DISTURSIUNE IN COMUNICARE PUBLICA DESPRE AFIRMAREA IDENTITAȚI ROMÂNILOR DIN NORD ESTUL SERBIEI

Gheorghe FLORESCU
Serbia, care pentru cei din Regatul vecin, sunt doar peste Dunăre” [17]. Iacşici
scrie la 1873 că “valahii sau românii populează nord- estul Serbiei
reprezentând 10,4% din populaţia întregii ţări fiind cel mai numeros popor
după sârbi”. I. Szabo scrie la 1875 că aceştia reprezintă 14% din populaţia
pricipatului şi că “au locuit aceste regiuni înainte de venirea sârbilor”. Mai
scrie că “nici un valah funcţionar public nu există deşi valahii sunt mai dotaţi
de la natură şi reprezintă 1/7 din populaţia ţării”. Franjo Kuster, directorul
Institutului de statistică de la Belgrad găseşte pentru 1895 în Serbia 196.285
români. Weigand identifică la 1900 o sută de sate româneşti dintre care a
vizitat jumătate, observând că “guvernul sârbesc face mari eforturi pentru a
sârbiza pe români”. Caracterul masiv românesc al zonei mai este subliniat şi
de bulgarul Romanski la 1916 care identifică 151 localităţi curat româneşti şi
42 mixte. Eminescu scria despre românii din această zonă că “nu le e permis
a avea şcoale şi biserici în româneşte”. La 1909 Milutin Bogdanovici din
Petrovaţ pe Malva ceruse la Pojarevaţ şcoli şi biserici de limbă română. La
18 decembrie 1912 Iorga ţine un discurs în parlamentul României privind
situaţia discriminatorie în care trăiau românii timoceni. În 1913, la 25 iulie,
guvernul sârb prin Nik.P.Pachitch răspunde ministrului de externe român T.
Maiorescu că “Serbia consimte să dea autonomia şcolilor şi bisericilor
vlahilor şi crearea unui episcopat pentru aceştia”. [19] Cu toate că sârbii la
1833 au început imediat interzicerea limbii române în şcoli şi biserici şi au
dat tuturor nume sârbeşti pe care le puteau alege dintr-o listă la botez, cu toate
că nici un român nu primea vreo funcţie şi că erau aduşi sârbi pentru orice
post de răspundere, la recensământul din 1895 apar totuşi 159.510 români.
Sârbii se sesizează şi vor schimba macazul mai ales după ce la 1919 unele
glasuri din Timoc cer unirea cu România. Astfel la recensământul din 1921
nu mai apare nici un român, ci apare o nouă etnie – cea valahă cu 142.773
suflete. Prea mulţi însă pentru sârbi şi după ce în 1946 vor cere drepturi etnice,
va urma o mai mare prigoană şi muncă de lămurire cum că ei sunt de fapt
sârbi ce vorbesc şi o altă limbă. În 1953 apar în statistici doar 36.728 valahi
şi 198.728 sârbi cu limba maternă valahă, iar în 1961 doar 1.330 valahi şi
2.233 români. Să luăm totuşi în calcul cifrele oficiale din 2002 care dau circa
40 mii vlahi şi 5 mii români, plus 30 mii români în Voivodina, chiar dacă toată
lumea spune că numărul valahilor este de 10-20 ori mai mare în realitate.
Recensământul mai arată încă 15000 sârbi de limba maternă valahă! Chiar şi
acest recensământ din 2002 arată că ar fi cazul ca în câteva localităţi vlahii şi
românii de acolo să aibă măcar o oră două pe săptămână posibilitatea la şcoală
de a-şi cultiva limba maternă. Iată plase în care românii şi valahii nu sunt
nesemnificativi nici măcar în acest recensământ: Kucevo-28,3%, Boljevac-
26,7%, Zagubica-22,4%, Bor-18,2%, Majdanpek-12,2%, Petrovac-10,9%,
Golubac-9,9%, Negotin-7,5%, Zajecear-4,8% etc. Prin comparaţie în
38