Momente de Adevar

Momente der Adevar
Hristos știa perfect de bine cu cine avea de a face și recunoștea prezența directă și lucrarea
duhurilor rele.
Un exemplu izbitor cu privire la numărul, puterea și răutatea lor, dar și cu privire la puterea
și mila lui Hristos este dat în raportul Scripturii referitor la vindecarea demonizaților din
Gadara. Acei maniaci nefericiți, rupând toate obstacolele, se zvârcoleau, făceau spume la
gură, turbând de furie, umpleau văzduhul de strigătele lor, își făceau rău lor înșiși și îi puneau
în primejdie pe toți aceia care erau în jurul lor. Trupurile lor desfigurate și sângerânde, precum
și mințile lor rătăcite prezentau o priveliște care îi convenea prințului întunericului. Unul
dintre demonii care aveau stăpânire asupra suferinzilor a strigat: „Numele meu este legiune,
căci suntem mulți” (Marcu 5, 9). În armata romană, o legiune era formată din trei până la cinci
mii de oameni. Și oștile lui Satana sunt împărțite în grupe și o singură grupă căreia aparțineau
acești demoni număra nu mai puțin decât o legiune.
La porunca lui Isus, duhurile rele au părăsit victimele, lăsându-le liniștite, supuse,
inteligente și blânde la picioarele Mântuitorului. Demonilor le-a fost îngăduit să arunce o
turmă de porci în mare; dar, pentru locuitorii Gadarei, pierderea acestora a cântărit mai mult
decât binecuvântările pe care Hristos le revărsase, așa că Vindecătorul divin a fost rugat să-i
părăsească. Acesta a fost rezultatul pe care Satana a dorit să-l obțină. Aruncând vina pentru
pierderea lor asupra lui Isus, el a trezit temerile egoiste ale poporului și i-a împiedicat să asculte
cuvintele Sale. Satana îi acuză continuu pe creștini ca fiind cauza pierderii, a nenorocirii
și a suferinței, în loc să lase ca mustrarea să cadă asupra aceluia care o merită — asupra lui și
a agenților lui.
Dar planurile lui Hristos n-au fost zădărnicite. El a îngăduit ca duhurile rele să distrugă
turma de porci, ca o mustrare pentru iudeii care creșteau aceste animale necurate pentru câștig.
Dacă Hristos nu i-ar fi împiedicat, demonii ar fi aruncat în mare nu numai porcii, ci și pe
păzitorii și pe proprietarii lor. Ocrotirea atât a păzitorilor, cât și a stăpânilor se datorase numai
puterii Sale, folosită, din milă, pentru scăparea lor. Mai mult decât atât, acest eveniment a fost
îngăduit să aibă loc pentru ca ucenicii să poată fi martori ai puterii crude a lui Satana atât
asupra omului, cât și a animalelor. Mântuitorul dorea ca urmașii Săi să-l cunoască pe
vrăjmașul pe care aveau să-l întâlnească, pentru a nu fi amăgiți și biruiți de planurile lui. Voia
Sa era, de asemenea, ca oamenii din regiunea aceea să vadă puterea Sa de a rupe robia lui
Satana și de a-i elibera pe captivi. Iar când Isus Însuși avea să plece, bărbații aceia eliberați
într-un mod atât de minunat rămâneau să vestească mila Binefăcătorului lor.
În Scripturi mai sunt redate și alte împrejurări asemănătoare. Fiica femeii siro-feniciene
era chinuită grozav de un demon, pe care Isus l-a alungat prin Cuvântul Său (Marcu 7, 26-
30). „Unul stăpânit de un demon, orb și mut” (Matei 12, 22); un tânăr care avea un duh mut,
care deseori „îl arunca în foc, și în apă, pentru a-l distruge” (Marcu 9, 17-27); demonizatul
care era chinuit de un duh al unui demon necurat (Luca 4, 33-36) a tulburat liniștea Sabatului
în sinagoga din Capernaum — toți aceștia au fost vindecați de Mântuitorul milostiv. Aproape
327