Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
turcă, maghiară şi romanice moderne, în special franceza şi italiana. La
prima vedere paradoxal, prin intermediul germanei şi al maghiarei, în
Banat s-a produs o relatinizare a limbii, încă înainte ca orientarea românei
spre împrumuturile din latină să devină un obiectiv conştient al cărturarilor
români, reuniţi prin idealurile iluministe promovate de Şcoala Ardeleană.
Limba germană cultă, la rândul său, împrumuta cuvinte din latină, în special,
în perioada medievală, datorită prestigiului pe care îl avea această limbă de
cultură, în întreaga Europă occidentală. Chiar dacă numărul cărţilor tipărite
de către bănăţeni a fost mai mic decât al altor variante literare, la nivelul
limbii vorbite, dialectul literar era folosit în mod uzual de nobilimea locală
şi apoi de mica burghezie, persoanele implicate în sistemul educaţional,
administrativ şi juridic, care constituiau categorii sociale instruite, iar prin
legăturile cu Imperiului austriac, aparţineau culturii occidentale.
Dialectul literar bănăţean este şi un dialect social creat şi dezvoltat
datorită categoriilor socio-profesionale ale timpului care au generat limbaje
de specialitate, conţinând la rândul lor elemente comune întreg spaţiului
dacoromânesc, dar şi specifice regiunii. Varianta literară bănăţeană
dispunea la mijlocul secolului al XIX-lea de o terminologie specializată pe
diferite domenii de activitate, dintre care atenţia noastră a fost atrasă în mod
special de cel militar şi administrativ-juridic, dar şi de cele ale transportului
fluvial pe Dunăre sau al medicinii populare. Analizând termenii din aceste
domenii, căutându-le filiera de pătrundere în varianta literară studiată,
remarcăm existenţa unei proporţii însemnate de cuvinte pe care dicţionarele
contemporane de referinţă ale limbii române, precum DA sau MDA, le dau
etimoanele mai ales din perspectiva pătrunderii lor în celelalte variante
regionale: munteană, moldoveană, transilvăneană, care aveau ca surse
de împrumut pentru epoca modernă, în special franceza, italiana, greaca,
maghiara, turca etc. Pentru istoria unor cuvinte în româna literară atragem
atenţia că în textele bănăţenilor de până la mijlocul secolului al XIX-lea,
se găsesc o serie de termeni care în dicţionare au ca dată de semnalare în
scrierile româneşti, una ulterioară. Aceste inadvertenţe s-au produs datorită
insuficientei atenţii acordate variantei literare bănăţene, asupra căreia s-au
pus false etichete, datorate insuficientei cunoaşteri a textelor reprezentative
şi, probabil, a circulaţiei restrânse a acestora în spaţiul românesc.
Lucrarea noastră vine să confirme, o dată în plus, pe baza faptelor de
limbă bogate, extrase din textele bănăţenilor, faptul că româna literară unică
s-a format prin contribuţia tuturor variantelor literare regionale. Credem că
13