Momente de Adevar

Momente der Adevar
Capitolul 27 — Redeş teptări Moderne
Pretutindeni unde Cuvântul lui Dumnezeu a fost predicat cu credincioșie, rezultatele care
au urmat au atestat originea lui divină. Duhul lui Dumnezeu a însoțit solia slujitorilor Săi, iar
cuvântul a avut putere. Păcătoșii și-au simțit conștiința trezită. „Lumina care luminează pe
orice om venind în lume” a iluminat încăperile ascunse ale sufletului lor, iar lucrurile acoperite
de întuneric au fost descoperite. Convingerea adâncă a pus stăpânire pe mințile și pe inimile
lor. Au fost convinși cu privire la păcat, la neprihănire și la judecata viitoare. Au avut un
simțământ al neprihănirii lui Iehova și au simțit groaza de a se înfățișa, în vinovăția și
necurăția lor, în fața Cercetătorului inimilor. În întristarea lor au strigat: „Cine mă va izbăvi
de acest trup de moarte?” Când crucea de pe Calvar, cu jertfa ei infinită pentru păcatele
oamenilor, a fost descoperită, ei au văzut că nimic altceva în afară de meritele lui Hristos nu
putea fi îndestulător pentru ispășirea nelegiuirilor; numai aceasta îl putea împăca pe om cu
Dumnezeu. Cu credință și cu umilință L-au primit pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul
lumii. Prin sângele lui Hristos au primit iertarea păcatelor din trecut.
Aceste suflete au adus roade vrednice de pocăință. Ei au crezut și au fost botezați și apoi
s-au ridicat să meargă într-o viață nouă făpturi noi în Hristos Isus; nu pentru a se modela după
poftele de mai înainte, ci prin credința în Fiul lui Dumnezeu să calce pe urmele Sale, să
reflecte caracterul Său și să se curățească, după cum El Însuși este curat. Lucrurile pe care
odinioară le urau acum le iubeau, iar lucrurile pe care odată le iubeau acum le urau. Cel
mândru și încrezut în sine a devenit blând și umil cu inima. Cel arogant și înfumurat a devenit
serios și modest. Cel profan a devenit respectuos, bețivul a devenit sobru și desfrânatul a
devenit curat. Modele deșarte ale lumii au fost părăsite. Creștinii nu căutau „podoaba de afară,
care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci ...
omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare
preț înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3, 3.4).
Redeșteptările au adus o adâncă cercetare a inimii și umilință. Ele s-au caracterizat prin
apeluri solemne către păcătoși, pline de milă pentru cei răscumpărați prin sângele lui Hristos.
Bărbați și femei se rugau și se luptau cu Dumnezeu în rugăciunea pentru mântuirea sufletelor.
Roadele acestor reînviorări se vedeau în sufletele care nu se dădeau înapoi de la lepădare de
sine și sacrificiu, ci se bucurau că erau socotite vrednice să sufere ocară și necaz pentru
Hristos. Oamenii vedeau o transformare în viața acelora care mărturiseau numele lui Isus.
Societatea era câștigată prin influența lor. Ei adunau cu Hristos și semănau în Duhul pentru a
culege viața veșnică.
Despre ei se putea spune: „Întristarea voastră v-a adus la pocăință.... Când întristarea este
după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește
niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea. Căci, uite, tocmai întristarea aceasta a
voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Și ce cuvinte de dezvinovățire!
293