Gramatika

08.09.2023 Views

MARIA MICLE - inversiunea între auxiliar şi participiu, dacă predicatul era la un timp compus, - inversiunea între subiect (exprimat prin pronume personal sau substantiv) şi predicatul exprimat printr-un verb la un timp simplu, la forma interogativă sau exclamativă: „El în negoţitoriia mea cea mică destule cunoştinţe au adunat; însă nu ştiu [dacăĕ] întrebuinţIJeaze-le el acestea acum după puterile sale, au ba. Cum eşti Domniia ta cu ajunsul îndestulat? Pórtăĕ-se după dămăndăciunea şi rânduiala D. Tale? Împlineşte el acurat, şi după cuget lucrurile lui încredinţate?”, CDL, p. 218. Aceste inversiuni se folosesc întotdeauna în propoziţiile interogative sau exclamative: la Constantin Diaconovici Loga, Epistolariu: „Cerceteazăĕ-vă Dumnezeu cu aceaia bucurie, care o pofteşte inima vóstră”, CDL, p. 154; „[...] putea-voi să-i încred negoţ de 3000 de fl. [...] , ori fi-va cu sfat, ca să-i dau negoţ de banii cei pe un timp lung ca acela?” / CDL, p. 40; „Plăĕti-va?”, „Spusu-ţe-am că-ţi plătesc?” / SH, p. 205 „Că întrebându-mă mânca-voi ceva: Mânca! Bea-vii răchie? Ba! Dară vin? Bea!” / SH, p. 221. Inversiunea auxiliarului cu participiul sau infinitivul verbului de conjugat, la timpurile compuse şi inversiunea pronumelui cu verbul la timp simplu, în propoziţiile interogative, exclamative sau în vorbirea indirectă liberă este o caracteristică a topicii românei literare vechi, inclusiv a variantei bănăţene. În româna literară veche, interogaţia retorică are drept marcă adverbul au „oare”, care precede verbul: „Au nu se născu omul gol, slab, lipsit de tótă ajutorinţa [...]?” / CDL, p. 1; „Au aşa să-ţi petreci viaţa?” / CDL, p. 108. În multe exemple este însoţit de adverbul doarăĕ: „Au doarăĕ nu ne estă slobod a spune aceaia ce vrea să vorbească inima?”, p. 140; „Au dórăĕ ţe-ai perdut creerii? Nu vezi că de abea poţi singur trăi, apoi gândeşti încă să te însori.” / CDL, p. 111; „au doarăĕ e mai bine cum treeşti acum?” / CDL, p. 118; „O tu! – au doarăĕ să te mai numesc Eu pre tine că eşti Fica [sic!] mea?” / CDL, p. 123. În subdialectul bănăţean, lui au cu valoare de adverb îi corespunde particula o, cu aceeaşi valoare morfologică, iar în limba literară unică (arareori folosit) ori, pe care îl semnalăm în textul Epistolariului: „Ori estă aşa?”, p. 102. 106

