current

national and international context, economic influences, the current political system

and the cultural factors that influence it.

1. Theoretical aspects regarding the security of a nation and

its security strategy

Today we live in a dynamic, interdependent and conflictual world, marked

by uncertainty, rapid evolution and change, manifested not only at the individual

level, but especially at the societal level. There are major changes in the system

international relations, in which the environment of security is also characterized

by increase complexity, a high degree of instability and unpredictability and a of

profound transformation that generates consequences that may affect, in the long

term, the international community.

The world is a much more complex and interconnected place, and this only

underscores the need to develop cooperation between international organizations with

a vocation in the field of security, so that, in specific mechanisms for crisis prevention

and management, they can act effectively. The globalization of the world through

increasingly developed means of transport, communications, multilateral agreements

and political arrangements has also led to the need to act and react quickly to any

deterioration of the security environment. The definition of the security environment

corresponds to the totality of the environmental factors, which ensure the feeling of

trust and peace, by guaranteeing the absence of any danger, both for the individual as

well as for the society to which it belongs.

Achieving the security of a state and counteracting the main risks and threats

to its security environment are provided for in the security strategies of that state.

There are different specialist that consider that is necessary to analyse the

concept of a strategy starting from its etymology, which goes back in time, in

ancient Greece, coming from the Greek “strategos” 2 and representing the title of one

of the ten supreme magistrates elected for a year in ancient Athens. The strategy,

2

***, Enciclopedia Britanica, available at https://www.britannica.com/topic/strategus, accesed on 10.09.2020


unlike the present, described a body of knowledge from which leaders could draw

inspiration. The strategist offered specialized advice depending on the complexity

of the situations. According to Edward Luttwak, the equivalent of ancient Greece in

our strategy was “strategike episteme (knowledge attributed to generals) or strategon

sophia (general wisdom)” 3 .

The word strategy came into general use only in the early nineteenth century.

The field of research was known, at first, as a tactic, a word that referred to “the

organization and orderly maneuvers of troops” 4 , defined by Beatrice Heuser as “the

science of military movements”. 5 Also in her work, strategy is defined as “the means

by which a commander can defend his own territory and defeat his enemies.” 6 .

Finding a unique definition of strategy is impossible. Every theorist and

practitioner has their own version of what strategy means and what defines it.

However, a comprehensive perspective in literature reveals a recognizable evolution

of established thought, transforming the strategy from “the art of the general to

something much more nebulous and far-reaching.” 7 , as described by Owens in his

work.

Conceptually, we believe that strategy can be defined as the relationship

between goals, ways and means. The interests that fall into the category of national

interest result from national values and translate into tangible objectives, which the

state must meet. Once the objectives have been set, the ways to achieve them must

be chosen, through a strategic evaluation of them and, within them, the tools / means

used.

The defining elements taken into account when designing a national security

strategy are: national interests, the situation of the security environment and its

evolution trends, the specific threats and risks to national security of a state and their

evolution over time, characteristics of national territory, own possibilities and those

acquired through the policy of alliances, domestic legislation and international law

(constitution and laws, doctrinaire principles, treaty provisions), military tradition.

The national interest is what is considered important, by a certain state actor, to

achieve the desired goal. Achieving this goal is identified with a positive impact on

the state actor. The National Security Strategy is implemented by operationalizing the

national security objectives, derived from the national security interests, established

for each of the power elements, within the security environment. Also, a state defines

its objectives based on its values and interests and on the ways this interest and

values are threatened or challenged in the current dynamic international system. The

means it has to pursue these objectives. it falls into three or four broad categories of

3

Edward, Luttwak, Strategy, Harvard University Press, 1987, pp. 239-240.

4

Beatrice, Heuser, The Strategy Makers, Editura Praeger, California, 2009, pp. 1-2.

5

Beatrice, Heuser, The Evolution of Strategy, Cambridge University Press, 2010, pp.4-5.

6

Ibidem, pp. 23.

7

M. Owens, Strategy and the Strategic Way of Thinking, Naval War College Review, Autumn 2007, vol. 60 no. 4,

p. 112.

118




national power, which we call instruments of national power. The phrase, instruments

of national power, refers to the tools that a country uses to influence other countries

or international organizations or even non-state actors in order to achieve national

goals. They are political, diplomatic, economic, military and informational 8 .

In essence, a national security strategy can be “a unifying document designed

to create an internal consensus on international relations, defence, diplomacy,

economic strategy and internal security.” 9 There are different type of models that are

used to understand the national power instruments. The DIME model was created by

the American military after the ending of World War II and grew prominently during

the Cold War. 10 In this article the DIME model was the one considered to be most

suitable to determine the if the actions in a national security strategy are mostly of a

hard power type, soft power type or a good balance between the two, a smart power

view of a national security strategy.

2. Instruments of national power from the perspective of

the DIME analysis model

The national power instruments consist of concrete sources of power that have

the utility to promote and defend the national interests of a state. Their main feature

is that they have a high level of adaptability to changes that may occur in both the

domestic and international security environment, and can be modified, modelled

according to national interests and objectives at a given time, the form of leadership,

as well as the general policy adopted and the level of power of that state.

In 1939, Edward Carr decided there were three categories when it came to

the subject of international political power: “military power, economic power,

and power over opinion.”. 11 In the Cold War period, USA cosidered necessary to

expanded the three categories into a four-element scheme known as the DIME. This

model is able to explain national power by organizing the activities and results of any

state in “diplomatic, informational, military and economic elements”. 12 The elements

of DIME come from the resources of a nation. In short, a nation’s resources are

contributions to national power elements.

According to Joint Publication 1, “the ability of the United States to promote

its national interests depends on the effectiveness of government in using the tools of

national power to achieve national strategic goals” 13 . Government officials normally

8

David, Jablonsky, Time’s Cycle and National Military Strategy, Editura Independent Platform, 1995, p. 33.

9

Thomas P., Reilly, „The National Security Strategy of the United States: Development of Grand Strategy”, U.S.

Army War College Strategy Research Project, Carlisle, PA, May 3, 2004, p. 14.

10

D.R. Worley, Orchestrating the Instruments of Power: A Critical Examination of the U.S. National Security System,

Editura Potomac Books, 2015.

11

Edward H. Carr, Twenty Years’ Crisis, 1919-1939, Editura HarperCollins, 1964, p. 98.

12

John R.M., All Elements of National Power, Editura Strategic Insights, 2006, p. 16.

13

***, Joint Publication 1, Doctrine for the Armed Forces of the United States, disponibil la: https://www.jcs.mil/

Portals/36/Documents/Doctrine/pubs/jp1_ch1.pdf, accesat la 10.09.2020.


120


coordinate the use of national power instruments. This type of analysis has briefly

become a general model used by all states in the implementation of national strategies,

but also in the creation of power rankings of states in the international context.

The challenge of developing a National Security Strategy is to determine

which combination of these capabilities is best suited to cope with the current security

environment. We will analyse the elements of this type of classification in order to

distinguish them as a preponderant part of the concept of hard or soft power, but we

will also analyse the existence of both types of power in each element.

l Diplomatic instrument

Diplomacy arises from the fundamental character of the national system, with

the basic assumption that states are autonomous, often divergent in their interests and

unequal in their power.

High level diplomacy can create harmony between the aims and means of

foreign policy and can bring upfront the not so accessible sources of national force,

turning them fully into political reality.

The main tool of diplomacy is negotiation, whether in a formal or informal

setting. In a sense, all diplomacy is a constant adjustment of relations between

states conducted simultaneously through multiple overlapping dialogues: bilateral,

multilateral.

The goal is usually, but not always, to reach an agreement that could range

from those that contain meaningful enforcement mechanisms to proclamations that

were supposed to avoid conventional warfare.

Thus, aspects of soft power are highlighted.

Diplomatic relations between countries have long followed a common set of

practices. The need to maintain contact as a means of facilitating dialogue between

states leads to diplomatic recognition of the state. Normally, such recognition is a

reflection that a regime controls mainly the national territory and that it is in the

interest of the other country to have formal channels of communication. The severance

of relations can be a prelude to war and can often lead to extreme international

disapproval. But if the regime survives, non-recognition can be an inconvenience,

as maintaining a dialogue usually involves discussions either through third parties or

through approved institutions.

The diplomatic instrument is mainly one meant to attract, not to constrain, a

lot of soft power elements being found in all diplomatic actions of states. However,

there is also a part of diplomacy related to elements of hard power, namely coercive

diplomacy. Coercive diplomacy uses the threat of force (economic, political,

military) to achieve its objectives. Hard power diplomacy aims to “force some states

or groups of states to change their behaviour to the point of declaring a state of

war. The tools of force are used as levers for negotiation, not for the annihilation of



states.” 14 Coercion differs from Cold War-specific military deterrence (the threat of

mutual nuclear destruction). Hard power diplomacy assumes that threats by force

take place even until the party concerned complies with the decisions desired by the

initiating state or international organization. In this sense, “the defensive strategy

of such diplomacy appeals to: ultimatums, gradual pressures, limited escalation,

combined with discouragement.” 15

In its simplest form, the diplomatic instrument is the official means by which a

state formally relates to other states. Fundamentally, diplomacy consists of a constant

assessment of the power potential of other countries, of the vital interests perceived,

of the relationship with other states, in an attempt to maximize the freedom of action

with the ultimate goal of ensuring a state’s vital interests realization.

l Informational instrument

Information from the perspective of being an element of national power refers

to how a state takes into consideration information to create a global environment

who will support of national interests.

Information is a means used by nations to understand the complex nature of

international and domestic relations. In the art of war, Sun Tzu states: “Know the

enemy and know yourself, so in a hundred battles you will never lose. When you

don’t know the enemy, but you know yourself, your chances of winning or losing

are equal. “ 16

The national security strategy has to underline its own vision on the usage of

the information domain, which plays a very important role in national security. It has

to include the entire range of information. These must include radio and television

systems, wireless connections and also satellite communications. These last ones

give the freedom the to rapidly move large amounts of information all over the

world.

Television and radio systems are frequently used and on a large scale as

methods of worldwide notification. If they would be destroyed or if any kind of false

information would be introduced it could result in a very severe national crisis.

Information transmission on wireless devices is, in this century, almost world

wide. But, as we have seen in many cases, they can have an alternative use as

monitoring devices or GPS tracking tool.

The information, in government and military operations, has added value to the

likely power, activities and courses of action of foreign countries or non-state actors,

who are usually enemies or adversaries. Information is an important component of

national power and a key element in decision-making on national security, defense

14

R. Aron, Paix et guerre entre les nations, Paris, Calman-Levy, 1984, p. 58.

15

Alexandre George, Forceful Persuasion. Coercitive Diplomacy as Alternative to War, United States Institute of

Peace press, Washington 1991, p. 4.

16

Sun Tzu, The Art of War (trans. Samuel Griffith), New York, Oxford University Press, 1963, p. 84.


and foreign policy.

122

l Military instrument

International politics is a struggle for power. Power, in the international arena,

is used to protect the interests of a nation by influencing potential competitors or

partners. The most important instrument of power available to a nation-state is

military power. “Especially in international politics, according to Hans Morgenthau,

the armed power as a threat or a potentiality is the most important material factor for

the political power of a nation”. 17 The other elements of power are certainly important

and can help to promote national interests. However, as long as states continue to

exist under conditions of anarchy, military power will continue to play a crucial role

in international politics. As Kenneth Waltz stated “in political force it is said to be the

last report. In international politics, force serves not only as a ratio of the latter, but

also as the first and constant.” 18

The military instrument can be used together with other instruments in different

circumstances. Take for example military involvement in conflict prevention, disaster

crises or stabilization and reconstruction after a conflict. It is also very important

that the military instrument is integrated into a collective strategy, with a good

collaboration between the military and civilian institutions.

One of the most important factor to consider in regards to armed forces is

supporting their technological and scientific development. It is crucial to have the

ability to produce modern types of weapons to be able to sustain a prolonged conflict

with other states. So, as Linda Robinson underlined, “despite their technological

backwardness, many countries have gained military strength by acquiring weapons

from more developed countries, this contributing to their military strength. In the

beginning, most states increase their power in this way and later develop their

technological capacity for production and defense forces.” 19

Military power is relevant both in time of war and in time of peace. A war

cannot be won without a good and strong military base and in peacetime, the

diplomacy instrument can be considerably affected by the levers given to a state

regarding their military strength. Military power involves two main aspects: the

armed forces and their equipment. The number and the size of the armed forces are

of particular importance, and also of equally importance are the equipment provided

to the military troops. A state that is considered to have a small army, but with a high

level of technological development, can win a conflict with a state that has a large

armed foce but not modern equipment.

17

Hans J., Morgenthau, Politics Among Nations¸ Editura Alfred A. Knopf, New York ,1973, p. 29.

18

Kenneth N. Waltz, The Use of Force: Military Power and International Politics, Editura Alfred A. Knopf, New

York ,1999, p. 5-6.

19

Linda Robinson, Paul D. Miller, et al., Improving Strategic Competence: Lessons from 13 Years of War, RAND,

Santa Monica, 2014.



Ultimately, the military component of national power depends on the nation’s

financial resources, as well as its technological, industrial, and economic development.

l Economic instrument

The economic instrument is considered to be the capitalization of a nation’s

wealth, which give the power to influence the behaviour of others. The use of the

economic power became more important because of the world’s economy.

The economy can be viewed from two perspectives, one as a dominant

element of power and the other as a source of potential susceptibility to the nation.

Economic activity provides a powerful source of power that includes the ability to

produce goods and services, influence, a tool to coerce a possible enemy, and a goal

to protect. Instead, the economy is also a source of vulnerability or weakness for a

nation. A state can exist without international trade, but nevertheless, the standard of

living for its citizens would certainly suffer. The national economy, in the context of

globalization, is linked to the economy of other states. A state will buy many finished

products and raw materials from around the world. Similarly, it will obtain capital

from other states, international organizations and foreign companies to help finance

government and commercial enterprises.

The economic instrument is a vital part of a states national power due to is

ability to sustain the development of the military instrument. Only states with a

strong economy can make usage of al economic instruments available, as per exmple:

loans, rewards, aids, refusal of aids and rewards, trades, to their desired goals in

international relations. Making use of economic means, “a nation seeks to exercise

its national power in a productive and useful way. The level of economic well-being

determines the power of a nation.” 20

The prerequisites for building a competitive state at regional and global level,

capable of generating well-being for citizens, outline a long-term commitment to a

coordinated and integrated approach to the national system by: providing resources,

assuming a set of strategic priorities at national level, predictability , the credibility

of the public-private partnership and the encouragement of entrepreneurial discovery

and the consolidation of the innovative base of the economy.

The economic instrument has a considerable role to play in supporting the

operationalization of other power instruments. In this context, a state with a an

intelligent, sustainable economy, characterized by high levels of productivity will

enjoy an increased prestige from a diplomatic point of view, but will also be able

to ensure the resources needed for the efficient use of the information and military

instrument.

Hard power, in this case economic and military power, was in the past a very

20

Joseph S. Nye Jr., „The Changing Nature of World Power”, Political Science Quarterly, Vol. 105, No. 2 (Summer

1990), p. 177.



important factor in foreign politics, due to their comparable and measurable elements,

such as population, land surface, energy and military spending’s National power is

changeable in time and also in the international community, national power is always

a comparable element between nations.

In this dynamic international environment the hard power components are

no longer the mnain determinants and are not enough to ensure a state’s national

security, and this is where the soft power components enter, because of their ability

to transform antipathy into sympathy and negative feelings into positive ones. The

international order could be properly achieved by combining the components of hard

and soft power.

Conclusions


In this century, the spectrum of international relations is constantly reconfigured

by the foreign policy of states, determined by their national interests, their political

culture and even the successive positions they occupy in the structure of this system

of relations. The development of foreign policy starts from the identification of

national interests and priorities, from the solid assessment of long-term thematic,

global and regional trends and from the systematic strategic reflection on the forms

and tools through which interests and priorities can be achieved.

Combining national interests with the traditions and culture of a state and

understanding its vision on security issues creates the contour of what does national

security mean for each state, as part of an international system. Some countries see

their national security globally, some regionally, and some need to focused on their

internal security issues firstly. As soon as the vision is established, the next step is to

associate the terms national and security with the concept of strategy.

Even under the recognition that the use of soft power can promote the optimal

influence and security in all aspects, in order to truly exploit smart power resources,

it is necessary to exploit the differences between soft and hard power. State actors

must be particularly careful in evaluating and monitoring their power portfolios in

order to integrate both hard and soft power elements into foreign policy. History

has shown that decision makers are not always inclined to use soft poer strategies

until they face devastating failures based excessively on hard power strategies. To

this end, several decision-making strategies will be crucial to remedy the situations

created. Therefore, state actors will need to be particularly careful and adaptable in

how they assess and monitor national influence if they are to benefit from the benefits

of smart power resources.

Indeed, the changes in international politics presented above suggest that in

a complex and sophisticated phase of global politics, in which crude hard power

instruments have declined in importance in favor of soft power and in this international

scene only the display of hard power through soft power elements may be sufficient.


This more cosmopolitan world requires very different strategies to optimize influence

in world politics, a combination of these hard and soft power strategies through the

concept of smart power. In regards to a national security strategy, its objectives need

different type of actions to be put in motion, and those actions can be described

through the DIME model and its four elements of national power: diplomatic actions,

informational actions, military and economic actions. And it is important to etablish

if the nature of those actions are hard or soft, because at the end, a strategy needs to

create a balanced vision through a combination of hard and soft, called smart power.

Bibliography


CHIŢU, Florin, The rapports between the political power and the military

power, Romanian Humanitarian Law Association;

FRUNZETI, Teodor, Diplomaţia apărării, “Carol I” National Defense

University Publishing House, Bucharest, 2010;

ALEXANDRE, George, Forceful Persuasion. Coercitive Diplomacy as

Alternative to War, United States Institute of Peace press, Washington 1991;

BALDWIN, The Concept of Security, Review of International Studies, Vol.

23, 1997;

CAUDLE, Sharon L., National Security Strategies: Security from What, for

Whom, and by What Means, Journal of Homeland Security and Emergency Management,

Vol. 6, Issue 1, 2009;

ZULEAN, Marian, Strategiile de securitate națională, ediția a IIa îmbunătățită,

Editura Tritonic, București, 2017

HERWIG, H., Military Strategy in War and Peace: Some Conclusions, Journal

of Military and Strategic Studies, Fall 2010 vol.13 no.1;

HERZ, John H., Idealist Internationalism and the Security Dilemma, World

Politics, Vol. 2, No. 2 (Jan., 1950), 1950;

KISSINGER, H., Diplomaţia, ALL Publishing House, 1998;

KUZNIAR, Roman, Poland’s Security Policy 1989-2000, Publishing House,

Varșovia.

MACHIAVELLI, Nicolo, Principele, Minerva Publishing House, Bucharest,

1995;

MORGENTHAU, H., Politica între naţiuni. Lupta pentru putere şi lupta

pentru pace, Polirom Publishing House, Iași, 2007;

NYE JR., Joseph S., The Changing Nature of World Power, Political Science

Quarterly, Vol. 105, No. 2 (Summer 1990);

OWENS, M., Strategy and the Strategic Way of Thinking, Naval War College

Review, Autumn 2007, vol. 60 no. 4;

HERWIG, H., Military Strategy in War and Peace: Some Conclusions, Political

Science Journal, No. 3, 2001;



***, Joint Publication 1, Doctrine for the Armed Forces of the United States,

https://www.jcs.mil/Portals/36/Documents/Doctrine/pubs/jp1_ch1.pdf;

***, National Security Strategy Archive, available at http://nssarchive.us/.

126



EFECTELE MIGRAȚIEI ÎN SPAȚIUL

ADMINISTRATIV AL UE

MIGRATION IMPACT WITHIN THE

EUROPEAN ADMINISTRATIVE SPACE

Ana-Raluca STAN 1

Rezumat

Noțiunea de Spațiul Administrativ European provoacă discuții aprinse

în mediile științifice, politice și administrative. În acest domeniu, cercetarea

nu se concentrează pe clarificarea și analizarea caracteristicilor Spațiului

Administrativ European, ci vizează căutarea acestei noțiuni și demonstrarea

capacității existenței sale.

Uniunea Europeană este interesată în a se asigura că fiecare

administrație națională oferă o capacitate administrativă comparabilă prin

calitatea serviciilor publice și profesionalismul funcționarilor publici. În

același timp, statele europene sunt caracterizate de o istorie instituțională

lungă și variată, cu traiectorii diferite în evoluția lor. Din acest motiv, structurile

și reglementările administrației publice variază de la un stat membru la altul,

iar un set de principii comune le poate ghida către convergența și performanța

administrativă.

Cuvinte-cheie: migrație; Uniunea Europeană; spațiul administrativ al

Uniunii Europene; acquis comunitar; guvernanța instituțională;

Abstract

The European Administrative Space (EAS) concept is causing lengthy

debates in scientific, political and administrative contexts. Regarding this

area, research does not focus on clarifying and analysing the characteristics

of the European Administrative Space, but aims at searching this concept and

demonstrating its existence.

1

Doctorand, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București, România, E-mail: stan.raluca@unap.ro


128


One of European Union concern is to establish that each national

administration provides equivalent administrative capacity through public

services quality and the professionalism of public officials. At the same time,

European countries are characterized by a long and varied institutional history,

with different paths in their evolution. For this reason, public administration

structures and regulations vary from one Member State to another, and a

selection of common principles can conduct them toward administrative

convergence and performance.

Keywords: migration; the European Union; the EU Administrative

Space; institutional governance; the acquis Communautaire;

Introducere

E

uropa a fost o răscruce a mobilității umane încă din cele mai vechi

timpuri. De-a lungul istoriei, regiunea a fost o parte centrală a sistemelor

de migrație globală pe care statele sale au contribuit la crearea și modelarea, în

principal prin expansiuni mercantiliste și coloniale. De asemenea, Europa joacă un

rol crucial în elaborarea unui set de reguli și norme care reglementează mobilitatea

umană în regiune.

Până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cea mai mare parte a

migrației a fost în și din Europa. Mai precis, în secolele al XIX-lea și în prima jumătate

a secolului XX, Europa a fost un continent al emigrării nete, cu fluxuri masive, în

special de-a lungul traseului Transatlantic, un canal migrator care a devenit stabilit

în contextul expansiunii coloniale a secolelor anterioare și al comerțului cu sclavi.

De la mijlocul secolului XX, Europa a devenit constant o regiune a imigrației nete,

cu principalele caracteristici ale valurilor succesive de imigrare.

Imigrația, alături de teama amenințărilor imprevizibile aferente terorismului,

a devenit cea mai mare preocupare a cetățenilor Uniunii Europene în urma creșterii

mari a numărului de persoane care solicită protecție în Europa în 2015. Creșterea

accentuată a numărului solicitanților de azil a creat provocări administrative, de

primire, control la frontiere și financiare în mai multe țări ale UE și a necesitat

schimbări urgente ale politicilor, instituțiilor și instrumentelor naționale și europene

legate de migrație. Un răspuns specific a fost o creștere a finanțării UE pentru

problemele legate de migrație și o lărgire a sferei de aplicare a instituțiilor și agențiilor

UE în gestionarea controlului la frontiere și a problemelor legate de azil.

La începutul secolului XXI, modalitatea de guvernare și administrația

UE suferă unele transformări semnificative, de la concept la realitate, relevând

caracteristici care vizează atât elementele europene, cât și cele naționale într-o

întrepătrundere permanentă, a cărei complexitate este superioară altor procese și

fenomene specifice construcției unei Europe Unite. Obiectivul principal al lucrării



actuale este fundamentarea și descrierea sistemică a procesului de afirmare și

transformare a administrației UE ca un pilon principal al guvernanței europene.

Realitatea construcției UE anticipează teoriile și doctrinele tradiționale, impunând

chiar o schimbare de viziune, apropiindu-se de teoriile moderne ale administrației

și managementului public. Administrația UE s-a dezvoltat simultan cu construcția

Europei Unite 2 pe o zonă distinctă care se suprapune zonei UE în diferitele sale

etape de extindere. Într-o perspectivă de reglementare, administrația UE a beneficiat

datorită tratatelor constitutive, dintr-un teren contextual care conține relativ puține

afirmații directe și explicite, dar care valorifică tradițiile și cultura europeană, în

principal în statele membre, integrând creativ evoluțiile internaționale ale gestionării

publice.

Principiile și valorile sunt fundamentele bunei guvernări, modelând

comportamentul în administrația publică. Ele oferă o direcție clară, dar numai dacă

sunt acceptate, adoptate și aplicate pe scară largă în practică. Fiecare administrație

funcționează cu propriul set de valori, care se dezvăluie în furnizarea zilnică a

politicilor și serviciilor publice. Acolo unde sunt implicate și nedestinate, ele devin

agregarea comportamentului și performanței fiecărui funcționar, ceea ce prezintă

riscul de inconsistență, incertitudine și instabilitate. Acolo unde sunt explicite

și codificate, acestea devin comune, nu personale, uneori susținute cu ateliere de

formare sau discuții cu personalul și, eventual, și mecanisme de supraveghere pentru

a ține funcționarii la aceste sisteme de valori. Seturile de valori ar trebui să poată

supraviețui schimbărilor guvernului.

Conform profesorului Herwig C. H. Hofmann 3 , termenul de spațiul

administrativ european este adesea folosit pentru a descrie aplicarea legislației

comunitare, precum și europenizarea legislației administrative naționale. De fapt,

această noțiune depășește formele de cooperare instituite de Bruxelles și de agențiile

țărilor membre pentru punerea în aplicare a dreptului comunitar. Instituțiile europene,

ca și statele membre, nu sunt doar subiecte ale dreptului comunitar, ci reprezintă și

sursa acestuia și mijloacele de aplicare a acestuia.

1. Spațiul Administrativ European (SAE)

Noțiunea de Spațiul Administrativ European (SAE) apare în 1998, propus fiind

de Suportul pentru Perfecționarea Guvernării şi Managementului în Europa Centrală

şi de Est (SIGMA– Support for Improvement in Governance and Management in

Central and Eastern European Countries) 4 . SIGMA interpretează SAE ca „contactul

constant dintre funcționarii publici ai statelor membre UE şi Comisie, solicitarea de

a dezvolta şi implementa aquis-ul comunitar la standarde echivalente de încredere în

2

Statele Unite ale Europei (SUE) este un nume dat mai multor scenarii similare ipotetice de unificare a Europei, ca

o singură națiune europeană și ca o singură federație de state, similar cu Statele Unite ale Americii.

3

Herwig C. H. Hofmann este profesor de Drept Public European și Transnațional la Universitatea din Luxemburg.

4

*** , European Principles for Public Administration, SIGMA Papers no.27, Paris, 1999.


130


toată Uniunea, necesitatea unui sistem de justiție administrativă unic pentru Europa

şi împărtășirea principiilor şi valorilor administrației publice au dus la o anumită

convergență între administrațiile naționale” 5 .

Determinarea esenţei şi caracteristicilor SAE este dificilă din considerentul

că acesta se află în evoluţie, o evoluţie nu tocmai uniformă. Adoptarea Constituţiei

Europene ar fi marcat o etapă semnificativă, dar nu crucială, în constituirea SAE 6 .

Baza legală a administrației UE se regăsește, în tratatele constitutive ale

Uniunii Europene. Acceptarea acestor reglementări ca temei al administrației UE

are în vedere o filozofie mai profundă a construcției europene bazată pe inspirația

„din moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei, din care s-au dezvoltat

valorile universale care constituie drepturile inviolabile şi inalienabile ale

persoanei, precum şi libertatea, democraţia, egalitatea şi statul de drept…” 7 , astfel

cum se prevede în Tratatul privind Uniunea Europeană (TEU). Același tratat prevede

voința statelor membre ale UE „să consolideze caracterul democratic şi eficacitatea

funcţionării instituţiilor, pentru a le permite acestora să-şi îndeplinească mai bine,

într-un cadru instituţional unic, misiunile care le sunt încredinţate”, precum și „să

continue procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele

Europei, în care deciziile să fie luate cât mai aproape posibil de cetăţeni, în

conformitate cu principiul subsidiarității” 8 .

UE nu dispune de un model administrativ unic. Statele membre au păstrat

particularitățile naționale, precum și modelele naționale ale administrației publice.

SAE este o construcție abstractă și vagă, în același timp, convergența administrației

publice în cadrul UE este o problemă amplă și plină de discuții, dar fără argumente

empirice până în prezent.

Problema spațiului administrativ unic, în mare parte, apare datorită punerii

pe ordinea de zi a acceptării în UE a noilor state. Se consideră că „nu există nici un

sens de a pune problema existenţei Modelul administrativ european şi Modelului

comunitar al serviciului public. Mai degrabă, aceasta este o chestiune circumscrisă

raționalizării europenizării pentru cele două arii ulterioare de extindere a Uniunii la

25 şi perspectiva integrării viitoare a Bulgariei şi României” 9 .

Spațiul Administrativ European se formează treptat privind interdependența

administrațiilor naționale și a instituțiilor UE. Forma materializării SAE este diversă

și include două componente:

- normativă, acquis-ul comunitar și decizii ale Curții Europene de Justiție;

- informală și se referă la diversitatea relațiilor intraeuropene, precum

5

Ibidem.

6

Asso M., Limongelli F., Pennella G., Russo V., European Constitution and Administrative Reform: The Italian

Case

7

***, Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, 2008, p. 15.

8

Ibidem, p.16.

9

Studiu, A New Space for Public Administrations and Services of General Interest in an Enlarged Union, Luxemburg,

08.06. 2005, p.9.



participarea administrației naționale la procesul decizional al UE, cooperarea dintre

administrațiile naționale în cadrul punerii în aplicare a politicii UE.

Rolul principal în constituirea SAE îi revine aşa-numitelor criterii „acquis

communautaire”.

Conform avizului Comisiei Europene din 19 ianuarie 1972 10 , acquis-ul

communautaire este descris astfel: „considerând că devenind membru al comunității,

Statele solicitante, acceptă, fără rezerve, tratatele şi finalitatea lor politică, deciziile

de toată natura intervin după intrarea în vigoare a tratatelor şi a opţiunile luate

în domeniul dezvoltării şi a fortificării comunității; considerând, în particular, că

ordinea juridică stabilită prin tratatele constituante ale comunității se caracterizează

esențial prin aplicabilitatea directă a tuturor din dispozițiile sale şi a tuturor actelor

stabilite de către instituțiile comunitare, caracterul primar al dreptului comunitar

asupra dispozițiilor naționale ce le contravin şi existența procedurilor permit

asigurarea uniformității interpretării a dreptului comunitar, adeziunea la comunitate

implică recunoașterea caracterului obligatoriu a acestor reguli, iar respectarea lor

este indispensabilă pentru garantarea eficacității şi unității dreptului comunitar” 11 .

Spațiul Administrativ al UE poate fi înțeles ca un proces de instituționalizare

a capacității administrative comune. În pofida progreselor realizate în cercetarea

contemporană asupra SAE, cu toate acestea, nu există încă o înțelegere pe scară

largă a sensului, mecanismelor și semnificației sale.

La nivel european un element al SAE este „Codul European al Bunului

Comportament Administrativ”, adoptat de către Parlamentul European în septembrie

2001, act „ce stabileşte modelul relaţiei dintre instituţiile UE şi funcţionarii săi,

pe de o parte şi, pe de altă parte, cu publicul. Codul conţine principiile bunului

comportament administrativ – legalitate, absenţa discriminării, proporţionalitatea,

absenţa abuzului de putere, imparţialitate şi independenţă, obiectivitate,

previzibilitate legitimă, consecutivitate şi consultare, dreptate, ama bilitate etc.” 12 .

2. Migrația – un „factor destabilizator” asupra SAE

Politica de migrație, la orice nivel este dezvoltată, trebuie să abordeze

realitatea că țările europene au devenit țări de imigrare. Controlul frontierei și

implicit problema securității interne a creat în UE o dimensiune culturală.

Transpunerea politică a identității culturale implică o combinație de aspecte,

inclusiv multicultu ralismul, identitatea europeană, naționalismul, xenofobia și

rasismul. Însă elementul esențial este acela că amestecul cultural rezultat din migrație

10

Se pronunţă referitor la accesul Danemarcei, Irlandei, Marii Britanii şi a Norvegiei.

11

***, Avis de la Commission Européenne (Bruxelles, 19.01.1972), Journal officiel des Co m munautés Européennes

(JOCE), 27.03.1972, p.3.

12

***, The European Code of Good Administrative Behaviour, Office for official publications of the European

communities, Luxembourg, 2002.


132


este politizat pe teren, astfel încât evoluțiile multiculturale să conteste dorința de a

atinge frontierele culturale și politice. 13

Șovinismul social este o strategie de introducere a criteriilor de identitate

culturală într-un domeniu în care apartenența este determinată pe baza unor criterii

de politică socială, cum ar fi sănătatea, vârsta și ocuparea forței de muncă. „Accesul

la drepturile sociale și posibilitatea transferului de drepturi între țări sunt instrumente

cheie de integrare socială atât a societății interne, cât și a UE” 14 .

Instituțiile UE au urmărit controlul conduitei guvernelor UE care amenință

statul de drept și drepturile omului, inclusiv prin acțiuni de asigurare a respectării

legislației în cadrul Curții de Justiție a UE și au discutat despre noi mecanisme pentru

a permite guvernelor UE să țină cont de astfel de încălcări.

Guvernanța instituțională în materie de migrație la nivel local a implicat

lansarea unor grupuri operative ad-hoc, sesiuni de informare și conferințe privind

aspectele legate de migrație și dezvoltare. De exemplu, Zagrebul, făcând parte din

Croația unitară și indivizibilă, cu o guvernare centralizată a migrației, și-a limitat

în mare măsură rolul în migrații la una dintre cele care implementează politicile de

migrație federale impuse. Cu toate acestea, odată cu creșterea fluxurilor de migrație

și refugiați, Zagrebul a organizat o conferință privind integrarea imigranților în

orașele Europei, împreună cu municipalitatea Treviso din Italia. Scopul a fost acela

de a oferi o platformă pentru diferite părți interesate pentru a face schimb de bune

practici în ceea ce privește integrarea migranților și a refugiaților în comunitățile

locale.

Sosirea unui număr semnificativ de persoane care solicită azil în UE în 2015

și 2016 a determinat eforturi sporite de implicare a autorităților locale și regionale

în asistarea și integrarea migranților. Includerea migranților și refugiaților este o

temă prioritară în Agenda urbană a UE 15 . În cadrul acesteia, Parteneriatul privind

incluziunea migranților și a refugiaților 16 a publicat un plan de acțiune fără caracter

obligatoriu care propune acțiuni pentru o mai bună legiferare, finanțare și cunoaștere. 17

Comparativ cu anul 2016, în UE, în anul 2017 numărul solicitanților de azil a

scăzut. Cu toate acestea, asigurarea unor locuințe adecvate și accesibile rămâne una

dintre principalele provocări pentru comunitățile locale. Alte provocări recurente

includ abordarea răspunsurilor sociale negative, susținerea integrării (sociale),

furnizarea educației și prevenirea segregării școlare, furnizarea asistenței medicale

13

M., Martiniello, Sortir des Ghettos Culturels , Paris: Presses de Sciences Po, 1977, p.14.

14

J., Donzelot, L’invention du social. Essai sur le déclin des passions politiques, Editions du Seuil, Paris, 1994, p.

34.

15

Agenda urbană a UE, lansată în mai 2016 odată cu Pactul de la Amsterdam, caută soluții la problemele cu care

se confruntă orașele prin stabilirea de parteneriate între Comisie, organizațiile UE, guvernele naționale, autoritățile

locale și părți interesate precum organizațiile neguvernamentale.

16

Parteneriatul Agendei urbane a UE privind incluziunea migranților și a refugiaților reunește orașe, țări din UE, Co-

Parteneriatul Agendei urbane a UE privind incluziunea migranților și a refugiaților reunește orașe, țări din UE, Comisia

Europeană și organizații ale societății civile cu scopul de a dezvolta acțiuni comune de promovare a integrării.

17

***, European Union Agency for fundamental rights (FRA), Current migration situation in the EU: impact on

local communities (update), February 2018, p. 3.



și abordarea tranziției de la educație la angajare.

Răspunsurile naționale la migrațiile internaționale au inclus politicile privind

imigrația, emigrarea, solicitarea de azil și primirea și integrarea refugiaților, printre

altele. Firul comun a fost preocuparea pentru securitatea națională și ordinea publică.

În consecință, gestionarea controlului la frontiere, acordurile de cooperare dintre

țări terțe, politicile restrictive în materie de vize, punctele de acces și alte politici de

descurajare aferente a umbrit alte aspecte ale fenomenului migraționist, cum ar fi

diversitatea culturală și dezvoltarea favorabilă incluziunii, inclusiv serviciile publice

favorabile incluziunii și protecția drepturilor migranților. 18

La frontierele UE au ajuns în 2019 puțin sub 101.000 de persoane până la

jumătatea lunii noiembrie, majoritatea pe mare. Guvernele UE s-au concentrat în

continuare pe sigilarea frontierelor, inclusiv prin impulsuri ilegale raportate de la

frontierele UE, printre care se numără Croația, Grecia, Ungaria, România, Polonia

și Spania.

Scăderea accentuată a numărului de nave care sosesc din Maroc și Libia pare

legată de cooperarea intensificată în domeniul migrației de către instituțiile UE și

statele membre, în ciuda preocupărilor cu privire la tratamentul migranților și a

solicitanților de azil din ambele țări.

O creștere a numărului de ambarcațiuni care ajung în insulele grecești a

subliniat lipsa unui sistem funcțional de partajare echitabilă a responsabilităților între

membrii UE și eșecul Greciei de a proteja drepturile solicitanților de azil pe teritoriul

său. Această creștere a atras atenția și asupra acordului de control al migrației din

2016 cu Turcia.

În general, situația migrației pe toate rutele a revenit la niveluri de dinainte

de criză, sosirile în septembrie 2019 fiind cu aproximativ 90% mai scăzute decât

în septembrie 2015. Dar situația rămâne volatilă. În primele opt luni ale anului

2019, la frontierele externe ale UE au fost detectate aproximativ 70.800 de treceri

neregulamentare ale frontierei. În plus, la 7 octombrie 2019, aproape 1,100 de

migranți au fost raportați ca fiind morți sau dispăruți la traversarea Mediteranei 19 .

La începutul anului curent, pandemia COVID-19 a afectat procedurile

pentru a solicita și obține permisele de ședere și de muncă, deoarece birourile

guvernamentale și-au redus serviciile sau au fost închise în acest timp. Mai mult,

incertitudinea economică legată de pandemie poate avea un impact asupra cererii

de permise de muncă, având în vedere că în unele țări, mulți medici, asistente și

îngrijitori sunt imigranți. Guvernul portughez a făcut un pas important în asigurarea

accesului tuturor migranților la asistența medicală și la alte servicii necesare în acest

timp. Guvernul a anunțat că imigranților și solicitanților de azil care aveau cereri

18

H., Koff, “Diaspora Philanthropy in the Context of Policy Coherence for Development: Implications for the post-

2015 Sustainable Development Agenda”, International Migration 55, 01.02.2017, p. 8.

19

***, European Commission, Progress report on the Implementation of the European Agenda on Migration, Communication

from the Commission to the European Parliament, the European Council and the Council Progress report

on the Implementation of the European Agenda on Migration, Brussels, 16.10.2019.



pendinte pentru permisele de ședere (în momentul în care guvernul a declarat stare

de urgență) li se va acorda permisiunea de ședere temporară.

În prezent, migrația este un punct nodal în domeniul securității interne. Este

un aspect esențial care facilitează legătura dintre practicile de securitate profesională

în domeniu și punerea în aplicare la scară mai largă a unor acte normative și politice

privind migrația. „migrația” și etichetele aferente, precum „străin” și „solicitant

de azil”, reprezintă semnificații puternice din punct de vedere politic în Europa

contemporană.

Concluzii

Ca urmare a recesiunilor economice succesive și a creșterii șomajului de la

începutul anilor ’70, lupta pentru distribuția bunurilor sociale, cum ar fi locuințe,

îngrijire medicală, prestații de șomaj, locuri de muncă și alte servicii sociale a devenit

mai competitivă. Lipsa face ca imigranții și solicitanții de azil să fie rivali pentru

cetățenii naționali pe piața muncii și concurenții în distribuirea bunurilor sociale.

Proiectul de Integrare Europeană care a devenit Uniunea Europeană s-a

transformat și continuă să se transforme izometric cu statele sale membre. În mai mult

de 60 de ani de cooperare, a apărut un sistem politic și administrativ pe mai multe

niveluri, care se caracterizează prin inovație și imitație instituțională, fragmentare

și integrare organizațională, precum și continuitate și schimbare instituțională.

Desigur, orice sistem politic tinde să se adapteze, mai mult sau mai puțin eficient, la

schimbarea mediilor tehnice, socioeconomice și culturale.

Importanța sistemelor, structurilor și dinamicii administrative este adesea

acordată în perioadele istorice de stabilitate. Un factor necesar pentru construirea

ordinii politice este crearea unor instituții comune, inclusiv a unui congres permanent

independent al guvernelor naționale care servește interesului comun. Cu toate

acestea, în perioadele de criză, acordurile politice și administrative existente tind

să fie supuse dezbaterii, contestării și cererilor de reformă majoră. Perioadele de

turbulențe sunt uneori însoțite și de apeluri la soluții politice preexistente.

Conceptul de spațiu administrativ european denotă că, dincolo de cerințele

legale, sistemele administrative naționale trebuie să ia în considerare o serie de

cerințe funcționale necesare. Noțiunea de spațiu administrativ se referă la o realitate

administrativă în care cerințele practice și ferestrele de oportunitate stabilesc un anumit

număr de constrângeri, dar și stimulente strategice. Realizarea spațiul de libertate

securitate și justiție, înseamnă, în special, funcționarea administrațiilor naționale

într-o manieră coordonată conform regulilor, procedurilor și principiilor comune,

depășirea rezistenței existente și evitarea disfuncționalităților și discrepanțelor care

apar între țări. Obiectivul de a face Uniunea Europeană un spațiu comun de libertate,

securitate și justiție completează procesul de integrare europeană, atât pe plan intern,

134



cu eliminarea barierelor sau obstacolelor interne, cum ar fi absența controalelor

asupra persoanelor la frontierele interne și pe plan extern, în special prin dezvoltarea

unei politici comune privind azilul, imigrația și frontierele externe.

Apariția unui spațiu administrativ european ia astfel forma schimbului

de informații între parlamentele naționale, dar și al un dialog între parlamentele

naționale și Comisia Europeană.

Bibliografie

1. Hofmann (Herwig C.H), « Mapping the European Administrative Space »,

West European Politics, Volume 31, Issue 4 July 2008.

2. *** European Principles for Public Administration, SIGMA Papers no.27,

Paris, 1999.

3. Asso M., Limongelli F., Pennella G., Russo V., European Constitution and

Administrative Reform: The Italian Case

4. ***, Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, 2008, p.

15.

5. Studiu, A New Space for Public Administrations and Services of General

Interest in an Enlarged Union, Luxemburg, 08.06. 2005, p.9.

6.***, Avis de la Commission Européenne (Bruxelles, 19.01.1972), Journal

officiel des Co m munautés Européennes (JOCE), 27.03.1972, p.3.

7. ***, The European Code of Good Administrative Behaviour, Office for

official publications of the European communities, Luxembourg, 2002.

8. M., Martiniello, Sortir des Ghettos Culturels , Paris: Presses de Sciences

Po, 1977, p.14.

9. J., Donzelot, L’invention du social. Essai sur le déclin des passions

politiques, Editions du Seuil, Paris, 1994, p. 34.

10. H., Koff, “Diaspora Philanthropy in the Context of Policy Coherence for

Development: Implications for the post-2015 Sustainable Development Agenda”,

International Migration 55, 01.02.2017, p. 8.

11. ***, Treaty on European Union, The European Code of Good Administrative

Behaviour, Office for official publications of the European communities, Luxembourg,

2002.

12. Bossaert D., Demmke C., Nomden K., Civil Services in the Europe of



Fifteen. Trends and New Developments, Maastricht: European Institute of Public

Administration, 2001.

13. Elisabeta Slabu, Buna administrare în spațiul administrativ european,

Editura C.H. Beck, ISBN 978-606-18-0739-0,12.02.2018.

14. ***, European Union Agency for fundamental rights (FRA), Current

migration situation in the EU: impact on local communities (update), February

2018, p. 3.

15. Knill (Christoph), The EU’s Impact on Domestic Policies: Perspectives for

Future Research, CONNEX Report Series, Vol. 9, 2008.

16. March J. G., Olsen Johan P., Rediscovering Institutions, New York, Free

press, 1989.

17. Hooghe Lisbeth, Marks Gary, Multi-level Governance and European

Integration, Lanham: Rowman and Littlefield, 2001.

18. ***, European Commission, Progress report on the Implementation of

the European Agenda on Migration, Communication from the Commission to the

European Parliament, the European Council and the Council Progress report on the

Implementation of the European Agenda on Migration, Brussels, 16.10.2019.

19. Curtin, M. Egeberg, Towards a New Executive Order in Europe?, Special

Issue of West European Politics nr. 31 (4), 2008.

20. Ani Matei, Extinderea Spațiului Administrativ European. Procese și bune

practice, Editura Economică, ISBN 978-973-709-799-6, 2016.

136



EFECTELE MIGRAȚIEI ÎN SPAȚIUL

ADMINISTRATIV AL UNIUNII

EUROEPNE

MIGRATION IMPACT WITHIN THE

EUROPEAN ADMINISTRATIVE SPACE

Rezumat

Ana-Raluca STAN 1

Noțiunea de Spațiul Administrativ European provoacă discuții aprinse

în mediile științifice, politice și administrative. În acest domeniu, cercetarea

nu se concentrează pe clarificarea și analizarea caracteristicilor Spațiului

Administrativ European, ci vizează căutarea acestei noțiuni și demonstrarea

capacității existenței sale.

Uniunea Europeană este interesată în a se asigura că fiecare

administrație națională oferă o capacitate administrativă comparabilă prin

calitatea serviciilor publice și profesionalismul funcționarilor publici. În

același timp, statele europene sunt caracterizate de o istorie instituțională lungă

și variată, cu traiectorii diferite în evoluția lor. Din acest motiv, structurile și

reglementările administrației publice variază de la un stat membru la altul,

iar un set de principii comune le poate ghida către convergența și performanța

administrativă.

Cuvinte-cheie: migrație; Uniunea Europeană; Spațiul Administrativ

al Uniunii Europene; guvernanța instituțională; acquis comunitar;.

Abstract

The European Administrative Space (EAS) concept is causing lengthy

debates in scientific, political and administrative contexts. Regarding this

area, research does not focus on clarifying and analysing the characteristics

of the European Administrative Space, but aims at searching this concept and

1

Ph.D. student, “Carol I” National Defence University, Bucharest, Romania, E-mail: stan.raluca@unap.ro



demonstrating its existence.

One of European Union concern is to establish that each national

administration provides equivalent administrative capacity through public

services quality and the professionalism of public officials. At the same time,

European countries are characterized by a long and varied institutional history,

with different paths in their evolution. For this reason, public administration

structures and regulations vary from one Member State to another, and a

selection of common principles can conduct them toward administrative

convergence and performance.

Keywords: migration; the European Union; the EU Administrative

Space; institutional governance; the acquis Communautaire;

Introduction

E

urope has been a crossroads of human mobility since the earliest times.

Throughout history, the region has been a central part of the global

migration systems, its states have contributed to the creation and shaping, mainly

through mercantilist and colonial expansions. Europe also plays a crucial role in

developing a set of rules and regulations governing human mobility in the region.

By the end of World War II, most migration was in and from Europe. More

specifically, in the 19th and the first half of the 20th century, Europe was a continent

of net emigration with massive flows, especially along the transatlantic route, a

migratory channel that became established in the context of the colonial expansion

of the previous centuries and the slave trade. Since the mid-20th century, Europe has

consistently become a region of net immigration, with the main features of successive

waves of immigration.

Immigration, along with the unpredictability of major damages caused by

terrorism, has become the greatest concern of European Union citizens following

the large increase in the number of people seeking protection in Europe in 2015. The

sharp increase in the number of asylum seekers has created administrative, reception,

border control and financial challenges in several EU countries and has required

urgent changes in national and European policies, institutions and instruments related

to migration. A specific response was an increase in EU funding for migration-related

issues and an extension of the scope of EU institutions and agencies in managing

border control and asylum-related issues.

In the early 21st century, EU governance and administration undergo some

significant changes, from concept to reality, showing features that address both

European and national components in an enduring intermend, which is more complex

than other procedures and phenomena specific to a United Europe assembly. The

current study main objective is focused on the substantiation and systemically

138



description the process of affirming and developing the EU administration as a

fundamental pillar of European governance. The EU construction reality prefigures

common hypothesis and doctrines, even requiring a change of perceptiveness,

bringing itself near to public administration and management modern theories. The

EU administration has enlarged at the same time as forging a United Europe 2 on a

distinct area overlapping the EU area in its various stages of enlargement. In a legal

perspective, the EU administration serve from the founding Treaties, from a contextsensitive

ground that contains relatively few direct and explicit statements, but which

makes use of European principles and culture, mainly regarding the Member States,

inclusioning international developments in public management.

Principles and values are the foundations of good governance, shaping

behaviour in public administration. They provide a clear direction, but only if

they are accepted, adopted and widely applied in practice. Each administration

operates with its own set of values, which are revealed in the daily provision of

public policies and services. Where they are involved and untested, they become

the aggregation of the behaviour and performance of each official, which presents

the risk of inconsistencies, uncertainty and instability. Where explicit and codified,

they become common, not personal, sometimes supported by training workshops

or discussions with staff and possibly also surveillance mechanisms to keep them

functioning. Sets of values should be able to survive changes in government.

According to Professor Herwig C. H. Hofmann 3 , the term European

Administrative Space is often used to describe the Community law application,

as well as the Europeanization of national administrative law. In fact, that notion

goes beyond the cooperation forms established by Brussels and the Member States

agencies for the Community law implementation. The European institutions, like

the Member States, are not only subjects of Community law, but also its source and

means of its application.

1. The European Administrative Space

The concept of the European Administrative Space appears in 1998, proposed

by the Support for Improvement in Governance and Management in Central and

Eastern European Countries (SIGMA) 4 . SIGMA interprets the EAS’s as “the constant

contact between civil servants of the EU Member States and the Commission, the call

to develop and implement the acquis communautaire at equivalent standards of trust

throughout the Union, the need for a single administrative justice system for Europe

and the sharing of principles and values public administration have led to a certain

2

The United States of Europe (EUS) is a name given to several similar hypothetical scenarios for the unification

of Europe, as a single European nation and as a single federation of states, similar to the United States of America.

3

Herwig C. H. Hofmann is Professor of European and Transnational Public Law at the University of Luxembourg..

4

*** European Principles for Public Administration, SIGMA Papers no.27, Paris, 1999.


140


convergence between national administrations” 5 .

Determining the essence and characteristics of SAE is difficult because it is

evolving, not exactly uniform. The adoption of the European Constitution would

have marked a significant, but not a crucial, stage in the establishment of the EAS 6 .

The EU administration legal basis is found in the European Union constitutive

treaties. The acceptance of these regulations as a basis for EU administration envisages

a European deeper philosophy of integration based on “the cultural, religious

and humanist heritage of Europe, from which universal values that constitute the

inviolable and inalienable rights of the person have developed, as well as freedom,

democracy, equality and the rule of law…” 7 as set out in the Treaty on European

Union (TEU). The same Treaty stipulates for the will of EU Member States to

“strengthen the democratic character and effectiveness of the institutions functioning,

so as to enable them to better fulfil, within a single institutional framework, the tasks

entrusted to them, and continue the process of creating an ever closer Union between

Europe’s nations, where decisions are taken as closely as possible to the citizens, in

accordance with the principle of subsidiarity” 8 .

The EU does not have a unique administrative model. Member States have

retained national peculiarities as well as national patterns of public administration. The

EAS is an abstract and vague construction, at the same time, the public administration

convergence within the EU is a broad and open issue, but without any empirical

arguments so far.

The issue of a unique administrative space, largely, arises due to placing on

the agenda of the acceptance of new states in the EU. It is considered that “there

is no point in questioning the existence of the European Administrative Model and

the Community Model of the public service. Rather, this is a matter limited to the

streamlining of Europeanization for the two subsequent areas of enlargement of

the Union to 25 Members States and the prospect of Bulgaria and Romania future

integration” 9 .

European Administrative Space is gradually being formed on the national

administrations interdependence and the EU institutions. EAS’s materialization

shape is diverse and includes two components:

- regulatory, acquis communautaire and decisions of the European Court of

Justice;

- informal and refers to the diversity of intra-European relations, such as the

participation of national administration in EU decision-making, cooperation between

national administrations in the EU policy implementation.

5

Idem.

6

Asso M., Limongelli F., Pennella G., Russo V., European Constitution and Administrative Reform: The Italian

Case, Centre for Administrative Innovation in the Euro-Mediterranean Region.

7

Consolidated version of the Treaty on European Union, 2008, p. 15.

8

Ibidem, p.16

9

Studiu, A New Space for Public Administrations and Services of General Interest in an Enlarged Union, Luxemburg,

08.06. 2005, p.9.



The key role standing at the foundation of EAS lies in so-called ‘acquis

communautaire’ criteria.

In accordance with the opinion of the European Commission of 19 January

1972 10 , the acquis communautaire is described as follows: „considering that the

applicant States, when becoming a Member of the community, fully accept the Treaties

and their political ends, decisions of all kinds come into effect after the entry into force

of the Treaties and the options they have taken in the field of community development

and strengthening; whereas, in particular, that the legal order established by the

community constituent treaties is essentially characterized by the direct applicability

of all its provisions and of all acts established by the community institutions, the

primary character of community law over national provisions which contravene

them and the existence of procedures ensure community law uniform interpretation,

adhesion to the community implies recognition of these rules binding nature and their

compliance is essential to ensure the effectiveness and unity of community law” 11 .

The EU’s administrative space can be perceived as an action of institutionalizing

common administrative capacity. Despite progress in nowadays studies on the EAS,

however, there is still no broad comprehension of its definition, mechanisms and

importance.

At European level, one element of the EAS is the „The European Code of Good

Administrative Behaviour” adopted by the European Parliament in September 2001,

which sets „out the relations model between the EU institutions and its officials, on

the one hand, and with the public, on the other. The Code includes the principles of

good administrative behaviour – legality, absence of discrimination, proportionality,

absence of misuse of power, impartiality and independence, objectivity, legitimate

predictability, consecutive and consultation, justice, amity, etc.” 12

2. Migration – as a „disruptive factor” in EAS

Migration policy, at every level is being developed, must address the reality

that European countries have become immigration countries. Border control and, by

extension, the internal security issue created a cultural dimension in the EU.

Political transposition of cultural identity involves a combination of issues,

including multiculturalism, European identity, nationalism, xenophobia and

racism. But the key is that cultural interference resulting from migration is politicized

on the ground so that multicultural developments challenge the desire to achieve

cultural and political borders. 13

10

It regards the access by Denmark, Ireland, the United Kingdom and Norway.

11

***, Avis de la Commission Européenne (Bruxelles, 19.01.1972), Journal officiel des Co m munautés Européennes

(JOCE), 27.03.1972, p.3.

12

***, The European Code of Good Administrative Behaviour, Office for official publications of the European

communities, Luxembourg, 2002.

13

M., Martiniello, Sortir des Ghettos Culturels , Paris: Presses de Sciences Po, 1977, p.14.


142


Social chauvinism is a strategy for introducing cultural identity criteria in an

area where membership is determined on the basis of social policy aspects such as

health, age and employment. „Access to social rights and the possibility of transfer

of rights between countries are key tools for the social integration of both domestic

society and the EU” 14 .

The EU institutions have monitored the managing of EU governments issue

threats regarding the rule of law and human rights, including through enforcement

in the EU Court of Justice, and debated upon new mechanisms to enable EU

governments to take account of such violations.

