Rumuni u Istocnoj Srbiji geografska studija Comunitatea românească din estul Serbiei studia geografica

ComunitatearomâneascdinestulSerbiei
Se mai disting înc, alturi de mormintele populaiei btinae, în mare
parte româneasc: Munanu Dimitrai (1893-1966), Staicovic Stoian (1844-
1934), Radovanociv Darinca (1888-1974), Munion Dimitria (1868-1928),
Bogdanovic Elena (1828-1963), Pavlovic vetco (1897-1968), Kalinovic
Velco (1898-1953), Aleksandru Guranu (decedat în 1939), i mormintele
unor ceteni francezi: Mocq Jeanne (decedat la 1914), Maria Katerine
Marchand (decedat în 1927), Henry Marc de Rotalier (decedat în 1909),
Gelisse Jean (decedat la 1923); ceteni italieni: Berti Batista (1884-1937),
Berti Maria (1873-1949), Jeanne Barbieri (1920-1923), Stefano Bracco
(1870-1940), Piacenti Carlo (decedat în 1907); ceteni nemi: Albert
Vaidinger (1902-1969), ul Jovan (1905-1973), naider Rudolf (1908-
1955), Ferdinand Ketterlin (decedat în 1952); ceteni rui: Korovaev
Alexei (1884-1964), Veleaev Mihail (1869-1951), Veleaev Natalia (1873-
1953); ceteni musulmani: Redzepovski Ahmet (1902-1975); ceteni
unguri: Fugo Iano (decedat în 1966).
Mormintele "într ua casii sau într ue, într poarte". Un fapt
deosebit de interesant l-am constatat în satele Duboka (Dâlboka) i Voluja
(Voluia), morii fiind îngropai ca i în Platforma Luncanilor din România,
pe proprietile particulare “în imanie”, în faa casei, în curte sau între
gospodrii.
Acest tip de înmormântare nu l-am gsit consemnat în nici unul
dintre documentele consultate pentru realizarea acestei lucrri, singurul care
mi-a confirmat acest obicei fiind etnologul Paun es Durlic, fostul director al
Muzeului de Etnografie din Maidanpek.
Etnologul Paun es Durlic afirm c înmormântarea în curte, sau
cum “se zice aici într ua casii sau într ue, într poarte”, se întâlnete
numai la românii munteni-ungureni, în multe sate din inutul Zvižd (Zvijd),
dar i în unele sate de pe valea Mlavei: satele Ranovac, Rasanac i
Kladurovo.
Obiceiul ar fi de "când a trit lupii ai albi" (P.D.), acest tip de
îngropare fiind legat de faptul c populaia autohton îi avea în trecut,
locuinele (iniial bordeie, colibe-slae i mai apoi case), rspândite, puse
pe moie, departe de mijlocul satului, pe culme, aceasta fiind singura
modalitate de a-i îngropa morii.
Chiar dac în prezent populaia triete în sate de tip adunat, obiceiul s
se îngroape în moie, persist i în ziua de astzi. Cu toate c oficial,
biserica sârb i autoritile nu sunt de acord cu acest fapt, tacit se permite
practicarea acestui obicei, din moment ce la înmormântare preotul oficiaz
102