Gramatika

MARIA MICLE
moment determinat. Se poate întâmpla ca cel care a scris textul să vină din
altă localitate. Afară de excepţii, se întâmplă rar ca scriitorul (grămăticul,
diacul) unui text să vină de departe şi ca graiul său să fie profund diferit de
graiul localităţii unde a scris textul” 99 . Lingvistul bucureştean observa şi o
altă situaţie particulară, în care, de data aceasta, un text reprezentativ pentru
o regiune era modificat, prin recopiere în alte zone ale ţării: „Textele mixte
sunt textele al căror original a fost scris într-o regiune anumită, dar care au
fost copiate în altă regiune. Mărturia unui astfel de text trebuie utilizată cu
băgare de seamă, pentru că nu putem preciza care dintre particularităţile
sale aparţin originalului şi care particularităţi au fost introduse de copistul
care l-a produs” 100 . Scrierile vechi în care se regăsesc particularităţi ale
graiurilor din regiuni diferite sunt numite mixte şi de către I. Gheţie: „multe
din textele secolului al XVI-lea sunt într-un anumit sens „mixte”, adică
reflectă un amestec între graiul autorului şi al copistului (tipografului).
Fuziunea aceasta de elemente dialectale de origine diversă variază de la
un caz la altul, în funcţie de exigenţa manifestată de copist (tipograf) de
a transpune textul în registrul lingvistic al graiului natal” 101 . G. Ivănescu
numeşte grai „mixt” dialectul literar moldovean din secolul al XVI-lea,
când aici se foloseau normele textelor rotacizante maramureşene, mai puţin
rotacismul, şi cele specifice Moldovei 102 .
Limba literară şi graiurile nu se exclud, ci coexistă, aşa cum observa
şi Eugen Beltechi: „Existenţa limbii lirerare nu presupune, cel puţin în
vremurile noastre, dispariţia totală a variantelor lingvistice teritoriale
[…]” 103 . Raportul numărului de vorbitori ai limbii literare faţă de graiuri
s-a schimbat în perioada contemporană. La începuturile scrierii în limba
română, predominante erau graiurile, manifestările limbii literare fiind
în forma variantelor regionale cultivate. În prezent însă, numărul celor
care folosesc graiurile ca modalitate unică de exprimare este în regres.
Majoritatea locuitorilor cunosc limba literară pe care şi-au însuşit-o în
familie sau instituţionalizat, prin intermediul şcolii. În conştiinţa vorbitorilor
este înrădăcinată ideea că limba literară reprezintă aspectul îngrijit, elevat
al exprimării, iar cel care o foloseşte este instruit, cult, în schimb graiul ar fi
99
Al. Rosetti, Istoria limbii române, vol. 1, De la origini până la începutul secolului al XVII-lea, ed.
definitivă, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p. 440.
100
Ibidem, p. 442.
101
I. Gheţie, BD, p. 260.
102
G. Ivănescu, Problemele capitale ale vechii române literare, Iaşi, 1947, p. 110.
103
Eugen Beltechi, Limbă literară şi literatură dialectală, în „Limba română”, 1994, nr. 5-6, p. 76.
46