Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
SH, p. 223; „Cu Pasvant Oglu tot rumânĕşte au vorbit, s-or preumblat” /
SH, p. 298; „puţini fac ceva ce n-au fost” / PI, p. 136; „căruia i-au perit Fiiul
în bătae” / CDL, p. 189. Morfemul au din perfectul compus la persoana
a III-a singular este un arhaism în Banat şi a avut o largă răspândire în
graiul de aici în secolele XVII-XVIII. El este menţionat în primele texte
ale bănăţenilor (Evangheliarul slavo-român de la Sibiu, 1551-1553 şi
Palia de la Orăştie, 1582) şi s-a menţinut în scris în toată perioada veche şi
premodernă a dezvoltării românei literare 199 . Diferenţierea dintre singular
si plural a auxiliarului, prin înlocuirea la singular a lui au cu a se petrece
începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. Ion Heliade Rădulescu este cel
dintâi cărturar care recomandă forma a pentru singularul auxiliarului, la
persoana a III-a 200 .
În graiul din Banat, diferenţierea între singularul şi plural a auxiliarului
perfectului compus la persoana a III-a se face între formele o, pentru singular
şi or, pentru plural, ceea ce nu se întâmplă în celelalte graiuri dacoromâne. O /
or ca auxiliar al perfectului compus a pătruns sporadic în varianta literară
bănăţeană, primele atestări în scris datează după 1780, iar Stoica de Haţeg
se numără printre puţinii autori care l-au folosit, însă în puţine rânduri, în
comparaţie cu au: ş-or adus ţĕpele în umăr / SH, p. 251; s-or îmbăĕtat / SH,
p. 286; s-or luminat / SH, p. 60; or scăĕpat / SH, p. 57, s-or măĕritat / SH,
p. 196. În textele lui Paul Iorgovici şi Constantin Diaconovici Loga formele
o/ or nu sunt folosite. Ion Gheţie consideră că în graiul bănăţean formele o /
or ale auxiliarului de perfect compus sunt mai noi decât au 201 . Singularul
persoanei a III-a, o, a apărut prin „asimilaţie reciprocă” şi evoluţie a lui au
la forma o, iar or, prin analogie cu auxiliarul viitorului popular or 202 . Formei
o, cea mai răspândită azi în subdialectul bănăţean, îi corespunde în varianta
literară bănăţeană au, conform normei limbii literare vechi; preferinţa pentru
au îi caracterizează pe toţi scriitorii analizaţi, explicându-se, probabil, prin
faptul că autorii bănăţeni au simţit că o este o particularitate regională cu o
rezonanţă mai mică în conştiinţa vorbitorilor bănăţeni de la acea vreme. În
scrierile bănăţenilor a continuat să se folosească forma au, care, ca auxiliar
al perfectului compus, era generalizat şi în celelalte variante literare.
Vocabula o din graiul bănăţean este înlocuită cu au în textele literare şi
199
Ion Gheţie, Mirela Teodorescu, În legătură cu auxiliarul or de la pers. 3 pl. a perfectului compus,
în „Studii şi cercetări lingvistice”, anul XXIV (1973), nr. 3, p. 287.
200
Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 247.
201
Gheţie, BD, p. 170.
202
Ion Gheţie, Mirela Teodorescu, art. cit., p. 280, 288.
89