Institutional governance on migration at local level involved the launch of adhoc

task forces, briefings and conferences on migration and development issues. For

example, Zagreb, part of a unitary Croatia with centralized migration governance,

has largely limited its role in migration to one that implements the imposed federal

migration policies. However, as migration and refugee flows increased, Zagreb

organized a conference on the immigrant’s integration into European cities, together

with the Italian municipality of Treviso. The aim was to provide a platform for

various interested parties to exchange best practices on the integration of migrants

and refugees into local communities.

The arrival of significant numbers of people seeking asylum in the EU in

2015 and 2016 prompted increased efforts to involve local and regional authorities

in assisting and integrating migrants. Inclusion of migrants and refugees is a priority

theme in the Urban Agenda for the EU 15 . Within it, the Partnership on Inclusion of

migrants and refugees 16 published a non-binding action plan proposing actions for

better regulation, funding and knowledge 17 .

In 2017, compared to the previous year, the number of asylum seekers, in the

EU, decreased. However, ensuring suitable and affordable accommodation remains

a major challenge for local communities. Other challenges include addressing

negative social responses, supporting (social) integration, providing education and

preventing school segregation, providing healthcare, and addressing the transition

from education to employment.

National responses to international migration included policies on immigration,

emigration, and asylum applications and reception and refugees integration, among

others. The common thread was a concern for national security and public order. As

14

J., Donzelot, L’invention du social. Essai sur le déclin des passions politiques, Editions du Seuil, Paris, 1994, p.

34.

15

The Urban Agenda for the EU was launched in May 2016 with the Pact of Amsterdam. It represents a new multilevel

working method promoting cooperation between Member States, cities, the European Commission and other

stakeholders in order to stimulate growth, liveability and innovation in the cities of Europe and to identify and successfully

tackle social challenges.

16

The EU Urban Agenda Partnership on the Inclusion of Migrants and Refugees brings together cities, EU countries,

the European Commission and civil society organizations with the objective to propose and implement ways

for better managing the integration of migrants and refugees considering in particular cities’ challenges and needs.

17

***, European Union Agency for fundamental rights (FRA), Current migration situation in the EU: impact on

local communities (update), February 2018, p. 3.



a consequence, border control management, cooperation agreements between third

countries, restrictive visa policies, access points and other related deterrent policies

have overshadowed other aspects of the migration phenomenon, such as cultural

diversity and inclusive development, including public services and protection of

migrants’ rights 18 .

In 2019 by mid-November, below 101,000 people reached the EU’s borders,

most at sea. EU governments continued to focus on securing borders, counting

through illegal impulse reports from EU borders, which involves Croatia, Greece,

Hungary, Romania, Poland and Spain.

The sharp decrease in the number of vessels arriving from Morocco and Libya

seems linked to the increased cooperation on migration by the EU institutions and

Member States, regardless of concerns about the migrants’ treatment and asylum

seekers from both regions.

The increase number of vessels approaching the Greek islands has highlighted

the lack of a functioning system of fair burden-sharing between EU members and

Greece’s failure to protect the rights of asylum seekers on its territory. This worsening

also drew attention to the migration control agreement with Turkey from 2016.

Overall, the migratory situation across all routes has returned to pre-crisis

levels, with the arrivals in September 2019 around 90% lower than in September

2015. But the situation remains volatile. In the first eight months of 2019, around

70,800 irregular border crossings were detected at the EU’s external borders.

Moreover, as of 7 October 2019 almost 1,100 migrants have been reported dead or

missing while crossing the Mediterranean 19 .

Earlier this year, the COVID-19 pandemic affected procedures to apply for

and obtain residence and work permits, as government offices have reduced their

services or have been closed during this time. Moreover, economic uncertainty

related to pandemic can have an impact on the demand for work permits, given that

in some countries many doctors, nurses and carers are immigrants. The Portuguese

Government has taken an important step in ensuring that all migrants have access to

healthcare and other services needed during this time. The government announced

that immigrants and asylum seekers who had pending applications for residence

permits (when the government declared an emergency) would be granted temporary

residence permission.

Currently, migration is a key point in the internal security field. It is an essential

stepping stone that facilitates the link between professional security practices in the

field and the wider implementation of migration regulations and policies. “Migration”

and related labels, such as “foreigner” and “asylum seeker”, are politically strong

18

H., Koff, Diaspora Philanthropy in the Context of Policy Coherence for Development: Implications for the post-

2015 Sustainable Development Agenda, International Migration 55, 01.02.2017, p. 8.

19

***, European Commission, Progress report on the Implementation of the European Agenda on Migration, Communication

from the Commission to the European Parliament, the European Council and the Council Progress report

on the Implementation of the European Agenda on Migration, Brussels, 16.10.2019.


meanings in contemporary Europe.

Conclusions


As a result of successive economic recessions and rising unemployment in

the early 1970s, the struggle for the distribution of social goods such as housing,

health care, unemployment benefits, jobs and other social services has become more

competitive. The lack makes immigrants and asylum seekers rivals for nationals in

the labour market and competitors in the distribution of social goods.

The European Integration Project that has become the European Union has

transformed and continues to transform isometrically with its Member States. In more

than 60 years of cooperation, a multi-level political and administrative system has

emerged, characterized by innovation and institutional imitation, fragmentation and

organizational integration, as well as continuity and institutional change. Of course,

any political system tends to adapt, more or less efficiently, to changing technical,

socio-economic and cultural environments.

The importance of systems, structures and administrative dynamics is often

given in historical periods of stability. A necessary factor in building political order

is the creation of common institutions, including a permanent independent congress

of national governments that serves the common interest. However, in times of crisis,

existing political and administrative agreements tend to be subject to debate, challenge

and calls for major reform. Periods of turbulence are sometimes accompanied by

calls for pre-existing political solutions.

The European Administrative Space concept means that, in addition to legal

requirements, national administrative systems must take into account a number of

necessary functional requirements. The notion of administrative space refers to an

administrative reality in which practical requirements and windows of opportunity

establish a number of constraints, but also strategic incentives. Achieving the area of

freedom, security and justice (AFSJ) means, in particular, the national administrations

functioning in a coordinated manner in accordance with common rules, procedures

and principles, overcoming existing resistance and avoiding dysfunctions and

discrepancies that arise between countries. The objective of making the European

Union a common area of freedom, security and justice complements the process of

European integration, internally by removing internal barriers or obstacles and the

absence of controls on persons at internal borders and externally, in particular by

developing a policy common rules on asylum, immigration and external borders.

The emergence of a European administrative space thus takes the information

exchange form between national parliaments, but also of a dialogue between national

parliaments and the European Commission.

144


Bibliography


1. Hofmann (Herwig C.H), « Mapping the European Administrative Space »,

West European Politics, Volume 31, Issue 4 July 2008.

2. *** European Principles for Public Administration, SIGMA Papers no.27,

Paris, 1999.

3. Asso M., Limongelli F., Pennella G., Russo V., European Constitution and

Administrative Reform: The Italian Case

4. ***, Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, 2008, p.

15.

5. Studiu, A New Space for Public Administrations and Services of General

Interest in an Enlarged Union, Luxemburg, 08.06. 2005, p.9.

6. ***, Avis de la Commission Européenne (Bruxelles, 19.01.1972), Journal

officiel des Co m munautés Européennes (JOCE), 27.03.1972, p.3.

7. ***, The European Code of Good Administrative Behaviour, Office for

official publications of the European communities, Luxembourg, 2002.

8. M., Martiniello, Sortir des Ghettos Culturels , Paris: Presses de Sciences

Po, 1977, p.14.

9. J., Donzelot, L’invention du social. Essai sur le déclin des passions

politiques, Editions du Seuil, Paris, 1994, p. 34.

10. H., Koff, “Diaspora Philanthropy in the Context of Policy Coherence for

Development: Implications for the post-2015 Sustainable Development Agenda”,

International Migration 55, 01.02.2017, p. 8.

11. ***, Treaty on European Union, The European Code of Good Administrative

Behaviour, Office for official publications of the European communities, Luxembourg,

2002.

12. Bossaert D., Demmke C., Nomden K., Civil Services in the Europe of

Fifteen. Trends and New Developments, Maastricht: European Institute of Public

Administration, 2001.

13. Elisabeta Slabu, Buna administrare în spațiul administrativ european,

Editura C.H. Beck, ISBN 978-606-18-0739-0,12.02.2018.

14. ***, European Union Agency for fundamental rights (FRA), Current

migration situation in the EU: impact on local communities (update), February 2018,

p. 3.

15. Knill (Christoph), The EU’s Impact on Domestic Policies: Perspectives for

Future Research, CONNEX Report Series, Vol. 9, 2008.

16. March J. G., Olsen Johan P., Rediscovering Institutions, New York, Free

press, 1989.

17. Hooghe Lisbeth, Marks Gary, Multi-level Governance and European

Integration, Lanham: Rowman and Littlefield, 2001.

18. ***, European Commission, Progress report on the Implementation of



the European Agenda on Migration, Communication from the Commission to the

European Parliament, the European Council and the Council Progress report on the

Implementation of the European Agenda on Migration, Brussels, 16.10.2019.

19. Curtin, M. Egeberg, Towards a New Executive Order in Europe?, Special

Issue of West European Politics nr. 31 (4), 2008.

20. Ani Matei, Extinderea Spațiului Administrativ European. Procese și bune

practice, Editura Economică, ISBN 978-973-709-799-6, 2016.

146



REFUGIEREA POLONEZILOR –

O MISIUNE A JANDARMERIEI ÎN

PERIOADA 1939-1941

THE REFUGE OF POLISH –

A GENDARMERIE MISSION

BETWEEN THE YEARS OF 1939-1941

Rezumat

Căpitan drd. Marcel IOAN 1

Lucrarea este rezultatul bazat pe cercetarea și analiza documentelor

de arhivă provenite din fonduri arhivistice precum Inspectoratul General al

Jandarmeriei și Inspectoratele Regionale de Jandarmi, deținute de Arhivele

Naţionale Istorice Centrale, dar și alte izvoare arhivistice. Articolul își

propune să descrie activitatea Jandarmeriei operative în perioada 1939-

1941, în contextul invadării Poloniei, în anul 1939, de către Germania și al

poziționării României față de evenimentele din această perioadă. România

respectă convenția cu Polonia și permite trecerea pe teritoriul său a

materialelor de război destinate sprijinirii acesteia, deschizându-și granițele

pentru refugiații polonezi. Scopul acestui articol este de a evidenția contribuția

Jandarmeriei Române, prin concentrarea efectivelor sale în unele zone ale

țării pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică în condițiile

în care un fenomen accentuat se răspândea – invazia de refugiați civili și

militari polonezi. De asemenea, este necesară reliefarea implicării României

prin aportul Jandarmeriei care era mobilizată pentru a constitui dispozitive

specifice în scopul trierii, dezarmării și direcționării refugiaților polonezi în

locurile care aveau drept destinație - centre de internare. După declararea

mobilizării armatei, în anul 1940, jandarmii au participat activ la evacuarea

din anumite teritorii a populației în condiții de siguranță.

Cuvinte-cheie: jandarm; refugiat; dezarmare; evacuare; război;

1

Universitatea Națională de Apărare „Carol I” București, Școala Doctorală - Domeniul Știinte Militare, ioan.marcel90@yahoo.com



Summary

This work is the result based on the research and analysis of archival

documents from archival funds, such as the General Inspectorate of the

Gendarmerie and the Regional Inspectorates of Gendarmes, held by the

Central National Historical Archives, but also other archival sources. The

article aims to describe the activity of the operative Gendarmerie between

the years of 1939-1941, in the context of the invasion of Poland, in 1939,

by Germany and the positioning of Romania to the events of this period.

Romania respects the agreement with Poland and allows the passage of war

materials to support it in its territory, opening its borders for Polish refugees.

The purpose of this article is to highlight the contribution of the Romanian

Gendarmerie, by concentrating its personnel in some areas of the country, in

order to ensure a climate of public order and safety, under the conditions in

which an increased phenomenon spread - the invasion of Polish civilian and

military refugees. It is also necessary to highlight the involvement of Romania

through the contribution made by the Gendarmerie, which was mobilized to

constitute specific troops for the purpose of sorting, disarming and directing

Polish refugees in the places they were destined for - internment centers.

After declaring the mobilization of the army in 1940, the gendarmes actively

participated in the evacuation of the population from certain territories in safe

conditions.

Keywords: gendarmerie; refugee; disarmament; evacuation; war;

Introducere

A

m ales această temă pentru a sublinia rolul și importanța jandarmilor întrun

moment în care tot continentul european fierbea din punct de vedere

militar, participând în mod activ la campania de sprijinire a refugiaților polonezi.

Cercetarea se bazează pe necesitatea punerii în actualitate a importanţei și rolului

unei instituții militare, precum Jandarmeria, în cadrul sistemului național de apărare.

Actualitatea acestei lucrări constă în faptul că am ales ca obiect de cercetare

perioada 1939-1941, când România, în urma pactului cu Polonia, oferă posibilitatea

cetățenilor acesteia de a se refugia, la această activitate fiind implicată instituția

jandarmeriei care a fost mobilizată pentru asigurarea măsurilor de siguranță pe

timpul desfășurării campaniei.

De asemenea, am dorit să evidenţiez faptul că jandarmii au fost pregătiți ca, în

orice moment, să preia și să execute orice activitate care implică măsuri de apărare

a țării. Pentru menținerea integrității teritoriale a statului și a suveranității acestuia,

148



comandanții au luat măsuri atât pentru a participa la apărarea granițelor țării cât și

pentru evitarea invaziilor neregulate ale militarilor sau civililor polonezi pe teritoriul

românesc.

Această lucrare este rezultatul unei cercetări a documentelor de arhivă din

cadrul Arhivelor Naționale Istorice Centrale, precum și consultării unor lucrări de

specialitate în domeniul apărării naționale: spre exemplu: Mihalache Vasile, Suciu

Ioan, Jandarmeria Romȃnǎ. Pagini dintr-o istorie nescrisǎ 1850-1948.

Din cercetarea documentelor de arhivă, reiese faptul că această instituție

avea un rol important în ceea ce, azi, numim sistemul național de apărare, pentru

menținerea ordinii și siguranței publice în mediul rural și urban, în apărarea vieții și

integrității persoanelor, bunurilor acestora, indiferent de statutul fiecărei persoane.

Din cauza situației internaționale și a condițiilor interne, s-a impus ca forțe

din cadrul Jandarmeriei să participe la o concentrare masivă și să fie dislocate în

diferite zone ale țării, acolo unde situația o impunea, chiar dacă unele subunități erau

dislocate departe de zonele de reședință.

Pentru asigurarea măsurilor de ordine, comandanții zonelor de internare

trebuiau să ia legătura cu organele Jandarmeriei, pentru cazarea refugiaților polonezi

pe care îi primeau de la Comandamentul zonei de triere Cernăuți, formațiunilor de

jandarmi fiindu-le atribuite diferite sarcini. Îndeplinirea acestei misiuni presupunea

atât organizarea, cât și executarea, de către Jandarmerie, a unor măsuri și acțiuni

variate și dinamice, în funcție de specificul fiecăreia. Jandarmii, care participau la

executarea misiunilor, nu puteau lua măsuri de constrângere, întrucât polonezii nu

aveau calitatea de prizonieri, aceștia fiind liberi și aveau ca obligație respectarea

legislației statului român.

Trebuie să subliniem faptul că militarii (ofițeri și trupă) care au făcut parte

din armata poloneză, fie ca ofițeri activi și trupă sub arme, fie ca ofițeri de rezervă

și trupă mobilizată, nu erau considerați prizonieri de război, ci refugiați pe teritoriul

statului român ai unei armate beligerante. Astfel, ca țară neutră, în baza prevederilor

art. 11-14 ale Convenției de la Haga, referitoare la refugiații armatelor beligerante pe

teritoriu țărilor neutre, România era obligată, să înceapă pregătirea pentru acordarea

azilului necesar refugiaților polonezi.

Jandarmeria și refugiații polonezi

În contextul atacării Poloniei de către Germania la data de 1 septembrie

1940, autoritățile românești au fost nevoite să ia măsuri urgente prin care să declare

neutralitatea României, în condițiile în care războiul se apropia din ce în ce mai mult

de granițele țării 2 . Ținând cont de faptul că exista o convenție politică și militară cu

Polonia din anul 1921, reînnoită în anii 1926 și 1931, România a respectat această

convenție și a permis trecerea pe teritoriul său a materialelor de război destinate

2

Ilie, Nuțu, Jandarmeria 1918-1940, Editura Cadrelor Didactice, Suceava, 2002, p. 87.


150


sprijinirii Poloniei, deschizându-și granițele pentru refugiații polonezi.

În urma agravării situației internaționale prin integrarea trupelor germane în

Ceho-Slovacia, încep concentrările, astfel că Centrele de Instrucție concentrează 3

Batalioanele de poliție 4 conform Ordinului M.St.M. nr. 9400/939 iar Centrul de

Instrucție 5 Jandarmi concentrează Detașamentul de Pază Cernavodă.

Pentru menținerea ordinii în Maramureș, Compania Mobilă Cluj, un număr de

2 plutoane din cadrul Batalionului 11 Jandarmi, două companii pușcași și o Companie

mitralieră au fost dislocate la Sighetul Marmației, unde s-a format detașamentul

Sighet sub comanda lt. col. Alexandru Ionescu, din Inspectoratul Jandarmi Someș.

Concentrările de instrucție pentru ofițeri se desfășurau în serii de câte 20 de

zile, începând cu data de 20 mai 1939. Starea de concentrare se făcea succesiv, în

serii de câte 400 de oameni la centrele de instrucție. Ca ordine stabilită, se începea

cu contingentul 1935, care aparținea centrelor de instrucție din cadrul Inspectoratelor

Regionale de Jandarmi, concentrându-se prima dată cei care încadrau formațiunile de

poliție, pentru ca, după epuizarea acestora, să se concentreze cei de la formațiunile

teritoriale 5 .

În conformitate cu Ordinul Comandantului Corpului de Jandarmi nr. 1306 din 10

iunie 1939 și în baza noii Legi a Jandarmeriei 6 , Inspectoratul General al Jandarmeriei

a luat denumirea, pe data de 20 iunie 1939, de Comanda Corpului de Jandarmi, iar

Inspectoratele Regionale de Jandarmi, denumirea de Regimente de Jandarmi 7 . Astfel,

în ceea ce privește organizarea, Jandarmeria era formată din unitățile teritoriale,

având posturi, secții, sectoare, legiuni de jandarmi, regimente, formațiuni mobile

speciale, centre de instrucție, școli, servicii, depozite și ateliere. Se revine din nou

la organizarea pe regimente. 8 Șefii de posturi îndeplineau funcția de comandanți

de garnizoană și exercitau controlul asupra șefilor de garnizoană din raza postului

respectiv. Acesția aveau autoritatea asupra tuturor subordonaților care aparțineau

vreunui element al armatei și aduceau la îndeplinire ordinele pe care le primeau

de la autoritățile militare. Pentru asigurarea, pregătirea și executarea lucrărilor de

mobilizare, șeful de post avea atribuții prevăzute de legile și regulamentele militare. 9

În urma ocupării Poloniei de către armata germană și pentru a se evita invazia

în mod neregulat a populației civile, militare și trupei armatei, Jandarmeriei i s-au

încredințat mai multe misiuni printre care:

- se admitea intrarea în țară a populației civile numai după efectuarea unui

control al actelor, iar al unităților militare numai după ce erau dezarmate la frontieră;

3

În anul 1939, prin Ordinul de Zi nr. 43/1939 este înființat Serviciul Juridic, organ consultativ pentru toate

formațiunile de jandarmi.

4

Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dos. 66/1939, f.2.

5

Ibidem, f.6.

6

„Monitorul Oficial” nr. 126 din 1939.

7

Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Inspectoratele Regionale de Jandarmi, dos. 192, f. 134.

8

Vasile, Mihalache, Ioan, Suciu, Jandarmeria Romȃnǎ. Pagini dintr-o istorie nescrisǎ 1850-1948, Editura Ministerului

de Interne, București, 1993, p.121.

9

Titlul V, art. 57 din Legea pentru organizarea Jandarmeriei, 1939.



- trierea, dezarmarea și canalizarea refugiaților în centrele stabilite.

Zona de primire, dezarmare, triere și depozitare se fixează între:

- frontiera de nord a țării de la Valea Vișeului la Susuleni/ pe Nistru/;

- o linie de spate marcată de Susuleni – Orhei – Călărași – Ungheni – Iași –

Tg. Frumos – Pașcani – Tg. Neamț – Broșteni – Vatra Dornei Iacobeni – Cârlibaba

– Borșa – Valea Vișeului. 10

Pentru misiunile date în competența Jandarmeriei, Centrele nr. 3, 4, 5 și 9

Jandarmi, constituie câte un batalion format din 4 companii de pușcasi și câte o

companie de mitraliere care, împreună cu Regimentul Jandarmi Pedeștri, 6 companii

pușcași și 2 plutoane mitraliere, au realizat cordoane și baraje pe anumite aliniamente,

deplasându-se în zonele:

a) Regimentul Jandarmi pedeștri la nord având:

- o companie în zona Crisciatic – Ocna – Grămăești – Zaztavna;

- o companie în Roșcov – Ruksiu – Chișcăuți;

- o companie la Storojineț/ în rezervă Batalionul 4 Jandarmi;

- o companie la Rădăuți/ în rezervă Batalionul 5 Jandarmi;

- două companii la Cernăuți;

b) Batalionul 4 Jandarmi la Vest în zona:

c) Cincău – Dubăești – Lipoveni – Berhamet – Putila;

d) Batalionul 5 Jandarmi la Sud-Vest în zona Cârlibaba – Câmpulung – Gura

Humorului– Vatra Dornei;

e) Batalionul 9 Jandarmi la Sud în zona Broșteni – Fălticeni – Hârlău- Pașcani-

Tg. Neamț;

f) Batalionul 3 Jandarmi la Sud-Est în zona Botoșani – Bălți – Florești –

Ungheni – Iași.

Conform Ordinului M.St.Major nr. 4919 din 14 septembrie 1939, refugiații

polonezi, după terminarea operațiunilor de identificare, dezarmare, triere 11 și

depozitare în zonele stabilite prin ordinul Ministerului de Interne nr. 1 din 9 septembrie

1939, au fost internați în zonele:

1. Civilii:

a) Caracuri/ Bolgrad/ Vaisal/ Fântâna Zânelor/ Chitai/ Ismail 12 ;

b) Piatra- Lipoveni-Buhuși-Valea lui Ion;

c) Pungești/V.Vaslui/ Curești/ Lipovății-Colonești;

2. Militarii;

a) Zona de internare Focșani cu postul de comandă la Focșani în localul D.61 13

10

Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dos. 66/1939, f. 18.

11

Marcel, Ioan, Valentin, Ioan, Momente din istoria Jandarmeriei Băcăuane 1893-1948, Editura MagicPrint,

Onești, 2017, p. 101.

12

Prin Ordinul M.St.Major nr. 5159/939 zona de internare Ismail pentru refugiații polonezi civili se înlocuia cu zona

Bacău-Pleopana-Onceștii Noi- Răcătău.

13

„Revista Jandarmeriei”, nr. 1-2 (171-172), 1999, p.3


152


includea regiunile delimitate de localitățile Câmpuri – Mărășești – Panciu – Odobești

– Năruja (toate inclusiv);

b) Zona de internare Bârlad, cu postul de comandă în cazarma B.121. includea

localitățile care delimita regiunea - Burdușeni/ N.V. Bârlad/ Coroești – Munteni –

Nicorești – Negulești( toate inclusiv);

c) Transportul din zona de triere în zona de internare se făcea prin grija

Jandameriei. Evacuarea cailor și a materialelor armatei poloneze cădea în sarcina

Diviziei 8 Cavalerie care le-a luat în primire de la centrele de strângere.

Pentru împiedicarea trecerii refugiaților polonezi în Muntenia și Transilvania,

Comanda Corpului de Jandarmi, prin ordinul telefonic nr. 811/939 din 18 septembrie

1939, dispune ca Regimentul 3 Jandarmi Dunărea și Regimentul 4 Jandarmi Prut să

înființeze un baraj cu jandarmi aflat la posturile din Legiunile respective pe limita

de Vest a județelor Putna și Bacău și pe limita de Sud a județelor Putna, Tecuci și

Covurlui.

Pentru întărirea pazei pe linia Județului Putna s-a pus la dispoziția Regimentului

3 Jandarmi, Legiunea Jandarmi Voluntari. În septembrie 1939 se desființează zonele

de internare pentru refugiații militari polonezi stabilite de Marele Stat Major,

Ministerul Apărării Naționale instituind alte localități de internare:

a) Pentru militarii cu grade inferioare – Turnu Severin, Târgu-Jiu, Râmnicu-

Vâlcea, Craiova, Calafat, Caracal, Slatina, Pitești, Râmnicul-Sărat, Câmpulung,

Urziceni, Ialomița, Tulcea;

b) Pentru ofițeri: Herculane ( pentru ofițeri generali), Călimănești ( ofițeri

superiori), Balș -Romanați, Ocnele Mari, Govora, Drăgășani, Corabia, Costești-

Argeș, Strehaia/Mehedinți (pentru funcționarii și lucrătorii fabricii de avioane) –

acestea au fost date în pază și administrarea jandarmeriei 14 .

Regimentul Jandarmi Pedeștri, terminând misiunea – baraj pentru trierea

refugiaților polonezi din Nordul Bucovinei, se întorc în garnizoana București, iar

legiunile de frontieră din Bucovina și Basarabia concentra efectivul prevăzut în

carnetele de mobilizare în limita posibilităților de echipare.

La dispoziția fiecărui comandant de cantonament, s-au asigurat câte 10

jandarmi pentru poliția cantonamentului. Legiunii de Jandarmi Prahova i-a revenit

sarcina de a-i proteja pe generalul Stakievitz, fost șef al Marelui Stat Major polonez,

și delegația formată din 2 ofițeri superiori, 1 caporal și un șofer, al căror domiciliu a

fost stabilit în localitatea Slănic-Prahova.

În urma desființării cantonamentului de internare din Costești, jandarmii cu

atribuții pe linie de pază și ofițerii refugiați polonezi aflați cantonați s-au mutat în

cantonamentul nou înființat la Roșiori de Vede. Pentru poliția Băilor Herculane,

unde se aflau cantonați ofițeri și generali polonezi refugiați, se înființează un post de

jandarmi, format din 2 subofițeri și 13 jandarmi în termen, care se aflau la dispoziția

Comandantului militar al Cantonamentului. Constatându-se că ofițerii polonezi,

14




aflați cantonați în localitățile fixate de Ministerul Apărării Naționale, fugeau din

cantonamente, s-a ordonat telefonic Regimentului 1 și 2 Jandarmi pentru a concentra

jandarmi în scopul întăririi posturilor din jurul cantonamentelor și de a organiza un

circuit de patrulări și pază permanentă pe căile de circulație, comunicație în gările din

apropierea cantonamentelor de internare, pentru a se împiedica părăsirea acestora de

către refugiații polonezi.

La începutul lunii octombrie 1939, a început evacuarea polonezilor din

Moldova spre Muntenia și Oltenia. În acest sens, CFR trebuia să asigure vagoanele

necesare evacuării celor 727 de refugiați din Roman cu destinația Buzău, a celor 6

din Piatra Neamț spre Alexandria și a celor 543 din Bacău spre Călărași. 15

Conform ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. 1685/939, se înființează

în Cetatea Făgăraș un lagăr de internare disciplinar pentru refugiații polonezi militari

cu grade inferioare. Măsurile de pază au fost luate de către Comanda Corpului de

Jandarmi prin concentrarea pentru comanda lagărului a căpitanului (rez) Mihail Z.

Ioan, căruia i se pune la dispoziție o gardă formată din 4 subofițeri și 40 jandarmi

în termen 16 . În perioada octombrie 1939 - ianuarie 1940 au avut loc numeroase

deconcentrări, evacuări ale refugiaților militari polonezi și diminuări a efectivelor

concentrate la aproximativ 66%.

La Călimănești, de unde s-au evacuat toți ofițerii polonezi care nu au dat

declarații scrise obligându-se pe cuvânt de onoare că nu vor fugi din cantonament, au

fost aduși ofițeri polonezi din celelalte cantonamente care au dat asemenea declarații.

Acceptarea de către autorităţile române a ultimatului sovietic din iunie 1940,

și ulterior în anul 1941, a produs un val uriaş de refugiaţi care se număra la circa

300.000 de persoane. Printre aceşti refugiaţi se infiltrau şi agenţi aparţinând N.K.V.Dului

sovietic. Simţind pericolul încă din 28 iunie 1940 Comandamentul Corpului

de Jandarmi a elaborat şi transmis cu ordinul nr. 28.882, în care erau informate şi

celelalte organe din subordine, că majoritatea curierelor sovietici aveau asupra lor

acte false de identitate. Mulţi dintre refugiaţi căutau să se adăpostească acolo unde

aveau rude ori prieteni sau chiar pentru găsirea unui loc de muncă. Comandamentul

Corpului de Jandarmi a fixat judeţele din Vechiul Regat unde trebuiau să ajungă cei

sosiţi din provinciile cedate. Cei din Nordul Bucovinei şi din judeţul basarabean

Hotin trebuiau să meargă în judeţele Neamţ şi Suceava, cei din Soroca şi Bălţi în

judeţul Bacău, repatriaţii din judeţele Orhei şi Lăpuşna trebuiau să treacă prin Tecuci

şi să se oprească în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Muscel.

Concluzii

Jandarmeria a fost instituția cu o importanță majoră în cadrul sistemului

15

Refugiaţii polonezi în România, 1939-1940. Documente din Arhivele Naţionale ale României, Tom I, partea I,

București-Varșovia, 2013, p. 74.

16




de ordine publică și apărare națională, iar prin atribuțiile pe care și le exercita pe

timpul misiunilor desfășurate, a avut rolul de a veghea ca instituțiile fundamentale

ale statului să-și desfășoare activitatea în bune condiții, la respectarea unor norme

de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, de a apăra viața și integritatea

refugiaților precum și a bunurilor acestora. În anul 1939, prin Legea de organizare

și funcționare a Jandarmeriei, unitățile de jandarmi au cunoscut un proces de

restructurare și perfecționare sub toate aspectele organizatorice și funcționale,

răspunzând corespunzător și în timp util realităților social-politice și economice

românești. Prin cercetarea întreprinsă am dorit să subliniem faptul că structurile

de jandarmi au fost lângă cetățeni și au participat activ la îndeplinirea obligațiilor

României ce decurgeau din tratate și convenții stabilite cu alte țări. Jandarmeria a

contribuit substanțial la apărat interesele naționale, integritatea teritorială a țării, prin

acțiunile de descurajare a factorilor perturbatori, precum și a celor de propagandă

privind participarea la acțiuni ce vizau instabilitatea statului în diferite domenii de

activitate.

Deși a fost o perioadă cu multe schimbări atât în plan militar cât și economic,

simțindu-se prezența numeroaselor neajunsuri care îngreunau executarea misiunilor,

deficitul de personal, jandarmii au reușit să demonstreze că pot răspunde cu succes

provocărilor vremii.

Referințe bibliografice

1. Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Inspectoratul General al

Jandarmeriei.

2. Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Inspectoratele Regionale de

Jandarmi.

3. IOAN, Marcel, IOAN, Valentin, Momente din istoria Jandarmeriei

Băcăuane 1893-1948, Editura MagicPrint, Onești, 2017.

4. Lege pentru organizarea Jandarmerie,1939.

5. MIHALACHE, Vasile, SUCIU, Ioan, Jandarmeria Romȃnǎ. Pagini dintr-o

istorie nescrisǎ 1850-1948, Editura Ministerului de Interne, București, 1993.

6. NUȚU, Ilie, Jandarmeria 1918-1940, Editura Cadrelor Didactice, Suceava,

2002.

7. „Monitorul Oficial” nr. 126 din 1939.

8. Refugiaţii polonezi în România, 1939-1940. Documente din Arhivele

Naţionale ale României, Tom I, partea I, București-Varșovia, 2013.

9. „Revista Jandarmeriei”, nr. 1-2 (171-172), 1999.

154



„ȘTIRILE FALSE”... ALERTĂ DE COD

ROȘU ÎN ROMÂNIA

“FAKE NEWS” ... RED CODE ALERT

IN ROMANIA

Rezumat

Gabriel I. NĂSTASE

Existența noastră, zilnic se desfășoară sub presiunea dorințelor,

nevoilor și îngrijorărilor. Goana după câștig a majorității românilor, pentru

satisfacerea nevoilor minime, îi face pe aceștia să acorde din ce în ce mai puțin

timp pentru propria lor educație și instrucție, devenind victime sigure ale unui

anumit gen de ignoranță. În felul acesta, pe nesimțite, pe fondul unei instrucții

precare a românilor cu un grad de analfabetism funcțional îngrijorător de

mare și în continuă creștere, în mintea acestora se cuibărește „știrea falsă”

(de la expresia anglo-saxonă, “fake news”).

Cuvinte cheie: sărăcie; educație; instrucție; ignoranță; știri false;

Abstract

Our daily existence takes place under the pressure of desires, needs

and worries. The pursuit of the majority of Romanians to meet the minimum

needs makes them give less and less time for their own education and training,

becoming safe victims of a certain kind of ignorance. In this way, on the

background of a precarious instruction of Romanians with a worryingly high

and constantly increasing degree of functional illiteracy, the “fake news”

(from the Anglo-Saxon expression, “fake news”) nests in their minds.

Keywords: poverty; education; instruction; ignorance; fake news;

Existența noastră, zilnic se desfășoară sub presiunea dorințelor, nevoilor

și îngrijorărilor. Goana după câștig a majorității românilor pentru

satisfacerea nevoilor minime, îi face pe aceștia să acorde din ce în ce mai puțin timp

pentru propria lor educație și instrucție, devenind victime sigure ale unui anumit


156


gen de ignoranță. Toate aceste zbateri pentru asigurarea nevoilor zilnice ne ocupă

aproape tot timpul, lăsându-ne prea puțin răgaz pentru educație și cultură, pentru

bucuria de a citi o carte și de a trăi emoții sublime vizionând un spectacol de teatru,

operă, operetă, balet sau un film.

Pe fondul acestui tablou sumbru, românii dincolo de necesitățile fiziologice,

sociale, medicale ș.a. au nevoie și de hrană spirituală, de informații. Zilnic, urmărim

întâmplător, din curiozitate sau dintr-un obicei deja format – devenit mod de viață –

fluxurile de informații și de știri propagate cu ajutorul publicațiilor scrise, pe diverse

posturi de radio și de televiziune, rețele de socializare. Mulți dintre români le percep

ca atare, pur și simplu iar alții din păcate nu prea mulți la număr, se întreabă cât de

adevărate sunt. Răspunsul nu-i la îndemâna oricui ci numai pentru cei avizați și

bine documentați. În felul acesta pe nesimțite, pe fondul unei instrucții precare a

românilor cu un grad de analfabetism funcțional îngrijorător de mare și în continuă

creștere, în mintea acestora se cuibărește “știrea falsă” (de la expresia anglo-saxonă,

“fake news”).

Specialiștii ne avertizează, că populația României și nu numai, este supusă

unui bombardament sistematic cu “știri false”, ca formă de manifestare și a

războiului hibrid. Zilnic, nu există eveniment relatat care să nu fie virusat de o “știre

falsă” și care să te deturneze de la realitate printr-o percepție greșită în afara logicii.

“Știrile false” pot fi erori de comunicare sau falsuri intenționate ale adevărului. Am

ajuns într-o situație bizară: să trăim concomitent în trecut, prezent și viitor. Altfel

spus, să trăim trecutul prin prezent și prezentul prin viitor adică să trăim într-o lume

virtuală, într-o rețea de tip “Matrix”. Ne-am obișnuit cu “știrile false”, unde emoția

a devenit mai puternică decât logică. Cei mai mulți dintre români nu mai pot trăi

fără ele, au devenit dependenți de ele, fiind incluse în “meniul zilei”. Le acceptăm

pur și simplu emoționându-ne pozitiv sau negativ atunci când le “înghițim” ca pe

niște pilule prescrise de medic, să le “consumăm” așa cum respirăm aerul poluat,

bem apa infestată sau mâncăm alimente contrafăcute (nesănătoase, “garnisite” din

belșug cu E-uri, coloranți, arome artificiale și alte otrăvuri). Toate acestea, inclusiv

“știrile false”, zilnic ne otrăvesc organismul, mintea și sufletul, făcându-ne din

ce în ce mai vulnerabili, atât în fața inamicului nevăzut COVID-19, cât și în fața

dușmanilor țării și a agenților aserviți acestora. Suntem în epoca IT, a celor mai

sofisticate și performante tehnologii informatice, unde războaiele nu se mai fac cu

armamentul clasic neconvențional (tancuri, tunuri, rachete, bombe ș. a). Pentru o

astfel de provocare complexă, o țară are nevoie de o serioasă infuzie de capital, ceea

ce României îi lipsește cu desăvârșire.

„Știrea falsă” este una din multiplele forme de manifestare a războiului hibrid,

dar și o nouă paradigmă socială și morală care contribuie la manipularea adevărului.

Minciunile și manipulările adevărului uneori – și nu foarte rar – sunt și instrumente

machiavelice ale guvernului folosite în funcție de circumstanțele politice prin

„știri false”. Începând cu anul 1990, societatea românească s-a „reașezat” pe o altă



ideologie față de cea dinainte de 1990, promovându-se minciuna și înșelăciunea în

sectorul public dar și în cel privat, care începuse să apară cu timiditate în noul peisaj

economic, proclamat cu exagerare sistem democratic. Manipularea adevărului prin

„știri false” a început cu “vehiculul” mass-media, denumit generic “presa”. Sub

pretextul că a avea opinii și păreri – în numele libertății de exprimare – minciuna

cuibărită în “știrile false” a început să capete dimensiuni apocaliptice, cu rol nefast

în societatea românească, și nu numai. An de an, sistemul de educație, cel care ar fi

trebuit să formeze tinerii pentru mediul concurențial specific unei economii capitaliste,

s-a degradat, promovând valori relative, mediocrități, impostori. La început a fost

cuvântul cu adevărul și minciuna lui. Peste timp s-a dovedit că minciuna a fost mai

puternică decât adevărul, pentru că ea are “o mie de fețe”. Minciuna a pătruns mai

mult în mintea și sufletul românilor sub cele mai diverse forme, care mai de care

mai mieroase și rafinate, inclusiv sub forma “știrilor false”, producând un declin

periculos asupra moralității sociale. În felul acesta societății românești oferindu-i-se

pseudo-mituri, populația a devenit victimă sigură a credulității, confirmând astfel

spusele lui Benjamin Disoreli: “Omul (...) este născut să creadă” (Oxford, Diocesan

Conference, 1864).

Omul informat și educat cunoaște bine lumea în care trăiește, pe când

ignorantului prin “știrile false”, i se induce senzația că trăiește într-o altă lume,

evident într-una virtuală unde opțiunile, care-l fac să se simtă aparent bine, îi aparțin.

Întotdeauna în spatele “știrilor false” există un scop. Unul dintre ele este și acela al

cultivării negării, “a orice și despre oricine” dat fiind faptul că negarea este cea mai

previzibilă și rudimentară reacție umană. Un alt scop al “știrilor false” este și acela

al cultivării fricii (contrară dragostei promovate de creștinism) și a urii care duce la

împietrirea sufletelor și la distrugerea compasiunii și empatiei.

În felul acesta “știrile false” devin mult mai distructive decât cuvântul rostit

fără chibzuință, chiar dacă acesta este mai “ascuțit ca sabia” (Anton Pann).

“Știrile false” ajung să-ți modeleze gândirea după intențiile “Creatorului”, a

aceluia care dorește să fii altceva decât ești în realitate, ceva care să-i permită ulterior

să te poată manipula cu efecte benefice numai pentru el.

Astfel populația devine o masă amorfă, ușor de manipulat în favoarea celor

care își doresc avuții, putere, cuceriri de noi teritorii. Mistificarea adevărului prin

“știri false” a devenit artă și știință, făcând din România o țară de nerecunoscut, în

raport cu trecutul său glorios, cu tradițiile, cultura, obiceiurile, religia și diversitatea

ei. Manipulatorii de “știri false” se folosesc de date reale pentru a cunoaște

evenimentele reale, apoi în funcție de anumite interese, altele decât cele care vizează

interesul public, le “modelează” și le “aruncă” pe piața știrilor sub denumirea de

“surse”. Din acel moment începe nebunia. Așa a devenit România o țară bântuită de

violență, corupție și boli. Doctor în psihologie, George Șerban (de origine română,

membru al Facultății și cercetător principal la New York University, recent desemnat

“top psychiatrist” în SUA), în cartea sa “Minciuna a doua natură umană”, prezintă o


158


analiză amplă a acestui fenomen mintal, pe care Montaigne l-a descris ca având “mii

de fețe și un câmp de acțiune nelimitat”.

Mai mult, Sfânta Scriptură (Evanghelia după Ioan, Epistole către Romani)

consideră că “Dumnezeu este adevărul, iar omul un mincinos”. Cu alte cuvinte să

ne abținem de la astfel de practici (a minții și a promova „știrile false” - sau a bârfi

cum se mai spune simplu în popor), atât de dăunătoare minții și sufletului, pentru a

nu ne pierde credința și a nu rătăci calea spre lumină. Din păcate “știrea falsă” este

aidoma unui “virus” mult mai periculos decât COVID-19, cel care ne bântuie viața

și ne creează frici, incertitudini, neliniști și disconfort major.

Planeta trece printr-o perioadă bizară, în care singura „certitudine este

incertitudinea”, iar minciuna cu nesfârșitele ei fețe, suport al „știrilor false”, a

devenit o strategie de adaptare în care, dezinformarea, demonizarea, diabolizarea,

victimizarea, calomnierea, nu lipsesc din arsenalul ei. În lume, ca și în România,

se fac eforturi uriașe pentru a ascunde adevărul sau pentru a-l mistifica. Aici

intervine rolul malefic al „alchimiștilor minciunii”, al celor care măsluiesc adevărul,

transformând minciuna sfruntată, prin combinații numai de ei știute, într-o „piatră

filozofală” , într-un așa zis “adevăr de 24 de carate”. De fapt o contrafacere grosieră

între minciună și părți din adevărul nativ (adevărul pur, inițial). Acesta, ulterior, ca

„produs de calitate”, frumos ambalat, va fi vândut populației ca produs de lux – “știre

falsă”. Cei mai mulți consumatori de “știri false” se vor înghesui să “cumpere” la

preț de promoție, în “limita stocurilor disponibile”, “senzaționalul” produs (a se citi

“știre falsă”). Intrat în posesia ei, inclusiv online, populația va fi lovită necruțător

acolo unde sunt slăbiciuni ale logicii, lăsând câmp liber de manifestarea iluziei.

În timp, tradiția a plasat fără echivoc logica deasupra percepției. Cu ajutorul

percepției nu putem “vedea” esența lucrurilor sau profunzimea lor. Nu putem aprecia

realitatea lumii înconjurătoare la adevărata ei măreție, întrucât percepția este o stare

subiectivă determinată de anumite secvențe temporale pe care observatorul le-a

reținut în timp ca experiențe personale. Astfel spus, percepția este “o parte” a logicii,

care precede acesteia atunci când trebuie luată o decizie în raport cu “întregul”. Un

om logic, este un om cu profundă putere de evaluare “care nu iubește și nu urăște”

în raport cu subiectul analizat, de exemplu “știrea falsă”. Un om logic nu se lasă

“prins” în capcana percepției, a stărilor de spirit, a prejudecăților, care uneori pot

avea și cauze patologice. În sensul celor precizate extrem de sugestivă este și remarca

Sfântului Augustin, cu privire la definirea dezordinii (haosului). Acesta considera

că haosul este creat de cel care “percepe” doar un fragment al mozaicului și care

acționează cu intenția de a face ordine, fără să cunoască mozaicul în integralitatea

lui. Evident, că o astfel de decizie bazată doar pe percepție este în afara logicii și ea

generează haos.

De la începutul epidemiei în România, când a apărut primul caz de

COVID-19, în 26 februarie 2020 și până în prezent, suntem martori neputincioși

la “bombardamentul” fără precedent cu “știri false”. Ulterior, epidemia a devenit


pandemie și s-au declarat stare de urgență și stări de alertă. Pe fondul acestei

schimbări fără precedent în viața noastră au apărut și momente jenante de confuzie în

rândul populației din cauza comunicatelor contradictorii ale reprezentanților statului

(autorități) responsabile cu gestionarea acestei pandemii. Bâjbâielile autorităților au

înfierbântat imaginația conspiraționiștilor și a permis penetrarea cu ușurință a “știrilor

false” în rândul majorității populației. În tot acest timp, de la o zi la alta, populația

României este evaluată cu tot felul de indicatori specifici evoluției pandemiei și

comunicați de misteriosul “Grup de Comunicare Strategică” (GCS) inducând în

rândul populației temeri și îngrijorări. Cei mai mulți dintre românii stresați au ajuns

în pragul depresiilor, mutilându-le viața.

Pandemia s-a dovedit a fi cea mai potrivită perioadă pentru răspândirea

“știrilor false”, a jecmănirii bugetului de stat prin achiziții fără licitație, a sărăcirii

populației, a falimentării unei părți din economie și în special a celei din industria

“HORECA” (hoteluri, restaurante, cafenele). În pandemie s-a jefuit atât banul public,

cât și voturile prin mijlocirea alimentării populației cu “știri false”.

Dacă în privința prăduirii banului public Curtea de Conturi a României (CCR)

s-a exprimat oficial, în ceea ce privește fraudarea voturilor (la alegerile locale

desfășurate pe 27 septembrie a. c.) și soluționarea fraudei de către justiție în favoarea

celui care a furat, populația a înțeles că România nu este o țară democratică și că

votul ei nu mai contează.

Puțini dintre noi am realizat că lupta pentru adevăr nu este și nu a fost niciodată

simplă, dar a rămas singura cale spre libertate.

Trăim într-o perioadă tristă în care asistăm la eșecul logicii în fața percepției

și la triumful “știrilor false” asupra rațiunii.

București, 21 octombrie 2020

Bibliografie


1. CARRÉ, Christophe, Arta manipulării elegante. Instrumente de persuasiune

ale oamenilor onești. Editura METEOR PUBLISHING, București, 2020.

2. FICEAG, Bogdan, Tehnici de manipulare, ediția a VII-a. Editura CH

BECK, București, 2014.

3. MARWAN, Mery, Detectarea minciunii. Demascarea mincinoșilor. Editura

METEOR PUBLISHING, București, 2017.

4. PACEPA, Ion, Mihai, RYCHLAK, I., Ronald, Dezinformarea. Editura

HUMANITAS, București, 2015.

5. RICHARD, Jaques, Stop manipulării. Editura METEOR, București, 2018.

6. ȘERBAN, George, Minciuna, a doua noastră natură. Editura LUCMAN,

București, 2013.


CIVILIZAȚII ENDOGENE

MARELE SPAȚIU GLOBAL AL LEULUI

NEGRU (W-ALLAHA/ WALHALLA/

W-ALLACHIA, ȚARA SFÂNTĂ,

DIN PROTO-ISTORIE). LEUKIPPE

(LEUKOS)-INSULA LEOAICEI

CHIPEȘE - CENTRUL DECIZIONAL

(”ZONA ALBĂ”) AL IMPERIULUI

AMAZOANELOR, IMPERIU DIN

PERIOADA ARHAICĂ (ÎMPĂRĂȚIA

HARĂPUȘCHII, A HARAPILOR-

ALBI). HARAPIA/ARABIA ARHAICĂ

(EUROPEANĂ) ȘI HARAPIA DE JOS/

BAS-ARABIA

THE BLACK LION GREAT AREA

(W-ALLAHA/WALHALLA/W-

ALLACHIA, THE PRE-HISTORIC

HOLLY COUNTRY). LEUKIPPE

(LEUKOS) – THE ISLAND OF

THE HANDSOME LIONESS: THE

CORE (”THE WHITE SPACE”)

160



OF AMAZONES’ EMPIRE, THE

ARCHAIC EMPIRE (THE „H-ARAP(B)-

WOMAN’S” EMPIRE, THE „WHITE-

HARAPPIANS”, THE „WHITE-

MOORS” AREA). THE ARCHAIC,

EUROPEAN HARAPIA/ARABIA AND

THE LOWER HARAPIA (BAS-ARABIA)

Studii de gen. Perspectiva de gen asupra istoriei și preistoriei umane

și a evoluției organizărilor umane. Primele forme de globalizare ale lumii

(din mega-eră matriarhală)

Abstract

Mădălina Virginia ANTONESCU 1

Our study is exploring the pre-historical times (previous to patriarchal

order, that begun 5000 years ago, in other opinions that begun over 3000

years ago with Sumerian cities-states based on masculine religious and

decision-made type of political regime, and according to others, that begun

once with ”kurgan civilizations”, about 1900 BC). During the matriarchal

mega-era, from the beginnings of mankind until 1900 BC, the woman had the

preeminent role as initiating and developing the human society, the human

civilizations, the Great Mother and Great Goddess civilizations being created

and disseminated over the majority of world regions, as primary forms

of civilizational globalization. The Black Lion Great Space (the cave lion)

finds its origins in the human beginnings, in the clash for habitat, survival

and food between humans and beasts of early quaternary. The lion was from

the beginning a symbol of the feminine royalty, due to the preeminent role

of woman in matriarchal societies of pre-history (until the antiquity, some

religious feminine cults –as Ishtar, Cybele- surviving in such period). The Black

Lion Great Space is a geopolitical space of the protp-paleolitic, composed

by earth-habitats and by cave habitats, expanded progressively, on transcontinental

roads during paleolitic, neolitic, from the Romanian areal of today,

<?>

Cercetător științific independent. Expert în relații internaționale și studii de securitate.



to Indus Valley and Crawfish Tropic. It is a Space marked with ”white” and

”black/cara/Kara” place-markers, or with ”lion” place-markers, revealing

”the imperial, decision-making nucleus” as marked with ”white”, and the

circles (spaces forming expansion areas of such empire of the matriarchal

mega-era) marked with ”black/cara/Kara” place-markers). In Europe, such

empire is starting from the Rhabbon and Arabbon rivers (the Jiu river and

Rabbi river), Olt Country, Hațeg Country (Romania), White Lake (Szeged,

Hungary), embracing Upper Harapia (a huge space, from Black Forest

mountains/Germany, until Black Sea/Kara Deniz, stetching to Bas-Arabia

(Lower Arabia), with the imperial nucleus (White Island/Leuke/The Island of

the Lioness, White City, White Eye- ancient place-markers, in today Ukraine),

expanding in circles (Turkey, Caspian Sea, Iraq, Iran, Pakistan, Central Asia,

until the Chinese border) from India to Martaban Gulf, and the Cancer Tropic.,

until the border with Myamar). Black Lion was the coat of W-Allachia (Holly

Country, the Country of Holly Language, the imperial w-allachian language,

oro manias, the golden language, the language-source of the whole Europe,

the Rumanian language), as a political entity re-built as ”medieval state”, as

”Romanian Country” by Negru-Vodă (the Black-Ruler), from the dynasty of

Bas (Basar-)-Arabian (dynasty placed in Olt Country or in Hateg country, near

the Jiu Valley -as Rhabon, the River of the Arrapian/Arabians). W-Allachia

is the Holly Country or the Country of ”white-Harappians/Arabians”, the

first inhabitants of Europe, from ”Bugiulesti man” ( Valcea district, 2 million

years old)- a general name used in Romanians fairy-tales, calling the native

inhabitants of European Harapia (Arabia), the originary inhabitants of black

forests and mountains, ”a-ra”, ”the ones deprived from sunlight”, allusion

to the wildness and hostility of the environment. To honour the Black Lion,

associated to the pre-historical Great Goddess’ civilization, many regions,

districts, cities, military bodies of the world put on their coat of arms the Black

Lion as the symbol of the human civilization beginnings, remembering thus, a

pre-historical geopolitical space, the Black Lion Great Space, as shaped and

enduring space of the matriarchal mega-era, a period of dozens of millennia,

the first form of globalization. 2

Keywords: The Black Lion Great Space; European Harappians

(Arabians); Harappa civilization, Bas-Arabia (Bas- Harappia); The White

Moor (Harappian-man) story; W-Allachia; the golden language; imperial

w-allachian language; the Holly Country; pre-historical geopolitical spaces;

matriarchal global pre-historical civilizations; European Harappa; transcontinental

empire of Harappians;

2

Prezentul studiu constituie o perspectivă teoretică a autoarei și nu implică nicio persoană fizică sau juridică. Toate

drepturile rezervate. Citările privind prezentul text se fac cu menționarea completă a sursei.

162



Rezumat

Prezentul studiu își propune o explorare a perioadelor pre-istorice (de

dinaintea orânduirii patriarhale începute acum 5000 de ani, după unii autori

iar după alții, acum 3000 de ani, odată cu orașele-stat sumeriene organizate

în regim de monopol masculin religios și decizional iar după alții, începută

odată cu civilizația kurganelor, pe la 1900 î.e.n.). În mega-era matriarhală, de

la începuturile omenirii și până târziu, pe la 1900 î.e.n., femeia a avut un rol

predominant în formarea și dezvoltarea societății umane, a civilizației umane,

civilizațiile Marii Mame sau ale Marii Zeițe răspândindu-se și apărând în

majoritatea regiunilor globului ca prime forme de globalizare civilizațională.

Marele Spațiu al Leului Negru (leul de cavernă) își are originile în perioada

de început a omului, în încleștarea pentru habitat, supraviețuire și hrană

dintre om și fiarele cuaternarului. Leul a fost la început un simbol al regalității

feminine, dat fiind rolul predominant al femeii în societățile matriarhale ale

pre-istoriei (până în perioada antică și cu unele culte- Isthar, Cibele etc.

prelungindu-se și în această perioadă). Marele Spațiu al Leului Negru este un

spațiu geopolitic al proto-paleoliticului, format din așezări de suprafață și din

culturi de cavernă, extins progresiv, pe rute trans-continentale în paleolitic,

în neolitic, din arealul României de azi până în valea Indusului și la Tropicul

Racului. Este un Spațiu însemnat toponimic cu markere ”alb”/”negru/cara/

kara” sau cu denumiri de ”leu”, care arată nucleele decizionale imperiale

cu markere toponimice de ”alb” 3 ) și spațiile (cercurile) ce formau ariile

de expansiune ale acestui imperiu al mega-erei matriarhale (cu markere

de ”negru/kara/cara”).În Europa, acest imperiu este format de la nucleele

Rhabbon și Arabbon (râul Jiu și râul Raba/Ungaria de azi), Țara Oltului,

Țara Hațegului și Lacul Alb (Szeged), cuprinzând Harapia de Sus (un spațiu

imens, de la munții Pădurea Neagră/Germania, până la Marea Neagră/Cara

Deniz și Bas- Arabia (Harapia de Jos), cu nuclee imperiale (Insula Albă/

Leuke/Insula Leoaicei și Cetatea Albă, Ochiul Alb - denumiri toponimice

străvechi), continuându-se în cercuri (Turcia, Marea Caspică, Irak, Iran,

Pakistan, Asia Centrală, până la granița cu China, din India până la Golful

Martaban, Tropicul Racului, granița cu Myanmar). Leul Negru a fost stema

W-Allachiei (Țara Sfântă, adică Țara Limbii Sfinte, limba w-allahă imperială,

oro manisa, limba de aur, limba matcă a întregii Europe, rumâna), entitate

politică re-întemeietă ca stat medieval sub numele de Țara Românească

de Negru Vodă, din dinastia Bas- (Basar-)-Arabilor (dinastie localizabilă

3

Așa cum și azi, cu marker toponimic ”alb” este însemnat un nucleu decizional politic de importanță mondială,

precum ”Casa Albă” (”White House”/US). Remarcăm și prezența leului negru pe blazoanele militare ale armatei

SUA (marker ”negru”) ceea ce înseamnă o rememorare a zonelor pre-istorice marcate cu ”alb” și ”negru” (pe mari

întinderi trans-continentale) din paleolitic, practic de la originile omenirii, trimitere implicită la Spațiul Marelui Leu

Negru, prima formă de globalizare a lumii, născută și dezvoltată în mega-eră matriarhală.



