Momente de Adevar

Momente der Adevar
Israel, și toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul țapului” (Leviticul
16, 21). Tot astfel, când lucrarea de ispășire din Sanctuarul ceresc se va încheia, în prezența
lui Dumnezeu, a îngerilor cerești și a oștilor celor răscumpărați, păcatele poporului lui
Dumnezeu sunt puse asupra lui Satana; el va fi declarat vinovat de toate relele pe care le-a
provocat să le înfăptuiască. Și după cum țapul era trimis departe, într-un ținut nelocuit, tot așa
și Satana va fi alungat pe pământul pustiit, o pustietate nelocuită și stearpă.
Apocalipsa profetizează alungarea lui Satana, precum și starea de haos și pustiire la care
va fi adus pământul și declară că această stare va dăinui timp de o mie de ani. După ce prezintă
scenele celei de a doua veniri a Domnului și distrugerea celor nelegiuiți, profeția continuă:
„Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ținea în mână cheia Adâncului și un lanț
mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este diavolul și Satana, și l-a legat
pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, și a pecetluit intrarea deasupra lui,
ca să nu mai înșele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să
fie dezlegat pentru puțină vreme” (Apocalipsa 20, 1-3).
Faptul că expresia „fântâna adâncului” reprezintă pământul într-o stare de confuzie și de
întunecime se poate vedea și din alte texte biblice. Cu privire la starea pământului „la început”,
raportul Bibliei spune că „era pustiu și gol; și întunericul era peste fața adâncului”*(Geneza
1, 2). Profeția ne arată că va fi readus parțial, aproape la aceeași stare. Privind înainte la ziua
cea mare a lui Dumnezeu, profetul Ieremia declară: „Mă uit la pământ, și iată că este pustiu
și gol; mă uit la ceruri și lumina lor a pierit! Mă uit la munți, și iată că nu este nici un om; și
toate păsările cerurilor au fugit! Mă uit, și iată, locul roditor este un pustiu; și toate cetățile
sale sunt nimicite” (Ieremia 4, 23-26).
Aici trebuie să fie locuința lui Satana și a îngerilor răi timp de o mie de ani. Mărginit la
pământ, el nu va mai avea intrare la alte lumi, pentru a-i ispiti și a-i supăra pe aceia care n-au
căzut niciodată. În acest sens este el legat; n-a mai rămas nimeni asupra căruia să-și poată
exercita puterea. Este oprit cu totul de la lucrarea de amăgire și de distrugere care, timp de
atâtea secole, a fost singura lui desfătare. Profetul Isaia, privind în viitor la vremea distrugerii
lui Satana, exclamă: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost
doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi
ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi fi ca Cel Preaînalt». Dar ai
fost aruncat în locuința morților, în adâncimile mormântului! Cei ce te văd se uită țintă mirați
la tine, te privesc cu luare aminte și zic: «Acesta este omul care făcea să se cutremure
pământul, și zguduia împărățiile, care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetățile și nu dădea
drumul prinșilor săi de război?»” (Isaia 14, 12-17).
Timp de șase mii de ani, lucrarea de răzvrătire a lui Satana „a făcut pământul să tremure”.
El „a făcut lumea ca un pustiu și a nimicit cetățile de pe el”. Și „n-a deschis închisoarea
captivilor”. Timp de șase mii de ani, temnița lui l-a primit pe poporul lui Dumnezeu și l-ar fi
ținut pentru totdeauna în robie, dar Hristos a sfărâmat lanțurile și i-a eliberat pe prizonieri.
417