DISTURSIUNE IN COMUNICARE PUBLICA DESPRE AFIRMAREA IDENTITAȚI ROMÂNILOR DIN NORD ESTUL SERBIEI
Gheorghe FLORESCU Serbia, care pentru cei din Regatul vecin, sunt doar peste Dunăre” [17]. Iacşici scrie la 1873 că “valahii sau românii populează nord- estul Serbiei reprezentând 10,4% din populaţia întregii ţări fiind cel mai numeros popor după sârbi”. I. Szabo scrie la 1875 că aceştia reprezintă 14% din populaţia pricipatului şi că “au locuit aceste regiuni înainte de venirea sârbilor”. Mai scrie că “nici un valah funcţionar public nu există deşi valahii sunt mai dotaţi de la natură şi reprezintă 1/7 din populaţia ţării”. Franjo Kuster, directorul Institutului de statistică de la Belgrad găseşte pentru 1895 în Serbia 196.285 români. Weigand identifică la 1900 o sută de sate româneşti dintre care a vizitat jumătate, observând că “guvernul sârbesc face mari eforturi pentru a sârbiza pe români”. Caracterul masiv românesc al zonei mai este subliniat şi de bulgarul Romanski la 1916 care identifică 151 localităţi curat româneşti şi 42 mixte. Eminescu scria despre românii din această zonă că “nu le e permis a avea şcoale şi biserici în româneşte”. La 1909 Milutin Bogdanovici din Petrovaţ pe Malva ceruse la Pojarevaţ şcoli şi biserici de limbă română. La 18 decembrie 1912 Iorga ţine un discurs în parlamentul României privind situaţia discriminatorie în care trăiau românii timoceni. În 1913, la 25 iulie, guvernul sârb prin Nik.P.Pachitch răspunde ministrului de externe român T. Maiorescu că “Serbia consimte să dea autonomia şcolilor şi bisericilor vlahilor şi crearea unui episcopat pentru aceştia”. [19] Cu toate că sârbii la 1833 au început imediat interzicerea limbii române în şcoli şi biserici şi au dat tuturor nume sârbeşti pe care le puteau alege dintr-o listă la botez, cu toate că nici un român nu primea vreo funcţie şi că erau aduşi sârbi pentru orice post de răspundere, la recensământul din 1895 apar totuşi 159.510 români. Sârbii se sesizează şi vor schimba macazul mai ales după ce la 1919 unele glasuri din Timoc cer unirea cu România. Astfel la recensământul din 1921 nu mai apare nici un român, ci apare o nouă etnie – cea valahă cu 142.773 suflete. Prea mulţi însă pentru sârbi şi după ce în 1946 vor cere drepturi etnice, va urma o mai mare prigoană şi muncă de lămurire cum că ei sunt de fapt sârbi ce vorbesc şi o altă limbă. În 1953 apar în statistici doar 36.728 valahi şi 198.728 sârbi cu limba maternă valahă, iar în 1961 doar 1.330 valahi şi 2.233 români. Să luăm totuşi în calcul cifrele oficiale din 2002 care dau circa 40 mii vlahi şi 5 mii români, plus 30 mii români în Voivodina, chiar dacă toată lumea spune că numărul valahilor este de 10-20 ori mai mare în realitate. Recensământul mai arată încă 15000 sârbi de limba maternă valahă! Chiar şi acest recensământ din 2002 arată că ar fi cazul ca în câteva localităţi vlahii şi românii de acolo să aibă măcar o oră două pe săptămână posibilitatea la şcoală de a-şi cultiva limba maternă. Iată plase în care românii şi valahii nu sunt nesemnificativi nici măcar în acest recensământ: Kucevo-28,3%, Boljevac- 26,7%, Zagubica-22,4%, Bor-18,2%, Majdanpek-12,2%, Petrovac-10,9%, Golubac-9,9%, Negotin-7,5%, Zajecear-4,8% etc. Prin comparaţie în 38
Distorsiuni în comunicarea publică despre afirmarea identităţii românilor din Serbia de Nord-Est Voivodina românii şi valahii declaraţi sunt şi ca număr total mai puţini cu aproape 50% dar şi ca pondere locală înseamnă mai puţin decât cei din Timoc. Astfel în plasa Alibunar unde au mai multe şcoli şi biserici românii sunt doar 26,5%, în Vârşeţ doar 10,9%, în Zitişte 9%, în Plandişte 7,2%, în Kovacica 7%, în Bela Crkva 5,5%, iar în Novi Sad unde au televiziune şi bibliotecă doar 0,2%. Este evident şi în acest recensământ că românii timoceni sunt mai mulţi şi ca număr şi ca pondere locală decât cei bănăţeni, dar nu au nici cel mai neînsemnat drept la păstrarea identităţii naţionale. În ultimii ani, paralel cu iniţiativele unor asociaţii ale românilor de aici de redeşteptare naţională, au început acuze în presa sârbă la adresa liderilor acestora că vor destabilizarea Serbiei şi un nou Kosovo (regiunea locuită de români este mai întinsă decât Kosovo). Biserica Ortodoxă Sârbă a făcut apel cetăţenilor să se declare sârbi pentru binele patriei şi ortodoxiei. În ciuda acestor presiuni, la recensământul din 2002 s-au declarat 39.953 valahi şi 4.157 români. Un număr ridicol de mic şi totuşi mai mare decât cel al românilor din Voivodina care se bucură de drepturi etnice fireşti. Rezultatele recensământului din 2011 consemnează pentru întreaga Serbie un număr de 29.332 de români sau 0,41% din populație (față de 34.576 în 2002 — 0,46%), precum și 35.330 de 'vlahi' sau 0,49% din populație. Potrivit organizațiilor românești din teritoriu, rezultatele recensământului din 2011 nu reflectă realitatea, estimările neoficiale indicând un număr cu mult mai mare al etnicilor români, cuprins între 250.000 și 300. 