în Țara Oltului sau în Țara Hațegului, depresiunea Jiului- Rhabon, Râul

Arapilor). W-Allachia este Țara Sfântă sau Țara ”harapilor-albi”, primii

locuitori ai Europei, de la omul de la Bugiulești (jud. Valcea, 2 milioane de

ani) -denumire generică din basmele românești, desemnând locuitorii nativi

ai Harapiei europene, adică locuitorii primordiali ai culturii cavernelor, cei

care se confruntă cu ”Leul Negru”, cu leul de cavernă, locuitorii pădurilor

și munților negri, adică ”lipsiți de lumina soarelui”, aluzie la sălbăticia și

ostilitatea mediului). În onoarea Leului Negru, asociat civilizației Marii Zeițe

din pre-istorie, multe regiuni, orașe, corpuri de armate din lume și-au pus pe

blazon Leul Negru ca simbol al începuturilor civilizației umane, rememorând

un spațiu geopolitic pre-istoric, Marele Spațiu al Leului Negru, constituit și

care a dăinuit în mega-era matriarhală, o perioadă de zeci de milenii, prima

formă de globalizare a lumii.

Cuvinte-cheie: Marele Spațiu al Leului Negru; harappi (arabii) europe

ni; civilizația Harappa; Bas- Arabia (Bas-Harapia); basmul lui Harap-A;

W-Allachia; limba de aur; limba imperială w-allahă; Țara Sfântă; spații

geopolitice pre-istorice; civilizații matriarhale globale pre-istorice; Harapia

european; imperiul trans-continental al Harapilor;

164

În loc de introducere

Numeroși specialiști în studii istorice au subliniat în lucrările lor, de-a

lungul timpului, importanța primordială a spațiului carpato-danubianopontic

pentru istoria Europei și a lumii, cât și caracterul unic, original, multimilenar

al culturii rumânești originare. Aceste referiri sunt recunoașteri exprese ale

vechimii, continuității neîntrerupte în arealul României de azi și în teritoriile locuite

de comunitățile de rumâni din jurul țării noastre, a unei culturi numite de acești

specialiști „cultura-matcă a întregii Europe” iar unii dintre aceștia nu se sfiesc

să considere cultura rumână ca fiind la originile culturii umane, printre cele

mai vechi civilizații ale lumii. Considerații exprimate de comunitatea științifică și

academică occidentală și nu numai, sunt numeroase în acest sens, mărginindu-ne a

cita doar câteva: „Civilizația s-a născut acolo unde azi trăiește poporul român,

răspândindu-se apoi spre răsărit și spre apus” (William Schiller); ”Locuitorii de

la Nordul Dunării de Jos pot fi considerați strămoșii omenirii” (Louis de la

Valle);”Strămoșii etnici ai românilor urcă neîndoios până în primele vârste ale

umanității, civilizația neolitică reprezintă doar un capitol RECENT din istoria țării

”(Eugène Pittard) 4 ; „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche,

ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor,

dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi, cu toate asupririle, locuiesc

4

Vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/Eug%C3%A8ne_Pittard



în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane” (Ludwig

Schlozer, 1700); „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria, cu mult

înainte de scrierea sumeriană, iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie

din istorie” (istoricul Harald Haarman); „Limba latinească în adevăr se trage

din acest grai (primordial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai.

LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa

zisele limbi latine), aş zice că ea, latina, este cea mai nouă dintre toate” (D’Hauterive,

1902). Istorici de renume arată că: „Am cercetat munţi din cinci continente, dar în

Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie

măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi” (Daniel

Ruzzo, 1968); „Carpații sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european

al celei mai VECHI culturi CUNOSCUTE până în ziua de azi ” (Daniel Ruzzo) 5 ;

„Acum 10.000 de ani, în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o

limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei” (Marc Pagel, şef al laboratorului

de bio informatică la Universitatea Reading, Marea Britanie); savantul André Armad:

„Într-adevăr acesta

este unul din cele mai

vechi popoare din

Europa… fie că este

vorba de traci, de geţi

sau de daci. Locuitorii

au rămas aceiaşi din

epoca neolitică – era

pietrei şlefuite – până

în zilele noastre,

susţinând astfel

printr-un exemplu,

poate unic în istoria

lumii, continuitatea

unui neam”; „Limba

română este o

limbă–cheie care a

influențat în mare parte limbile Europei ” (Olof Ekstrom) 6 etc.

Sursa- https://sites.google.com/site/seimenineoliticsipreneolitic/cuina-turcului---

cea-mai-veche-reprezentare-a-zeitei-nasterii-si-a-vietii?tmpl=%2Fsystem%2Fapp%2Ftem

plates%2Fprint%2F&showPrintDialog=1

5

Vezi informații despre Daniel Ruzzo pe: http://www.enational.ro/dezvaluiri/romania-mea/geografia-sacra-a-romaniei-71672.html/

6

http://www.mixdecultura.ro/2017/10/secretele-celei-mai-avansate-civilizatii-stravechi-de-pe-teritoriul-romaniei/ ,

http://istorie-furata.blogspot.com/2013/12/spatiul-carpato-dunarean-leaganul.html



Marea Neagră este un rest din Marea Sarmatică, aceea care, cu 50 de milioane

de ani în urmă, se întindea din centrul Asiei și până în centrul Europei. Sursa: http://

stiati-ca.haios.ro

166



Marea Pannoniei, Europa, în epoca Miocen. Sursa- https://upload.wikimedia.

org/wikipedia/commons/d/d1/Pannoniansea_currentborders.png

Smilodionul este o felină preistorică (cunoscut ca și „tigrul cu dinții-sabie”),

care a trăit în America în epoca Pleistocen (2,5 milioane de ani-10.000 î.e.n.). Sursa:

https://en.wikipedia.org/wiki/Smilodon#/media/File:Smilodon_Knight.jpg S. populator

restored with plain coat, Charles R. Knight, 1903. Charles R. Knight - http://www.

charlesrknight.com/dinosaur-artist-charles-r-knight/Knight%20

article.pdf. Painting of Smilodon populator from the

American Museum of Natural History.

Omul de la Bugiulești (Australopitec /

Australoanthropus Olteniensis) jud. Vâlcea, com. Tetoiu,

arealul României de azi - datare 2 milioane de ani -1,

9 milioane de ani. Săpături arheologice efectuate

la: Pietriș/ Valea lui Grăunceanu, Fântâna alor Țitei.

Aici au fost identificate, totodată, și minimum 25 specii de mamifere. Fosile

Australoanthropus Olteniensis, sursa foto:

https://quadratus.wordpress.com/tag/marijagimbutas/

Continuitate multi-milenară a

civilizației danubiano-pontice, culturamatcă

a întregii Europe prin „limba

sfântă”, Rumâna, nucleu al Marelui Spațiu

al Leului Negru, de la apariția omului de

la Bugiulești (jud. VALCEA), de acum



2 milioane de ani, până azi. Sursa

imagine- https://sites.google.com/

site/seimenineoliticsipreneolitic/cuinaturcului---cea-mai-veche-reprezentare-azeitei-nasterii-si-a-vietii?tmpl=%2Fsyste

m%2Fapp%2Ftemplates%2Fprint%2F&

showPrintDialog=1

Coperta cărții cu titlul

„Harap Alb”, ed. Scrisul Românesc

(România), basm scris de Ion

Creangă, în fapt o arhivare de unități

informaționale populare, primare,

referitoare la Harapia europeană,

la Țara Sfântă arhaică, la Arabia

europeană din proto-paleolitic și

neoliticul european.

Țara

Sfântă, (H)

ARAPIA sau

W-ALLACHIA,

arealul de nucleu

(”zona zero”)

al Marelui

Spațiu al Leului

Negru format

progresiv, de la

apariția primilor

hominizi moderni

pe continentul

european (Ion de

la Anina, 40.000

î.e.n.) sau de

la omul de la

Bugiulești (jud.

168



ar-ian VÂL-cea, datat a fi de acum 2 milioane de ani), arealul unde s-a format

”limba sfântă” sau limba-matcă a întregii Europe, de la primele onomatopee

și interjecții (”Au-Ao-leu!”, ”Vale-leu!”- legate de interacțiunea om-leul de

cavernă, la onomatopeele legate de apă și de pâmânteanul de lânga apă : Ar-ian,

val-ean, râu-rean, hap, hapa-apa, ha-ra-apa, h- ara-apa, folosite de la apariția

primilor hominzi moderni în arealul României de azi, până în prezent în limba

română (”limba sfântă” a întregii Europe, a H-ARA-PIEI europene arhaice, a

paleoliticului și neoliticului). Sursa imagine: https://pangea.blog.hu/2019/12/13/rom_

nia_mare_n_oglinda_h_r_ilor_etnografice_rom_ne_ti

1. Cuaternarul - leul de cavernă („leul negru”, „cel ascuns

în întunericul cavernei”)

Originea conceptului geopolitic de „Mare Spațiu al Leului Negru” trebuie

căutată în legătura dintre apariția hominidelor în cuaternar și lupta lor pentru

supraviețuire (vânătoarea dar și conviețuirea omului prin împărțirea teritoriilor

cu animalele de cavernă aparținând faunei sudice, adaptate la condițiile reci de

temperatură din Europa, arealul României de azi). Două specii îndeosebi s-au adaptat

la condițiile europene de temperatură, suportând temperaturile reci și trăind în

caverne: ursul de cavernă și leul de cavernă (panthera leo spelaea) 7 . Aceste două

specii sunt și la originea unor vechi relații cu elemente de protecție și imagine (care

ulterior au dus la totemism și șamanism, rămase până azi ca forme ale unei culturi

magico-religioase bazate pe legătura dintre om și spiritul animalelor, pe care le

întâlnim pe teritoriul Asiei Centrale): cultul ursului și cultul leului. Observăm că

unele popoare au la origine un rotacism specific, ilustrând exact legătura (simbioza

magico-religioasă cu scop de identificare și de protecție dar și de prestigiu) între

om și animal: cultul ursului, cu vechime de la începuturile cuaternarului, stă, de

exemplu, la originea organizării magico-religioase a primelor societăți ce au trăit pe

teritoriul Rusiei de azi (societăți matriarhale, desigur dar în care vânătoarea era o

componentă importantă și sacră); rotacismul urs-rus (de unde și imagologia politică

de azi în care ursul este reprezentat ca un simbol popular dar și politic pentru a

ilustra Rusia ca mare putere) este ilustrativ în acest sens.

Alte societăți umane s-au organizat având la început cultul leului (a se vedea

până azi, denumirea monedei naționale a României, leul, bazată pe o simbolistică de

tip imagologico-magico-protectiv și cu elemente de identificare dar și de proiectare

a prestigiului, cu origine la începuturile cuaternarului). Leul de cavernă, alături de

ursul de cavernă, au fost două specii adaptate în arealul României de azi în perioade

7

”Această felină putea să fie cu 5 - 10% mai mare decât leii din zilele noastre. Aparent, subspecia a dispărut

acum 10.000 de ani, în perioadă glaciațiunii Würm, deși exista indicii că această specie exista și acum 2.000 de ani

în Balcani. Lungimea leului de peșteră este de aproximativ 2,1 metri, iar lățimea de aproximativ 1,2 metri. În urma

cercetărilor se pare că numai unele exemplare aveau coamă, și, ca mărime, erau de 8 până la 10% mai mari decât

un leu din ziua de astăzi”. Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Panthera_leo_spelaea



de interglaciațiuni, suportând temperaturile reci și adăpostindu-se în peșteri. Prin

urmare, cultul ursului și al leului sunt printre cele mai vechi tipuri de culte animaliere

ale arealului Mării Negre, chiar dacă ele nu s-au manifestat în acest areal prin crearea

unor picturi sau figurine specifice ci într-o modalitate abstractă (la nivel lingvistic, al

morfemelor de cuvânt, al primelor onomatopee) 8 .

Răspândirea pe glob a leului de cavernă (Marele Spațiu –geografic- al Leului Negru,

ulterior devenit un imperiu întins pe trei continente, format progresiv, pana in 1500 î.e.n.,

cu numele –convențional- de HARAPIA, de la primii hominizi care s-au confruntat cu aceste

fiare pentru habitat – caverna- și le-au determinat dispariția, pe la 10.000 î.e.n. – deși exemplare

din această specie erau cunoscute și în anii 2000 î.e.n. de civilizațiile tracice, balcanice).

Sursa: https://www.wikiwand.com/en/Panthera_spelaea https://natureecoevocommunity.

nature.com/posts/thecave-lion-s-tail

Răspândirea

leului de cavernă și a

altor subspecii de feline,

în lume, în pleistocenul

târziu. Acoperind și

arealul României de

azi observăm specia

Panthera Leo Spelaea.

Sursa:https://commons.

wikimedia.org/wiki/File:Palaeopopulations_of_Late_Pleistocene_Top_Predators_in_

Europe_(2014)_figure_4A.png

8

Lucian Iosif Cueșdean, Istoria antică a neamului românesc, Ed. Solif, București, 2011, pp.14-17.

170



Leul de peșteră (derivat direct din Panthera leo Fossilis). Leul de peșteră a

apărut în Eurasia acum 370.000 de ani (pleistocen timpuriu) și a dispărut acum

10.000 de ani (în timpul glaciațiunii Würm). În ciuda acestor date oficiale, există

dovezi de supraviețuire a leilor în zona carpato-balcano-”greacă” până acum 2000

de ani (contemporani cu civilizațiile tracice). Aceste animale au fost temute și

zeificate, identificate în civilizațiile umane de acum 10.000-5000 de ani ca principal

simbol (al regalității, al soarelui). Urme ale sale au fost descoperite în multe situri

paleontologice din Marea Britanie, Germania, Franta, Italia, Romania, până în

Turkmenistan și Strâmtoarea Bering. Confruntarea dintre strămoșii oamenilor

de azi și acești lei era foarte dură, în condițiile armelor primitive și a vârfurilor

de silex, în condițiile în care dimensiunea leului de cavernă (înălțime de 1,20 m

și lungime a corpului fără coadă, de 2,10 m) depășea cu mult pe cea a leului

de azi. Sursa: https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2Fwww.

descopera.ro%2Fdescopera-preistoria%2F3939309-teribilii-lei-ai-primiloroameni&psig=AOvVaw2XSJosf6XRR-2tznu22QxR&ust=1601303574398000&sour

ce=images&cd=vfe&ved=0CEsQr4kDahcKEwjggbyVx4nsAhUAAAAAHQAAAAA

QCQ, https://ro.wikipedia.org/wiki/Panthera_leo_spelaea



Leul de peşteră (Panthera leo spelaea). Specie considerată dispărută acum

10.000 de ani, odată cu extincția mega-faunei din nord, odată cu noi tipuri de

condiții climatice. Cel mai periculos prădător din perioada glaciațiunilor, pentru om

. Sursa: Descopera.ro, https://sites.

google.com/site/gigantiiultimeiglaciatiuni1/home/pantera-de-pestera, https://ro.wikipedia.

org/wiki/Panthera_leo_spelaea

2. „Marele Spațiu al Leului Negru” în istorie. Formarea

conceptului geopolitic și caracterul său trans-continental

Avem în vedere formarea și extinderea unui concept geopolitic strâns legat de

un mod de viețuire al primilor oameni, care cuprinde dezvoltarea omului, evoluția

sa, într-o perioadă extrem de lungă de timp, de la apariția hominizilor europeni

(omul de la Bugiulești, datat acum 2 milioane-1,9 milioane de ani) 9 până la apariția

civilizației kurganelor (așa-numitul val de ”indo-europeni” asimilați în sens restrâns,

cu ”arienii”, de unii autori), din epocile metalelor.

Este vorba de un spațiu geopolitic de dinainte de perioada îndeobște asociată,

sub influența ideologiilor de gen (ideologia patriarhalistă asupra istoriei), cu apariția

scrierii, a orașelor-stat sumeriene și a politicii.

În opinia noastră, este cu totul eronat să considerăm că o perioadă atât de

lungă de timp (de la 2 milioane de ani până la apariția scrierii sumeriene acum

9 Romania este arealul și țara cu cea mai veche istorie a omului pe continentul european, prin omul de la Bugiulești,

datat a avea 2 milioane - 1,9 milioane de ani. După arheologul american William Schiller,” civilizația s-a născut

acolo unde trăiește azi poporul român, răspândindu-se apoi spre Est și spre Apus, în urmă cu 13-15.000 de ani”.

Cf. Lucian Iosif Cueșdean, op. cit., p. 37. http://galusvalenta.wordpress.com/2013/05/22/la-bugiulesti-tetoiu-auexistat-primii-hominizi/




3000 de ani, ar fi complet lipsită de orice aport creator, ar fi complet lipsită de alte

scrieri decât cea sumeriană, ar fi complet lipsită de orice concepție de urbanism,

de civilizație, de orânduiri politice). Nu este logic să admitem că omul s-ar fi

dezvoltat brusc și ar fi capabil să întemeieze brusc civilizații, scrieri, orașe, cetăți,

armate și concepții filozofice sau religioase avansate (zeul suprem, unicul zeu), să

dețină cunoștiințe matematice sau astronomice sau de arhitectură, de urbanism și de

tehnologii de construcții (fără folosire de cuie, cu îmbinări perfecte de blocuri uriașe

de piatră) sau o organizare politică, fără o evoluție și o descoperire anterioară,

care are loc în giga-era matriarhală (durând zeci de milenii, până la civilizația

kurganelor, apariția orânduirii patriarhaliste care, dacă măsurăm de la Sumer ar avea

o vechime de doar 3000 de ani, dacă măsurăm de la invadatorii ionieni sau dorieni

ai Greciei, ar începe de pe la 1900 î.e.n.) 10 . Dimpotrivă, am putea spune că gigaera

matriarhală face posibilă întemeierea civilizației umane, a scrierii, a gândirii

abstracte, a simbolurilor, a matematicii, a organizărilor politice (împărății); această

giga-eră nu exclude practicarea vânătorii în cete de bărbați, o diviziune a muncii –

care se face însă sub organizarea unor societăți politice în care rolul suprem este

recunoscut a fi acela al femeii, al Marii Mame, al Zeiței asociate cu Dătătoarea de

viață, așa cum dovedesc descoperirile arheologice de figurine feminine și vetrele

de foc, peste care rolul principal sau exclusiv îl are femeia, ca păstrătoare și

păzitoare a focului, sacralizată, primul element de bază de la care este posibilă

și pe care se întemeiază civilizația umană; femeia are rolul de civilizatoare,

de garant și păstrătoare a perpetuării speciei umane și de asigurare a primei

noțiuni de confort (păstrătoarea vetrei, a focului) 11 .

Dacă se admite că istoria începe de la apariția primelor unelte de muncă,

atunci se admite implicit și capacitatea de organizare a oamenilor, de la primii

hominizi până la civilizația paleoliticului (civilizațiile de prund și cele de cavernă).

Primele unelte de muncă presupun și o organizare conștientă a oamenilor în societăți

de tip matriarhal, orice organizare socială presupunând o diviziune a muncii

implicând și o organizare de tip politic. Este dificil însă pentru adepții ideologiei

de gen asupra istoriei să accepte că a existat politică și că au existat societăți

politice înainte de apariția orașelor–stat sumeriene (considerate convențional a

reprezenta „începuturile civilizației, ale istoriei umane”). Giga-era matriarhală este

10

Venite la începutul mileniului II î.e.n., triburile grecilor (ahei, ionieni, eolieni) își extind în sec. 15 î.e.n. stăpânirea

asupra Cretei și Ciprului, distrugând civilizația minoică pre-existentă. Dorienii, în sec. 12 î.e.n., distrug civilizația

miceniană construită de triburile precedente, instalându-se în Peoloponez. Abia în jurul anului 1000 î.e.n. se poate

vorbi de procesul unei colonizări grecești a coastelor Asiei Mici și a insulelor din Marea Ionică. Cf.Marcel Popa,

Horia C. Matei, Mică Enciclopedie de istorie universală, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p. 163.

11

Daniel Ruzo (1968): “Am cercetat munții din cinci continente, dar în Carpați am găsit monumente unice dovedind

că în aceste locuri a existat o civilizație mareață, constituind centrul celei mai vechi civilizații cunoscute astăzi.”[1]

“Daniel Ruzo (n.1900, Lima, Peru – d.1991) a fost un scriitor, istoric, arhitect, arheolog, antropolog cultural și

cercetător al monumentelor megalitice de la Marcahuasi, din munții Anzi, dar și de pretutindeni. Departamentul de

Informații România (DIR)

pe joi, 2 martie 2017, Publicat în: Istoria României , https://www.dir.org.ro/category/istoria-romaniei/page/3/,



174


insuficient explorată ca abordare desprinsă de ideologia patriarhalistă, nefiind luate

în considerare multe aspecte surprinzătoare și de neexplicat pentru istoria citită în

cheia patriarhalistă (prezența piramidelor construite artificial, în diferite locuri ale

globului, tehnici surprinzătoare de construcție, materiale de construcție care nu

se mai pot reconstitui, arhitecturi și concepții urbanistice, cunoștiințe astronomice

și matematice) care contrazic caracterul primitiv acordat cu ușurință de istorici

acestei giga-ere, doar în virtutea premisei radicale de gen conform căreia „orice

ar fi non-patriarhal, de dinaintea epocii patriarhale este implicit primitiv, sălbatic

sau inferior sau non-civilizațional”.

În prezentul articol ne referim la forme de culturi care pornesc de la un

mod matriarhal de organizare a societății umane și care folosesc tipuri de politică

întemeiate pe un rol magico-religios preeminent acordat femeii, privită ca

reprezentantă a Marii Zeițe (întocmai cum, peste zeci și sute de milenii, orânduirea

patriarhală va acorda rolul preminent marelui rege 12 , privit ca reprezentant al zeului

suprem).

Civilizația a-riană este una originar și esențial, pur matriarhală, deoarece

orânduirea matriarhală este prima și cea mai lungă orânduire politică de pe

pământ, însoțind apariția și evoluția omului ca specie.

Civilizația a-riană și primii a-rieni sunt „locuitorii de pe lângă râuri” (VĂLenii,

RÂUR-enii), din arealul culturii-matcă a Europei de azi (arealul civilizațional

pur matriarhal proto-isotric, al României de azi) 13 care întemeiază culturile de

prund și folosesc focul întâlnit accidental în natură (epoca de dinante de fabricarea

focului) dar și culturile de cavernă, unde apar societăți proto-umane și umane având

lideri, diviziunea muncii și scopuri comune dar și legături de sânge în comun.

Civilizația a-riană este și civilizația producerii conștiente și artificiale a

focului (prin frecare), moment definitoriu în care societățile umane se diferențiază

definitiv de condiția animalieră, devin independente și devin civilizații propriuzise

(de la omul de la Bugiulești, descoperit în jud. a-rian VALCEA, pe arealul

României de azi, datat a avea între 2 milioane-1,9 milioane de ani, până la Ion de

la Anina, pe arealul României de azi, primul hominid modern european, 40.000

î.e.n.).

Civilizația, ca realitate, ca situație de fapt, se întemeiază pe o societate

matriarhală și pe păstrarea și, ulterior, pe producerea focului pe cale conștientă și

artificială. Rolul preeminent în păstrarea focului (prin vetre de foc) aparține femeii,

de unde pleacă independența societății umane față de regnul animalier și apar

primele forme de habitaturi umane (urbane sau de cavernă, de suprafață – căci și

bordeiele de pământ sunt forme de urbanism, articulând așezări urbane întinse sau

12

David Korten, Marea Cotitură. De la imperiu la comunitatea terestră, trad. de Mihnea Columbeanu, ed. Antet,

Antet XX Press, Prahova, 2007, pp. 214-217.

13

ARA, ARYA-, numele ținutului , al poporului ar-ian, carpato-danubian, numele zonei din jurul masivului RA-

RA-u, de unde izvo-RA-ște RA-ul ARA-RA (Siret). În locul unde a fost ARA acum este un loc numit ARA-MA (cf.

Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmașii Romei, vol. I, Ed. Teocora, Buzău, p. 110).



conectate între ele, așa cum și în ziua de azi, urbanismul redevine setat în funcție de

eco-clădiri, inclusiv de așezări ecologice rememorând, prin materiale de construcție,

prin design exterior, conceptul străvechi de „bordeie”).

Civilizația, ca realitate, se întemeiază pe rolul preeminent al femei de

păstrătoare a vetrei, a focului – elementul de civilizație care permite supraviețuirea

speciei umane, dar și confortul, organizarea societății, evoluția ei, apariția

meșteșugurilor ce se bazează pe folosirea focului și inclusiv, a armelor. Cele

două epoci ale metalelor (bronzul și fierul) nu sunt posibile fără aportul civilizației

matriarhale anterioare, bazate pe rolul preeminent al femeii de păstrătoare

a focului. Fără foc nu pot apărea noi aliaje și nu pot fi posibile zorii orânduirii

patriarhale. Prin cele două epoci ale metalelor, vedem cum bărbații folosesc focul

pentru a pune în discuție, a distruge civilizațiile Marii Zeițe, pentru a înlătura o

orânduire matriarhală și a realiza o orânduire nouă, în care femeia este desprinsă

de conceptul de civilizație, de divinitate, de sacru, de mare preoteasă, de progres.

În epoca patriarhalistă (a metalelor), focul devine o modalitate de a făuri arme

cu care se doboară civilizațiile Marii Zeițe, cu care se incendiază elementele de

civilizație care preamăresc femeia și rolul său pentru perpetuarea speciei umane

și asigurarea premiselor civilizației în sine. Focul este folosit împotriva femeii, el

devine o modalitate de a fabrica noi arme și aliaje care preamăresc rolul marilor

zei, al regilor, al armatelor de bărbați organizați în societăți de tip nou, cu forme de

politică și sacralitate din care orice asociere sau raportare la femei a dispărut sau

a fost micșorat substanțial.

Odată cu civilizațiile de tip kurgan, apare orânduirea patriarhalistă iar după

alții, odată cu civilizația sumeriană, înainte de care ar fi existat, în opinia acestora,

„o îndelungă eră de întuneric și primitivitate, de non-civilizație”, așa cum apare

scris în istoriile convenționale bazate pe ideologia patriarhalistă.

Civilizația a-riană precede, în opinia noastră, civilizațiile indo-europene

sau cele de tip kurgan. Ne referim la civilizații a-riene care se nasc la începutul

cuaternarului, în arealul României de azi, odată cu apariția primilor hominizi,

pentru că ei sunt primii locuitori, băștinași, pământenii care nu pot fi ignorați când

luăm în considerare originile sau vechimea unei culturi sau continuitatea sa ca

areal de locuire.

Ne referim la civilizații a-riene care apar odată cu specia homo sapiens și

care, dat fiind organizarea matriarhală pe care nici măcar istoricii perspectivei

patriarhaliste asupra istoriei nu o neagă, sunt civilizații ariene matriarhale,

sunt primele civilizații, primii oameni, primele culte magico-religioase, primele

orânduiri politice, primele spații geopolitice constituite prin expansiunea unor

populații din arealul inițial (de suprafață sau de cavernă) spre zone incredibil de

depărtate, atestate prin toponimii și expresii lingvistice cu origini extrem de vechi,

pierdute în negura timpului.

Ne referim la civilizații a-riene, atât cele de cavernă cât și cele de suprafață


176


(care se dezvoltă concomitent și cu inter-conexiuni firești, legate de nevoia de a

culege fructe, plante, de a vâna, de a se îmbrăca și de a supraviețui climatului rece

în perioadele de glaciațiuni), în arealul României de azi.

Considerăm că una dintre cele mai vechi onomatopee, conservate în limba

rumână 14 originară, limba de aur, limba sfântă a Europei, limba–matcă a întregii

Europe, bazată pe morfeme de cuvânt, pe unități primordiale lingvistice, este și

onomatopeea „Dîr-dîr” (de unde verbul „a dîrdîi”), exprimând situația de frig, de

ostilitate a mediului înconjurător, de unde și reacția ființei umane de a se adapta la

aceasta: conceptul de rezistență, de curaj, de supraviețuire:

- Dîr-dîr ! (”mi-e frig”, ”este frig”,”tremur”, ” îngheț”);

- Dîrdîială, dîrdîit, a dîrdîi (a îi fi cuiva frig, a îngheța, a degera, a tremura

de frig);

- a se în-dîrji (a rezista, a strânge din dinți, a se încăpățâna, a se pune contra

obstacolului, a se încrâncena, a se încorda, a insista);

- Dîrji (curajoși,încrîncenați, fermi, viteji, rezistenți, care rămân, care se

încăpățânează, care insistă);

- Dîrzenie (rezistență, insistență, curaj, fermitate, vitejie, încăpățânare,

insistență);

- Dîrză (atitudine curajoasă, fermă, de rezistență, de insistență, de

încăpățânare);

- VAL-ea DÎRJ/DÂRJ-ovului (Slatina, județul a-rian Olt), conservă prin

toponimia sa, onomatopeea primordială ”dîr-dîr” dar și ideea de rezistență, de

dârji, dârzenie (Valea celor care rezistă, Valea dârjilor). În această localitate s-au

descoperit urme de cultură de prund, unelte de silex datând din proto-paleolitic,

de acum 600.000 de ani, împreună cu resturi de animale (elefanți, rinoceri, cai,

cămile 15 ).

Aceasta reprezintă, în opinia noastră, o familie de cuvinte folosite și azi în limba

română, provenită din unități lingvistice primordiale, exprimând realitățile civilizației

de cavernă sau ale civilizațiilor de suprafață, cuvinte a-riene, ale pământenilor din

arealul României de azi, unele dintre cele mai vechi cuvinte ale Europei, dacă le

conectăm de momentul apariției vorbirii în Europa și de descoperirea omului de la

Bugiulești (2 milioane de ani), județul a-rian VÂL-CEA (VAL- fiind un alt morfem

14

Folosim termenul de „limba rumână” spre a ne referi la limba vorbită de neamul rumânesc, din arhaic (de

la apariția omului și primele sunete articulate) până azi, neîntrerupt, în arealul României de azi, și în împrejurimile

sale (provinciile istorice ale neamului rumânesc) încă dinainte de apariția statului-națiune numit

România la 1918. Neamul rumânesc este înțeles ca neam ar-ian, adică al pământenilor arealului României de azi și

împrejurimilor sale -băștinașii-, adică al „locuitorilor de pe lângă râuri”, singurii care folosesc până azi limba oro

manisa, adică limba sfântă imperială, limba matcă a întregii Europe, de la primele onomatopee ale hominizilor și

morfemele de cuvânt, rădăcinile primare de cuvinte, până la limba română de azi, folosită în teritoriul României

de azi dar și în provinciile istorice aparținând României. De asemenea, trebuie remarcat că într-un areal întins, de la

Marea Neagră se folosesc cuvinte românești și expresii din limba rumână (limba Țării Sfinte a arhaicului), până în

Punjabul de azi și zona Harappa (Pakistan), până la Tropicul Racului (golful Martaban/Myanmar).

15

Dumitru Bălașa, Țara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, ed. Cuget Românesc, 2009, s. l., p. 19.



de cuvânt primordial, din vorbirea inițială a primilor locuitori ai Europei, cei situați

în arealul României de azi). De aici , rădăcina de cuvânt rumână a-riană (VAL-,

„locuitorii din vale” s-a preluat în „WAL-achia”, în „VAL-achia”, adică în spațiul

geopolitic extrem de vechi al Țării Sfinte, teritoriu acoperind arealul României de

azi și împrejurimile ei, considerat sacru în civilizațiile paleoliticului și neoliticului

european, axate pe cultul Marii Mame, al Marii Zeițe).

Wal-achia (V-ALACHIA este Țara Sfântă a Marii Zeițe, bazată pe civilizațiile

din proto-paleolitic și continuând cu cele din neolitic), având nucleul în arealul

României de azi (unde apar primele onomatopee, unde apare vorbirea – omul

de la Bugiulești, 2 milioane de ani - este greu de închipuit a se confunda cu...

rămășițe de ursus spelaeus, așa cum ridicol au considerat unii savanți de prin Belgia,

ADN-ul ursului și configurația oaselor fiind diferite de cele umane 16 ) sau a fi o ființă

nevorbitoare, care nu putea să articuleze vreun sunet, vorbirea articulată făcând

diferența dintre o ființă umană oricât de primitivă și regnul animal). Sunt civilizații

de prund („locuitorii de pe lângă râuri”) sau de cavernă („cei de la întuneric”)

sau cu habitate în zona munților negri și a pădurilor negre (zonele cu vegetație

deasă, unde nu intră lumina zilei).

Spațiul Marelui Leu Negru începe ca un spațiu de conviețuire între primele

civilizații a-riene din arealul României de azi (unde apar primii locuitori ai Europei,

omul de la Bugiulești, 2 milioane de ani) care își împart adăpostul, în care omul

începe să alunge leul de cavernă din habitatul său, se extinde, se instalează în locul

său și îl vânează pentru blană și hrană.

Spațiul Marelui Leu Negru este spațiul unei realități de conviețuire dură

și de înfruntare directă între om, cel care trăiește în habitatul peșterii („la

întuneric”) și felinele de la începutul cuaternarului, cu dimensiuni considerabil

mai mari decât leul de azi.

Spațiul Leului Negru este un spațiu geopolitic în momentul în care civilizația

ariană devine una suficient de coerentă, de puternică încât să susțină deplasări

la mari distanțe ale locuitorilor lor, cucerirea/stabilirea temporară în noi caverne

sau expansiunea spre zone calde, ocolind mările (Marea Neagră, Marea Caspică,

toate fiind înconjurate de toponime de tip negru/alb), cu expansiunea spre Asia

Centrală,India, până la Tropicul Racului.

Ne referim la spații geopolitice extrem de vechi, de dinaintea civilizației

kurganelor, precedente epocii metalelor.

Ne referim la civilizații a-riene care se extind de la nucleul Romaniei de

azi, în plină civilizație matriarhală, având ca element de independență fabricarea

artificială a focului, capabile să se deplaseze pe teritorii întinse și care rămân în

conștiința locuitorilor de pe teritoriile de expansiune prin prisma unor toponimii

surprinzătoare pentru distanța lor geografică și aria acoperită: kara/cara, arab/

harap, baba, daca/dochia, dacksa, danubiu (-Dan- de la Danu- numele zeiței apei și

16 https://quadratus.wordpress.com/tag/marija-gimbutas/


178


a recoltelor, la arieni, la rumâni), hora, ra, hap, jebel, siriu, perșian, zarand, -cuș, a

vedea/videa/vedia, Criș, Giza etc., etc.

Marele Spațiu al Leului Negru se constituie ca un areal geopolitic odată

cu o expansiune civilizațională în valuri, care se desfășoară într-o perioadă

matriarhală extrem de îndelungată (poate, cel mai durabil imperiu transcontinental

din proto-istorie), pe un teritoriu incredibil de întins (eurasiatic,

trans-continental), din munții Pădurea Neagră (extremitatea vestică a Spațiului)

până la Tropicul Racului (golful Martaban/Myanmar).

Această civilizație a-riană, aparținând unei faze superioare de cucerire a

independenței civilizaționale (prin fabricarea conștientă a focului, marea revoluție

civilizațională a matriarhatului), duce și la independența de un anume areal și la

posibilitatea de proiectare a prestigiului civilizațional, în termenii noștri de azi.

Existența acestui spațiu geopolitic cu origini imemoriale (deoarece are un

caracter a-rian, pământean, pornind de la omul de la Bugiulești, de acum 2

milioane de ani), cu nucleul în arealul României de azi (jud. a-rian VAL 17 -cea),

devine o realitate datorită toponimelor specifice care îl definesc ca și zonă distinctă,

întocmai cum și Alexandru cel Mare și-a lăsat, zeci de milenii mai târziu, prin

toponimia specifică urbană (Alexandriile, orașele întemeiate de el) sau împăratul

trac Constantin cel Mare (orașul Constantinopole), markerul civilizațional pe harta

cuceririlor lor și a spațiului lor imperial specific.

Spațiul geopolitic al Marelui Leu Negru oglindește realitatea unei

civilizații de tip matriarhal, axat pe cultul zeiței-leoaice (artefacte foarte vechi,

care apar inclusiv în epoca neolitică – recentă!- , precum statuetele de acum 8000-

6000 de ani, cu zeițe stând pe tronuri având ca brațe gheare de lei sau lei/leoaice

întregi). Leul este, din perioadele de început ale cuaternarului, din paleoliticul

timpuriu, un animal asociat cu regalitatea de tip matriarhal (adică, cu stăpânirea

Marii Mame, a Zeiței, cu rolul predominant al femeii în societatea matriarhală)

pe care neoliticul îl conservă până la apariția epocii patriarhale (epoca metalelor, a

civilizației kurganelor).

Onomatopeea „Aoleu!” („păzea, vine leul!”, „au, vine leul!”) care

se folosește și azi pe teritoriul României de azi, este un indiciu lingvistic

provenind din rumâna inițială, din limba-matcă a întregii Europe, din vorbirea

onomatopeică a a-rienilor, a oamenilor din cavernă, din civilizația peșterilor, din

epoca marilor confruntări pentru adăpost și hrană dintre om și fiarele începutului de

cuaternar. Este civilizația a-riană, rumână, imperială, a Marelui Spațiu a Leului

17

În limba sacră, a primilor locuitori ai arealului României de azi, rădăcina de cuvânt VAL- este sinonimă cu cea de

ARR- râu, ilustrând un caracter ARR-ian sau A-Rian al acestui areal (definind civilizația râurilor dar și a ”celor de

la întuneric”, ”fără lumină”, adică un fenomen de apariție și dezvoltare în paralel, a două tipuri de habitate umane

și de civilizații- cea de suprafață și cea de cavernă). Numele de Valentin, de pildă, nu este latin la origine ci conține

particulele ar-iene (ale limbii rumâne originare a întregii Europe), de VALE-. Aceste particule lingvistice sunt preluate

de latini sute de milenii mai târziu, față de locuitorii arealului României de azi, care vorbeau și vorbesc și în

prezent ”limba sfântă”, rumâna, provenită din onomatopeele și rădăcinile de cuvânt originare ale primilor oameni

ai Europei.



Negru, civilizația născută pe arealul României de azi, ilustrând o continuitate de

peste 1, 9 milioane de ani, de la omul de la Bugiulești din județul arian VAL-cea,

până în zilele noastre, în mod neîntrerupt.

Nucleul civilizației a-riene a Marelui Leu Negru este arealul României de

azi, deoarece doar în acest areal avem conservată și folosită până azi, onomatopeea

„Aoleu!”, care nu se folosește în arealele învecinate, unde nu sunt comunități de

români (Bulgaria, Albania, Ungaria etc.) dar, unde există comunități de români pe

hărțile de azi, în jurul României de azi, indiferent că vorbim de Timocul Sârbesc, de

Banatul Sârbesc, de Bucovina sau de Basarabia sau de alte zone locuite de comunități

de români, unde s-a vorbit necontenit, în provinciile românești istorice, limba

română, se folosește și azi onomatopeea „Aoleu!”, ilustrând arealul originar al

leului negru, adică civilizația a-riană a leului negru, cea în care omul se confruntă

cu marele prădător pentru habitat și hrană.

Nucleul Marelui Spațiu al Leului Negru, spațiu geopolitic ce se întinde

din Pădurea Neagră și din zona Bavariei până pe continentul asiatic la extremitatea

estică (golful Martaban), Tropicul Racului, este un nucleu aparținând arealului

României de azi și dintotdeauna, unde se vorbește limba română și unde se

folosește onomatopeea-cheie (metaforă) „Aoleu!”. Zona de folosire a acestei

onomatopee indică nucleul originar, a-rian, al Marelui Spațiu al Leului Negru

(România).

Prima metaforă, așa cum arată specialiștii în teoria atomilor de cuvânt,

a fost onomatopeea. Ulterior, metafora a fost exprimată prin mai multe cuvinte

descriind calitățile specifice ale elementului respectiv. Cu timpul, ele s-au constrâns,

s-au limitat, în rădăcini de cuvânt asociate unui cuvânt–metaforă (apă, mormoloc,

ursu, lingură, stejar, bosumflat, untdelemn) 18 .

O altă onomatopee-cheie, cu rol esențial în definirea spațiului geopolitic

al Marelui Leu Negru și al vechimii de sute de milenii al acestui spațiu, adica

o onomatopee ce se intersectează cu onomatopeea-cheie „Aoleu!” (ilustrând

continuitatea și prezența, de la începutul cuaternarului și de la apariția omului, pe

arealul României de azi dar și nucleul originar de formare a acestui spațiu) este

onomatopeea „HA!”.

Onomatopeea HA! , apărută în vorbirea primilor hominizi ai Europei (unde

luăm ca punct de reper omul de la Bugiulești, datat a fi de acum 2 milioane de ani),

ilustrează metafora „omului care înghite repede și însetat”, „omul care HĂ-lpăie, Li-

Păie, care înghite apa, hapa hapa!”.

De aici, avem una dintre cele mai vechi familii de cuvinte (a-riene),

ilustrând vechimea spațiului geopolitic imperial-matriarhal, construit de

a-rieni, de rumâni, cu nucleul în zona României de azi:

- HA! (”ia uite!”, ”stau!”, ”Mă minunez de ce văd!”) –exprimă acțiunea de

a se uita, de a fi surprins, de a sta pe loc dar și o acțiune agresivă, de atac, un strigăt

18

Lucian Iosif Cueșdean, op. cit., p. 6.


180


de atac;

- HAP! (”înghit apa, repede!”)- H-AP, unde –AP reprezintă particula pentru

”apă”, cuvânt care se folosește doar în limba rumână, până în zilele noastre (AP,

APA, APE, având vechime de sute de milenii, folosite neîntrerupt pe arealul

României de azi). Remarcăm că, peste sute de milenii de la aceasta onomatopee

folosită de a-rieni, de locuitorii României de azi, apare și în civilizația Egiptului,

în epoca antică (o epocă recentă, dacă ne referim la mega-era matriarhală începută

acum 2 milioane de ani pe teritoriul României de azi) -în Egipt întâlnim fluviul HAPI

(Nilul), cu denumirea sa originară, sacră, care atestă extinderea civilizațiilor de

cavernă ariene, a Marelui Spațiu al Leului Negru prin răspândirea particulei

sacre HA-P-I (API, APA, denumirea de apa, ape existând doar la români, pănă

azi, din toata Europa 19 , după formarea limbilor europene din trunchiul originar al

limbii rumâne arhaice). APA, HAPA conțin particula originară a-riană HA, HAPA,

HAP-HAP, folosită de a-rienii de pe teritoriul României de azi, de la omul de la

Bugiulești datat a fi de acum 2 milioane de ani până în zilele noastre. Până azi, fluviul

și râul din arealul românilor (areal incluzând provinciile istorice ale României,

indiferent de țările de care aparțin ele acum) sunt denumite ca APE, apa și hapahapa

sunt cuvinte folosite până azi de românii din toate provinciile istorice unde

sunt comunități de români dar și în arealul României de azi, ilustrând o continuitate

de locuire și vorbire, la apariția omului de la Bugiulești, jud. a-rian VÂLcea și până

azi, pe același areal. Fluviul Nil este divinizat de egiptenii antici ca fiind ”HAPI”,

deci până în Africa ne întâlnim cu particula ariană HAPA, APA, HARAPA,

asociată pretutindeni cu o conotație de sacru, de divinitate, de mare respect. Apa,

în paleolitic, era asociată cu Marea Zeiță (simbolul de zig-zag, de V-uri). HAPI este

o denumire a-riană dată Nilulului egiptean, care extinde influența a-riană a

rumânilor până în Africa, în cadrul Marelui Spațiu geopolitic al Leului Negru,

într-o eră arhaică a marilor expansiuni teritoriale care este departe față de cum o

consideră istoria elaborată conform paradigmei patriarhaliste;

- HAP, HAPURI-pl. (substantiv comun, din vorbirea populară rumânească,

însemnând ”leac”, ”medicament”)- ”a lua/a înghiți un hap” (a înghiți un medicament,

un leac); la figurat- ”a înghiți hapul” (a face pe cineva să suporte un lucru neplăcut);

- HAPA HAPA (hap-apa, înghit apa, înghit apa, repede);

- A HĂ-lpăi (a înghiți ceva repede și pe nemestecate);

- Halpa-halpa (onomatopee folosită și azi în româna populară, desemnând

acțiunea de a HĂ-lpăi, de a înghiți ceva repede și pe nemestecate sau cu poftă);

- Hălpăit, hălpăială, hălpăitor;

- Haplea (poreclă populară românească, dată unui om care este pofticios sau

care înghite mult și pe nemestecate, un om lacom);

- Hapca /a lua cu hapca (a lua mult și cu de-a sila, a înhăța, a se repezi să

înșface ceva pe nedrept

19

Cueșdean, op. cit., p. 28.



- Hapcă (undiță cu sfoară groasă);

- Hapsân (adj., desemnând un om lacom la mâncare - sens inițial legat de

HAPA-APA). Ulterior, sensurile se extind la: om lacom de bani, apucător, răutăcios,

hain, câinos;

- Hara-para (HARAP-ARA)- expresie populară românească, ”a face o harapara”

(a face, a provoca o învălmășeală, o vânzoleală;

- Harapnic, arapnic (în Moldova, Bucovina)- bici mare, împletit din cânepă

sau din curele, cu vârf de mătase, să plesnească mai tare;

- HA-RA-AP (în sensul rumân originar, desemnează un locuitor a-rian, de

pe lângă râuri, care bea apa, cel care deține apa, pământeanul, băștinașul care șade

pe lângă râu). Particula din rumâna veche, din onomatopeea RRU, RÎ (particulă

ariană, A-RI-ană) ilustrând râul, apa, locuitorii de pe lângă râuri, în româna de azi

(locuitori originari, ai râurilor din arealul României de azi) 20 . HA-, -AP- (omul care

înghite apa însetat), două particule originare din onomatopeele primului om al

Europei, cel din arealul României de azi unde și în prezent se folosește termenul

de ”HARAP” (conținând cele două particule HA-, -AP). Ha-RA-ap (termenul

românesc de ”harap” conține și particula a-riană de RA, adică lumina, particula

folosită tot în vorbirea primilor oameni din arealul României de azi, începând de

acum 1, 9 milioane de ani, de la omul de la Bugiulești, jud. ar-ian VAL-cea);

- H-ARA-p ilustrează și ideea de ”ha!” (onomatopeea de ”stai, stau!”), și

ARA, A-RA (”cei fără lumină”, cei de la întuneric”, ”oamenii peșterilor”) dar și

–AP (terminația de –AP ilustrând prezența ”apei”, adică a râurilor subterane sau de

suprafață pe lângă care sunt peșterile , unde trăiesc ”cei fără lumină”, ”harapii”).

Locuitorii peșterilor sunt numiți astfel, ”ar-ienii” sau ”harapii”. Civilizația ar-iană

a peșterilor, începând de la omul de la Bugiulești (2 milioane de ani) descoperit în

jud. arian VÂL-cea și până târziu, în neolitic, când se extind așezările de suprafață

(așezări urbane de acum 7000 de ani descoperite în arealul României de azi 21 ) este

20

Ibidem, p. 29.

21

Cueșdean, op. cit., p. 47 (”precum orașul aparținând culturii neolitice Cucuteni, de la Petreni, Moldova,

aranjat în mod planificat, în raze și cercuri concentrice și conglomerat de case ca la Parța, tot de acum 7000

de ani, dezvoltare urbanistică și economică susținută de un comerț de acum 7500 de ani cu schimburi pe rute

comerciale de mii de km, legând Europa Centrală de Anatolia”). ”Civilizația danubiană a rumânilor înflorește

în Europa când cultura sumeriană nu exista, când Egiptul era la începutul culturii sale (...), se extindea pe

arealul european într-o vreme când ”grecii” nomazi nu existau ca și cultură, ei invadând (începutul orânduirii

patriarhale a triburilor nomade de păstori războinici) arealul actual al Greciei, acum 3900 de ani” (după alții, valul

de ”greci” care definește cultura greacă de azi fiind ultimul, cel mai recent,de pe la 1600-1300 î.e.n.).Cultura danubiană

a rumânilor (neam pre-existent cu zeci de milenii așa-zișilor ”greci” - triburile ioniene, aheene și doriene

de păstori nomazi ce invadează arealul insular al unei Grecii unde găsesc culturile minoice și miceniene, pe care le

distrug) avea o pronunțată tradiție de urbanism,” dovadă orașul Hârșova, cu case etajate și așezări cu 10-12 mii

de locuitori în civilizația Cucuteni (6500 î.e.n.), răspândite în Ardeal, Moldova, până aproape de gurile Niprului.

Așa-zișii ”greci” au ajuns abia 2600 de ani mai târziu în Europa , după întemeierea Hârșovei și a Petreniului

,orașe rumânești, Roma a apărut 3700 de ani mai târziu iar Sumerul și Egiptul au apărut peste 1500 de ani”.

”Necropola de la Cernica, lângă București, are o vechime de 7000 de ani, cu 2000 de ani înainte să existe ca și

civilizație Egiptul, cu 4000 de ani înainte de întemeierea Romei”. ”După Mircea Eliade, originile indo-europenilor

ca și cultură, pornesc din neolitic, sau chiar din mezolitic (autori de renume în domeniul științelor istorice,

precum: H. Schmith, J. Whatmough, Minges, H. Henchen, G. Wolkic, E. De Michelis, P. Giles în Cambridge


182


civilizația harapilor.

Harapii sunt rumânii a-rieni, adică pământenii din arealul României de

azi (inclusiv zonele istorice locuite de comunități de români care folosesc limba

rumână neîntrerupt, de acum 1,9 milioane de ani de la omul de la Bugiulești și de la

primele sunete rostite de acești primi locuitori și până când civilizația peșterilor lasă

loc civilizației kurganelor, adică epocii metalelor 22 ).

Harapii sunt locuitorii a-rieni ai arealului României de azi, ”locuitorii

de pe lângă râurile din peșterile sau de la suprafața” teritoriului României de

azi (inclusiv zonele unde se vorbea rumâna originară, adică Banatul Sârbesc,

Timocul, Bucovina, Basarabia, Țara Herței, orice zonă sau teritoriu unde se vorbește

limba rumână originară, locuită de comunități de români, indiferent de statul pe

teritoriul căruia se află aceste comunități azi).

Referirea inițială la harapi este referirea la locuitorii civilizației de nucleu,

originare, a-riene (”cei de pe lângă râuri care vorbesc oro manisa, limba sfântă”,

prima limbă, rumâna veche sau cunoscută ca limba w-alahă, limba sfântă,

limba imperială, limba Spațiului Leului Negru).

Harapii sunt locuitorii inițiali, arienii, întemeietorii Țării Sfinte, WAL-

(particula ”vâl”, ”vâlcea”, ”vale”)–ALACHIA (W-ALACHIA), denumire folosită

în semn de respect suprem de către străini, inclusiv în epoca medievală, pentru a

desemna Moldova, Oltenia dar și Țara Românească.

Harapii sunt locuitorii pământeni (originari), băștinașii primului nucleu

al Marelui Spațiu al Leului Negru (arealul unde se vorbește rumâna, oro manisa,

limba sfântă sau w-allaha imperială), care ulterior, într-o perioadă de zeci de

milenii, s-au extins în paleolitic și neolitic, pe un teritoriu marcat toponimic cu

adjective de ”alb”/”negru” (”spațiul nostru” și ”nucleul imperial de decizie”,

”zona zero”).

Harapii sunt locuitorii europeni inițiali, albi (locuitorii cavernelor, cei de

la întuneric), ai ținutului denumit HARAPA/HARAPIA/ HARABIA, ȚARA

HARAPILOR, ulterior ȚARA ARABILOR. Cuvântul arab provine clar din

cuvântul originar de harap (bazat pe onomatopeea originară românească, din

limba w-allahă imperială, originară, limba–matcă a Europei, de HA, HAP, HAPA

(a înghiți însetat și repede apa). Avem în vedere atât civilizațiile de suprafață (de pe

lângă râuri) dar și cele de cavernă cu râuri subterane. Ambele populații (culturile

de prund și cele de cavernă) sunt denumite HARAPI, deoarece ele au ”oameni

care înghit însetat apa” (HAPA-HAPA). ”HARapa” este civilizația celor

de pe lângă râuri (ARR, particula onomatopeică inițială folosită pe arealul

României de azi, de la primul om până în prezent). De aici, derivă cuvântul

History of India, localizează originea ”indo-europenilor” în regiunea Dunării, acoperind arealul regatului lui

Burebista”. Cf. Lucian Iosif Cueșdean, op. cit., pp. 48-49.

22 Cultura Coțofeni (jud. Alba, Cheile Aiudului) de pe teritoriul României de azi, aparținând epocii metalelor, trecerea

la epoca bronzului - necropolă datată de pe la 1800 î.e.n., cu 16 tumuli (civilizația kurganelor); curganele

(movilele) sunt masagete și scitice; în România datează de acum 3800 de ani. Cf. Cueșdean, op. cit., p. 64.



sacru de ”HAR” (har dumnezeiesc, har divin, în sensul de azi), adică trimite la

o calitate deosebită, deoarece HAR-apul este ”locuitorul Țării Sfinte” (de unde

avem asocierea că ”HAR„-ul este ”ceva ce aparține HAR-apului”, o însușire a

lui, o conexiune cu ”APA, din care el bea, HAPA” sau pe care o stăpânește,

”HAR-apul este cel care bea HAPA, APA, adică este stăpânul apei”). Basmele

populare românești au conservat conexiunea dintre ”zona zero” (toponime însemnate

cu ”alb”) și spațiul HARAPIEI europene paleolitice (acum 15.000 de ani, se naștea

Lacul Alb în Depresiunea Pannonică, parte a Arabiei europene, arhaice, adică a

Țării HAR-apilor, a locuitorilor ce stăpânesc apa). La fel, ”zonă zero” este LEUKE

(Insula Albă, altă denumire a sa, toponimie însemnată cu ”alb”, nucleu imperial al

acestui ținut al Arabiei arhaice).

HARAPI (HA, RA, API- trei particule provenind din onomatopee

ale limbii rumâne inițiale, metaforice, vorbite de primii oameni ai Europei,

raportându-ne la descoperirea omului de la Bugiulești, 2 milioane de ani),

”Harappi” dă denumirea inițială a râului Jiu, păstrată până târziu, în antichitate

(RHABON- o variantă a denumirii inițiale ARRAPON-ARRABON), unde (A)RR

(particula ariană este conservată parțial) iar AP se transformă în AB (particula inițială

desemnând apa, API, APA, devine AB (ARRAbon). Inițial, denumirea ar fi trebuit să

fie ”ARRAPON”, adică râul HARAP-ilor, râul ARAP-ilor.

HARAP se folosește în limba rumână arhaică, până azi (prin intermediul

basmelor populare românești, care transmit informatia și denumirea nealterate).

Basmele populare românești utilizează repetat termenul inițial de HARAP și

nicidecum pe cel de ARAB.

HARAPIA (Ținutul HARAPILOR), Țara Sfântă (arealul Romaniei de azi),

devine mai târziu, (H)ARABIA. ”Harappi” devin ”A-RABBI”. Această transformare

a lui p în b are loc pe la 12.000-11.000 î.e.n., ca o perioadă la care se referă cifrat

”Țara Arabiei” (în basmele românești) unde se menționează ”Lacul Alb” 23 .

Dacă basmele românești localizează Împărăția Harăpușchii spre

Depresiunea Petroșani, Țara Hațegului, cursul râului Jiu (România de azi), al

râului Raba/Rabo 24 (Arrabon; Ungaria de azi), și până la Szeged, Lacul Alb sau

Marea Albă 25 (căreia ”i se văd ambele țărmuri”, deci un lac), remarcăm faptul că este

vorba de un imperiu din perioada inițială a Țării Sfinte, a Țării HARAPILOR (WAL-

ACHIA, W-ALACHIA), unde termenul de ”împărăție” nu se confundă cu cel de

”regat”; este vorba de denumirea originară, nealterată, de HARAPUȘCA (HARAP

la genul feminin), evidențiind o societate matriarhală, cu o femeie conducătoare,

”cu piele albă și frumoasă ca o zână” (cum descrie basmul pe această conducătoare

23

”Ținutul mitic „Arapia” era vecin cu fosta Mare Albă a spaţiului panonic, în fapt un mare lac de apă dulce, ţinut

care ar desemna doar o parte, cel mai probabil apuseană, a vastului teritoriu care era la începuturi Arabia mitică. În

aceste locuri s -a păstrat până în antichitate hidronimul Arrabon, care separa pe vremuri Panonia de Sus de Panonia

de Jos, şi aici stă astăzi mărturie numele râului „Rába” (citit aproximativ „Rabo”), care a rămas evident de la anticul

„Arrabon””. Idem.

