Gramatika

MARIA MICLE
bănăţean), adv. compus; în desearăĕ „seara” / SH, p. 309 (ca şi în grai); acu /
SH, p. 216; acuma „acum” / SH, p. 55, / PI, p. 112; atuncea „atunci” / SH,
p. 64, / CDL, p. 91; iar cu varianta iarăĕ, iarăĕşi „din nou”: „Aşa dar iar te
voiu vedea, dreapta-ţi voiu săruta, iarăĕ Dumneata pre mine dulcele meu
Taică mă vei îmbrăţoşa.” / CDL, p. 159; „iar se lasă loc gol”, p. 227; şi
deacă s-au sfârşit Examenul iarăĕ ne-am dus cu toţi la Bisearică” / CDL,
p. 35;
Adverbe (locuţiuni adverbiale) de loc: aci, nainte, îndăĕrăĕt / SH, p. 244;
pe de-alăĕturi / SH, p. 271; din dosul „în spatele” / SH, p. 201; înlontru /
SH, p. 75, 244 (grai), înluntru / SH, p. 233, 288; dinlontru / SH, p. 275;
îndăĕrăĕt / SH, p. 62; îndăĕrăĕpt „înapoi” / SH, p. 174 218 ; dindăĕrăĕt / SH, p. 271;
încoacea 219 / SH, p. 62, 181, 279; încăĕtro / SH, p. 268; aci / SH, p. 216; ori
încăĕtro / SH, p. 64; pre supt / SH, p. 66.
Adverbul fără funcţie sintactică au cu valoare dubitativă „oare” poate fi
considerat marcă a unei interogaţii sau indică supoziţia, prezumţia. Această
particulă însoţeşte de regulă verbul la forma negativă; în grai îi corespunde
o: „Au n-aveţi leage, suflet şi moarte?”, „Dar au de-ai nostri eşti?” / SH,
p. 303, „Au postăşti lunea?” / SH, p. 221, „Întrabă-i, au nu să roagă ei pentru
neamurile şi fraţii lor...?” / SH, p. 202. „Au n-ar fi bine la graţie să veniţi…” /
SH, p. 222; „Au nu se născu omul gol, slab, lipsit de tótă ajutorinţa” / CDL,
p. 1; „Au nu ştii tu starea mea şi puterile casii meale?” / CDL, p. 108. „În
enunţuri interogative, prezumtivul marchează suplimentar dubiul constitutiv
întrebării, dar şi posibila sursă intreferenţială a răspunsului” 220 . La C. D.
Loga adverbul au începe să aibă ca alternativă pe ori: Ori estă aşa? / CDL,
p. 102.
Ca o trăsătură specifică a folosirii adverbului în limba veche observăm
prezenţa constantă a adverbelor corelative în propoziţiile principale, pentru
a atrage atenţia asupra subordonatei temporale: „precum ... se cer chiline
trepte CM /, aşa şi cuvintele cele aşezate de oameni de aceea natură S1 / trebue P /
să fie S2 /” / PI, p. 134; „Însă atuncea ne va putea neştine înţeleage P /, deacăĕ
vom vorbi şi vom scriia drept, chiar şi plăcut CT /” / CDL, p. 2; „precum
cineva lucră/, aşa i se şi resplăteşte/” / CDL, p. 136.
218
Cf. Todoran I, p. 301.
219
Ibidem, p. 301.
220
GA, II, p. 686.
98