Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
IV. CONCLUZII
În lucrarea noastră am dorit să evidenţiem trăsăturile specifice
dialectului literar bănăţean, ca realizare regională a limbii române
literare. Am avut în vedere, îndeosebi, perioada premodernă (1780-1840),
când s-au tipărit cele mai multe cărţi ale variantei literare bănăţene şi,
în acelaşi timp, are loc o „regionalizare” a acestei variante literare, prin
exercitarea unei presiuni a graiului asupra normelor (comune /divergente)
anterior consolidate.
Din punctul de vedere al terminologiei folosite, considerăm că noţiunile
dialect literar sau variantăĕ literarăĕ teritorialăĕ, regionalăĕ au acelaşi
înţeles şi denumesc realizarea limbii literare dintr-o regiune a spaţiului
dacoromânesc. Dialectele regionale s-au manifestat în epoca veche de la
primele texte scrise în limba română şi până în secolul al XIX-lea. După
această perioadă se consideră că limba literară parcurge perioada modernă,
în care, variantele literare regionale au fost unificate, în bună măsură până
la 1900, lăsând locul normei unice supradialectale 370 . Aşadar, în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea nu mai putem vorbi despre dialecte literare
distincte, chiar dacă „ecouri” ale acestora, din etapa anterioară, în special în
compartimentul lexicului, răzbat până în prima jumătate a secolului al XXlea.
Literatura dialectală bănăţeană, apărută în jurul anilor 1880 şi menţinută
până în prezent, nu constituie o continuare a variantei literare bănăţene, ci o
formă de exprimare artistică izolată în raport cu limbajul artistic românesc
şi cu limba literară unică.
Pentru o ilustrare a caracteristicilor dialectului literar bănăţean am
studiat, cu precădere, trei opere, pe care le-am considerat reprezentative
pentru scopul nostru şi pe care le-am „radiografiat” până la cele mai mici
detalii, din punct de vedere fonetic, morfologic şi mai ales lexical. Este
vorba de:
Paul Iorgovici, ObservaţIJii de limba rumâneascăĕ, Buda, Crăiasca
Universităţii Tipografie, 1799,
370
Cf. Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 10.
267