Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
vers la plaine. Vienne la glace à se rompre, on voit brusquement l’eau jaillir
et bondir en murmurant. C’est là une image du cours du langage. La langue
écrite, c’est la couche de glace sur le fleuve. L’eau qui continue à couler
sous la glace qui l’emprisonne, c’est la langue populaire et naturelle” 39 .
Ion Budai-Deleanu a fost cel dintâi filolog român care a definit limba
cultă, considerând că: „… vorba sau limba muselor nu este altă fără limba
întru care să învaţă ştiinţele. Această limbă să află la toate neamurile politicite,
la care floresc învăţăturile, şi este în sine tot aceiaşi limbă a norodului de
obşte, numa cât este mai curată şi curăţită de toate smintelile ce să află la
limba de obşte a gloatei, cu un cuvânt, este limba lămurită şi adusă la regule
gramaticeşti, apoi şi înmulţită cu cuvinte obicinuite la învăţături, care nu să
află la vorba de obşte 40 ”.
În esenţă, concepţia învăţatului ardelean se regăseşte şi în definiţiile de
mai târziu date limbii literare de mari personalităţi ale lingvisticii româneşti.
Astfel, Iorgu Iordan consideră că: „Limba literară este unul dintre aspectele
limbii întregului popor, şi anume aspectul cel mai desăvârşit, cel mai
conform cu structura gramaticală, cu sistemul fonetic şi cu sistemul lexical
al limbii întregului popor” 41 , ea „este haina tuturor producţiilor culturale
omeneşti, indiferent de domeniile cărora le aparţin” 42 .
Al. Rosetti, Boris Cazacu şi Liviu Onu, în prima sinteză de istorie a
limbii române literare, acordând o atenţie specială aspectului scris al limbii
culte, apreciază că limba literară reprezintă „o sintetizare a posibilităţilor
de exprimare a limbii întregului popor, destinată în special exprimării în
scris, mijloc de comunicare a celor mai de seamă manifestări culturale,
caracterizată prin existenţa unui sistem de norme care îi conferă o anumită
stabilitate şi unitate” 43 .
Pompiliu Dumitraşcu, văzând în limba literară o variantă stilistică a
limbii naţionale, ajunge la concluzia că limba literară este „varianta stilistică
superioară a limbii comune, care se conformează în grad maxim normelor
39
Ibidem, p. 325.
40
Ion Budai-Deleanu, Dascalul românesc pentru Temeiurile gramaticii româneşti, în id., Scrieri
lingvistice. Text stabilit şi glosar de Mirela Teodorescu, Introducere şi note de Ion Gheţie, Bucureşti,
1970, p. 132.
41
Iorgu Iordan, Limba literară (Privire generală), în „Limba română”, anul III (1954), nr. 6, p. 55.
Problema definirii limbii literare este abordată de acad. Iorgu Iordan şi în articolul Despre «limba
literară», publicat în „Studii şi cercetări lingvistice”, V, 1954, nr. 1-2, p. 151-161.
42
Idem, Limba literară (Privire generală), în „Limba română”, anul III (1954), nr. 6, p. 59.
43
Al. Rosetti, B. Cazacu, Liviu Onu, Istoria limbii române literare, vol. 1, De la origini până la
începutul secolului al XIX-lea, ed. a II-a, Bucureşti, 1971, p. 22.
33