Momente de Adevar

Momente der Adevar
Capitolul 35 — Libertatea Conştiinţei Ameninţată
Romanismul este privit acum de protestanți cu o bunăvoință mult mai mare decât în anii
de mai înainte. În acele țări unde catolicismul nu este în ascendență și unde papistașii aleg o
cale de împăcare pentru a câștiga influență, acolo se arată o indiferență crescută față de
învățăturile care despart bisericile reformate de ierarhia papală; câștigă teren părerea că, în
fond, nu ne deosebim atât de mult în punctele principale, așa cum s-a presupus, și că o mică
cedare din partea noastră ne va duce la niște înțelegeri mai bune cu Roma. A fost o vreme
când protestanții puneau mare preț pe libertatea de conștiință care fusese câștigată atât de
scump. Ei își învățau copiii să urască papalitatea și susțineau că a căuta înțelegere cu Roma
însemna necredincioșie față de Dumnezeu. Dar cât de deosebite sunt sentimentele pe care le
exprimă acum!
Apărătorii papalității declară că biserica a fost vorbită de rău, iar lumea protestantă este
înclinată să accepte această declarație. Mulți susțin că este nedrept să judecăm biserica de
astăzi după urâciunile și absurditățile care au caracterizat domnia ei în veacurile de neștiință
și de întuneric. Ei îi scuză cruzimea îngrozitoare ca fiind urmarea barbariei din vremea aceea
și susțin că influența civilizației moderne i-a schimbat sentimentele.
Au uitat oare aceste persoane pretenția de infailibilitate susținută timp de opt sute de ani
de către această putere arogantă? Departe de a fi renunțat la ea, această pretenție a fost
afirmată în secolul XIX cu o mai mare greutate decât oricând mai înainte. Din moment ce
Roma susține că „biserica n-a greșit niciodată” și „după Scripturi nici nu va greși” (John L.
von Mosheim, Institutes of Ecclesiastical History, book 3, century II, part 2, Chapter 2, section
9, note 17), cum poate renunța ea la principiile care i-au călăuzit drumul în veacurile trecute?
Biserica papală nu va renunța niciodată la pretenția de infailibilitate. Ea susține că tot ce a
făcut, persecutându-i pe aceia care au respins dogmele ei, este drept; dar n-ar repeta ea aceleași
fapte, dacă i s-ar oferi ocazia? Să fie înlăturate restricțiile impuse acum de guvernele
pământești, iar Roma să fie pusă din nou în puterea ei de mai înainte și foarte repede s-ar
vedea o renaștere a tiraniei și a persecuției ei. Un scriitor foarte cunoscut vorbește astfel despre
atitudinea ierarhiei papale în ceea ce privește libertatea de conștiință și despre primejdiile care
amenință îndeosebi Statele Unite datorită succesului politicii ei.
„Există mulți care cred că este o copilărie sau o superstiție să ne temem de catolicismul
Romei în Statele Unite. Unii ca aceștia nu văd nimic în caracterul și atitudinea romaniștilor
care să fie împotriva instituțiilor noastre libere și nu găsesc nimic ieșit din comun în creșterea
lor. De aceea, să comparăm mai întâi unele principii fundamentale ale guvernării noastre cu
acelea ale Bisericii Catolice.” „Constituția Statelor Unite garantează libertatea de conștiință.
Nimic nu este mai scump și mai fundamental decât aceasta. Papa Pius IX, în Enciclica sa din
15 August 1854, spunea: «Învățăturile absurde și greșite în apărarea libertății de conștiință
sunt o erezie ucigătoare — o crimă, ca toate celelalte, cea mai îngrozitoare într-un stat».
357