Momente de Adevar

Momente der Adevar
Prin acest procedeu, Ieronim a încercat să aducă la tăcere glasul conștiinței și să scape de
condamnare. Dar în singurătatea celulei el a văzut mai clar ce făcuse. Și-a amintit de curajul
și de credincioșia lui Huss, punându-le în contrast cu lepădarea sa de adevăr. A cugetat la
Maestrul divin pe care se angajase să-L slujească și care pentru el suferise moartea pe cruce.
Înainte de retractare, el găsise mângâiere în mijlocul atâtor suferințe, în asigurarea aprobării
lui Dumnezeu; dar acum remușcarea și îndoielile îi chinuiau sufletul. Știa că va trebui să facă
și alte retractări înainte de a fi în pace cu Roma. Calea pe care intrase nu se putea încheia
decât printr-o renegare totală. Hotărârea a fost luată; nu se va lepăda de Domnul său pentru a
scăpa un scurt timp de suferință.
La scurtă vreme a fost adus iarăși înaintea conciliului. Supunerea lui nu îi mulțumise pe
judecători. Setea lor de sânge, ațâțată de moartea lui Huss, cerea noi victime. Numai printr-o
lepădare fără rezerve de adevăr își putea păstra viața Ieronim. Dar el se hotărâse să-și
mărturisească credința și să-l urmeze pe fratele lui martir în flăcări.
Atunci își retrase retractarea făcută și, ca un condamnat la moarte, a cerut cu solemnitate
să i se dea posibilitatea de apărare. Temându-se de efectele cuvintelor lui, prelații au insistat
că el trebuie ori să susțină, ori să combată adevărul acuzațiilor aduse împotriva lui. Ieronim a
protestat împotriva unei astfel de cruzimi și nedreptăți. „M-ați ținut intenționat trei sute
patruzeci de zile într-o închisoare îngrozitoare”, spunea el, „în mizerie, zgomot, duhoare și în
cea mai cruntă lipsă m-ați adus înaintea voastră și, plecând urechea la dușmanii mei de moarte,
refuzați să mă ascultați.... Dacă sunteți în adevăr înțelepți și lumină a lumii, aveți grijă să nu
păcătuiți împotriva dreptății. În ceea ce mă privește, eu sunt un simplu muritor; viața mea este
de mică importanță; și când vă îndemn să nu dați o sentință nedreaptă, vorbesc mai puțin
pentru mine decât pentru voi” (Idem, vol. 2, p. 146, 147).
Cererea i-a fost în cele din urmă aprobată. În prezența judecătorilor lui, Ieronim a
îngenuncheat și s-a rugat ca Duhul divin să-i stăpânească gândurile și cuvintele, ca nu cumva
să vorbească ceva nepotrivit cu adevărul sau nedemn de Domnul lui. În ziua aceea, față de el
s-a împlinit făgăduința lui Dumnezeu dată primilor ucenici: „Veți fi duși înaintea dregătorilor,
a împăraților pentru Numele Meu, ca să slujiți ca mărturie înaintea lor și înaintea neamurilor.
Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijorați, gândindu-vă cum sau ce veți spune; căci
ce veți avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veți vorbi, ci Duhul
Tatălui vostru va vorbi în voi” (Matei 10, 18-20).
Cuvintele lui Ieronim au produs uimire și admirație chiar și dușmanilor lui. Timp de un an
întreg fusese închis într-o temniță, neavând posibilitatea să citească sau să vadă, în mari
suferințe fizice și încordare mintală. Cu toate acestea el prezenta argumentele cu o limpezime
și putere atât de mare, ca și când ar fi avut ocazia netulburată de a studia. A îndreptat atenția
ascultătorilor lui către șirul lung de bărbați sfinți care fuseseră condamnați de judecători
nedrepți. Aproape în orice generație au fost oameni care, căutând să ridice poporul din vremea
66