Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
totuşi unele fenomene regionale din zonele respective au fost acceptate în
limbajul cultivat.
De regulă însă, fenomenele regionale ridicate la rangul de normă a
exprimării îngrijite şi recunoscute ca atare de cei care le foloseau nu coincid
cu cele mai caracteristice particularităţi ale graiurilor vorbite. De pildă,
palatalizarea labialelor sau spirantizarea africatelor nu apar decât sporadic
în limba textelor de tip nordic. „Caracterul dialectal iese mai vădit la iveală
în producţiile beletristice şi literare ce se datoresc scriitorilor transilvăneni
de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea” 13 .
3. În perioada veche a limbii române literare sunt evidente o seamă de
elemente care diferenţiază limba textelor vechi, dar sunt şi unele care permit
identificarea unei anumite tendinţe de unificare. Cei care susţin ideea existenţei
variantelor sau a dialectelor literare în perioada veche 14 , întemeindu-se pe
examenul lingvistic al textelor vechi, dar şi pe circulaţia cărţilor în perioada
respectivă şi pe datele istoriei culturale referitoare la întemeierea şi evoluţia
culturii noastre scrise, susţin existenţa a patru sau chiar cinci variante literare
care pot fi identificate începând din veacul al XVI-lea. Cercetătorii respectivi
sunt de acord că există două categorii de norme literare fundamentale, care
permit o distincţie clară între textele de tip nordic şi cele de tip sudic 15 . Limba
textelor de tip sudic, ale cărei norme s-au fixat încă din secolul al XVI-lea,
odată cu apariţia textelor coresiene, este mai unitară şi s-a menţinut ca atare
până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când a devenit temeiul limbii române
moderne. Varianta literară de tip nordic prezintă mai multe subvariante,
determinate de subdialectele pe care s-au întemeiat, precum şi pe influenţele
străine care s-au exercitat asupra exprimării culte din Moldova, Transilvania
de nord cu Maramureşul, sud-vestul Transilvaniei şi din Banat. G. Ivănescu,
revenind la unele opinii privitoare la dialectele literare, formulate în Problemele
capitale, face următoarea precizare: „Astăzi trebuie să fac o uşoară rectificare
celor susţinute atunci: dialectul literar moldovenesc nu se poate separa net de
dialectul literar ardelean şi de cel bănăţean, decât prin fapte de vocabular; din
punct de vedere al fonetismelor, morfomelor şi chiar al sintaxei, toate aceste
dialecte alcătuiesc o unitate” 16 .
13
M. Gaster, Chrestomaţie română, I, p. CIV.
14
G. Ivănescu, Problemele capitale ale vechii române literare, Iaşi, 1947; idem, Istoria limbii
române, Iaşi, Junimea, 1980; Gheţie, BD; Munteanu, Ţâra, ILRL.
15
Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 70.
16
G. Ivănescu, op. cit., 2000, p. 276-277.
19