Rumuni u Istocnoj Srbiji geografska studija Comunitatea românească din estul Serbiei studia geografica

ComunitatearomâneascdinestulSerbiei
Tot acum, se afl i îndatoririle celor din cas, pentru anul viitor, „s-a
ezut c tot natu a avut lucru lui” (M.I.). Se face mlaiul de prânz, iar în
mlai “a pus smne în el”. Se pun bani, grâu, “psui, cucuruz, s pune toate
smânâile din ptlgele, din piparc, de curcubt (de la mare galben,
dovlece, de porci), piatr de la oi, s pune i corn, dac ai, ala este bun de
sntace. Care-l afl la este sntos” (N.S.). Câte persoane sunt în cas,
atâtea buci se rup i „care ce afl”. „Mou taie mlaiu, mi întâi lui, pa lu
baba lui, p merge .........a, baba a ogodit colo i cum rdic coaja la mlai,
s vede smnu. În lea smânâi, lu la-i merge în anu la, care a aflat
prâmb, el e bun s samene, tu ai luat banu, tu eti bun s te duci la pia,
poate s-î mearg banii” (B.N.). „Care a dobândit oile, ala lucr cu oile.
Care a dobândit vacile, ala lucr cu vacile, ei au împrât munca d prst
an, naci la anu al nou, au tiut care ce s lucre. Ala a fost obicei” (F.P.).
Jumerica sau Jumeriche, este un obicei care se practica în dimineaa
Crciunului i se adresa mai ales fetelor i bieilor. Aceasta era o persoan
din familie, mascat în zdrene, uns cu funingine, i cu un lan la gât. Intra
în cas cu zgomote, strigte, bti din lan i verifica cât de harnice au fost
fetiele, cât au tors, au lucrat, i cât de cumini i asculttori au fost bieii.
Dup al doilea rzboi mondial obiceiul n-a mai fost practicat, decât
izolat (se mai practic în satele Porodin, Rean), unde se fac grupuri de
„Jumeriche: când s îmbrac, s ia ceva în cap, s fac, s bat, s duc în
sat dup cârnaî, aia iast la noi. Întreab fetile, unde este fat mare, ce ai
sprimit tu de toat vara, ce ai lucrat, ai tors, ai sut, ai împleit, ai fcut
irepi de iarn. Dac n-ai nimica s le-ari, ei au troc cu paie, i cic
atunci s-i dea foc în mâini, ce de ai mâini dac n-ai lucrat prst var
nimica” (S.P., N.S.).
Apoi, ei iau vtraiu „sângertoriu”, înteesc focul în vatr i ureaz:
“câte schintii, atâtea s fie bani, miei, purcei, s fie sntee i le dai s bea
câta rchie cald, ce vreu ei. i le dai un cârnat, le dai câta carne, le dai
câta slnin, i ei pe urm iar pleac, de la cas la cas. Au i bât lung ca
mciuca, au i trti aninate ca s pun cârnaî, slnina, au aninate i
iruri de piparc, este care îi d i usturoi, îi pune dup cap”. De acest
obicei îi aduc aminte cu nostalgie i unii dintre informatorii mai în vârst
din alte sate: “la mine-n sat, s-a fcut, la Crciun, s face aa un om, s
mschirete, s unge cu ceua, pune în cap” (S.P.).
Sub masa de Crciun, în trecut, s-au pus paie, iar pe paie s-au pus
nuci. În Mali Izvor, peste paie i nuci, se pune o creang de cer pe care a
rupt-o gazda în aceea diminea. În cas se lsa câinele s se plimbe în jurul
mesei – ca s intre norocul în cas (F.P).
190