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN II. 3. LEXICUL. REGIONALIsMELE ÎN TEXTE LITERARE BĂNĂŢENE Persistenţa în subdialectul bănăţean actual a multor cuvinte menţionate în textele secolelor XVI-XIX arată strânsa dependenţă pe care a avut-o varianta literară regională faţă de grai. Norma literară unică s-a detaşat de regionalisme, în favoarea termenilor cu o răspândire mai mare sau a celor promovaţi de marii scriitori ai secolelor XIX-XX. În româna literară veche, însă, graiurile vorbite reprezentau o sursă esenţială pentru mijloacele de comunicare în scris; dialectele literare teritoriale sunt impregnate cu trăsăturile fonetice, morfologice, lexicale ale graiurilor corespunzătoare ariei lor de manifestare. Graiul a pătruns în mod spontan şi firesc în limba scrisă, manifestându-şi influenţa în toate compartimentele sale. Gh. Bulgăr aduce ca argument pentru această intromisiune inevitabilă a subdialectelor în limba cultă faptul că, persoanele implicate în producerea de documente scrise, aparţineau adesea mediului popular: „actele administrative se redactau de obicei de secretari proveniţi din mediul popular, aşa încât e normal ca, din punct de vedere fonetic, scrisul lor să reflecte influenţa graiului vorbit. [...] Forme vechi şi populare apar în mare număr şi în gramatică” 237 . Dar, dominate sunt elementele lexicale. Normele specifice ce ne permit să vorbim despre variante literare teritoriale provin, în special, din două direcţii: cea a graiurilor şi cea a limbilor sub incidenţa cărora s-au aflat împrumuturile dintr-o zonă. Originea cuvintelor din subdialectul bănăţean trimit la următoarele surse: elemente de origine autohtonă, latină, slavă veche, sârbocroată, bulgară, turcă, maghiară, germană, neogreacă, ucraineană, rusă, poloneză, franceză, italiană, formate pe teren românesc (prin derivare şi compunere). Verificând în ALR şi NALR-Banat ariile de răspândire a termenilor regionali selectaţi în lucrarea noastră, am constatat că aceştia se găsesc în întreg spaţiul subdialectului bănăţean, nu numai din zona de origine a autorilor textelor analizate. 237 Gh. Bulgăr, Despre limba documentelor administrative la începutul secolului trecut (1800-1820), în volumul Contribuţii la istoria limbii române literare în secolul al XIX-lea, vol. al III-lea, Bucureşti, Editura Academiei, 1962, p. 92. 107

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN<br />

II. 3. LEXICUL. REGIONALIsMELE<br />

ÎN TEXTE LITERARE BĂNĂŢENE<br />

Persistenţa în subdialectul bănăţean actual a multor cuvinte<br />

menţionate în textele secolelor XVI-XIX arată strânsa dependenţă<br />

pe care a avut-o varianta literară regională faţă de grai. Norma literară<br />

unică s-a detaşat de regionalisme, în favoarea termenilor cu o răspândire<br />

mai mare sau a celor promovaţi de marii scriitori ai secolelor XIX-XX. În<br />

româna literară veche, însă, graiurile vorbite reprezentau o sursă esenţială<br />

pentru mijloacele de comunicare în scris; dialectele literare teritoriale sunt<br />

impregnate cu trăsăturile fonetice, morfologice, lexicale ale graiurilor<br />

corespunzătoare ariei lor de manifestare.<br />

Graiul a pătruns în mod spontan şi firesc în limba scrisă, manifestându-şi<br />

influenţa în toate compartimentele sale. Gh. Bulgăr aduce ca argument<br />

pentru această intromisiune inevitabilă a subdialectelor în limba cultă faptul<br />

că, persoanele implicate în producerea de documente scrise, aparţineau<br />

adesea mediului popular: „actele administrative se redactau de obicei de<br />

secretari proveniţi din mediul popular, aşa încât e normal ca, din punct de<br />

vedere fonetic, scrisul lor să reflecte influenţa graiului vorbit. [...] Forme<br />

vechi şi populare apar în mare număr şi în gramatică” 237 . Dar, dominate sunt<br />

elementele lexicale.<br />

Normele specifice ce ne permit să vorbim despre variante literare<br />

teritoriale provin, în special, din două direcţii: cea a graiurilor şi cea a<br />

limbilor sub incidenţa cărora s-au aflat împrumuturile dintr-o zonă. Originea<br />

cuvintelor din subdialectul bănăţean trimit la următoarele surse: elemente de<br />

origine autohtonă, latină, slavă veche, sârbocroată, bulgară, turcă, maghiară,<br />

germană, neogreacă, ucraineană, rusă, poloneză, franceză, italiană, formate<br />

pe teren românesc (prin derivare şi compunere).<br />

Verificând în ALR şi NALR-Banat ariile de răspândire a termenilor<br />

regionali selectaţi în lucrarea noastră, am constatat că aceştia se găsesc<br />

în întreg spaţiul subdialectului bănăţean, nu numai din zona de origine a<br />

autorilor textelor analizate.<br />

237<br />

Gh. Bulgăr, Despre limba documentelor administrative la începutul secolului trecut (1800-1820),<br />

în volumul Contribuţii la istoria limbii române literare în secolul al XIX-lea, vol. al III-lea, Bucureşti,<br />

Editura Academiei, 1962, p. 92.<br />

107

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!