Gramatika

MARIA MICLE
Paralel, au existat în sintaxa vechii române literare şi construcţii sintactice
de tip popular, pe care le găsim mai cu seamă la cronicarii povestitori: Ion
Neculce, Grigore Ureche etc., precum şi în unele traduceri religioase, mai
cu seamă în psaltiri şi în cărţile de rugăciuni sau de cântece bisericeşti.
Odată cu formarea limbii române literare moderne, structura sintactică
a acesteia s-a limpezit şi s-a ordonat prin contribuţia marilor scriitori şi
cărturari români din secolul al XIX-lea şi al XX-lea. Un rol important l-a
avut însă şi influenţa masivă a limbii franceze.
Lexic
La nivel lexical, constatăm că fondul de bază al vocabularului românesc
din epoca veche este, într-o mare măsură, unitar. Un rol foarte important în
utilizarea aceluiaşi vocabular în aproape toate scrierile româneşti l-au avut:
1. caracterul unitar al limbii române vorbite în toate zonele;
2. unitatea de credinţă a românilor ortodocşi, cărora le erau destinate
în mod explicit toate textele traduse sau tipărite, indiferent de zona în care
acestea erau realizate;
3. influenţele externe majore, venite pe cale culturală: slavonă, greacă
şi latină.
Vocabularul textelor religioase pare a fi cel mai unitar, întrucât aceste
scrieri, fiind destinate unui public foarte eterogen din punct de vedere cultural,
au fost scrise într-o limbă accesibilă tuturor. În această împrejurare s-a apelat
la vocabularul de bază al limbii române în ansamblu şi la o terminologie de
origine mai întâi slavă şi greacă, rămasă aproape neschimbată până în zilele
noastre.
În general aceşti termeni au rămas neschimbaţi în limbajul religios
actual: anaforăĕ (nafurăĕ) „prescură” (< v.sl. (a)nafora), antifon(ăĕ) „psalm
cântat de două coruri” (< ngr. άντńίφŅωνον, v.sl. antifonŭǠ), blagoiavlenie
„binecuvântare” (< v.sl. blagojavlenije), canon „penitenţă” (< v.sl. kanonŭǠ),
heruvim (firovim, herovim, hiruvim) „înger” (< v.sl. cheruvimŭǠ), propove(a)
danie „propovăduire” (< v.sl. propověĞdanije), idol „idol” (< v.sl. idolŭǠ) etc 19 .
În textele laice, influenţele străine sunt mai numeroase şi mai variate,
în redactarea acestora fiind utilizat un vocabular uzual la curtea domnească
sau în lumea protipendadei din ţările române, unde până la începutul
secolului al XIX-lea s-au exercitat puternice influenţe din partea limbilor
turcă (acaret, balama, cearşaf, cântar, geam, muşteriu, raft; baclava, cafea,
cataif, ciorbăĕ, ciulama, ghiveci, iahnie, iaurt, pilaf, rachiu, sarma, cazan,
19
Alexandra Roman Moraru, în Ion Gheţie (coord.), op. cit., 1997, p. 198-199.
24