24

Ibidem.

25

Ibidem.


184


arhaică) 26 , denumire de dinainte de transformarea HARAP în ARAP și apoi în ARAB.

ARAP (altă variantă a termenului de HARAP -termenul inițial, derivat

din onomatopeea HA, HAPA, HAP) se folosește până azi în arealul României,

în paralel cu termenul de ”harap” (Harap-Alb).Termenul de HARAP-ALB este

termen generic, în opinia noastră, ilustrând nu doar personajul principal al basmului

lui Ion Creangă ci întâlnirea/confruntarea (codificată în relația schimbătoare ierarhică,

de tip stăpân/slugă, salvator/omul nerecunoscător, dintre Harap-Alb și omul roșu

sau Spânu) dintre două civilizații sau două rase (?)- pământeanul, omul băștinaș,

locuitorul Ținutului Harapilor (Țara Sfântă) și outsiderul, damnatul (omul roșu, omul

fără păr, Spânu, care este salvat dintr-un loc de damnare, de izolare, ”din fântână”,

probabil dintr-o pedeapsa legată de încercările de control asupra apei, ”apa fiind HA-

R-APA”, apa fiind ”sub controlul HARAPI-lor” sau aparținând ca resursă strategică,

acestor locuitori).

Țara Arapilor devine într-un timp mult mai recent, Țara Arabilor, prin

tranformarea lui p (de la API, APA) în b. Acum avem denumirile de RHABON

(Jiul), ARAB, ARABIA, ARAB, RABO, RABBA (ARRABON /ARA-PON,

râu din Ungaria de azi). Dacă Jiul este cunoscut în antichitate ca fiind ”râul

ce coboară din Țara Arabilor” (”Rhabon”), aceasta însemna că prefacerea lui p

(api, hapi) în b (arab, arrabon) are loc înainte de epoca antică (o epocă preluând

denumirea de ”Rhabon” dintr-o perioadă precedentă). Este ciudat că, deși avem

râul ”Rhabon” parcurgând arealul României de azi, aceasta nu este desemnată ca

fiind ”Arabia”, deși la S-E avem conservată denumirea de ”Bas-Arabia” (Arabia de

Jos). Referirile la Arabia de Sus (o zonă de N-V a Basarabiei, care se întinde spre

Depresiunea Pannonică, spre ținutul Ungariei de azi, unde avem râul ”Rabba/Rabo”,

tot de la ”Arabba/arabo”) nu mai se conservă în epoca antică, odată cu ”Bas-Arabia”

sau cu ”Arrabon” și ”Rabo/Rabba” (hidronime). Atât ”(A)Rhabon”, ”ARRAbon”

cât și ”Raba/Rabbo” sunt hidronime ce conțin particulele ariene ARR și RA (râuri

și lumină, soare) care aparțin limbii rumâne străvechi, adică limbii primelor

onomatopee, a morfemelor de cuvânt, a primilor oameni din acest areal (a-rieni,

oamenii civilizației pietrei). În epoca străveche, a fazei prime a formării acestei

limbi (limba rumână străveche), denumirea inițială conform onomatopeii inițiale

HA, HAPA, ar fi trebuit să fie: (A)RHAPON; ARRAPON (de la H/ARRAPI, râul

harapilor, râul Harapiei/râul Arapiei. Țara Harapilor era originar denumită

HARAPIA sau ARAPIA (prin prezența particulei AP, de la Api, APA, particulă

specifică limbii rumâne vorbite timp de sute de milenii în arealul României de azi,

necontenit. Doar românii folosesc azi, din toată Europa, termenii de apă și ape,

conservați din particula onomatopeică inițială, HAPA, HAP, HA 27 .

Țara Harapilor era deci, nucleul unei civilizații a-riene, de ”locuitori de

pe lângă râuri” (de suprafață sau subterane), din arealul României de azi și din

26

Cueșdean, op. cit., p.6.

27

Idem, p. 9.



împrejurimile sale (vezi depresiunea Jiului), dezvoltând în epoca matriarhală atât

civilizații de prund, de suprafață (ulterior, devenite așezări urbane) dar și civilizații

de cavernă (”cei de la întuneric”).

Harapii erau locuitorii de pe lângă râurile lor (A-RHABON sau Jiul; râul

A-RABBA/A-RABO/ ARRAPON, în Ungaria de azi).

Dar harapi sunt și locuitorii a-rieni ai civilizațiilor de pe lângă râuri sau ape,

unde particulele de RRU, ARR, RA sau HAPA, APA, provenind din limba rumână

străveche (prima fază, cea a onomatopeelor, odată cu apariția vorbirii, luând ca reper

omul de la Bugiulești, jud. arian VAL-cea) sunt sinonime cu cel de VAL (vâlcea,

vale, vălean). În rumâna arhaică, adică în prima limbă a Europei, cea derivată din

onomatopeele și rădăcinile de cuvânt ARR (ar-ieni), RA, RU, există sinonimie cu

VAL (Vâlcea), ambele desemnând apa, apele.

HARAP cuprinde o denumire sacră, cu referire la apă (HA-AP) și la

soare (RA- lumina, A-RA, fără soare). Oricum am interpreta, termenul de HARAP

cuprinde o referire atât la civilizațiile de suprafață (Ha-RAP) unde sunt râuri sau ape

(RA-, R-APA) dar și o referire la civilizațiile de cavernă (A-RA, cei de la întuneric,

A-RA-APA, ”cei de la întuneric care au apa”, adica cei din cavernele cu râuri sau

lacuri subterane), de pe teritoriul-nucleu al limbii-matcă a întregii Europe, rumâna,

limba sfântă.

De ce este ”HARAP” o denumire inițală sacră? Pentru că APA și AR sunt

două particule sacre (sacră este Marea Zeiță, Dătătoarea de viață, simbolizată

prin simboluri acvatice, de tip râu- zig-zaguri, sau V-uri, prima APĂ fiind cea din

pântecul matern, cel purtător de viață). RA este particula în limba sfântă, rumână,

pentru ”soare, lumină”, care simbolizează asocierea dintre apă și lumină (nașterea),

deoarece ieșind din APA maternă (primordială), omul vede lumina zilei (RA).

APA și RA sunt două particule de cuvânt sacre, deoarece însoțesc geneza,

începuturile omenirii și dependența omenirii de femeie (societatea matriarhală

este una a-riană, adică primordială dar și ”de pe lângă râuri”, apa fiind viața, deci

cultul femeii ca dătătoare de viață, simbolizată prin simbolurile apei, prin val, de

unde și particula ariană de Val-cea, vale, care este sinonimă cu apa, cu râul, în rumâna

veche).

HA (apa), RA (lumina), APA (apa) sunt trei particule sacre, cumulate

într-o supra-denumire sacră, adică ilustrând inter-conexiunea dintre geneză,

începuturile omenirii și viață, femeie, Marea Zeiță, Dătătoarea de viață.

HARAPA este denumirea-standard a epocii europene de nucleu (Archaic

Europe), pre-neolitică, epoca matriarhală începând de acum 1, 9 milioane de ani

(omul de la Bugiulești și prima onomatopee a primului om) și până la apariția

civilizației kurganelor (epocile metalelor și apariția orânduirii patriarhaliste).

Această epocă matriarhală denumită ”sacră” (epoca HARAPA; epoca Marii

Zeițe, a Dătătoarei de viață, prin asocierea pântecul matern-apa-viața-luminaapa)

simbolizând facerea-desfacerea, începutul și sfârșitul ca apă, este specific


186


pentru un tip de civilizație având femeia într-un rol predominant, conservat

vreme de sute de milenii, o epocă pe lângă care epoca patriarhală începută cu

formarea triburilor de păstori nomazi și a cetăților-state întemeiate în Sumer de

regi-bărbați este una ridicol de recentă. 3000 de ani de la Sumer nu înseamnă

nimic în comparație cu sute de milenii timp în care omenirea s-a organizat și a

funcționat după un tipar matriarhal. Față de cultura patriarhală instalată în

Sumer acum 3000 de ani, spațiul eurasiatic a păstrat denumirile HARAPA și

simbolul de sacralitate și conștiința Țării Sfinte din epoca Zeiței, cea matriarhală,

anterioară Sumerului.

În limba turcă (folosindu-se până în ziua de azi!) întâlnim un set întreg de

cuvinte și expresii pre-turcice, care sunt conservări fidele ale denumirilor sacre, ale

toposurilor sacre, ale Țării Sfinte din perioada pre-antică, din perioada de la apariția

primilor oameni europeni până la civilizația kurganelor, epoca metalelor.

În limba turcă de azi se conservă denumirile originale ale Țării Sfinte,

ale Țării europene a Harapilor, care este totuna cu WAL-ALACHIA (denumire

folosită inclusiv de turci, inclusiv sub imperiul otoman, pentru a desemna Țara

Românească, în epoca medievală și până la începuturile modernității).

Țara Sfântă (Țara Harapilor, HARAPIA) este Wal-ALLACHIA (altă

denumire a Țării Sfinte, Țara divinității, ALLACHIA, țara a-rienilor, WAL/

VAL- particula ariană de VAL- ilustrând ”locuitorii văilor”, din arealul României

de azi, care își zic până în ziua de azi VAL-eni, cei de la VALE, VALCEA). Nici

în Turcia de azi și în nicio țară nu întâlnim particula a-riană de ”VAL-” pentru a

desemna pe băștinașii din acele ținuturi (dar ea este folosită și recunoscută de străini

când se referă la Țara Românească, Oltenia și la Moldova).Ele sunt asociate cu

leul negru (onomatopeea „Aoleu!”, originară din w-alaha imperială, adică din

limba sfântă a arhaicului, pre-antica, limba rumână, limba Țării Sfinte, a WAL-

ALLACHIEI), inclusiv în epoca lor medievală. Țara Românească (parte a Arabiei de

sus, inclusiv pentru Transilvania, până departe, în Depresiunea Pannonică, inclusiv

Szeged și Lacul Alb) și Moldova (care include BAS-ARABIA) sunt arealul Țării

Sfinte, a primei globalizări a lumii, HARAPIA, Țara HARAPILOR.

În turca de azi se folosesc și la începutul sec. XXI (!), denumirile originare

ale Țării Sfinte, ale Țării Harapilor, ale Wal-Alachiei. Ele sunt în ambele cazuri

(referirile la walach dar și la harap) asociate cu o conotație sacra, de referire la

divinitate, la Țara Sfântă, la ideea de sacru absolut.

În limba turcă de azi, întâlnim invariabil conotația de sacru asociată la expresii

și cuvinte precum: ”yarabbi!”, ”Ya Rabbim!”- provenit de la ”Rabbi, -ARAPI/-

ARABI!” (Doamne Sfinte!); ”evala!” (”bine, ”mulțumesc”; gestul de mulțumire,

de recunoștiință – provenit de la ”e-wallah-Allah”);interjecția ”walahii!” și

termenul ”ALLAH” (de la ”WAL-ALH”, particula ariană de VAL-, locuitorul arian

al Țării Sfinte, al WAL-ALACHIEI); ”WAL-ALLACHIA” (Țara Sfântă, nucleul



Arabiei de Sus și Bas-Arabia, Arabia de Jos). Ele sunt expresii și cuvinte deosebit de

importante, care ilustrează existența arealului a-rian al Țării Harapilor, al Țării Sfinte,

al împărățiilor matriarhale (HARAPUSCA) într-o zonă a particulelor a-riene de tip

RRU, HA, HAPA; APA; ARA, RA, care se folosesc pe arealul României de azi și

care fac din limba rumână, limba sacră sau limba sfântă (Wal-Alaha, limba Țării

Sfinte, a limbii-matcă a întregii Europe).

Limba HAPA, HARAPA sau limba WAL-ALLAHA este oro manisa, Limba

Sfântă, limba Țării Sfinte, arealul lingvistic bazat pe onomatopeele primordiale

de la apariția omului de la Bugiulești (jud. arian VAL-cea sau de la primul

hominid modern al Europei, Ion de la Anina/40.000 î.e.n.) și până azi, nucleu de

unde s-a difuzat această civilizație (de cavernă sau de suprafață) încă dinainte de

15.000 î.e.n., deoarece denumirea de BAS-ARABIA este una recentă (conține

sunetul transformat, din p în b) față de denumirile de HARAP, HARAPIA (Ținutul

rumânesc, al Harapilor, al a-rienilor, al locuitorilor de pe lângă apă, râuri), care

conservă onomatopeele originare românești HA, HAPA, APA, ce se găsesc doar în

rumână 28 . Interjecția HAP dă naștere la ”hapa-apa”, ulterior la ”apa”, cuvânt care este

difuzat de locuitorii Țării Sfinte (a HARAPILOR, adică a ARAPIEI de SUS, până în

Pakistanul de azi, unde întâlnim și pe la 2600 î.e.n., cultura HARAPPA 29 și ”drumul

HARAPPA”). Prezența denumirii Țării Sfinte de nucleu (Țara Harapilor, a Arapiei

de SUS, unde este Împărăția Harăpușchii, adică zona Depresiunii Pannonice și a

arealului României de azi) tocmai în extremitatea estică a Asiei (Pakistan) ilustrează

un spațiu civilizațional unitar, prin toponimii suprinzătoare care nu se pot explica

altfel decât prin expansiune civilizațională constantă, nu din apariții întâmplătoare,

ele fiind separate de imense distanțe continentale.

Arealul României de azi. Site-uri arheologice din epoca veche a pietrei,

descoperite pe acest areal. Așezările de suprafață (culturile de prund) sunt prezente

28

Cueșdean, op cit., p. 6.

29

Istoria lumii, hartă cu hartă, cuv. înainte de Peter Snow, trad. din limba engleză de Gabriel Tudor și Graal Soft,

ed. Litera, București, 2019, pp. 32-33.



alături de habitatele de cavernă (peșterile locuite în epoca veche dar și în cea

mijlocie a pietrei). Însemnate cu un triunghi se remarcă vestigiile culturii protopaleolitice

(Bugiulești). Sursa: Mihai Manea, Adrian Pascu, Bogdan Teodorescu,

Istoria românilor, din cele mai vechi timpuri până la revoluția din 1821, manual

pentru clasa a XI-a, București, 1992, p.25

Spațiul Marelui Leu Negru este definit prin denumirile Țării Sfinte de

nucleu (Țara Harapilor, HARAPIA, HARAPUSCA, înțelese ca imperii ale

unor ”fete cu piele albă și frumoase ca zânele” 30 –informație din basmele populare

românești, unități de informație primară-) cuprinzând arealul N-V european (pornind

de la Bas-Arabia) și Bas- Arabia (Arabia de Jos), denumire care cuprinde

teritoriul rep. Moldova de azi, Ucraina, inclusiv Transnistria 31 .

Spațiul Marelui Leu Negru mai cuprinde zonele însemnate cu toponimii sau

hidronime de tip ”kara (cara)- negru” și zone zero (puncte decizionale, puncte

imperiale, zone marcate cu toponimii ”alb”). Această toponimie se întinde din

Bavaria (extremitatea estică a Europei) până în Golful Martaban (Tropicul Racului).

Spațiul Marelui Leu Negru cuprinde, pornind de la onomatopeea ariană

”Ao-leu!” (vechime de sute de milenii, posibil de la apariția primului om și a

primelor tipuri de sunete, ilustrând confruntarea primei civilizații cu leul de

cavernă, conviețuirea și încleștarea pentru supraviețuire și habitat), ”zona

zero” (”nucleul decizional a-rian” rumân, un fel de ”zonă sacră prin excelență”,

adică nucleul ”de lângă apă, de lângă râu, râul mare”, care este Dunărea, la Gurile

Dunării, Gurile Leului, unde apare Insula Albă sau Insula Leoaicei Chipeșe, Leukke,

derivată din Leukippe, Leuce). Insula Albă (zona zero, Gurile Leului, gurile

marelui râu, Dunărea) este clar marcată prin DUBLĂ toponimie specială (”alb”

și ”leu - regalitatea matriarhală, feminină”) într-un spațiu desemnat geopolitic

(evitând raportările comune la denumirile recente, grecești) ca ”spațiul nostru”

(”Marea Neagră”, toponimie și sens (”negru”) care folosește cuvântul ”kara/cara”,

”Cara Deniz”,conservat în partea turcească a Mării Negre și anterior denumirilor

grecești). CARA-nsebeș (zonă din arealul vestic al României de azi care nu a fost

colonizată vreodată de greci, precum țărmul Mării Negre) conservă particula ”cara”,

ilustrând fondul străvechi al toponimiilor cu simbolistică de ”negru (cara/kara”)

care însemnează Spațiul Leului Negru de dinainte de apariția civilizației kurganelor,

a invadatorilor ”greci” (triburile de ionieni, aheeni, dorieni) sosiți în arealul Greciei

30

Mircea Țicleanu, Alexandru Țicleanu, Basarabia (Bas-Arabia) adică Arabia de Jos -macrotoponim mitic foarte

important al spațiului european, p.186. În antologia Obârșia neamului nostru, simpozion național, ed. a III-a, 27-28

martie 2020, Craiova, ed. Cornul Abundenței, 2020, vol. III

31

Specialiștii consideră că: ”Basarabia (Bas–Arabia) este după cum am văzut un nume mitic ce desemna iniţial

întregul teritoriu aflat la poalele Carpaţilor, spre sud şi est, şi care putea cuprinde lesne şi ţinuturile de la nord

de gurile Dunării. Nu este necesar să ducem acest nume spre răsărit prin intermediul cuceririlor muntene din zona

cetăţii Chilia şi, prin urmare, nu este necesar să explicăm nici numele dinastiei valahe a Basarabilor printr-o eventuală

prioritate a numelui de Basarabia la est de Prut. Toponimul Basarabia (Bas–Arabia) a condus, independent,

la numele de locuitori „basarabi” şi „basarabeşti” în Muntenia şi Oltenia şi la numele de „basarabeni” în

ţinuturile de la est de Prut”. Cf. Mircea Țicleanu, Alexandru Țicleanu, op. cit.



de azi abia pe la anul 1900-1100 î.e.n. 32

Zona zero (nucleul imperial) al Țării Sfinte (WAL-ALACHIA), al

Țării HARAPILOR, al Țării HARAPIA, este Insula Albă (insula Leoaicei

Chipeșe, Leuke, Leukkipe, Leuce). Este o insulă care a simbolizat un centru al

puterii politice și geopolitice asupra unui areal întins (inclusiv Marea Neagră, Cara

Deniz), exercitat mai târziu de Frumoase (amazoane) prin conducătoarea de la

Marea Neagră, Leukkipe (Leoaica Chipeșă), așa cum fusese exercitat anterior de

civilizațiile a-riene matriarhale și matriliniare de tip războinic ale epocilor arhaice

(din perioada paleolitică și neolitică, până la civilizația kurganelor, cu interferență

posibilă, timp de milenii, cu ordinea patriarhalistă, cum dovedește de exemplu, cultura

feminină Cucuteni). Leukke este Centrul imperial al Leoaicei (onomatopeea pur

românească „Aoleu!” fiind una din onomatopeele–cheie de atestare a vechimii

ariene rumânești ale acestui spațiu și ale acestei insule).

O altă „zonă zero” este Lacul Alb (lângă Szeged), Depresiunea Pannonică,

format acum aprox. 12.000 de ani (Marea Albă).

Împărăția HARAP-ușchii (denumirea originală ilustrează vechimea acestui

imperiu matriarhal prin conservarea particulelor de HA, RA, APA și prin indicația

conducătoarei feminine) este o împărăție care precede ”Bas-Arabia” (denumire care

ilustrează fragmentarea Țării Sfinte, HARAPIA, în HARAPIA de SUS și HARAPIA

de JOS). Abia ulterior, în alte timpuri ale epocii îndelungate a paleoliticului,

sunetul p (de la onomatopeea ”apa”) se transformă în b, ARAP devenind ARAB

și BAS-HARAPIA devenind BAS-ARABIA.

HARAPIA (Țara Sfântă) devine, pe la 11.560 î.e.n., când se formează Lacul

Alb (Szeged) 33 , ARABIA, perioadă când apare denumirea râului de ARRABON (cu

b în loc de particula originară p, de la apă). HARAPIA se fragmentează în ținuturi

matriarhale cunoscute ca ARABIA de SUS (Țara Sfântă a Harapilor de Sus) și Bas-

ARABIA (Țara Sfântă a Harapilor de Jos).

- Ministerul Românilor de Pretutindeni poate fi considerat, de fapt, în

opinia noastră, un minister al limbii rumâne originare, al oro manisa, al limbii

Val-ahice, VAL-ALACHIEI (limba sfântă a Europei, limba sfântă a a-rienilor, a

primilor locuitori ai Europei). Este un minister al Europei, veritabil, și o marcă,

un simbol de vechime a-rian al întregii civilizații a Europei. Este ministerul cu

32

Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mică enciclopedie de istorie universală, Ed. Științifică și Enciclopedică,

București, 1983, p. 163.

33

Unii autori consideră că ”Arabia (respectiv „Lumea Neagră”) a fost definită iniţial în raport cu un lac relict al

Depresiunii Panonice care este cunoscut în mithosul românesc sub numele de „Marea Albă”, lac ce a dăinuit ca

atare până acum cca. 11.560 de ani, după care s-a restrâns treptat şi a dispărut cu totul dar a lăsat în urmă şi multe

alte lacuri relicte, cu mult mai mici, între care se află şi Lacul Alb din Ungaria, de lângă Szeged, deghizat astăzi sub

numele maghiar „Fehér tó”. Una dintre insulele acestei Mări Albe, situată către partea de sud- est a acesteia, pare a

fi chiar reşedinţa miticului Împărat Alb într-unul dintre basmele noastre (1-a fabulă, Boer)”. Cf. Mircea Țicleanu,

Alexandru Țicleanu, Basarabia (Bas-Arabia) adică Arabia de Jos -macrotoponim mitic foarte important al spațiului

european, p.186. În antologia Obârșia neamului nostru, simpozion național, ed. a III-a, 27-28 martie 2020, Craiova,

ed. Cornul Abundenței, 2020, vol. III


190


adevărat imperial al Europei, în sensul de vechime simbolistică și de continuitate

a civilizației europene de la omul de la Bugiulești (1, 9 milioane de ani) până

în zilele noastre; este ministerul care oglindește ideea de civilizație matriarhală

politică și unitară a Europei, reflectată prin limba dezvoltată de aceste prime societăți

matriarhale ce s-a vorbit necontenit, de la apa-riția omului european până azi, în

arealul-nucleu al României de azi și în toate teritoriile istorice aparținând României

unde există neam românesc vorbitor al limbii-matcă a Europei, rumâna.

- Toponimie străveche, în arealul României de azi, cuprinzând cuvântul ”leu”

(legat de munte, implicit de un habitat de peșteră): munții/ masivul PenteLEU,

GhergheLEU, din Carpații de Curbură (Cuacaland, Caucaz sau Serrorum- cuprinzând

partea de deal și munte a Țării Vrancei și a Buzăului).

Insula Leoaicei Chipeșe, Leuke (Leukos) este denumirea cea mai veche, ca și

Insula Albă, anterioară denumirilor grecești (și mitului eroului Achile înmormântat

pe ea); poate fi considerat un centru arhaic decizional (”Zona Albă”, zona zero) al

imperiului a-rian, al amazoanelor (al Frumoaselor), imperiu din perioada ”mitică”,

neolitică, cu origini în paleolitic - tot o societate matriarhală, în arealul României de

azi- (vezi denumirile ”Împărăția Harapușchiilor”, a ”Harapilor-Albi”).

Conform morfemelor de cuvânt, A-Rieni (A-RA, ”fără lumină”) ar desemna

locuitorii ”din zonele întunecate, fără lumină” sau desemnate prin adjectivele de

sumbru, mohorât, trist, negru. Aceste habitate umane nu pot fi decât: peșterile sau

zonele de vegetație extrem de deasă (pădurile negre, munții negri), unde nu pătrunde

lumina zilei prin hățișurile de arbori și frunziș. Altfel spus, ar fi o eroare să considerăm

că ”a-rienii” ar fi totuna cu ”indo-europenii”, adică primii (în cazul locuitprilor din

arealul României de azi) ar apărea odată cu... recentele civilizații ale kurganelor, din

epoca fierului și a bronzului 34 (!).

A-rienii sunt o populație originară, de la apariția hominizilor în arealul

României de azi (luând ca reper omul de la Bugiulești, cu vechime de 2 milioane de

ani- 1,9, milioane de ani), o populație traversând cronologic paleoliticul și incluzând

neoliticul (vârsta nouă a pietrei) 35 .

A-rienii (ca și civilizație a ”celor din habitate întunecate”, adică sălbatice,

”unde nu pătrunde lumina zilei”) interferează și contribuie la crearea noii ordini

patriarhale, odată cu creșterea rolului războinic al bărbaților, cu organizarea lor de

tip militar sau cu o anume diviziune a muncii (triburile nomade de păstori războinici).

A-rienii preced, ca și civilizație a cavernelor și a pădurilor negre, etapa indo-

34

Cueșdean, op. cit., p. 126. Dimpotrivă, ”originea indo-europenilor, conform limbii rumâne, este arealul României

de azi, limba rumână fiind limbă a morfemelor de cuvânt, generate de onomatopee, care stă la baza

lexicului european contemporan”.

35

Cueșdean, op. cit., p. 25, citând după Jean Carpentier, p. 25, ”primele elemente de agricultură, cele mai vechi urme

de economie de producție provin din Balcani; în bazinul Dunării de Jos, locul primului neolitic european ce a început

aici acum 10.000 de ani, când pe acest teritoriu nu existau nici greci, nici romani, nici slavi”.



europeană (civilizația kurganelor), dar putem spune că și interferează cu această

etapă 36 , contribuie la ea și o definesc ca și început al epocii patriarhale (în care ne

aflăm și azi, perioadă de la 5000 de ani î.e.n., până azi) 37 .

A-rienii interferează și cu civilizațiile matriarhale neolitice, putând fi vorba

fără să greșim, de existența unor populații pământene, originare, în ce privește arealul

României de azi, atât ca elemente ale civilizațiilor matriarhale (a-rieni organizați în

societăți matriarhale de cavernă/de păduri negre sau pe lângă râuri- de suprafață)

dar și ca elemente ale civilizațiilor patriarhale timpurii (triburi de păstori războinici,

apariția zeului masculin ca zeu suprem).

A-rieni (A-RA, ”fără lumină” dar și în sens de ”pământeni”) putem denumi

și locuitorii originari din arealul României de azi care locuiau în bordeie de pământ,

construite sub nivelul solului (deci, adăpostiți în întunericul protector și sacru al gliei,

”pământenii”, ”cei din interiorul pământului”). Un cult al pământului este reflectat

în arealul României de azi prin morfemele de cuvânt ilustrate prin particula GI, GE,

Geta, gios, get-beget (neaoș, a-rian, al pământului), glie 38 . Remarcăm că în arealul

României de azi s-au descoperit cele mai vechi bordeie din lume 39 , ilustrând un

concept de așezare sedentară (bordeie, nu corturi) din cele mai vechi timpuri, adică

un mod a-rian (pământean) de viețuire.

De aceea, este corect să definim ca „a-rieni” inclusiv pe locuitorii din

perioadele de la primul hominid (omul de la Bugiulești) până în paleolitic dar și

pe locuitorii civilizațiilor din paleoliticul târziu, inclusiv neolitic, până la apariția

civilizației kurganelor („indo-europenii”). Odată cu civilizația kurganelor putem

vorbi de răspândirea civilizațiilor de suprafață, a corturilor, a așezărilor nomade,

făcute de triburile nomade de păstori războinici, a adăposturilor temporare. Nu mai

există o civilizație autentică „de peșteră”, deoarece epoca patriarhală debutează cu

valuri războinice de cucerire a suprafețelor în numele unui zeu suprem, care distruge

civilizațiile Zeiței și întemeiază orașe-stat conduse de regi, organizate patriarhal

(monopolurile domeniilor decizionale și de activități strategice aflate exclusiv în

mâna bărbaților).

A-rienii sunt populații care preced indo-europenii civilizației kurganelor

veniți în valuri (și care întemeiază ordinea patriarhală, cei care demareaza procesul

de excludere al femeii din civilizația umană, practic, reducându-o la un obiect sau

demonizându-o). Conceptul de ”a-rieni” ilustrează mai degrabă locuitorii pământeni,

băștinași, care fie îmbrățișează un mod de viețuire patriarhal (sub influența unor

valuri migratoare de păstori nomazi războinici și a simbolului unui zeu suprem- o

revoluție culturală majoră a lumii de la sfârșitul neoliticului-), fie își continuă un mod

de viață matriarhal (cazul culturii Cucuteni, interferență de un mileniu cu poporul

36

Cueșdean, op. cit., p.33(coabitarea cu cultura ar-iană Cucuteni, o mie de ani pe același areal).

37

David Korten, op. cit., p.89.

38

Lucian Iosif Cueșdean, op cit., p. 52.

39

https://quadratus.wordpress.com/tag/marija-gimbutas/



”kurganelor”, în vecinătatea Niprului) 40 , fie pe înaintașii lor, locuitorii epocii de

piatră vechi.

Paleoliticul și neoliticul sunt epoci marcate de societățile matriarhale, deci

a-rienii (locuitorii rumâni care vorbesc limba-matcă a întregii Europe, în arealul

României de azi) sunt populații care sunt organizate inițial matriarhal, fie că vorbim

de civilizația peșterilor, fie de cele de suprafață (munții negri, pădurea neagră,

culturile de prund, pe lângă ape).

”RAU-reni” sunt locuitorii civilizației cavernelor (vorbitorii primelor unități

de cuvânt și onomatopee care vor constitui limba–matcă a întregii Europe, rumâna),

”cei care au râuri sau lacuri lângă peșterile lor sau în interiorul peșterilor lor”

(surse de apă subterane sau de suprafață)- vezi cazul peșterii Coliboaia, habitat

uman, unde s-au găsit desene rupestre cu vechime între 40.000-35.000 ani, printre

cele mai vechi din lume.

Tot astfel este corect să definim ca ”a-rieni” și o parte a populațiilor (cultura

Cucuteni, de ex.)care au interferat cu ”indo-europenii” (civilizația kurganelor) în

epoca fierului și a bronzului; înțelegem pe primii ca locuitori băștinași (găsiți de

triburile nomade de pastori războinici ai civilizației kurganelor pe teritoriile invadate).

Conceptul de ”indo-european” este unul inexact , confuz și hibrid, mai

degrabă încercând să ilustreze perioade și aspecte complexe din epoci îndepărtate cât

și conexiunile dintre culturi europene și asiatice, sau nașterea unor noi limbi sau a

unor noi culturi în spații geografice în care existența lor nu poate fi explicată (cultura

vedică și simbolismul originar a-rian, de ex. 41 ).

Ideea de ”a-rian” nu poate fi exclusă din conceptul de ”indo-european” dacă

ne referim la participarea civilizațională, de co-existență, a a-rienilor (populațiile

originare din paleolitic și neolitic) cu valurile de migratori din epocile civilizației

kurganelor (fier, bronz). Asumarea culturilor și a elementelor culturale a-riene

(originare, ale locuitorilor pământeni, cei din paleolitic) și încorporarea lor în

culturile ”indo-europene” arată un element de civilizație care dăinuie și este propagat

în ținuturi noi, prin migrațiile așa-numiților ”indo-europeni” din valurile ultime

(1500 î.e.n.).

3. Formarea Marelui Spațiul al Leului Negru. Civilizația

europeană a a-rienilor („cei de la întuneric”, „cei fără lumină”, „a-

RA”), adică „ai habitatelor cavernelor”

Era neozoică, perioada cuaternară- ea se întinde de la sfârșitul pliocenului

până în zilele noastre și durează circa 1,5-1,2 milioane de ani, fiind cea mai scurtă

perioadă din istoria pământului 42 . Glaciațiunile cuaternare (răcirea și încălzirea

40

Cueșdean, op. cit., p.49.

41

Idem, p. 97.

42

Constantin Bogoescu, Alexandru Dabija, Emil Sanielevici, Atlas zoologic, Ed. Didactică și Pedagogică,

192



periodică a globului, prin care înaintarea ghețurilor polare și ale munților se numesc

”faze glaciare” și cele de retragere se numesc ”faze interglaciare”) au influențat

puternic viața, determinând migrația animalelor 43 . În cuaternar a apărut omul. Trei

grupe sunt în plină evoluție (rinocerotide, proboscidee - elefanți, mamuți-, hominide).

Carnivorele în cuaternar sunt reprezentate prin felis spelaeus (leul de cavernă),

ursus spelaeus (ursul de cavernă) 44 .

Este important de remarcat că alternanța de perioade glaciare și interglaciare

este o cauză a repetatelor migrații de animale, fauna sudică ajungând până în sudul

Europei și în arealul României de azi, în perioade de retragere a ghețarilor: astfel,

pe teritorul României de azi au trăit și cămile, lei, maimuțe, elefanți 45 . Însă specii de

animale sudice s-au adaptat la condițiile reci de climă din arealul României de azi,

trăind în caverne (leul de cavernă, ursul de cavernă) și nu au mai plecat spre sud

în perioadele de avansare a ghețarilor și de răcire a climei, rămânând indiferente la

variațiile climatice 46 .

Apariția și dezvoltarea omului se petrec în perioada cuaternară, prin schimbarea

climei (acum 600.000 î.e.n.) 47 când dispar flora și fauna din terțiar și apar o floră dar

și o faună nouă, specifice cuaternarului (elefant, bour, cal). Glaciațiunea Günz- acum

600.000 î.e.n. Glaciațiunea Mindel- acum 480.000 î.e.n.. Glaciațiunea Riss - acum

240 000 î.e.n. Glaciațiunea Würm – acum 120.000 î.e.n. În straturile geologice de

la începutul cuaternarului, în Africa de Sud-Est s-au descoperit resturi fosile de

australopiteci.

Istoria începe odată cu făurirea primelor unelte de muncă 48 .

Ca perioadă de timp, se consideră că paleoliticul începe acum 600.000 de ani și

se termină acum 10.000 ani. Este epoca veche a pietrei (apar unelte de muncă lucrate

numai în piatră cioplită, din lemn și din os; nu se cunosc acum: tehnicile precum

șlefuirea, găurirea pietrei, olăritul, creșterea animalelor, cultivarea plantelor) 49 .

Australoanthropus Olteniensis, descoperit pe teritoriul României de azi: cea

mai veche fosilă umană din Europa 50

Proto-paleolitic- 600.000- 480.000 î.e.n. : hominizii (pitecantropi 51 ), până

București, 1983, p. 15.

43

Idem, p.15.

44

Ibidem, p. 15.

45

Ibidem, p. 15.

46

Ibidem, pp.15-16.

47

Academia RPR, Istoria Romîniei, Ed. Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1960, vol. 1, p. 5.

48

Academia RPR, vol. I, op. cit., p. 5.

49

Academia RPR, vol. 1, op. cit., p. 3.

50

https://quadratus.wordpress.com/tag/marija-gimbutas/ Săpăturile arheologice întreprinse de arheologul C.S. Nicolăescu-Plopşor

între 1960-1969 și reluate în 1975, în punctul „Valea lui Grăunceanu”, satul Bugiuleşti, com.

Tetoiu, jud. Vâlcea, material osteologic datând din villa franchian, perioadă geologică cuprinsă între 1.700.000 si

2.000.000 ani. Acest material ar indica o activitate intenţionată a unor hominide care foloseau oasele ca unelte.

Alte locuri asemănătoare precum: Ciuperceni, Teleorman, Betfia – Bihor şi Măluşteni – Tecuci (România de azi).

51

Dar se consideră că și ”aceștia sunt ființe umane, deoarece își fabrică unelte, folosesc focul și, prin evoluția lor

ulterioră, aplică și legi sociale”. Academia RPR, vol. 1, op. cit.,p.7. Dar, dacă pentru homo sapiens se consideră că

”istoria începe odată cu fabricarea de unelte de muncă”, aceeași logică ar trebui aplicată și la pitecantropi sau aus-



la apariția neanderthalienilor, se dezvoltă începând cu pleistocenul inferior

și mijlociu, de la glaciațiunea Günz și durând în unele locuri până la ultima

glaciațiune Riss-Würm 52 . Cultura de prund. Primele culturi umane. Unelte de

muncă – niște bolovănași de râu, ciopliți la un cap, cu o muchie tăioasă pentru

lovit și unele așchii cioplite. Hominizii trăiau în cete, alături de animale de

climă caldă (mastodonți, elefanți, rinoceri, cămila de Olt, pantera cu colții lați).

Nu existau locuințe și îmbrăcăminte la hominizi 53 .

Cultura de prund- inscripțiile cu V-uri de pe pietre, romburi, triplul V

- simbolistica Marii Zeițe, a Dătătoarei de Viață, a Marii Mame (femeia, râul,

apa, viața).

Unelte din silex, de acum 600.000 î.e.n.- Valea Dârjovului, Slatina, jud. Olt;

în Valea Mozacului, jud. Argeș; la Rahovița, jud. Sibiu 54 . Aici s-au găsit resturi de

elefant sudic, elefant vechi, cămilă, rinocer etrusc și cal sălbatic. Unelte de prund,

climă prielnică, unelte de silex; cete nomade de hominizi, culegători și vânători 55 .

Abbevilian- circa 500.000 -435.000 î.e.n.- tot la Dârjov, jud. Olt (continuitate

multi-milenară) se găsesc toporașe de mână, din cuarțit și bolovani de silex, cioplite

multi-facial, în formă de migdală.

Acheulean- 435.000-180.000 î.e.n., tot la Dârjov, jud. Olt (continuitate multimilenară)-

primul toporaș de mână, la fel și la Căpușul Mic, lângă Cluj

Clactonian- circa 540.000-120.000 î.e.n.- tot pe Valea Dârjovului și pe

Valea Oltului, la Slatina (continuitate de viețuire și de civilizație- cultura de prund,

continuitate multi-milenară); la Mitoc, pe Prut, în depunerile ultimului interglaciar

Riss-Würm, s-a descoperit o vatră de foc (cultură sedentară, continuitate multimilenară),

unde se aflau așchii naturale cu vârf ascuțit și margini tăioase și așchii

cioplite intenționat de tip clactonian.

La fel - așchii de acest tip s-au găsit în carierele de pietrișuri de pe lângă

București, la Dobromira, Fărcașele, în regiunea Craiova, la Valea Lupului, lângă

Iași și la Giurgiu

Levalloisian, circa 360.000-120.000 î.e.n.- descoperiri arheologice în

pietrișurile teraselor inferioare ale Prutului, la Ripiceni, de la sf. interglaciarului

Riss-Würm dar și în carierele de pietriș de pe lângă București și la Giurgiu 56 .

tralopiteci, deoarece și aceștia folosesc unelte de muncă și focul, în mod conștient, deosebindu-se de animale, deci

și aceștia au dreptul să fie considerați inițiatori conștienți de istorie, nu doar homo sapiens.

52

Academia RPR, vol. 1, op. cit., p. 7.

53


54

Dumitru Bălașa, Țara Soarelui…, op. cit., p. 19.

55


56


194



Culturile paleolitcului și epipaleoliticului în arealul României de azi. Nucleul

W-Allachiei (sau HARAPA, HARAPIA/ARABIA europeană a paleoliticului și

neoliticului, cu nucleul imperial, ”zona zero”, pe teritoriul României de azi, inclusiv

Lacul Alb/Szeged, în Vest, lângă granița de azi a României cu Ungaria)- HARAPA,

denumirea inițială, conform onomatopeelor primare, morfemelor de cuvânt din

arealul carpato-danubiano-pontic, cultura-matcă a Europei-, Ha, Hapa-apa,

H-ARA-APA).

Sursa hartă: Academia RPR, Istoria Romîniei, Ed. Academiei Republicii

Populare Romîne, București, 1960, vol. 1.

- Australopitecii au fost primii făuritori de unelte. Hominizii sunt ființe cu

trăsături umane, cu acțiune conștientă, cu o organizare în proprietate obștească. A

apărut vorbirea. Cunoașterea focului, vorbirea și făurirea primelor unelte de muncă

- hominizii se despart de animale și se apropie între ei. Puterea unită și acțiunea

comună 57 . Apare societatea omenească.

- Paleoliticul mijlociu- 120.00-100.000 î.e.n.- omul de Neanderthal, cultura

musteriană. Apar vârful și răzuitoarea. Vârf de mână – cuțit ușor de mânuit fără a fi

pus în coadă. Se putea folosi și ca vârf de lance. Răzuitoarea în formă de D, pentru

57



răzuirea pieilor pt. îmbrăcăminte. Focul și vetrele de cenușă erau folosite încă din

paleoliticul inferior. Acum însă, oamenii produc focul în mod artificial. Focul este

produs prin frecare. Musterian- în România de azi, culturile musteriene sunt atât de

cavernă dar și de exterior. Așezări sub cerul liber 58 .

- Leul apare în paleoliticul mijlociu în România (musterian), alături de urs,

hienă dar și de alte animale ca mamutul, rinocerul, renul, gulo, rinocerul siberian.

Culturi de cavernă - ocuparea peșterilor corespunde unei perioade reci, stadiul glaciar

Würm- peșterile de la Baia de Fier, Boroșteni, în Oltenia; la Ohaba Ponor, Nandru și

Peștera, în Transilvania; la Cheia, în Dobrogea 59 . Civilizații de vânătoare, bazate pe

diviziunea muncii (mamut, cal, urs de peșteră, leu, hienă etc.) – oasele unor astfel de

animale, găsite în vetrele de foc.

- Straturile resturilor de locuire musteriene atestă o îndelungată locuire pe

teritoriul României de azi (la Baia de Fier, Ohaba Ponor, Nandru-Peștera Curată) 60 .

- Sfârșitul musterianului, la Nandru, la Mitoc și la Ripiceni-Izvor, toporașele

de mână devin zvelte, subțiri, în formă de frunză cu vârf ascuțit, se folosesc unelte de

os, străpungătoare de cusut, vestminte de blană, săpăligi de mână.

- Sedentarism – atestat de dubla vatră de foc de la Ohaba Ponor, cu unelte de

muncă.

- Musterianul teraselor și musterianul cavernelor- două culturi distincte. Silex

de Prut, la Ripiceni- Izvor.

- Primele resturi fosile umane musteriene din România – cele 3 falange de la

Ohaba Ponor; craniul, mandibula și oasele unei femei, de la Baia de Fier.

- Paleolitic mijlociu (120.000-100.000 î.e.n.) 61 - Peștera Muierii, Baia de Fier,

Peștera Urșilor, unde se descoperă scheletele a peste 183 urși, o peșteră ocupată de

om (cu ajutorul focului și al fumului). Vânătoare neîntreruptă și sistematică, inclusiv

a leului; la Ripiceni-Izvor (mamuți). Oasele animalelor vânate în musterian (atât în

cultura de cavernă dar și în așezările în aer liber) sunt numeroase 62 .

- Paleolitic superior (100.000-10.000 î.e.n.) – omul de Neanderthal dispare

cu totul, fiind înlocuit de homo sapiens fossilis. 63 În arealul României de azi, resturi

fosile umane sunt descoperite în peștera Ciclovina, Hunedoara (craniul unei femei

reprezentând o ramură de Cro-Magnon). Frontalul descoperit la Giurgiu, în aluviunile

ostrovului Mocanu, la 9 m adâncime, frontal aparținând tot unei femei, de tip homo

sapiens fossilis. Un fragment de femur de homo sapiens fossilis s-a descoperit și la

Peștera, com. Măgura 64 .

- Apare tehnica cioplirii silexului (prin desprinderea lamelelor), se șlefuiesc

din oase, fildeș, coarne de ren și cerb, străpungătoare, harpoane, vârfuri de suliță,

58

Idem.

59

Ibidem, p. 13.

60

Ibidem, p.13.

61

Ibidem, p.11.

62

Ibidem, p. 15.

63

Ibidem, p. 16.

64

Ibidem, p. 17.

196



pumnale. Uneltele se diversifică (peste 100 de forme de unelte). 65

- În aurignacianul inferior (100.000-80.000 î.e.n.)- așezarea de la Iosășel,

Oradea, Gura Honț. Aici, pe Dealul Vâlcelelor și pe Prosea s-au descoperit două

ateliere de prelucrare a opalului. Alte săpături - la Ceahlău, Bacău-. Așchii cioplite,

unelte- descoperite la Cetățica 66 . Revenirea la vechea tehnică clactoniană, apariția

bruscă a tehnicii lamelare arată diferențierea dintre aceste culturi și cultura de

cavernă (ei nu mai sunt urmașii musterienilor din peșteri) 67 . Apar așezările sub cerul

liber, datorită încălzirii climei, oamenii încep să își părăsească adăposturile din

peșteri. Apar specializările în producția uneltelor de mână 68 .

- Aurignacianul mijociu (circa 80.000- 70.000 î.e.n.) –clima se răcește din nou.

Vetre de foc și așezări largi, vânătorești. În jurul vetrelor largi, apar gropi de menținere

a focului. Cele mai importante așezări sunt descoperite la: Vădastra (Craiova); și la

Mitoc (așezări de suprafață). Habitaturi de cavernă: Baia de Fier, Băile Herculane,

Boroșteni, Cheia, Cioclovina, Ohaba-Ponor, la Peștera. La Bistricioara, pe Valea

Bistriței, apar vetre de foc adâncite, căptușite cu pietre, se înmulțesc dălțile; se vânau

cu deosebire bourii.

- Aurignacianul superior (70.000-8000 î.e.n.), apar culturi pe terasele de la

Valea Bistriței, la Ceahlău, ”Pe podiș”, la Bistricioara –”La lutărie”. Animalele

vânate de vânători pe Valea Bistriței erau renul, bourul, zimbrul, calul 69 . Așezarea de

la Tâncova (Caransebeș), N Moldovei (Valea Bistriței și a Prutului), S-E Transilvaniei

(Cremenea, Gâlma, Râșnov), Malu Roșu (Giurgiu). Așezări de vânători pe terasele

de-a lungul apelor, cu deosebire pe cele mijlocii (Ceahlău). Ei fac și îndelungi popasuri

vânătorești în peșteri (Ripiceni, Râșnov). Apar noi ginți, apar așezări spațioase și

statornice în locul colibelor și corturilor. Unelte perfecționate, din silex cretacic

adus de la mari depărtări. Se creează o civilizație unitară (uniformizarea uneltelor

de muncă), prin relații reciproce, pendulări și migrații foarte întinse 70 . Apare

ginta matriarhală și matriliniară (depășirea stadiului cetei primitive), după aceste

estimări 71 . Podoabele de la Ohaba Ponor și Râșnov (făcute din dinți de animale).

Apar noțiuni abstracte, primele manifestări artistice (desene, gravuri rupestre, picturi,

sculpturi, figurine feminine). Figurina din piatră de la Lapoșu 72 .

- În perioada de retragere a calotei glaciare (15.000-8000 î.e.n.), sfârșitul

ultimei glaciațiuni, încep a dispare ursul peșterilor, leul și hiena de cavernă 73 .

- Mezolitic (postglaciar, 8000-5600 î.e.n.)- viața societăților omenești continuă

în Europa, clima se încălzește treptat, până la dispariția completă a ghețarului (între

65

Ibidem, p. 17.

66

Ibidem, p. 18.

67

Ibidem, p. 18.

68

Ibidem, p. 18.

69

Ibidem, p. 21.

70

Ibidem, p. 23.

71

Ibidem, p. 23.

72

Ibidem, p. 24.

73

Ibidem, p. 24.




8000-6800 î.e.n.) și devine caldă și uscată (între 6800-5600 î.e.n.)- inventarea arcului,

a toporului propriu-zis, a monoxilei (barca lucrată dintr-un trunchi de arbore),

domesticirea câinelui, primele colibe-locuințe construite la suprafața pământului din

pari și crengi, primele necropole; pescuit cu plasă și vârșile. Tipul de om- homo

sapiens recens. În Azilian (12.000-8000 î.e.n.), în Peștera Hoților (Băile Herculane)

se descoperă trei vetre de refugii vremelnice de vânători și pescari, cu unelte locale

de cremene- legături strânse cu cultura din Muntenegru, Crvena Stijena/Adăpostul

Roșu 74 .

După alte surse istorice, apar următoarele datări și informații:

- Unelte de muncă la Ripiceni, pe Prut, jud. Botoșani - 200.000-250.000 î.e.n.,

fildeș de mamut, oase, arme și unelte de cremene.

- Peșterile din coroana Munților Carpați - Corona Montium – păstrând rămășițe

de ursus spelaeus 75 ilustrează o continuitate multi-milenară (de la 1, 9 milioane de

ani, până în zorii neoliticului, când apar așezări urbane și după aceea, până în zilele

noastre). Continuitatea civilizațiilor de cavernă (arienii, A-RA, cei fără lumină,

cei de la întuneric, cei din caverne), civilizația multi-milenară a cavernelor (care nu

exclude ci se suprapune cu perioade de culturi urbane exterioare). Civilizația leului

de cavernă (leul negru, ascuns) este civilizație a-riană (a ”celor de la întuneric, de

la adăpost, cei din cavernă”). A-rienii (”civilizația celor fără lumina zilei”, adică ”a

celor albi, care stau în cavernă”). Mai târziu, i se suprapune sensul de ”negru/carieni”-

”CARA” (”cei care locuiesc în cavernă”, ”fără lumină”, a-rienii). ”Cara” devine un

marker toponimic, un indiciu al civilizației a-rienilor (”ai celor din cavernă” sau ”ai

celor care locuiesc în ținuturi sălbatice”, muntoase sau cu supra-vegetație –Pădurea

Neagră- ”unde nu pătrunde lumina zilei”). Zonele cu marker cara/negru (întunecat,

întuneric) pot simboliza ținuturi ale civilizației cavernelor (spre sud, spre Anatolia,

Iran, Azerbadjan) dar și spre Balcani și Europa Centrală (Muntenegru, Bavaria).

Civilizația străveche a Mării Negre (Cara Deniz) este o civilizație de tip a-rian

(include termenul de ”cara” 76 , făcând referire la o denumire extrem de veche, inclusă

în harta geopolitică a lumii pre-arhaice, când era delimitat Marele Spațiu al Leului

Negru), având puncte decizionale (imperiale) marcate cu adjectivul toponimic ”alb”.

Marea Neagră nu este „o denumire recentă” ci este una străveche și refolosită în

evul mediu, pentru că toponimia sa include, în țările riverane, locuri marcate cu

termeni de cara/întunecat, negru, care aparțin de o civilizație extrem de veche, cea de

cavernă (vezi Peștera Gura Dobrogei și peștera Limanu, de pe arealul României de

azi; Peștera de la Movile, Dobrogea, unde au fost găsite peste 8 specii din fauna țării,

loc unicat pentru știința mondială) 77 .

74

Ibidem, p. 27.

75

Dumitru Bălașa, Țara Soarelui..., op. cit., pp. 27-28.

76 Mircea Țicleanu, Alexandru Țicleanu, Basarabia (Bas-Arabia) adică Arabia de Jos -macrotoponim mitic foarte



77

Dumitru Bălașa, Țara Soarelui..., op. cit., p. 30.

198



- Complexul rupestru de la Corbii de Piatră, pe râul Doamnei

- Culturi de prund (”de pe lângă râuri”, ”râurenii”)- culturi de la lumină, sate

la suprafața pământului, RA-urenii, care sunt la fel de vechi ca și cei din cavernă dar

locuiesc pe lângă râuri, la lumina zilei. Morfemele de cuvânt, onomatopeele spcifice

arealului României de azi sunt: ARR, RRU, RÎ, RÎU, ”cei din vale”, ”vălenii”.

- Indicii ale celei mai vechi limbi, și semnificația ei – în toponimie 78

- Peștera Neagră (de la Zapodie), Munții Bihor 79

- Cea mai veche fosilă de om modern, care a fost vreodată datată direct,

găsită în Peștera cu Oase, din sud-vestul României, primul umanoid modern găsit în

Europa 80 . Aceste aspecte atestă locuirea neîntreruptă, de la apariția hominizilor (de la

omul de la Bugiulești, cu vechime de aprox. 2 milioane de ani) 81 și până în prezent, a

arealului României de azi, de către ființele umane dar este și un areal privind apariția

proto-civilizațiilor și apoi a civilizațiilor bazate încă de la început pe cultul Zeiței.

- Boroșteni, Peștera Cioarei- dovezi de locuire de către hominizi, de acum

50.000 î.e.n.- 47.550 de ani 82 , după alții, această peșteră este legată de practicarea

dialogului, a conturării relațiilor între hominizi.

- Peștera Coliboaia, jud. Bihor, România de azi- habitat uman cu picturi rupestre

printre cele mai vechi din lume (40.000-37.000 î.e.n.) 83 În ea au fost găsite urme ale

omului preistoric și picturi ale acestuia datând din Gravettian sau Aurignacian, 35.

000 de ani în urmă.

Această peșteră este străbătută de un râu subteran, care formează mai multe

sifoane, fiind dificil de explorat 84 . Vechimea ”picturilor negre” este din epoca

aurignaciană timpurie, datată din 43.000-37.000 î.e.n., aurignacianul propriu-zis

începând de la 37.000-până la 33.000 î.e.n. În peșteră s-au găsit oase de urs de peșteră

și alte rămășițe de animale.

Aurignacianul este principala cultură a paleoliticului superior, prima epocă a

istoriei omenirii, care coincide cu apariția lui Homo Sapiens în Europa 85 . Picturile din

peștera Coliboaia reprezintă un bizon, un cal, două capete de urs, doi rinoceri păroși

și o felină 86 .

78

Dumitru Bălașa, Dacii de-a lungul mileniilor, Ed. Cuget Românesc, Bârda, s. a, s.l., p. 24. Cueșdean, op. cit., p.

29, 53.

79

Idem, p. 28.

80

Cf. Napoleon Săvescu, vol. II, op. cit., pp. 5-7. Tot în România, în Peștera cu Oase din Banat, s-a descoperit

scheletul celui mai vechi om de tip contemporan, cu vechime de 46-36.000 de ani, conform cercetătorilor americani.

81


82

Napoleon Săvescu, Noii nu suntem urmașii Romei. Noi dacii, Ed. Teocora, Buzău, vol. II, p. 5.

83

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/in-romania-se-afla-o-pestera-cu-picturi-rupestre-printre-cele-maivechi-din-lume-838938

84

https://identitatea.ro/pestera-coliboaia/cele-mai-vechi-desene-rupestre-din-lume-in-pestera-coliboaia-din-bihorau-peste-30-000-de-ani-17157/

85

https://destepti.ro/pestera-coliboaia-picturi-rupestre-unice-in-lume-cele-mai-vechi-din-europa-centrala-si-desud-est

86

https://identitatea.ro/pestera-coliboaia/



200

Zeița-leoaică. Cult al

leului de cavernă, figurina

Löwenmensch (Germania),

datată a fi din paleoliticul

superior, între 40.000-35.000

î.e.n. Sursa: https://en.wikipedia.

org/wiki/History_of_lions_in_

Europe

- Templul Soarelui, pe

muntele Istrița, jud.Buzău,

arealul României de azi- datare

-30.000 î.e.n. 87

- Amuleta de la Mitoc,

jud. Botoșani - 30.000-26.000

î.e.n.) 88

- Columbia de la Brânzeni,

Bas-arabia - 30.000 î.e.n.

(pandantiv geometric)

- Zig-zag la Bacho-Kiro,

Tracia—30.000 î.e.n.

- Peștera Muierii

(„muiere” fiind cuvânt din

rumâna arhaică, de la verbul

„a înmuia, miere, moale”,

cu echivalent în sanscrită

(”muherea”) 89 , anterioară limbii

”latine” cu milenii). În Estul jud.

