Momente de Adevar

Momente der Adevar
datoria mea să fac. Dacă am greșit, aceasta a fost din mila și iubirea față de aproapele meu și
din simțul datoriei față de Dumnezeu.
Un lucru știu, n-am predicat nimic în afară de ceea ce am crezut și Dumnezeu a fost cu
mine. Puterea Lui s-a arătat în lucrare și s-a făcut astfel mult bine. Multe mii de oameni, după
cât se poate cunoaște, au fost făcute să studieze Scripturile prin predicarea cu privire la timpul
revenirii și, prin toate mijloacele, prin credință și prin stropirea sângelui lui Hristos, s-au
împăcat cu Dumnezeu” (Bliss, pp. 256, 255, 277, 280, 281). „N-am alergat niciodată după
zâmbetele celor mândri, nici nu m-am descurajat atunci când lumea mă privea cu încruntare.
Nu voi căuta favoarea oamenilor nici acum și nici nu-mi voi depăși datoria ca să-mi atrag ura
lor. Nu-mi voi încredința viața în mâinile lor și nici nu mă voi teme că o voi pierde, dacă
Dumnezeu, în providența Lui, va porunci așa.” (J.White, Life of W.Miller, p. 315).
Dumnezeu nu Și-a părăsit poporul; Duhul Său a rămas cu aceia care n-au lepădat în mod
necugetat lumina pe care o primiseră și care nu condamnaseră mișcarea adventă. În Epistola
către Evrei sunt cuvinte de încurajare și de avertizare pentru cei încercați, care au așteptat în
această criză: „Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire!
Căci aveți nevoie de răbdare, ca după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu să puteți căpăta ce v-
a fost făgăduit. «Încă puțină, foarte puțină vreme» și «Cel ce vine, va veni, și nu va zăbovi. Și
cel neprihănit va trăi prin credință; dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el».
Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință
pentru mântuirea sufletului.” (Evrei 10, 35-39)
Că acest îndemn este adresat și bisericii din zilele sfârșitului se vede din cuvintele care
arată spre apropierea venirii Domnului. „Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va
veni și nu va zăbovi”. Se vede clar că va fi o aparentă întârziere și că Domnul va zăbovi să
vină. Îndemnul dat este în mod deosebit adaptat experienței adventiștilor de la data aceea.
Poporul căruia i se adresează aici era în primejdia de a-și pierde credința. Ei au îndeplinit voia
lui Dumnezeu, urmând călăuzirea Duhului Sfânt și a Cuvântului Său; totuși, n-au înțeles
planul Lui în experiența prin care au trecut și n-au văzut calea din fața lor, fiind ispitiți să se
îndoiască dacă Dumnezeu i-a condus cu adevărat. La timpul acesta s-au referit cuvintele: „Cel
neprihănit va trăi prin credință”.
Când lumina strălucitoare a „strigătului de la miezul nopții” a apărut pe calea lor și au
văzut profețiile desigilate și împlinirea rapidă a semnelor care vesteau că venirea lui Hristos
era aproape, au mers, cum era și cazul, prin vedere. Dar acum, încovoiați de nădejdile înșelate,
au putut rămâne în picioare numai prin credința în Dumnezeu și în Cuvântul Său. Lumea
batjocoritoare spunea: „Ați fost amăgiți. Lăsați-vă credința și spuneți că mișcarea adventă a
fost de la Satana.” Dar Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu
găsește plăcere în el”. A renunța la credința lor acum și a respinge puterea Duhului Sfânt care
însoțise solia ar fi însemnat întoarcere spre pierzare. Dar au fost încurajați la statornicie prin
cuvintele lui Pavel: „Să nu vă pierdeți încrederea voastră”, „aveți nevoie de răbdare”, „încă
258