Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
• pentru feţele bisericeşti: Patrierşasca SfinţIJenia Ta, p. 242; MagnificenţIJia
Ta sau Măĕriia Ta, 242 (la patriarh); EminenţIJia Ta, p. 237 (la cardinal);
Arhiepiscopeasca Măĕriia Ta, Arhiepiscopeasca Ta GraţIJie, Arhiereasca
Măĕriia Ta, sau Arhipăĕstoreasca Ta GraţIJie, p. 242 (la mitropolit, episcop);
PreaosfinţIJiei Tale, p. 100, Prea OsfinţIJiia Ta, p. 165, PreaosfinţIJia Sa, p. 50,
SfinţIJia Ta, p. 32, dar şi când fiul se adresează tatălui, p. 180.
• pentru cei „noo asemenea”: Domnia Ta, „Prea colendule sau multe
Colendule”, p. 240, dânsu.
Având în vedere faptul că Epistolariul viza exprimarea scrisă, Loga a
tipărit toate locuţiunile pronominale de ceremonial cu literă mare, ceea ce
accentuează gradul de politeţe al acestora.
Majoritatea acestor locuţiuni pronominale aveau o sferă restrânsă de
utilizare şi putem spune că fiecare dintre ele era specializată pentru anumite
categorii sociale. Unele proveneau direct din limbajul oficial al Imperiului,
fiind traduse de autor, pentru că le dă şi în varianta latină, germană sau
maghiară. Opinia lingviştilor precum că ele reprezintă creaţii târzii ale
limbii române este susţinută de formele insuficient sudate din punct de
vedere flexionar şi insuficient adaptate limbii române.
În adresare, C. D. Loga recomandă întotdeauna folosirea pronumelor
de politeţe, chiar dacă cei între care se poartă corespondenţa se presupune
că sunt de aceeaşi vârstă sau de acelaşi rang, ori, sunt foarte apropiaţi,
precum copiii şi părinţii 299 . Verbul pe lângă care stă pronumele de politeţe
este pus însă la singular, nu se foloseşte pluralul pentru a marca politeţea.
Al. Niculescu consideră că adresarea la persoana a II-a, plural, apare în
română la începutul secolului al XIX-lea, prin calchiere după franceză,
pentru accentuarea respectului prin adresarea către o singură persoană prin
plural şi în acelaşi timp pentru a da o notă de neutralitate exprimării 300 .
Deşi exprimarea reverenţioasă la persoana a II-a singular, cu alăturarea la
pronumele de politeţe a verbului la plural, nu este specifică Epistolariului,
sesizăm în schimb o formă intermediară de exprimare a consideraţiei
sau galanteriei, anume adresarea indirectă către cineva, prin persoana a
III-a singular, creând un „contrast al identităţii” 301 : „De bun gen născută
Domnişóră! [...] Eu din deschilinită preţuire, şi din nespusa dragoste, carea o
am cătră Domniia Ta, sântu aprins de poftă în veac de a te avea sóţa mea [...]
299
Modul de adresare dintre copii şi părinţi ni se pare astăzi foarte protocolar şi distant: „Domnilor
Părinţi!”, p. 80, „Prea Iubită Jupâneasă Maică!”, p. 167.
300
Alexandru Niculescu, lucr. cit., p. 21, p. 46.
301
Ibidem, p. 46.
177