Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
francezii îi spun langue de civilisation, iar ruşii o numesc literaturnyj jazyk.
La cercetătorii români găsim, de asemenea, mai multe denumiri pentru
aceeaşi noţiune, unele create de ei înşişi, altele împrumutate de la lingviştii
străini. Astfel, Ion Budai-Deleanu utilizează termenul de limba muzelor,
prin care nu înţelege limbajul artistic, Ion Heliade Rădulescu foloseşte trei
termeni: limbăĕ literarăĕ, limbăĕ literalăĕ şi limbăĕ generalăĕ 47 ; Bogdan Petriceicu
Hasdeu vorbeşte de limba tipicăĕ 48 , Alexandru Philippide o numeşte limbăĕ
comunăĕ 49 , Gheorghe Ivănescu utilizează pe lângă termenul consacrat de
limbăĕ literarăĕ, şi termenii limbăĕ de culturăĕ, limbăĕ de civilizaţIJie şi limbăĕ
cultăĕ 50 . Din 1954 însă, odată cu intervenţia lui Iorgu Iordan, în lingvistica
românească s-a acceptat, ca termen uzual, sintagma limbăĕ literarăĕ 51 .
3. Orice limbă literară se naşte prin emanciparea unui dialect ori subdialect
care, în condiţii socio-culturale, politice şi administrative prielnice, se detaşează
de celelalte variante regionale, dezvoltând un aspect cultivat, ce se impune
după un timp ca modalitate de exprimare supradialectală 52 . Până a se ajunge la
această situaţie, s-a întâmplat adesea ca pentru aceeaşi limbă să se creeze mai
multe variante cultivate, întemeiate pe dialecte diferite. Fenomenul a avut loc
mai ales în perioada medievală, când fărâmiţarea administrativă era excesiv de
mare, şi îl găsim la majoritatea popoarelor europene.
Caracterul regional al limbii textelor româneşti din epoca veche a fost
sesizat şi acceptat de aproape toţi cercetătorii vechii române literare. Foarte
puţini dintre aceştia au acceptat însă existenţa unor variante regionale
distincte ale exprimării culte româneşti. Chiar dacă A. Philippide 53 , Al.
Rosetti 54 , G. Istrate 55 ş.a. vorbesc despre diferenţieri dialectale sesizabile în
47
Vezi G. Ibrăileanu, Istoria literaturii române moderne. Epoca lui Conachi (1800-1840), publicat în
Opere, vol. 7, Bucureşti, 1979, p. 220.
48
Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cuvente den bătrâni, vol. II, Bucureşti, 1879, p. 98.
49
A. Philippide, Istoria limbii române, vol. I. Principii de istoria limbii, Iaşi, 1894, p. 8-9.
50
G. Ivănescu, Problemele capitale ale vechii române literare, Iaşi, 1947.
51
Vezi Iorgu Iordan, lucr. cit., 1954, p. 55 şi pass.
52
Limbile literare unice apar în timpul Renaşterii la popoarele occidentale şi în epoca modernă,
până în secolul al XIX-lea, la popoarele din răsăritul Europei. Dialectele literare se întâlnesc astfel la
popoarele occidentale numai în evul mediu, iar la celelalte, în evul mediu şi în epoca modernă, până
în secolul al XIX-lea.
53
A. Philippide, op. cit., 1894, p. 9.
54
Al. Rosetti, Istoria limbii române, vol. 1, De la origini până la începutul secolului al XVII-lea, ed.
definitivă, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p. 440.
55
G. Istrate, Caracterul regional al textelor noastre vechi, în „Studii şi cercetări ştiinţifice” (Iaşi),
XVI, 1963, nr. 1, p. 7-17.
35