Gramatika

MARIA MICLE
Folosirea formei lungi a infinitivului la Iorgovici, Loga, Stoica, era
o aplicaţie în plus a gândirii latiniste de afirmare a originii latine a limbii
române; Paul Iorgovici dă exemple de cuvinte de origine latină, dintre care
unele vin din infinitivul latinesc 205 .
Gerunziu prezintă, mai ales la Stoica de Haţeg, forme iotacizate:
spuindu-le, puind / SH, p. 234, supuind / SH, p. 69, răĕmâind / SH, p. 283,
259, viind / SH, p. 217, 245, dar şi formelele neiotacizate sunt prezente
la acest autor: venind / SH, p. 229, luund / SH, p. 217. Larga circulaţie
a verbelor iotacizate era o particularitate a secolului al XVII-lea, dar în
varianta bănăţeană se menţine şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
La 1841, în Epistolariu deja nu mai întâlnim gerunzii cu forme iotacizate:
spunând / CDL, p. 141, venind / CDL; p. 37, văĕzând / CDL, p. 159. În
ObservaţIJii de limba rumâneascăĕ, gerunziul este un mod arareori folosit:
comunicând / PI, p. 81, neavând / PI, p. 263.
Forme vechi sau regionale ale unor verbe:
verbul a vrea: „vreau să fie ei, Halmăju, militari împăratului Iosif II?
...Nu vom!” / SH, p. 201;
a rupe: săĕ rump / SH, p. 263;
a prânzi se conjugă fără -esc: săĕ prândăĕ, săĕ prând/ SH, p. 265: „Nişte
mehedinţi viind aci săĕ prândăĕ, să se scalde, mă deşteptară săĕ prând cu ei”
/ SH, p. 265;
a încăĕpea: încheparăĕ / SH, p. 65.
Diateza
Unele verbe, care în limba literară actuală se află la diateza activă, în
textele bănăţenilor sunt folosite, ca în vorbirea populară, la diateza reflexivă:
a se râde / CDL, p. 167; să râdea / SH, p. 209, ne glumeam / SH, p. 220,
să vorbesc / SH, p. 221, „eu vrui săĕ mă descalec” / SH, p. 270, „cu bucurie
205
„În limba noastră din vorbe facem nomine (nume) de multe feliuri de pronunţie, din nomine vorbe
şi aşa mai departe mergem. Acesta mod l-am tras iar din limba cea veche, precum din vorba noscere,
de unde zicem cunoscere, avem numele (nume, nome, nomen); din lucire (lucere), lume (lumen);
din nascere (nasci), zicem naţie (natio); din movire (movere), avem molie (mollis); din avere, avut,
zicem avuţie; din rogare, zicem rogaciune (rogatione); din bun, zicem bunătate; din bucurie, zicem
bucuros; din voire, voinţe, volenţie (volentia); din restare, restanţie. Acesta e modu de a deriva tras
din limba cea veche” / PI, p. 119.
92