Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
la modernizarea românei literare, filologii Paul Iorgovici şi C. D. Loga au
avut contribuţii notabile.
Cartea lui Paul Iorgovici, ObservaţIJii de limba rumăĕneascăĕ, apărută la
Buda în 1799, este cea dintâi lucrare de lexicografie românească fundamentată
teoretic, prin care se pun bazele îmbogăţirii şi înnoirii lexicului românesc
literar prin mijloace interne, în special prin derivare cu sufixe şi prefixe.
Ideile şi propunerile lui P. Iorgovici au fost preluate şi propagate în secolul
al XIX-lea de Ion Heliade Rădulescu, cel care poate fi considerat părintele
unificării normelor limbii române literare.
Constantin Diaconovici-Loga a avut o contribuţie mai importantă şi mai
eficientă decât Paul Iorgovici. Prin Orthografia sau dreapta scrisoare (Buda,
1818), dar mai cu seamă prin Gramatica româneascăĕ pentru îndreptarea
tinerilor (Buda, 1822), el a contribuit consistent la clarificarea normelor
ortografice de scriere a limbii române cu alfabet chirilic şi la fixarea, dar şi
la răspândirea prin şcoală, a normelor unitare ale limbii române culte.
Normele ortografice, ortoepice şi gramaticale propuse de C. D. Loga în
lucrările sale normative urmează modelul recomandat de Samuil Micu şi Petru
Maior în cărţile tipărite la Buda între 1800 şi 1825, când cei doi corifei ai Şcolii
Ardelene au funcţionat, succesiv, ca cenzori ai Tipografiei Universităţii din
capitala ungară. Totodată însă, el a respectat şi normele variantei literare muntene
care s-au generalizat în tipăriturile româneşti de după 1750. Dacă în ceea ce
priveşte normele fonetice, C. D. Loga nu a operat modificări importante, faţă
de sistemul fonetic al variantei literare moderne, acceptând doar rostiri de tipul
tinăĕr, spuni „spui”, petroni „petroi” etc., pentru că le considera mai apropiate
de modelul latin, în ceea ce priveşte formele morfologice, învăţatul arădean
recomandă câteva norme de tip bănăţean, dintre care unele au fost introduse şi
în limba literară unică. Astfel, pornind de la ideile lui Paul Iogovici, învăţatul
profesor arădean propune adoptarea formelor diferenţiate ale articolului
genitival: al, a, ai, ale, recomandă formarea acuzativului cu pre (pre pâne, pre
răĕul, pre mine) şi manifestă preferinţă pentru formele: aceasta, acest, acel ale
pronumelui şi adjectivului demonstrativ. Cea mai importantă contribuţie adusă
de C. D. Loga la fixarea normelor românei literare moderne constă în încercarea
de a impune forma cu -u la pers. a III-a pl. a imperfectului indicativ, pe care o
recomandă însă, numai pentru verbele auxiliare: (el) voia, (ei) voiau, (el) vrea,
(ei) vreau, (el) avea, (ei) aveau. Prin contribuţia lui Ion Heliade Rădulescu,
această normă s-a generalizat mai târziu, devenind uzuală abia după crearea
limbii române literare unice şi unitare.
51