Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
fost continuată în timp de lingvişti români şi străini, precum: M. Gaster, G.
Weigand, S. Puşcariu, A. Philippide, Iorgu Iordan, Al. Rosetti, E. Petrovici, S.
Pop, I. Coteanu etc. Analizând evoluţia ideilor privitoare la graiurile vorbite
pe teritoriul României, profesorul Vasile Frăţilă consideră că „dacoromâna
se divide în trei subdialecte puternic caracterizate: muntean, moldovean şi
bănăţean, la care se adaugă un grup dialectal transilvănean, mai fragmentat
decât primele trei, în care se pot distinge patru arii: una cuprinzând Crişana,
alta Maramureşul, alta Transilvania de nord-est şi alta Transilvania de
centru şi sud” 92 . Dacă dialectele istorice ale limbii române prezintă diferenţe
majore unele faţă de altele, încât unii cercetători le consideră chiar limbi
diferite 93 , în schimb, subdialectele dacoromâneşti au structura gramaticală,
sintaxa şi fondul lexical principal relativ unitare, diferenţiindu-se cel mai
des prin particularităţile fonetice. În consecinţă, particularităţile distinctive
ale variantelor literare regionale ale românei literare au putut fi abandonate
cu destulă uşurinţă odată cu unificarea normelor şi crearea limbii literare
unice. Profesorul V. D. Ţâra apreciază că structura dialectală a dacoromânei
este formată din două dialecte principale, „unul de tip nordic şi altul de
tip sudic”, în structura cărora se disting mai multe tipuri de subdialecte. În
cadrul dialectului de tip nordic intră următoarele subdialecte: moldovean
(de sud sau propriu-zis, de nord, bucovinean), transilvănean (crişean,
maramureşean, oşean, transilvănean de nord-est, transilvănean de centru
şi de sud), bănăţean (de nord şi de sud), iar din cel de tip sudic fac parte
subdialectele de tip muntean (de centru şi de est, cu o prelungire în sud-estul
Transilvaniei, de vest, dobrogean) şi de tip oltean (de sud şi de vest, de nord
şi de est) 94 .
Dialectul/subdialectul aparţin tuturor locuitorilor dintr-o regiune,
indiferent de clasă socială. Dialectul literar, la care face referire G. Ivănescu,
ar aparţine doar cărturarilor, persoanelor instruite, care în secolele XVI-
XIX reprezentau un procent redus din totalul populaţiei, însă nu trebuie
pierdut din vedere că tipăriturile, preponderent religioase, se adresau întregii
92
Idem, Repartiţia dialectală a dacoromânei (istoricul problemei, cauzele şi vechimea ariilor dialectale,
în „Analele Universităţii de Vest din Timişoara. Seria Ştiinţe Filologice”, anul XXXIX (2001),
p. 59.
93
I. Coteanu, Elemente de dialectologie a limbii române, 1961, p. 5: „Deşi autorul lucrării de faţă
este de părere că aromâna şi istroromâna au devenit de mult limbi de sine stătătoare, le-a introdus
şi pe ele în Elemente de dialectologie a limbii române pentru a nu contraveni programelor de studii
universitare în vigoare”.
94
V. D. Ţâra, Despre structura dialectală a dacoromânei, în Materiale şi cercetări dialectale, II,
Cluj-Napoca, 1983, p. 361-362.
43