000 de persoane. Remarcăm modul în care sunt folosite denumirile români, români din nord-estul Serbiei, români din Voivodina, vlahi, sârbi cu limba maternă vlaha, determinând voit o confuzie termonologică, pentru a da credibilitate statisticii recensămintelor. Referitor la aceste recensăminte ciudăţeniile lor pun în discuţia chiar şi a unor intelectuali sârbi, obiectivitatea cu care au fost realizate. Astfel istoricul dr. D.Petrovici într-o lucrare despre valahi nu crede că pot fi mai puţini de 240.000. O broşură oficială privind minorităţile din Serbia recunoaşte că în ceea ce îi priveşte pe valahi recensămintele sunt „dătătoare de confuzii şi greu de explicat din punct de vedere demografic”. Mai scrie că „Vlahii nu sunt reprezentaţi la nivelul conducerii administrative, nici măcar în Homolie sau Valea Timocului, unde aceştia sunt majoritari”. În acelaşi buletin editat de Belgrad [20] se recunoaşte că „membri ai acestei populaţii, fără îndoială, au caracteristici asemănătoare cu cele româneşti, iar limba şi folclorul conduc spre varianta originii lor româneşti. Reprezentanţii minorităţii vlahe susţin originea lor română”. Organizaţiile româneşti au contestat oficial recensământul din 2002 în faţa guvernului sârb şi OSCE. România a tăcut la fel ca mai înainte. 39
- Page 1 and 2: GHEORGHE FLORESCU: DISTORSIUNI ÎN
- Page 3: Distorsiuni în comunicarea public
- Page 7 and 8: Distorsiuni în comunicarea public
- Page 9 and 10: Distorsiuni în comunicarea public
- Page 11 and 12: Distorsiuni în comunicarea public
Distorsiuni în comunicarea publică despre afirmarea identităţii românilor<br />
din Serbia de Nord-Est<br />
Voivodina românii şi valahii declaraţi sunt şi ca număr total mai puţini cu<br />
aproape 50% dar şi ca pondere locală înseamnă mai puţin decât cei din Timoc.<br />
Astfel în plasa Alibunar unde au mai multe şcoli şi biserici românii sunt doar<br />
26,5%, în Vârşeţ doar 10,9%, în Zitişte 9%, în Plandişte 7,2%, în Kovacica<br />
7%, în Bela Crkva 5,5%, iar în Novi Sad unde au televiziune şi bibliotecă<br />
doar 0,2%. Este evident şi în acest recensământ că românii timoceni sunt mai<br />
mulţi şi ca număr şi ca pondere locală decât cei bănăţeni, dar nu au nici cel<br />
mai neînsemnat drept la păstrarea identităţii naţionale. În ultimii ani, paralel<br />
cu iniţiativele unor asociaţii ale românilor de aici de redeşteptare naţională,<br />
au început acuze în presa sârbă la adresa liderilor acestora că vor<br />
destabilizarea Serbiei şi un nou Kosovo (regiunea locuită de români este mai<br />
întinsă decât Kosovo). Biserica Ortodoxă Sârbă a făcut apel cetăţenilor să se<br />
declare sârbi pentru binele patriei şi ortodoxiei. În ciuda acestor presiuni, la<br />
recensământul din 2002 s-au declarat 39.953 valahi şi 4.157 români. Un<br />
număr ridicol de mic şi totuşi mai mare decât cel al românilor din Voivodina<br />
care se bucură de drepturi etnice fireşti. Rezultatele recensământului din 2011<br />
consemnează pentru întreaga Serbie un număr de 29.332 de români sau 0,41%<br />
din populație (față de 34.576 în 2002 — 0,46%), precum și 35.330 de 'vlahi'<br />
sau 0,49% din populație. Potrivit organizațiilor românești din teritoriu,<br />
rezultatele recensământului din 2011 nu reflectă realitatea, estimările<br />
neoficiale indicând un număr cu mult mai mare al etnicilor români, cuprins<br />
între 250.000 și 300. 000 de persoane. Remarcăm modul în care sunt folosite<br />
denumirile români, români din nord-estul Serbiei, români din Voivodina,<br />
vlahi, sârbi cu limba maternă vlaha, determinând voit o confuzie<br />
termonologică, pentru a da credibilitate statisticii recensămintelor. Referitor<br />
la aceste recensăminte ciudăţeniile lor pun în discuţia chiar şi a unor<br />
intelectuali sârbi, obiectivitatea cu care au fost realizate. Astfel istoricul dr.<br />
D.Petrovici într-o lucrare despre valahi nu crede că pot fi mai puţini de<br />
240.000.<br />
O broşură oficială privind minorităţile din Serbia recunoaşte că în ceea<br />
ce îi priveşte pe valahi recensămintele sunt „dătătoare de confuzii şi greu de<br />
explicat din punct de vedere demografic”. Mai scrie că „Vlahii nu sunt<br />
reprezentaţi la nivelul conducerii administrative, nici măcar în Homolie sau<br />
Valea Timocului, unde aceştia sunt majoritari”. În acelaşi buletin editat de<br />
Belgrad [20] se recunoaşte că „membri ai acestei populaţii, fără îndoială, au<br />
caracteristici asemănătoare cu cele româneşti, iar limba şi folclorul conduc<br />
spre varianta originii lor româneşti. Reprezentanţii minorităţii vlahe susţin<br />
originea lor română”. Organizaţiile româneşti au contestat oficial<br />
recensământul din 2002 în faţa guvernului sârb şi OSCE. România a tăcut la<br />
fel ca mai înainte.<br />
39
Change language