Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
apanajul oamenilor de la ţară. Din fericire, graiurile româneşti sunt încă vii
şi folosite în mod natural.
2. Existenţa unui subdialect bănăţean poate fi atestată încă din secolul
al XVI-lea, dacă nu cumva chiar din secolul al XV-lea sau mai devreme 104 .
Particularităţile specifice acestui grai identificat de I. Gheţie şi Al. Mareş în
textele neliterare (scrisori şi acte particulare) din secolul al XVI-lea sunt:
• e>i: striin;
• ©>v: luva;
• p păstrat: îndăĕrăĕpt;
• Ê>đ: đes;
• n dur: năĕtare;
• æ netrecut la i: cuü;
• ü provenit din n+iot: aü (sg. an);
• ş>s: deschide;
• â netrecut la i: teâ „tei”;
• câ, gâ, nedeveniţi à, –: câeie, ungâu;
• formele verbale a ploia, a scria, precum şi o seamă de elemente
lexicale atestate numai în textele bănăţene: aldovăĕní „a se jertfi, a sacrifica”,
aleaneş „duşman, potrivnic”, aveni „a dospi”, beadăĕ „lipsă”, depăĕra 105 „a-şi
zmulge părul”, im „murdărie”, niştotăĕ „nevoie”, tăĕroasăĕ „gravidă 106 etc.”
În lucrările moderne de dialectologie 107 nu mai sunt consemnate unele
dintre faptele menţionate mai sus (câ, gâ, aleaneş, aveni, niştotăĕ), în schimb
sunt menţionate alte fenomene specifice subdialectului bănăţean, dintre care
amintim:
• a>ăĕ, când se găseşte în radicalul unor verbe, la persoana I şi a II-a,
singular: (eu) săĕp, săĕr, scăĕp (tu) săĕpi, săĕri, scăĕpi;
• consoanele labialele p, b, f, v, m se păstrează intacte, nu se palatalizează,
cu excepţia lui m, în câteva situaţii: amüaz;
104
I. Gheţie, Al. Mareş, Graiurile dacoromâne în secolul al XVI-lea, Bucureşti, Editura Academiei,
1974, p. 318-340, I. Gheţie, Introducere în dialectologia istorică românească, Bucureşti, Editura
Academiei, 1994, p. 139-161, idem, Graiurile dacoromâne în secolele al XIII-lea – al XVI-lea (până
la 1521), Bucureşti, Editura Academiei, 2000, p. 133-139.
105
Verbul depăra (