Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
4. Aşadar, putem vorbi, cel puţin pentru perioada veche, şi de unitate,
dar şi de diversitate în exprimarea cultivată românească. Folosindu-ne
de rezultatele cercetărilor înteprinse până acum asupra limbii scrierilor
româneşti vechi, precum şi pe materialele excerptate de noi din unele texte,
în special bănăţene, putem identifica existenţa unor norme de exprimare
îngrijită proprii tuturor variantelor cultivate din epoca veche 17 . Vom menţiona
în continuare doar câteva dintre cele mai frecvente norme comune limbii
textelor scrise în toate provinciile româneşti.
Fonetică
• ocurenţa lui ăĕ păstrat la vocala din silaba următoare: în blăĕstăĕma
(Codicele VoraneţIJean, PO, Pravila ritorului Lucaci), făĕmeie (Psaltirea
Hurmuzaki, Coresi, Cazanie, Palia de la Orăĕştie, Pravila ritorului
Lucaci), năĕsip (Codicele VoraneţIJean, Coresi, Praxis, PO), păĕhar (Psaltirea
Hurmuzaki, Coresi, Praxis, PO), păĕrete (Coresi, Praxis, PO), răĕdica
(Codicele VoraneţIJean, Tetraevanghelul tipărit de Coresi, PO) (ăĕ trecut la
e sau i prin asimilaţie, de ex.: besericăĕ, ridica etc. apare numai sporadic în
textele coresiene; începând cu veacul al XVII-lea însă, formele cu i şi e sunt
mult mai frecvente şi devin normă începând de prin secolul al XVIII-lea, cel
puţin în varianta literară munteană);
• e se menţine nesincopat în cuvinte de tipul derept, dereptate, derege,
formele de tipul drept, dreptate, drege apărând foarte rar doar în textele
de tip muntean; în veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, norma mai veche
cu e nesincopat se menţine constant, mai ales în textele de tip nordic, fiind
regăsită şi astăzi în grai, cu observaţia că, între timp, e neacc. > i;
• e în poziţie nazală se păstrează în toate variantele literare, în cuvinte de
tipul: cuvente, den, dentru, mente etc. În secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea,
formele cu e trecut la i tind să devină majoritare, dar nu se impun ca normă
de exprimare cultivată decât în textele de tip sudic;
• în scrierile din secolul al XVI-lea, e se menţine şi în cuvinte de tipul
pluralului arepi 18 (Psaltirea VoroneţIJianăĕ, Coresi, Evanghelie cu învăĕţIJăĕturăĕ,
PO), ceti (PO, Codicele VoroneţIJian), demâneaţIJăĕ (Codicele Voronețian,
Coresi, Evanghelie cu învăĕţIJăĕturăĕ, Pravila ritorului Lucaci, PO, Coresi,
Praxis, Psaltirea Scheianăĕ), neşte (PO), nemeri (PO etc.). (Variantele cu i
17
Vezi Al. Rosetti, B. Cazacu, L. Onu, op. cit., 1971, I. Gheţie, op. cit., 1975, Munteanu, Ţâra,
ILRL, I. Gheţie (coord.), Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780), Bucureşti, Editura
Academiei, 1997, I. Gheţie, Gh. Chivu (coord.), Contribuţii la istoria limbii române literare. Secolul
al XVIII-lea (1688-1780), Cluj-Napoca, Editura Clusium, 2000.
18
Sg. arepă, redevenit aripă, după pl. aripi.
21