Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
iezuită, între anii 1763 şi 1770, însuşindu-şi limbile de predare (latina, mai
puţin temeinic) şi scrierea cu alfabetele chirilic, latin şi gotic. Cunoaşterea
acestor limbi îl ajută să îşi extindă considerabil aria de informare culturală.
De-a lungul întregii vieţi şi-a consolidat permanent şi perseverent
instrucţia prin lecturi variate. A refuzat cariera de ofiţer în armata austriacă,
deşi fusese remarcat de însuşi împăratul Iosif al II-lea, căruia îi servise drept
traducător cu ocazia vizitelor acestuia în regiune. Înainte de a fi hirotonisit
preot, a activat ca învăţător la Corni în 1777. Se înrolează preot militar
al regimentului de grăniceri româno-sârb, în 1778, luând parte în această
calitate, dar şi ca tălmaci, la campaniile austriecilor din Banat şi Craina
Timocului, ale războiul austro-turc din 1788-1791, pe care îl descrie în
partea de memorialistică a Cronicii Banatului. Începând cu 1792 a fost
numit director al şcolilor româneşti din regiunea de graniţă a Banatului şi
protopop al Mehadiei, îndatoriri pe care şi le-a îndeplinit până la moarte.
Activitatea sa a fost îndreptată către organizarea bisericilor şi a şcolilor
româneşti din subordine şi înfiinţarea altora noi, difuzarea cărţilor de şcoală
şi de cult în rândul bănăţenilor 124 , cunoaşterea istoriei. Pasiunea cărturarului
pentru istorie s-a manifestat şi prin colecţionarea de vestigii arheologice
descoperite în zona Banatului şi Mehadiei, îndeosebi monede vechi greceşti
şi romane, pietre funerare cu inscripţii romane, antichităţi etc., pe care
Damaschin Bojincă, în Anticile romanilor le considera un adevărat tezaur 125 .
Stoica de Haţeg se bucura de aprecierea multor personalităţi de seamă
ale epocii, români, sârbi sau austrieci. Petru Maior îl situează între „cei
cunoscuţi întru râvna cea cătră polirea neamului românesc” 126 . Folosea cărţi
tipărite la Râmnic: „Mitropolitul Pavel Nedemovici din Carloveţi, prin doi
călugări dascăli gramatica slavonească la episcopia Râmnicului, în Valahia,
o au tipărit-o. Carii aducându-le aicea, în lăzăret, tipările [sic!], tată-meu pe
acei călugări i-au slugărit” / SH, p. 193.
Scrierile cărturarului, însumând 11 lucrări: manuale didactice, cronici,
povestiri, cântece, au fost redactate în română, germană şi sârbă. Nefiind
tipărite în timpul vieţii (cu excepţia a două manuale), au rămas puţin
cunoscute. Informaţiile despre personalitatea lui sunt completate de
124
Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Mehadiei şi a Băilor Herculane. Poveşti moşăşti. Varia, Timişoara,
Facla, 1984, p. I-III.
125
Lizica Papoiu, Nicolae Stoica de Haţeg – un cărturar de seamă în secolul al XVIII-lea, în „Revista
Muzeelor”, nr. 2 (1973), p. 102.
126
Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812, p. 339.
57