Gramatika

MARIA MICLE
fonetisme sunt, de fapt, normele variantei literare de tip nordic din epoca
veche şi de până la contopirea ei cu cea de tip sudic, spre sfârşitul veacului
al XIX-lea” 25 . Dintre acestea fac parte: păstrarea lui ăĕ în cuvinte precum
căĕtrăĕ, păĕrete etc., utilizarea formelor etimologice câne, mâne, pâne, r muiat
în sufixele -ar, -tor (abecedariu, învăĕţIJăĕtoriu etc.), trecerea diftongului -ea la
-e în poziţie finală (ave, pute, vede) şi a diftongului ia la ie (băĕiet, ie „ia”) 26 .
V. Arvinte, o dată în plus faţă de ceilalţi lingvişti, susţine părerea că
procesul unificării normelor românei literare nu era pe deplin încheiat în
a doua jumătate a secolului al XIX-lea: „Numeroase elemente ale vechii
norme literare moldoveneşti, cu tradiţie multiseculară, erau încă prezente în
scrierile lui Alecsandri, Eminescu, Creangă, după cum, dincolo de Milcov,
particularităţile munteneşti erau foarte numeroase, de pildă, în textele lui
Caragiale din prima fază a activităţii sale literare. Mutarea capitalei la
Bucureşti, după Unirea din 1859, a avut, printre altele, ca efect creşterea
rolului variantei munteneşti a limbii literare în procesul de formare a normei
literare unitare contemporane, în unele din principalele compartimente ale
sale” 27 .
Multă vreme însă au existat în scrisul românesc literar norme de scriere şi
de rostire duble sau triple, care îşi aveau originea în vechile variante literare
româneşti. De exemplu, în DicţIJionarul ortografic al limbii române din anul
1909, sunt consemnate drept „cuvinte uzuale […], scrise în conformitate cu
ortografia în vigoare” 28 numeroase forme care ulterior au fost reconsiderate şi
eliminate din categoria formelor corecte. Normele ortografice respectate de
acest dicţionar erau cele ale Academiei Române din 1904, care prevedea, în
primul rând, scrierea după principii fonetice, şi nu etimologice. Provenienţa
formelor duble din variantele literare este evidentă. Menţionăm doar câteva
dintre aceste norme:
• substantive: câine / câne, pâne / pâine, abreviaţIJie / abreviaţIJiune,
acrealăĕ / acriturăĕ, adăĕlmaş / aldăĕmaş, bulin, -uri / -ne, cucuruz, -ze /
porumb, -bi (planta), porumburi, şir / şireag;
• pronume: care / cari, careva / cariva;
• adjective: firav / fireş;
25
Vasile D. Ţâra, Despre norma literară în limba lui Creangă, în volumul G.I. Tohăneanu 70, Timişoara,
Amphora, 1995, p. 524.
26
Ibidem, p. 524.
27
Vasile Arvinte, Normele limbii literare în opera lui Ion Creangă, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza”, 2002, p. 11.
28
Ştefan Pop, Dicţionar ortografic al limbii române, Bucureşti, Editura „Librăriei Naţionale”, 1909,
p. 5.
28