Gramatika

MARIA MICLE
se subordonează direct limbii; subdialectele sunt cele mai mari ramificaţii
teritoriale ale unui dialect, căruia i se subordonează direct, iar graiurile sunt
ramificaţii teritoriale inferioare subdialectelor, subordonate acestora” 86 .
Limba română are patru dialecte istorice: dacoromân, istroromân,
meglenoromân şi aromân. Al. Rosetti apreciază că: „limba română s-a
diversificat în cursul epocii sale de comunitate, tot astfel, potrivit unei alte
tendinţe generale, dialectele derivate dintr-o limbă comună iau cu sine în
trunchiul comun tendinţa de a inova în aceeaşi direcţie, şi grupurile odată
separate dezvoltă inovaţii la fel” 87 . Dialectele unei limbi se creează în mod
spontan, prin acţiunile lingvistice naturale. O condiţie esenţială a existenţei
dialectului este variaţia lingvistică spaţială 88 . De obicei, regiunile unei ţări
se delimitează prin aria lor geografică de manifestare lingvistică. Când
dialectele nu servesc unei baze de diviziune politică, limitele lor rămân
întotdeauna ambigue. În sens invers, dialectul este mai bine delimitat, dacă
aria lui de răspândire coincide cu o diviziune politică; graniţele sale subzistă
adesea mult timp după ce circumstanţele care le-au fixat au încetat să existe 89 .
Veridicitatea acestor afirmaţii este confirmată şi de graiurile dacoromânei
ale căror graniţe coincid cu cele ale provinciilor istorice: Ţara Românească,
Moldova, Transilvania, Banatul, care din punct de vedere politic, nu mai
există din 1859, respectiv 1918. Subdialectele sunt rezultatul fărâmiţărilor
teritoriale feudale.
În cazul limbii române, dacoromâna este singurul dialect care îndeplineşte
funcţiile de limbă naţională şi literară 90 . Prin limba românăĕ se înţelege, în
mod obişnuit, dacoromâna standard, care are la bază graiurile vorbite pe
teritoriul său. Româna literară modernă, la rândul său, s-a dezvoltat până la
un anumit nivel din variantele literare ale graiurilor dacoromânei. H. Tiktin
s-a numărat printre primii cercetători care au încercat să identifice ariile
de repartiţie a subdialectelor româneşti, pe baza particularităţilor fonetice
şi lexicale specifice, distingând patru graiuri: muntean (walachisch),
moldovean (moldavisch), transilvănean (siebenbürgisch) şi bănăţean
(banatisch) 91 . Până s-a ajuns la concepţia actuală asupra numărului şi ariilor
de răspândire a subdialectelor dacoromâneşti, cercetarea acestei probleme a
86
V. Frăţilă, Dialectologia limbii române, partea I, Timişoara, TUT, 1977, p. 46.
87
Al. Rosetti, op. cit., 1986, p. 324.
88
TDR, p. 125.
89
J. Vendryes, op. cit., p. 306.
90
Frăţilă, PDR, p. 35.
91
Frăţilă, Studii de top. şi dialect., p. 313.
42