Gorj, pe teritoriul României de

azi se află pârâul Galbenul și în

dreapta sa este Peștera Muierii. În peșteră a fost descoperit craniul unei femei de

40-50 de ani de tip homo sapiens fossilis, care a trăit pe aceste meleaguri în urmă cu

circa 29.000 de ani 90 ; suntem deci, în perioada arhaică a matriarhatelor din civilizațianucleu

a întregii Europe

- Madona de la Cosăuți (20.000-15 000 î.e.n.) și ”algebra paleoliticului”,

incizată pe harpoane și pe alte arme

- cea mai veche activitate de minerit din lume, în România fiind descoperit cel

87


88

Incizată cu linii, unghiuri, spirale, reprezentând operații de înmulțire, împărțire, adunare și scădere.

89


90

Dumitru Bălașa, Dacii de-a lungul mileniilor, Ed. Cuget Românesc, Bârda, s.a., pp. 54-56.


mai vechi topor-târnăcop de miner; cel mai vechi harpon şi cel mai vechi vârf de lance

cu două caneluri din lume, toate acestea fiind datate pentru perioada 18.000 î.Ch. 91

- Madonele de la Rast și Vinea, incizate cu semne ritualice (o scriere religioasă,

inițiatică)

- Falanga de cal de la Cuina Turcului- 10.650 î.e.n., paleolitic superior- incizată

cu: romb, linii paralele, unghi

- Statueta de la Hotărani (cultura Vădastra, 5.250 î.e.n.)- incizată cu simboluri

unghiulare, similare celor de pe strachina de la Gradenița (Bulgaria) sau cu cele de

pe fusaiola de la Kosovsko Mitrovița (Iugoslavia) 92 .

- atestări paleolitice și eneolitice- peșterile din Muntii Gorjului cuprind picturi

și gravuri rupestre în negru, reprezentând imagini antropomorfe, zoomorfe,

diferite desene geometrice, simboluri solare, incizii simbolice – peșterile de pe

Valea Sohodolului (Peștera Popii), Peștera Pârcălabului, Peștera Muierii (la Baia

de Fier), Boroșteni (Peștera Cioarei), Polovragi (peștera lui Zalmoxe sau a Urșilor)

precursoare ale scrierilor primitive, picto-ideograme, incizate cu intenție cultică și

comunicativă (om, brad, animale, schelet de pește) 93 .

- Arhetipurile simbolistice au fost create și folosite înainte de anii 10.000

î.e.n. iar derivatele din acestea, așa-numitele neologisme arhaice, au fost create între

anii 7.000-3.500 î.e.n., afirmă prof. Virgil Vasilescu 94 . Conform dovezilor locuințelor

rupestre, rezultă că, în arealul României de azi, semnele din alfabetul rumânesc

inițial proveneau dintr-o perioadă de dinainte de ultimii 10.000 de ani 95 . Populația

din spațiul carpatic, foarte avansata cultural, a trecut, în opinia specialiștilor,

ideograma, de la simbol la literă, în ultimele secole ale erei pre-creștine 96 . Prin anul

0, în scriere erau amestecate simboluri cu valori diferite: ideograme strã-strãvechi și

litere proaspete, semne fãrã conținut 97 .

-Spirala ghem sau vârtejul spiralic a fost folosit neîncetat ca simbol sacru, de

locuitorii a-rieni ai spațiului carpato-dunărean, de peste 9000-10.000 de ani, din

epipaleolitic până azi. A se vedea și sanctuarul Schela Cladovei –Lepenski-Vir

(8500-5500 î.e.n.) sau Vinca (5700-4700 î.e.n.) 98 .

Pentru arealul României de azi, trebuie remarcată puternica influență

matriarhală care conferă caracterul specific celor mai vechi organizări umane de

pe teritoriul României de azi și prin urmare, conferă amprentă feminină specifică

culturii-matcă a Europei (cultura de pe teritoriul carpato-danubiano-pontic): cultul

zeiței pasăre și cultul zeiței ursoaice. Aceste două culte magico-religioase foarte

91


92

Zoia Elena Dej, Târgu-Jiu, Mărturii preistorice de artă rupestră și semantică arhetipală în ținuturile Gorjului.

Revista Dacia Magazin, nr. 5/2003.

93

Idem.

94

Virgil Vasilescu, Litera și scrisul la geto-daci. Dialogul și ideograma, în revista Dacia Magazin, nr. 5/2003.

95

Idem.

96

Ibidem.

97

Ibidem.

98

Nicolae Țicleanu, Spirala, posibil semn al rangului sacerdotal la vechii carpato-danubieni, în revista Dacia

Magazin, 5/2003.



202


vechi se adaugă la cultul focului, legat tot de asocierea dintre femeie (protectoarea

vetrei, a căminului, a adăpostului, a vieții și a familiei, deci a civilizației) și foc (sursa

vieții, cel care perpetuează viața umană, protectorul omului față de vitregiile naturii

și de atacul animalelor).

Revenind la prezența leului de cavernă pe teritoriul Romaniei de azi, observăm

că el este legat de la început de habitaturi umane pentru care oamenii trebuie să lupte

dar și de începuturile și evoluția gintelor matriarhale, de rolul predominant al femeii

în civilizația acestui teritoriu, ca și civilizație-matcă a întregii Europe.

Ne referim la o perioadă a civilizației matriarhale atât de îndelungată

(pornind de la apariția hominidelor pe teritoriul României de azi, de ex. omul de

la Bugiulești, cu vechime estimată la 2 milioane-1,9 milioane de ani) sau de la

craniul unei femei de 40-50 de ani, de tip homo sapiens fossilis, care a trăit pe aceste

meleaguri în urmă cu circa 29.000 de ani 99 , încât o raportare la anii 6000 î.e.n.

(neolitic) pare o raportare recentă.

4. Perioada de început a Marelui Spațiu al Leului Negru

poate fi caracterizată și datată astfel, în opinia noastră:

- De la apariția omului și conviețuirea/vânătoarea de animale sălbatice

adaptate la condițiile climatice din arealul României de azi (leul de cavernă, ursul de

cavernă)- o perioadă datând de la 2 milioane-1 milion de ani (datarea omului de la

Bugiulești) până la 600.000 î.e.n. (Valea Dârjovului, jud. Olt, Slatina- uneltele din

silex; uneltele de la Ripiceni, jud. Botoșani) 100 . Omul conviețuiește cu leul de cavernă,

își împarte cu el teritoriile, îl vânează sau se consideră protejat de acesta (până la un

cult al leului de cavernă pe teritoriul României de azi, ilustrat în stemele Daciei, ale

Țării Românești, în moneda națională). Leul negru poate semnifica raportarea

directă la leul ascuns, la leul care stă în negura peșterii, leul care pândește, leul

de cavernă, leul din întunericul cavernei. ”Leul negru” este referirea simbolică

la ”teritoriul sacru, apărat de leu” ca animal protector cu funcție magico-identitară

sau la ”seminția apărată de leul negru” dar este și o proiecție de putere agresivă spre

exterior - leul negru ridicat, cu labele având ghearele scoase semnifică agresivitatea,

puterea, proiecția de putere, expansiunea, dominația, imperiul, cucerirea, dominația,

atacul). Zeci de milenii mai târziu, întâlnim pe heraldica Țărilor Românești

(Țara Sfântă), însemnul Leului Negru (simbolul Walachiei, care ilustrează

99

Dumitru Bălașa, Dacii de-a lungul mileniilor, Ed. Cuget Românesc, Bârda, s.a., pp. 54-56.

100

Săpăturile arheologice executate în trei locuri, din arealul României de azi (la Pietriș, la VALea lui Greunceanu și

la Fântana alor Țitei) descoperă numeroase oase de animale datând din villa franchian (perioadă cuaternară între

1,7 și 1, 9 milioane de ani). Aici au fost identificate minimum 25 de specii de mamifere. În zona Bugiulești au

fost descoperite cele mai vechi UNELTE de lucru din acest areal (al României de azi)- oase de animal sparte

și fasonate pentru a fi folosite la străpuns, tăiat, despicat,răzuit și zobit. Zona Bugiulești se evidențiază ca una

din cele mai vechi vetre de antropogeneză din Europa, alături de rămășițe de hominizi (Australanthropus

Olteniensis). Cf. Dumitru Bălașa, Dacii..., op. cit., p. 19.



continuitatea spațiului sacru bazat pe cultul leului de cavernă, implicit, spațiul leului

negru, ca spațiu geopolitic ce se dorește a fi asumat și continuat ca descendență din

civilizația pre-arhaică a teritoriului României de azi, civilizația proto-ariană, dacă am

spune astfel). Pe stema Daciei întâlnim de asemenea, simbolul leului.

- De la 600.000 î.e.n. la 200.000 î.e.n. (Prundul Prutului, jud. Botoșani -

uneltele de la Ripiceni, cioplite din cremene aparținând oamenilor din paleoliticul

inferior, organizați ca o ceată de vânători, ai unor animale uriașe. Alături de scheletele

lor s-au descoperit peste 30 de fildeși de mamuți, arme și unelte de cremene cioplite,

inclusiv răzătoare de piei, din piatră) 101 . Este important de remarcat că organizarea

în cete de vânători nu infirmă organizarea matriarhală care apare ca o informație

de necontestat de către toți istoricii. Ginta primitivă, denumire eronată dată într-un

sens ideologic de preamărire a ordinii patriarhale (asociate prin definiție cu apariția

politicii și a organizărilor de tip politic) este de fapt, organizarea politică de tip

matriarhal, deoarece orice formă de organizare bazat pe existența unor lideri cu putere

recunoscută de restul grupului, cu un aparat/elită conducătoare (preotese, războinici,

scribi, înțelepți) în jurul lor și exercitându-și o astfel de putere pe un areal determinat,

cu privire la o așezare sau un grup de așezări recunoscând această putere, se poate

denumi politică fără a fi neapărat constituită într-o formă statală sau admisibila

de oamenii zilelor noastre ca fiind ”statală” în înțelesul de azi. Societățile arhaice

și proto-arhaice au avut propriile lor forme de organizări politice, recunoscute

de ele ca atare, din momentul organizării lor și al apariției liderilor, existând și

forme de scriere (încă din palelolitic, alături de simboluri elaborate, matematice,

extrem de complexe, găsite la Cosăuți, în plin paleolitic (algebra paleoliticului) 102 ,

ce răstoarnă ipoteza caracterului primitiv al oamenilor acestui timp și prin urmare,

și al societăților lor). Scrierea arhaică este una simbolică, folosind simbolurile

fertilității, ale elementelor naturale în special, derivată direct din cultul Zeiței,

al femeii. Ele sunt scrieri cu înțeles simbolic, abstract, care preced alfabetele. În

arealul României de azi, primele forme de scriere sunt dedicate cultului Zeiței și au

prin excelență un caracter sacru, rezervat inițiaților, precedând cu multe milenii

scrierea alfabetică mercantilă, în scop comercial, din Sumer. La fel, Legile Belagine

(Legile Frumoaselor) cu vechime pierdută în negura timpurilor, au origini cu

milenii înaintea tablelor de legi și a codurilor ordinii patriarhale. Ele provin pe

cale orală, transmise din generație în generație, din perioade arhaice și există inclusiv

în regatele patriarhale dacice (Decebal, Burebista). A spune că societatea matriarhală,

care a existat într-o perioadă extrem de îndelungată (de la apariția omului până spre

zorii ordinii patriarhale, care se afirmă extrem de recent, prin anii 3000 î.e.n.), a fost

lipsită de orice fel de scriere și de elemente de civilizație (”inexistența” codurilor de

legi, a construcțiilor arhitectonice performante, a cunoștiințelor medicale și științifice

avansate) înseamnă să excludem numeroase culturi și civilizații care reprezinta

101

Idem, p. 18.

102

Revista Dacia Magazin, nr.1/ febr. 2003. https://www.romanianhistoryandculture.com/prehistory.htm, http://

www.dacia.org/paleoinformatica/5_Cosauti__16_000_BC/5_cosauti__16_000_bc.html


204


tocmai aceste elemente și să simplificăm nepermis o perioadă extrem de vastă a

omenirii, pentru care perioada patriarhală este una recentă.

- Este vorba și de a admite o desprindere a științei istoriei de ideologia de

gen, de cultul preeminenței ordinii patriarhale în raport cu ordinea matriarhală

despre care știm puține lucruri tocmai din faptul că nu se insistă și nu se dorește

a se explora în profunzime straturile din situri sau din locuri unde pot exista

probe ale superiorității și vechimii organizării matriarhale, ce ar fi trebuit

să reprezinte un motiv de mândrie pentru țările respective (depășirea cultului

patriahalismului, care le obligă la asumarea unei istorii recente, și care nu prezintă în

contrapondere, perioada matriarhală în întreaga sa complexitate și splendoare).

- Marele Spațiu al Leului Negru în perioada 200.000 î.e.n.- 15.000 î.e.n.-

este o perioadă cuprinsă pe arealul României de azi, de la cultura Ripiceni-Prut

(unelte de munca din paleoliticul inferior și cultura de vânători -care însă stă sub

semnul marii civilizații matriarhale ce ocrotea și folosea vânătoarea inclusiv în cadrul

cultului Marii Zeițe, care era protectoarea vegetației și a animalelor, a vieții înșiși-),

până la madona de la Cosăuți (15.000-12.000 î.e.n.). În toată această perioadă,

femeia continuă să aibe un rol predominant de tip social, magico-religios, economic

și politic. Cum am mai spus, dimensiunea politică este reprezentată în proto-istoria

umană din moment ce apare societatea omenească și o minimă stratificare a sa, care

opune liderul sau consiliul înțelepților sau marile preotese de restul grupului. Este

perioada în care sunt folosite la nivel trans-continental, rutele de mers ce vor alcătui

ulterior, așa-numitul Drum al Mătăsii, din perioada antică. Însa a-rienii (locuitorii

originari ai Țării Sfinte, Harapia/Arabia europeană) nu utilizează total, plecând din

spațiul de nucleu (Harapia/ Arabia europeana sau Țara Harapilor, pe unde curgeau

râurile Rhabon și Arrabon, adică din W-Allachia, țara limbii sfinte, țara culturiimatcă

a Europei) rutele Drumului Mătăsii, unele trasee fiind recente, altele - utilizate

de multiplele migrații a-riene dinspre W-Allachia spre alte continente (Asia, până

la Tropicul Racului) nu au mai fost folosite ulterior, ca și componente ale Drumului

Mătăsii în perioada antică. Este însă o perioadă în care această formă de globalizare

(a mișcării trans-continentale, a proiecției de civilizație la distanțe mari) pleacă

de la un nucleu organizat matriarhal, Țara Sfântă; W-allachia este țara organizată

matriarhal în proto-paleolitic și până la sfârșitul neoliticului european (1900 î.e.n.).

- Marele Spațiu al Leului Negru este extins progresiv la dimensiunea

a trei continente (conform toponimelor specifice) dar pleacă de la un nucleu

matriarhal: W-Allachia, Harappia/Arabia europeană este țara arché-urilor,

a imperiilor feminine, conduse de împărătese (înainte de zorii epocii patriarhale

-3000-1900 î.e.n.-), din care apar, zeci de milenii mai târziu, în evul mediu timpuriu,

formațiunile politice militare rumânești (w-allahe) conduse de Negru-Vodă sau de

împărații-negri (Bassar-abii, dinastia Basarabilor, originară din: Țara Olteniei, Țara



Hațegului dar și din Bas-arabia (la est de România de azi).

- Nucleul Marelui Spațiu al Leului Negru este Insula Albă/Leuke

(îmbinare-cheie de toponime ”leu”/”alb”, cu origine străveche, dinainte de venirea

”grecilor” la Marea Neagră), teritoriu ce este ”zona zero” a Țării Sfinte, la Gurile

Dunării, la vărsarea marelui fluviu în Marea Neagră.

Este posibil ca prima denumire, cea mai veche, să fie cea cu marker

toponimic ”alb” (Insula Albă, Insula Strălucitoare, adică o marcare clară

de ”zonă zero”, de ”zonă exclusivistă”, nucleu decizional-imperial), dintr-o

perioadă de apogeu al matriarhatului a-rian (specific arealului-matcă al culturii

întregii Europe, cel carpato-danubiano-pontic).

- Insula Leuke (Leuce), Insula Leoaicei Chipeșe - azi numită banal, ”Insula

Șerpilor”-, de la numele unei conducătoare matriarhale războinice a-riene (a culturiimatcă

a întregii Europe), numită Leukkipe (Leoaica Chipeșă), mai are și denumirea

de Insula Albă (adj. ”alb” definind raportarea la populația a-riană a țării arhaice,

europene, a (H)Arabiei” (de unde și apelativul de Harap Alb sau Arabul Alb) 103 ,

de unde și ideea de ”locuitor băștinaș al (H)Arabiei arhaice”, adică al unui ținut

inclus în ținutul României de azi, până la curbura Carpaților, dincolo de care ”începe

Bas-Arabia” ((H)Arabia de Jos) 104 .

- Insula reginei amazoanelor (a Frumoaselor) de lângă Dunăre. Insulă

aparținând teritoriului arhaic aflat sub stăpânire matriarhală, a regatelor

războinice ale amazoanelor de la Marea Neagră. Toponimia de Leuke vine de la

Leukkipe (numele reginei legendare a amazoanelor, precedând pe cea de „Insula

a lui Achile”, care dovedește o grecizare, o colonizare culturală ulterioară și un

alt mit- al lui Achile cel îngropat pe ea-, venit ulterior, milenii mai târziu). Insula

Leoaicei Chipeșe (Leukippe/Leukos).

Aceasta insulă face parte din spațiul Arabia arhaică (însemnată cu adj.

toponimic de ”alb”, fiind cunoscută și ca Insula Albă, Insula Luminoasă, Insula

Strălucitoare (zona zero, nucleul imperial), Stânca Albă, Țărmul cel Alb, denumire

toponimică anterioara celei grecizate, de ”Insula lui Achilleos”).

Toponimia de ”alb” o introduce în Arapia arhaică, un ținut matriarhal

cuprinzând inclusiv zona Dunăre-Marea Neagră. https://gigantiidacia.wordpress.com/

tag/descendenti-ai-lui-boreu-acesta-insula-era-numita-de-asemenea-si-helixenafeliciasau-nesos-makaron-insula-prea-fericitilor-nu-departe-de-acolo-erau-muntii-riphei-homeriliada/.

https://www.dacoromania-alba.ro/nr18/insula_serpilor.htm

103




104

Idem.



La Gurile

Dunării se observă

alternanța

topo ni mică, cu

surse simbolistice

extrem de vechi:

Cetatea ALBĂ;

Insula ALBĂ

(Leuce), Mar

NERO (Marea

Neagră), care sunt

înconjurate de

toponime de tip

kara/cara sau basarab,

imposibil de

ignorat și având rădăcini în fondul lingvistic străvechi, aparținând de o civilizație

numită în basmele populare românești, ”a harapilor albi”, a ”harăpușchii” (teritoriu

decizional –zonă zero, zonă însemnată cu marker toponimic ”alb”- care delimitează

Arabia europeană, albă, mitică sau arhaică, de Bas-Arabia, și privește primul cerc al

Spațiului Leului Negru, spațiu ce se întinde până la Tropicul Racului). Sursă hartă:

https://gigantiidacia.wordpress.com/tag/descendenti-ai-lui-boreu-acesta-insula-era-numitade-asemenea-si-helixenafelicia-sau-nesos-makaron-insula-prea-fericitilor-nu-departe-deacolo-erau-muntii-riphei-homer-iliada/.

https://www.dacoromania-alba.ro/nr18/insula_

serpilor.htm

Insula Albă (Leuke), în Marea Neagră (”spațiul nostru”). Zona zero (centrul

206


imperial de decizie) a civilizației matriarhale războinice a amazoanelor de la Marea

Neagră (nume dat după conducătoarea legendară, Leukippe, Leoaica chipeșă).

Insula Albă este toponimie specifică (”aici este un punct special, punctul de

decizie”, ”zona sacră”, cetatea, palatul reprezentantei Zeiței, adică al Leoaicei

-sincretism între feminin și cultul leului de cavernă, prin orânduirea matriarhală),

pentru harta a-riană (”a zonei leului negru”, ”a civilizației celor fără lumină”,

adică a habitatelor de adâncime sau cu vegetație deasă). Sursa foto- https://www.

dacoromania-alba.ro/nr18/insula_serpilor.htm

Marele Spațiu al Leului Negru, în perioada 15.000 î.e.n.- 6500 î.e.n.

(Madona de la Cosăuți, Marea Mamă, zeița fertilității, a vânătorii, algebra

paleoliticului)

- este perioada civilizațiilor matriarhale agrare și urbane; unelte agricole

vechi de 12.000- 10.000 de ani sunt descoperite pe teritoriul României de azi, la

Schela Cladova, Porțile de Fier, pe Dunăre 105

-cea mai veche activitate de metalurgia aramei din lume, ale cărei vestigii sunt

databile pentru perioada 8000 î.Ch, precum şi cea mai veche activitate de prelucrare a

aurului din Europa, databilă pentru perioada (5000-6000 î.Ch) 106 .

- Este perioada organizărilor caracteristice formelor matriarhatului și

identităților culturale și de sânge, a apartenențelor matriarhale și matriliniare.

- este și perioada culturilor feminine/matriarhale războinice (cultura creșterii

și domesticirii cailor, pe arealul României de azi fiind atestată inclusiv prin dovezi

arheologice în zona dintre Jiu și Olt, datând de acum aprox. 6000/cultura Vădastra) 107 .

Aceasta atestă inclusiv civilizații de tip războinic matriahal (amazoanele,

Frumoasele) în cultura neolitică din teritoriul României de azi.

- În Anatolia (Turcia de azi) apar culturile pre-istorice descoperite prin siteurile

de la Göbekli Tepe (10.000 î.e.n.) și orașul pre-agricol Çatal-höyük (7500 –

5600 î.e.n.)

- Marele Spațiu al Leului Negru în perioada 6000-1200 î.e.n. Interferențele

între epoca de sfârșit a matriarhatului și începutul epocii patriarhaliste. Continuă

cultul Marii Mame (Marea Zeiță, șezând pe tron, flancată de două leoaice - a se vedea

statuetele din Anatolia, de la Chatal Hoyük). Cazul imperiului hittit (imperiu care

preia și nu înlătură divinitățile feminine). Cultul leului în imperiul hittit.

Cultul leului în Dacia (stema Daciei, cu lei)

În epoca patriarhală a regatelor războinice (regatele militarizate ale dacilor,

neamuri trace așezate și stăpânind un vast areal, la nord de Dunăre), trebuie remarcat

stindardul regatului numit Dacia, care avea ca semn distinct față de alte regate, o

stemă transmisă parțial și la domnitori ulteriori ai Țărilor Române 108 . Stema Daciei

este redată și descrisă pentru prima dată de Nicolae Costin, 1669-1712, cronicar care

105

Cueșdean, op. cit., pp. 24-25.

106


107


108





spune că pecetea dacilor era: doi lei cu gurile căscate, unul spre altul, cu coroane

deasupra lor (citat din Al. Deac) 109 . Într-un tratat de heraldică vechi, descoperit într-o

bibliotecă din Oradea, stema Daciei apare reprodusă în armoriale străine ca un scut,

având în centru o piramidă, doi lei, ce se cațără spre vârful ei, deasupra căreia se

află o coroană regală 110 . Împăratul roman Traian dar și Filip-Arabul au emis monezi

cu înscrisul ”Provincia Dacia”, având pe față o femeie tânără, șezând pe un tron,

cu căciulă țărănească având țuguiul împins în față, ținând în mâna stângă emblema

legiunii a XIII-a al cărui suport străpunge gâtul unui leu vânjos ce stă în patru labe,

de pază, în spatele ei, cu gura căscată și cu coada arcuită în sus 111 .

Trebuie să amintim aici și Matrița dacică, antică, de bronz, descoperită la

Sarmisegetuza Regia (arealul Romaniei de azi), cu o vechime de 2 milenii 112 . Se

observă pe aceasta o dispunere de lupte între animale fabuloase, în jurul unui mare

cap de leu cu coamă uriașă, care domină întreaga compoziție. Leul uriaș este un

simbol central, solar, pentru regatele dace, ilustrând continuitatea simbolului leului,

moștenit din perioadele anterioare (matriarhale, paleolitice). Leul este un simbol

local, în peșterile din arealul României de azi fiind descoperiți lei de cavernă existenți

încă din musterian.

Matriță de bronz pentru bijuterii din perioada regilor Daciei, având în centru

un cap uriaș de leu răcnind (arealul României de azi). Sursa: https://identitatea.ro/

descoperiri-uluitoare-din-romania/matrita-de-bronz-10

208

Reprezentare de Leu hittit de la Malatya (Turcia de azi, arealul imperiului

109

Ibidem, p. 82.

110

Ibidem, p. 82.

111

Ibidem, p. 83.

112

https://adevarul.ro/locale/hunedoara/descoperirile-bizare-i-au-uluit-romani-matrita-bijutierului-dac-tablitele-tartaria-trusele-chirurgicale-antice-1_57d973875ab6550cb8a8d677/index.html



hittit). A se remarca asemănarea între leul zeiței de la Năieni (jud. Buzău) și

reprezentările hittite de lei. Un cult al Zeiței, persistând inclusiv în epoca de început a

orânduirii patriarhale în Eurasia, în arealul Istrului, Mării Negre, până în Asia Mică

și în spațiul imperiului hittit (Anatolia de azi, ca nucleu). Sursa: Vojtech Zamarovsky,

Din tainele imperiului hittit, trad. de Gabriel Istrate, ed. Junimea, Iași, 1980, p.40.

20.

Reprezentare de leu hittit de la Tell Aceany, Turcia de azi, tot în arealul

imperiului hittit (care acoperea o zonă vastă, de la Marea Neagră cu proeminențe

până în Damasc, Smirna, Gruzia și Armenia sovietică, la est). Sursa: Vojtech



Zamarovsky, Din tainele imperiului hittit, trad. de Gabriel Istrate, ed. Junimea, Iași,

1980, p.41.

Leu de piatră, de strajă, de

la Malatya, Turcia de azi (imperiul

hittit). Remarcăm asemănarea cu leul

de bronz al Zeiței de la Năieni (jud.

Buzău, arealul României de azi).

Sursa: M. Riemschneider, Lumea

hittiților, trad. de Paul Marian, Ed.

Științifică, București, 1967.

Alt leu de piatră, de straja

(Zendjirli), Turcia de azi (imperiul

hittit). Remarcăm asemănarea cu

leul de bronz al Zeiței de la Năieni

(jud. Buzău, arealul României de azi).

Sursa: M. Riemschneider, Lumea

hittiților, trad. de Paul Marian, Ed.

Științifică, București, 1967.

Zeița de la Năieni, Buzău (epoca

bronzului)

210



Zeița de la Năieni (Buzău) - femeia care stă călare pe un leu/ o leoaică. Cultura

Monteoru, una din cele mai avansate ale vremii sale (arealul României de azi). Sursa:

https://istoriacumari.wordpress.com/2018/08/25/ana-marea-zeita-primordiala/


212


Grup statuar de bronz (arealul României de azi, jud. Buzău). Leul pe care stă

călare femeia (o amazoană, o femeie războinică, deoarece poartă cucă -nu ”bonetă

frigiană”- și platoșa amazoanelor pe ea), este făurit în stil similar celor de tip hittit.

Bărbatul de lângă femeie are un grad secundar (sau ar fi un descendent, un rege cu

descendență asumată din această zeiță) deoarece o înconjoară cu brațul și merge

pe lângă ea. Este o statuetă clar de tip matriarhal, care arată cinstirea femeii,

divinizarea ei, simbolul puterii (leul). Posibil, o ipostază a lui Leukippe, regina

arhaică a amazoanelor (”Leoaica Chipeșă”)?

Avem în vedere toponime cu origine imemorială, care conțin adjectivele de

„negru” (spațiu de difuziune a prestigului/a puterii politice sau politice avant la

lettre- deoarece oriunde este o organizare umană există și o componentă politică,

inclusiv și mai ales în civilizația matriarhală, care acoperă o perioadă extrem

de lungă față de perioada patriarhală).Puterea politică nu este legată și nu apare

odată cu ordinea patriarhală, așa cum arată propaganda ideologiei de gen, axată pe

preeminența ordinii patriarhale și pe marginalizarea celei matriarhale (matriarhatul

fiind asimilat cu o ”societate primitivă”, ”incapabilă de invenții, din care lipsește

tehnologia, care nu creează civilizație și nici orânduiri politice de tipul regatelor,

imperiilor, cetăților-state”). Acestea sunt însă aspecte ideologice de gen, care nu

trebuie asimilate unor argumente istorico-ștințifice raționale, din moment ce istoria

actuală exclude din studierea sa civilizații pre-istorice extrem de evoluate, folosind

material de construcții și metode de construcție de neimaginat nici până în ziua

de azi.

Pornind de la toponime cu origine imemorială care conțin adjectivele de

„alb” (zona-nucleu a spațiului, a imperiului sau zona zero), aceste areale-cheie

fiind înconjurate cu toponimele conținând adjectivul „negru”, Marele Spațiu al

Leului Negru se definește prin asocierea paradoxală între punctele alb-negru,

între nucleu (zona decizională a imperiului sau a rețelei de imperii, toate cu punctul

de origine comun, civilizația-matcă a stră-străvechii Europe, deci Europa de dinainte

de anii 7500-8000 î.e.n., Europa pre-neolitică).

Acest Spațiu se definește prin asocierea termenilor paradoxali (aparent) de

Harap Alb, de Harăpușcă (unde Harăpușca este ”o fată cu piele albă, frumoasa ca o

zână”- așa cum explică basmele din arealul României de azi, care sunt de fapt, unități

de informație primară din perioade pre-paleolitice sau paleolitice, calificate de noi

ca fiind mitologice sau legendare). Zânele și cultul zânelor este cel mai vechi cult al

divinităților feminine, atestat la români din cele mai vechi timpuri, în toată Europa ,

zânele fiind o denumire conținând particula pentru „sacru” (ZA-), aici asociată direct

cu femeia și cultul femeii. Harăpușca, în arealul României de azi, legat de acest

cult al zânelor, semnifică o conducătoare a unor societăți matriarhale extrem de

puternice, pe teritorii arhaice întinse, cuprinzând areale din Europa estică, Câmpia

Pannonică, până în vestul Europei. De remarcat particularitatea basmelor populare


românești, care nu menționează decât calificările imperiale ale ținuturilor străvechi

(împărăție, împărat, împărăteasă). Nu sunt folosite titulaturile de prinț, regină, rege,

regat în basmele populare românești, de unde și informația generală că arealul

de referire (cel carpato-danubiano-pontic arhaic și proto-arhaic) cuprindea

organizarea imperială (împărăția) din vremuri imemoriale (la care asociem

informația că prima formă de organizare umană a fost cea matriarhală, informație

de necontestat, admisă de toți istoricii). Prin urmare, este exclus să considerăm că

primele forme de organizare politică ar fi apărut odată cu primele orașe-stat din

Sumer (așa cum ne învață istoria oficială, bazată pe propaganda ideologică de gen și

pe asocierea apariției ordinii patriarhale cu ideea de apariție a istoriei și a civilizației,

a scrisului , toate înfăptuite de bărbați).

Politica, organizarea politică și relațiile între entități politice (orașestate,

rețele de așezări urbane, împărății) cel puțin pentru arealul carpatodanubiano-pontic

(cultura-matcă a Europei) existau și erau un produs exclusiv

al organizării matriarhale, adică a primei forme de globalizare a lumii arhaice

și proto-arhaice. Existența împărățiilor arată în basmele românești populare o

prezență obișnuită a unor forme de comunicare și relaționare politice și culturale

pe arii extrem de întinse (arché-ul, împărăția fiind imperiu, nicidecum regat sau

oraș-stat). Însă ceea ce este de remarcat, în proto-arhaic există legături unice între

comunități, legându-le într-un spațiu unic bazat pe o simbolistică anume (folosind

adjectivul de ”negru/cara/kara”), având zone ”albe” (puncte decizionale, nuclee

imperiale, indicate de toponimiile europene și de pe alte continente, cu termenul de

”alb”) sau mega-zone imperiale (dubla toponimie, de ”leu” și”alb”). Vorbim de o

rețea complexă inter-imperială, cu nuclee decizionale (”zone zero”) specifice unei

ordini globale avant la lettre, cu caracter matriarhal (în zona de origine, de unde

pornește difuziunea ca proiecție de putere politică a acestui spațiu, numit de noi

convențional ”Marele Spațiu al Leului Negru”).

În ce privește toponimele de tip ”kara/cara” (marker toponimic ”negru”),

remarcăm în Asia Mică numele vechiului ținut ”Caria” (cu o existență îndelungată și

cu mult anterioară anului zero) 113 .

Pe teritoriul Turciei de azi întâlnim o adevărată aglomerare de toponime

”kara/cara” (cu sensul ”negru, întunecat, trist, mâhnit”) care extind Marele Spațiu

al Leului Negru (adevărat imperiu global, practic, prima globalizare a lumii,

sub denumirea de Marea HARAPIA/HARAPA) spre Asia Mică, Anatolia și

dincolo de ea, spre Extremul Orient: Kara-tepe, Kara-bel (în vest, lângă Izmir/

Smirna, la malul Mării Mediterane), râul Sa-karya (în Nordul Turciei, vărsânduse

în Marea Neagră), Kara-su, Kara-koy (loc. lângă Bolü), în Nordul Turciei de

azi, la Marea Neagră; Kara-man (pe lângă Antalya); Kara-bük (în Nordul Turciei,

la Marea Neagră); Car-samba (lângă Sarsun, tot la Marea Neagră); Kars (lângă

Armenia), Kara-kose (înspre Armenia, în Estul Turciei), Kara-ağaç (localitate

113

Mircea Țicleanu, op. cit.




lângă çifteler), Karay Yuksek, Kara-maka, Kara-gahisar, Kar-gicak, Kara-hayit,

Kar-puzlu, Kar-gi, Kara-yüksek, Kara-maka (stații de pe calea ferată Cariana,

Turcia) 114 .

Leul, ca simbol european monetar (este moneda României de azi), în

raport cu euro (bazat pe mitul grecesc recent al ”Europei și taurul”, care nu reflectă

nicio idee de prestigiu politic sau de continuitate multi-milenară a Europei și a

europenilor, dimpotrivă, este un tipar patriarhal agresiv la adresa imaginii femeii

și a continentului european) este, în opinia noastră, infinit mai semnificativ, am

spune, pentru originea Europei și prestigiul ei politic (semnificând o continuitate

multi-milenară neîntreruptă și descendentă direct din civilizația-matcă a Europei

bazată pe rumâna proto-arhaică, a morfemelor de cuvânt, bazată pe omul de la

Bugiulești, cu vechime de 2 milioane-1,9 milioane de ani, semnificând nu doar

apariția omului în Europa, conviețuirea și înfrățirea magico-simbolică cu leul

de cavernă, protectorul arealului și al adăpostului omului european dar și prima

civilizație, matriarhală). Leul, ca simbol monetar trimite implicit, în sensul său

originar, la civilizația Zeiței care stă pe tron, la zeița cu tronul având brațele–lei

sau terminate în gheare de lei, ceea ce înseamnă asumarea supremației imperiale

de către femeie sau leadershipul imperial matriarhal asupra unui areal imperial

numit de noi ”Marele Spațiu al Leului Negru”.

Leu românesc. Leu/lei- moneda României de azi (Țara limbii sfinte, rumâna,

limba-matcă a întregii Europe de azi sau w-allaha imperială, limba primei forme de

globalizare a lumii - Marele Spațiu al Leului Negru).

Primul leu. Perioada antebelică, 10 bani, 1867. În 1867 leul românesc a

devenit unitatea monetară a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. Sursa:

www.bnr.ro, www.wikipedia.org

Bancnotele în lei/leu (după 1989)- observăm că România nu renunță la această

moștenire de prestigiu (leul), derivată din cultul leului de cavernă, care exprimă

de fapt, în opinia noastră, „zona zero”, nucleul civilizațional al perioadei de

început a cuaternarului, adică ”zona zero a începutului Europei”).

114

Carian Way: Turkey’s Long-Distance Hiking Trail, 08/08/2019 VoyageTurkey, What Can i do, https://voyageturkey.net/carian-way-turkeys-long-distance-hiking-trail/,

http://www.hanilcesi.somee.com/default.asp?aktar=koy

214



Bancnota de

50 lei românești (RON) (avers)

Bancnota de 50 lei românești (RON) (revers)

Leul românesc (plural: lei ) este unitatea monetară a României. Un leu este

subdivizat în 100 bani (singular: ban). Sursa: www.wikipedia.org , www.bnr.ro

Hartă cu conturarea (conform toponimelor ”alb-negru”/cara, kara) Marelui

Spațiu al Leului Negru, aplicată peste spațiul țărilor de azi (aici, zona Eurasia).

Prima formă de globalizare din mega-era matriarhală, primul imperiu global , întins

pe trei continente (inclusiv zone din Africa), pe care îl mai putem denumi și imperiul

a-rian HARAPIA, pe baza acestor toponime stăvechi. Sursă hartă inițială: https://

www.loc.gov/resource/g3200.ct001129/, Library of Congress – Political map of world

Spațiul Leului Negru în perioada 6500 î.e.n. –1500 î.e.n.

În Asia Mică, Anatolia (arealul Turciei de azi), întâlnim statuete feminine cu

vechime de 7000-6500 ani, întruchipări ale Zeiței (Marea Mamă) stând pe un tron cu

capete de lei sau flancată de două feline (leul fiind și în această perioadă asociat cu

Marea Zeiță, adică un simbol a-rian al regalității matriarhale, al divinității feminine).

Această asociere își are originea într-un cult al leului de cavernă sau al perioadelor în care

răspândirea leului era până în zona nord-estică a Europei. Alte imperii patriarhale antice

păstrează însă asocierea dintre zeiță (Isthar) și ideea de divinitate feminină și leu (leii



din imperiul Assirian, dedicați lui Isthar sau leii din Imperiul Babilonian, de asemenea,

închinați lui Isthar).

La început, cultul leului a

fost asociat cu simbolul regalității

și al divinității feminine (în megaera

matriarhală, până la primele

civilizații patriarhale care adoptă

leul ca simbol al organizării lor

politice). Marea Zeiță, stand pe

un tron flancat de doua leoaice.

Anatolia, Chatal-Hoyük, 7500-

5700 î.e.n. Arealul Turciei de

azi. http://misandre.canalblog.com/

archives/2013/06/03/27321694.html

O altă statuetă înfățișând Marea

Zeiță pe același tip de tron format din

două leoaice (Catal Hoyük, Turcia

de azi, 5900 î.e.n.). Marele Spațiu

al Leului Negru este direct atașat de

venerarea femeii, a femininului. În

mega-era matriarhală, W-Allachia,

Țara Sfântă, era nucleul unei civilizații

unde femininul era divinizat, nu

condamnat sau demonizat (cum vedem

că se practică, odată cu apariția

ordinii patriarhale, de la 3000 î.e.n.

și până azi). Sursa : http://misandre.

216



canalblog.com/archives/2013/06/03/27321694.html

Leul rămâne un simbol al divinității feminine și la civilizațiile recente (cultul

asirian al lui Isthar, cu atribute tot de zeiță a fertilității). Sursa:http://misandre.canalblog.

com/archives/2013/06/03/27321694.html

În imperiul babilonian, altă civilizație patriarhală din recenta ordine patriarhală,

cultul leului asociat cu divinitatea și regalitatea feminină se menține, ca element

de expansiune culturală provenit din nucleul Țării Sfinte (W-Allachia) matriarhală,

paleolitică (civilizație de expansiune a paleoliticului). Leul, asociat cu imaginea

regalității sau divinității feminine este un element cert de globalizare a paleoliticului,

ilustrând cercurile Marelui Spațiu al Leului Negru. Prima globalizare a lumii. Sursa :



http://misandre.canalblog.com/archives/2013/06/03/27321694.html

Apare în valea Indusului, Cultura ”Harappa” (alt cerc de expansiune al

”ar-ienilor carpatici” cf. Univ. Cambridge, care extind zona W-Allachiei, adică

a Harapiei europene pe continentul asiatic și o numesc după nucleul lor originar,

Harapia europeană); cultura ”Harappa” ilustrează indirect, o etapă a vechimii

nucleului european originar, întemeietor, care, la vremea apariției culturii Harappa,

în Asia, adică pe la 6500 cel puțin, î.e.n., era denumit ”Harapia”, Țara harapilor

europeni). Cultura de pe valea Indusului este denumită ”Harappa” (toponimic,

inclusiv, cu zona ”H-aryana”, de remarcat), nu ”Arappa”, nu ”Arabia”. Nu există

în Valea Indusului o ”cultură arabă”, a ”Arabiei”, semn că la 6500 î.e.n., când este

întemeiată (posibil, și mai deveme), cultura ”Harappa” de pe Valea Indusului era

deja parte a primei globalizări a lumii, pornite din Țara Sfântă, W-Allachia

sau ”Harapia” europeană (pe unde curg râul Rhabon/A-Rhapon și râul Arrabon/

Arappon, din Țara Arabilor/Arapilor). Cultura ”Harappa” de pe Valea Indusului este

o cultură cu origine de pe la 6500 î.e.n. (posibil și mai devreme), dar cu punct de

înflorire pe la 3500 î.e.n., până la 1500 î.e.n. (epoca patriarhala) când dispare.

Sursa-https://scroll.in/article/936872/two-new-genetic-studies-upheld-aryanmigration-theory-so-why-did-indian-media-report-the-opposite

Desigur, au existat mai

multe valuri ar-iene dinspre Marea Neagră și civilizația Old Europe dar și cea a

paleoliticului european, înspre Asia, ale căror urme se pierd în negura timpurilor

(de la 15.000 î.e.n. și mai devreme, invazia condusă de principele Rama, care arată

o origine mult mai veche a civilizației vedice decât se crede), înspre Indus. Ultimul

val arian este cel din 1500 î.e.n., civilizația Harappa fiind posibil întemeiată pe la

6000 î.e.n. dacă nu și mai veche și tot de ar-ieni (Harappa, Ha-ra-apa, H-ara-apa)

din nucleul unde se folosesc aceste onomatopee, de la punctul de reper Ion de la

218



Anina (40.000 de ani) sau de la omul de la Bugiulești, jud. Vâlcea (România de aziloc.

Anina fiind în V României de azi, aproape de cursul râului Jiu, numit Rhabon-

Arapon, Râul Arapilor, al arapilor europeni - denumire care precede epoca antică).

„Drumul Mătăsii” din perioada antică. Originea lui este de fapt drumul Transcontinental

al paleoliticului și al neoliticului. Mega-drumuri arhaice între continente.

Marele Spațiu al Leului Negru, existent încă de la culturile timpurii paleolitice este

confirmat ca spațiu trans-continental de specialiști în preistorie care se referă la vechimea

(din paleolitic) a Drumului Mătăsii, toponimele de tip ”cara” trebuind corelate și puse în

legătură (ca fiind influențate implicit de existența acestui mare drum trans-continental) cu

acesta. Hartă reprezentând rutele Drumului Mătăsii care lega Asia de Europa, apreciat ca

având o origine de 2000 de ani. În fapt, Drumul Mătăsii este un drum comercial folosit ca

spațiu trans-continental de schimb între Asia și Europa datând de acum 10.000 de ani (cf.

specialistului în preistorie André Leroi-Gourhan, fiind un spațiu de schimburi între oameni

încă din paleolitic, adică chiar dintr-o perioadă mai veche decât se credea). Noi descoperiri

arheologice din arealul României de azi, privind cultura pre-Cucuteni, cu vechime de aprox.

7200 de ani, arată existența unor schimburi comerciale dintre locuitorii de pe teritoriul

României și China, semn că aceste rute comerciale erau folosite și în neolitic. Sursa:

https://www.andreivartic.org/paleo/cum/cuibarele2/

5. Principatul Arrapha (Kirkuk, Irak-ul de azi)

Date istorice există și cu privire la un regat Hurri care a beneficiat de căderea

imperiului babilonian, în sec. al XVI–lea î.e.n. (1500 î.e.n.): regatul Arrapha.

Denumirea face parte din familia de cuvinte HA/ARRA/ARAPA. Denumirea


regatului Hurri include particula a-riană ARR (râurile, locuitorii de pe lângă râuri)

dar și onomatopeea tipic rumânească (folosită în Țara Sfântă, W-ALLACHIA,

de la apariția primului om la culturile de prund și de cavernă ale paleoliticului

și până în ziua de azi (folosire necontenită, timp de zeci de milenii, în arealul

României de azi): HA !/APA! (ARR-APA), denumire specific a-riană rumânească,

din limba imperială rumânească, întâlnită și în 1500 î.e.n. (la valul de migrație ariană

al civilizației kurganelor, adică de la începutul ordinii patriarhaliste recente) în

jurul orașului Kirkuk, Irakul de azi.

ARR-APA sunt două particule neaoșe rumânești, prima desemnând ”locuitori

a-rieni de pe lângă râuri” (descălecătorii, întemeietorii originari ai așezării urbane ce

ulterior devine un regat în 1500 î.e.n., în vecinătatea imperiului hittit) 115 . 1500 î.e.n.

desemnează un val de migrație a-riană recent, aparținând unei epoci recente, care

se suprapune peste alte migrații a-riene din epoci precedente, matriarhale (dintre

arealul României de azi, deoarece toponimia regatului ARRAPHA (ARR-APA) din

Kirkuk este neaoș rumânească, doar rumânii folosind denumirea ”apa” până în zilele

noastre, de la prima onomatopee a omului (Bugiulești, 2 milioane de ani; Ion de la

Anina-40.000 î.e.n., cu mult înaintea sumerienilor), în toată Europa.

Hurrienii au locuit regiunea de la N-E Tigris-ului, pe lângă orașul Kirkuk de

azi (Irak). Săpăturile de la Yorgan Tepe, străvechiul Nuzi arată site-uri ale regilor

hurrieni, precum Ithi-teshup and Ithiya, care au domnit peste acest regat. Pe la

mijlocul sec. 15 î.e.n., au devenit vasali ai Marelui rege Mitanni. Assirienii distrug

regatul Arrapha în sec. 14 î.e.n. (1300 î.e.n.) 116 .

Regatul Arrapha face parte din familia de regate și formațiuni politice din

ultimul val de migrații (cultura kurganelor, după unii) spre Asia al a-rienilor, el

extinzând civilizația a-riană a Leului Negru, dinspre nucleul european (identificat,

am văzut, după toponimele ”alb”/”negru”), regat pe care coloniștii a-rieni l-au numit

după zonele lor de civilizație (întocmai cum Alexandru cel Mare extinzând imperiul,

fondează orașe numite ”Alexandrii” sau grecii, colonizând Marea Neagră, fondează

colonii numite conform civilizației lor și dau denumirea Mării Negre ca ”mare

nostrum”- ”Pontul Euxin”).

Regatul Arrapha este posibil să fi dat numele de mai târziu al Arabiei

din Orientul Mijlociu, deosebit față de Arabia inițială a-riană (europeană) sau

HARAPIA (ARAPIA) care este la N-V european (față de Bas-ARAPIA, sau Bas-

HARAPIA europeană). În Pakistan, India, întâlnim orașe cu toponimie specific

rumânească: LAHORE (LA-HORE, hora fiind cuvânt multi-milenar rumânesc,

format din onomatopeea HO!-RA, stai soare, dansul horei fiind multi-milenar în

arealul României de azi). O toponimie recentă (față de LAHORE) este KALKUTA

(CĂLCATA 117 , adică ”teritoriul unde am călcat, unde am des-călecat”). De aici și

cuvântul (cu origine străveche a-riană, CĂL-CÂI, des-CĂL-ecat (întemeiere de

115

https://romanianhistoryandculture.webs.com/fromdanubetoasia.htm#807451142

116

Idem.

117


220



cetate, de țară) – CAL-ul fiind domesticit în cultura Vădastra, pe la 6000 î.e.n., însă

oseminte de cai sălbatic, conviețuind alături de om găsim în numeroase peșteri din

România datând din epoca paleolitică-, termenul de ”descalecat” se folosește în

WAL-ALLACHIA (ținuturile ARAPIEI europene), și pe la 1330 e.n. (când BAS-

ARAB întemeiază Țara Românească).

- Urmele civilizației a-riene rumânești (WAL-ALLACHIA; HARAPIA) se

întind până departe în Asia dar le întâlnim și în Africa:

- Su- DAN (particulă ariană referitoare la fluviul Dunărea, DAN-ubiu, d-AN,

DANU-zeiță a recoltelor și a apelor)

- GAZA, GIZA (Egipt)- Gâză, Gîză (insectă mică, în rumâneasca neaoșă); GI-

ZA (zeița pământului, a geților)

- ZAGAZIG (deasupra locației El GIZA)- zig-zag (în românește), Lugalzagisi

(conducător sumerian)

- Guineea (V Africii)- Kindia – Chindia (loc. din România)

- Danubyu (în Myanmar)

- Jebel (loc. în Timișoara, România de azi) - ”Jabel-” (marker toponimic

extrem de răspândit în majoritatea teritoriilor țărilor arabe de azi)

- Karma, Kris-ov (localități din Belarus)

- Bhuto (Egiptul antic)-BOTO-ș-ani (România)

- Dar-DAN-ele (Turcia)

- Dar-DAN-ia

- DAN-ubius

Vârful OMU (OM fiind mantră indiană/AUM)

- Provincia DHAKA/DACA (Bangladesh)- DACIA, DACA (România de azi)

- Podișul DECCA-n (India, centru) ; DECA-ni (Kosovo), DACIA, DACA

(România de azi) ; CAPPA-DOCHIA (Turcia)

- Surat (India, la Marea ARAB-iei)- Surata (România de azi), Sărata (la Marea

Neagră, ieșire la Odessa, Ucraina)

- Râul Khrisna, din India /râul Criș, din România

- ACUȘI (cuvânt rumânesc străvechi, semificând ”acum”), UR-CUȘ (cuvânt

rumânesc străvechi, din morfem de cuvânt C*S 118 , a urca, urc, desemnând acțiunea

de a urca un munte etc.); Cul-CUȘ (pat rudimentar din crengi, frunze; pat; loc de

odihnă pentru noapte, loc de înnoptat, cuvânt rumânesc străvechi, anterior limbii

latine) - KUSH, Țara CUȘ, HinduKUSH, munții KUSHan

- Podișul Adis A-BABA (Etiopia, Africa de Est) - BABA (Baba Novacviteazul/bătrânul

Novac; Babă-femeie bătrână, în limba rumână) - Baba (tată, în

limba turcă), Baba (tată- în India).

- BABA-nușa (Su-DAN, Kordofanul de Vest).

Există migrații a-riene (provenite din arealul României de azi) care se produc

118

Cueșdean, op cit., p. 28,33, 6. Acest morfem de cuvânt are înțelesul bipolar de: a aduna, a desprinde (a CoaSe,

CAS-ă, a CoSi, a deSCoaSe).




sub un conducător identificat ca fiind ”Rama” (pe la 15.000 î.e.n.) sau anterior acestei

perioade și în care se crează în zona Indusului civilizația Vedelor și sanskrita (pe

fond lingvistic a-rian ; a se vedea limba vorbită în zona culturală Punjabi, zona dintre

Pakistan și India, și româna de azi) 119 .

6. Cultura Harappa. Omul de la Harappa. ”Arapulalb”.

Ținut din imperiul H-Arapiei europene, imperiu transcontinental

al paleoliticului și neoliticului

Conform datelor specialiștilor, civilizația din valea Indusului, numită

cultura Harappa 120 , din arealul Pakistanului de azi (HA-RA- APA, H-ARA-APArecunoaștem

șirul de onomatopee ar-iene, neaoșe, ale limbii rumâne bazate pe

morfemele de cuvânt dintre care HA, HAPA, APA aparțin limbii originare, limbii

sfinte, a ARAPIEI, a W-ALACHIEI, de la primul om descoperit pe arealul

României de azi, omul de la Bugiulești, 2 milioane de ani sau de la Ion de la

Anina, un alt reper mai recent, 40.000 î.e.n., primul hominid modern al Europei),

cunoștea o perioadă de înflorire urbană pe la 2500 î.e.n. (ceea ce înseamnă că era un

spațiu politic pre-existent anului 3000 î.e.n.). Au fost descoperite două orașe și sute

de așezări mai mici, răspândite de la poalele munților Himalaya până la golful Persic,

pe o arie de 800.000 km pătrați) 121 . Scrierea acestei culturi nu a fost încă descifrată.

Cele două orașe (Harappa și Mohenjo-daro) aveau locuințe cu sisteme sofisticate de

canalizare și camere de baie 122 , demonstrând un nivel civilizațional avansat. În opinia

noastră, au fost mai multe valuri de expansiuni ar-iene dinspre Marea Neagră

și de la nordul său, înspre Indus și o parte a Africii și Asiei, încă din perioada

matriarhală (cuprinzând paleoliticul și neoliticul, până la apariția orânduirii

patriarhale 123 ). Ultimul sau cel mai recent val ar-ian înspre Indus a fost cel de la

1500 î.e.n. , fiind numit și ”invazie indo-europeană 124 ”, ceea ce nu este exact, ar-ienii

fiind locuitorii din civilizația de nucleu a Old Europe (dezvoltată și ea din civilizația

europeană a paleoliticului, a Spațiului timpuriu a Marelui Leu Negru).

119

Cueșdean, op. cit., 122-125.

120

National Geographic, 1000 de evenimente care au modelat lumea, ed. proiect Suzanne Patrick Finda și Judith

Klein, trad. din lb. engleză de Gabriela Tănase și Elena Stan, ed. Vidrașcu și fiii, ed a 2-a, ed. Litera, București,

2017, p. 29.

121

Idem.

122

Ibidem.

123

După David Korten, civilizațiile agricole timpurii axate pe cultul Zeiței au fost distruse de invaziile triburilor

pastorale nomade având cultul zeului suprem, epoca patriarhală începând de pe la 4300 î.e.n., continuând succesiv

în valuri, până în 2800 î.e.n. și implementând culturi de tip războinic bazate pe inechitate socială, instituții ale

dominației și tehnologiei de distrugere. Spre deosebire de societățile matriarhale care onorau viața, societățile de tip

patriarhal onorează puterea de a lua viața. Cf. David Korten, op. cit., p. 89.

124

Originea indo-europenilor este în România, deoarece așa-zisa ”indo-europeană” are ca rădăcină limba rumână

străveche, limba civilizației-matcă a Old Europe, limba sfântă (limba originară, a mega-erei matriarhale

europene), deci ”se trage din limba română onomatopeică evoluată (limbajul morfemelor, care stă la baza

lexicului european contemporan”). Cf. Lucian Iosif Cueșdean, op. cit., p. 126.

