Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
nu se cuprind şi după judeţul meu mai bine este a împrumuta aşa cuvinte
din limba noastră cea de rădăcină decât de aiurea” / PI, p. 237; „Apoi, dacă
se poate într-aşa mod trage aşa cuvinte, în locul a cărora noi întrebuinţăm
cuvinte streine, eu judec a fi mai bine de a întrebuinţIJa de ici încolo cele a
noastre, precum eu le socot după rădăcina lor” / PI, p. 241.
Remarcăm tendinţa dialectului literar bănăţean de a prefera construcţiile
cu infinitivul în locul celor conjunctivale, tendinţă manifestată şi la nivelul
graiului, deşi aici cele două tipuri de construcţii coexistă, situând subdialectul
bănăţean la limita dintre aria dialectală sudică (munteană şi dobrogeană) şi
cea nordică (crişană, maramureşană) 232 .
Vorbirea indirectă liberă este o formă de comunicare intermediară
între vorbirea directă şi cea indirectă şi caracterizează toate variantele
regionale ale limbii literare vechi, fiind notată în cronici sau pravile din
secolele XVII-XVIII, la cronicari precum Grigore Ureche, Ion Neculce.
Exprimarea indirectă liberă caracterizează şi fazele vechi ale altor limbi,
Ch. Bally o semnalează pentru prima dată în franceză 233 .
Potrivit Gramaticii Academiei, ediţia din 1965, acest stil mixt de
exprimare se defineşte ca un procedeu caracterizat prin „redarea comunicării
cuiva în vorbirea indirectă fără a o face însă dependentă de un verb de
declaraţie, fără a o introduce printr-o conjuncţie şi, când e cazul, păstrându-i
intonaţia caracteristică (interogativă sau exclamativă” 234 : „Spune-mi fără
făţărnicie, [fără conector] ori putea-va el din trebile sale ceale doctoriceşti să
aibă atâta bănet, cât să pótă după cuviinţa stării sale a trăi cu sóţă?”, CDL, p.
38. Comunicările directe intercalate în vorbirea indirectă pot fi interpretate
ca propoziţii independente 235 . În româna literară actuală, discursul indirect
liber se regăseşte doar în texte literare (ca procedeu artistic de exprimare)
sau dialectale 236 şi corespunde mai degrabă unei etape istorice depăşite,
dar destul de îndelungată a dezvoltării limbii literare. Procedeul acesta este
folosit până la mijlocul secolului al XIX-lea în textele cărturarilor bănăţeni.
Faţă de contextele actuale în care se întâlneşte vorbirea indirectă liberă,
în româna veche, implicit în varianta bănăţeană, era însoţită de două mărci
suplimentare:
232
TDR, p. 267.
233
I. Rizescu, Un tip de vorbire indirectă liberă, în „Limba română”, XIV (1965), nr. 6, p. 648.
234
Gramatica limbii române, vol. al II-lea, Sintaxa, ed. a II-a, revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura
Academiei, 1966, p. 353.
235
I. Rizescu, art. cit., p. 649.
236
GA, II, p. 827.
105