Momente de Adevar

Momente der Adevar
Lucrarea preotului în cursul anului din prima despărțitură a sanctuarului, „dincolo de
perdea”, care constituia ușa și despărțea Sfânta de curte, reprezintă lucrarea de slujire în care
a intrat Hristos la înălțarea Sa. Lucrarea preotului în slujba zilnică era de a prezenta înaintea
lui Dumnezeu sângele jertfei pentru păcat împreună cu tămâia care se înălța o dată cu
rugăciunile lui Israel. Tot astfel, Hristos mijlocește cu sângele Său înaintea Tatălui în favoarea
păcătoșilor și aduce, împreună cu parfumul prețios al propriei neprihăniri, rugăciunile
credincioșilor pocăiți. Aceasta a fost lucrarea de slujire în prima despărțitură a Sanctuarului
din ceruri. Acolo a fost îndreptată credința ucenicilor lui Hristos atunci când El S-a înălțat
dinaintea lor. Și aici s-a concentrat speranța lor pe care, spune Pavel, „o avem ca o ancoră a
sufletului, tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde
Isus a intrat pentru noi ca înaintemergător, când a fost făcut Mare Preot în veac ... și a intrat,
odată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele
Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică” (Evrei 6, 19.20; (Evrei 9, 12).
Timp de optsprezece veacuri, această lucrare de slujire a continuat în prima despărțitură a
Sanctuarului. Sângele lui Hristos mijlocea în favoarea credincioșilor pocăiți, le asigura
iertarea și primirea la Tatăl, dar păcatele lor rămâneau încă în rapoartele din cărți. Și așa cum
în serviciul simbolic se făcea o lucrare de ispășire la încheierea anului, tot astfel, înainte ca
lucrarea lui Hristos pentru mântuirea oamenilor să se încheie, o lucrare de ispășire trebuie
făcută pentru îndepărtarea păcatului din Sanctuar. Acesta este serviciul care a început atunci
când s-au încheiat cele 2300 de zile. La data aceea, așa cum a fost proorocit de profetul Daniel,
Marele nostru Preot a intrat în Locul Preasfânt pentru a îndeplini ultima parte a lucrării Sale
solemne — curățirea Sanctuarului.
După cum păcatele poporului din vechime erau așezate prin credință asupra jertfei pentru
păcat și, prin sângele ei, transferate în simbol asupra sanctuarului pământesc, tot așa și în noul
legământ, păcatele celor care se pocăiesc sunt așezate prin credință asupra lui Hristos și
transferate, în fapt, asupra Sanctuarului ceresc. Și așa cum curățirea simbolică a celui
pământesc era îndeplinită prin îndepărtarea păcatelor prin care fusese mânjit, tot astfel
curățirea celui ceresc trebuie realizată prin îndepărtarea sau ștergerea păcatelor, care sunt
înregistrate acolo. Dar mai înainte ca aceasta să se poată face, trebuie să aibă loc o examinare
a cărților cu rapoarte, pentru a stabili cine este îndreptățit prin pocăința de păcat și prin
credința în Hristos la binefacerile ispășirii Sale. De aceea, curățirea Sanctuarului implică o
lucrare de cercetare — o lucrare de judecată. Această lucrare trebuie îndeplinită înainte de
venirea lui Hristos pentru a-Și răscumpăra poporul; căci atunci când vine, „răsplata este cu El
ca să dea fiecăruia după faptele lui” (Apocalipsa 22, 12).
În felul acesta, cei care au urmat lumina cuvântului profetic au văzut că, în loc să vină
atunci pe pământ, la încheierea celor 2300 de zile, în anul 1844, Hristos a intrat în Locul
Preasfânt din Sanctuarul ceresc, pentru a îndeplini lucrarea de încheiere a ispășirii ca pregătire
pentru revenirea Sa. S-a mai înțeles că, în timp ce jertfa pentru păcat arăta către Hristos ca
fiind jertfa, iar marele preot Îl reprezenta pe Hristos ca Mijlocitor, țapul de trimis îl simboliza
267