222



Hartă arătând site-urile și extinderea civilizației Văii Indusului. Harappa a

fost centrul uneia din regiunile-cheie ale acestei civilizații, localizate în Punjabul

central. Civilizația Harappa își are originile încă de acum 6000 de ani. Nucleele

Mohenjo-Daro și Harappa au înflorit pe la 2500 î.e.n., în Punjab și Sindh. Sursa- US

Federal Central Intelligence Agency (CIA) -http://www.lib.utexas.edu/maps/middle_


east_and_asia/pakistan_rel96.jpg


Harta civilizației H-ARAPPA, în Asia, zona dintre Pakistan și India. Remarcăm

alăturat, și macro-toponimul Marea Arabiei (Marea H-ARAPIEI, de fapt), cu

țărmurile de nord-est pline de situri aparținând civilizației Indusului (civilizația

H-arappa). Parte asiatică a Marelui Spațiu al Leului Negru (civilizația vedică, ariană),

întemeiată de ar-ienii de la Nord de Marea Neagră (cf. Univ. Cambridge și

altor numeroși specialiști). Sursa- https://6000generations.wordpress.com/tag/harappa/

224



Preotul-rege. Site-ul Mohenjo-Daro, civilizația Harappa. Muzeul Național

Karachi. Mohenjo-daro, DK 1909, National Museum, Karachi, 50.852, Marshall

1931: 356-7, pl. XCVIII. Sursa: https://www.harappa.com/slide/priest-kingmohenjo-daro

Cercetarile asupra ADN-ului local al rămașițelor umane din site-ul arheologic

aparținând culturii Harappa (Rakhigarhi, Haryana) 125 , din 2018, arată că ”nu

125

https://archaeologynewsnetwork.blogspot.com/2018/06/harappan-site-of-rakhigarhi-dna-study.html, Harappan

site of Rakhigarhi: DNA study claims to debunk Aryan invasion theory , 6/13/2018 06:00:00 PM


există nicio urmă central-asiatică indicând o invazie ariană” și ar sugera, după

unii, ”originea pur locală a civilizației vedice” 126 . Este însă suficient să remarcăm

toponimia locului unde se află site-ul arheologic studiat (Haryana, H-ARYANA),

ca să observăm că este vorba de o toponimie străveche și de tip a-rian, indicând,

dimpotrivă, foarte clar, expansiunea unei civilizații a-riene de la Nordul Mării Negre,

cum arată studiile Univ. Cambridge, din civilizația-matcă a Old Europe (aici, Europa

neolitică dar și cea paleolitică), adică dinspre W-Allachia (Țara Sfântă, Harapia

originară), adică țara de nucleu a civilizației trans-continentale, extinse pe trei

continente și marcată cu toponimele specifice limbii străvechi (w-allaha, limbă

sacră prin vechimea, prin caracterul ei primordial, pentru întreaga Europă). Zona

H-ARYANA este marcată toponimic după întemeietorii ei, la fel cum Alexandru

cel Mare și-a numit orașele întemeiate de el Alexandrii, iar grecii au numit Marea

Neagră colonizată de ei, conform relației lor cu tărâmul pe care s-au extins (”Marea

Primitoare”, ”Pontus Euxinus”). Cuvintele comune din limba rumână (folosite

până azi pe arealul României de azi) cu cele folosite din Punjabi, arată că,

la nivel lingvistic, limba rumână precede limba latină și că s-a extins într-o

perioadă când Roma nici nu exista, în zone extra-europene, creând civilizația

vedică (pe valea Indusului). Multitudinea toponimelor tipic a-riene (ale limbii

primordiale, rumâna sau limba morfemelor de cuvânt) pe arealul României de azi,

arată că originea civilizației Vedelor este clar în arealul României de Sud-Vest,

în special). Mai departe de acest areal nu mai observăm toponimii limpezi de tip

vedic (Roșiorii de VEDE, Cre-VEDIA, râul VEDEA, VIDELE, derivate toate din

verbul rumânesc A VEDEA, ”el/ea VEDE” folosit din negura proto-istoriei până azi,

multi-milenar, pe teritoriul României de azi, nicidecum de pe la 1500 î.e.n. sau din

perioada când istoricii situează convențional valurile a-riene spre Indus) sau a-rian

(Ar-geș, Ar-deal, H-AR-ghita etc.). H-ARYANA aparține de cultura H-ARR-APA

(cultura ce se integrează în imperiul trans-continental de tip HARAP(I)A, constituind

Marele Spațiu al Leului Negru- marcat cu toponimii de tip cara/kara sau alb, spațiu

extinzându-se din Vestul Europei până la golful Martaban), devreme ce onomatopeea

de tip HAP, HAPA-APA, H-ARA-APA se folosește în arealul României de azi din

străvechimea proto-istoriei, luând ca reper omul de la Bugiulești (2 milioane de

ani) sau Ion de la Anina (primul hominid al Europei, 40.000 de ani). Specialiștii

de renume în studiul proto-istoriei au recunoscut că Drumul Mătăsii folosit în epoca

antică era de fapt un complex de rute comerciale trans-continental ce lega Europa

de Asia, folosit încă de acum 10.000 de ani, din paleolitic și posibil mai devreme.

Acest drum a creat încă din paleolitic condițiile inter-conectării și formării Marelui

Spațiu al Leului Negru, al civilizațiilor de cavernă și de suprafață din Europa, cu

arealul în zona României de azi (unde se întâlnesc toponimii de tip cara, de tip alb

dar și toponimii vedice, atestând o vechime a verbului ”a vedea”, din care derivă

și expansionează cultura Vedelor în Indus, din paleolitic, bazate pe vechimea

126

Idem.

226




limbii rumâne ca limbă-matcă a Europei, a morfemelor de cuvânt 127 . Studiul de

ADN al rămășițelor umane din site-ul arheologic sus-citat arată ”elementul local ca

predominant” (”ADN-ul mitocondrial foarte puternic în el”) și ”un element străin

minor care arată o anumită mixtiune cu populația străină dar ADN este clar local”,

arată autorii studiului, ceea ce ar indica, în opinia lor, că ”era Vedelor, care a urmat,

a fost una deplin indigenă, cu un contact extern minor”. Studiul însă, nu contrazice

teoria expansiunii a-riene, deoarece nu explică în niciun fel prezența, la o distanță de

continente, a cuvintelor comune (din limba sanskrită, din limba română) vorbite în

Punjabi și în arealul României de azi, nici existența toponimelor neaoșe românești

de tip vedic, pe arealul României de azi, nici denumirea de HARAPPA sau de

HARYANA. Mai mult, studiul omite să ia în considerare specificul civilizației vedice,

axate pe sistemul de caste (interdicția impusă de brahmani, de amestec între diferite

categorii socio-profesionale, și statutul social-politic înalt al brahmanilor, preoții

Vedelor dar și originea mult mai veche decât se crede, a acestei civilizații - care își

are originea, conform vechimii toponimice specifice, existente în arealul României

de azi, în epocile paleolitice și de dinaintea lor, ilustrând existența mai multor

valuri de migrații așa-zis a-riene (din Nordul Mării Negre, așa cum cad de acord

specialiștii) spre valea Indusului, nu doar ultimul val de migrație, cel de la 1500

î.e.n.). Este vorba de situația în care este posibilă dezvoltarea unui centru urban și

cultural pornind de la învățăturile și stilul specific a-rian (provenit dinspre nordul Mării

Negre), pe care localnicii l-au dezvoltat, l-au asimilat liber și l-au continuat milenii

ulterior, la fel ca și păstrarea (prin intermediul învățăturii brahmanice) a sistemului

de castă (prin care migratorii a-rieni nu s-au amestecat cu localnicii, respectandule

particularitatea, specificul lor 128 , mixajul găsit în ADN-ul cercetat de specialiștii

studiului sus-menționat confirmând tocmai aplicarea sistemului castelor, adică a unei

particularități a civilizației vedice și nicidecum înlăturând teoria expansiunii a-riene,

pe care o susțin numeroși specialiști și cercetători (inclusiv toponimiile și setul de

cuvinte comune din limba sanskrită și din cea rumână, vorbită în România până azi).

Rakhigarhi este unul din cele mai mari site-uri ale civlizației Harappa, întins pe 300

de ha, în Hisar, H-ARYANA, cu o vechime estimată la 6000 de ani, și ilustrând faza

de maturizare a acestei civilizații 129 . Acest lucru confirmă existența mai multor valuri

de migrații a-riene spre valea Indusului, nu doar pe ultima (din 1500 î.e.n.), datorită

rutelor Drumului Mătăsii, rute comerciale folosite încă din paleolitic (pentru alte

produse comerciale și pentru expansiuni civilizaționale pe alte continente). Pe la

6000 î.e.n., în arealul României de azi era dezvoltată civilizația neolitică, avansată;

existau tăblițele de la Tărtăria (cu scriere de cult) având o datare de 6500 î.e.n., însă

fiind devansate de scrierea de la Miercurea Sibiului (7000-8000 î.e.n.) 130 ; exista o

epocă neolitică europeană urbană, atestată prin orașele de la Petreni (Moldova), de

127

Cueșdean, op. cit., p. 48-49, 37-38, 5-15.

128

Ibidem.

129

Ibidem.

130

https://www.dir.org.ro/cea-mai-veche-scriere-de-pe-pamant-a-fost-descoperita-la-miercurea-sibiului/


acum 6000 de ani, de conglomeratele de case de la Parța (7000 î.e.n.), de orașul de la

Hârșova de acum 6500 î.e.n., de necropolele de la Cernica, lângă București, vechi de

7000 de ani; rumânii, ca a-rieni (locuitorii de pe lângă râurile din arealul României

de azi), au dus în India cuvinte specifice (nuntă, mălai, soare, horă/La-hore) care nu

există la alte popoare 131 .

Copertă carte ”Negriada”, epopee scrisă de Aron Densușianu (1876), Ed.

Minerva, București, 1988. Este o ”epopee a întemeierii, a celui de-al doilea descălecat

al Țării Românești ca

stat fedual”, poem epic

de mari dimensiuni, în

limba română, ”rezultat

al unui scriitor cult ,

urmărind în 12 cânturi

soarta voievodului Negru

plecat de pe meleagurile

Transilvaniei împreună

cu o mare oaste și o

populație de agricultori

și păstori spre a întemeia

o patrie nouă în Sudul

munților Carpați”.

Sub mâna lui Negru

Vodă, ”coroborâtor din

ținuturile Transilvaniei,

se realizeaza prima

unire a românilor

dintre Carpați și

Dunăre” (cf. criticului

literar Georgeta

Antonescu, în opera

sus-citată, Prefață, pp

XVI-XVII). Această

epopee este una a-riană,

adică a harapiloralbi

(Negri-ada, sau

Kar-iada, epopeea lui

Negru-Vodă, prin care

se întemeiează Țara

Românească, stat feudal,

plecând de la nucleul

131

Cueșdean, op. cit., pp. 6-9, 47-49.

228




a-rian al W-Allachiei, al HA-RA-PIEI de Sus (epopeea HARAPA, am putea spune).

Putem spune că Epopeea lui Aron Densușianu, ”Negriada”, este epopeea

României, o epopee cultă, națională. ”Negriada” este epopeea lui Negru Vodă,

plecând de la unități de informație din ”Lumea neagră”, este o epopee despre Marele

Spațiu al Leului Negru, o re-facere, o re-întemeiere simbolică a lumii pre-arhaice

europene unite, a harapilor-albi (formațiunea politică întemeiată de Negru-Vodă, din

dinastia Basar-abilor).

7. Componența Marelui Spațiu geopolitic al Leului Negru

(Împărăția matriarhală a Harăpușchii, Arabia arhaică sau

Țara Sfântă din epoca civilizațiilor de cavernă, de la primul

a-rian, omul de la Bugiulești/jud. VÂL-cea, 1,9 milioane de

ani, până la dinastia Basarabilor/1330 e.n.) după informația/

toponimia „bas-arab/arap/harap/harappa” și „cara/kara”

Acest spațiu ilustrează o unitate geopolitică a civilizației cavernelor și a

civilizațiilor de prund (de suprafață), constituită din ”împărății” și rețele extinse, interconectate,

de așezări urbane. Spațiul începe de la munții Pădurea Neagră (toponim

cu marker ”negru”) din Germania. Include, în Balcani, arealul „Muntenegru”

(denumirea românească, din wallaha imperială străveche, paleolitică, de ”munte

negru”, care așa a rămas până în ziua de azi, fiind înțeles în româna de azi exact în

același sens). Include munții CAR-pați (din arealul României de azi încep să fie

dense toponimiile stăvechi, de tip harap/arap, bas-arab, cara/întunecat, sumbru,

mohorât, adică referiri la civilizația de cavernă și la întemeietorii ei, la răspânditorii

ei ca o civilizație unitară, cu conștiință proprie, cu expansiune trans-continentală).

Migrația începe în mai multe valuri, paleolitice și neolitice (în paralel cu civilizațiile

sedentare de nucleu rămase în arealul României de azi), dinspre zona României de

azi, spre Asia, până în Myanmar (extremitatea estică a planetei, Tropicul Racului),

conform toponimelor de tip ”cara”/”Dacca/Dhaka” (în Bangladesh) sau

„Danubyu” (zona Myanmar, golful Martaban).

Rezultă că Spațiul este unul trans-continental, eurasiatic, cuprinzând extremul

vest, european (Germania) și extremul orient (granița cu Myanmar).

Spațiul este construit de a-rieni, care, conform densității toponimelor de

tip ”cara”, provenind în majoritate din arealul României de azi, se cumulează cu

anatolienii a-rieni de pe arealul Turciei de azi și se dispersează în Asia Centrală,

în zona Mării Caspice, Iran, Pakistan, Kazahstan (Karagaș, Karaganda, Karagailî),

Kîrghistan (Kara-Balta, Kara-Say, Kara-Suu), Uzbekistan (Karakul, Karakalpakia),

Azerbadjan, Turkmenistan (deșertul Karakum), India, până spre granița cu Myanmar.



Spațiul a-rian, al Leului Negru, de cavernă (civilizația cavernelor), departe

de a fi unul izolat, este unul construit și dăinuind ca și civilizație distinctă, în lunga

epocă matriarhală (indiferent de cultul vânătorii, femeia fiind divinizată ca Mare

Mamă, ca Zeiță Supremă) care cuprinde perioada de la formarea omului, inclusiv

neoliticul european. Este o civilizație uniformă, de tip heterarhic, cuprinzând

împărății (imperii) cumulate în zona de apariție și în primul cerc (Europa, unde apar

toponimii–marker de tip adjectiv „negru” și toponimii marker de tip adjectiv „alb”,

care însemnează nuclee imperiale decizionale ale ”spațiului nostru” (zona neagră,

întunecată, mohorâtă, adică ”a cavernelor”)). Este prima formă de globalizare care

cuprinde tipuri de organizări politice clare, deoarece basmele românești populare

(unități de informație extrem de vechi, multi-milenare, care conțin informații despre

lumea pre-arhaică) insistă pe existența ”împărățiilor” (arché-uri, imperii), amintind

expres de Împărăția Harăpușchii (la nord-vest de Bas-arabia), deci de la teritoriul

României de azi, incluzând Depresiunea Pannonică, Lacul Alb (la Szeged, Ungaria

de azi) și Slovacia( Munții Carpații Albi).

Spațiul include: România, apoi gurile Dunării (Insula Albă, Cetatea Albă).

- Primul cerc: Europa: extremitatea vestică - Pădurea Neagră (Germania)-

Elba/Alba? (Germania), Slovacia (Munții Carpații Albi). Munții CARpați(România).

Loc. Szeged (Lacul Alb) - Ungaria de azi;, Bulgaria (KARApelit- loc. Regiunea

Dobrici, deasupra fiind loc. Negru Vodă, în România); jud.ALBA, ALBEȘTI/

Câmpulung, ALBEȘTI/Sighișoara, ALBOTA; ALBA-Iulia (România de Vest,

denumire toponimica cu marker alb, proto-roman ca origine); ALB-ania (Vest-

Laguna KARAvastasé, lângă Lushanjë). Munții CAR-pați (particula ”CAR”/”cara”,

toponimie de tip marker ”negru, întunecat”)- referire directă la un cerc din Spațiul

Leului Negru). În ceea ce privește observația asupra toponimelor referitoare la

adjectivele ”alb”/”negru” (care conturează Marele Spațiu geopolitic al Leului Negru),

remarcăm o neobișnuită densitate în arealele României de azi, ale Repub. Moldova

de azi (Bas-arabia) și în arealul Turciei de azi, până la granițele Turciei cu Armenia

și în Est-Sud, cu Iranul. Astfel:

- Toponime incluzând markerul ”negru/cara/harap/arap” (întunecat/

sumbru/mohorât/fără soare, trist; dar și toponimele originare ”harap”, ”arap”,

”bas-arab”, ”negru”) pe teritoriul României de azi, indicii toponimice privind

”Lumea Neagră”: (Marea Neagră; localitatea Negru-Vodă, în sudul extrem,

lângă Mangalia), Negrești (lângă Vaslui); CARAN-sebeș, CARA-orman (lângă

Sulina), râul CARA-ș, Cara (Cj), Carei (Sm), Caran din compusul Caransebeş

(Cs), Carani (Tm), Carapancea (If), Carasa (Bt), Caraş (judeţ), Caraşova (Cs),

Cărand (Ar), Cărăndeni (Bh) şi Căruia (Dj), Cara-cal (cal întunecat, negru) 132 ,

CARCAL-iu (Măcin, Brăila), Basarabi (loc., Constanța), Neagra Șarului (Munții

Căliman, N României de azi), Arpașu de Jos, Arpașu de Sus (Arăpașu, Harăpașul,

132


important al spațiului european, pp. 182-189. În antologia Obârșia neamului nostru, simpozion național, ed. a III-a,

27-28 martie 2020, Craiova, ed. Cornul Abundenței, 2020, vol. III.



diminutiv de la Harap)- localități lângă Sibiu, Cisnădie; localitatea Pădurea Neagră

(lângă Șim-Leul Silvaniei, în N-V România de azi), la granița cu Ungaria, Râul Neagra

(Munții Bistriței), Râul Negru (Slănic Moldova,lângă pasul Oituz),Negrești-Oaș (N-V

României de azi), Câmpia Crișurilor (Crișul Negru)- la granița de Vest a României

- A se remarca și: CARA-S, CARA-cudă (denumire de pește, folosită în arealul

României de azi), KARASU (loc. în Turcia, la Marea Neagră)

- Toponime incluzând markerul ”alb” (nucleul decizional, centru imperial,

centru de decizie): loc. Ochiul Alb (Drochia, în centru, Bas-Arabia); Fântâna Alba

(Goleni, în N-Centru, Bas-Arabia); Cetatea Albă (teritoriu istoric al României,

trecut azi la Ucraina); Insula Albă (Leukke/Leoaica Chipeșă, azi cunoscută ca

Insula Șerpilor-teritoriu străvechi românesc, trecut în prezent la Ucraina); pe

teritoriul României de azi: Albești (lângă Botoșani, N-E României), Albița (la

granița României cu rep. Moldova); Albești (S-E, granița României cu Bulgaria);

Albești (lângă Slobozia), Albota (pe lângă Pitești), Crasna Albești (Est, spre Rep.

Moldova); Valea Albă (Târgu Neamț), Balta Albă (Râmnicu Sărat), Câmpia Crișurilor

(Crișul Alb)- la granița de Vest a României

- Al doilea cerc (Harapia europeană de Jos): Bas- Arabia (Basarabia,

în Republica Moldova de azi- toponime incluzând markerul ”negru/cara”, pe

teritoriul Basarabiei (rep. Moldova de azi): Limanul KARAchaus (în Sud, raionul

Tatarbunar); golful KARAgolsky (lângă Limanul Nistrului, raionul Ovidopol);

Caraiman (lângă loc. Frasin, centru); CARAbibir, CARAbetovca (în Est, Tiraspolregiunea

Bas-Arăbească); Carahasani (Est, Ștefan Voda) și CARAgeș (Est,

Slobozia); CARAcui (Hâncești), CARAmanova (Est, Grigoriopol). Marea Neagră.

Turcia. Toponime arhaice (pre-turcice) incluzând markerul ”negru/cara” (în

sensul de ”spațiul nostru”, configurând la Sudul Mării Negre, teritoriul geopolitic

al Spațiului Leului Negru), pe teritoriul Turciei de azi: provincia turcă Sa-KARYA

(caria)- în Nord, la Marea Neagră; KARAman (în Vest, lângă Konya); KARs (spre

Armenia); An-KARA (azi, capitală a Turciei); KARAdeniz, KARAsu, KARAbük (la

Marea Neagră, zona SaKARYA); KARAcabey (la Marea Marmara, lângă Bursa),

KARAkilavuz, KARAmandere, KARAburun (la Marea Neagra); KARAmürsal (la

Marea Marmara, Gölcük), KARAburun (lângă Izmir, în Vest), KARAkasu (Anatolia pe

lângă Nazilli), KARAmanli, KARAmik (Bey Daglari), în Anatolia. KARAcaören (sud,

Anatolia); KARAAdilli (spre Est, în Anatolia), KARAkasu (Bolu, spre Est), KARAcale

(lângă granița cu Armenia); KARAurgen (spre est, lângă Iran), KARAyazi (pe lângă

Kose Dagi), KARAçoban (Akuzla), KARAAgi, KARAdogan (Erciș), KARAhan (spre

Iran), KAHRAmanmaraș, KARși, KARAyilan (Iskandarum), KARAtepe Asltantaș

Milli Park, KARAkuyu (Hançer Deresi Milli Park), KARAkova (D300), KARAndere

(E90), KARAcarören, KARAhamzali (D750), KARAhoca, KARAKARYA, KARAcader,



KARAmisk, KARACARen (Eber Gölfü, Ҫay) etc.

- Al treilea cerc (Marea Caspică- până la Tropicul Racului) - Azerbadjan

(LanKARAn, lângă Marea Caspică, în sud-est, la granița cu Iran ). Irak (Qadir

KARAN, lângă Kirkuk și QARA Tepe, în est, spre granița cu Iran). Iran (KARAj

Soltanaba, lângă Teheran), Pakistan (KHARAn, KAROr, KARAchi), Munții

KARAKOrum (provincia Jammu și Kashmir), HARAPPA road (tot în Pakistan).

Bangladesh (Est-provincia Dacca, Dhaka). India (lanțul muntos KARAKOrum,

în Nord; LunKARAnsan, în vest, lângă deșertul Thar, KARAnji, în V-Centru),

KARAikkudi, în Sud, lângă Madenai). KHARAgpur (Bengalul de Vest), KARong

(Manipur, spre Myanmar, la Tropicul Racului), KAReli (lângă Jabalpur). Bangladesh

(Dacca) până la Myanmar (KARen, la granița cu Thailanda)- Danubyu, lângă golful

Martaban, Irrawaddy).

- Al patrulea cerc- Marea Caspică, Asia Centrală, inclusiv China:

Kazahstan (KARAtobe, în N, lângă Rusia; KARAbutak, în N-V, lângă Rusia;

KARAton, în V, lângă Marea Caspică, Mis-Tiub KARAgan, tot în V, lângă Marea

Caspică; KARAbușak, spre est, granița cu China, la Almatî; Katon KARAgai, în Estul

extrem, la granița cu China, munții Altai; KARAganda, provincie, loc., lângă Astana;

KARKARAlinsk, KARAgaili, KARAul, spre est; KARAganda, lângă Agadir;

KARA-tauru, lângă Taraz , KARAjal, KARAgaș, după lacul Balhaș). Uzbekistan

(KARAkalpakia, lângă lacul Aral; KARși, lângă Samarkand, în S; KARAkul, lângă

Buhara). Turkmenistan (KARAbogazkel, la M. Caspică; KARși, ZalivKARA Bogaz

Gol). Kirghistan (KARA-kol, spre China, lângă Andijan; KARA-kol, lacul Issik-

Kul, tot spre China). China (KARAmay, în V, la deșertul Junggar, spre Kazahstan).

Observăm că spațiul este unul trans-continental (eur-asiatic): extremitatea

vestică (Bavaria, Germania de Sud)- Europa. Extremitate estică( Myanmar, granița

cu Thailanda)- Asia, Tropicul Racului. La acestea se mai adaugă și toponime

de tip ”kara” sau ”baba”, prezente în Africa, rezultând un spațiu geopolitic de tip

”împărăție” (imperiu) HARAPA (ARAPIA), provenit dintr-un nucleu a-rian de pe

arealul României de azi (luând ca punct de reper omul de la Bugiulești, jud. ar-ian

VAL-cea, datat a avea 2 milioane-1,9 milioane de ani).

Numeroși specialiști în științele istorice, inclusiv Univ. Cambridge, arată

în mod clar vechimea și continuitatea civilizației a-riene având ca nucleu spațiul

carpato-danubiano-pontic dar și difuziunea sa înspre alte continente (Asia, India,

de ex.). Cronica turcească Ogüznamé din sec. al IX-lea (800 e.n.) menționează clar

existența unei Țări a Vlahilor, localizată ”la Nordul Dunării și la Nordul Mării

Negre” (W-Allachia cuprinzând teritoriul de nucleu al arealelor Țării Sfinte a

paleoliticului și neoliticului, adică Harapia de Sus și Harapia de Jos) 133 . Alți istorici

de renume arată că: ”Locurile primare ale dacilor trebuie căutate deci, pe teritoriul

României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare și extensiune a

133

http://aleximreh.wordpress.com/2011/01/11/povestea-arheologului-marija-gimbutas/

232



indo-europenilor (..) să fie plasată la nordul și la sudul Dunării (Gordon W. Childe) 134 ;

”Spațiul din care au pornit indo-europenii este situat între Valea Dunării, Marea

Tracică și Marea Neagră” (Bosch Gimpera);”România este vatra a ceea ce numim

Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6500-3500 î.e.n., cele mai

vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaș și Tărtăria”

(John Mandis); ”Drumul parcurs de arienii carpatici până la ajungerea lor în India

i-a purtat prin nordul Mării Negre și cel al Caspicei” (Cambridge History of India,

1922) 135 .

Sursa- http://istorie-furata.blogspot.com/2013/12/

spatiul-carpato-dunarean-leaganul.html

Toponimii speciale, onomatopee (în limba

wallahă imperială, rumâna pre-arhaică, cea a

morfemelor de cuvânt; unitățile a-riene linvgistice

care atestă vechimea civilizației a-riene, rumâne,

inclusiv a civilizației de cavernă) și termeni, cuvinte,

fraze din vorbirea populară românească arhaică,

atestând vechimea, continuitatea multi-milenară

a civilizației a-riene (a Leului Negru, a leului de

cavernă) la populația rumânească de pe arealul

României de azi; aceste expresii onomatopeice din

w-allaha imperială (rumâna) – limba de aur, vorbită

de la apariția primelor onomatopee-metafore ale hominizilor până în prezent, în

teritoriul României de azi și în împrejurimile sale unde trăiesc comunități de români-,

se întâlnesc mai ales în basmele populare românești (unități lingvistice și de

informație primară, din perioada pre-arhaică și arhaică), precum:

- ”Alelei, pui de lei!” (A-le-LEI, ah, ce LEI, ce pui de LEI! Ce viteji!)- dublă

expresie admirativă utilizând cuvântul ”lei” (pl.de la ”leu”)

- ”Aelelei, voinicilor!” (A-le-LEI, ah, ce lei, ah, ce voinici!) –dublă expresie

admirativă utilizând cuvântul ”lei” (pl.de la ”leu”)

- ”viteji ca niște pui de lei”- expresie admirativă populară utilizând cuvântul

”lei” (pl.de la ”leu”)

- ”Aleleu, pui de zmeu!” (A-le-LEU, ce viteaz/ce iscusit om/ce om viclean!)-

134

Vezi : http://en.wikipedia.org/wiki/V._Gordon_Childe

135 http://istorie-furata.blogspot.com/2013/12/spatiul-carpato-dunarean-leaganul.html



dublă expresie admirativă utilizând cuvântul ”leu” (la sg.)

- ”Alelei, pui de zmei!” (A-le-LEI, ce viteji/ ce iscusiți/ ce vicleni!) – dublă

expresie admistrativă utlizând cuvântul ”leu” la plural

- „Aoleu!” (ao-au-LEU!)- (au, vine leul!)- una dintre cele mai vechi

onomatopee din limba rumână arhaică, rezistând și fiind folosit și azi (atestând

vechimea multi-milenară, de la civilizația a-riană a cavernelor de la apariția omului

de la Bugiulești până azi, pe arealul României de azi, ilustrând din cele mai vechi

timpuri conviețuirea omului cu animalele de cavernă- leul de cavernă). ”Aoleu” este

unitate de cuvânt, onomatopee pre-arhaică și care provine de dinainte de apariția

”latinei”, a Romei italice antice, care provine de la civilizația a-riană a rumânilor, a

leului de cavernă, a locuitorilor cavernelor din arealul României de azi, folosită până

azi. Este una din onomatopeele care ilustrează continuitatea multi-milenară a

poporului român, ca popor a-rian, de la primele civilizații de cavernă până în

zilele noastre, pe același areal. Latinescul ”leoninus” a apărut milenii mai târziu,

odată cu Roma italică antică. Înainte de acestea a existat civilizația a-rienilor,

conform arheo-lingvisticii, a studiului unităților de cuvânt, a onomatopeelor,

a morfemelor de cuvânt care atestă primordialitatea limbii rumâne (sau

w-allahe, a limbii Țării Sfinte, a limbii (H)Arapiei, a limbii ”Harapilor-albi” și

a ”Harăpușchilor albe”, așa cum spun basmele populare românești) pe arealul

României de azi.

- LEUkippe –(Leoaica Chipeșă)- denumire a unei conducătoare matriarhale

războinice de la gurile Dunării, care a dat numele Insulei Albe (insula Leoaicei

Chipeșe). Zona zero” (nucleu imperial, insula elitistă, ”a fericiților”) a Marelui

Spațiu al Leului Negru, ”zona zero” a imperiului trans-continental (întins pe trei

continente) ”Harapia”. Azi, Insula Șerpilor. Teritoriu aparținând României din

timpuri imemoriale, în prezent trecut la Ucraina

- LEU-KE/LEU-ce- Insula Albă, Insula Strălucitoare, Insula Leuce (a

conducătoarei Leukippe). ”Zona zero” (nucleu imperial, insula elitistă, ”a fericiților”)

a Marelui Spațiu al Leului Negru, ”zona zero” a imperiului trans-continental (întins

pe trei continente) ”Harapia”. Azi, Insula Șerpilor. Teritoriu aparținând României din

timpuri imemoriale, în prezent trecut la Ucraina

- leuț, leușor, leu-aică - derivate din ”leu”, cuvânt neaoș din w-allahă (limba

imperială rumână, limba matcă a întregii Europe, anterioară și permanent

vorbită pe arealul României de azi, înainte și după întemeierea Romei italice

antice și independent de ea - latina fiind derivată din această limbă wallahă

imperială, după cum recunosc până și specialiștii de la Vatican) 136 . Cuvântul ”leu”

136 Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan-Paul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latineasca e limba oficială a Bisericii

Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că

limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte,

nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună”.https://www.youtube.

com/watch?v=SW1Re6s1tP8, https://stiriactuale.ro/enigme/18450-limba-latina-se-trage-din-cea-romana-nu-invers.

html

234



provine din onomatopeea a-riană (proprie civilizației cavernelor, de la începutul

cuaternarului) rostită de locuitorii a-rieni ai arealului României de azi (”leu” provine

de la onomatopeea „Aoleu!”, cea mai veche onomatopee, cuvânt ilustrând frica de

leu, ”au vine leul!”, deci conștiința pericolului reprezentat de animalul de cavernă

pentru ființa umană). „Aoleu!” este cuvânt neaoș românesc, folosit în româna

populară, care provine direct din rumâna arhaică, adică din limba w-allahă

imperială, cea de dinainte de formarea Romei italice, cea vorbită de locuitorii

a-rieni ai civilizației peșterilor, de la începuturile cuaternarului (a se vedea omul

de la Bugiulești, cu vechime de 1,9 milioane de ani, exemplu de locuitor a-rian,

pământean, al arealului României de azi).

- ”leu-paraleu” (în basmele populare românești, o figură fantastică),

semnificând un ”leu mare și cu putere extraordinară”. În fapt, este o informație primară

despre mărimea leului de cavernă față de ființa umană (în civilizația cavernelor). La

figurat, este folosită în limba imperiala w-allahă (limba rumână multi-milenară ca

limbă–matcă a limbilor europene de dinaintea latinei și a întemeierii Romei italice)

pentru a ilustra ”un om viteaz, înzestrat cu calități fizice extraordinare, curajos”.

-Leu- unitate monetară principală în România, egală cu 100 de bani.

- „Văleu!” (Văl-LEU, compus din avertizarea ”val-leu”, care conține particula

a-riană VAL- (vale), și –LEU (apropierea leului), de unde și strigătul sau vaietul

(”VA-i, LEU-ul!” sau ”VAL-LEU, leul din vale, vine leul!”)

- „Văleleu!” (Vă-le-LEU, VĂLE-LEU, compus din avertizarea dublă

”vale-leu!”), expresie desemnând în limba rumână, din străvechime și până azi,

de la civilizația cavernelor și a primilor locuitori de pe arealul României de

azi, o combinație de substantive primordiale – vale și leu (cu semnificația inițială

de vaiet, tânguit, de avertizare (”în vale este leul”, ”văd în vale leul”, ”păzea, vine

leul!”). În sensul de azi, termenul de ”Văleleu!” (”vai, vine leul!”) exprimă un vaiet

folosit în rumână, în limba populară, până azi, pe arealul României de azi și în toate

zonele locuite de comunități de români care vorbesc limba rumâna).

- „Văleu văleleu!” (VĂ/VA-LEU, VĂ-LE-LEU/VALE-LEU, triplă avertizare

privind apropierea unei primejdii foarte mari, expresie populară arhaică, cu trei

compuși, rezultată din combinarea unor onomatopee și particule rumâne, a-riene,

folosită în basmele românești și în vorbirea populară românească, din cele mai vechi

timpuri, de la apariția hominizilor (luând ca punct de reper omul de la Bugiulești, jud.

Vâlcea/2 milioane de ani dar și pe Ion de al Anina/40.000 î.e.n.), până azi.

Conform doctrinei, ținutul arhaic al Arabiei (de unde derivă termenul și

arealul ”Arabia de Jos” sau ”Bas-Arabia”), înțeles ca un spațiu extins geopolitic și

geostrategic complex, cuprinzând rețele de entități multi-stratificate și ele (împărății,

heterarhii, orașe statalizate sau nu, rețele de comunități urbane), se întindea spre

nordul României de azi, dincolo de defileul Jiului (Jiul fiind denumit în antichitate

-desigur, o denumire extrem de veche, preluată de antici de la civilizațiile arhaice

de dinaintea lor- drept râul Rhabon, râul ce coboară din țara Arabilor). Ținutul



Arabiei arhaice cuprinde Depresiunea Petroșani și Țara Hațegului, formând

un areal aflat dincolo de creasta principală a Carpaților. Față de acest areal,

Arabia de Jos (Bas-Arabia) reprezintă ținutul sudic și estic, întins înspre răsăritul

european. Este firesc deci, ca locuitorii Arabiei de Jos (Bas-Arabia) să fie cunoscuți

după denumirea de Bas-Arabeni (arabii sudici, arabii de jos). După alte opinii,

Bas-arabii sunt dinastie din evul mediu timpuriu, întemeietoare a Țării Românești

(formațiunea medievală de pe la 1330 e.n.) care provin din Țara Hațegului sau din

Țara Olteniei (țara boierilor basarabeni). Până în perioada de început a medievalității

Țărilor Românești, observăm o preluare a leului negru și a labelor de leu (cultul

leului de cavernă moștenit de la civilizațiile pre-arhaice) pe stemele și blazoanele

dinastiei conducătorilor pământeni ai Țării Românești, întemeietorii a-rieni ai Țării

Românești, ai W-allahiei (Basarabii, dar și la dinastia Asăneștilor). Basarabii sunt

întemeietorii Țării Românești medievale cum o cunoaștem noi din sursele lacunare și

străine (Cronica lui Anonimus) referitoare la bătălia de la Posada (1330 e.n.) în urma

căreia aflăm că s-a întemeiat Țara Românească (denumită de străini ”Wallahia”) prin

înfrângerea regelui ungar și respingerea pretențiilor de suzeranitate exprimate de

acesta. Basarab este deci, un locuitor a-rian al Arapiei din arealul României de azi,

este un ”Harap-Alb”, adică un Bas-Arăbean, locuitor a-rian al ținuturilor de la sud de

”Harapia-Albă” (europeană) propriu-zisă (cel puțin față de primul cerc al Spațiului

Leului Negru). Însă în timpul lui Basarab, rămăsese doar toponimia arhaică de ”Bas-

Arabia”, acesta refăcând o parte a spațiului geopolitic al Arabiei arhaice propriu-zise,

adică ținutul de la nord-vest de Basarabia de azi. Este interesant să remarcăm că, în

arealul Bulgariei de azi, lângă orașul dunărean Ruse, se află localitatea Basarabov,

cu mânăstirile rupestre ale Sf. Dimitrie cel Nou. Denumirea de „Basarabov”

dată satului derivă de la ctitoria făcută de domnitorul a-rian (valah, al Țării

Românești) Ioan Basarab I, care a întemeiat în numele dinastiei Basarabilor

această mânăstire 137 . Este vorba de o expansiune de prestigiu politic peste Dunăre

a dinastiei Basarabilor, la data înființării mânăstirii rupestre sus-menționate, această

dinastie a Basarabilor fiind deci, una cu suficientă putere de a conferi denumirea

sa unor așezări de dincolo de Dunăre. Mănăstirea Basarabovo (sau mănăstirea

Sfântului Dimitrie cel Nou), ctitorie ortodoxă a lui Ioan Basarab I, primul domn

al Ţării Româneşti, este singura mănăstire săpată în stâncă încă funcţională din

Bulgaria; a fost menţionată pentru prima dată în documente oficiale în anul 1431 138 .

Peșteri rustice închinate Sf. Dimitrie Bas-arab-ov, din localitatea Basarabovi,

lângă orașul Ruse (Bugaria de azi). Așezare întemeiată de conducătorul rumânesc

Ioan Basarab I, primul domn al Țării Românești.

137

https://wkpanorama.wordpress.com/2015/10/09/manastirea-basarabovo-bulgaria/

138

Ibidem.

236





Apus de soare peste Dunare (podul Giurgiu-Ruse), între România și Bulgaria

de azi. În stră-vechime (perioada pre-antică) Dunărea era o parte componentă a

civilizației-matcă a întregii Europe (neolitica ”Old Europe”) iar în perioada de

238



început a medievalității răsăritene-europene, Dunărea era și un vector de proiecție a

unei puteri politice și a prestigiului civilizațional al dinastiei Basarabilor (Arabii de

Jos, bas-arabii), care au întemeiat așezarea Basarabovi lângă orașul Ruse de azi

(Bulgaria de azi), în cinstea originii lor a-riene (Bas-arabii, așezarea întemeiată

de Arabii de Jos, de Bas-arabi). Această toponimie medievală timpurie reflectă

însă o realitate geopolitică pre-arhaică a ținuturilor, când Dunărea era parte

componentă a Arabiei arhaice (areal inclus în Marele Spațiu al Leului Negru,

adică în împărăția Harăpușchii- împărătesele a-riene ale Arabiei arhaice, ținuturi

al Leului Negru cu unitate geopolitică în plină civilizație matriarhală, asumat și

bazat pe cultul zeiței-leoaice sau al femeii cu autoritate supremă).

Cele trei capete de negri sau Leul Negru, prezente pe blazonul Țării

Românești ilustrează nu doar această decendență a Bas-arabilor (care au

întemeiat Țara Românească, prin descălecatul lor și victoria de la Posada, în 1330

e.n.), dar și descendența din împărăția arhaică, a Arabilor (Harapia europeană,

arhaică). Trei capete de harapi negri (moors) ilustrează, în opinia noastră, o structură

unificată a ”trei formațiuni (h)arăpești/arăbești” europene inițiale (posibil, o

Arabie/H-Arapie de Mijloc?). Există aici trei tipuri de explicații posibile: fie cele

trei capete de negri (moors) reprezintă trei formațiuni politice inițiale, unificate sub

un singur sceptru, din care s-a creat Țara Românească, Moldova și Transilvania

(W-allachia, Arabia europeană); fie este vorba de trei mini-formațiuni politice din

care s-a format Țara Românească (W-allachia) înainte de 1330 e.n. (momentul

Posada, așa cum îl cunoaștem noi fragmentat, din cronici străine); fie este vorba de

o referire simbolică la moștenirea imperială a W-Allachiei (un imperiu al Leului

Negru ce se întindea pe trei continente- Europa, Asia, Africa) sau conținea trei

părți (Arabia Superioară- de la Munții Pădurea Neagră din Germania, până spre

Caransebeș, depresiunea Petroșani, Arrabon, Rhabon/Jiul; Arabia de Mijloc- părți

din România de azi, de la Jiu spre Bulgaria de sud; Arapia Inferioară sau Bas-Arabia/

Arapia, care cuprinde un spațiu imens (însemnat cu toponime de tip kara-întunecat)

în Asia Centrală (din rep. Moldova de azi până în China) și până în extremul Orient

(din Turcia până în Pakistan și India).

Dacă adunăm toponimele ce se referă la trei elemente (leu, negru, alb) și

adăugăm la ele și alte toponime stranii (ce nu au legătură cu civilizația respectiva

ci cu descălecaturi /întemeieri de orașe sau cu expansiuni de civilizație) – cu

origini lingvistice în civilizația-matcă, în nucleul carpato-danubiano-pontic

(DAN-, Dar-DAN-ele, Dar-DAN-ia, Danubyu, Dacca, Decca, Dhaka, Dochia,

podișul Decca-n, ZA, Zarand, Baba, JABEL-, SIRIA, Amarna, Giza, -cuș etc.),

privim practic, la o stupefiantă, o adevărată re-configurare a continentelor în funcție

de această expansiune lingvistică foarte clară, cu denumiri a-riene (exportate

din arealul civilizației-matcă a Europei paleolitice și neolitice, și anterioare,

provenind direct din morfemele de cuvânt HA, RA, HAPA și din alte particule


240


neaoșe rumânești, din limba Țării Sfinte, W-ALLACHIA), care conturează un

întreg imperiu (împărăție) al Leului Negru (sau Împărăția trans-continentală

HARAPIA, Imperiul HARAPILOR). Acesta este format progresiv, prin mari

migrații a-riene europene (”harapii-albi”, adică locuitorii carpatici ai cavernelor

sau ai culturilor de prund din arealul limbii sfinte, rumâna) ale paleoliticului și

neoliticului, în plină epocă matriarhală, precedând cu multe milenii invaziile

a-riene din perioada de început a orânduirii patriarhale (cele de la 1500 î.e.n.) 139 , la

care se referă convențional, majoritatea istoricilor.

Imperiul celor trei continente (”împărăția”), Marele Spațiu al Leului

Negru (sau Împărăția trans-continentală HARAPIA, Imperiul HARAPILOR),

cu nucleu in Țara Sfintă, W-ALLACHIA (H-ARAPIA, inițial)- o extensie

civilizațională maximă a w-alahei, a limbii sfinte, limba civilizației-nucleu a întregii

Europe, imperiu din era matriarhală, perioada arhaică (paleolitic ,neolitic și anterior

lor) cuprindea:

-continentul Europa (toponime, hidronime însemnate cu marker alb/negru

de tip cara/kara): de la munții ”Pădurea Neagra” (Germania de Sud), Carpații Albi

(Slovacia), Lacul Alb (Ungaria de azi, Szeged), România (din Nord-Vest, de la Carei,

până la marginea românească a Mării Negre, Cara-orman) și incluzând întreaga

Turcie (zona cu densitatea ce mai mare de toponime ”kara”), Bas-Arabia, Belarus,

Ucraina (la gurile Dunării), până în Asia Centrală; Kara Dag (Turcia), incluzând

Marea Kara (Federația Rusă), Karala (Estonia), Karasjoha (Norvegia), Karasuk

(Rusia), Karats (Suedia)

- Asia (Iran -inclusiv loc. ZARAND, în Centrul Iranului/ - munții Zarandului

fiind localizați lângă Arad, în V României; în România mai sunt și munții Perșiani

–Perși-ani/Persani?-)), Irak, Siria (Siriu, în România), Asia Centrală (până în

China- la KARAmay, în V, deșertul Junggar) și până în Pakistan și mai departe,

India până la Myanmar. Kara-Balta (Kirghistan), Karabogazkel (Turkmenistan),

Karabulak (Kazahstan), Karabutak (Kazahstan), Karaca Yarimadași (Turcia),

Karacabey, Karacakoy, Karacal Tepe (Turcia), Karachi (Pakistan), Karad (India),

Karagailî (Kazahstan), Karaganda (Kazahstan), Karagas (Kazahstan), Karaghinski

Zaliv (Rusia), Karagol Daglari (Turcia), Karaikal (India), Karaj (Iran), Karakalpakia

(Uzbechistan), Karakeci, Karakecili (Turcia), Karakocean (Turcia), Karakol, Karakol

(Kirghistan), Karakoram (Pakistan), lanțul muntos Karakorum (Pakistan),

139

”Cel mai recent val de invazii ariene (cel de pe la 1500 î.e.n.), al arienilor veniți din N-V Indiei, care pătrund în

India, rezultând o cultură de sinteză, a tradițiilor ariene cu cele ale locuitorilor băștinași”; ”originea religiei hinduiste

și un mod de organizare specific (sistemul castelor)”; este recunoscut de către specialiști că ”limba arienilor se

impune în India, cu excepția părții de sud, care rămâne de limbă dravidiană”. Cf. Jean Sellier, Atlasul popoarelor

din Asia Meridională și răsăriteană, trad. din franceză de Irina de Hillerin și Magda Stan, Ed. Niculescu, 2006,

București, pp. 7-8. În Vestul Indiei a existat o civilizație pe valea Indusului, apreciată ca ”fiind născută la mijlocului

mileniului III î.e.n., puțin cunoscută, cu scriere încă nedescifrată”. ”Arienii pătrunzând la 1500 î.e.n., în nordul bazinului

Indusului, se impun prin limba sanskrită și prin religie (originea hinduistă)”. Regatele întemeiate de arieni:

Magadha, cu capitala la Pataliputra, în sec. VI î.e.n. (epoca lui Buddha, născut în această regiune, în 560). Dinastia

M-A(u)rya cucerește toată India de nord, având un imperiu cu apogeul sub Asoka (269-232 î.e.n.). Cf. Jean Sellier,

op. cit., p. 13.



Karakul (Uzbekistan), deșertul Karakum (Turkmenistan), Karakurt (Turcia),

Karaman (Turcia), Karamay (China), Kara-Say (Kirghistan), Kara-Suu (Kirghistan),

Karaul, Karazhal, Karatobe, Karatau (Kazahstan), Karanji (India), Karapinar

(Turcia), Karak (Malayesia), Karakelong (Indonezia), Karamian (Indonezia),

Karatsu (Japonia).

- Africa (Su-DAN, Egipt, Kush-Nubia, Adis A-BEBA/ABABA (Ethiopia), in

V Africii, DAKA-r (Senegal, la ocean), Kindia (Guineea, în V Africii), BABA-nușa

(Su-DAN, Kordofanul de Vest), Su-DAN de Sud (provincia W-ARAB/WARAP,

probabil, în denumirea inițială, care se află lângă hidronim cu marker ”alb”- Nilul

Alb), KAR-toum (Su-DAN), KARAS-burg (Namibia), KARA (Togo), Kara K’or

(Ethiopia), Karas (Namibia), Karagwe (Tanzania), Karal (Ciad)

Karamea (Noua Zeelandă), Karamu (Noua Zeelandă)

Sursa: http://egyptopia.com/

en/articles/Egypt/history-of-egypt/

Hapi%2C-The-Nile-God.s.29.13388/

Fluviul HAPI (Nilul), divinizat în

civilizația Egiptului. HAPI este unul

dintre cei mai vechi zei (tatăl zeilor,

numit uneori). Aici, este reprezentat

prin doi harapi, cu coșuri pline de

ofrande (lotuși și pești) semnificând

uniunea (dar și bogăția) Egiptului de

Sus și a Egiptului de Jos.

Epoca antică preia și

recunoaște existența a două ținuturi

arăpești din Europa 140 (Arapia/Arabia arhaică și Bas-Arapia/Bas-Arabia),

denumiri provenite din originalul HARAPA/HARAPIA (onomatopeele originare

140






din limba rumână arhaică, morfemele de cuvânt a-riene specifice limbii rumâne

ca limba sfântă a întregii Europe: HA-HAPA-APA-RA-APA), pe arealul României

de azi fiind un nucleu al Arabiei arhaice (sau principale) și la estul ei fiind Bas-Arabia

(Arabia de Jos). Bas-Arabia derivă din termenul ar-ian de AR-AP (I)A, AR-APA.

În basmele românești populare (unități de informații primare din epocile

arhaice), apare denumirea clară de ”Țara Arăpească” (”Țara harapilor sau a

arabilor” însă, în unele basme, aceștia fiind locuitori albi, arborigeni, ai ținuturilor,

de unde și originea aparent paradoxală a numelui de ”Harap-Alb”, adică de

locuitor alb, originar, pământean, al Țării Harapilor, adică la Arapiei europene,

arhaice) 141 . ”Harap Alb” este un arborigen, un băștinaș din ținutul european al

Arabiei (Harapiei), al Văii Jiului, incluzând Țara Hațegului (locuitor al unui ținut

care ”includea resturile Lacului Alb al Depresiunii Pannonice și se întindea până la

Carpați, dincolo de aceștia fiind al doilea ținut, anume Bas-Arabia, Arabia de Jos”) 142 .

În basmele populare românești apar referiri la un ținut aflat sub conducerea

unei ”împărătese albe, frumoase ca o zână”, numită ”Arăpușca” (de unde și numele

imperiului său), adică Țara/Împărăția Arăpușchii 143 . ”Împărăția Arăpușchii” nu se

confundă cu un simplu regat condus de o regină.

Majoritatea informațiilor arhaice din basmele populare românești

(adevărate baze de date arhaice, transmise oral, cuprinzând inclusiv perioada

36.000-15.000 î.e.n. și o perioadă ulterioară, de la 15.000-spre zona neoliticului, 5000

î.e.n., când informațiile încep să ne parvină din surse istorice), folosesc termenul

de ”împărății”(imperii, arché-uri), conduse de împărați și împărătese (și nu de

”regat/ regi, regine”, precum în Apusul european).

Referiri la un imperiu trans-continental al Harapilor (”împărăție” sau

expansiune civilizațională din perioadele paleolitic, neolitic, - așa-numitul

”Drum al mătăsii” fiind folosit încă de acum 10.000 de ani, conform specialiștilor)

se fac în basmele populare românești (care pomenesc nu doar harapi-albi ci și harapi

negri, ”locuitori ai unor ținuturi aflate dincolo de Marea Neagră” -vezi și toponimii

de tip kara, prezente din Turcia, Irak, Iran, Pakistan, India, până în Africa).

Astfel, în Povestea lui Pahon (culeasă de Ion Pop Reteganul, la Săncel, Alba)

este menționată ”Arapia” sau ”Țara Arăpească”, situată ”dincolo de mare” (Marea

Neagră?), unde este vorba de un personaj cu piele neagră, înțelesul de arab /harap

fiind aici cel de ”negru”, pentru acest spațiu înțelesul primar folosit de basm, al

termenului de ”arab”, fiind cel de ”negru” 144 .

141

Ibidem.

142

Ibidem.

143

Ibidem.

144

Ibidem.

242



.

Fluviul sacru egiptean HAPI

(Nilul), divinizat.

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/

Hapi_(Nile_god)

Arapia/Arabia arhaică (europeană)

însă, consideră specialiștii, este plasată în raport cu lacurile de apă dulce (Marea

Albă) din Depresiunea Pannoniei 145 , deoarece aflăm, conform datelor din basm, că

Arapia este ”dincolo de ţărmul unei mări până la care eroul nostru a mers, pe jos,

cale de câteva săptămâni”(marea fiind de fapt un lac, deoarece ”de pe un țărm al ei se

vedea țărmul celălalt”) 146 . Arapia era deci, un ținut învecinat cu fosta Mare Albă

a spaţiului panonic, în fapt un mare lac de apă dulce, ţinut care ar desemna doar

o parte, cel mai probabil apuseană, a vastului teritoriu care era la începuturi Arabia

mitică (rădăcina râului Rabba din Ungaria de azi provenind de la denumirea arhaică a

râului Arrabon, hidronim ce desparte în timpuri vechi, Pannonia de sus de Pannonia

de jos) 147 .

145

Ibidem.

146

Ibidem.

147

Ibidem.


Țara (împărăția, imperiul) condus matriarhal, de o femeie (” o fată cu pielea

albă, frumoasă ca o zână”), denumită ”Împărăția Arăpușchii”, ne parvine ca informație

arhaică din basmul cules de Dumitru Stăncescu la Botești (la sud de Câmpulung

Muscel) 148 . ”Arăpușcha” este diminutiv de la ”Arapa”, deci o conducătoare a

ținutului Arapiei arhaice sau a unui ținut arăpesc (o parte a Arabiei arhaice).

Din datele oferite de basm, localizarea Împărăției Arăpușchii este undeva spre apus,

ajungându-se acolo ”după străbaterea unui ținut lipsit de izvoare, pustiu, nisipos”

(actuala Pustă Pannonică, o identificare oferită de specialiști) 149 . Datele basmului

descriu pe Arăpușca (denumirea conducătoarei acestui ținut) ca fiind ”o fată cu piele

albă”, deci avem date despre existența unor conducătoare europene (pământene)

ale extrem de întinselor (imperialelor) ”ținuturi arăbești” (Arabia arhaică, cea

europeană, cu centrul înspre Țara Hațegului și Depresiunea Jiului) 150 care

dezvoltaseră organizări politice de tipul unor imperii (împărății) în perioadele

(matriarhale) stră-, străvechi (arhaice).

8. W-Allachia, Țara Sfântă (HA-RA-APA, ARR-APA/ARA-

PIA) a epocii arhaice matriarhale

În limba turcă, până în ziua de azi, termenul de „walah” desemnează

raportarea la Țara Românească (Muntenia, Oltenia, din arealul României de azi)

– „walah” este sinonim cu ”rumân”, pentru turci (asociere care există în limba

rumână inițială, unde arr-ienii sunt sinonimi cu văl-eni, adică val-ahi) 151 ; el este

însă un termen pre-turcic, provenit dintr-un fond lingvistic străvechi, preluat de

turci odată cu stabilirea în Anatolia. Este un termen care se referă la asocierea dintre

pământeni, locuitorii din civilizația-matcă a întregii Europe (civilizația carpatodanubiano-pontică)

provenind din perioade ale culturilor de prund și de cavernă,

de la formarea Spațiului Marelui Leu Negru, a-rienii, adică locuitorii Țării-matcă

a Europei (unde este ARA-P(I)A, HA-RA-APA), Țara Sfântă. W-allachia a fost

asociată (Țara Românească; Oltenia dar și Moldova), până în epoca medievală

timpurie, cu simbolul leului negru și al harapilor negri, făcându-se o asociere

constantă la nivel de simbol politic (formațiuni statale înainte și după perioada de

unificare politică) între cei doi harapi (Harapia de Sus și Harapia de Jos) care

sunt uniți la nivelul unui picior și al cotului, fiind spate în spate și mergând fiecare

în direcții separate (perioade de autonomie, de fragmentare politică dar cu o origine

comună, de frate – atingerea cotului-?, sau la nivelul simbolurilor cu doi harapi,

unul desenat sus iar altul jos, simbolizand exact Arabia de Sus și Arabia de Jos (Basarabia),

posibil într-o perioadă politică de clară despărțire sau autonomie politică).

148

Ibidem.

149

Ibidem.

150

Ibidem.

151

Cueșdean, op. cit., pp. 28-29.

244




Modalitățile de dispunere a harapilor pe diferite blazoane din epoca medievală (1414-

1418 e.n., de ex.), sunt preluate din surse de informații anterioare, al căror înțeles

și simbolistică originară s-a pierdut în lumea medievală vestică europeană, ce le

transcrie automat în manuscrise, înfățișând în moduri incoerente, superficiale și

fără legătură cu adevăratul cifru încastrat în aceste simboluri, evoluția politică

a celor două formațiuni politice constituind împreună Țara Sfântă (W-allachia

europeană, în perioada arhaică). W-allachia europeană este însă asociată mereu în

simbolistică dar și la nivel lingvistic, ca și sens primar, conservat până azi, cu Arabia

arhaică, europeană (de Sus și de Jos).

