DISTURSIUNE IN COMUNICARE PUBLICA DESPRE AFIRMAREA IDENTITAȚI ROMÂNILOR DIN NORD ESTUL SERBIEI

Gheorghe FLORESCU
IV. Cristea Sandu Timoc [21] cerea într-un memoriu din 26 iulie 1945
către Tito învăţământ şi slujbă religioasă în limba română. Va trimite un
memoriu şi lui Gheorghe Tătărăscu în 1946 şi directorului ziarului Borba din
Belgrad. Iancu lu Moană Simeonovici în „Kâncicătoarea partizănească” din
1946, Zaiceri, la pag 1-3 în Introducere („până-n vorbă”) spune că în război
„Rumunii nu s-au bătut numai pentru slobodă, numai şi ge cultură şi ge scire,
să vorbească şi scrie limba lor fărge frică”. Avusese loc în septembrie 1946 şi
o conferinţă a rumânilor din ocrugul Zaiecear cu care ocazie au vorbit pe
lângă Moană şi Toza Ţucanovici, Radulovici, Dimitrievici, Trochici,
Filipovici etc întocmind şi o listă cu 9 măsuri concrete de a-şi cultiva limba
maternă că „ge mici noi vorbim românieşcie”. Lingvistul Momcilo Savici
scrie la 1967 şi la 1979 că limba acestora este româna. În 1946 ambasadorul
român la Belgrad, Tudor Vianu, care aflase de la un grup de timoceni români
că sunt lipsiţi de dreptul la şcoli, biserici şi cărţi în limba română, a protestat
pe lângă Ministerul Iugoslav de Externe. I s-a răspuns că „în Timoc nu sunt
români“ şi a fost obligat să părăsească Belgradul [22]. Cristea Sandu Timoc
pomeneşte de uciderea pentru vina de a răspândi cărţi româneşti a elevilor de
liceu Drăguţă Sârbulovici din Văiuga, Dumitru Belivache din Kobişniţa şi
Sârbulovici din Gârleana. Iată încă alte cazuri cunoscute de încălcare a
drepturilor românilor în zonă. Prefectura Zaicear prin ordinul 3190/23 martie
1899 interzicea portul căciulii „clăbăţ” bărbaţilor şi „ceapsei” femeilor. Vor
avea loc proteste şi se va îndulci ordinul. Îîn luna mai 30 de românce au plecat
să ceară audienţă fostei regine Natalia (româncă) dar ofiţerii sârbi nu le-au
permis. Episcopul Milentie Vuic de Timoc emite pastorala 765/18 august
1899 prin care publică o listă de nume sârbeşti afişată în biserici şi din care
se obligau preoţii să aleagă nume de botez. Profesorul Nicolici de la liceul din
Negotin este destituit la 1900 pentru că vorbea cu părinţii româneşte. În
dosarul 9695/1909 la Negotin este judecat un preot fiindcă împărţise cărţi
româneşti. Profesorul de filozofie din Alexinaţ, Iovan Ilici (Ion Ilie din
Brestovaţ) este demis şi scos din viaţa civilă în 1912, fiindcă ceruse şcoli şi
biserici de limbă română în Timoc [23]. Dr. Nicolae Lupu ministru ţărănist
cerea premierului sârb Paşici să permită şi românilor şi nu doar sârbilor să
treacă Dunărea în România la munci agricole. La 4 iunie 1935 la Bor are loc
„răscoala cea mare ţărănească” numită „vlaşka buna”. Stepan Radici,
împuşcat în parlamentul din Belgrad în 1928, spunea că e greu de explicat
cum în Croaţia şi Iugoslavia până la finele sec XV limba liturgică şi cărţile în
biserică erau valahe. La 1919 dr. Atanasie Popovici-Furnică, preşedintele
Comitetului Naţional al Românilor din Serbia a prezentat Conferinţei de Pace
de la Paris “Memoriul [24] românilor din Serbia” care exprima (bazându-se
pe principiile wilsoniene) dorinţa românilor din Timoc de a se alipi României.
Iată câteva din cele cuprinse în acest memoriu: Pe o suprafaţă de 12.240 km 2 ,
40