Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Pronumele
Pronumele personal propriu-zis
O caracteristică a variantei literare bănăţene este prezenţa formelor
de nominativ ale pronumelui personal alături de verbul predicativ, spre
deosebire atât de grai, cât şi de limba literară actuală, unde acestea sunt
subînţelese datorită desinenţelor de persoană ale verbelor predicative, iar
pronumele personale nu se mai pun: „Eu văd că tu pornirea sângelui tău
nu o poţi opri, dar nici nu e de mirare, când tu nimic nu lucri în viiaţa
ta” / CDL, p. 109-110; „Regulele care eu am observat şi după care am
păşit în exemplurile acestea sânt luate din însa limba noastră” / PI, p. 231.
Această caracteristică rezultă, mai degrabă, din tendinţa limbii de a însoţi
mereu predicatul cu subiectul propriu-zis şi de a evita subiectul subînţeles
(ca în limba franceză). Mai mult, C. D. Loga notează cu majusculă toate
pronumele personale în nominativ.
Formele neaccentuate ale pronumelui personal sau reflexiv, care să le
anticipeze sau întărească pe cele accentuate, aproape lipsesc: „încât [mi-] este
mie cunoscută” / CDL, p. 126; „nu se vede mie a [-mi] fi pricină din destul”,
p. 112, „[a-i] scoate ceva din capul săĕu” / CDL, p. 136; „Dumnezeu, părintele
a toate făpturelor, prin nimica alta n-[u l-] au mai ales pre om de cătră celelalte
dobitoace mai vârtos decât prin minte şi putinţa de a cuvânta” / PI, p. 87.
Exprimările fără anticiparea sau reluarea complementului direct sau indirect
printr-o formă accentuată sau neaccentuată a pronumelui personal reprezintă
o caracteristică a variantei literare bănăţene, fiind întâlnită la toţi scriitorii
urmăriţi: „Carele odată tătâni-său într-o nevoie [îl] ajută şi-l scoasă...”, p. 69;
„grecii pre dânsul [îl] omorâră, pre perşi [îi] bătură”, p. 68; „... lui [îi] urmă
Tegla-Falaţar”, p. 66; „care [îi] urâră pre israiltĕni” / PI, p. 64 179 . În limba literară
contemporană, folosirea acestora a devenit necesară pentru o exprimare corectă.
„Formele atone ale pronumelui el reflectă acuzativul şi dativul, folosirea lor
în calitate de indici sintactici ai complementului direct sau ai celui indirect
fiind obligatorie în anumite condiţii, mai precis atunci când are loc reluarea
obiectului: „Lacul codrilor albastru, nuferi galbeni îl încarcă”, formele tonice
fiind deseori facultative” 180 .
Anticiparea a pronumelui personal de persoana a III-a, feminin, singular,
forma neaccentuată o, într-o propoziţie cu verbul la perfect compus este
179
Vezi şi Gheţie, Istoria limbii române literare, p. 138.
180
Arcadie Evdoşenco, Clasificarea pronumelor, în „Studii şi cercetări lingvistice”, anul 43 (1992),
nr. 3, p. 239.
81