Putem admite că incoerența copiștilor și a traducătorilor apuseni ai

manuscriselor care redau la 1400 e.n., diferitele blazoane de principi și țări

participante la Consiliul din Konstanz/1418 (vezi imaginile de mai jos) nu contrazice

însă aspectul de expansiune politică teritorială sau civilizațională al Arabiei europene

inițiale și nici extinderea sa la nivelul unei porțiuni importante a Europei. Astfel, așanumita

incoerență a copiștilor ar reflecta o conștiință la nivelul vremii (1400 e.n.)

sau accesul la unele surse de informație populare (neajunse până la noi) de extindere

a acestui spațiu politic cuprinzând asocierea ”leu negru” și ”harap” cu diferite

spații (W-Allachia, Moldova, Țara Oltului, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria). Dacă

privim atent la harta toponimelor de tip ”alb-negru” (cara/kara), observăm ”Carpații

Albi”, linie muntoasă semnalizată cu toponim ”alb”, în Slovacia dar și ”Muntenegru”

(marker toponimic extrem de vizibil, lângă Bosnia-HERȚE-govina de azi, precum

și toponime de tip ”kara”, în sudul Bulgariei de azi, adică la sud de Dunăre, zonă

aparținând aceleiași civilizații-matcă a Europei paleolitice și eneolitice, de dinainte

de venirea triburilor bulgare. Toponime cu marker ”alb” întâlnim în Balcani (Albania,

Țara Albă, care este fără îndoială o parte importantă a Spațiului Marelui Leu

Negru, o zonă de nucleu imperial, la Marea Adriatică; Slovacia- Munții Carpații

Albi, putând corespunde cu o parte a împărăției Harăpușchii aflate ”dincolo de Lacul

Alb” (azi, lângă Szeged, Depresiunea Pannonică, Ungaria de azi), Balta Albă (pe

Câmpia Siretului Inferior, pe lângă râul Buzău, Estul României de azi); Insula Albă

(Leuke), teritoriu istoric al României (în Sud-Est, la gurile Dunării); Cetatea Albă

(lângă Odessa; teritoriu istoric al României de azi)- un imperiu atât de întins care

pornește de la Vest de Bas-Arabia și cuprinde nu doar Nordul dar și Balcanii de Vest

cu zona lor sudică, Bulgaria de sud, o zonă extrem de întinsă ce se conturează până la

munții Pădurea Neagră în S-V Germaniei. Incoerența copiștilor și a traducătorilor

cu privire la țările care au pe blazoane leul negru sau harapii negri poate deriva din

conștiința populară că toate aceste zone care aparent se contrazic (Wallachia, Bosnia,

Herțegovina, Bulgaria, Moldova) fac parte dintr-un imperiu arhaic european

de tip HARAPIA (unde W-ALACHIA este o zonă de nucleu, Țara Sfântă, țara

limbii sfinte, cea care stă la originile acestui spațiu). Având în vedere că la 1400

e.n. conștiința sau informațiile referitoare la acest imperiu subsistau (în epoci în

care hoardele migratoare ardeau și jefuiau în mod obișnuit cetățile și orașele prin



care treceau), blazoanele înregistrează momente disparate din istoria HARAPIEI

europene: momente de fragmentare politică (doi harapi spate în spate, despărțiți,

mergând în direcții separate dar având aceeași origine- uniți la nivelul cotului și

călcâiului-) sau momente de despărțire completă și de participare la alianțe separate

(doi harapi așezați spate în spate, pășind fiecare într-o direcție contrarie celuilalt).

W-allachia, Țara Sfântă, arealul unde se vorbește limba sfântă, rumâna,

limba–origine a tuturor limbilor europene, este ”Țara Domnului” (divinitatea),

”a Stăpânului”: toponimia conservă cuvântul original, la râuri (râurile fiind areale

protejate și închinate încă din zorii omenirii, divinităților, profeților): toponimul

neaoș rumânesc al râului ”GI-LORT” (din care derivă substantivul ”-lord”),

afluent al râului Jiu(A-RHABON/A-RHAPON), în România de Centru-Sud;

trecătoarea montană pe unde curge GI-LORT (denumirea neaoșă rumânească,

din particula a-riană GI, exprimând glia, Geta, Gios, adică ”pământul” și cuvântul

originar ”LORT” (din care derivă ”lord”, indicând divinitatea; și azi, în Europa de

Vest semnifică ”stăpân, domn”, deci inițial, o conotație de sacru, ca și cuvântul preturcic

”allah”). GI-LORD înseamnă Pământul Domnului, Râul Sfânt, Râul Sacru,

Râul Zeului, Râul Stăpânului, Teritoriul Stăpânului. Este denumirea originară, din

limba rumână veche, GI (pământ, arian, pământean, cel în legătură cu pământul, cel

care calcă pe Gios, Giosul fiind pământul, GLIA) și LRD (morfem de cuvânt, care

se înrudește cu ARD/ARDE)- focul, divinitatea, ”L” fiind simbol în rumâna veche

pentru ”om” (LU, LUI, A LUI, ALILUIA) 152 .

Divinitatea, la început, în nucleul ARAPIEI europene (W-ALLACHIA),

Arapia de Sus și cea de Jos este inițial de genul feminin, având în vedere megaperioada

matriarhală care traversează epoca paleolitică și neolitică din arealulmatcă

al întregii Europe, cel carpato-danubiano-pontic și cultul Marii Mame,

al Marii Zeițe, ilustrate prin particula ZA- (de unde este preluată la iranieni, ZArahustra,

în timpuri mai recente și asociată bărbaților sau zeilor masculini supremi).

ZA-baba, ZÂ-ne (cultul ZÂ-nelor fiind cel mai vechi cult al divinității feminine

practicat de rumâni în arealul Europei, cu origini imemoriale).

La origine, ZA- exprimă divinitatea feminină (în special), W-ALLACHIA

europeană fiind teritoriul Marii Zeițe, al Marii Mame, dat fiind societățile

matriarhale care se dezvoltă atât ca și culturi de prund dar și de cavernă, încă de la

începuturile paleoliticului, incluzând tot neoliticul până la civilizația kurganelor. În

limba rumână (limba matcă a civilizației a-riene, a întregii Europe, limba originară

a Europei, limba sfântă) termenii de val-ean și ru-mân sunt sinonime, ele făcând

referire la locuitorii a-rieni ai arealului României de azi (”ai râurilor”, ”ai văilor”, unde

rumân=om al râurilor, în sanscrită român este și om al văilor, vălean)- particulele

Val- și RÎU, RU sunt sinonime în rumână 153 .

152


153


246



W-Allachia, Țara Sfântă sau, în denumirea ei originară, H-ARAPIA (”Țara

Harapilor-Albi”, nativii europeni), nucleul unei civilizații proto-paleolitice,

paleolitice și neolitice care formează Marele Spațiu al Leului Negru, întins pe trei

continente, prima mare formă de globalizare a lumii, imperiul (împărăția) sau

civilizația trans-continentală HARAP (I)A, cu nucleul a-rian în arealul României

de azi (unde se întâlnesc morfemele de cuvânt specifice- HA, HAPA-APA, H-ARA-

APA, ARPAȘU, APA, LEU; VAL-, la care se adaugă (milenii mai târziu) toponimele

de tip ”alb” și ”negru/cara” (de unde derivă dinastiile întemeietoare ale Țării

Românești, Negru-Vodă, Bas-Arab, provenit posibil, din Țara Hațegului sau din

Depresiunea Jiului – numit Rhabon, Râul Arabilor- sau din Țara Olteniei, unde

există muntele Tihomirului).Arealul României de azi- Țara Sfântă sau HARAPIA

(unde s-a găsit ”omul de la Bugiulești”, 2 milioane de ani), nucleul unei împărății

a harapilor-albi, care folosește unele rute ale așa-numitului ”Drum al Mătăsii”,

ca rute operabile încă din paleolitic, pentru expansiune civilizațională (civilizații

proto-vedice și vedice, de ex., cele proiectate în Valea Indusului, principatul

Arrapha- în Kirkuk/Irakul de azi și până în unele regiuni ale Africii, unde există

cuvinte și toponimii comune cu cele din arealul României de azi).

Județele României la 1938, sursa- http://historymaps.ro/?p=2053



Walah-Valah/Walahia/Walahii/Allah din limba turcă sunt referiri lingvistice și

termeni impliciți cu referire la ”Țara Sfântă” (H-ARAPIA europeană), adică arealul

arhaic, pre-neolitic, din care se face expansiunea civilizației w-allahice (rumâne) spre

Asia Mică și zona Anatoliei, unde a fost preluat fondul lexical ”walah”, cel sacru,

de hittiți, apoi de populațiile turcice, și fiind conservat acest sens sacru până azi) 154

Termenul de ”Allah” (derivat din ”w-allah/w-alahii”, după cum remarcă specialiștii

în morfemele de cuvânt, incluzând morfemul rumânesc VL (VâL-cea, VaL-e, VaLah)

și VLH (VâLcea- Hapa, unde morfemul HP este cel mai vechi pentru a descrie

apa), deci, în rumână desemnând ”locuitori ai văilor și apelor” (W-alahii sunt și

ar-ieni, adică ”de pe lângă apă”)) 155 este un termen care include directa referire la

civilizațiile a-riene, originare, de unde s-a răspândit civilizația în întreaga Europă și

spre zona Asiei (perioada proto-hittită).

T

ermenul de „yarabbi!”, ”Ya Rabbim!”, (y-h-arappi-arabbi-harappi)- folosit

exclamativ, în limba turcă de azi, semnifică iar asocierea cu denumirea divinității

(”Doamne sfinte!”), fiind indicativ despre un simbol al sacralității moștenit din

vremuri arhaice, de la civilizații a-riene. Este un indicativ simbolic al legăturii

Anatoliei cu Marele Spațiu al Leului Negru, cu spațiul a-rian, cu spațiul european

(conținând civilizația–matcă a Europei, civilizația carpato-danubiano-pontică),

spațiul W-allahic (Marea W-allahia, Țara Sfântă, Harappia, inclusiv Bas-H-

Arapia/Arabia). Termenul de ”ARABBI/RABBI/ARAPI/HARAPI, Harappi” este

direct legat de ”Harappa” (conexiune cu cultura Harappa din valea Indusului, făurită

în urma migrațiilor a-riene din zona europeană estică; conexiune cu ”Arappha”- alt

principat, de pe lângă Kirkuk, Irak; conexiune cu Ara(cara)-pia. Arappia (a-RA-ppia/

Arrabon/Arabia/Arrabon- ținutul pe unde curge râul Arrabon sau ”ținutul întunecat

(fără soare) pe unde curge râul Arrabon” sau ”spațiul nostru”. ”Spațiul nostru” în

sensul de spațiu component al unei împărății- aici putând fi vorba inclusiv de

împărăția Harăpușchii, a conducătoarei albe și frumoase ca o zână -după cum arată

basmele populare românești, care sunt unități de informații primare codificate despre

perioadele legendare și proto-arhaice). ”Spațiul nostru” semnifică un sens geopolitic,

un spațiu de dominație, de expansiune civilizațională (este ”spațiul negru, al nostru”,

”spațiul unde este dominația noastră”). Zona de nucleu imperial, centrul decizional,

este marcat toponimic prin denumiri de locuri și areale însemnate cu adjectivul ”alb”

(Leuce/Leuke- Insula Albă, este o astfel de ”zonă zero” a împărăției proto-arhaice a

matriarhatului, moștenite de Leukippe /Leoaica Chipeșă). Insula Leuce este centrul

decizional imperial (marcat cu adjectivul ”alb”) în civilizațiile a-riene ale matriarhatelor

ce pot fi urmărite înapoi în timp, până la perioada 15.000 î.e.n. când apare Lacul

Alb (în Depresiunea Panonică).

Marea Neagră/Cara Deniz este o denumire considerată de specialiști a fi de

154

Mircea Țicleanu et alii, op. cit.

155

Cueșdean, op. cit., pp. 29, 26-27, 6-9.

248



origine recentă 156 (în antichitate folosindu-se diferite denumiri grecești sau de Mar

Sarmaticus). Însă adjectivul de ”cara” (negru) este toponimie cu origine arhaică, ce

s-a folosit (și apoi s-a uitat o perioadă) anterior denumirilor grecești ale Mării Negre

(Marea Inospitalieră și Marea Ospitalieră) aferente istoriei recente (patriarhale)

exprimate prin prisma lucrărilor grecești și a percepțiilor grecești despre zonă și

locuitorii săi. O interesantă denumire este cea medievală, care re-utilizează sensul

toponimic arhaic al locurilor (Mar Nigrum) 157 . Kara Deniz este însă marcaj toponimic

pre-turcic, care conservă sensul de ”spațiul nostru” din perioada pre-arhaică a

matriarhatelor eurasiatice. Chiar dacă o perioadă (marcată de denumirile grecești

date acestei mări) denumirea de Mare Neagră nu s-a folosit, toponimia locurilor

folosind adjectivul de kara (negru) a continuat să fie folosită în jurul Mării Negre,

până în zilele noastre, indiferent de percepția și de istoriografia greacă antică asupra

acestei mări (Marea Ospitalieră, Marea Inospitalieră, în funcție de reușita sau eșecul

politicii grecești de colonizare la această mare).

https://istorieveche.ro/2014/10/12/rebusul-heraldic-al-tarii-romanesti/

Limba turcă preia termenul de ”w-allah”, un termen arhaic, pre-turcic,

aparținând a-rienilor din Anatolia găsiți de turci la venirea lor în arealul Turciei de

156

Originea recentă o raportăm la perioada de după scoaterea din uz a denumirilor grecești din perioada încercărilor

de colonizare la această mare (Pontus Aexinus și Pontus Euxinus).

157

Emil Vespremeanu, Geografia Mării Negre, Ed. Universitară, București, 2005, p. 20. Pe la 1338 e.n. apare pentru

prima dată numele latin de Mare Nigrum (lansat mulți ani mai târziu de Dimitrie Cantemir în lumea savantă a sec.

al XVIII-lea prin scrierile sale în limba latină din 1710). În Evul Mediu se mai utilizau denumirile: Mare Majus,

Mar Maggiore, Mer Maiour, Kara Deniz. În antichitatea timpurie se foloseau denumirile: Pontus Scyticus, Pontus

Sarmaticus, Mare Sarmaticum, Marea Cimerică. Gh. Brătianu este de părere că originea numelui de Marea

Neagră este puțin cunoscută, ea demonstrând o origine străveche a unui timp în care toponimiile de tip cara/negru

profilau un spațiu numit de noi ”Al Marelui Leu Negru”), proto-arhaic.



azi; ”e-vala(h)/walahii!” (”mulțumesc” dar și ”așa este! chiar așa!, zău!”) este un

cuvânt folosit și azi în limba turcă, un cuvânt care exprimă o raportare inclusiv la ceva

sacru, la divinitate (W-allah, unde dispare primul sunet și restul devine un substantiv

desemnând divinitatea, unul din numele divinității, deci o raportare lingvistică clară a

pământenilor din Anatolia la W-ALLACHIA, la Țara Sfântă (Casa, matca popoarelor

a-riene, europene, adică băștinașe), la civilizația ponto-danubiano-carpatică. W-allah

devine Allah și astfel este consacrat în Coran, ca unul din numele divinității, el

fiind la origine un cuvânt din familia de cuvinte desemnând Țara Sfântă arhaică

(Marele Areal al Leului Negru, adică W-Allachia, HARAPIA europeană, împărății

matriarhale, formațiuni politice, de la originea omului- omul de la Bugiulești,

datat de acum 1, 9 milioane de ani sau Ion de la Anina- alt punct de reper pentru

continentul european, datat ca provenind de acum 40.000 de ani).

Sursa- https://

www.banatulazi.ro/eusunt-ion-de-la-anina-sisunt-primul-locuitor-albanatului-si-al-romaniei/

”Ion de la Anina” (cca.

40.000 î.e.n.)- arealul

României de azi (orasul

Anina, jud. CARA-ș

Severin). Rămășițe umane

din Peștera cu Oase, una

din cele 200 de peșteri din

Munții Aninei - cele mai

vechi rămășițe din Europa

ale omului modern.

Un harap european.

Simbolul Țării Sfinte

Wallachia/W-Allachia),

al Arapiei/Arabiei

europene, al Arabiei

arhaice, al ”harapiloralbi”

(europeni). Simbolul

harapului apare pe

blazoane de pe la 1400

e.n., în Europa, fără a mai

conține și explicațiile sau

informația corectă sau primară. Anina (AN-ina) este o localitate situată în V României,

lângă O-RA-vița și RE-șița, la granița cu Serbia. Ea este în aceeași regiune geografică

cu Depresiunea Petroșani. Munții Aninei –râuri CARA-ș, Ne-RA, BÂR-zova. Depresiunea

Petroșani (străbătută de Jiu, cu numele străvechi de RHABON- de fapt, A-RHAPON-) este

inclusă de cercetători în cadrul Arabiei de Sus (spre a o diferenția de Bas-Arabia).



Civilizația Leului Negru apare ilustrată în toponime (”alb”, ”leu”) inclusiv

în Franța (Léon, loc. lângă oceanul Altantic, spre Sud, spre Spania), loc. Albi (lângă

Toulouse), Le Blanc (lângă Poitiers).

- în Spania întâlnim o localitate Léon, în Nord.

-Masivul Gi-LĂU /LEU (lângă Cluj Napoca), România de azi (în Vestul ei)

-Masivul Giuma-LĂU /LEU - în N, lângă Vatra Dornei (România)

-Taz-LĂU/LEU (lângă Piatra Neamț (în România, în est)

-Vf. Pente-LEU , pe lângă Munții Siriului (Subcarpații de Curbură,

Centru-Est, România de azi)

- Șim-LEUL Silvaniei (”Leul) Pădurii”), unde cuvântul rumânesc străvechi

este ”Șimleu”, cel de ”Silva-niei 158 ” fiind adăugat ulterior, sub influența limbii latine

(?) –în România de azi în nord-Vest

- Aști-LEU (”ăști-leu”, ”acest leu”), munte de pe lângă Pădurea Craiului –

munți din vestul României de azi

- Depresiunea Șim-LEULUI (Șim-LEU)- în Vest, România de azi

-ZaLĂU (ZA-LEU)- Leul Sfânt (N-V, România de azi)

-HALMEU (HA-L-MEU)- HA (atac)- L(M)EU (Leul e al meu)- lângă munții

Oașului, N-V România de azi

-LEU-ce (kippe) -nume străvechi, rumân (pre-grecesc, pre-antic) al Insulei

Albe (la gurile Dunării, teritoriu străvechi al României de azi), trecut recent la Ucraina

- LEU-rda (loc. pe lângă Drobeta Turnu Severin, V României de azi)

- Satul LEU-urda (în străvechiul județ al Jaleșului, situat în dreapta Jiului) 159 ,

România de azi.

-Masivul Ceah-LĂU/Ceah-LEU (Bistrița), România de azi

La acestea se adaugă și cuvintele neaoș rumânești:

- Leu-rdă (LEU- rd-ard-foc)- plantă comestibilă din flora României de azi,

cu gust iute-pișcător, asemănător usturoiului (unde morfemul de cuvânt –ARD 160

exprimă ”focul”)

-LEU-rdeni (ulterior devenit LEO-rdeni)- LEU/LEO- rd-ard (morfem de

cuvânt ilustrând focul)- localitate din România de azi

xxxxx

Bas-Arabia (sau Arabia de JOS) desemna în timpurile străvechi, întreaga

zonă extracarpatică, limitată la sud de Dunăre și la est de râul Nistru 161 . Basarabia

era o parte dintr-un teritoriu foarte vast, arată specialiștii în istoria toponimelor,

158

dar, remarcăm și toponimul similar, străvechi, neaoș rumânesc, Vf. ”Silvei/Slivei” , zonă cu circuri glaciare, din

munții Parâng. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mun%C8%9Bii_Par%C3%A2ng

159

Parte a actualului județ Gorj. https://cult-ura.ro/judetele-necunoscute-care-au-existat-pe-teritoriul-gorjului-deastazi/

160


161





252


care includea întreaga arie carpatică și care era cunoscută în timpurile arhaice drept

”Lumea Neagră” (Kara, Cara, Caria – o întreagă provincie de pe arealul Turciei de

azi) 162 .

Inițial, ”Arabia” definește un teritoriu privind un lac relict al Depresiunii

Pannonice, numite în mithosul românesc ”Marea Albă”, lac ce a dăinuit până acum

11.560 de ani, restrângându-se treptat, lăsând alte lacuri mai mici (inclusiv Lacul

Alb, din Ungaria de azi, de la Szeged) 163 .

Toponimia de ”Arabia/a-ra/ fără lumină, negru” desemna un spațiu sacru,

marcat cu toponime speciale, incluzând adjectivul ”alb”, și, după cum consideră

unii specialiști, ”un spațiu care forma o arie elipsoidală cu nucleu pe partea de sudest

a Depresiunii Pannonice, spațiu înconjurat de toponime incluzând adjectivul

”negru”, ce acopereau un teritoriu foarte larg, numit și el ”Arabia” (toponime ce au

rămas până azi, precum Marea Neagră, Pădurea Neagră, Muntenegru)” 164 .

Alte două toponime cu rădăcini foarte vechi, sunt numele râurilor Arrabon

(azi, Rabba, din Ungaria) și numele antic al Jiului (Rhabon), cunoscut și ca ”râul ce

coboară din țara Arabilor” 165 .

În ce privește denumirea de ”Basarabi”, aceasta îi desemnează pe locuitorii

vechiului ținut rumânesc (w-allach) numit Bas-Arabia (după cum oltenii sunt

locuitorii ținutului Oltenia). Pe teritoriul României de azi întâlnim localități cu

numele „Basarabi” în Oltenia (judeţul Dolj, lângă Calafat), în Dobrogea (unde

actualul Murfatlar a fost numit, în două rânduri, „Basarabi”) şi în Bucovina, în

judeţul Suceava (comuna Preuteşti) 166 . În judeţul Hunedoara, comuna Vaţa de Jos,

este consemnat toponimul „Basarabasa” (sat), dar şi un diminutiv, Basarabiţa,

fost sat înglobat în aceeaşi comună 167 . În afara acestora trebuie să mai amintim şi

localitatea „Basarabovo” de lîngă Ruse (Bulgaria) şi localitatea „Basarabeanca”,

aflată la est de Prut, deci în Basarabia zilelor noastre. În plus, la români este cunoscut

şi numele de familie (patronimul) „Basarab” 168 .

Pe la 1233 e.n., apare menționată o localitate de pe arealul Bulgariei de azi

(în imperiul Romano-Bulgar sau Vlah) numita Bassar 169 -oviț, adică o prescurtare

a denumirii de Bas-ARRAB-oviț, Bassar 170 (ab)oviț, ceea ce înseamnă că la acea

162

Idem.

163

Ibidem.

164

Ibidem.

165

Ibidem.

166

Ibidem.

167

Ibidem.

168

Ibidem.

169

Basar (Bazar), ca nume, poate proveni din substratul tracic al Asiei Mici căci „bassara” exista la tracii de

sud şi avea semnificaţia de „blană/piele de vulpe”. De aici şi ideea unei posibile origini trace a numelor Basarab/

Basarabia pe care o are în vedere Sorin Paliga care ne aminteşte că preotesele lui Bacchus (Dionysos) utilizau la

ceremonii o haină numită „bassarai”, de la care deriva şi supranumele de „Bassareus” pe care îl mai purta acest

zeu. Mircea Țicleanu, Alexandru Țicleanu, op. cit.

170

În Siria de azi, există nume de persoane derivate din rădăcina ar-iană a Arapiei de Jos (Bas-Arapia, Bas-Arabia).

Bassar (nume de persoană în teritoriul Siriei, folosit și azi). Bassar derivă din Bassar-ab (Bas-ar-), fiind primele

particule desemnând Ar-ienii de jos), unde particulele Bas-, AR-, intră în conținutul Bas-AR-apiei (Arapia/Arabia



dată fie avem o expansiune de prestigiu politic (întemeiere de localități, de orașe,

cetăți sau cnezate cu numele de Basarab, după numele descendenților originari

din Bas-Arabia sau ai dinastiei Bas-Arabilor care au întemeiat Țara Românească,

considerată a fi avut loc la 1330 e.n., după bătălia de la Posada), fie sunt rămășițe

ale unei zone extinse, originare, numite Bas-Arabia, care începea din N-E arealului

României de azi, până în S-V (paralel cu formațiunile Craiova și Severin).

Pe harta mai jos observăm formațiunea medievală originară, întemeiată de

Basarab I, la 1310, cu sediul la Curtea de Argeș, nucleul originar al Țării Românești

(extinse mai târziu și cuprinzând o seamă din cnezatele și banatele învecinate).

Potrivit cronicii persane a lui Fazel-Ullah-Raschid, de pe la 1241 e.n., unde

este menționat stăpânitorul Țării Oltenia (Ilaut), numit Bezernbam (posibil,

Basarab), acesta intră în contact cu hoarda tătară aflată în plină invazie, cronica

persană menționând un traseu urmat de hoardă (”ord”) care ”intră în Țara Ilaut

(Oltenia), trece munții Sassanilor (?) ca să intre în ”Kara-Ulag și să înfrunte

popoarele kara-ulaghilor” 171 . Unde sunt localizate aceste popoare (căci cronica se

referă clar la mai multe popoare cu denumirea kara-ulag, deci este vorba de o intrare

prin Ilaut într-un teritoriu marcat de toponimia ”kara”, ce se poate întinde de pe

teritoriul României de azi (unde sunt toponime ”cara”), fie spre Bulgaria (în Sud), fie

spre Turcia și gurile Dunării (unde mai sunt astfel de toponime)? Este greu de spus.

Nu putem decât presupune că ”popoarele kara” sunt cele locuind un habitat muntos

(Car-pați), unde nu pătrunde lumina zilei (habitate de tip ”kara”, întunecoase) însă

traseul hoardei este dificil de decriptat în lipsa unor puncte de reper geografice clare.

Sursă hartă: mai 20, 2018 de Thraxus Ares, https://thraxusares.wordpress.

com/2018/05/20/litovoi-seneslau-si-farcas-din-fruntea-tarilor-romane-erau-romani/

de la Estul României de azi).

171

Litovoi, Seneslau și Farcaș din fruntea Țărilor Române, erau români; Thraxus Ares, 20 mai, 2018, https://thraxusares.wordpress.com/2018/05/20/litovoi-seneslau-si-farcas-din-fruntea-tarilor-romane-erau-romani/



În secolul al XIII-lea, Oltenia era cunoscută sub denumirea de ”Țara

Basarabească” (ceea ce înseamnă că ”Arabia” propriu-zisă începea în această

perioadă, de undeva din partea de sus a Olteniei, spre Timișoara și mai departe, în

N-V, în Depresiunea Pannonică și posibil, dincolo de ea).

Numele de „Țara Basarabească” provine de la boierii olteni care se trageau

din vechea clasă politică pre-domnitoare, a Basarabilor, ei având oaste proprie și

stăpânind un teritoriu pomenit în 1247 e.n., în diploma Cavalerilor Ioaniți. La sfârșitul

veacului al XIII-lea, Oltenia Basarabească (adică a boierilor provenind din neamul

Basarabilor), consideră unii autori, a devenit un centru activ al vieții românești, în

strânsă legătură economică şi politică cu cnezatele de pe Valea Timocului, cu cnezatul

lui Ioan, dincoace de Dunăre şi cu voievodatul lui Litovoi ce cuprindea toţi munţii

până în faţa Haţegului (cf. terra Lytua, excepta terra Harszoc) 172 .

Voievodul a-rian (rumân, pământean) al W-allachiei,

Basarab I (Basar-ab, Bas-Arab/Arap)- de fapt, Harap-Alb,

locuitor al Arapiei arhaice europene, pe unde curge râul Rhabon

– A-Rhapon- (Jiul), ca nucleu de întemeiere medivală a ”Țării

Românești”. Frescă de la Curtea de AR-geș (România). Sursa:

https://en.wikipedia.org/wiki/Basarab_I_of_Wallachia

Voievodul

legendar Radu Negru

(Kara) născut în 12 febr.

1269 sau Radu Vodă,

Radu Negru, Negru

Vodă, conducătorul

legendar al W-allachiei

(Țara Sfântă, Arapia

europeană, cu rădăcini

civilizaționale și politice

neîntrerupte, din arhaic,

de la apariția primilor

hominizi moderni (Ion

de la Anina, 40.000

î.e.n.) până în evul

mediu timpuriu al

României. Radu Vodă,

172

Idem.

254



practic, continuă proiectul politic al Marelui Spațiu al Leului Negru, pe la 1290-1300

e.n.). Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Radu_Negru. Painting of the Wallachian

voivode Negru Vodă by Pierre Bellet (sec. 13). Pierre Bellet - User:Daos. National

Museum of the Union, Alba Iulia, Romania.

Conform Diplomei Ioaniţilor, la jumătatea secolului al XIII-lea, în Ţara Litua,

ca şi în întreaga Oltenie, în afară de cnezi şi voievozi, mai erau boierii şi «rusticii»

(ţăranii). Aşadar, încă înainte de întemeirea Ţării Româneşti exista o stratificare

socială: o pătură superioară de proprietari, de nobili sau boieri, şi o pătură inferioară

de rustici sau ţărani. (…) Exista, de asemenea, şi o organizaţie militară. Cnezii şi

voievozii trebuiau să adune oaste în caz de luptă. Oştenii se recrutau din ţară şi erau

de arme deosebite” 173 .

Bogdan Petriceicu Hașdeu, despre Litovoi, arată că: ”mă mărginesc acum

numai cu voievodatul cel din Oltenia, deşi voievodul Semeslav – Seneslau, n.n.-

din Muntenia era şi el din casta Basarabilor, căci purta şi el capete negre pe

steag, deoarece domnea peste acei ”Negri-Români” despre care, abia cu cinci

ani înainte vorbise Fazel-ullah-Rashid. În Oltenia dară erau mai mulţi (cnezi) nu

cu înţelesul cel redus sau scăzut pe care îl aveau cnezii români pe aiurea sau mai în

urmă ca primari ai satelor şi chiar ca ţărani liberi, ci cu înţelesul feudal de principi –

princeps, dux, ”magnatum unus” iar ca verb – ”regnare” 174 .

În Oltenia, dintre toţi cnezii, unul singur era voievod, cap recunoscut peste

ceilalţi, reprezentant al tuturor Basarabilor de acolo, un Basarabe prin excelenţă,

ca ”Radu Negrul” (obvservăm străvechiul toponim specific Marelui Spațiu arhaic al

Leului Negru, supraviețuind în nucleul W-Allachia, Țara Sfântă, toponim de tip Cara/

kara, în zorii feudalismului rumânesc), cel din lupta cu mongolii 175 . Oricare cneaz,

oricare Basarabe, putea deveni voievod după moartea sau încetarea voievodului

precedent 176 . Această fundamentală instituţiune oltenească, de fapt sau cel puţin

în principiu, după întemeierea cea definitivă a Statului, se mai păstra încă în Ţara

Românească, apoi în Moldova după urmaşii lui Petru Mușat, rămânând în hrisoave

ca o formulă tradiţională sacramentală până şi sub Domnii cei mai autoritari 177 .

În jurul anului 1200 în Oltenia exista un stat condus de o dinastie nobiliară

a-riană (pământeană), cunoscută până în Franţa, încadrat într-un sistem feudal,

care avea o armată bine închegată și care era populat şi condus de români 178 . Din

Diploma ungară de la 1247 rezultă cum un voievod român din Haţeg/ terra Harszoc a

înfiinţat voievodatul Jiului. Aceasta a fost prima aşa–zisă descălecare din Ardeal,

173

Ibidem.

174

https://thraxusares.wordpress.com/2018/05/20/litovoi-seneslau-si-farcas-din-fruntea-tarilor-romane-erau-romani/

175

Idem.

176

Ibidem.

177

Ibidem.

178

Ibidem.



apoi urmată de descălecarea lui Negru – Vodă la Câmpulung” 179 .

În regiunea muntoasă a Olteniei există un munte– muntele Tihomirului –

acelaşi cu numele tatălui lui Basarab I Întemeietorul, motiv pentru care istoricul şi

geograful Ion Conea a ajuns la concluzia că:”întemeietorii dinastiei şi principatului

muntean -Țara Românească- au fost de neam nobil coborâţi din partea muntelui, din

unul dintre cele mai româneşti ţinuturi: Haţegul şi Hunedoara. Într’adevăr: axa

etnică a poporului şi a pământului românesc este formată de regiunea aceea de triplă

întâlnire între Banat, Oltenia şi Haţeg, cu inima în Munţii Retezat” 180 .

Țara Hațegului și Tara Oltului, două formațiuni politice stăpânite de dinastiile

Basarabilor (Negru-Vodă), cum existau ele pe la 800 e.n. Sursa hartă: Pascu Vasile,

Istoria antică și medievală a românilor, Ed. Basileus, București, 1993, p. 195.

În jurul anului 1290 se afla la Curtea de Argeş un voievod căruia i se închinau

Basarabii din dreapta Oltului. Nu este menţionată în izvoare data organizării ca stat

în Valahia nord – dunăreană (cca. 1307) şi nici numele conducătorului ei, a ”marelui

voievod” şi ”domn” 181 .

Mai târziu în 1310 sau 1324 (în 1324 apare prima pomenire a numelui lui

Basarab) apare Basarab I, fiul lui Tihomir ca ”domnul din Argeş”, fiind în fruntea

Ţării Româneşti, domn neaoș rumân, ce are sub stăpânirea sa teritoriul din stânga

şi din dreapta Oltului 182 .

”Aceşti români erau întinşi din Ţara Românească, în Banat, de-a lungul

179

Ibidem.

180

Ibidem.

181

Ibidem.

182

Ibidem.

256



Munţilor Apuseni până în Maramureş, unde întregeau revolta anti-angevină

declanşată pe la 1342-1343 de Bogdan (viitorul stăpânitor al Moldovei), precum şi

extensiile transilvane ale uniunii politice de la Argeş (Oltenia şi Muntenia): Ţara

Haţegului şi Ţara Făgăraşului 183 .

Pe hărțile de mai jos, datând de prin 1418, observăm referirile la ”Herczog”

și la principele său, ”Herczog” însemnând de fapt, în sensul originar, pierdut din

vedere de copiști și de traducători (sensul raportat la nucleul (H)Arapiei, care

era cel de pe arealul României de azi, ”W-Allachia”) , nu un ”domn al Bosniei-

Herțegovina” ci domnul rumân al cnezatului a-rian Țara Hațegului (Hațegul fiind

numit în diplomele ungare cu denumirea de ”terra Harszoc”/1247. Având în vedere

că W-Allachia reprezenta Țara Sfântă, nucleul Marelui Spațiu al Leului Negru din

epoca arhaică (omul de la Bugiulești, 2 milioane de ani; Ion de la Anina, primul

hominid modern al Europei, având vechime de 40.000 de ani), din paleolitic și neolitic

până în epoca antică (unde se conservă denumirile străvechi de Arrabon, Bas-Arabia,

Rhabon-pentru râul Jiu, ”râul care coboară din Țara Arabilor”, cum era cunoscut în

antichitate-) putem spune că în arhaic (epoca de dinaintea civilizației kurganelor)

exista un teritoriu Herțe-govina (lângă Muntenegru, denumire neaoș rumânească),

care este derivat din Herța, Țara Herței (denumire rumânească a unei regiuni istorice

din România) și din Țara Hațe-gului (terra Harszoc). Aceasta înrudire toponimică

izbitoare reiese ca o expansiune a Țării Sfinte (W-ALLACHIA sau HARAPIA)

spre Balcanii de Vest (ținuturile unde se extind a-rienii- locuitorii europeni care

folosesc inițial onomatopeele de tip HA, HAP, HAPA, APA, HARA, A-RA, cei

din nucleul carpato-danubiano-pontic), până la Marea Adriatică.

Blazoanele din 1418 fac referire deci, la nucleul originar (Depresiunea Jiului,

domnul Țării Hertza sau domnul Țării Hațegului -terra Harszoc) din arealul României

de azi, în care și regiunea Transilvania are toponime de tip ”cara” (Caransebeș, Carei,

Câmpia Careiului, de ex.). HARAPIA europeană simbolizată cu trei capete de

negri (”trei harapi”) poate indica trei formațiuni politice (Țara Herței, Țara

Hațe-gului din arealul României de azi și Herțe-govina, din teritoriul fostei

Iugoslavii însă Herțegovina nu a fost cunoscută ca și ”W-ALLACHIA” (Țară

Sfântă), termenul de ”w-alah” fiind fixat asupra Țării Românești dar și asupra

Olteniei, Moldovei și a Transilvaniei, având în vedere și conexiunile geografice

cu Depresiunea Petroșani, Valea Jiului (Rabhon), ” râul ce coboară din Țara

Arabilor”.

Unde întâlnim –după 1300 e.n.- pe aceste blazoane termenul de ”Herczog” este

vorba denumiri și simboluri derivate de la țările originare a-riene (Țara Herței, Țara

Hațegului), conform diplomei ungare de la 1247, anterioară ca sursă istorică,

manuscrisului cu blazoane de pe la 1418 (vezi foile extrase mai jos-arătate).

183

https://thraxusares.wordpress.com/2018/05/20/litovoi-seneslau-si-farcas-din-fruntea-tarilor-romane-erau-romani/



Dreapta sus-

Blazon cu 2 harapi

ai Țării Românești- 2

harapi, unul sus și unul

jos, pe acest blazon,

semnifică Arabia

(Arapia de SUS) și

Arabia (Arapia) de Jos

(Bas-arapia).

Pe al doilea

blazon,dreapta jos,

privim cei doi harapi

spate în spate, uniți la

nivelul cotului și al

piciorului, mergând însă

fiecare într-o directie

proprie (autonomie?/

sau două unificări

politice a celor două

țări, 2 descălecaturi,

suprinse de simbolismul

heraldic?). Se face oare

referire la o perioadă

când cele două țări nu

erau unificate într-o

singură formațiune

politică (pe la 1330, Basarab

unifică formațiuni

statale, cnezate, din

zona de la N-V de Bas-

Arabia).

Stânga jos- blazon cu leul negru încoronat (blazon al W-ALACHIEI), al

Arabiei (Arabia de SUS), Țara Românească. Sursa blazoane: https://istorieveche.

ro/2014/10/12/rebusul-heraldic-al-tarii-romanesti/

Observăm pe armorialul voievodului Wallahiei, din cartea portugheză Livro

do Armeiro-Mor, cele două labe de leu negru, încrucișate. João do Cró - Livro

do Armeiro-mor. Lisboa: Academia Portuguesa da História. Litogr. Nacional, 1956.

King of Wallachia. Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Armorial_of_Romania#/

media/File:LDAM_(f._025)_Rei_de_Blaqui.jpg

258



52.

Și în prezent, în turcă, există exclamația populară cu rădăcini lingvistice

străvechi, paleolitice: ”Ya Rabbim!”, ”yarabbi!”, adică: ya-rabbi (derivat din y-a-



ra-ppi, y-arappi, -harappi- ) cu sensul de ”Doamne sfinte!”. Harapia-Arapia (cu

prelungirea Bas-Arabia), este W-alachia, Allachia, adică Țara Sfântă, țara limbii

sfinte originare a întregii Europe.

În această imagine observăm clar Leul Negru încoronat, simbolul Țării

Sfinte (W-Allachia), a perioadei arhaice (Harapa, Harapia, Arabia europeană),

adică Leul Negru a-rian, blazonul Țării Românești, cu mențiunea ”Wallachia”.

Sursa- https://istorieveche.ro/2014/10/12/rebusul-heraldic-al-tarii-romanesti/

260



În loc de concluzii

În semn de onoare pentru acest Spațiu matriarhal al arhaicului, pentru

Civilizația Leului Negru (leul de cavernă, adică civilizația a-riană) care este

civilizația-matcă a Europei, cu nucleul în zona a-riană a României de azi

(conform morfemelor de cuvant RA/RU/RI, VAL, HA-APA, anterioare cu zeci de

milenii apariției Egiptului antic și a „epocii antice” în sine – epocă de la care mulți

consideră că „începe istoria”), remarcăm următoarele:

Sursa: https://en.wikipedia.

org/wiki/Harap_Alb Timbru emis de

Poșta Română, în 1965, cu Harap-

Alb înfruntând ursul (informație

arhaică a perioadelor de confruntare

dintre om și fiarele de cavernă sau

de suprafață - de la 40.000 îen-2000

î.e.n., perioadă în care mai există

referiri la leul de cavernă pe teritoriul

Daciei). Calul este domesticit în

cultura Vădastra, acum 7000 î.e.n.,

pe teritoriul României de azi.

Basmul Harap-Alb. Harap-Alb însă,

este o referire generică, codificată, la

locuitorii albi (europeni) ai Harapiei

arhaice (de la apariția primilor

hominizi europeni - Ion de la Anina,

40.000 î.e.n., și primele morfeme de

cuvânt, onomatopeele de tip HAP,

HAPA-APA, H-ARA-APA, ARAPIA,

sau WAL-ACHIA, W-ALLAHIA

(Țara Sfântă, adică arealul unde s-a

vorbit limba w-alahă, limba-matcă

a întregii Europe, care este limba

rumână, limba de aur, ”oro manisa”).

Asociere simbolică între șarpe

(simbolul medicinei) și Leul Negru.

Șarpele este simbol pelasgic, protodacic,

cu vechime pierdută în negura



timpurilor, este blazonul regatului Daciei (regat GE-tic, care deținea cunoștiințe

medicinale științifice extrem de avansate, prin preoții săi, înainte de venirea așazișilor

”greci” în arealul Greciei de azi, pe la 1900-1500 î.e.n.). Blazon militar

European (Germania) oficial. MEDICAL BATTALION 10, GERMANY. Sursa:

https://www.heraldry-wiki.com/heraldrywiki/wiki

Leul Negru. Blazon militar European

(Germania) oficial. ARMOURED BRIGADE

28, GERMAN ARMY. sursa: https://www.

heraldry-wiki.com/heraldrywiki/wiki/Armoured_

Brigade_28,_German_Army

xxxxxxxxxxx

Leul Negru. Blazon militar

European (Germania) oficial. 21ST

ARMOURED BATTALION,

GERMAN ARMY. Sursa- https://www.

heraldry-wiki.com/heraldrywiki/wiki

Xxxxxxxxxx

262

.



Leul Negru. Blazon militar European

(Germania) oficial. 23RD ARMOURED BATTALION,

GERMAN ARMY. Sursa- https://www.heraldry-wiki.com/

heraldrywiki/wiki

Leul Negru. Blazon

militar European (Germania)

oficial. 24TH ARMOURED

BATTALION, GERMAN

ARMY. Sursa: https://www.

heraldry-wiki.com/heraldrywiki/

wiki

Leul Negru. Blazon militar

European (Germania) oficial. 44TH

FIGHTER-BOMBER WING,

GERMAN AIR FORCE. Sursa- https://

www.heraldry-wiki.com/heraldrywiki/wiki



Blazon al Regimentului 28 Infanterie, SUA.

Sursa: https://www.heraldry-wiki.com/heraldrywiki/

index.php?title=28th_Infantry_Regiment,_US_

Army&mobileaction=toggle_view_desktop

xxxxxxxxxx

Blazon militar oficial, cel al Regimentului

364, US. Sursa: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/

commons/4/4f/364RegimentCOA.png

Xxxxxx

The 249th Engineer

Battalion (United States). Sursa: https://upload.

wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f2/249EngrBnCOA.jpg

Xxxxxx

133 rd Infantry Regiment,

French_Army Sursa: https://www.


wiki/133rd_Infantry_Regiment,_French_

Army

264



6TH COMBAT

HELICOPTER

REGIMENT, FRENCH

ARMY, sursa: https://www.


wiki/6th_Combat_Helicopter_

Regiment,_French_Army

73RD INFANTRY REGIMENT,

FRENCH ARMY, sursa: https://www.

heraldry-wiki.com/heraldrywiki/wiki/73rd_

Infantry_Regiment,_French_Army

Acest lucru vorbește deja despre o conștiință a valorii și a importanței

Spațiului geopolitic (matriarhal la origine, al zeiței-leoaice) al Leului Negru,



al unității sale de civilizație, al caracterului său primordial pentru Europa și o

zonă eurasiatică acoperită de acest spațiu geopolitic pre-arhaic, care este onorat și

prezervat în memoria unor ținuturi și armate ca simbol al curajului primilor oameni

ai Europei (azi, o parte geopolitică a civilizației transatlantice) de a lupta cu leul de

cavernă și de a și-l însuși ca simbol al primelor civilizații de pe arealul european.

Observăm că Armata SUA își asumă acest simbol; el nu este unul adoptat

întâmplător ci având în vedere un studiu de istorie complex asupra acestui simbol,

care duce înapoi, spre civilizația leului de cavernă, leul negru, ascuns în peșteră,

leul care însoțește primii pași ai oamenilor din arealul Europei de azi până la

construirea unei civilizații unitare, surprinzătoare de „politic” organizată, extinsă pe

un spațiu transcontinental, primul heartland să zicem, având în vedere că vorbim

de o civilizație a cavernelor care cuprinde apariția omului de la Bugiulești (1, 9,

milioane de ani), primul a-rian al Europei, până la sfârșitul neoliticului și apariția

orânduirii patriarhale.

Este vorba de onorarea unei civilizații de tip matriarhal, pre-patriarhale,

pre-antice, din perioada legendară a semi-zeițelor (amazoanele), din perioada axată

pe cultul Marii Mame, a Marii Zeițe.

Paradoxal, existența cetelor de hominzi culegători și vânători sau a civilizației

leului de cavernă (leul negru) este bazat pe cultul Marii Mame și nici caracterul

matriarhal prin excelență al primelor civilizații umane având ca bază rolul femeii

de păstrătoare a focului, a vetrei de foc. Odată cu apariția societății omenești prin

păstrarea focului (și ulterior prin fabricarea lui), rolul femeii este unul esențial

pentru păstrarea speciei umane, a civilizației.

Nu există civilizație fără foc și femeia este divinizată și respectată tocmai

pentru rolul său de păstrătoare a siguranței vieții, a căminului, a societății

umane primare. Femeia este asociată din cele mai vechi timpuri cu focul, devine

preoteasă a focului și garant al coeziunii societății umane abia formate.

Femeia este întemeietoarea civilizației, ea este adorată ca Mare Mamă, ca

Mare Zeiță, ca Dătătoare de viață. Prima scriere este una geometrică, cu simboluri

abstracte, ilustrând conștiința și capacitatea reflexivă a primilor oameni. Prima

scriere apare cu simbolul Marii Zeițe, al Marii Mame (spirala, V-ul, triplul V,

rombul) care semnifică viața, apa, procrearea, lanțul de generații, coloana infinitului

(simbolul de romburi întretăiate, ADN-ul uman, specia umană). Este o mare eroare

și un semn de dispreț la adresa mega-erei matriarhale, a femeii, să considerăm

că scrierea a apărut odată cu alfabetul sumerian sau cu zorii ordinii patriarhale

(sumeriene, abia la 3000 î.e.n.) 184 .

În onoarea civilizației matriahale bazate pe cultul Marii Mame, unde femeia

este Zeița supremă, păstrătoarea focului, garantul stabilității și al siguranței vieții

și al reușitei omului în fața naturii agresive, a animalelor sălbatice (de unde și

184

Chiar și dacă luăm fondarea orașului Uruk în Mesopotamia (4000 î.e.n.) ca dată de referință (de când ar data cele

mai vechi tăblițe scrise din această regiune). A se vedea Marea istorie ilustrată a lumii în șapte volume. Preistoria.

Primele imperii, Ed. Litera Internațional, col. Financiarul, vol. I, București, 2008, pp. 34-35.



posibilitatea de a susține o civilizație complexă și anevoios de întreținut, vreme

de milenii, precum ”civilizația de cavernă”), au fost elaborate în vremurile noastre

recente (uneori, cu doar câteva sute de ani în urmă) blazoane și steaguri având

Leul Negru pe ele. Acest Spațiu este, prin asumarea lui (la nivel de steag de armate,

de regimente, de provincii, de regiuni), de către ținuturi și armate ale începutului

sec. XXI, o realitate geopolitică de neignorat, dincolo de actualele paradigme

geopolitice șablon, preferate ale analiștilor și politicienilor.

Și în ziua de azi, în Turcia, se folosește în vorbirea curentă, populară, exclamația:

”ya Rabbim”/yarabbi!”/”Doamne sfinte!”) – y-a-rrabi- (y-arrapi-)- unde Harapia-

Arabia-ARA-bia (grupul de sunete ”ARA” –fără lumină, întunecat- fiind preluat în

toponimia pre-tracică de tip ”cara/kara”), Arabia inițială, ”mitică” (cu prelungirea

culturală și geopolitică ”Bas-Arabia”) este europeana Wallachia-Allachia, Țara Sfântă

(Țara Românească, la care se referă cronicile turcești, ”ținutul de la Nord de Dunăre

și Marea Neagră”) a perioadei care debutează de la apariția primilor hominizi (omul

de la Bugiulești, 2 milioane de ani-1,9 milioane de ani) și până în neolitic. Putem să

ne referim într-o perioadă mai recentă (40.000 î.e.n. și la omul de la Anina, un alt

a-rian,pământean de pe lângă râuri), Anina fiind situată în S-V, România de azi, lânga

râul Cara-ș, și într-o regiune apropiată de râul Motru și de râul Jiu (râul A-RHABON,

inițial fiind ”(H)ARRAPON”, ”Râul Arapilor”). Jiul avea o denumire preluată de antici

de la o toponimie anterioară epocii antice. Pe teritoriul Ungariei de azi, de asemenea,

mai există un râu care, într-o toponimie extrem de veche (anterioară epocii antice,

care doar i-a conservat denumirea), avea markerul de ”negru” (”A-RRA”, ”Arabbi”,

ARABON, ARAPON -râul Raba, azi-).

Putem spune că re-constituirea spațiului geopolitic al Țării Sfinte

(europene) al perioadei pre-arhaice, matriarhale, a început. Ea este Arabia prearhaică,

Wallachia sau H-ARA-pia, împărăția leului negru.

Termeni cu origine străveche, a-riană, folosiți până în prezent în limba turcă,

de exemplu, precum ”evala!” (e-wallach) și ”yarabbi!”, ”Ya Rabbim!” (cu sensul

sacru,din proto-paleolitic până azi, de ”Doamne sfinte!”) sunt două tipuri de exclamații

cu rădăcini în perioada pre-arhaică, a-riană, a Marelui Spațiu al Leului Negru,

al Țării Sfinte, W-Allachia (A-rabbi-a albă, H-arapp-ia europeană, Împărăția

Harăpușchii, Țara limbii de aur, a limbii sfinte, rumâna, w-allaha imperială,

ilustrând toposul a-rienilor, ”cei din peșteri și din pădurile negre”, ”harapii albi”, un

Spațiu trans-continental al pre-paleoliticului și paleoliticului, pornind din Sudul

Germaniei de azi și extinzandu-se progresiv, de-a lungul mega-erei matriarhale, până

la Tropicul Racului, spre golful Martaban (Myanmar), practic, creând prima formă

-matriarhală- de globalizare a lumii.



268

Bibliografie

Fosile Australoanthropus Olteniensis, https://quadratus.wordpress.com/tag/

marija-gimbutas/

Ion Creangă, Harap Alb, ed. Scrisul Românesc (România)

https://pangea.blog.hu/2019/12/13/rom_nia_mare_n_oglinda_h_r_ilor_etnografice_

rom_ne_ti

https://ro.wikipedia.org/wiki/Panthera_leo_spelaea

https://www.wikiwand.com/en/Panthera_spelaea

https://natureecoevocommunity.nature.com/posts/the-cave-lion-s-tail

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Palaeopopulations_of_Late_Pleistocene_

Top_Predators_in_Europe_(2014)_figure_4A.png

https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2F

www.descopera.ro%2Fdescopera-preistoria%2F3939309-teribilii-lei-ai-primiloroameni&psig=AOvVaw2XSJosf6XRR-2tznu22QxR&ust=1601303574398000&source=ima

ges&cd=vfe&ved=0CEsQr4kDahcKEwjggbyVx4nsAhUAAAAAHQAAAAAQCQ,

Descopera.ro

https://sites.google.com/site/gigantiiultimeiglaciatiuni1/home/pantera-de-pestera,

https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_lions_in_Europe

www.bnr.ro

www.wikipedia.org

https://www.loc.gov/resource/g3200.ct001129/, Library of Congress – Political

map of world

http://misandre.canalblog.com/archives/2013/06/03/27321694.html



US Federal Central Intelligence Agency (CIA) -http://www.lib.utexas.edu/maps/

middle_east_and_asia/pakistan_rel96.jpg

https://6000generations.wordpress.com/tag/harappa/

https://www.harappa.com/slide/priest-king-mohenjo-daro

https://archaeologynewsnetwork.blogspot.com/2018/06/harappan-site-of-rakhigarhidna-study.html,

Harappan site of Rakhigarhi: DNA study claims to debunk Aryan

invasion theory , 6/13/2018 06:00:00 PM


http://en.wikipedia.org/wiki/V._Gordon_Childe



http://historymaps.ro/?p=2053

https://www.banatulazi.ro/eu-sunt-ion-de-la-anina-si-sunt-primul-locuitor-al-



banatului-si-al-romaniei/

https://en.wikipedia.org/wiki/Basarab_I_of_Wallachia

https://en.wikipedia.org/wiki/Radu_Negru. Painting of the Wallachian voivode

Negru Vodă by Pierre Bellet (sec. 13). Pierre Bellet - User:Daos. National Museum of the

Union, Alba Iulia, Romania.

https://en.wikipedia.org/wiki/Harap_Alb

https://www.heraldry-wiki.com/heraldrywiki/wiki/Armoured_Brigade_28,_German_

Army

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f2/249EngrBnCOA.jpg

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4f/364RegimentCOA.png

https://www.heraldry-wiki.com/heraldrywiki/index.php?title=28th_Infantry_

Regiment,_US_Army&mobileaction=toggle_view_desktop


http://en.wikipedia.org/wiki/Eug%C3%A8ne_Pittard

http://www.enational.ro/dezvaluiri/romania-mea/geografia-sacra-a-romaniei-71672.

html/

https://sites.google.com/site/seimenineoliticsipreneolitic/cuina-turcului---cea-maiveche-reprezentare-a-zeitei-nasterii-si-a-vietii?tmpl=%2Fsystem%2Fapp%2Ftemplates%2F

print%2F&showPrintDialog=1

https://www.dir.org.ro/cea-mai-veche-scriere-de-pe-pamant-a-fost-descoperita-lamiercurea-sibiului/

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f2/249EngrBnCOA.jpg

Pascu Vasile, Istoria antică și medievală a românilor, Ed. Basileus, București,

1993, p. 195.

Mihai Manea, Adrian Pascu, Bogdan Teodorescu, Istoria românilor, din cele

mai vechi timpuri până la revoluția din 1821, manual pentru clasa a XI-a, București,

1992, p.25.

Revista Dacia Magazin, nr.1/ febr. 2003.

https://www.romanianhistoryandculture.com/prehistory.htm

http://www.dacia.org/paleoinformatica/5_Cosauti__16_000_BC/5_

cosauti__16_000_bc.html

https://www.dir.org.ro/category/istoria-romaniei/page/3/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mun%C8%9Bii_Par%C3%A2ng

https://cult-ura.ro/judetele-necunoscute-care-au-existat-pe-teritoriul-gorjului-deastazi/

Marea istorie ilustrată a lumii în șapte volume. Preistoria. Primele imperii,

Ed. Litera Internațional, col. Financiarul, vol. I, București, 2008

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mun%C8%9Bii_Par%C3%A2ng

https://cult-ura.ro/judetele-necunoscute-care-au-existat-pe-teritoriul-gorjului-deastazi/

Departamentul de Informații România (DIR), Istoria României , https://www.dir.org.



ro/category/istoria-romaniei/page/3/

https://istorieveche.ro/2014/10/12/rebusul-heraldic-al-tarii-romanesti/

https://thraxusares.wordpress.com/2018/05/20/litovoi-seneslau-si-farcas-din-frunteatarilor-romane-erau-romani/

MirceaȚicleanu, Alexandru Țicleanu, Basarabia (Bas-Arabia) adică Arabia

de Jos -macrotoponim mitic foarte important al spațiului european, pp. 182-189.

În antologia Obârșia neamului nostru, simpozion național, ed. a III-a, 27-28 martie

2020, Craiova, ed. Cornul Abundenței, 2020, vol. II

Carian Way: Turkey’s Long-Distance Hiking Trail, 08/08/2019 VoyageTurkey,

What Can i do, https://voyageturkey.net/carian-way-turkeys-long-distance-hiking-trail/

http://www.hanilcesi.somee.com/default.asp?aktar=koy

Lucian Iosif Cueșdean, Istoria antică a neamului românesc, Ed. Solif,

București, 2011

David Korten, Marea Cotitură. De la imperiu la comunitatea terestră, trad. de

Mihnea Columbeanu, ed. Antet, Antet XX Press, Prahova, 2007

Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmașii Romei, vol. I, Ed. Teocora, Buzău

Dumitru Bălașa, Țara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, ed. Cuget

Românesc, 2009, s. l.

