Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
ne pretrecem” / CDL, p. 31; scuti, a se ~, vb. „a se adăposti” / SH, glosar;
întâlnim însă şi verbe care în varianta regională sunt la activă în loc de
reflexivă „ei la munţi gândea” / SH, p. 198.
În graiul bănăţean, situaţii de întrebuinţare diferită a diatezei faţă de
limba literară intervin prin modificarea regimului sintactic al unor verbe
tranzitive, în intranzitive 206 măĕ făĕgăĕduesc / CDL, p. 41.
Diateza pasivă realizată cu verbul a fi + participiul verbului de conjugat
nu o întâlnim la Stoica de Haţeg, însă nuanţa pasivă a verbului se realizează
ca diateză reflexiv-pasivă: „o babă moartă s-au aflat” SH, p. 286; „astăzi săĕ
va îngropa” (va fi îngropat) / SH, p. 292; „... toate cheile şi formă în turtă de
ceară caldă le-au luat şi la Beci s-or lucrat” / SH, p. 232; „caii săĕ păĕştia” /
SH, p. 284, „baele de la Mehadia săĕ vestirăĕ” / SH, p. 303, „... şi turcilor de
prin sate picioarele săĕ tăĕiarăĕ” / SH, p. 300, „fraimanii n-au fost ştiuţIJi” / SH,
p. 191, „pre craiul l-au prins şi s-au ucis” / SH, p. 57. Întâlnim şi diateza
activă pronominală: „cu pistoalele săĕ pocăĕluiau” / SH, p. 270, „vro doă
cease s-au bombardat” / SH, p. 296.
Categoria aspectului
Categoria aspectului caracterizează graiul bănăţean. Româna este
o limbă non-aspectuală, această categorie gramaticală fiind specifică
îndeosebi limbilor slave, dar şi englezei sau germanei. În Banat, această
caracteristică a fost dobândită prin intermediul împrumuturilor lexicale
sârbeşti, ca urmare a coabitării dintre români şi sârbi de-a lungul secolelor
şi a interferenţelor lingvistice dintre aceştia.
„Aspectul caracterizează relaţiile predicatului cu cadrul evenimentului” 207
şi reprezintă o particularitate rezistentă în graiul bănăţean, notată şi în
textele cărturarilor din secolele XVIII-XIX (prima jumătate), aşadar
transmisă variantei literare. Prefixele verbale aspectuale vin să nuanţeze
semantic verbele la care se ataşează. Deşi în lucrările de specialitate sunt
prezentate întotdeauna ca prefixe verbale aspectuale, ele au capacitatea de
a se detaşa de verb, putând fi plasate atât înaintea acestuia, cât şi la final,
individualizându-se prin sens şi, cu excepţia lui zăĕ-, pot avea în context
206
TDR, p. 261.
207
Daniela Stoianova, Observaţii cu privire la sensurile temporal-aspectuale ale formelor nominale
ale verbului în româna contemporană, în „Studii şi cercetări lingvistice”, anul XLII (1991), nr. 5-6,
p. 201.
93