Momente de Adevar

Momente der Adevar
cauză că rugăciunile lor nu sunt ascultate imediat. Cu toate că suferă cea mai intensă neliniște,
groază și amărăciune, ei nu-și încetează stăruințele. Ei se prind de puterea lui Dumnezeu așa
cum Iacov s-a apucat de Înger; iar rostirea sufletului lor este: „Nu Te las până nu mă vei
binecuvânta”.
Dacă Iacov nu s-ar fi pocăit mai înainte de păcatul lui, prin care a primit dreptul de întâi
născut prin înșelăciune, Dumnezeu nu i-ar fi ascultat rugăciunea și nu i-ar fi păstrat viața. Tot
astfel, în timpul strâmtorării, dacă poporul lui Dumnezeu ar mai avea păcate nemărturisite,
care să le vină în minte, pe când sunt chinuiți de groază și teamă, ar fi copleșiți; disperarea lear
nimici credința și n-ar mai avea încredere în a lupta cu Dumnezeu pentru eliberare. Dar, în
timp ce au un simț adânc al nevredniciei, ei nu au păcate ascunse pe care să le descopere.
Păcatele lor au mers înainte la judecată și au fost șterse, iar ei nu și le mai pot reaminti.
Satana îi face pe mulți să creadă că Dumnezeu va trece cu vederea necredincioșia lor în
lucrurile mărunte ale vieții; dar Domnul ne arată în procedeele Sale cu Iacov că El în nici un
fel nu va aproba și nu va îngădui păcatul. Toți aceia care încearcă să-și scuze sau să-și ascundă
păcatele și le îngăduie astfel să rămână în cărțile din cer, nemărturisite și neiertate vor fi biruiți
de Satana. Cu cât este mai înflăcărată mărturisirea lor de credință și cu cât mai onorabilă este
poziția pe care o ocupă, cu atât mai întristătoare este calea lor în fața lui Dumnezeu și cu atât
mai sigură este victoria marelui lor împotrivitor. Aceia care amână pregătirea pentru ziua lui
Dumnezeu nu o pot câștiga în timpul de strâmtorare sau în oricare alt timp după acesta. Cazul
tuturor acestora este fără nădejde.
Acei creștini cu numele care ajung la această ultimă și grozavă luptă nepregătiți, în
disperarea lor, își mărturisesc păcatele în cuvinte de groază teribilă, pe când cei nelegiuiți se
bucură de nenorocirea lor. Aceste mărturisiri au același caracter ca al lui Esau sau al lui Iuda.
Cei care le fac deplâng urmările neascultării, dar nu vinovăția ei. Ei nu simt o mâhnire
adevărată, nici o scârbă de păcat. Își recunosc păcatul de teama pedepsei; dar, ca și faraonii
din vechime, s-ar întoarce de la sfidarea cerului, dacă judecățile ar fi îndepărtate. Istoria lui
Iacov este, în același timp, și o asigurare că Dumnezeu nu-i va lepăda pe aceia care au fost
amăgiți, ispitiți și duși în păcat, dar care s-au întors la El cu o pocăință adevărată. Când Satana
caută să distrugă această grupă de oameni, Dumnezeu Își trimite îngerii să-i încurajeze și săi
ocrotească în vreme de primejdie. Asalturile lui Satana sunt furibunde și hotărâte, amăgirile
sunt teribile; dar ochiul Domnului este asupra copiilor Săi, iar urechea Lui aude strigătele lor.
Necazul lor este mare, flăcările cuptorului par gata să-i mistuie; dar Maestrul topitor îi va
scoate ca pe aurul curățit în foc. Iubirea lui Dumnezeu pentru copiii Săi, în timpul acestei
perioade de încercare cruntă, este tot atât de puternică și delicată ca în zilele prosperității lor
celei mai strălucite; dar este necesar pentru ei să fie puși în cuptorul de foc; firea lor
pământească trebuie să fie mistuită, astfel încât chipul lui Hristos să poată fi reflectat pe
deplin.
393