Jean Sellier, Atlasul popoarelor din Asia Meridională și răsăriteană, trad. din

franceză de Irina de Hillerin și Magda Stan, Ed. Niculescu, 2006, București

Emil Vespremeanu, Geografia Mării Negre, Ed. Universitară, București, 2005

National Geographic, 1000 de evenimente care au modelat lumea, ed. proiect

Suzanne Patrick Finda și Judith Klein, trad. din lb. engleză de Gabriela Tănase și

Elena Stan, ed. Vidrașcu și fiii, ed a 2-a, ed. Litera, București, 2017

Virgil Vasilescu, Litera și scrisul la geto-daci. Dialogul și ideograma, în

revista Dacia Magazin, nr. 5/2003.

Nicolae Țicleanu, Spirala, posibil semn al rangului sacerdotal la vechii

carpato-danubieni, în revista Dacia Magazin, 5/2003.

Dumitru Bălașa, Dacii de-a lungul mileniilor, Ed. Cuget Românesc, Bârda,

s.a.


https://istoriacumari.wordpress.com/2018/08/25/ana-marea-zeita-primordiala/

Aron Densușianu (1876),”Negriada” Ed. Minerva, București, 1988

Constantin Bogoescu, Alexandru Dabija, Emil Sanielevici, Atlas zoologic,

Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983

https://gigantiidacia.wordpress.com/tag/descendenti-ai-lui-boreu-acesta-insulaera-numita-de-asemenea-si-helixenafelicia-sau-nesos-makaron-insula-prea-fericitilor-nudeparte-de-acolo-erau-muntii-riphei-homer-iliada/.

https://www.dacoromania-alba.ro/nr18/insula_serpilor.htm

Zoia Elena Dej, Târgu-Jiu, Mărturii preistorice de artă rupestră și semantică

arhetipală în ținuturile Gorjului. Revista Dacia Magazin, nr. 5/2003

270



http://galusvalenta.wordpress.com/2013/05/22/la-bugiulesti-tetoiu-auexistat-primii-hominizi/


https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d1/Pannoniansea_

currentborders.png

http://en.wikipedia.org/wiki/Eug%C3%A8ne_Pittard

http://www.enational.ro/dezvaluiri/romania-mea/geografia-sacra-a-romaniei-71672.

html/

http://www.mixdecultura.ro/2017/10/secretele-celei-mai-avansate-civilizatiistravechi-de-pe-teritoriul-romaniei/

http://stiati-ca.haios.ro

M. Riemschneider, Lumea hittiților, trad. de Paul Marian, Ed. Științifică,

București, 1967.

Vojtech Zamarovsky, Din tainele imperiului hittit, trad. de Gabriel Istrate, ed.

Junimea, Iași, 1980

National Geographic, 1000 de evenimente care au modelat lumea, ed. proiect

Suzanne Patrick Finda și Judith Klein, trad. din lb. engleză de Gabriela Tănase și

Elena Stan, ed. Vidrașcu și fiii, ed a 2-a, ed. Litera, București, 2017




http://en.wikipedia.org/wiki/V._Gordon_Childe

https://archaeologynewsnetwork.blogspot.com/2018/06/harappan-site-of-rakhigarhidna-study.html

Istoria lumii, hartă cu hartă, cuv. înainte de Peter Snow, trad. din limba

engleză de Gabriel Tudor și Graal Soft, ed. Litera, București, 2019

Academia RPR, Istoria Romîniei, Ed. Academiei Republicii Populare Romîne,

București, 1960, vol. 1

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/in-romania-se-afla-o-pestera-cupicturi-rupestre-printre-cele-mai-vechi-din-lume-838938

https://identitatea.ro/pestera-coliboaia/cele-mai-vechi-desene-rupestre-din-lume-inpestera-coliboaia-din-bihor-au-peste-30-000-de-ani-17157/

https://destepti.ro/pestera-coliboaia-picturi-rupestre-unice-in-lume-cele-mai-vechidin-europa-centrala-si-de-sud-est

https://identitatea.ro/pestera-coliboaia/

Napoleon Săvescu, Noii nu suntem urmașii Romei. Noi dacii, Ed. Teocora,

Buzău, vol. II

Marcel Popa, Horia C. Matei, Mică Enciclopedie de istorie universală, Ed.

Științifică și Enciclopedică, București, 1983


https://www.banatulazi.ro/eu-sunt-ion-de-la-anina-si-sunt-primul-locuitor-albanatului-si-al-romaniei/




http://www.mixdecultura.ro/2017/10/secretele-celei-mai-avansate-civilizatiistravechi-de-pe-teritoriul-romaniei/

https://www.youtube.com/watch?v=SW1Re6s1tP8

https://stiriactuale.ro/enigme/18450-limba-latina-se-trage-din-cea-romana-nu-invers.

html

https://adevarul.ro/locale/hunedoara/descoperirile-bizare-i-au-uluit-

romani-matrita-bijutierului-dac-tablitele-tartaria-trusele-chirurgicale-antice-

1_57d973875ab6550cb8a8d677/index.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Hapi_(Nile_god)

http://egyptopia.com/en/articles/Egypt/history-of-egypt/Hapi%2C-The-Nile-

God.s.29.13388/

https://en.wikipedia.org/wiki/Hapi_(Nile_god)#/media/File:C+B-Nile-Hapi.PNG

https://scroll.in/article/936872/two-new-genetic-studies-upheld-aryan-migrationtheory-so-why-did-indian-media-report-the-opposite

https://en.wikipedia.org/wiki/Armorial_of_Romania#/media/File:LDAM_(f._025)_

Rei_de_Blaqui.jpg

https://www.heraldry-wiki.com/heraldrywiki/wiki/133rd_Infantry_Regiment,_

French_Army

https://www.heraldry-wiki.com/heraldrywiki/wiki/6th_Combat_Helicopter_

Regiment,_French_Army

https://www.heraldry-wiki.com/heraldrywiki/wiki/73rd_Infantry_Regiment,_

French_Army

https://identitatea.ro/descoperiri-uluitoare-din-romania/matrita-de-bronz-

1024x691

272


ERATĂ

In nr. 43. /2020 al revistei „Univers Strategic”, la pg. 6 și pg.

275-, sectiunea UNIVERS CIVILIZAȚIONAL / CIVILIZATIONAL

UNIVERSE Frumoasele. Civilizația frumoaselor. Marile maestre ale

războaielor arhaice. Marele spațiu al walahelor/wallahic, al civilizației

amazoanelor (ancient great wallacha/wallachia/walhalla)

The beauties. The civilization of beauties. Great maestras of

archaic wars. Ancient great wallach/wallachia/walhalla area,

Marele spatiu al Walahelor/ Spatiul wallahic/ Wallahia/Walhalla

devine: the Great Area of the Wallachian-Women/ the

Wallahs Area/ Wallachia /Wallhalla.

Ele sunt denumiri pe care le-am scris cu majuscule, spre

a evidentia faptul că sunt denumiri speciale, individualizate și

personalizate.

Madalina Antonescu


EMINESCU SI GÂNDIREA POLITICĂ

EMINESCU ȘI GÂNDIREA POLITICĂ

EMINESCU AND POLITICAL

THINKING

Conf. univ. dr. N. Grigorie LĂCRIŢA

„Greşealele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă

milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi

şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” (Eminescu).

Abstract

Gândirea p o l i t i c ă a lui Eminescu a fost exprimată în zeci de articole,

publicate în mai multe ziar și reviste.

Din scrierile cu caracter politic ale lui Eminescu rezultă:

1) exactitate, conştiinciozitate, corectitudine, patriotism și

profesionalism în cercetarea fenomenelor descrise;

2) polemicile sale necruţătoare, riscante (unii susțin că acestea i-ar fi

adus sfârșitul) făcute numai şi numai în slujba interesului naţional;

3) concepţia sa unitară despre economie și despre politică, privite ca

factor esenţial al propăşirii şi al independenţei economice şi politice, concepţie

a cărei actualitate este de netăgăduit;

4) că analizele sale politice sunt fundamentate pe o temeinică și o

profundă cunoașterea vieții economice, sociale și politice din vremea sa.

Cuvinte-cheie: Eminescu; gândirea politică; adevăr; corectitudine;

patriotism; realism;

Abstract

274

Eminescu’s political thinking was expressed in dozens of articles,

published in several newspapers and magazines. From Eminescu’s political



writings it results: 1) accuracy, conscientiousness, correctness, patriotism and

professionalism in the research of the described phenomena; 2) its relentless,

risky controversies (some claim that they would have brought it to an end)

made only in the service of the national interest; 3) its unitary conception of

economics and politics, seen as an essential factor of economic and political

prosperity and independence, a conception whose topicality is undeniable; 4)

that his political analyzes are based on a thorough and deep knowledge of the

economic, social and political life of his time.

Keywords: Eminescu; political thinking; truth; fairness; patriotism;

realism;

Introducere

Mihai Eminescu a fost şi va rămâne peste veacuri atât Poetul Nepereche,

cât și un mare ziarist, cu analize economice și politice permanent de

actuale (de când le-a publicat și până în prezent), din care politicienii și guvernanții

ar avea multe de învățat.

Din numeroasele articole pe teme politice ale lui Mihai Eminescu, am selectat

câteva „esențe” care sunt perfect de actuale și pentru societatea noastră de azi.

Multe ar avea de învățat conducătorii noștri din învățămintele politice

eminesciene.

Bine ar fi, pentru ei și pentru poporul român, dacă le-ar citi, le-ar însuși și lear

aplica în activitatea lor.

Numeroase sunt articolele și cărțile în care se iau citate/texte din Eminescu

și se răstălmăcesc, se explică, se interpretează în mod eronat, atât din incompetență

profesională, cât și în mod voit.

Eu am considerat că textele de mai jos sunt atât de clar exprimate de Eminescu

și pe înțelesul și al omului de rând încât nu mai necesită alte explicații.

Am considerat inutil să mai explic textele de mai jos pe care, citindu-le și

omul simplu, le înțelege corect și pe deplin și despre care spune „da, foarte adevărat,

parcă sunt scrise pentru zilele noastre”.

1. Eminescu despre politică

„Greşealele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de

oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru

zeci de ani înainte, viitorul ei.” (ziarul „Timpul” din 13 februarie 1882).

„Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale.

Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare

egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a


276


puşcărie.” (ziarul „Timpul” din 27 aprilie 1879).

„Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta

pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de

finanţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatârnarea politică a

diferitelor grupuri care-şi dispută puterea statului. Din momentul în care interesul

material de-a ajunge la putere precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta

egală în ţară şi Parlament, nu mai e decât manipulul unor ambiţii personale, al unor

apetituri, pe cât de nesăţioase, pe atât de vrednice de condamnat.” (ziarul „Timpul”

din 19 septembrie 1880).

„Trebuie ca, cu toţii, să ne dăm seama de cauzele ce tulbură societatea, de

elementele ce împiedică redobândirea echilibrului pierdut şi să le combatem cu curaj

şi stăruinţă. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o

armă de război între clase; toate condiţiunile sociale s-au surpat şi s-au amestecat

într-un fel de promiscuitate; spiritul public a luat o direcţiune foarte periculoasă;

tradiţiunile ţării s-au uitat cu totul; o clasă nouă, guvernantă, s-a ridicat, fără tradiţiuni

şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre nu-şi

găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guvernează; drepturile politice

au devenit un instrument de ambiţiune, de îndestulare a intereselor particulare; în

locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opţiuni avem

rivalităţi de ambiţii; toleranţa pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele mai de

jos este morala ce distinge astăzi lumea politică de la noi.” (ziarul „Timpul” din 4

ianuarie 1881).

„Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei

spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi

merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu

sume însemnate. Aceşti dezmoşteniţi, departe de-a-şi câştiga o moştenire proprie pe

Pământ pe singura cale a muncii onorabile, fură moştenirea altora, alterează mersul

natural al societăţii, se substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al

muncii adevărate, sunt o reeditare în formă politică, a hoţilor de codru, instituind

codri guvernamentali şi parlamentari.” (ziarul „Timpul” din 17 august 1882).

„S-au zidit fără îndoială multe palate în Bucureşti, s-a înmulţit numărul acelora

care trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate; ţara munceşte înzecit

pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care

şi-au făcut din politică o profesie lucrativă.”. (Eminescu)

„Favoarea şi interesul electoral singure prezidează la alegerea amploiaţilor

statului”.

„Justiţia, subordonată p o l i t i c e i , a devenit o ficţiune şi nu mai există nici

o garanţie pentru cele mai preţioase interese ale societăţii”.

2. Eminescu despre guvernare

„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei,



risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la

drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernământ. Oricare ar fi guvernul

şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din

viaţa publică; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă

drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna.” (ziarul

„Timpul” din 9 decembrie 1882).

„Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii,

fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât.”

(ziarul „Timpul” din 30 iulie 1881).

„Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice

patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit să stea alături cu aceia pe

care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de ţară şi popor. Dar aceşti oameni noi,

aceşti „patrioţi”, căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza

acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau

repede îndărăt în privire morală şi în privire materială.” (ziarul „Timpul” din 22

martie 1881).

„Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au

sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvărşire – iar clasele

improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe

hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de

măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hîrtie.”

(ziarul „Timpul” din 22 februarie 1879).

„Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe stradă,

ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie.” (ziarul „Timpul”

din 3 mai 1879).

„Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele

cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.” (ziarul

„Timpul” din 18 aprilie 1879).

„Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori,

ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român.” (ziarul „Timpul” din 15 mai

1879).

„Trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul erou, pungaşul mare financiar,

panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii şi

speculanta de sineşi femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în

ce şi, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare

sănătos.” (ziarul „Timpul” din 26 mai 1883).

„Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă

deputaţii, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate

în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează,

din banii judeţelor, burse pentru copiii „patrioţilor” trimişi în străinătate să numere

pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au


278


câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie

sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui „patriot”.

(ziarul „Timpul” din 20-21 aprilie 1881).

„Acela ce cutează a se revolta faţă de această stare de lucruri, acela care

îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că „progresul”

nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă

o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări este denunţat opiniei publice de către

negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar.”

(ziarul „Timpul” din 23 iunie 1879).

„Eşti „patriot” de meserie, postulant, consumi numai, te bucuri de partea cu

soare a vieţii, adăpostit de eterna lesniciune de a îmbăta o naţie, parte incultă, parte

pe jumătate cultă, cu vorbe late şi cu apă rece.” (ziarul „Timpul” din 20 mai 1881).

„Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de

înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea

intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment

patriotic.” (ziarul „Timpul” din 8 august 1880).

„Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi,

cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi

fără tihnă.” (ziarul „Timpul” din 31 august 1878).

„Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura

secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea

măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de

incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.”

(ziarul „Timpul” din 7 aprilie 1879).

„Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă,

întotdeauna, în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică

organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de

instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au

ce reprezenta decât pe persoanele din care sunt compuse.” (ziarul „Timpul” din 27

mai 1879).

„Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urî neadevărul, ignoranţa lustruită,

cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor.” (ziarul „Timpul” din 28 septembrie

1880).

„Sentimentul istoric al naturii intrinseci a statului sau o mână de fier, din

nefericire, lipsesc; aşa încât, departe de-a vedea existenţa statului asigurată prin

cârma puternică şi prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros, mai onest

şi mai inteligent, suntem, din contră, avizaţi de-a aştepta siguranţa acestei existenţe

de la mila sorţii, de la pomana împrejurărilor externe care să postuleze fiinţa statului

român ca pe un fel de necesitate internaţională.” (ziarul „Timpul” din 31 august

1878).

„Istoria îşi are logica ei proprie: nici un neam nu e condamnat de a suporta,



în veci, un regim vitreg, corupt şi mincinos. Ne temem că aproape e ziua în

care simţul conservării fizice, revoltat de maltratările administrative şi fiscale

şi de exploatarea excesivă din partea străinilor, va preface poporul nostru într-o

unealtă lesne de mânuit în contra chiar a existenţei statului.” (ziarul „Timpul” din 5

decembrie 1882).

„Ţăranul trebuie să muncească o vară pentru a plăti un obiect de lux cumpărat

din străinătate. O naţiune care produce grâu poate trăi foarte bine, dar niciodată nu

va putea să-şi îngăduie luxul naţiunilor industriale înaintate. Şi ce e într-adevăr o

naţiune agricolă pe lângă una industrială? Mocanul nu a deprins meşteşugul şi de

acea câştigă într-un an„ cât câştigă meşterul din străinătate într-o zi”. (Eminescu).

„[...]un mic sâmbure greşit în organizarea societăţii, în viaţa economică

creşte și îngroapă o naţiune”. (Eminescu)

Guvernul a creat „Industria palavrelor și prăvăliile de minciuni”. (Eminescu,

Timpul, VI, nr. 184, 24-25 august 1881, pg. 1).

„Arta de a guverna în România este sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de

a-l cloroformiza cu utopii demagogice.”. (Mihai Eminescu)

„Viciul organic al lipsei unei administraţii instruite, echitabile şi

binevoitoare, a creat starea actuală de lucruri şi a fost izvorul abuzurilor”.

„[...]cu cât se-nmulţeşte clasa celor ce consumă numai fără a produce cu

atât clasa celor ce produc se va da mai tare înapoi, se va hrăni mai rău, va fi supusă la

boale mai numeroase, se va stinge chiar.[...] când organizarea socială favorizează înmulţirea

claselor neproductive, ea favorizează apăsarea și nimicirea celor productive”.

(Eminescu, în „Curierul de Iaşi”, X, nr. 93, 28 august , 1877, pg. 3.).

„Funcţiunile publice sunt adesea în mâinile unor oameni stricaţi”.

3. Eminescu despre străinii superpuşi

Eminescu are mai multe texte, față de cele prezentate mai jos, despre „străinii

superpuşi ai nației române”, care în prezent sunt tot mai mult pe calea de a ajunge

„străinii superpuşi ai națiunilor unite”, texte, foarte riscante (și atunci, ca și acum),

despre care unii susțin că acestea i-ar fi adus sfârșitul.

Este ușor de înțeles cauzele pe care le-am avut în vedere pentru ca în acest

articol să nu introduc și textele respective.

Există riscul ca, dacă am face caz de respectivele texte, „străinii superpuşi

ai națiunilor unite”, deranjați de acestea, ar putea interveni până la a-l scoate pe

Eminescu din cărți, a-i dărâma statuile, a-i compromite pe toți care l-ar promova pe

Eminescu, a trece poporul român pe „lista neagră” … !!! ???

Dar nu mai este nevoie să-i nominalizăm pe „străinii superpuşi ai nației

române”, la care Eminescu face referire, care au ajuns ca acum să fie „străinii

superpuşi ai națiunilor unite”, deoarece tot poporul îi cunoaște și le simte zi de zi


280


„binefacerile”.

„Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi

joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă

ori naţionalitate hotărâtă, au pus totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele

sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o

oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră

dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei

serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite.” (ziarul „Timpul” din 14 noiembrie

1880).

„Străini superpuşi fără nici un cuvânt naţiei româneşti, o exploatează cu

neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor.” (ziarul „Timpul” din 9 august

1881).

„Nu e vorba doar de reacţiune prin răsturnare, ci prin înlăturarea elementelor

bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate.”

(ziarul „Timpul” din 19 septembrie 1879).

„Peste noapte şi prin surprindere, am admis legiuiri străine, legi străine în

toată puterea cuvântului care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor

naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului...” (ziarul „Timpul” din 13

decembrie 1887).

„Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români puţin

îmi pasă !” (ziarul „Timpul” din 23 mai 1882).

„Rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci străinii

românizaţi – de ieri – alaltăieri”, iar autoapărarea împotriva lor e „disproporţionat

de grea, de vreme ce aceşti oameni au sprijin pe străini, pârghiile care-i ridică sunt

aşezate în afară, pe când înlăuntrul n-avem decât poporul nostru propriu, scăzând

numeric şi fără o conştiinţă limpede de ceea ce trebuie să facă.” (ziarul „Timpul” din

1 aprilie 1881 şi 29 iulie 1881).

Vom „avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie

străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe

picior în aparenţă legal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare,

nobil sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul

faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care

va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă.” (ziarul „Timpul” din 20

februarie 1879).

„La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii

şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării,

organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic.” (ziarul „Timpul” din 18

iunie 1881).

„Nu contestăm, de asemenea, că averile s-au înmulţit în România, numai

că nu în mâinile românilor; nu contestăm că există multe palate şi zidiri mari în

oraşele noastre - numai că nu ale indigenilor.” (ziarul „Timpul” din 25 septembrie


1882).

„Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă,

superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe

adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo

leagă cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie trebuie să fii înrudit cu ei.” (ziarul

„Timpul” din 30 iulie 1881).

„Acest spectacol al exclusivei stăpâniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate

asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric

ar trebui să-i puie capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui.” (ziarul „Timpul”

din 9 august 1881).

„Nu oprim pe nimenea nici de a fi, nici de a se simţi român. Ceea ce

contestăm, însă, e posibilitatea multora dintre aceştia de a deveni români,

deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Până ce însă vor fi cum sunt: până ce

vor avea instincte de pungăşie şi cocoterie nu merită a determina viaţa publică

a unui popor istoric. Să se moralizeze mai întâi, să-nveţe carte, să-nveţe a iubi

adevărul pentru el însuşi şi munca pentru ea însăşi, să devie sinceri, oneşti, cum e

neamul românesc, să piarză tertipurile, viclenia şi istericalele fanariote, şi-atunci

vor putea fi români adevăraţi. Pân-atunci ne e scârbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat

numele etnic al rasei noastre, a unei rase oneste şi iubitoare de adevăr, care-a putut

fi amăgită, un moment, de asemenea panglicari, căci şi omul cel mai cuminte poate

fi amăgit odată.” (ziarul „Timpul” din 17-18 august 1881).

Multe ar avea de învățat conducătorii noștri din învățămintele p o l i t i c e

eminesciene.

Bine ar fi, pentru ei și pentru poporul român, dacă le-ar citi, le-ar însuși și le-ar

aplica în activitatea lor.

8, 3).

„Cine are minte, să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă”. (Biblia, Luca

Amin!!!



NOTE DE LECTURĂ

Ștefan Odobleja

PSIHOLOGIA CONSONANTISTĂ

ȘI CIBERNETICA

CONSONANTIST PSYCHOLOGY

AND CYBERNETICS

282

PREFAŢĂ

Lucrarea dr. Şt. Odobleja se adaugă ca o piesă de valoare deosebită

la „dosarul” genezei şi dezvoltării celei mai influente dintre științele

secolului al XX-lea - Cibernetica. 1

În genere, s-a răspândit şi s-a încetăţenit părerea, în esenţă eronată, mai

întâi, că această grandioasă ştiinţă a fost rodul minţii unei singure persoane

şi, apoi, că persoana care a elaborat-o a fost matematicianul american N.

Wiener. Eroarea a fost favorizată în bună parte de faptul că lui N. Wiener i

se datorează publicarea, în 1948, a primei lucrări cu titlul Ciber netica 2 , în care

sunt prezentate, într-o manieră sistematică şi riguroasă, atât ideile de bază, cât

şi metodologia noii ştiinţe. Dar, eroarea totuşi nu s-ar fi comis, dacă se acorda

semnificaţia cuvenită remarcilor şi rezervelor făcute de către Wiener însuşi în

prefaţa cărţii menţionate. Dintre multele pe care le întâlnim acolo, două remarci

sunt deosebit de revelatorii în acest sens. În primul rând, apreciind gradul de

noutate şi originalitate a idei lor expuse, Wiener subliniază că multe din ele erau

deja elabo rate sau „pluteau in aer”, ceea ce înseamnă, deci, că paternita tea

multora din ele nu poate fi atribuită autorului Ciberneticii din 1948, geneza

lor trebuind căutată în evoluţia istorică ante rioară a procesului cunoaşterii

ştiinţifice. Şi, într-adevăr, cercetările ulterioare, inclusiv cele actuale, tind spre

concluzia că, deşi este considerată o ştiinţă nouă, cibernetica are o istorie

foarte îndelungată, unele premise ale ei fiind formulate încă din antichitate,

1

Ștefan Odobleja, Psihologia consonantistă și Cibernetica, Scrisul Românesc, Craiova, 1978

2

N. Wiener, Cibernetica, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1966.


NOTE DE LECTURĂ

de către filozoful grec Platon, care foloseşte chiar termenul de Kibernitis, pentru

a desemna arta de a conduce.

În al doilea rând, referindu-se la împrejurările care au dus la elaborarea

şi închegarea ştiinţei ciberneticii, aşa cum a fost expusă de el în cartea din 1948,

Wiener, de asemenea, menţio nează că autorul real nu este individual, ci colectiv

- grupul format din reprezentanţi de frunte ai celor mai diverse domenii teoretice

şi aplicative (matematicieni, medici, neurofiziologi, psihologi, biologi, ingineri,

economişti, sociologi) reunit sub egida aceluiași obiectiv: găsirea unui radical

comun diferitelor tipuri de sisteme reale — organisme animale, indivizi umani,

maşini, societate — şi a unei metodologii unitare de abordare a lor.

Cât îl priveşte pe Wiener, el singur recunoaşte că, în cartea considerată drept

actul oficial de naştere al ciberneticii, el nu a făcut decât să sistematizeze şi să

obiectiveze rezultatele acelui efort de gândire şi creaţie colectivă.

Lucrarea pe care dr. Şt. Odobleja o oferă cititorului vine să proiecteze

o lumină nouă asupra acestui complex proces de constituire a Ciberneticii

şi asupra semnificaţiei teoretice şi explicative pe care o are ea (cibernetica)

in zilele noastre. Titlul ca atare poate cumva să contrarieze pe cititorul mai

puţin avizat, care se poate întreba ce funcţie semantică îndeplineşte adjectivul

„consonantistă” şi de ce autorul nu şi-a intitulat lucrarea simplu „Psihologia şi

cibernetica”, fără acest adjectiv ?

La o asemenea posibilă întrebare sau nedumerire vom răspunde ca titlul

este adecvat, el nu ascunde nici o intenţie misti ficatoare şi concordă întocmai cu

obiectivul pe care autorul şi l-a propus.

Bazat pe o amplă şi riguroasă documentare ştiinţifică, dr. Şt.

Odobleja reuşeşte să reconstituie, aproape verigă cu ve rigă, îndelungatul şi

sinuosul proces de apariţie şi dezvoltare a ideilor, principiilor si metodelor

ciberneticii, aducând, tot odată, completuri şi corecţii esenţiale tabloului creionat

de către alţi autori şi chiar de către N. Wiener.

O primă contribuţie valoroasă a autorului prezentei lucrări rezidă în

analiza temeinic argumentată a naturii şi sferei ciber neticii. Trecând în revistă

multitudinea definiţiilor existente la ora actuală, dr. Şt. Odobleja le apreciază

ca fiind unilaterale, incomplete, unele dintre ele reţinând chiar aspecte minore,

ne semnificative. Explicaţia existenţei unui asemenea larg evantai de definiţii

trebuie căutată, după părerea autorului, în înţelegerea trunchiată sau eronată,

pe de o parte, a raportului dintre cibernetica teoretică (generală) şi cea aplicată

(particulară), iar pe de altă parte — a raportului dintre cibernetică şi ştiinţele

particulare „tradiţionale”.

În opinia sa, la care subscriem în întregime, în definirea ci berneticii trebuie

pornit de la relevarea, într-o formă specifică şi neechivocă, a fenomenului

central de investigaţie, în jurul căruia s-a cristalizat atât aparatul său conceptual,

cât şi cel me todologic. Ori, la o analiză atentă, nu putem să nu constatăm că


284

NOTE DE LECTURĂ

central este procesul reglării sau conducerii, mediat prin cone xiunea inversă

(controlul şi comunicarea). În structura sa logică, de principiu, acest proces se

realizează curent în tipuri de sis teme, diferite din punct de vedere substanţialcalitativ:

organisme (de la cel mai simplu animal până la om), maşini, so cietate.

În definirea ciberneticii generale, subliniază Şt. Odobleja, accentul

principal trebuie pus pe aspectele logice, formal-abstracte, desubstanțializate

ale procesului de comandă şi control, care să reprezinte cadrul de referinţă

metodologic pentru abor darea lui în contexte reale, concrete, în cadrul ciberneticii

aplicate, care se concretizează într-o mare diversitate de variante, începând

cu cea tehnică şi terminând, să spunem, cu cea socială, definirea procesului de

comandă şi control se întregeşte cu in cluderea unor coordonate specifice, de ordin

substanţial-calitativ.

Acestea vin să scoată în evidenţă ireductibilitatea deosebi rilor de

organizare şi comportamentale dintre diferitele tipuri de sisteme şi să oblige la

găsirea şi aplicarea, în cadrul fiecărui domeniu, a unor metode şi procedee specifice

de investigare-interpretare, nelimitându-ne doar la cele generale. Rezultă, în

final, concluzia de o importantă metodologică deosebită, şi anume aceea

că cibernetica teoretică, generală, nu poate fi nici cum dizolvată în cea aplicată

şi că nici una din ramurile parti culare (aplicate), existente la ora actuală, nu

poate fi substituită tuturor celorlalte sau identificată cu cibernetica generală. O

asemenea „punere la punct” a lucrurilor nu este câtuși de puţin superfluă, lipsită

de obiect, întrucât, astăzi, asistăm realmente la manifestarea unor tendinţe de

unilateralizare, de reducţie şi absolutizare. Cauza, probabil, constă şi în aceea

că, cel puţin în ultimul deceniu, au luat o amploare mare cercetările ciber netice

în domenii particulare, unde s-au obţinut și rezultate practice considerabile,

şi a scăzut interesul pentru cercetările fundamentale generale. Nu există ca atare

calificarea de cibernetician generalist, ci se menţin specializările pe domenii

limi tate, având de-a face cu ingineri în tehnica de calcul, cu matematicieniprogramatori,

cu informaticieni, cu analişti de sisteme, cu medici, cu biologi, cu

psihologi etc., care aplică procedeele analizei cibernetice din perspective diferite

şi cu finalitate dife rită. Aşa stând lucrurile, este demnă de reţinut ideea pe care o

dezvoltă autorul acestei cărţi potrivit căreia progresul ulterior al ciberne ticii va

depinde foarte mult de modul in care se va reuşi să se coreleze planul cercetărilor

aplicative, concrete cu cel al cercetărilor teoretice, generalizatoare.

Părăsirea acestui al doilea plan s-ar răsfrânge negativ asupra statutului,

pe care gândirea cibernetică şi l-a dobândit în cadrul gândirii ştiinţifice

contemporane.

O a doua valoroasă contribuţie pe care Şt. Odobleja o aduce în această

lucrare a sa constă în demonstrarea caracterului mulţi- şi interdisciplinar al

ciberneticii şi a funcţiei sale integrative, sintetizatoare, în raport cu celelalte

ştiinţe. Apelând la o gamă largă de argumente de ordin istoric, logic şi faptic,


NOTE DE LECTURĂ

au torul respinge rând pe rând tendinţele de a identifica cibernetica fie cu

matematica (teoria matematică a informaţiei şi a programării), fie cu teoria

şi tehnica ordinatoarelor electronice, fie cu logica booleană, fie cu o altă

disciplină particulară. Pe bună dreptate, se remarcă în lucrare că, în aprecierea

structurii unei ştiinţe, trebuie să luăm în seamă, în primul rând, componenta ei

conceptuală, de conţinut şi numai după aceea latura formală, de limbaj. Ori,

dacă vom proceda astfel, va rezulta foarte clar că ideile fundamentale ale

ciberneticii nu puteau izvorî nici din matematică, luată în sine, nici din logica

booleană, nici în exclusivitate din tehnică. Mai mult decât atât, ele pot fi ca atare

expuse şi fără suport matematic sau logico-formal, în limbajul natural obişnuit.

Având un obiect de cercetare bine definit – procesul de comandă şi control

in diverse tipuri de sisteme –, cibernetica nu se poate, într-adevăr, constitui

numai pe temeiul unei singure ştiinţe, ci numai prin corelarea şi integrarea

într-un ansamblu unitar a ideilor şi principiilor referitoare la comandă-control,

furnizate de mai multe ştiinţe particulare. Ea trebuie, deci, privită ca ştiinţă

interdisciplinară, de sinteză.

Fireşte, însă, se poate discuta ce şi cât a furnizat o disciplină particulară

sau alta pentru constituirea scheletului conceptual al ciberneticii. Şi aici

observăm că, până la ora actuală, opi niile gravitează, în majoritatea lor, în

jurul afirmării primor dialităţii valorice fie a matematicii (în speţă, a teoriei

matematice a informaţiei), fie a tehnicii (în speţă a tehnicii comunicaţiilor şi

mecanismelor automate de calcul).

In lucrarea sa, dr. Şt. Odobleja ne oferă o cu totul altă ierarhizare valorică

a surselor ciberneticii. Raţionamentul pe care se întemeiază ierarhizarea sa ni

se pare fără cusur. Dacă admitem că obiectul principal de studiu al ciberneticii

este „controlul şi comunicarea” (conducerea pe bază de conexiune inversă) –

raţionează autorul –, atunci trebuie să admitem şi faptul că datele şi ideile

cele mai semnificative, dacă nu în totalitate, validate, cel puţin într-o formă

problematizată şi ipotetică, nu puteau fi extrase decât dintr-un domeniu în

care procesul ca atare al „controlului şi comunicării” se realizează la nivelul

calitativ cel mai înalt.

Ori, un astfel de domeniu îl reprezintă psihologia şi neuro-fiziologia

„superioară” (fiziologia creierului uman). De altfel, dacă ne-am referi fie şi numai

la relatările lui N. Wiener despre mersul căutărilor răspunsului la problemele pe

care le implică sarcina perfecţionării mecanismelor tehnice de reglare, ne apare

foarte clară condiţionarea lor de luarea în seamă a cunoştinţelor psihologice

şi neurofiziologice despre comportamentul uman.

Conştientizând aceasta, Wiener însuşi s-a consacrat cu perse verenţă, timp

de mai mulţi ani, studiului temeinic atât al psiho logiei, cât şi al neurofiziologiei.

El a salutat cu entuziasm cererea tehnicienilor şi inginerilor, sensibilizaţi şi ei


286

NOTE DE LECTURĂ

la problemele de psihologie, de a se include în grupul interdisciplinar de lucru

şi psihologi. „Necesitatea includerii unor psihologi – menţionează Wiener – era

evidentă de la început. Cel ce studiază sistemul nervos nu poate omite gândirea,

iar cel ce studiază gândirea nu poate uita sistemul nervos”. Studiul psihologiei

i-a permis lui N. Wiener şi grupului său să releve cu deosebită pregnanţă nu

numai funcţia reglatoare a conexiunii inverse (feedback-ului), dar și schema

logică a autoreglării, care a putut fi apoi formalizată şi generalizată, devenind

unul din pilonii de rezistenţă ai edificiului ciberneticii teoretice.

Printre alte implicaţii negative ale procesului de comparti mentare rigidă a

sferelor cunoaşterii ştiinţifice a fost şi perpetuarea, total nejustificată din punct

de vedere metodologic a unei atitudini refractare şi de desconsiderare faţă de

psihologie din partea reprezentanţilor aşa-ziselor ştiinţe exacte. Dar, cumva istoria

s-a răzbunat, pentru că, dacă în proiectarea şi realizarea mecanismelor care

reproduc funcţiile simple, eminamente executiv-motorii ale omului, tehnicienii,

inginerii şi matematicienii s-au descurcat fără psihologie, în realizarea unor

maşini care să modeleze şi să reproducă structurile operatorii ale intelectului şi

ale comportamentului voluntar, luarea în considerare a psiholo giei s-a impus cu

forţa unei necesităţi obiective.

Şi astăzi această necesitate este unanim înţeleasă în toate ma rile centre de

cercetare din lume în domeniul ordinatoarelor şi programelor pentru inteligenţa

artificială, colaborarea dintre in giner, matematician (programator) şi psiholog

devenind o for mulă stabilă de lucru.

Este adevărat, însă, că evoluţia psihologiei ca ştiinţă a avut un caracter

sinuos şi contradictoriu. Lipsa de unitate teoretică şi experimentală,

concretizată într-o perpetuă înfruntare între diferite curente şi orientări,

pendularea permanentă între o extremă şi alta – între idealism şi materialism

vulgar, între indeterminism şi cauzalitate univocă, rigidă etc. – nu puteau să

nu stârnească şi să nu întreţină, în afară, o atitudine de neîncredere faţă de

cercetarea psihologică în general.

În acest context, cu atât mai mare ne apare meritul compa triotului nostru

Şt. Odobleja de a fi sesizat valoarea metodolo gică a principiilor și modelelor

psihologice şi de a fi elaborat o concepţie unificatoare asupra organizării formelor

comportamen tale din natura fizica şi din lumea vie, inclusiv din sfera umanului.

Și asta se întâmpla în 1978. (NR).

Cristalizate pe baza analizei comparative a unui evantai larg de domenii

ale cunoaşterii ştiinţifice – fizica, mecanica, medicina, biologia, neurofiziologia,

psihologia –, această concepţie originală este expusă de autor în mod sistematic

în lucrarea sa Psihologia consonantistă, apărută în limba franceză în 1938, în

2 volume, în prestigioasa editură pariziană Maloine.

Deşi titlul sugerează că ar putea fi vorba de o concepţie psihologică

particulară, alături de toate celelalte cunoscute, şi ca, deci, ar trata în exclusivitate


NOTE DE LECTURĂ

problematica tradiţională a psihologiei, în realitate, aceasta este o lucrare de

metodologie ge nerală a cunoaşterii ştiinţifice, cu deschidere aplicativă în toate

domeniile, inclusiv în cel al tehnicii.

Prin alegerea unui asemenea titlu, autorul a ţinut, probabil, să sublinieze

că atât punctul de plecare, cât şi cadrul per manent de referinţă în elaborarea

noii teorii le-a constituit psihologia. Dat fiind însă statutul scăzut de atunci

al psihologiei, din punct de vedere al destinului, ulterior al teoriei elaborate,

alegerea titlului respectiv nu s-a dovedit prea fericită.

Poate şi aceasta să fi fost una din cauzele care au împiedicat ca

Psihologia consonantistă, să nu fi ocupat, pană în prezent, locul ce i se cuvine

de drept în istoria ciberneticii.

Căci, lăsând la o parte unele aspecte de detaliu și orientându-ne atenţia

asupra conţinutului conceptual propriu-zis, iar nu asupra „învelişului”

terminologic exterior, găsim în această operă o exprimare de o impresionantă

completitudine şi pătrun dere a principiilor și ideilor fundamentale care sunt astăzi

reu nite sub nomenclatorul ciberneticii.

Astfel, însuşi adjectivul „consonantistă” desemnează, în esență, un

principiu general de organizare, tendinţa specifică a diferitelor tipuri de sisteme

către o stare de echilibru, în ra porturile lor cu mediul ambiant.

Consonanţa, aşa cum a înţeles-o Şt. Odobleja, este o interacțiune cu

caracter regulator, pe de o parte, între diferitele subansamble în interiorul unuia

şi aceluiaşi sistem, iar pe de altă parte, între sistem – luat ca tot – și mediul

ambiant, în acest context, este pur cibernetică (în accepţiunea contempo rană

a termenului) sublinierea autorului Psihologiei consonantiste că atât menţinerea

unei stări de echilibru optim, cât şi adaptarea presupun ca sistemul să realizeze

un model (o imagine) intern adecuat al mediului sau extern. Aceasta implică în

mod logic procesul comunicării, schimbul energetico-informaţional dintre sistem şi

mediu.

În interpretarea sistemelor, psihologia consonantistă res pinge tratările

unilaterial-absolutizante, aşa-numitele modele de „tip robot”, şi formulează

pentru prima dată schema logică a modelului de tip interacţional, care este

central în ciberne tică. Astfel, comportamentul sistemului este analizat prin corelarea

celor două verigi principale – veriga de intrare și veriga ele ieşire. (Şi este

necesar să subliniem aici că Şt, Odobleja foloseşte efectiv termenii de „intrare și

ieşire” pe care, pe nedrept, îi atribuim ciberncticienilor de aiurea).

„Intrarea” exprimă dependenţa necesară a sistemului considerat de mediul

extern, care poate fi o dependenţă ori numai energetico-informaţională, cum este

cazul sistemelor tehnice artificiale, ori şi energetico-informațională şi substanţială,

cum este cazul sistemelor biologice.

„Ieşirea” exprimă latura de autodelimitare a sistemului în raport cu mediul

şi afirmarea unei finalităţi proprii a siste mului.


Între cele două verigi, Şt, Odobleja postulează o relaţie de tip circular,

o legătură directă — de la „intrare” la „ieşire” și una inversă, de la „ieşire”

la „intrare” 3 . Autorul a dat acestei relaţii denumirea de legea reversibilităţii.

„Reversibilitatea este un cerc vicios (aici „cerc vicios” nu se ia în accepţiunea

logicii clasice, ci de retroacţiune, n.n.) intre cauză şi efectul ci. Ea este o

asociaţie, între două stări care se determină alternativ una pe cealaltă” 4 .

Nu este oare aceasta tocmai schema logică a procesului co menzii şi

comunicării, al autoreglării ?

În Psihologia consonantistă găsim, de asemenea, amplu ana lizat şi

conceptul opus celui al organizării (consonanţei), şi anume conceptul de

dezorganizare, desemnat prin denumirea de disonaanță 5 . Acţiunea principiului

disonanţei generează, într-o stare iniţială de stabilitate, de omogenitate, de

ordine-diferen-ţicri, oscilaţii, variaţii, în raport cu sistemul dat, sensul acestor

transformări poate ţi destructiv (ceea ce astăzi se traduce prin termenul de

efecte entropice) sau constructiv (ceea ce cores punde termenului contemporan

de efect antientropic sau ne-gentropic).

În interpretarea realităţii, Şt. Odobleja depăşeşte modelul atomar al

fizicii clasice — încă dominant in ştiinţa vremii — şi se situează pe poziţiile

unei gândiri de tip sistemic. Admi-ţind utilitatea metodologică a reducţiei

şi analizei, el afirmă însă în mod explicit necesitatea subordonării lor sintezei

generaliza toare, care să releve obiectul studiat ca ansamblu organizat, ca sistem 6 .

Avem temeiul real să afirmăm că autorul Psihologiei consonantiste s-a

ridicat la acest punct, până la nivelul înţelegerii dialectice a raportului parteîntreg.

El nu a mers pe rezolvarea şi absolutizarea unei laturi, ci a ţintit

surprinderea ansamblului, n-a ignorat, ci a urmărit să stabilească locul real

al fiecărei componente în cadrul sistemului; dar nici n-a hipostaziat sis temul

într-o entitate sui generis, aspaţială şi atemporală, lip sită de o diferenţiere

structurală internă. Orice sistem este con siderat in limitele unor coordonate

spaţio-temporale concrete si pentru cercetarea lui la un grad mai înalt de

generalitate autorul propune metoda analizei funcţionale, reclamând corela rea

indicatorilor de stare cu cei de dinamică.

Alături de principiul consonanței, el discută și de legea reversibilităţii. În

Psihologia consonantistă găsim un mănunchi de alte legi întregitoare care, de

asemenea, figurează şi în struc tura actuală a ciberneticii. Se cuvin amintite în

acest sens: legea echilibrului (este vorba de un echilibru dinamic, oscilatoriu,

iar nu de unul static), legea echivalenței, legea compensației (recunoscută azi ca

o determinare esenţială a dinamicii organizării sistemice), legea reacţiei, legea

ciclităţii (de asemenea, esenţială în înţelegerea traiectoriei comportamentale

3

Șt. Odobleja, Psichologie consonantiste, Maloine, Paris, 1938, vol. I, pp. 144, 148

4

Ibidem, p. 420.

5

Ibidem, p. 199.

6

Şt. Odobleja, op. cit., vol. I, p. 278.

288

NOTE DE LECTURĂ


a oricărui tip de sistem), legea transformării (înţeleasă azi ca succesiune a

trecerilor sistemului de la o stare la alta sub acţiunea influenţelor externe

energetico-informaţionale), legile finalității (ca o expresie a tendinţei interne

a sistemului de a fi ajunge la un echilibru optim 7 .

După cum se ştie, unul din principiile operaţionale fundamentale ale

ciberneticii este principiul analizei binare. În esenţă, acest principiu se

bazează pe o anumită abstractizare şi convenţie logică. Se porneşte astfel de

la consideraţia, că, deşi un sistem complex posedă, la un moment dat, un

număr mare de stări, esenţiale pentru descrierea lui sunt două: cea de

activitate (când se pun în evidenţă anumite răspunsuri, nemijlocit observabile

şi înregistrabile) şi cea de inactivitate (când avem de-a face cu absenţa

răspunsurilor). Admiterea acestei convenţii permite, apoi, folosirea unui aparat

mai. riguros de analiză a comportamentului sistemului, anume aparatul logicii

booleene. Oricare variabilă - de intrare sau de ieşire -va lua la un moment

dat de timp (ti) doar una din cele două va lon posibile (l sau O, ce echivalează

cu : „există” — „nu există”, „acţionează” „nu acţionează”, „răspunde”, „nu

răspunde” etc.).

Într-o formă foarte asemănătoare celei actuale, acest principiu al

binarităţii („tot sau nimic”) a fost expus deja în 1938 în Psihologia consonanistă

a lui Şt. Odobleja. Iată ce se poate citi la pag, 261 din vol. I.: „Aşa cum cuţitul,

în cursul unei singure operaţii de tăiere, nu poate tăia pâinea decât în două

bucăţi, tot astfel gândirea noastră nu poate diviza o noţiune decât în două părţi

sau varietăţi, de fiecare dată”. Analiza binară apare, deci, ca un mod specific

de funcţionare a gândirii umane, care tre buie să-şi găsească aplicabilitatea

şi în abordarea realităţii.

Şi, deşi nu apelează la logica booleană, autorul Psihologiei consonantiste

realizează o remarcabilă aplicaţie a acestui principiu în interpretarea atât a

sistemelor fizice, cât şi a celor biologice şi biopsihologice 8 .

Se spune că cibernetica este rodul aplicării sistematice a metodei

analogiei, care a permis dezvăluirea asemănărilor de principiu, după schema

de desfăşurare a procesului controlului şi comunicării, dintre cele mai diferite

tipuri de sisteme reale, în calitatea ei de concepţie generalizatoare, unificatoare,

psihologia consonantistă are la bază aceeaşi metodă. Autorul ci a operat serioase

breşe in zidurile despărţitoare pe care gândirea tra diţională atomardescriptivistă

le ridicase între diversele cate gorii de fenomene, trasând punţi de legătură între

psihologie şi fizică, între psihologie şi biologie, între biopsihologie şi maşini, între

ştiinţele biopsihologicc — în ansamblul lor — şi ştiinţele tehnice.

Toate acestea încetează a mai forma o juxtapunere de com partimente

(celule) închise în sine, integrîndu-se într-un sis tem puternic saturat în

7

Şt. Odobleja, op. cit., vol. I, pp. 406, 410, 417, 427, 435.

8

Ibidem, pp. 7G, 122, 163, 25C, 260, 390, 418.

NOTE DE LECTURĂ


legături şi dependenţe interne.

Deosebit de revelatoare şi actuală este, de pildă, relaţia din tre psihologie

şi celelalte ştiinţe. Psihologia, notează Şt. Odobleja, nu este o deducţie nici

a filozofiei, nici a fizicii, nici a unei oarecare alte ştiinţe, „...toate ştiinţele

trebuie să colaboreze la elaborarea psihologiei care, la rândul său, prin adevărurile

indiscutabile ale componentei sale induse, va proiecta luminile sale asupra

ansamblului tuturor celorlalte ştiinţe şi asupra fie căreia, în parte, între psihologie

şi celelalte ştiinţe se efectuează împrumuturi reciproce, acţiuni şi reacţii reciproce

; rând pe rând psihologia dă şi primeşte ; rând pe rând ea este tributară sau

plăteşte tributul său; rând pe rând ea este centru sau o anexă”. 9

Prin logica ei, Psihologia consonantistă ni se prezintă ca o ştiinţă de

tip releu, întocmai cum este cibernetica teoretică. Având la bază corelarea

celor mai importante dintre ştiinţele particulare ale deceniului al patrulea al

secolului nostru, ea devine ulterior un mecanism de mediere a comunicării şi

contactelor reciproce dintre ele, întocmai ca cibernetica.

Lui Şt. Odobleja îi revine meritul de a fi abordat în spirit nou, moderncibernctic,

şi problema structurilor operaţionale ale gândirii umane, delimitând

structurile algoritmice, rutinare, reprodnctive, şi pe cele euristice, exploraţi vp,

creatoare, în volumul II al Psihologiei consonantiste, găsim cea mai amplă şi

substanţială tratare, din perioada respectivă, a strategiilor euristice, majoritatea

ideilor şi interpretărilor enunţate păstrându-şi vala bilitatea şi astăzi.

Autorul a aplicat apoi sistemul principiilor şi conceptelor ge nerale la analiza

unor domenii particulare — medicină, fizică, lo gică, epistemologie, biologie,

morală, tehnică ş.a., prefigurând astfel ramurile explicative ale ciberneticii. În

domeniul tehnicii se introduce un nou tip de analogie: între om şi „maşina

psihică”, care modelează structurile intelectuale, (cf. Psichologie consonantiste,

vol. II).

Comparând cele două lucrări Psihologia consonantistă a compatriotului

nostru Şt. Odobleja şi Cibernetica lui N. Wiener, de la nivelul stadiului actual de

dezvoltare a cunoaşterii ştiințifice, constatăm că prima ne furnizează un volum

mai mare de date şi idei despre ,,procesul controlului şi comunicării” (al reglării

prin retroacţiune), decât cea de a doua, deşi este intitulată cibernetică.

Socotim, de aceea, întemeiată afirmaţia pe care Şt. Odobleja o formulează

în cartea de faţă că prima variantă elaborată a concepţiei cibernetice a apărut

în 1938 şi că ea este ilustrată de Psihologia consonantistă. Ceea ce-i lipseşte

Psihologiei consonantiste pentru a o putea declara o cibernetică completă este

conceptul de informaţie. Şi aici, nu împărtăşim opinia autorului că acesta ar

fi un concept „mistic”, „idealist” care nu ar semăna decât confuzie şi nu ar

aduce nimic nou faţă de conceptele cla sice de substanţă şi energie. Dimpotrivă,

introducerea lui a dat un nou impuls şi o nouă dimensiune interpretării

9

Şt. Odobleja, op. cit., p. 37.

290

NOTE DE LECTURĂ


NOTE DE LECTURĂ

universului.

De asemenea, noi credem că, pentru exprimarea esenţei noului mod

de abordare a realităţii prin prisma controlului şi co municării, termenul de

cibernetică – propus de Wiener şi intrat azi în limbajul nostru cotidian –

este confuz, mistificator, in inteligibil şi că mai decât este cel de psihologie

consonantistă, propus de D-sa. Dimpotrivă, trebuie să recunoaştem, că primul

este mai adecvat decât al doilea, întrucât el nu a fost rutinat din punct de vedere

semantic prin asociere cu un referent (semnificat) anumit, aşa cum este cazul

termenului de psihologie.

Împărtăşim şi noi nedumeririle şi insatisfacţia dr. Şt. Odobleja că a sa

Psihologie consonantistă din 1938, în ciuda faptului că s-a bucurat de o largă

difuzare pe plan internaţional, nu se găseşte ca atare menţionată nici în

lucrarea lui Weiner din 1948, nici în alte lucrări ulterioare privind fundamentele

ciberneticii.

Istoria ştiinţei ne oferă destule exemple când aceeaşi descoperire a fost

făcută de două sau mai multe persoane indepen dent una de cealaltă şi chiar la

intervale de timp diferite. Ori, în asemenea situaţii, problema principală care

se ridică este aceea a stabilirii priorităţii sau paternităţii ideilor. În cazul

nostru, importantă trebuie să fie tot această problemă: cât îi aparţine meritul

priorităţii în elaborarea într-o formă mai sis tematică, a unei teorii generale a

procesului reglării prin conexiune inversă (controlului şi comunicării) ?.

Atât din scurta noastră prezentare, cât şi din parcurgerea cărţii de faţă

se desprinde cu destulă pregnanţă concluzia că Psihologia consonantistă a lui

Şt. Odobleja, apărută în 1938, poate fi considerată o lucrare de fundamentare

a ciberneticii ge nerale. De aceea, în analiza apariţiei evoluţiei istorice a ciberneticii

teoretice, această lucrare trebuie să fie luată în seamă înaintea cărţii lui

Wiener din 1948.

Şi, poate că argumentul cel mai convingător în sprijinul acestei afirmaţii

l-ar constitui însă şi editarea în Limba română, fie si într-o formă prescurtată,

a originalului Psihologiei consonantiste din 1938.

MIHAI GOLU


UNIVERS STRATEGIC

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

STUDII STRATEGICE INTERDISCIPLINARE ȘI DE SECURITATE

Către colaboratori și cititori

To contributors and readers

Revista „Univers Strategic” – revistă trimestrială universitară română de studii strategice

interdisciplinare și de securitate a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” – se doreşte a fi o

publicaţie a tuturor celor interesați de problematica strategică a interdisciplinarității și securității.

Paginile sale sunt onorate să găzduiască studii, articole, eseuri şi alte produse ale cercetării științifice

elaborate de cercetători științifici, de profesori, masteranzi şi studenţi ai Universităţii Creştine „Dimitrie

Cantemir”, de personalităţi din mediul academic şi universitar, de personalităţi ale lumii politice,

ştiinţifice şi culturale din ţară şi din străinătate. Dorim să participăm activ la dezbaterea ştiinţifică de

profil, să contribuim la extinderea universului cunoaşterii, la calitatea mediului şi a vieţii, la asigurarea

– şi pe această cale – a condiţiilor necesare progresului, prosperităţii şi dezvoltării durabile.

Revista apare atât aîn format tipărit şi pe suport electronic (DVD-ROM), cât şi on line, astfel

încât paginile ei să ajungă rapid la un public cât mai larg, deopotrivă avizat şi interesat, oferindu-i

rezultatele activităţii de cercetare științifică din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”,

informaţii şi analize pe temele cele mai acute ale domeniilor predominant strategice, dar nu numai, ale

interdisciplinarității și securităţii naţionale, regionale, internaţionale şi globale.

Revista poate fi accesată on line la adresa: http://iss.ucdc.ro/revista.html

Cei care doresc să publice articole în revistă pot aduce textul direct la redacție, în format

electronic, îl pot trimite prin poștă sau prin email. Textul trebuie să fie scris cu diacritice, în Word,

în limba română și în limba engleză sau franceză, cu un abstract de 8-10 rânduri și cuvinte-cheie, cu

trimiteri bibliografice la subsolul paginii.

Nu se percep taxe pentru publicare.

Conținutul articolelor publicate, pe părți sau în întregime, poate fi descărcat și folosit, cu

citarea sursei.

Ne găsiți la adresa:

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Revista „Univers Strategic”

Splaiul Unirii nr. 176, sectorul 5, Bucureşti

Telefoane: (021(330.70.00; 330.79.11; 330.79.17 Fax: (021)330.87.74

Web: http://iss.ucdc.ro/revista.html

Email: iss@ucdc.ro sau office@ucdc.ro

Telefoane redactor șef: 0766.747.305; 0771.573.616, email: vaduvageorge@yahoo.fr

292


UNIVERS STRATEGIC

Articolele pot fi trimise pe adresa revistei, pe cea a redactorului şef:

vaduvageorge@yahoo.fr și pe cea a redactorului șef adjunct:

av.agata@yahoo.com

REDACTARE ŞI TEHNOREDACTARE

Gheorghe VĂDUVA

Email: vaduvageorge@yahoo.fr

RESPONSABIL DE NUMĂR

Gheorghe VĂDUVA

ADRESA

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate

Splaiul Unirii nr. 176, Sectorul 5, Bucureşti

Telefoane: (021)330.70.00; 330.79.11: 330.79.17. Fax: 021.330.87.74

Email: iss@ucdc.ro sau office@ucdc.ro


294


REVISTA UNIVERS STRATEGIC

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?